Muntele Tabor - Manastirea Schimbarea la Fata

                  

Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel.

                  

Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, הַר תָּבוֹר‎, Όρος Θαβώρ - este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos.



Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii), cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.

                    

Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.

               

Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." (Deuteronom 33,18-19)

               

Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale." (Judecatori 4,6)

          

Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.

                

Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui.

           

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - scurt istoric


Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii.

            

Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.



Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.

                  

Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.

                   

In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.

In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci.



In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.

In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol.

                 

In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie.



Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu.

Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.

Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - arhitectura locului

Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui.

Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil.

Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acestei biserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche.

In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.

                    

Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.

Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata

Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscuta decat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpul Sfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit.

Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.



In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.

Teodor Danalache

Biserica de pe Muntele Fericirilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE ...

Am fost si eu aici in 2017 ...aici in ziua cand am implinit 60 de ani...

Muntele Fericirilor este locul in care Iisus a tinut o predica despre fericiri (Mt 5, Luca 6:20). Muntele se afla deasupra Tabcha-ei, la 175 metri deasupra marii Galileii, dar la 35 metri sub nivelul Marii Mediterane. Se poate ajunge aici de pe un drum care urca din Tabcha, pe Vered - Hagalil, spre Rosh-Pina si Galileea de Sus.

Predica de pe Muntele Fericirilor are 9 versete, fiecare incepand cu "Fericiti sunt…" sau in latina "Beati…" Cuvantul latinesc a dat muntelui numele sau - Binecuvantati - Fericiti. In acest loc se afla o biserica catolica franciscana, o manastire, un hotel, niste gradini, o ferma si un centru turistic.

Aflat pe un deal mic in fata Marii Galileii, langa Tabcha, Muntele Fericirilor este locul traditional in care Iisus a tinut predica, probabil una dintre cele mai cunoscute din lume. Pelerinii au fost atrasi de acest loc inca din secolul al IV-a.

Muntele Fericirilor din Galileea

Dominus Flevit - Biserica din Ierusalim

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



                                           Dominus Flevit - Biserica din Ierusalim

Dominus Flevit este p biserica din Tara Sfanta, zidita pe Muntele Maslinilor, langa Gradina Ghetsimani, Pestera Ghetsimani, Biserica Tuturor Natiunilor, Mormantul Maicii Domnuluisi alte multe locuri sfintite. Biserica numita "Domnul a plans" este o biserica zidita in forma de "lacrima", pe locul unde Mantuitorul Iisus Hristos a plans lipsa de pocainta a celor din Ierusalim. Dominus Flevit este o biserica unde slujesc romano-catolicii.

Dominus Flevit - marturie din Sfanta Scriptura !

            Despre acest loc, Sfanta Scriptura spune urmatoarele: "Si apropiindu-se de poalele Muntelui Maslinilor, toata multimea ucenicilor, bucurandu-se, a inceput sa laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le vazuse, zicand: Binecuvantat este Imparatul care vine intru numele Domnului! Pace in cer si slava intru cei de sus. Dar unii farisei din multime au zis catre El: Invatatorule, cearta-ti ucenicii. Si El, raspunzand, a zis: Zic voua: Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga. Si cand S-a apropiat, vazand cetatea, a plans pentru ea, zicand: Daca ai fi cunoscut si tu, in ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tai. Caci vor veni zile peste tine, cand dusmanii tai vor sapa sant in jurul tau si te vor impresura si te vor stramtora din toate partile. Si te vor face una cu pamantul, si pe fiii tai care sunt in tine, si nu vor lasa in tine piatra pe piatra pentru ca nu ai cunoscut vremea cercetarii tale." (Luca 19, 37-44)

Biserica Dominus Flevit din Ierusalim - scurt istoric

Dominus Flevit, biserica de pe Muntele Maslinilor, a fost construita in forma de lacrima, amintind inca si astazi de lacrimile Mantuitorului, varsate pentru inimile impietrite ale evreilor din Ierusalim. Mergand spre Ierusalim, Iisus a plans. Cel de-al doilea Templu al evreilor se inalta pe colina orasului, in toata splendoarea lui. Hristos i-a prezis insa distrugerea, pentru lipsa lor de credinta curata si pocainta. (Luca 19, 37-42)

Una dintre cele mai noi biserici zidite in Ierusalim, Dominus Flevit isi inalta zidurile deasupra unui loc antic. In momentul in care s-au inceput sapaturile, pentru a se turna temeliile bisericii in forma de lacrima, arheologii au scos la lumina obiecte si temelii datand inca din perioada canaanita, precum si morminte din vremea celui de-al doilea Templu si din perioada bizantina.

Locul unde, potrivit traditiei locului, Hristos s-a oprit si a plans pentru istoria Ierusalimului, nu a fost niciodata marcat, pana in perioada cruciatilor. Incepand din aceasta perioada insa, crestinii au inceput sa paseasca in numar tot mai mare in curtea bisericii in forma de lacrima.

In cele din urma, o micuta capela se va inalta pe acest loc. Dupa cucerirea Ierusalimului, in anul 1187, bisericuta a cazut in ruina, fiind parasita si in ea nemaitinandu-se slujbe. La inceputul secolului XVI, o moschee a fost construita pe ruinele vechii capele crestine, cu intentia de a indeparta pe crestini din acest loc. Locul a capatat numele de "Mansouriyeh", adica "Triumfatorul".

Calugarii francicani nu au avut puterea de a obtine dreptul de proprietate asupra ruinelor de pe acest loc. In anul 1891 insa, ei au cumparat un mic locsor din apropiere, reusind sa zideasca acolo o micuta capela. In anul 1913, o casa privata a fost construita in fata capelei franciscane. Aceasta casa a ajuns, in cele din urma, in posesia "surorilor Dreptului Iosif" care, mai apoi, l-au vandut unei femei din Portugalia.

In anul 1953, cu ocazia construirii unui zid de piatra in jurul locului, zidarii au scos la lumina vechi morminte sapate in piatra. Locul cu pricina a fost excavat si arheologii au aparut la fata locului. Pe locul cu pricina s-a construit o biserica, intre anii 1953-1955.

Un vechi mormant, datand inca din epoca bronzului, perioada canaanita, cat si o necropola datand din anii 136i.Hr - 300d.Hr, au fost scoase la lumina. Necropola infatiseaza doua perioade clare de timp, fiecare avand propriu stil de contruire a mormintelor.


Ruinele unei manastiri bizantine din secolul al V-lea au fost si ele scoase la lumina. Mozaicuri din aceasta manastire se pastreaza inca si astazi in bisericuta de pe Muntele Maslinilor. Actuala biserica se afla in custodia franciscanilor din Tara Sfanta.

Biserica moderna a fost proiectata de arhitectul Antonio Barluzzi, pentru ordinul monahal franciscan, intre anii 1953-1955. Barluzzi, arhitect al mai multor sanctuare construite in prima parte a secolului al XX-lea, este cunoscut si pentru alte asemenea lucrari, din Ierusalim: Biserica Tuturor Natiunilor, din Gradina Ghetsimani; Biserica Intalnirii Fecioarei Maria cu Elisabeta, din Ain Karem; Biserica Flagelarii, de pe Drumul Crucii; Biserica Sfantul Lazar din al-Eizariya.


Biserica Dominus Flevit din Ierusalim este dischisa zilnic, intre orele: 08:00-11:45 si 14:30-17:00.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Icoana Schimbării la Faţă a Domnului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Cu ajutorul lui Dumnezeu am fost la această sfantă manastire , pe Muntele Tabor...

            Mântuitorul Iisus Hristos Se află în centrul compoziţiei, în partea superioară, înconjurat de o mandorlă alcătuită din cercuri concentrice în nuanţe de albastru în degradé. Albastrul capătă aici înţelesul simbolic al lumii cereşti, dar și al întunericului supraluminos ce-L înconjoară.

Domnul Hristos Se înfăţişează Apostolilor ca una din Persoanele Sfintei Treimi, stând de vorbă cu Moise şi cu Ilie despre viitoarea Sa Patimă, iar Faţa Sa strălucea ca soarele. Lumina ce izvorăşte din Hristos este însuși harul dumnezeiesc cel necreat care este prezent în întreaga Sa fiinţă.

Din trupul transfigurat al lui Hristos pornesc raze, semn al slavei Domnului, care îi luminează atât pe Moise şi pe Ilie, cât şi pe cei trei Apostoli, și indică în acelaşi timp prezenţa Duhului Sfânt Care în momentul Schimbării la Faţă se manifestă și sub forma unui nor luminos (cf. Matei 17, 5). 

Hristos este îmbrăcat în veşminte albe, strălucitoare, semn al curăţiei Lui depline și al îndumnezeirii trupului Său -„Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină” (Psalmul 103, 2).

În mâna stângă ţine filacterul, simbol al propovăduirii, iar cu mâna dreaptă binecuvintează.

Spre deosebire de faţa lui Moise care strălucea de o slavă venită din afară după revelaţia din muntele Sinai (cf. Ieșirea 34, 29), Faţa lui Hristos apăru pe muntele Taborului ca un izvor de lumină, izvor al vieţii dumnezeieşti făcute accesibilă omului.

„Arătat-a Hristos ucenicilor taina în Tabor, strălucind cu faţa mai mult decât razele soarelui, hainele Sale fiind luminoase şi albe ca zăpada, Cel ce se îmbracă, precum zice psalmistul, cu lumina ca şi cu o haină” (Canonul Utreniei din ziua Înainteprăznuirii, cântarea a V-a).

Muntele Tabor apare în icoana Schimbării la Faţă având trei culmi: una pentru Hristos şi celelalte două pentru Moise şi Ilie. Muntele constituie un element esenţial al peisajului biblic, fiind locul privilegiat al rugăciunii; el semnifică îndepărtarea de lume şi apropierea de Dumnezeu și este locul prin excelenţă al revelaţiei dumnezeiești.

Sfinții Prooroci Moise şi Ilie se află de o parte şi de alta a Mântuitorului, stând fiecare pe câte un pisc. Ilie se află în partea stângă a imaginii (la dreapta lui Hristos), iar Moise în partea dreaptă. Acești doi Mari Prooroci ai Vechiului Legământ sunt singurii oameni din poporul lui Israel care au văzut slava lui Dumnezeu și au auzit glasul Lui, Moise în norul luminos pe muntele Sinai (Ieșirea 34, 4-29) şi Ilie „în adiere de vânt lin” (III Regi 19, 12) pe muntele Horeb. 

Moise este reprezentat tânăr, sugerând că omul cu viață în Dumnezeu e mereu tânăr, dar și că Legea divină nu îmbătrânește, ţinând în mâini Tablele Legii, iar Ilie este reprezentat sub chipul unui bătrân cu părul lung, semnificând înțelepciunea veșnică a lui Dumnezeu.

Amândoi stau în picioare într-o atitudine plină de cucernicie, înclinaţi către Hristos. Sunt reprezentaţi pe culmi pentru că sunt oameni ai înălţimilor duhovniceşti, desăvârșiți în virtuți. De aceea, împreună cu Hristos poartă aureolele sfințeniei.

Potrivit unor tâlcuiri ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, Moise reprezintă pe cei adormiți, iar Ilie pe cei vii; Moise şi Ilie evocă Şeolul (Tărâmul morţilor) și Cerul, pentru că Moise a gustat moartea, iar Ilie este viu, fiind ridicat la cer într-un car de foc. Înfăţişând alături de Hristos deopotrivă viii şi morţii, icoana afirmă că Iisus Hristos, ca Dumnezeu, are deplină putere asupra vieţii şi a morţii. Moise şi Ilie reprezintă totodată și cele două căi (moduri) de viețuire binecuvântate ale omului: căsătoria şi fecioria.

Ei simbolizează în acelaşi timp Pronia (Moise) și Judecata (Ilie) lui Dumnezeu, dar și Legea şi Proorocii, a căror plinire este Hristos. Prezența lor trebuia să le confirme ucenicilor că Hristos nu calcă Legea și Proorocii (cum Îl calomniau iudeii), ci că Hristos este dătătorul și plinirea lor.

Deoarece, potrivit relatării Sfântului Evanghelist Luca, Moise şi Ilie s-au arătat şi ei în slavă (9, 31), și ei sunt reprezentaţi adesea în interiorul cercului luminos. Prezenţa lui Moise ne aminteşte de experienţa sa de pe muntele Sinai când el însuşi s-a umplut de strălucire. „Iar când se pogora Moise din muntele Sinai, având în mâini cele două table ale Legii, el nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el.” (Ieşire 34, 29)

Atitudinea lor exprimă deopotrivă teamă, uimire şi bucurie la vederea lui Hristos strălucind și la auzul glasului Tatălui ceresc. Deoarece ei nu sunt încă desprinşi de cele omeneşti, starea lor exprimă în același timp și contemplație și tulburare.

Acești trei ucenici mai apropiați ai lui Hristos, care s-au învrednicit de vederea slavei lui Dumnezeu, au fost martori și ai învierii fiicei lui Iair (Marcu 5, 37) şi îi vom regăsi din nou în Grădina Ghetsimani (Marcu 14, 33).

În dreapta icoanei se află Petru, (Ioan la mijloc, Iacov în stânga), ridicându-şi o mână spre Hristos și grăind către El să ridice trei colibe…

Apostolii Petru, Iacov și Ioan sunt reprezentaţi căzuţi la pământ, ferindu-şi sau acoperindu-şi privirea la vederea slavei dumnezeieşti. După Sfântul Ioan Gură de Aur, doar pe acești trei ucenici i-a ales Hristos ca să li Se descopere în slavă deoarece Petru Îl iubea mult pe Hristos, Ioan era iubit mult de Hristos, iar Iacov şi-a mărturisit râvna până la jertfă pentru Hristos (fiind primul Apostol martirizat de iudei). Totodată, într-un înțeles mistic, cei trei reprezintă virtuțile care fac sufletul văzător de Dumnezeu: credința, nădejdea și dragostea.

Prezenţa lor în număr de trei era cerută şi de Legea lui Moise pentru adeverirea publică a unei mărturii. Dacă Moise şi Ilie reprezentau Tărâmul Morţii şi Cerul, ucenicii îi reprezintă pe cei vii de pe pământ, cu toții aflați sub ocârmuirea lui Dumnezeu. 

Astfel, Vechiul şi Noul Legământ sunt reprezentate aici unificate în Hristos prin Moise şi Ilie pe de o parte, şi prin cei trei ucenici, pe de altă parte. Aducându-i de față pe cei doi mari Prooroci, Mântuitorul îi învață pe ucenici să fie desăvârșiți în blândețe (ca Moise) și în trezvie sau râvnă pentru Dumnezeu (ca Ilie) pentru a fi buni păstori ai poporului Său.

(Mărturiile icoanei SCHIMBAREA LA FAȚĂ, broșură editată de Arhimandrit Mihail Stanciu,Sfânta Mănăstire Antim, București, 2009)

http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/catehism/persoane-sensuri-simboluri-ziditoare-icoana-schimbarii-la-fata-domnului

Biserica Tatal Nostru din Ierusalim - Pater Noster

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
Cu ajutorul lui Dumnezeu am fost si eu aici in pelerinaj , in 2017

                                         Biserica Tatal Nostru din Ierusalim - Pater Noster




Biserica Tatal Nostru, precum este cunoscuta in toata lumea, este o biserica crestina din apropierea Ierusalimului, fiind aflata pe Muntele Maslinilor, mai inspre nord de Mormintele Profetilor si de celelalte locuri sfinte din apropierea Gradinii Ghetsimani.

Potrivit traditiilor crestine locale, in pestera pastrata si astazi in incinta, ucenicii s-au adunat in jurul Mantuitorului, spre a-i invata rugaciunea domneasca "Tatal nostru". Rugaciunea aceasta, numita si "domneasca", dupa calitatea de Domn a Celui care a rostit-o intaia oara, este una dintre cele mai puternice rugaciuni crestine.

Ansamblul eclesial Tatal Nostru, numit si "Pater Noster", este ridicat pe ruinele unei vechi basilici bizantine, construita de Sfantul imparat Constantin cel Mare. Basilica bizantina, numita "Eleona", adica "a Maslinilor", dateaza deci inca din secolul al IV-lea, ea fiind zidita chiar deasupra pesterii marturisite de traditia mai-sus amintita.

Actuala biserica, avand statut de manastire, se afla in purtarea de grija a surorilor carmelite, apartinatoare de Biserica Romano-Catolica. In curtea manastirii, pe toti peretii laterali ai curtii, cat si in interiorul bisericii celei mari, se afla placi de ceramica alba inscriptionate cu rugaciunea "Tatal nostru", in mai bine de 70 de limbi.

Locul si rugaciunea numita "Tatal nostru" - marturia din Sfanta Scriptura

Marturia pastrata in Evanghelia dupa Sfantul Apostol Luca este una dintre cele mai puternice, in favoarea autenticitatii locului. Astfel, citim: "Si pe cand Se ruga Iisus intr-un loc, cand a incetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, invata-ne sa ne rugam, cum a invatat si Ioan pe ucenicii lui. Si le-a zis: Cand va rugati, ziceti: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie imparatia Ta. Faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua in fiecare zi. Si ne iarta noua pacatele noastre, caci si noi insine iertam tuturor celor ce ne gresesc noua. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau" (Luca 11, 1-4).

Nefiind amintit numele locului cu pricina, traditia crestina a ales acest loc drept loc autentic si in baza unui alt cuvant al aceluiasi Apostol. Astfel, vorbind despre programul de peste zi al Mantuitorului Iisus Hristos, el spune: "Si ziua era in templu si invata, iar noaptea, iesind, o petrecea pe muntele ce se cheama al Maslinilor." (Luca 21, 37). Cele doua fragmente evanghelice de la Sfantul Luca au fost puse in comun, identificandu-se astfel Muntele Maslinilor drept alt loc al rostirii rugaciunii "Tatal nostru", de catre Mantuitorul.

Rugaciunea domneasca "Tatal nostru" este amintita si de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, insa ca fiind incadrata in Predica de pe Munte. "Voi asa sa va rugati: Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-se numele Tau; Vie imparatia Ta; faca-se voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta da-ne-o noua astazi; Si ne iarta noua gresealele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava in veci. Amin!" (Matei 6, 9-13).

Biserica Tatal Nostru din Ierusalim - scurt istoric

Prima biserica de pe acest loc este de factura bizantina, dupa cum am amintit si mai sus, ea fiind construita de catre Sfantul imparat Constantin cel Mare, in secolul al IV-lea, pe un loc hotarat de Sfanta Elena, mama imparatului ctitor, pe Muntele Maslinilor, undeva foarte aproape de Capela Inaltarii Domnului.

Numita cu numele de "Basilica Eleona", adica "a Maslinilor", aceasta este una dintre cele patru mari basilici crestine, zidite de Sfantul Constantin cel Mare, in Tara Sfanta. Impresionanta structura a fost zidita pe trei nivele, intre livezile de maslini; intre cele trei nivele (biserica, atrium-ul, curtea) au fost construite scari mari, de piatra.

Biserica a fost construita pe cel mai inalt loc dintre cele trei, avand o lungime de 30 de metri si o latime de aproape 19 metri. Aceasta era de fapt o hala rectangulara sustinuta in interior de doua randuri de coloane. In capatul estic, mareata biserica se termina cu o deosebita absida.


Nivelul al doilea, situat putin mai jos decat primul, numit in arhitectura vremii drept "atrium", era de fapt o curte mai mica, imprejmuita de coloane, de forma patrata, cu latura de 25 de metri.

Nivelul inferior se afla in partea vestica a ansamblului eclesial, fiind un portic, sprijinit pe sase coloane. In urma excavatiilor efectuate in secolul al XIX-lea, s-au scos la lumina doar ruinele porticului si pestera (cripta subterana), care se afla initial sub marginea estica a bisericii.

In perioada de dominatie persana si araba, aceasta biserica a avut mult de suferit. Astfel, mareata biserica bizantina a fost distrusa, de catre persi, in luna mai a anului 614, dupa un asediu de 21 de zile asupra Ierusalimului.

In urma victoriei, persii au distrus o mare parte dintre bisericilor crestine din Ierusalim, omorand (martirizand) zeci de mii de crestini, in oras, si alti o mie, pe Muntele Maslinilor. In anul 638, arabii i-au alungat pe persi, ramanand in locul lor, la conducerea zonei. Multa vreme, Biserica Tatal Nostru a ramas intr-o dureroasa ruina.

Unele dintre ramasitele complexului bizantin pot fi vazute si astazi, in curtea exterioara a bisericii. In anul 1868, in urma lucrarilor de reconstruire, a fost scos la lumina un mozaic din secolul al V-lea, apartinand Basilicii Eleona. Mozaicul de podea pastreaza doua inscriptii grecesti, din Psalmi: "Domnul va pazi iesirile si intrarile lor. (...) "Aceasta poarta a Domnului, prin care vor intra cei drepti."

In perioada de dominatie cruciata, biserica va fi repusa in stare de functionare. Cruciatii au cucerit orasul in anul 1099, reconstruind o mare parte dintre cladirile ruinate de persi si arabi. In anul 1152, o noua biserica a fost construita pe locul celei vechi, insa cu mult mai mica decat cea anterioara.

Ctitorii acesteia au fost doi frati danezi, din Jutland, anume episcopul Svein si admiralul Eskill Sveinsson. Cei doi frati au fost inmormantati in biserica nou-zidita, pietrele lor funerare fiind recuperate abia in anul 1869. Acestea au fost, mai apoi, incorporate in noua biserica (actuala).

Biserica a inceput a fi numita "Tatal Nostru" inca din vremea cruciatilor, mai ales in baza cuvintelor Sfantului Apostol Luca si a traditiilor crestine deja existente la acea vreme. Capela Inaltarii Domnului a fost si ea reamenajata, putin mai sus de aceasta, peste drum.

O noua perioada grea avea sa vina peste Biserica Tatal Nostru - Pater Noster, odata cu invazia arabilor si a mamelucilor. Biserica cruciatilor a fost distrusa, imediat dupa victoria trupelor lui Saladin, in anul 1187. In anul 1345, biserica a fost complet nivelata, de catre mameluci, care au condus Ierusalimul intre anii 1267-1480.

Abia dupa mai bine de 500 de ani, crestinilor si evreilor li s-a permis sa ridice noi cladiri. Astfel, orasul se va extinde rapid peste zidurile vechi. Spre sfarsitul perioadei de dominatie otomana, biserica va fi si ea rezidita.

In anul 1872, pe locul fostei biserici Tatal Nostru, a fost inaltata o manastire romano-catolica. Terenul fusese achizitionat, cu ceva timp mai inainte, de catre Bossi Aurelia, printesa de Tour d'Auvergne, de origine franceza. Mormantul printesei, care a murit in anul 1889, se afla si astazi in interiorul bisericii, intr-un sarcofag de marmura.

Actuala biserica a fost zidita in anul 1874, in partea nordica a vechilor ruine. In jurul bisericii celei noi a fost zidita o intinsa manastire, cu toate cele de trebuinta. In anul 1873, biserica si manastirea au fost daruite ordinului catolic al surorilor carmelite.

In perioada de dominatie britanica, o noua biserica va ramane neterminata. Astfel, in anul 1920, o biserica inchinata Sfintei Inimi (erezie romano-catolica) a inceput a fi zidita peste pestera cea veche, insa construirea acesteia a fost intrerupta, datorita schimbarilor politice ale vremii, numai baza cladirii si o parte din ziduri putand fi terminate.

Biserica Tatal Nostru - Pater Noster - este alcatuita astazi din urmatoarele cladiri: biserica cea mare, cladirile monahale, curtea superioara, curtea inferioara, pestera subterana, curtea cu ruine si biserica neterminata. Imediat langa aceasta se afla Capela Inaltarii Domnului si Manastirea ruseasca Inaltarea Domnului.

Teodor Danalache