Cristina ONOIU : Nu-mi lua iubirea

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc,
Nu-mi lua pocăinţa, speranţa ce-mi dă putere să trăiesc,
Nu-mi lua iubirea pentru cei din jurul meu,
Nu-mi lua nădejdea, lumina ce licăre mereu.
Nu-mi lua gândul de-a încerca să Te iubesc,
Nu-mi lua nădejdea de-a încerca să nu-Ţi greşesc,
Nu mă lăsa să cad, să uit tot ce-i frumos,
Nu-mi lua ce am mai drag, mai scump, mai luminos.
Ia-mi tot ce vrei, numai iubirea nu mi-o lua,
E ceea ce mă ţine pe pământ, şi mă ridică spre slava Ta.
Fără dragoste sunt nimic, nu exist, nu trăiesc,
Tu, Doamne, eşti TOTUL şi m-ai învăţat să iubesc.
Du-mă pe Cărarea cea Sfântă a Împărăţiei Cereşti,
Pentru că doar acolo cu Tine, voi şti ce înseamnă să trăieşti,
Doar cu Tine în suflet, voi şti ce este iubirea,
Şi doar iubind pe pământ, voi găsi fericirea.
Nicicând nu voi putea să-ţi mulţumesc îndeajuns,
Că m-ai chemat şi că mă iubeşti nespus,
Că mi-ai dat în suflet pacea şi iubirea,
Te iubesc, Doamne, TU EŞTI FERICIREA.

FEMEIA CANANEIANCA – CREDINTA, STARUINTA SI INTELEPCIUNE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Vindecarea fiicei femeii cananeence este una din minunile lui Iisus, consemnată în Evanghelia după Matei (15:21-28) și în cea după Marcu (7:24-30).[1][2]
Potrivit evangheliilor, pe când se afla în părțile Tirului și ale Sidonului, Iisus a vindecat-o pe fiica unei femei păgâne, originare din Canaan sau din Fenicia Siriei.
Femeia cananeeancă a venit la Iisus, strigând: "Doamne, Fiu al lui David, fie-ți milă de mine! Fiica mea este posedată de demon și se chinuie teribil."
Iisus nu i-a adresat niciun cuvânt. Așa că ucenicii lui au venit la el și l-au rugat: "Alung-o de aici pentru că strigă în continuu în urma noastră."
El a răspuns: "Eu am fost trimis numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel."
Femeia a venit și a îngenuncheat la picioarele lui. "Doamne, ajută-mă!" a spus ea.
El a răspuns: "Nu este drept să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor."
"Așa este, Doamne", a spus ea. "Dar și câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor."
Atunci Iisus i-a spus ei:
"O, femeie, mare este credința ta! Fie ție după cum voiești."
Și fiica ei s-a vindecat chiar în ceasul acela.



Evanghelia de astazi ne relateaza ca intr-o zi Mantuitorul Iisus Hristos a venit sa propovaduiasca in partile Tirului si ale Sidonului, iar aici a intalnit o femeie cananeianca ce I-a strigat cu durere: „Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon”. Avea o fiica demonizata. Domnul insa, ca si cum nu ar fi auzit-o, nu i-a raspuns niciun cuvant, asa incat ucenicii au simtit nevoia sa intervina, mijlocind la invatatorul lor: „Miluieste-o, Doamne, ca striga in urma noastra!”

Ei bine, spre uimirea ucenicilor si a noastra, Hristos a dat atunci un raspuns cat se poate de surprinzator: „Nu sunt trimis decat numai pentru oile cele pierdute ale Casei lui Israel!…” Adica…, a fost trimis doar pentru evrei!…



Sa fie oare chiar asa? Nu, ci Iisus Hristos a venit in lume pentru intreg neamul omenesc, nu numai pentru evrei, greci, rusi, sau mai stiu eu care altii se pretind alesi in chip special de Dumnezeu. El S-a intrupat pentru toti oamenii deopotriva, indiferent de neam ori rasa: deci si pentru romani, si pentru tigani, si pentru africani, si pentru australieni, pentru toti. De ce, atunci, a raspuns asa?! Ei bine, raspunzand astfel, Hristos nu a facut decat sa evidentieze mentalitatea iudeilor din vremea aceea, care se asteptau ca Mesia sa vina numai pentru ei, in timp ce pe ceilalti ii considerau „spurcati” si deci nedemni de chemarea sfanta la mantuire. Dupa ce a adus in discutie aceasta conceptie egoista insa, Domnul a demontat-o intr-un mod care nu a mai lasat loc la niciun comentariu in mintea celor ce au fost martori minunii de astazi. Vom vedea mai jos!



Auzind femeia afirmatia aceasta, care de altfel ii era cunoscuta, si intuind universalitatea misiunii lui Hristos, a insistat si, apropiindu-se, L-a rugat: „Doamne, ajuta-ma”. Si atunci Domnul ne mai uimeste o data… Dupa ce „a ignorat-o”, prefacandu-Se ca nu o ia in seama, preluand aceeasi mentalitate a iudeilor o numeste „caine”: „nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor”. Si aceasta nu pentru ca asa o considera El, ci pentru a sublinia acelasi dispret al „celor alesi” fata de neiudei, mentalitate pe care, de asemenea o va respinge prin ceea ce a urmat.

De retinut ca Domnul nu a vorbit de la Sine; nu Si-a exprimat propriul crez, ci a dat glas acelei mentalitati potrivit careia toti cei care nu faceau parte din poporul ales erau considerati spurcati si, pentru aceasta, erau numiti „caini“.



Toate aceste afirmatii si cuvinte, aparent scandaloase si jignitoare, nu vor decat sa evidentieze o mentalitate egoista, dispretuitoare si, pentru aceasta, nedreapta, care insa va face sa straluceasca si mai mult credinta si staruinta acestei femei, ce nu se lasa impresionata de conceptia condamnabila a iudeilor, potrivit careia cananeienii nu puteau spera nicio clipa la Mesia. Ea nu se lasa intimidata, ci staruie si da Mantuitorului un raspuns care arata ca nu era numai credincioasa, ci si inteleapta: „Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor”.

Vedeti ce inteleapta a fost femeia? Ea nu s-a lasat cuprinsa de orgoliul ranit al omului jignit; stia foarte bine care era crezul iudeilor despre cananeieni. Nu s-a simtit izgonita si respinsa. A simtit ce?… Sa staruiasca; sa insiste, rugandu-L iar: „Doamne, ajuta-ma”, in ciuda dispretului iudeilor aflati de fata. „Ajuta-ma!”… cu disperarea si cu dragostea pe care numai o mama o poate simti fata de propriul copil.



Ei bine, atat de impresionat a fost Hristos de credinta, staruinta si intelepciunea acestei femei, precum si de faptul ca nu s-a suparat si ca nu s-a simtit jignita, incat i-a spus: „O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie dupa cum voiesti!“ Si mai adauga evanghelia ca „s-a tamaduit fiica ei in chiar ceasul acela”.

Aceasta este pericopa evanghelica de astazi si cred ca invatamintele ce se impun sunt usor de desprins de fiecare dintre noi. Si noi putem fi uneori femeia aceasta care a alergat dupa Iisus. Cati nu avem de cerut de la El: fie indreptarea unui copil care nu ne mai asculta, fie reintoarcerea cu dragoste a sotului sau a sotiei in familie, fie inteleptirea unui vecin care ne muta hoteste hotarul, fie imblanzirea dusmanului care ne ponegreste ori ne barfeste, sau mai stiu eu ce alte situatii ne pot aduce in viata in postura femeii cananeience.



Ce oare L-a determinat pe Hristos s-o laude in cele din urma pe aceasta: „0, femeie, mare este credinta ta” si ce anume ar trebui sa invatam noi de la ea? Ei bine, trei lucruri cred ca ar trebui sa ravnim la aceasta pagana, socotita prea usor de „poporul ales” caine: credinta ei, desi mentalitatea vremii ii era potrivnica, staruinta, in pofida „ignorarii” si „jignirii” cu care a fost tratata aparent pana si de Hristos, si intelepciunea, cu care pana la urma ne-a cucerit pe toti. Ea isi va fi zis, in simplitatea ei, dar cu intuitia omului care se agata plin de speranta de orice simte ca i-ar putea aduce implinirea rugaciunii: „Nu-i adevarat, acest Mesia pe care eu L-am vazut ca invata atat de intelept si de puternic trebuie sa fi fost trimis si pentru mine si pentru poporul meu. Daca este Dumnezeu, trebuie sa fie si al nostru, al tuturor, pentru ca nu putem avea fiecare Dumnezeul sau.”



Staruinta!... Sunt intre noi oameni credinciosi care, daca nu li s-a implinit astazi rugaciunea, maine nu se mai roaga… Pai, daca nu s-a implinit?… A venit cineva cu pomelnic la altar si a platit rugaciuni. Si, daca a vazut ca nu i s-a implinit „rugaciunea”, dupa aceea a venit si i-a cerut banii inapoi, pentru ca nu i-a fost ascultata cererea, ca si cum ar fi fost vorba de nelivrarea unui simplu „produs” achitat. Ei bine, femeia de astazi nu a facut asa! A insistat. A staruit. Si o sa va mai spun ceva: cred ca Hristos a acceptat sa intre pentru cateva momente in jocul mentalitatii evreilor si pentru a-i incerca staruinta si credinta acestei femei. Sa vada, isi iubeste indeajuns de mult fiica, ori se va supara si va pune mai presus de dragostea ei de mama orgoliul ranit de „jignirea” cu care, de altfel, ar fi trebuit sa fi fost deja familiarizata?



Sunt intre noi oameni care ar dori sa „negocieze” cu Dumnezeu, eventual de pe pozitii egale! Oameni care, daca au avut intr-o zi ghinion si s-a intamplat sa nu fie serviti cum se cuvine de doamna de la lumanari, ori parintele a fost prea ocupat sau insuficient de dispus sa-i asculte si nu le-a citit rugaciunea cand au vrut ei, au facut stanga imprejur, le-au intors spatele, au plecat si pe la biserica nu au mai dat.

Ce face femeia de astazi? Ea staruie. Nici gand sa se simta jignita! Ea nu stie ce este acela orgoliu, caci iubirea jertfelnica alunga mandria. Ea o tine una si buna: „Doamne, Te rog sa ma ajuti! Stiu ca poti, pentru ca esti Mesia, Te rog sa ma ajuti!” Si insistenta si staruinta ei L-au determinat pe Hristos sa-i implineasca rugaciunea in fata tuturor, chiar daca nu era din neamul ales al lui Israel.



Intelepciunea!… A stiut sa raspunda intelept, nu obraznic, cum facem noi adeseori: suntem jigniti, jignim si noi; m-ai facut „caine”, ma voi razbuna pentru asta! Femeia raspunde cu o intelepciune care-L „cucereste” si pe Mantuitorul Hristos, dar si pe noi. Era inteleapta: „Da, Doamne, asa este, cum zici Tu, dar si cainii mananca din faramiturile ce cad de la masa stapanilor lor, si pentru aceasta Te rog, da-mi si mie o faramitura pentru copilul meu”...

Iata, dragii mei, cate lucruri putem invata de la o pagana care, potrivit mentalitatii vremii, nici nu avea ce cauta in fata lui Iisus, caci acesta era crezul iudeilor despre cananeieni. Un „caine“! Un „gunoi”! Si totusi, aceasta femeie vine si ne indeamna pe noi astazi la credinta, staruinta si intelepciune, iar nu sa ne suparam atunci cand nu suntem ascultati de Dumnezeu, in prima faza nici ea n-a fost ascultata.

Hristos parea ca n-o aude, pentru ca apoi, la atentionarea ucenicilor, sa spuna poporului ratacit in egoism si nationalism: “Nu, nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale lui Israel; n-am nici o treaba cu cananeienii”, iar in cele din urma sa dea glas conceptiei absolut intolerabile a iudeilor despre pagani. Aceasta era mentalitatea, iar Hristos a reactionat astfel ca sa le arate iudeilor ca si El este din neamul lor si ca vine pe filiera Legii lor, pentru ca apoi sa poata aduce „deschiderea” necesara Legii, spre intelegerea si imbratisarea si a cananeienilor, si a samarinenilor, si a paganilor de tot felul, adica a intregului neam omenesc.



Invatam, asadar, din evanghelia de astazi, cum sa ne comportam fata de Dumnezeu. Intelegem ca nu avem voie sa ne suparam pe El atunci cand nu ne asculta sau intarzie sa ne implineasca cererea, ci doar sa insistam. Nu avem voie sa ne simtim jigniti de faptul ca El pare a nu ne auzi. Noi doar sa staruim! Nu m-a ascultat astazi? Nu ma duc sa-i cer banii parintelui inapoi, ci voi inteti rugaciunea si ma voi ruga si maine si poimaine s.a.m.d., pentru ca s-ar putea ca Dumnezeu sa doreasca sa-mi incerce credinta, asa cum a incercat-o si pe a cananeiencii astazi. S-a prefacut ca nu o aude: „Ia sa vedem, staruie in credinta, sau pleaca si nu vrea sa Ma mai vada in veci!” Aceeasi atitudine sa o avem si noi fata de Dumnezeu, pentru ca El uneori ne incearca, dorind sa vada daca avem credinta, iar apoi daca aceasta este dublata si de rabdare si staruinta, ori este incununata si de intelepciune… Stim sa staruim? Sau doar sa cerem, ba inca ne lipseste si rabdarea de a astepta sa ni se implineasca rugaciunea? Suntem intelepti, sau ne suparam precum copiii si nu mai venim la biserica pentru ca nu m-a multumit atitudinea parintelui intr-o zi sau alta?…



Sa-L rugam pe Dumnezeu, deci, sa ne dea si noua aceste virtuti ale femeii cananeience de astazi: credinta puternica, staruinta in rugaciune, dar si intelepciunea si puterea de a nu ne supara vreodata pe Dumnezeu sau pe oamenii din jurul nostru, ci sa le gasim totdeauna acestora scuze. Este o mare virtute sa le gasesti oamenilor scuze atunci cand ei nu si le cer. Sa te gandesti asa: „Poate ca a fost indispus vecinul si de aceea mi-a vorbit asa de glacial astazi.



Poate ca a fost ocupat si de aceea nu a avut vreme si pentru mine prietenul meu. Poate ca m-a confundat, si de aceea mi-a vorbit asa de urat persoana aceea“. Scuze de tot felul, care pot mentine si sustine relatiile dintre noi, asa incat sa nu ne suparam neintelepteste unii pe altii. Sa ne scuzam si sa ne iertam unii pe altii, ca sa ramanem in comuniune si sa ne laude si pe noi Dumnezeu asa cum a laudat-o pe femeia cananeianca astazi: „Omule, sau femeie, mare este credinta ta. Fie tie dupa cum voiesti”
va rog sa ascultati cu sonorul mai tare

SURSA ARTĂ SI RELIGIE

DESPRE VALENTINE’S DAY

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

             CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

                           DESPRE VALENTINE’S DAY

                        Moto: „Am început să importăm „sărbători“

care constituie acordul dat de către autorităţile civile tinerilor de a

se desfrâna, fără a se teme de nimic. Ce altceva este „Valentine’s

Day“ decât un îndemn la desfrâu?“ (Părintele Arsenie Boca).

                                                                                          Preot Ioan

                            Iubiţi credincioşi,

      Zeul îndrăgostiţilor este Cupidon (în latină cupidon = dorinţă). În

mitologia romană Cupidon era fiul zeiţei iubirii, Venus. Conform

miturilor, oricine era lovit de săgeata lui Cupidon, se îndrăgostea de

prima persoană care-i ieşea în cale. Corespondentul lui Cupidon în

mitologia greacă este Eros, zeul iubirii. Se spunea adesea despre

Cupidon că este un şmecher, un glumeţ răutăcios, care se plimbă şi înfige

săgeţile iubirii în inimile oamenilor şi în zei, astfel făcându-i să se

îndrăgostească.

Odată cu mult dorita libertate obţinută prin revoluţia din 1989 a

apărut şi o sărbătoare de import, Valentine’s day, „ziua îndrăgostiţilor“

(sau ziua iubăreţilor cum îi mai spun unii), în care se dăruiesc

bomboane, ciocolată, flori şi felicitări celor pe care îi iubim. Aceste

lucruri se fac în onoarea lui Valentin. Dar cine este acest Valentin?

Haideţi să lămurim lucrurile pe îndelete.

                          Ce înseamnă sărbătoare?

          Cuvântul a sărbători provine din limba latină şi înseamnă a ţine

festivităţi în onoarea unui eveniment special. Sărbătoare înseamnă o zi

sfântă, o zi în care oamenii îi mulţumesc şi-l slăvesc pe Dumnezeu. De

sărbători (cruce roşie în calendar) oamenii n-ar trebui să muncească.

Sărbătorile pot fi de mai multe feluri: religioase, naţionale sau personale.

Cu mii de ani în urmă, oamenii au considerat ziua de naştere ca o zi

importantă şi mai credeau că de ziua naşterii persoana respectivă poate fi

ajutată de spiritele bune, sau rănită de spiritele rele. Aşadar, când o

persoană îşi sărbătorea ziua de naştere, rudele şi prietenii apropiaţi se

adunau pentru a-l proteja, şi astfel au început petrecerile cu ocazia zilei

de naştere.

                          Valentine’s Day - o controversă...

                                  Ce ne spun izvoarele?

               Cea mai mare parte a istoricilor cred că sărbătoarea Sfântului

Valentin poate fi asociată în Italia cu lupercaliile romane. Lupercaliile

erau sărbători anuale celebrate la 15 februarie în onoarea lui Lupercus,

zeul fecundităţii şi totodată zeul turmelor şi al ciobanilor sau în onoarea

lui „Lupus“ adică Lup, fiindcă se ştie bine că Romulus şi Remus,

faimoşii conducători ai Romei au supravieţuit datorită laptelui de

lupoaică. Aceste sărbători marcau ziua primăverii în vechea Romă. Cu

această ocazie se organiza un fel de loterie a dragostei. Aceasta consta în

tragerea la sorţi de numelor de fete şi băieţi, care deveneau cupluri ce

aveau să iasă împreună tot restul anului. Valentin vine probabil din

latinescul „valens“ care înseamnă „plin de vigoare“. În Italia această

sărbătoare ia forma „Festivalului primăverii“ şi este celebrată în aer

liber. Tinerii se întâlnesc în parcuri unde ascultă muzică şi citesc poezii.

Acesta este de fapt un obicei de care nu-şi aminteşte aproape nimeni. În

oraşul Torino îndrăgostiţii obişnuiau să-şi anuţe logodna în ziua de

Sfântul Valentin.

           În Europa medievală, oamenii credeau că 14 februarie este ziua

în care păsările îşi aleg partenerii. De aici termenul de porumbei pentru

cei ce îşi fac cadouri cu ocazia acestei sărbători.

            În Austria, există unele obiceiuri de curtare care ar putea fi

asociate cu sărbătoarea Sfântului Valentin. Se obişnuieşte ca la 14

februarie tinerii să se prezinte în faţa iubitei cu un buchet de flori.

            În Marea Britanie, sărbătoarea a devenit foarte populară

începând cu secolul XVII. Cea mai veche felicitare de Valentine’s Day

cunoscută este un poem trimis de Charles Duke soţiei sale în timp ce ea

se afla închisă în Turnul Londrei, în anul 1415. Fiecare provincie are

propriile ei obiceiuri şi pe măsură ce ziua se apropie, revistele încep să

publice poezioare potrivite cu ocazia.

           În Danemarca, felicitarea este numită „felicitarea îndrăgostiţilor“

este transparentă, şi dacă o ţii în lumină vezi imaginea romantică a unor

iubiţi.

              În Franţa, obiceiul este ca persoanele necăsătorite să intre în casă

stând faţă în faţă, de o parte şi de alta a unei ferestre şi să se strige. Tot în

Franţa felicitări elegante numite „cartes d'aminties“ sunt împărţite şi

prietenilor nu numai partenerilor.

              În Germania, tânărul îndrăgostit îi duce flori iubitei cu ocazia

zilei Sfântul Valentin.

              În Scoţia, ziua îndrăgostiţilor se sărbătoreşte printr-un festival. La

acesta participă un număr egal de tineri şi tinere care sunt singuri. Toată

lumea scrie pe bilete un nume, apoi biletele sunt puse în două pălării.

Fiecare trebuie să extragă din pălărie un bilet. Se formează astfel cupluri

şi la sfârşitul festivalului se pot celebra chiar căsătorii. Potrivit Greeting

Card Association, aproape un miliard de felicitări sunt trimise anual de

Valentine’s Day făcând din aceasta cea de-a doua sărbătoare ca

importanţă a anului (aproape 2,6 miliarde de felicitări sunt trimise de

Crăciun). Aproximativ 85% dintre acestea sunt cumpărate de femei.

                În Australia, în timpul goanei după aur, minerii, proaspăt

îmbogăţiţi de pe urma minelor Ballarat, erau dispuşi să plătească bani

mulţi pentru felicitări mai elaborate. Cele mai extravagante erau

confecţionate din satin, parfumate, ornate cu flori, cu scoici colorate. Ele

aveau ataşate şi false păsărele cântătoare. Totul era pus frumos într-o

cutie şi aceasta era considerată cadoul cel mai scump şi cel mai la modă.

                În America, Valentine’s Day se celebrează de la începutul anilor

1700, iar în 1840, Esther A. Howland a vândut primele felicitări produse

în masă. De-a lungul timpului au circulat mai multe tipuri de felicitări

pentru sărbătoarea Sfântului Valentin. Multe din acestea nu se încadrau

în spiritul romantic al sărbătorii, din contră, erau de o cruzime şi o

răutate greu de imaginat. Mai exista un soi de felicitări de prost gust care

conţineau injurii şi erau trimise fostelor iubite (foştilor iubiţi) sau altor

persoane pe care expeditorul voia să se răzbune. Unele felicitări erau

confecţionate din hârtie decorată cu scoici, conuri de brad, fructe uscate

şi tot felul de seminţe. Culmea, pe unele erau ataşate chiar alge sau flori

uscate şi prinse cu o sfoară de felicitare, astfel încât, dacă o agăţai

undeva dădea impresia de tridimensional.

                          Tradiţii legate de sărbătoarea

                                     Sfântului Valentin

           ► În evul mediu tinerii extrăgeau dintr-un bol bileţele şi astfel

aflau cine este partenerul lor de Sfântul Valentin. Biletele pe care le

extrăgeau erau purtate pe reverul hainei timp de o săptămână. În unele

ţări femeia primea de la bărbat un articol de îmbrăcăminte. Dacă îl

păstra, înseamna că îl accepta ca soţ (s u p e r s t i ţ i i !!!).

            ► O credinţă populară românească zice că dacă o femeie vede o

rândunică zburând pe deasupra capului ei în ziua Sfântului Valentin,

înseamnă că o să se mărite cu un marinar. Dacă vede o vrabie, se va

căsători cu un soldat şi va fi fericită. Dacă vede un cintezoi se va mărita

cu un milionar (s u p e r s t i ţ i i !!!).

             ► O altă credinţă populară spune că trebuie să te gândeşti la 5-6

băieţi cu care ai vrea să te măriţi şi să răsuceşti codiţa unui măr în timp

ce le rosteşti pe rând numele. Te vei căsători cu persoana al cărei nume îl

rosteai atunci când s-a rupt codiţa mărului (s u p e r s t i ţ i i !!!).

             ► Alege o păpădie cu puf, ţine ochii închişi şi suflă în ea. Apoi

deschide-i şi vezi dacă a mai rămas vreun puf. Numără firele şi atâţia

copii vei face (s u p e r s t i ţ i i !!!).

              ► În Ţara Galilor copiii se costumau în adulţi şi mergeau din uşă

în uşă cântând. Îndrăgostiţii împărţeau copiilor linguri din lemn. Acestea

erau decorate cu inimioare şi chei. Mesajul decoraţiunii era „deschidemi

inima!“ (s u p e r s t i ţ i i !!!).

                         Grădina Sfântului Valentin

Potrivit tradiţiei, de ziua Sfântului Valentin se oferă flori iubitelor.

Este bine cunoscut limbajul florilor. Iată câteva exemple:

brânduşa înseamnă „mi-e teamă de tine“;

dalia - „recunoştinţă“;

gladiola înseamnă „vreau să-ţi dau întâlnire“;

hortensia vrea să spună „eşti capricioasă, prea exigentă“;

irisul declară „dragoste“;

liliacul nou - „prietenie“;

crinul transmite „sentimente pure“;

garoafa albă semnifică „fidelitate“,

garoafa galbenă - „exigenţa“,

garoafa roz - „chiamă-mă“,

garoafa şatirată - „timiditate“,

garoafa roşie - „dragoste înfocată“;

nufărul înseamnă „indiferenţă“;

orhideea semnifică „dragoste rafinată şi misterioasă“;

bujorul cel roşu sugerând cuvintele „vegheză asupra ta“;

trandafirul alb înseamnă „puritate şi dragoste platonică“;

trandafirul roşu simbolizează „dragoste arzătoare, pasiune“;

trandafirul galben - „prietenie şi iubire“;

laleaua roşie înseamnă „declaraţie de iubire“.

             Legende cu privire la viaţa Sfântului Valentin:

             1. Una dintre ele ne spune că Valentin, era un preot care a trăit

în jurul anului 270 d. Hr. în Roma. Acolo era un împărat cu numele de

Claudius II Gothicus. Împăratul a descoperit că burlacii erau soldaţi

mai buni decât cei căsătoriţi. Cu acest gând în minte, a dat un edict prin

care a interzis căsătoria tinerilor pentru a întări baza militară. Valentin

l-a sfidat pe împărat şi a căsătorit în secret tinere cupluri. Aflând

împăratul Claudius II a dat ordin să fie omorât preotul Valentin care a

nesocotit porunca sa.

              2. O altă legendă spune că Valentin a fost un deţinut care s-a

îndrăgostit de fata temnicerului său pe nume Asterius. Înainte de a fi

trimis la moarte a scris el însuşi primul mesaj de „îndrăgostit“, o

scrisoare de mărturisire a dragostei sale, semnată „Al tău, Valentin“,

semnătură încă folosită şi astăzi.

              3. Într-o altă legendă se spune că acest Valentin ar fi fost

episcop şi că sensibilizat de drama îndrăgostiţilor, îi căsătorea pe

aceştia în secret. Împăratul Claudius a aflat de acest „prieten al

îndrăgostiţilor“ şi a pus să fie arestat. Impresionat de credinţa

episcopului, împăratul a încercat să-l convertească la credinţa în zeii

romani, pentru a-l scăpa de execuţie. Episcopul Valentin a refuzat

categoric să se închine zeilor, ba chiar a încercat să-l convertească el pe

împărat la creştinism, deşi era conştient de consecinţe. Şi astfel

episcopul Valentin a fost executat pe data de 14 februarie 270.

             3. O altă poveste a Sfântului Valentin e legată de Roma antică.

Datorită priceperii sale de a prepara medicamente plăcute la gust,

Valentin a fost etichetat „medic gastronom”. Deoarece se ruga pentru

sănătatea pacienţilor săi, Valentin a fost arestat de romani care îi

„vânau“ pe toţi care credeau în HRISTOS. Înainte de a fi executat din

cauza credinţei creştine, vindecătorul i-a scris unei fetiţe oarbe pe care

o trata. Tradiţia spune că micuţa s-a vindecat prin minune şi a putut citi

mesajul semnat „De la al tău, Valentin“. De atunci, mesajele de

dragoste se încheie cu expresia „Al tău,.. “.

              5. O altă versiune este cea pe care am auzit-o acum doi ani la

radio Horion. În Germania, în perioada în care protestantismul câştiga

teren în defavoarea catolicismului, a existat un preot catolic pe nume

Valentin, care a oficiat o cununie necanonică. Dat în vileag, a intrat în

conflict cu papalitatea şi a fost caterisit (nu mai avea voie să slujească

ca preot). Pentru că a continuat să oficieze slujbe, a fost întemniţat.

Acolo a fost vizitat de grupuri de credincioşi din parohia lui, care îl

compătimeau. Nesocotind Sfintele Canoane, caterisitul preot Valentin

împărţea binecuvântări printre gratii, mai ales acelor perechi de tineri ai

căror părinţi au refuzat să le dea binecuvântarea părintească,

acceptându-le căsătorirea. Orice Drept Canonic, de ieri, de azi şi

dintotdeauna, declară nul orice act religios făcut de un preot caterisit,

căci este ca şi când ar fi fost oficiat de o personă oarecare, nehirotonită.

Fără binecuvântarea Lui Dumnezeu pe care tinerii o primesc în Sfânta

Taină a Cununiei, ei trăiesc în păcatul desfrânării. Tocmai pentru că

cei contemporani lor n-au socotit acele cupluri de tineri cununaţi,

Valentin a rămas doar ca VALENTIN, PĂRINTELE

ÎNDRĂGOSTIŢILOR“. El nu făcea practic decât să-şi dea

consimţământul la desfrânarea lor. Şi cum în Germania vremurilor lui

Luther, orice preot care intra în conflict cu papalitatea îşi găsea

libertatea religioasă în protestantism, asemenea a făcut şi

„nedreptăţitul“ VALENTIN după eliberarea din închisoare.

, există deci o care mai neadevărată.

                    Viaţa Sfântului Valentin (catolicul)

                    Prezentăm în continuare viaţa Sfântului Valentin după

(catolicul), un document primit de la Biserica Catolică din Roma, în

limba italiană, bibliografia, traducerea în limba română şi spre o

imagine cât se poate de clară, Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul).

„Valentino, santo, martire di Terni. E ricordato nei principali

codici del Martirologio Geronimiano al 14 febb. come sepolto al LXIII

miglio della via Flaminia, nei presi di Terni. Ivi infati esisteva un

cimitero cristiano sub diu, e sul sepolcro del martire fu edificata una

basilica nella quale il papa Zaccaria (741-752) si incontro con

Liutprando (Lib. Pont. I. pp. 427-428). Chi fose Valentino, e quando

sia vissuto e impossibile precisare; nella tradizione posteriore, a

partire almeno dal sec. VI-VII, e presentato come vescovo di Terni, ma

non consta con certezza di questa sua dignita. Notizie leggendarie si

leggono in una passio, anteriore al sec. VIII, in cui si nara che invitato

a Roma per guerire da un’artrosi deformante il figlio di un certo

Cratone, fu arrestato per ordine del preffeto Placido e poiche si refiuto

di sacrificare agli idoli, fu decapitato. Il suo corpo fu transferito a

Terni e sepolto “in suburbano...non longe ab eadem civitate”. La festa

di Valentino, fu inserita da Beda nel suo Martirologio con un latercolo

estratto dalla passio, e attraverso i Martirologi di Adone ed Usuardo e

passata, sempre al 14 febb. nel Martirologio Romano. Alla stessa data

e ricordato un altro Valentino martire di Roma (v.) ma questo e mai

esistito, e l’unico martire autentico e quello de Terni. Nel 1605 il corpo

di Valentino fu transferito nella catedrale di Terni, e le notizie di altre

translazioni altrove sono da ritenersi prive di fondamento storico“.

„Valentino, sfânt, martir din Terni. Este amintit în principalele

codici ale Martirologiului Ieronimian la 14 februarie; are ca mormânt

locul 63 din aleea Flaminia în locurile din Terni. Acolo de fapt exista un

cimitir creştin, şi deasupra mormântului martirului a fost construită o

Biserică în care papa Zaharia (741-752) s-a întâlnit cu Liutprando. 

    CINE  A FOST VALENTIN ŞI CÂND A TRĂIT ESTE IMPOSIBIL SĂ  PRECIZĂM. 

                           Începând cel puţin din secolul VI-VII, este prezentat ca

episcop de Terni, dar nu se ştie cu certitudine dacă s-a bucurat de această

demnitate. Informaţiile legendare se leagă de o suferinţă anterioară

secolului VIII, în care se povesteşte că invitat la Roma pentru a vindeca

de artroză deformatoare, pe fiul unui filozof ce se numea Cratone, a fost

arestat din ordinul prefectului Placido şi pentru că a refuzat să slujească

idolilor, a fost decapitat. Corpul său a fost mutat la Terni şi înmormântat

în marginea oraşului. Sărbătoarea Sfântul Valentin a fost introdusă de

Beda în Martyrologiul său cu o parte extrasă din suferinţa lui. În

Martyrologiile din Adone şi Usuardo a fost trecută sărbătoarea tot la 14

februarie ca şi în Martyrologiul Roman. La aceeaşi dată este amintit un

alt Valentin, martir în Roma, dar acesta nu a existat şi deci, unicul martir

autentic este acela din Terni. În 1605, corpul lui Valentin a fost transferat

în catedrala din Terni şi informaţiile de alte transferări în alte locuri sunt

de reţinut ca fără fundamentare istorică“.

                         Viaţa Sfântului Valentin (ortodoxul)

         La 16 februarie, în calendarul creştin ortodox sunt prăznuiţi cei 12

sfinţi mucenici care s-au învrednicit nu numai de darul proorocesc şi

apostolesc, dar şi de a intra în ceata celor ce au pătimit pentru Hristos în

Cezareea Palestinei. Ei au trăit pe vremea împăratului Diocleţian. Unul

dintre aceştia era Sfântul Valentin, diaconul bisericii Eliei, bărbat cinstit,

care deşi era bătrân, era ascuţit la minte, căci ştia pe de rost Biblia.

Sfântul Valentin, după ce a suferit mult de la ighemonul Urban, a fost

aruncat într-o temniţă unde a stat doi ani. În acea vreme au fost izgoniţi

din Egipt cinci mărturisitori ai lui Hristos. Aceşti mărturisitori fuseseră

osândiţi în Cilicia la săparea minelor de aur. Intrând ei pe poarta cetăţii iau

întrebat străjerii cine sunt şi de unde vin. Iar ei netăinuind adevărul,

au mărturisit că sunt creştini şi patria lor este Ierusalimul cel de sus.

Deci i-au prins şi i-au aruncat în temniţă ca pe nişte tâlhari.A doua zi,

care era 16 februarie, au fost scoşi din temniţă cei cinci tineri şi cu ei şi

Valentin diaconul. Au fost duşi la judecată înaintea tiranului păgân

Firmilian.

            Mai întâi i-au înfricoşat cu diferite munci. Apoi întrebându-i de

patria lor aceştia au răspuns: Ierusalimul cel de sus este patria noastră!

Păgânul Firmilian nu pricepea ce este Ierusalimul şi în ce parte se află

pentru că în vremurile acelea sfânta cetate nu se mai numea Ierusalimul

ci Elia (după numele împăratului Elie Adrian). Timp de 200 de ani

nimeni nu i-a mai rostit numele Ierusalim, ci Elia, după porunca

împăratului Adrian, până la venirea credinciosului împărat Constantin şi

a mamei sale Elena. Păgânul Firmilian, auzind de Ierusalimul cel de sus,

credea că de fapt creştinii şi-au zidit undeva acea cetate şi voiesc să se

împotrivească romanilor. Toţi cei cinci tineri au fost tăiaţi cu sabia. Apoi

Valentin diaconul, nevoind a se supune la împărăteasca poruncă de a se

lepăda de dreapta credinţă, a fost şi el tăiat cu sabia. Astfel aceşti

mucenici stau cu proorocii şi cu apostolii înaintea lui Hristos Domnul,

întru cereasca împărăţie, încoronaţi cu cununile biruinţei. Trupurile

mucenicilor au fost aruncate afară din cetate şi au zăcut acolo patru zile.

Văzând păgânii că nu se ating de acele trupuri nici câini, nici păsările,

nici fiarele, au poruncit să le ia şi să le îngroape. Deci luându-le le-au

îngropat cu cinste slăvind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

                              Dragobetele la români

               Este foarte clar că Valentine’s day sau mai pe româneşte, Ziua

îndrăgostiţilor, nu-i o sărbătoare autohtonă, ci una importată. Adevărata

zi a îndrăgostiţilor la români este DRAGOBETELE, în ziua de 24

februarie. Însă, unora le-a sunat mai bine sub numele de Sfântul Valentin

decât neaoşul „DRAGOBETE“ cu aparente rezonanţe slave. Există o

veche legendă care spune că frumosul Dragobete, fiul babei Dochia, era

un tânăr voinic care inspira încredere şi dragoste curată. La sate, cu

ocazia acestei sărbători, tinerii se adunau în cete. Fetele culegeau flori,

iar băieţii strângeau lemne pentru focurile pe care le aprindeau, şi în jurul

cărora se aşezau şi glumeau pe seama simpatiilor şi antipatiilor dintre

cei prezenţi. Când un băiat şi o fată se plăceau, rămâneau prieteni cel

puţin un an, perioadă în care îşi verificau reciproc sentimentele. Mergeau

să ceară binecuvântarea ambelor perechi de părinţi, neapărat şi a

preotului duhovnic la care s-au spovedit şi apoi urma nunta.

                              Negustorii încearcă să profite...

 Absolut toţi negustorii încearcă să profite de această sărbătoare. În fond,

iubirea comercială durează doar o zi. O zi în care majoritatea

afaceriştilor încearcă din răsputeri să dea „tunuri“: un buchet de flori -

40 de euro, o inimă de pluş de un metru - 1.250.000 lei, o lumânărică sub

formă de inimă ce arde doar o oră - 70.000 de lei. În mod firesc, atâta

timp cât există cerere, kitsch - urile vor continua să se vândă. De

Valentine,s Day prosperă mai ales negustorii de tarabă. Asta pentru că

marile magazine sau lanţurile de hipermarketuri din România nu au drept

daruri tot felul de subproduse. Vânzătorii ambulanţi au împânzit deja

străzile cu tarabe încărcate de inimioare de pluş, baloane colorate,

felicitări în formă de inimioară, lumânărele colorate sau figurine din

ceramică. Preţurile sunt pentru orice buzunar, începând de la

„psihologicul“ 50.000 (atât costă o inimioară micuţă, pe care scrie: „Te

iubesc“) până la sume pentru portofelele ceva mai grase. (Lumea

credinţei, februarie, 2006).

                             Interviu cu părintele Savatie Baştovoi

                                                    despre

                                                   „Valentine's Day“

- Părinte, pe timpul studenţiei dumneavoastră, iubirea avea o zi, o

sărbătoare?

- Nu.

- S-a schimbat modul de a sărbători iubirea odată cu

împrumutarea Valentine's Day?

- Eu cred că s-a schimbat modul de a înţelege iubirea.

- Pe la mall-uri, prin cluburi de noapte, tinerii fac spectacol din a

se căsători pentru o zi... De unde credeţi că vine această dorinţă

acerbă a cuplurilor de a se expune, de a se căsători în public, chiar

dacă o fac de formă, în această zi?

- Cred că face parte din propaganda mondială împotriva

căsătoriei. Acestea sunt scenete penibile menite să arunce în

derizoriu ideea de familie şi valorile pe care le presupune. Cei care

participă la ele trebuie să fie conştienţi că astfel îşi bat joc de părinţii

care i-au născut.

- De ce se prind atât de bine de noi aceste sărbători străine, cum e

şi cea a iubirii?

- N-ar fi prins dacă nu ar fi fost finanţate puternic. În aceste

sărbători se investesc bani care ar putea salva de la criză sute de

guverne din întreaga lume. Şi totuşi cineva preferă să le investească

anume astfel. De ce? Răspunsul la această întrebare tinerii care sunt

folosiţi astăzi în această manipulare globală îl vor afla peste zece ani.

Iar mulţi nu-l vor mai afla deloc, pentru că vor deveni victime

pentru totdeauna.

- În secolul XXI, oamenii se iubesc altfel decât pe vremea bunicilor

noştri? Tehnologiile, ce parte de vină au?

- Odinioară iubirea era un lucru sfânt. Perechea, celălalt, era

căutarea şi descoperirea vieţii. Tehnologiile au aruncat în derizoriu

însăşi emoţia căutării şi a întâlnirii. Tânărul de azi are, prin reţelele

de socializare, iubirea oferită în formă de marfă. Omul nu trebuie să

fie o marfă. Acesta e ultimul stadiu al decăderii condiţiei umane.

- Şi totuşi, se pare că nimeni nu ne poate scoate din gene dorinţa

de iubire „până la moarte”, familie, stabilitate. Filmele „de Oscar”,

deşi mai puţine, mai au la bază iubirea tradiţională, cât va mai

dura?

- O vor scoate. Pentru mulţi aceste simţăminte nu mai sunt

acceptabile şi accesibile. Sunt cel puţin câteva filme de Oscar care au

la bază iubirea „netradiţională”. Acesta este noul trend. Aşteptaţi

câţiva ani şi veţi vedea că filmele cu cupluri homosexuale vor fi cel

puţin la fel de multe ca cele despre cuplurile tradiţionale.

- Vă rog să faceţi un portret a lui Romeo şi Julieta zilelor noastre,

să-i numim chiar Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, dacă acceptaţi.

Cum sunt ei astăzi?

- Îmi este destul dacă Romeo este bărbat şi Julieta femeie. Dacă

Romeo nu a făcut transplant de sex şi Julieta nu e travestit,

de-acuma e bine, având în vedere tendinţele lumii în care trăim.

- Vă mulţumim.

BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Ziarul Naţional, pag.5, 14.02.2003;

Ziarul Libertatea, 14.02.2003; www.apropo.ro; www.google.com/Valentine’s day; Părintele Arsenie

Boca, Căsătoria, familia şi copiii născuţi în lanţuri,Editura Pelerinul, Iaşi,2003; Proloage, luna

februarie, Editura Mitropolia Olteniei; Laurenţiu Dumitru, Hristos şi tinerii, Editura Buna Vestire,

Galaţi, 2003. Bibliografia: (Agostino Amore in LThK, X, coll. 598-599; id., Saint Valentino di

Roma o di Terni?, in Antonianum, XLI (1966), PAG., 260-277. Acta SS. Februarii, II,

Venezia, 1735, pag, 754-762; Quentin, pag. 84, 418, 460, 481; Comm. Martyr. Hieron., pag.

92-93; Vies des Saints, II, pag. 323-325; Comm. Martyr. Rom., pag. 62; J. Dubois, Le

Martyrologe d’Usuard (=Subsidia hagiographica, n. 40), Bruxelles 1965, pag., 180. )