BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
TROIŢA – comoară a culturii arhaice româneşti
În vreme ce termenul uzual de troiță este acceptat în limbajul
cotidian ca denumire a unor lucrări de artă realizate, în principal, din
lemn, lucrări ce sunt clasificate de către specialiști, în mai multe
tipuri, în funcție de formă, material și conținut, monumentul troiță își
are originea dintr-un cumul de conjuncturi ce țin de un trecut pe cât
de îndepărtat, pe atât de complex. Orice referire la trecutul
monumentului troiță converge spre un simbol primordial în care s-au
concentrat multe concepții mitologice ale omenirii.
Coloana cerului, termen ce trădează un sens ancestral, vine din
tradiția multimilenară a autohtonilor spațiului Daciei și constituie un
produs specific agropastoral de foarte puțin timp studiat.
Procesul de reconstituire a acestui termen important al
mitologiei românești a fost și este un lung și sinuos drum de
investigații, sondaje, interpretări și comparații ale celor care și-au
dedicat întreaga viață studiului creației artistice a poporului român.
Unii au studiat în mod științific, alții au aplicat cu talent
influențe ale tiparului genetic moștenit, așa cum a făcut Constantin
Brâncuși atât în operele cât și în căutările fără finalizare din
crochiurile sale.
A supune unui studiu amănunțit un element atât de complex ar însemna
să fie desfășurată o vastă culegere de repere (cum este termenul de
coloana a cerului) și o și mai vastă munca de interpretare și corelare a
problemelor întâlnite, rezultând o retrospectivă, pe cât de bogată, pe
atât de controversată datorită demersului în sine.
Un punct de plecare ar fi latura mitologiei populare delimitată sub
denumirea de mitologia botanică, ea însăși derivată din mitologia
cosmogonică.
Astfel, am putea trasa traiectoria termenului de coloană a
cerului, ca fiind o transformare a termenului de arbore cosmic, arbore
sacru, stâlp ce susține lumea într-un mod tainic, transcedental, cu
atribute ce au favorizat perpetuarea tradițiilor străvechi în cadrul
creștinismului primordial.
Nu facem o disecare a complexului de credințe populare, deoarece ne
vom afunda într-o zonă foarte vastă prin complexitatea ei, îndelung
studiată de Wilhelm Mannhardt, continuator al lui Angelo de Gubernatis,
de James Frazer autorul unei sinteze monumentale de mitologie
ancestrală.
Unul dintre cei mai prolifici etnologi români este Romulus
Vulcănescu, cel care în repetate ediții a redat studiile sale despre
etnografia românească. Lucrarea cea mai completă despre simbolul
coloanei cerești este cartea editată de Academia Română în 1972, lucrare
în care este cuprinsă esența studiilor autorului asupra celui mai vechi
simbol ce s-a păstrat, prin metamorfoză, pe teritoriul României.
Iată de ce voi apela, în mod constant, la această lucrare și voi
reda succint, o prezentare a monumentului troiță, ca urmaș al coloanei
cerului și ca un produs autohton ce ne definește ca popor.
Dacă ar fi să facem o cronologiei a reprezentărilor coloanei
cerului, putem apela la o redare succintă și lămuritoare a lui
R.Vulcănescu, tabel în care schițează tranziția figurării, în funcție de
materialul utilizat și epocă.
Studiul a confirmat ca s-a plecat de la ideea de pădure sacră în
cadrul căreia se află, o zonă privilegiată, un luminiș în care se adună
o colectivitate cu ocazia ritualurilor tradiționale.
Aici se află un arbore sacru, un intermediar între divinitate și
om, în jurul căruia, cu timpul s-au creat incinte, altare sau temple.
De aceea s-au descoperit două laturi ale cultului arborelui
sacru, ulterior denumit stâlp al cerului, două laturi ale credinței
ancestrale privind ciclurile în care se desfășoară cronologia și viața.
În primul rând, sunt
stâlpii ciclului calendaristic,
categorie din care fac parte: stâlpul de sec, stâlpul de arminden sau
maialul, stâlpul de sânedru și stâlpul de plugușor, elemente ce fac
parte din tradiția populară românească până în zilele noastre.
În al doilea rând sunt
stâlpii ciclului vieții din care fac parte: stâlpul de naștere, stâlpul de nuntă, stâlpul de judecată și stâlpul funerar.
Acest stâlp funerar este cel mai răspândit și sunt mai multe
denumiri ce se referă la ceremonialul înmormântării: bradul mortului,
sulița sau stâlpul mortului. Se observă deja, prin denumirea de sulița
sau stâlp, ca forma simbolului tinde spre stilul stilimorf.
Dacă încercăm să formăm o tipologie cronologică, pornim de la
două tipuri de coloane: cele din piatră și cele din lemn. Este figurat
pe Columna lui Traian, palusul dac ce a rămas până în zilele noastre sub
forma colonetei funerare, mai ales la sate, în mediul rural, în paralel
cu reprezentările în piatră sub formă de stea utilizate în mediul
urban. Dealtfel, cippușii romani s-au adaptat imediat la tradiția
anteromană.
Imaginea stâlpilor dacici a stârnit controverse, unii le-au atribuit
funcțiuni structurale, de susținere a palisadelor de fortificare, alții
negând, au tras concluzia și așa a rămas, că sunt elemente separate
structurilor de apărare, mult mai finisate și cu diverse însemne ce le
atribuie, pe bună dreptate un sens mitic special. În plus, aceste
colonete aveau partea superioară acoperită de un astragal, un element
nefolosit în fortificațiile dacice.
Deoarece exprimarea artistică este un element definitoriu al
unei opere, se cuvine să remarcăm, în continuare, tipologia artistică a
stâlpilor cerești.
Prima categorie este a coloanelor suplicatorii, în forma de Y, forma
cea mai veche descoperită la români. Este forma ce derivă în mod direct
din trunchiul copacului sacru și este datată încă din perioada
premergătoare epocii bronzului, prezenta apoi, în epoca fierului și în
cea romană, figurată pe monumentele de piatră.
A doua categorie este cea a coloanelor comisurale, în forma de
T, cea mai răspândită formă și cea care a fost asemănată cu irminsulul
popoarelor germane, asemănare care a fost pusă pe seama izvoarelor
comune ce le dețin aceste forme simbolice. Din această categorie a
derivat troița comună, cu forma cea mai des întâlnită în zilele noastre,
troița maramureșană fiind bine reprezentată, datorită păstrării
tradiției populare din nordul României.
Categoria comisurală este și ea împarțită în două: vială și
funerară, în funcție de destinație. Monumentele viale erau amplasate la
răspântii de drumuri și limite de hotar și constituiau, pe lângă menirea
sacră și repere facile de orientare, foarte des utilizate, chiar și în
actele oficiale.
A treia categorie este cea a coloanelor discofore, cu o
multitudine de forme , în functie de cultul pentru care au fost făurite.
Astfel sunt coloanele solare, lunare, stelare și coloanele iconale. Din
categoria coloanelor solare, fiind cele mai răspândite, au rezultat
crucea inscrisă în cerc și roata valahă cu brațele crucii depășind
limita cercului.
Mai trebuie amintite și formele de troițe ce sunt denumite
monumente ediculare, asemanatoare celor romane denumite “aedes
compilates”.
Ele au generat forme diferite în provinciile istorice ale țării.
Astfel în Transilvania sunt sub formă de baldachin, în Oltenia sub
forma de pridvor iar în Muntenia în formă de capelă.
În funcție de conținutul simbolic transmis, există două categorii de coloane :
succedanee: își schimbă forma, păstrând conținutul simbolic vechi.
simulacre: în forma concretă veche sau disimulat-veche, care transmite un nou conținut simbolic.
Continuînd această enumerare destul de sumară și expeditivă, merită
prezentată și derivarea din tipurile de bază, un alt mod de studiu și de
clasificare a coloanelor cerești.
Dacă privim din punct de vedere artistic, avem, deasemenea,
sintetizată o paralelă a evoluției acestor monumente, ce sunt denumite,
într-un mod generic troițe.
Perioada feudală este marcată de existența succedaneelor și
simulacrelor în paralel cu coloana cerului. Construirea lor era marcată
de reguli stricte de desfășurare a lucrărilor, presupunea un adevărat
rit ce prevedea ca toate etapele să fie realizate într-un anume mod și
nu se permiteau abateri de la forma creațiilor anterioare. Pe măsură ce
ne apropiem de începutul secolului XX, creațiile de stâlpi ai cerului,
de succedanee și simulacre, nu mai poartă interesul mitologic de a
influența pe om. Ele sunt cel puțin niște izvoare de inspirație
artistică, purtătoare de elemente ornamentale și aspecte stilistice.
Este un drum lung de aici inspre înapoi, când coloana cerului în Y
simboliza ascensiunea forței telurice spre infinit, când colana cerului
în T simboliza suportul terestru al universului.
Iată că am derulat, destul de grăbit, clasificări realizate după
mai multe criterii și din unghiuri de vedere diferite, genealogic,
cronologic, teritorial, tipologic, simbolistic, toate formând o imagine
aproape completă despre fenomenul ce a generat monumentul troiță, aceste
date fiind necesare unor categorii distincte de cercetători, fie ei
arheologi, etnologi sau istorici de artă și de ce nu, entuziaști
neprofesioniști, iubitori de istorie sau de folclor.
Este un mod de clasificare destul de complex dar foarte util pentru
înțelegerea răspândirii unor elemente de artă populară, în special, și
cunoașterea istoriei naționale, chiar și la modul schematic, în general.
Oricare ar fi modul de abordare al problemelor legate de coloana
cerească, avem de-a face cu un simbol specific românesc, ce se poate
suprapune, prin formele evoluate, cu unul din elementele de reper ale
României, un veritabil brand de țară, pe lângă alte câteva, exclusiv
acea frunză atât de mediatizată și pe drept cuvânt, contestată.
Iată de ce, putem așeza troița românească, alături de poarta
maramureșană, de arhitectura religioasă și populară. Si pornind din alta
ordine de idei putem considera un Brâncuși atât un veritabil punct de
atracție pentru străinii căutători de frumos, cât și un redutabil
ambasador al culturii românești.
„Pe timpurile mai vechi decât domniile noastre, până şi
bisericile de lemn erau foarte rare. Atunci, în jurul unei astfel de
cruci [troiţa] se făcea toată slujba. Ea înlocuia biserica, o rezuma în
ce avea mai caracteristic.” (Nicolae Iorga)
Numărul foarte mare de cruci şi troiţe care umplu drumurile satelor
noastre vădesc cinstirea deosebită pe care a acordat-o mereu ţăranul
român principalului semn creştin. În vremurile vitrege care s-au abătut
peste el de-a lungul istoriei, poporul român, format, în măsură
covârşitoare, din ţărani, ar fi fost sortit dispariţiei dacă nu ar fi
rămas tare în credinţa sa. Ţăranul român, făuritor şi păstrător al
fondului nostru spiritual şi identitar, este cel care ni i-a dat pe
marii noştri intelectuali şi sfinţi, dar şi pe marii noştri ostaşi eroi,
cel care a îndurat jertfelnic vitregiile istoriei purtându-şi cu
demnitate crucea, până la sacrificiul total, pentru a duce neamul mai
departe. Suntem, astfel, datori să ne întoarcem către ţăran, având
întipărit în inimi îndemnul lui Horia Bernea: „Iubiţi ţăranul român,
care este purtătorul crucii!” şi avertismentul unui mare înţelept al
poporului român, care spunea: „Vai lumii aceleia care şi-a pierdut
ţăranii! ”.
In tineretile mele aveam o vorba.Cum musulmanii trebuie macar
odata in viata trebuie sa faca un pelerinaj la Mecca,tot la fel
crestinii ar trebui ca macar odata in viata sa ridice o troita.Costurile
sun minime iar efectele maxime.E de preferat locuri izolate de
lume,unde oamenii nu isi permit,sau chiar pe carari de munte la
intersectia potecilor.
Dumnezeu sa ne ajute!
http://ro.netlog.com/piosmarian/photo/setid=419...-