Despre păcat

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTA !

Părintele Arsenie Boca „Rădăcina necazurilor e aceeaşi cu rădăcina răutăţilor: păcatul - înfrângerea morală a omului, când el conspiră cu diavolul contra Legii lui Dumnezeu. Atunci se transformă omul - fiul lui Dumnezeu în fiul diavolului, prin ascultarea de acesta. El îi imprimă spiritului, minţii şi inimii, pecetea firii sale: autonomia, răzvrătirea şi autoîndumnezeirea. Cu pecetea acestor caracteristici iese din împărăţia Harului sub focul mâniei lui Dumnezeu, ajungând fiul pieirii.
          Necazurile, târcoalele morţii, sunt numai primele unelte ale lui Dumnezeu, ca să-l trezească şi să-i deschidă ochii să vadă că aşa merge în întuneric, în împărăţia morţii.

Dacă omul stă prea mult în ascultarea celui viclean, pierde credinţa, i se întunecă mintea, nu mai ascultă de nimeni, face din necazuri „motiv“ de necredinţă, a cărei final e fie sinuciderea, fie nebunia.   
 
Când oamenii o apucă pe acest „drum larg“ al pieirii, când - cu timpul - relele devin deprinderi, „a doua natură“, să te ferească Dumnezeu să le stai în cale şi să-i opreşti. Te vor călca în picioare, te vor dispreţui, din retrograd nu te vor scoate, din anacronic nu vei ieşi decât suflându-te din cale sau răstignindu-te pe cruce.

 În „lumea aceasta“ nu poţi crede în Dumnezeu, să păcătuieşti şi să rămai nepedepsit. Păcatele se iartă dar se ispăşesc.

  Şi, pentru credinciosul luminat de Har, soarta aceasta e firească: viaţa lui Iisus se arată şi în ucenic. Acela e ucenic, care are iubirea de Dumnezeu şi de oameni până la cruce: Nu urăşte oamenii de pe nici o cruce pe care-l răstignesc ei. Aceasta este iubirea care nu cade niciodată. Aceasta e porunca supremă, Testamentul lui Iisus Hristos: cauza lui Dumnezeu pe pământ, pentru care ucenicii Săi nu-şi cruţă viaţa. Aşa se biruie diavolul.”

DESPRE SFÂNTA LITURGHIE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 

                                                                  PREOT IOAN

Motto:

Aşa grăieşte Domnul slavei:
În fiecare liturghie,
Eu mă cobor din nou la voi,
Deşi mi-e coasta mea străpunsă,
Şi-mi curge sângele şuvoi.

 Mă răstignesc din nou pe cruce,
 În umbra Sfântului Altar,

 Primiţi-mi Sângele si Trupul,

Să nu vin iarăşi în zadar.

                                                        IUBITI CREDINCIOSI

Acest cuvânt, LITURGHIE, întrebuinţat astăzi în Biserica şi Teologia Ortodoxă, este de origine greacă şi vine de la cuvintele LITON=POPOR şi ERGON=LUCRU, care se referă la activitatea depusă de un slujbaş, în interesul întregului popor .

CE ESTE SFÂNTA LITURGHIE?

Sfânta Liturghie, este cea mai puternică slujbă de pe pământ, şi prin fiecare asemenea slujbă, se înnoieşte jertfa de pe Cruce, prin care, Duhul Sfânt preface darurile de pâine şi vin, în însuşi Trupul şi Sângele lui Hristos. Jertfa de pe Golgota este unică şi irepetabilă: „Căci Iisus Hristos a făcut aceasta, o dată pentru totdeauna, aducându-Se jertfă pe Sine însuşi“ (Evrei 7:27). Dar, pentru ca toate generaţiile viitoare de credincioşi, să se poată împărtăşi din roadele ei binefăcătoare, Mântuitorul ne-a lăsat un mijloc de a o face veşnic prezentă în lume, prin întemeierea jertfei celei noi, care, avea să se aducă de aici înainte pururea în Biserica sa, în locul jertfelor Legii Vechi.

 A FOST PREVESTITĂ ÎNTEMEIEREA SFÂNTEI                                                    LITURGHII?

 Da. Întemeierea Sfintei Liturghii a fost prevestită de Mântuitorul, cu mult înainte de patima Sa, şi anume, în cuvântarea ţinută mulţimilor când le-a spus: „Eu sunt pâinea cea vie care s-a pogorât din cer. Cine mânâncă din pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii, este trupul Meu“ (Ioan 6:51).

CAND A FOST INSTITUITA ACEASTA SFANTA SLUJBA

Instituirea a avut loc în ajunul morţii Domnului pe cruce, adică joi seara, la Cina cea de Taină, când Iisus a luat pâinea şi mulţumind, a frânt-o şi a dat ucenicilor Săi zicând: „LuaŢi, mÂncaŢi, acesta este Trupul Meu. Şi luÂnd apoi paharul Şi mulŢumind, le-a dat, zicÂnd: BeŢi dintru acesta toŢi. CĂ acesta este sÂngele meu al legii celei noi, care pentru mulŢi se varsĂ spre iertarea pĂcatelor“ (Matei 26:26-28). Sfânta Liturghie, se săvârşeşte conform poruncii date de Mântuitorul, Sfinţilor Săi Apostoli: „Aceasta să faceţi spre pomenirea (în amintirea) mea!“ (Luca 22 : 19). Sfânta Liturghie este deci „Jertfa cea de fără de sânge“ şi ea închipuieşte, sub forma văzută a diferitelor ei acte şi ceremonii, întreaga iconomie a mântuirii noastre, de la Naşterea Domnului şi până la Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Ni se înfăţişează, am putea spune, ca într-un film religios mai toate faptele şi momentele de seamă din viaţa şi lucrarea de pe pământ a Mântuitorului: întruchiparea şi naşterea Sa, ieşirea la propovăduire, învăţătura şi minunile Lui, răstignirea, patimile şi îngroparea, învierea şi înălţarea la ceruri.

ACEASTA SFANTA SLUJBA SFANTA A MAI AVUT SI ALTE                                                                        DENUMIRI ?

Da. La început, în epoca apostolică a purtat mai multe denumiri: FRÂGEREA PÂINII (Fractio panis) (Faptele Apostolilor 2:42); CINA DOMNULUI (1Corinteni 10:21); În epoca ime­­diat următoare celei apostolice, întâlnim şi alte denumiri, cum ar fi: ÎNĂLŢARE, aducere sau ofrandĂ; euharistie sau mulŢumire; mister sau tainĂ; masĂ tainicĂ.

CARE LITURGHII SE SAVARSESC AZI IN BISERICILE ORTODOXE 

Da. La început, în epoca apostolică a purtat mai multe denumiri: FRÂGEREA PÂINII (Fractio panis) (Faptele Apostolilor 2:42); CINA DOMNULUI (1Corinteni 10:21); În epoca ime­­diat următoare celei apostolice, întâlnim şi alte denumiri, cum ar fi: ÎNĂLŢARE, aducere sau ofrandĂ; euharistie sau mulŢumire; mister sau tainĂ; masĂ tainicĂ.

Azi, în Bisericile Ortodoxe se săvârşesc: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur şi Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare. De fapt, la început, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare a fost cea obişnuită în    Biserica Ortodoxă, însă cu timpul ea a fost înlocuită de prin secolul al X-lea cu cea a Sfântului Ioan. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în timpul unui an, se mai săvârşeşte numai de zece ori.

        CARE ESTE LOCUL UNDE SE POATE SAVARSI SFANTA                                                                       LITURGHIE

Sfânta Liturghie se săvârşeşte numai în Biserică, inclusiv paraclise sau capele sfinţite şi cu antimis, în Altar. Numai în cazuri cu totul excepţionale se poate săvârşi pe câmpul de luptă, sau la hramurile şi sfinţirile de biserici, când vine multă lume, şi numai cu învoirea episcopului locului se poate săvârşi Liturghia în afară de Biserică, pe o masă, curată, pe care se întinde Sfântul Antimis. Sfântul Antimis ţine locul Sfintei Mese şi fără de acesta nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie nici în Biserică, nici în afară de    Biserică. 

CARE SANT OBIECTELENECESARE PENTRU SAVARSIREA SFINTEI      LITURGHII

Sf. chivot

În afară de Antimis, care este indispensabil, ne mai sunt de trebuinţă: Sfintele Veşminte; Sfintele Vase (disc, potir, copia, linguriţa, steluţa), Acoperămintele; Prescuri; Vin curat (din struguri); Apă; Cărţile de slujbă (Sfânta Evanghelie şi Liturghier) pentru preot; Apostol şi Catavasier pentru cântăreţii de la strană, şi ne mai trebuie mai multe lumini, cel puţin două pe Sfânta Masă, una la proscomidiar şi câte una în sfeşnicele împărăteşti, iar în caz de mare lipsă, cel puţin una (fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie).

             CINE POATE SAVARSI SFANTA LITURGHIE

Sfânta Liturghie o pot săvârşi numai arhiereii sau preoţii.

Slujba Sf. Liturghii se împarte, în trei părţi mari:

        1. Proscomidia;

        2. Liturghia catehumenilor;

   3. Liturghia credincioşilor.

                           CE ESTE PROSCOMEDIA

Linguriţă

Proscomidia este prima parte a Sfintei Liturghii. Termenul Proscomidie, vine de la grecescul proscomilin, care însemnează: a aduce, a pune înainte, a oferi. Proscomidia în înţelesul curent de astăzi, este ritualul pregătirii, şi al binecuvântării „Cinstitelor Daruri“, adică a materiei jertfei liturgice, şi, are forma şi întinderea unei adevărate slujbe aparte, cu un titlu propriu, cu o formulă de binecuvântare la început şi cu una de încheiere, Otpust sau Apolis, la sfârşit. 

IN CE TIMP SI UNDE SE SAVARSESTE PROSCOMIDIA

Triplotă cu tipsie

Proscomidia se face de obicei în timpul Utreniei, în partea de nord-vest a Altarului numită proscomidiar (altarul proaducerii), şi ea este săvârşită în întregime numai de preot, fără parti­ciparea credincioşilor sau cântăreţilor şi fără ca, credincioşii să vadă sau să audă ceva din ea. 

SCURTA EXPLICARE A PROSCOMIDIEI

Se numeşte astfel, deoarece credincioşii aduc, ca daruri pentru Sfânta Liturghie, pâine sub formă de prescuri şi vin. Din prescurile aduse, preotul alege una sau mai multe, pentru lucrarea celor sfinte. Pâinea folosită la Proscomidie poartă denumirea de prescuri (prosfore), având forme felurite: formă rotundă, formă de cruce, formă de trei sau cinci cornuri. După rânduială, trebuie cinci prosfore, care închipuie cele cinci pâini, cu care Mântuitorul a săturat mulţimile în pustie.

Spălarea mâinilor preotului, înainte de a începe Proscomidia, înseamnă nu numai curăţirea trupească, dar mai ales curăţia

spirituală, atât de necesară pentru săvârşirea Sfintei Liturghii: „Spăla-voi între cei nevinovaţi mâinile mele...“ (Psalm 25:6-12). În prima parte a Proscomidiei preotul scoate cu copia Agneţul (pecetea) din prima prescură, simbolizând patimile  Mântuitorului. El taie cu copia cele 4 părţi ale pecetei pe care sunt imprimate iniţiale IS, HS, NI, KA, rostind: „Ca un miel spre junghiere S-a adus...“ (Isaia 7:3), şi celelalte. Aceste cuvinte, scrise de Isaia cu 730 de ani mai înainte de Mântuitorul, arată blândeţea Mântuitorului şi îndelunga Sa răbdare, cu care s-a jertfit pentru oameni. Tăind în partea de jos, zice: „Iar neamul Lui cine-l va spune?“ (Isaia 8:3). Adică, cine va putea să pătrundă şi să înţeleagă naşterea Lui din Tatăl, mai înainte de veci, sau naşterea Lui din Sfânta Fecioară Maria?

Aşezarea sfântului Agneţ şi a părticelelor pe Sfântul Disc

Sfântul Agneţ închipuie pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care, Şi-a dat viaţa pentru mântuirea noastră,

iar amestecul de vin şi apă turnate de preot în sf. potir, simbolizează sângele şi apa care au curs din coasta Mântuitorului cea împunsă de ostaş cu suliţa. Scoaterea miridei pentru Maica Domnului din a doua prescură, şi aşezarea ei pe disc în dreapta Sfântului Agneţ, arată şederea Sfintei Fecioare în slava cerească, după adormirea ei cu trupul şi trecerea la ceruri.

Cele nouă miride, care se scot apoi şi se aşează în stânga Sfântului Agneţ, pe trei rânduri de câte trei miride fiecare, reprezintă cele nouă cete sau grupe ale sfinţilor care alcătuiesc ierarhia cerească: proorocii, în frunte cu Sf. Ioan Botezătorul, care a pregătit calea Domnului, apostolii în frunte cu Sfinţii Petru şi Pavel şi alte categorii de sfinţi, ca unii care au fost slugi alese ale lui Dumnezeu: marii ierarhi ai Bisericii, marii dascăli şi învăţători ai lumii (teologi), mucenicii şi muceniţele care s-au jertfit pentru dreapta credinţă, cuvioşi şi purtători de Dumnezeu părinţi pustnici şi călugări care au strălucit prin asceză, înfrânare şi sfinţenia vieţii, sfinţii doctori fără de arginţi, care au tămăduit pe săraci fără să le ia plată, ş.a.m.d.

Din a patra prescură, se scoate părticică pentru episcopul locului, pentru preoţi şi diaconi, şi pentru toţi slujitorii sfântului altar. Din aceeaşi prescură se scot şi miride pentru ctitorii, binefăcătorii şi ajutătorii Bisericii care sunt în viaţă, şi pentru credincioşii vii ale căror nume sunt înscrise pe pomelnice.

Din prescura a cincea, se scot părticele pentru iertarea păcatelor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă: ctitorii sfântului locaş, arhierei, patriarhi, conducători etc. şi tot aici se pomenesc şi alţi morţi scrişi pe pomelnice. Astfel, aşezarea părticelelor de pâine puse de-a dreapta şi  de-a stânga sfântului Agneţ înfăţişează, „Biserica biruitoare“ în ceruri, iar fărâmiturile de sub Agneţ, care s-au scos pentru credincioşii vii şi morţi, închipuie „Biserica luptĂtoare“, care luptă pentru dobândirea mântuirii. Aşadar, întreaga Biserică o vedem adunată în jurul lui Hristos, căci „mai presus de toate L-a dat pe el cap al Bisericii, ca una ce este trupul Lui“ (Efeseni 1:22-23). Miridele aflate pe Sfântul Disc, în jurul sfântului Agneţ, nu se prefac în trupul Mântuitorului, deci, nu au puterea jertfei mântuitoare, de aceea nu se dau credincioşilor spre împărtăşire.

Steluţa pe care preotul o aşază pe Sf. Disc, peste Sf. Agneţ şi miride, ne aduce aminte de steaua care a călăuzit paşii magilor spre ieslea din Betleem, proscomidiarul închipuind peştera şi ieslea naşterii. Acoperămintele cu care preotul acoperă apoi discul şi potirul, închipuie scutecele cu care a fost înfăşat la naştere Mântuitorul, iar Aerul (acoperământul cel mare), cu care se acoperă atât discul cât şi potirul, simbolizează cerul pe care s-a arătat steaua de la naştere, precum şi giulgiurile în care a fost înfăşurat trupul Mântuitorului înainte de îngropare.

                       Iată, Domnul iar S-a răstignit,

                       Iată, Mielul iarăşi S-a jertfit,

       Trup şi Sânge se amestecă-n pahar,

Golgota-i masa Sfântului Altar.

                                       Amin

COMPLETARE LA CATEHEZA ,,DESPRE SFANTA LITURGHIE„

Liturghia (de la grecescul Leiturghia = impreună slujire a episcopului, preotului si credincioşilor sau acţiunea comună, om - Dumnezeu), este cea mai însemnată slujba obştească a Sfintei Biserici, inima cultului divin, în care se săvârşeste Euharistia (Sfânta Jertfă). Prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei, credincioşii primesc în trupul şi sângele lor, Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor si viaţa veşnică.

Ce bucurie aveau oare ucenicii Domnului (Sfinţii Apostoli), când se rugau împreuna cu Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Ce bucurie aveau Sfinţii Apostoli si primii creştini când stăruiau în Sfânta Liturghie prin frângerea pâinii, rugăciuni si cântări (Faptele Apostolilor 2:42).

Şi astăzi, când creştinii săvârşesc Sfânta Liturghie, cerul se coboară pe pământ, şi oamenii, împreună cu îngerii şi cu toţi Sfinţii îl slavoslovesc pe Dumnezeu.

Despre această împreună-slujire cu îngerii, ne-au rămas scrise multe mărturii din vieţile Sfinţilor, dintre care amintim pe cea relatată de Sfântul Nifon. În timpul Sfintei Liturghii, imediat ce preotul slujitor a spus Binecuvântată este Împărăţia Cerurilor... Sfântul Nifon a văzut foc coborând din cer si acoperind Sfântul Jertfelnic şi pe slujitor, fără ca acesta să-şi dea seama de nimic. Mai tarziu, când poporul a început să cânte - Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare... patru îngeri au coborât şi au cântat cu ei. La Apostol, s-a arătat Sfântul Apostol Pavel, care îi îndruma pe cântăreţi. La Aleluia, după Apostol, vocile poporului urcau împreună la cer, ca o funie de foc, şi la Sfânta Evanghelie vedea fiecare cuvânt cum ieşea din gura preotului, şi urca spre cele cereşti. Puţin înaintea intrării cu Cinstitele Daruri, Sfântul Nifon a văzut cum s-a deschis cerul şi o mireasmă cerească a acoperit întreaga Biserică.

                    INTEMEIEREA SFINTEI LITURGHII

Sfânta Liturghie a întemeiat-o Domnul nostru Iisus Hristos la „Cina cea de Taină“, în Joia mare a Sfintelor Patimi, când, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor a zis: „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu...“ Şi luând paharul si mulţumind, le-a zis: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26:26). După instituire, el adaugă: „Aceasta să  faceţi spre pomenirea Mea şi Eu voi fi cu voi până  la sfârşitul veacurilor“ (Luca 22:19).

De aceea Sfânta Liturghie nu este o slujbă de comemorare (adică  de amintire), a morţii şi învierii Domnului, ci este o reactualizare pentru fiecare dintre noi a acestor evenimente mântuitoare. Sfânta Liturghie este o stare ideală de rugăciune, de jertfă şi de adorare a Lui Dumnezeu, prin care creştinul cu credinţa şi fapte bune se îndumnezeieşte şi sfinţeşte.

CUM TREBUIE SA MERGEM LA SFANTA LITURGHIE

La Sfânta Liturghie trebuie să mergem cu inima curată şi cu o mică jertfă în dar, spre a arăta dăruirea vieţii noastre lui Dumnezeu. După ce ducem darul nostru nostru la Sfântul Altar, ocupăm un loc în Sfânta Biserică, după caz, bărbaţii în partea dreaptă, iar femeile în partea stângă şi renunţăm să ne mai gândim la problemele cotidiene, ne aducem aminte de păcatele făcute de noi, conştientizăm că suntem adevăraţi împătimiţi şi răi înaintea lui Dumnezeu şi astfel cu capul şi cu mintea plecată, şi cu inima frântă se cuvine să participăm la întâlnirea noastră cu Sfânta Treime, cu Maica Domnului, cu îngerii şi cu Sfinţii în cadrul Sfintei Liturghii. La citirea Acatistului, la Evanghelie, la Crez, la ieşirea cu Cinstitele Daruri, la Tatăl nostru să stăm cu smerenie în genunchi, fără să vorbim sau să deranjăm pe alţii.

Sfânta Liturghie este puntea de legătură cu cei adormiţi din neamurile noastre si ajutătoarea acestora.

Sfânta Liturghie este izbăvitoare de moarte năpraznică şi ajutătoare tuturor, pentru tot binele sufletesc şi trupesc.  Prin împărtaşania ce ni se oferă la Sfânta Liturghie, trupurile au ajuns să nu mai putrezească.

Dumnezeu a făcut şi face multe mişcări spre a veni la noi, dar nu sfarâmă cu forţa poarta iubirii noastre. „Iată  Eu stau la uşă şi bat; de va deschide cineva, voi cina cu el...“ (Apocalipsa 3:20). El aşteaptă răspunsul nostru. Să ne apropiem deci, cu încredere de El, ca să luăm milă şi să aflăm har spre ajutor, la timp potrivit.

             SFANTA LITURGHIE SI SFINTELE TAINE

La Sfânta Liturghie participă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos cu Sfinţii din ceruri, deci cu toţi cei care formează Biserica Triumfătoare. Noi, cei din Biserica Luptătoare de pe pământ, avem acum prilejul să ne împărtăşim de sfinţenia lor, dacă participăm la Sfânta Liturghie şi ne rugăm împreună cu ei; intrăm astfel în posesia energiilor lor.

DIAMANTUL DE MARE PRET SI CELE 100 DE INIMI

Se zice că un împărat avea odată un diamant de mare preţ. Din admiraţie pentru acea rară bijuterie, el a poruncit să se sape pe diamant următoarele cuvinte: „Cine mă are pe mine, nu va fi sărac niciodată“. Cu mai multă dreptate putem zice noi despre Sfânta Liturghie: „Cine o are şi se împărtăşeste din harurile ei, nu va fi sărac niciodată“. Prin jertfa Sfintei Liturghii, creştinul îşi poate satisface toate năzuinţele sale, toate trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, îşi poate împlini desăvârşit o sfântă datorie faţă de Dumnezeu. A-L adora pe Făcătorul cerului şi al pământului, a-L lăuda şi a-L recunoaşte ca Stăpân şi Binefăcător al tău, a-I mulţumi pentru toate binefacerile primite, iată, rostul nostru pe pământ.

Un suflet evlavios regretă odată că n-are 1000 de inimi să le închine ca prinos de dragoste lui Dumnezeu. „Ia parte la Sfânta Liturghie!“, i-a zis un tainic glas. „Ia parte la Sfânta Liturghie şi astfel îl vei preamări pe Dumnezeu mai bine decât dacă i-ai jertfi 1000 de inimi“. Într-adevăr, toate laudele ce le poate aduce omul Creatorului, toate faptele bune la un loc, nu valorează cât o Sfântă Liturghie. Căci acelea sunt lucruri omeneşti, aceasta este o lucrare dumnezeiască.

SFANTA LITURGHIE - CEA MAI IMPORTANTA SLUJBA PENTRU      ADORMITI

Moartea a fost o consecinţă a păcatului protopărinţilor, care nu au respectat porunca dată de Cel Care i-a creat: A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit (Facerea 3:17). Dumnezeu l-a creat pe om nu pentru a muri, ci pentru a trăi vesnic. De aceea potrivit învăţăturii creştine, Dumnezeu nu a creat moartea, ea a apărut în lume după căderea primilor oameni în păcatul neascultării. Cu toate acestea, moartea nu este o trecere în nefiinţă, ea este o „poartă“ spre viaţa veşnică. Omul, după învăţătura creştină îşi continuă, prin sufletul său, existenţa în veşnicie, după legi pe care parţial Dumnezeu ni le-a descoperit prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

 Potrivit acestora, sensul vieţii de dincolo este determinat de modul în care omul a trăit pe pământ, ţinând cont de două elemente; credinţa şi faptele bune. Acestea două sunt evaluate la Judecata particulară, care are loc la scurt timp dupa deces (patruzeci de zile), şi la Judecata Universală.

Cultul morţilor este respectat cu multă evlavie de creştinii ortodocşi şi se cuvine precizat că rugăciunile pe care le adresăm lui Dumnezeu pentru cei adormiţi au o ordine a importanţei: Sfânta Liturghie, slujba Parastasului, în cadrul căreia locul central îl ocupă rugăciunile de dezlegare rostite de arhiereu sau de preot, apoi rugăciunile particulare pentru cei adormiţi şi toate formele de milostenie.

Rugăciunile de cerere ale creştinilor sunt foarte puternice atunci când sunt adresate în cadrul Sfintei Liturghii, pentru că ele se unesc cu Jerfa mijlocitoare a Domnului Iisus Hristos (Sfânta Euharistie - Trupul şi Sângele Domnului), Care Se jerfeşte pe Altarele Sfintelor Biserici Crestin Ortodoxe, cerând împlinirea cererilor adresate de cei prezenţi la slujba sfântă.  Această învăţătură ne-a fost dată de Sfantul Apostol Pavel: Având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu...., Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să  luăm mila şi să aflăm har, spre ajutor, la timp potrivit.

Sfânta Liturghie este cea mai importanta slujbă în cadrul căreia creştinii pot cere coborârea milostivirii lui Dumnezeu peste cei vii şi peste cei adormiţi. Iată ce învaţă Sfântul Simeon al Tesalonicului: Celor adormiţi le sunt mai de folos Liturghiile, iar celelalte (pomenirile şi milosteniile) îi ajută mai putin; pentru că omul murind, a încetat săvârşirea păcatului, iar prin jertfa se împărtaşeşte în mod tainic cu Hristos, se umple de dumnezeiasca veselie, de dar şi se izbăveşte cu dumnezeiasca milă, de toată durerea. Deci, înainte de toate să se facă Liturghii pentru dânşii, după aceea de vor avea posibilitati materiale, milostenie saracilor, zidiri de Sfinte Biserici şi altele care sunt spre mântuirea lor.

Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur şi cea a Sfântului Vasile cel Mare - care se oficiază în Sfânta Biserică Ortodoxă - au în cuprinsul lor rugăciuni pentru cei adormiţi, iar aceste două Sfinte Slujbe au luat naştere din Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov, ruda Domnului şi primul episcop al Ierusalimului. Creştinii primelor veacuri se rugau în cadrul Sfintei Liturghii pentru cei adormiti, această practică păstrându-se până în zilele noastre. Deci putem afirma că rugăciunile pentru cei adormiţi există din vremea Sfinţilor Apostoli.

 În cadrul proscomidiei, prima parte a Sfintei Liturghii, care se oficiază în taină, preotul slujitor săvârşeste cea mai eficientă rugăciune pentru creştinii care au adormit întru Domnul. Atât la proscomidia  Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur cât şi la proscomidia Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, preotul scoate miride pentru cei adormiţi, pe care-i pomeneşte cu numele, le aşează pe Sfântul Disc, în faţa Sfântului Agneţ.

Miridele care se scot pentru cei adormiţi sunt o forma a rugăciunii de cerere, prin care mijlocim mila lui Dumnezeu în favoarea celor pe care-i pomenim şi pentru care ne rugăm, atât la proscomidie, cât şi în alte momente ale Sfintei Liturghii.

Dacă prin celelalte slujbe, care se oficiază în Sfânta Biserică, creştinii aduc lui Dumnezeu numai rugăciune - fie ea prin cerere, de laudă, de mulţumire - prin Sfânta Liturghie rugăciunile sunt însoţite şi de Jertfă: Însuşi Trupul şi Sângele Domnului, de aceea, rugăciunile adresate lui Dumnezeu pentru cei adormiţi,  în cadrul Sfintei Liturghii sunt mult mai puternice. În cadrul acestei sfinte slujbe pomenirea celor plecaţi la Domnul se face în mai multe momente.

Dacă Sângele Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne curăţă de orice păcat (Ioan 1:7), El curăţă de păcat şi sufletele celor adormiţi pentru care se roagă preotul, când pune miridele în Sângele Domnului (din Sfântul Potir), zicând: Spală Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici (vii şi morţi), cu cinstit Sângele Tău, pentu rugăciunile Sfinţilor Tăi. Amin.

                                             LILIECII

O poveste din folclorul grecilor ne spune că liliecii erau odinioară şoareci care au intrat într-o Biserică şi au mâncat anafură. Ca urmare le-au crescut aripi. Comentând această istorioară am putea spune că: Şi sufletul omului a fost odată un şoarece. Dar a mâncat din Trupul lui Hristos, a băut din Sângele lui Hristos, împărtăşindu-se de Dumnezeu în Euharistie, a căpătat aripi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6:56), a spus Iisus Hristos.

ATENTIA LA SLUJBA SFINTEI LITURGHII

În ţara Aquitaniei, cu mulţi ani înaintea noastră, era un nobil şi viteaz domnitor, ce se numea Walter. Aproape întreaga viaţă şi-a petrecut-o în războaie. Îmbătrânind, a ajuns la concluzia că pacea adevărată nu este în războaie, ci numai aproape de Dumnezeu. Într-o bună zi, hotărându-se a vieţui numai pentru mântuire, a luat drumul pribegiei şi a pornit în lumea mare pentru a căuta acest loc. Pentru a găsi locul a folosit un mijloc cam ciudat, a legat în vârful unui toiag câţiva clopoţei şi intrând în multe Biserici în timpul slujbelor, înainta până în mijlocul Bisericii. Acolo lovea cu toiagul de câteva ori în pământ iar clopoţeii sunau. A observat că   închinătorii aceia lăsau rugăciunile, uitau pe Dumnezeu şi îşi aruncau privirile la dânsul. Îi veneau atunci în minte cuvintele evanghelistului: „Poporul acesta numai cu buzele Mă cinsteşte, iar inima lui departe este de Mine“ (Matei 15:8). După o alergare prin multe Biserici, schituri şi Mănăstiri, a ajuns la o Mănăstire (Novalese), în munţii Alpi. Acolo se aflau în rugăciune părinţii, fraţii împreună cu luminatul lor stareţ. A intrat în Biserică. Aici în zadar a lovit toiagul de pământ şi a sunat clopoţeii, că nimeni n-a privit la el. Bătrânul domn s-a bucurat foarte mult că a găsit ceea ce căuta şi  acolo a şi  rămas până la moarte.

Ascultătorii în timpul citirii Sfintei Evanghelii trebuie să aibă o ţinută trupească mai deosebită, decât în timpul celorlalte citiri obişnuite la serviciul divin şi anume: să stea drept în picioare, cu capul plecat spre piept ca un semn de respect şi umilinţă. Unii stau în genunchi: „ Şi ea  (Marta) avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui“ (Luca 10:39). Deci, ţinuta trupească contează, dar nu mai mult decât cea sufletească şi întrucâtva ţinuta vestimentară. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă femeile ca mai ales la rugăciuni, acasă şi la Sfânta Biserică să fie îmbrăcate modest şi cuviincios: „Podoaba voastră să nu fie cea dinafară, ci să fie omul cel ascuns al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu...Ci pe Domnul Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre...“ (1 Petru 3: 3-4,15)

LITURGHIA CATEHUMENILOR

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
                                                                                                                                PREOT IOAN

(PARTEA ÎNTÂI)

1.   Prin deschiderea Sfintelor Uşi la începutul Sfintei Liturghii,

se arată că, cerul ni s-a deschis prin jertfa Domnului nostru Iisus Hristos, iar cei care se ostenesc, după puterea lor, a plăcea lui Dumnezeu, vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

  2.  Ca orice slujbă sfântă, Liturghia începe şi ea, cu o formulă de binecuvântare:

„BinecuvÂntatĂ este ÎmpĂrĂŢia TatĂlui Şi a Fiului Şi a SfÂntului Duh, acum Şi pururea Şi ÎN vecii vecilor. Amin“. Aceste cuvinte ne reamintesc că, suntem datori să lăudăm şi să binecuvântăm Sfânta Treime. În timpul acestei binecuvântări, preotul face semnul Sfintei Cruci cu Sfânta Evanghelie, în mâini deasupra Sfintei Mese, care însemnează că, această Sfântă Slujbă se săvârşeşte după porunca Mântuitorului, spre pomenirea jertfei de pe Cruce a Mântuitorului. De asemenea, suntem învăţaţi că, întotdeauna trebuie să începem orice lucru important din viaţa noastră prin semnul Sfintei Cruci. În timpul rostirii acestei binecuvântări, toţi credincioşii din Sfânta Biserică trebuie să stea cu capul plecat.

3. Acum se închid Uşile Împărăteşti

şi prin acesta ni se arată că, Împărăţia lui Dumnezeu se dobândeşte numai de cei silitori.

  4. Urmează Ectenia mare (Ectenie înseamnă cerere sau rugăminte).

Cu pace Domnului să ne rugăm - zicem aşa, pentru că, fără pace, rugăciunea noastră nu este primită de Dumnezeu.

Pacea de sus - înseamnă pacea pe care a lăsat-o Mântuitorul Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli.

Pacea a toată lumea – se cere de la Dumnezeu pace în toată lumea.

După fiecare cerere, se răspunde cu Doamne miluieşte, pe care unii îl zic în gând, iar cântăreţii cu voce tare, ştiind că, cel miluit de Dumnezeu, devine fericit. Această scurtă rugăciune, cuprinsă în numai două cuvinte, are o mare putere când este spusă în Duh şi în adevăr.

5. Urmează cele trei antifoane în cinstea Sfintei Treimi.

Antifoanele reprezintă vremea de dinainte de Sfântul Ioan Botezătorul, de dinainte de a se aprinde „Lumina“. Cântăreţii care le cântă, închipuie acum, pe proorocii şi psalţii legii vechi. În Duminici şi la sărbătorile sfinţilor, fericirile care alcătuiesc ultimul antifon, fac parte din predica de pe Munte a Mântuitorului ( Matei 5).

6. La deschiderea Uşilor Împărăteşti,

către sfârşitul antifonului trei, preotul se arată înveşmântat în Uşile Împărăteşti, şi aceasta simbolizează arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu trup omenesc, iar prin plecarea capului, preotul ne îndeamnă să ne plecăm totdeauna voinţei lui Dumnezeu.

7. Vohodul, adică ieşirea cu Sfânta Evanghelie.

Vohod, în limba slavonă înseamnă ieşire. Sfânta Evanghelie simbolizează pe Hristos însuşi. Ridicarea ei de pe Sfânta Masă, ne reaminteşte de naşterea Mântuitorului. Ieşirea cu Sfânta Evanghelie, ne reaminteşte de arătarea Mântuitorului în lume, cutreierarea oraşelor, activitatea mesianică. Oprirea cu Sfânta Evanghelie, ne reaminteşte de Cina cea de Taină, patima de bunăvoie, pogorârea la iad, dezrobirea şi scoaterea drepţilor din iad. Dacă este şi diacon la slujbă, el arată cu orarul spre răsărit, prin aceasta atrăgând atenţia că raiul este deschis. Acum, preotul privind spre răsărit, binecuvântează în semnul Sfintei Cruci, sfânta intrare, aceasta  însemnând pe Mântuitorul, care, prin Jertfa Sa ne-a deschis nouă raiul. Prin cuvântul înţelepciune – se propovăduieşte credincioşilor pe scurt că, înţelepciunea cea adevărată, adică cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos este depozitat în Sfânta Evanghelie. Prin al doilea cuvânt drepţi - ni se propovăduieşte ca, atât cu sufletul, cât şi cu trupul să stăm drepţi, adică în poziţie cuviincioasă în faţa Sfintei Evanghelii.

După cum ştim, rânduiala Liturghiei noastre îşi are originea şi
s-a format în părţile Orientului, unde, creştinii ascultau Sfânta Slujbă, stând chiar pe duşumeaua (podeaua) Bisericii. Lumânarea care merge la vohod, înaintea Sfintei Evanghelii, reprezintă tainic pe Sfântul Ioan Botezătorul, care a pregătit calea Domnului, şi pe care Însuşi Mântuitorul l-a numit „Făclie” (Ioan 5:35). Aşezarea pe Sfânta Masă a Sfintei Evanghelii, înseamnă că Mântuitorul după ce S-a suit la ceruri a şezut de-a dreapta Tatălui.

8. Veniţi să ne închinăm …

- În timpul cântării, credincioşii se închină până la pământ.

9. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

Acest imn Trisaghion, este cea mai veche cântare şi, se cântă de trei ori la Liturghia obişnuită, de şase ori la slujba în sobor, şi de nouă ori, după numărul celor nouă cete îngereşti, la slujba Arhierească.

Când zicem SFINTE DUMNEZEULE - ne este înfăţişat Dumnezeu-Tatăl, când zicem SFINTE TARE ne este înfăţişat Fiul, iar când zicem SFINTE FĂRĂ DE MOARTE ne este înfăţişat Sfântul Duh - căci El este izvorul vieţii. În timpul citirii Apostolului, Arhiereul şi preoţii stau pe scaune pentru că au darul apostolic - simbolizând şederea pe cele douăsprezece scaune, iar diaconii care încă nu au acest dar, cădesc. Prin această cădire, înţelegem că, aşa cum Sfânta Biserică se umple de mireasma tămâiei, tot astfel prin vestirea Sfintei Evanghelii, Darul Duhului Sfânt se revarsă cu îmbelşugare în poporul lui Dumnezeu.

10. Citirea Apostolului

În mijlocul Sfintei Biserici, ne înfăţişează înaintea ochilor sufleteşti pe Apostolul despre care se citeşte. Odinioară, lecturile din Cărţile Sfinte erau încadrate sau alternau cu cântări de psalmi. Din    aceşti Psalmi - ale căror versete cântate s-au împuţinat treptat, şi a mai rămas azi, câte un stih sau două, care preced pericopa din Apostol - şi de aceea se numeşte PROCHIMEN - adică aşezat înainte de Apostol.

11. Citirea Sfintei Evanghelii

- Înseamnă propovăduirea Evangheliei ce s-a făcut după Înălţarea Domnului. Iar lumânarea ce stă aprinsă în acest timp, înseamnă Dumnezeiasca Lumină a adevărurilor evanghelice.

12. Urmează Ectenia Întreită.

„Să zicem toţi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru,să zicem“

LITURGHIA CELOR CHEMAŢI

(PARTEA A DOUA)

13. Prin aceste cuvinte: „Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, cei chemaţi ieşiţi, câţi sunteţi chemaţi ieşiţi, ca nimenea din cei chemaţi să nu rămână“,

– se porunceşte de trei ori celor chemaţi să iasă din Sfânta Biserică, pentru că ei, fiind încă nebotezaţi şi având asupra lor păcatul strămoşesc, nu sunt nevrednici de a privi la momentele cele înălţătoare ale Dumnezeieştii Liturghii. Azi, nu se mai face această despărţire a botezaţilor.

În acest timp, pe Sfânta Masă, Sfântul Antimis este desfăcut, ceea ce închipuie săparea sau pregătirea mormântului de piatră pe care Iosif Arimateianul îl făcuse pentru sine, dar pe care l-a dăruit pentru îngroparea Domnului. Apoi, imediat se strâng cu buretele miridele de pe Sfântul Antimis care simbolizează pecetluirea mormântului.

La sfârşitul acestei Ectenii pentru catehumeni, se trage Dvera.

14. Cântarea Heruvimică.

Ne arată că, aşa cum Heruvimii înconjoară şi slăvesc în cer pe Mântuitorul nostru, tot astfel şi preoţii, Îl înconjoară şi-L slăvesc pe  El în Sfintele Daruri - pe care le poartă în procesiune, mai înainte de a se sfinţi şi de a se transforma desăvârşit.

Preotul se închină de trei ori rugându-se “DUMNEZEULE, CURĂŢEŞTE-MĂ PE MINE, PĂCĂTOSUL, ŞI MĂ MILUIEŞTE”, apoi, sărută Sfântul Antimis, Sfânta Cruce, Sfânta Masă arătând dragoste pentru pătimirea, jertfa şi înmormântarea Domnului.

Se înclină către credincioşi, şi făcând semnul crucii, zice: “Iertaţi-mă, pe mine păcătosul! Credinciosii trebuie să răspundă: Dumnezeu să te ierte şi să te binecuvânteze sfinţite părinte! Iar preotul binecuvântându-i zice către ei: Dumnezeu să vă ierte şi să binecuvânteze şi pe voi!”

15. Ieşirea cu Sfinţitele Daruri

 înseamnă, călătoria Domnului nostru Iisus Hristos prin Betania unde a înviat pe Lazăr, şi intrarea Lui în Ierusalim, unde a intrat cu triumf împărătesc. Acum, credincioşii stau cu capetele plecate, aşa cum stau Serafimii în cer şi aceşti credincioşi reprezintă pruncii şi mulţimea credincioşilor care l-au întâmpinat la intrarea în Ierusalim. Preotul stând în mijlocul Sfintei Biserici cu Sfintele Daruri în mâini, însemnează Patima, Răstignirea şi Moartea Mântuitorului.

► „Pomeneşte, Doamne…”- Aceste cuvinte sunt ale tâlharului de pe cruce, care mărturisindu-şi păcatele, s-a rugat să-l pomenească în Împărăţia Sa.

► Plecarea cu Cinstitelor Daruri, din mijlocul Bisericii, înseamnă Pogorârea Mântuitorului de pe Cruce, şi ducerea la Mormânt.

► Punerea Cinstitelor Daruri pe Sfânta Masă înseamnă punerea trupului Mântuitorului în mormânt.

► Acoperirea Cinstitelor Daruri cu Sfântul Aer înseamnă acum, acoperirea uşii Sfântului Mormânt de către Iosif şi Nicodim cu piatră.

► Tragerea perdelei după întoarcerea cu Cinstitelor Daruri, în Sfântul Altar, înseamnă pecetluirea Mormântului şi întărirea lui cu ostaşi păzitori.

16. Urmează: „Ca pe Împăratul tuturor să-L primim pe Cel nevăzut înconjurat decetele îngereşti, Aliluia, Aliluia, Aliluia“.

17. Urmează Ectenia: “Să plinim rugăciunea noastră Domnului. Pentru cinstitele Daruri ce sunt puse înaintea Domnului să ne rugăm“.

În timpul acestei Ectenii, în vechea Liturghie creştină exista un rit caracteristic acestui moment, numit Sărutarea Sfântă sau Frăţească, Sărutarea păcii sau a iubirii. Bărbaţii se îmbrăţişau cerându-şi iertare unii altora, şi femeile asemenea făceau, în semn de împăcare şi iubire reciprocă. Dar, din pricina tulburării şi a dezordinii la care dădea loc în Biserică, acest rit a fost înlăturat de mult, păstrându-se numai pentru preoţi la Liturghia în sobor.

18. Auzim cuvintele „Să ne iubim unii pe alţii, ca într-un gând să mărturisim“.

Aici, preotul ne îndeamnă să ne iubim între noi, dar nu cu iubire vicleană, ci cu iubire sinceră, căci, nu se poate aduce jertfă lui Dumnezeu decât în iubire frăţească.

19. Uşile, uşile, cu înţelepciune să luăm aminte.

Prin aceste cuvinte ni se atrage atenţia să fim cu toată luarea aminte, pentru a nu se strecura în mintea şi în fiinţa noastră, gânduri păcătoase ori patimi, care păgubesc sufletul.

20. Crezul

- Înainte de rostirea Crezului se deschide Dvera arătându-ni-se că, ni se lasă slobodă vederea spre Altar, pentru a ne mărturisi credinţa chiar înaintea Tronului lui Dumnezeu. În acest timp preotul sau preoţii, dacă sunt mai mulţi, ridică Sfântul Aer şi-l clatină deasupra Cinstitelor Daruri, ceea ce simbolizează cutremurul care a avut loc înainte de Înviere. Când se zice “Şi a înviat a treia zi…” preotul se opreşte din clătinat şi-l pune deoparte aşa cum Îngerul a dat piatra la o parte de la intrarea Mormântului. Din Sfânta Tradiţie ştim că, Crezul a fost introdus în Liturghie în secolul al
V-lea la Constantinopol, deşi, el era întrebuinţat cu mult înainte în slujba Botezului.

21. Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte Sfânta Jertfă în pace a o aduce.

22. Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi.

23. SUS SĂ AVEM INIMILE

- credincioşii să-şi înalţe inimile, sentimentele şi cugetele lor la Cel ce S-a jertfit - rugăciune în “duh şi adevăr” .

24. SĂ MULŢUMIM DOMNULUI

- fiecare credincios să mulţumească Domnului pentru toate binefacerile Lui. Îi mulţumim că nu l-a lepădat pe om în căderea lui, ci iarăşi l-a ridicat la cinstea cea dintâi.

25. Apoi auzim preotul zicând: “CÂNTAREA DE BIRUINŢĂ, CÂNTÂND, STRIGÂND, GLAS ÎNĂLŢÂND ŞI GRĂIND“.

Acum ne ducem cu gândul la cele patru vieţuitoare, care simbolizează pe cei patru Evanghelişti. Astfel:

- cel ce cântă cântând este vulturul;

- cel ce strigă strigând este viţelul;

- cel ce-şi înalţă glasul glas înălţând este leul;

- cel ce grăieşte şi grăind este omul. Aceşti tuspatru vieţuitori, proslăvesc dimpreună cu toate zidirile cereşti, pământeşti pe Prea Sfântul Dumnezeu. Chiar concomitent cu cele spuse mai sus, preotul ridică steluţa de deasupra Sfântul Disc şi o atinge cu fiecare din cele patru colţuri, în cele patru părţi ale Sfântul Disc. Iar această atingere ne arată că, învingerea Domnului Iisus Hristos asupra păcatului, a morţii, a diavolului şi a iadului se vesteşte în cele patru părţi ale lumii.

26. SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT DOMNUL SAVAOT.

Cu aceste trei sfinţiri ce se împreună în o Dumnezeire se însemnează Stăpânirea şi Împărăţia şi Puterea văzută de Isaia. Sfânta Biserică a completat această laudă cu cântarea pământească adusă de evrei Mântuitorului, atunci când a intrat cu triumf Împărătesc în Ierusalim: „Osana întru cei de sus, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului. Osana întru cei de sus“. Osana    este un cuvânt evreiesc şi în limba noastră românească el înseamnă „Doamne, mântuieşte-ne“.

27. „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor“

 Este vorba despre Cina cea de Taină.

28. „Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“.

Este vorba tot despre Cina cea de Taină când Mântuitorul a binecuvântat vinul din pahar prefăcându-l în Prea Sfânt Sângele Său.

29. „Ale Tale dintru ale Tale Ţie ţi-aducem de toate şi pentru toate“.

Acum se ridică cu mâinile încrucişate Sfântul Disc şi Sfântul Potir cu care se face semnul crucii, deasupra Sfântului Antimis.

30. „Mai ales pentru Prea Sfânta Curata, Prea binecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu născătoarea şi pururea Fecioara Maria“. 

Acum se trage Dvera, adică perdeaua  de la Uşile Împărăteşti, care înseamnă deschiderea cerului, coborârea Sfântului Arhanghel Gavriil aducând vestea cea bună din cer. Tămâierea în acest timp însemnează, deosebita cinste care, ca o mireasmă duhovnicească o dăm după Dumnezeu, Maicii Domnului.

31. „Cuvine-se cu adevărat“,

- în această cântare se scot în relief toate darurile mai presus de fire, cu care Maica Domnului a fost împodobită de către iconomia Dumnezeiască.

32. Tatăl Nostru.

În timpul acesta, diaconul încinge orarul cruciş pe piept şi pe spate, pentru a-şi arăta pietatea sa către Prea Sfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, şi pentru a se împărtăşi fără nici o împiedicare. Încingerea cruciş îi închipuieşte pe Serafimi.

33. Urmează Ecfonisul: „Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin “. 

Prin aceasta preotul arată că, toţi oamenii dimpreună cu toate făpturile văzute şi nevăzute, sunt sub stăpânirea şi purtarea de grijă a Prea Sfintei Treimi.

34. „Să luăm aminte“

- îndeamnă pe toţi credincioşii să fie cu luare aminte, fiindcă prin înălţarea Sfântului Agneţ ni se reaminteşte de înălţarea Domnului pe Crucea Golgotei.

35. „Sfintele Sfinţilor“

 - aceasta înseamnă că, cele ce se înalţă sunt “Sfinte” şi se dau numai sfinţilor, adică creştinilor dreptcredincioşi, celor ce şi-au curăţit „petele păcatelor” din conştiinţă, prin spovedanie şi împlinirea canonului. În acest timp se face semnul Sfintei Cruci cu Sfântul Agneţ deasupra Sfântului Disc, ceea ce înseamnă că, Mântuitorul, după Învierea Sa i-a trimis pe Apostolii Săi în cele patru părţi ale pământului, să predice Evanghelia.

36. „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru Slava lui Dumnezeu - Tatăl. Amin“.

        Recunoaştem că, numai Unul este cu adevărat Sfânt, şi mărturisim că, noi toţi ne sfinţim numai prin “Vistieria Sfinţeniei noastre”, care este Hristos.

37. Acum, în Sfântul Altar se face sfărâmarea Sfântului Agneţ.

Prima parte pe care scrie IS se pune în Sfântul Potir, cu cea de-a doua parte HS se împărtăşesc sfinţiţii liturghisitori (episcopi, preoţi şi diaconi), iar din a treia şi a patra, NI şi KA se împărtăşesc credincioşii.

38. Ultima arătare a Sfintelor Taine

 - înseamnă înălţarea Mântuitorului Iisus Hristos de pe pământ la ceruri, dinaintea Apostolilor care au văzut şi au mărturisit acestea.

39. Urmează o mulţumire generală prin ultima Ectenie:

“Cu pace să ieşim .”

40. „Întru numele Domnului“

- Prin acest răspuns credincioşii făgăduiesc, că sfaturile înţelese din slujba auzită în Sfânta Biserică, le vor urma în numele Domnului, după voia Lui.

41. „Domnului să ne rugăm“ 

- prin aceasta preotul slujitor cere tuturor credincioşilor să se roage împreună cu el.

42. Rugăciunea Amvonului

- aceasta fiind sigiliul tuturor cererilor, toţi credincioşii trebuie să se roage împreună cu el.

43. „Domnului să ne rugăm“.

      44. Urmează Otpustul (încheierea, sfârşitul) pe care-l face preotul.

       

 Ce spun Sfinţii Părinţi despre Sfânta Liturghie

► Mă întreb: Dacă nu avem răbdare să zăbovim un ceas-două la rugăciune în Sfânta Biserică, să ne rugăm pentru păcatele noastre şi să slăvim pe Dumnezeu după putere, cum vom avea răbdare să stăm o veşnicie în ceruri? (Părintele Ilie Cleopa).

► Doi desfrânaţi, dintre care unul a fost la Sfânta Liturghie în dimineaţa acelei zile, mergând să se plimbe în pădure, au fost apucaţi fără de veste de o furtună năpraznică. În mijlocul tunetelor şi al fulgerelor, tinerii aud o voce care strigă: Loveşte! Loveşte! Cel care nu fusese în dimineaţa acelei zile la Sfânta Liturghie a fost lovit de trăznet şi îndată a murit, iar celălalt a fugit înspăimântat tot mai departe căutând un adăpost, când din nou auzi un glas poruncitor: Loveşte! Loveşte! Cum îşi aştepta moartea, auzi o altă voce strigând: Nu pot! Nu pot! Pentru că astăzi a luat parte la Sfânta Liturghie. Liturghia la care a fost mă opreşte să-l lovesc.

► Să ştiţi că lumânarea nu se roagă. Este numai un simbol. Desigur, nu trebuie să renunţăm la nişte practici ale Sfintei nostre Biserici. Noi nu stricăm Sfânta Tradiţie. Dar a intrat în obişnuinţa unora să vină la Biserică, să cumpere un mănunchi de lumânări, să-l aprindă şi să plece şi să-şi vadă de treburile lor, cu conştiinţa împăcată că şi-au făcut datoria de creştini. Aceasta este o concepţie şi o practică greşită. Aşadar lumânare este un simbol şi o jertfă (Părintele Constantin Sârbu).

► Când scriem pomelnic pentru Sfântul Altar, pe cine să trecem în primul rând? – Cel mai mare neam pe care îl avem pe faţa pământului nu-i tata şi mama, nu-i soţia, nu-i soţul, ci este preotul care ne-a botezat şi ne-a spovedit şi al doilea este naşul de botez şi de cununie.

► Există unii creştini cărora le este frică să se împărtăşească pentru ca nu cumva să ia microbi. Dacă ar fi fost aşa, nu ar mai fi trăit nici-un preot, deoarece ei, la sfârşit consumă conţinutul Sfântului Potir din care se împărtăşesc mereu sute de credincioşi. Cu toate acestea, nici-un preot nu a păţit niciodată nimic. Trupul şi Sângele Domnului sunt „foc“. Sfânta Euharistie este foc care arde totul.