Biblia cea adevărată

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

          CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE                                         BIBLIA CEA ADEVĂRATĂ 
     Motto: „Biblia este o carte care ne încălzeşte ca soarele şi ne hrăneşte ca pâinea. O carte care ne priveşte cu atâta bunătate şi încredere ca o lumină. Cine a pierdut pe Dumnezeul său şi-l poate găsi din nou în această carte“(H. Heine).

                                                                          Preot Ioan
 Iubiţi credincioşi, Numele de Biblie vine de la cuvîntul grecesc „Biblia“ care înseamnă cărţile. Prin Biblie sau Sfînta Scriptură se înţelege Cartea sfîntă care cuprinde la un loc toate scrierile inspirate ale unor sfinşite personalităţi dintre evrei şi ale profeţilor - scrieri care la un loc alcătuiesc Vechiul Testament - cum şi cele ale Apostolilor şi ucenicilor domnului Iisus Hristos, acestea formînd colecţia Noului Testament. Deci cărţile Vechiului şi Noului Testament, toate laolaltă, alcătuiesc Biblia sau Sfînta Scriptură. Vechiul Testament după Septuaginta (text grec) cuprinde 53 de dar cu conţinut moral.
    Noul Testament cuprinde 27 de scrieri istorice, didactice şi profetice. Expresia „Testament Nou“ este întîlnită în mai multe locuri: Luca 22:20; 1Corinteni 11:25; 2Corinteni 3:6; Evrei 9:15. „Iată , vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel ş i cu casa lui Iuda, Testament Nou“ (Evrei 8:8). 

    CE PUTEM SPUNE DESPRE TRADUCEREA BIBLIEI?

    Biblia a fost tradusă pentru prima dată în secolul II după Hristos, în limba siriacă - VETUS SYRA; în limba latină - secolul I, II - ITALA, corectată de Fericitul Ieronim - VULGATA (sec. IV - V) etc. Biblia sau Sfînta Scriptură a fost scrisă în ebraică (Vechiul Testament) şi în greacă (Noul Testament). Traducerile făcute în decursul timpului au căutat să redea cît mai exact sensul şi realitatea celor scrise în original. În anul 2000 î.d.Hr. este tradus în limba greacă Vechiul Testament (Septuaginta - numit aş a pentru că la traducere au participat 70 de înţ elepţ i). În ţara noastră a existat în secolul IX o traducere a Bibliei în limba slavonă - limba de cult în Biserică pînă în secolul XI. Primele traduceri fragmentare ale Bibliei în limba romînă au fost făcute de diaconul Coresi între 1560-1561. În 1648 apare Noul Testament (integral) tipărit la Alba Iulia de mitropolitul Simion Ştefan. În 1688 este tradusă toată Biblia (după Septuaginta - Vechiul Testament), iar Noul Testament, după un text grecesc original. Este numită Biblia lui Şerban Cantacuzino.
  De atunci au apărut mai multe ediţii, toate purtînd girul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Putem spune cu certitudine că Biblia este cea mai citită carte din istoria lumii. Educaţia oricărui om nu este completă dacă el nu a citit şi această carte. Nicolae Iorga spunea că: „Taina existenţei umane nu stă în a tră i, ci în a ş ti pentru ce tră ieş ti“.
Dintre toate cărţile lumii, Biblia este cartea care dă cel mai bun răspuns pentru cine vrea să afle sensul vieţii lui. Orice carte de lectură se citeşte o dată şi apoi se lasă bibliotecii.

Biblia însă, trebuie reluată mereu, pentru că este mai mult decît o carte, este Cartea Cărţilor.

 ● CARTE DE RELIGIE;
 ● CARTE DE Ş TIINŢĂ ;
 ● CARTE DE ISTORIE;
 ● CARTE DE GEOGRAFIE;
 ● CARTE DE BIOLOGIE;
 ● CARTE DE ETNOGRAFIE; 
● CARTE DE LITERATURĂ . 

      BIBLIA ESTE O CARTE DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE                                             UNIVERSALĂ 

                        BIBLIA - CARTE DE RELIGIE 

         Din Biblie poate afla tot omul despre Dumnezeul cel adevărat şi despre zeii popoarelor păgâne. Toată această Carte Sfântă este străbătută ca de un fir roşu de cuvintele care scot în evidenţă scopul vieţii noastre creştineşti-MÂNTUIREA, căci zice Iisus Hristos: „...Fiul Omului a venit să caute ş i să mântuiască pe cel pierdut“ (Luca 19:10), iar împăratul David strigă: „Dă -mi mie bucuria mântuirii Tale ş i cu Duh stă pânitor mă întăreşte“ (Psalm 50:13). În Vechiul Testament se arată felul în care s-a făcut pregătirea poporului evreu pentru a-L primi pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar în Noul Testament este cuprinsă învăţătura creştină. Din Biblie aflăm şi despre religiile altor popoare: EGIPTENII - au fost un popor politeist, adică credeau în numeroşi zei. Plăgile trimise de Dumnezeu asupra Egiptului, au fost îndreptate una câte una împotriva fiecarei zeităţi a ţării. CANAANIŢII - a căror religie ne stă ca o mărturie a decadenţei şi a imoralităţii unei societăţi umane desprinsă de Dumnezeu şi prăbuşită la nivelul animalitaţii credeau în Baal (Baal = zeu). Participanţii la ceremoniile religioase în cinstea lui Baal, celebrau fertilitatea, dedându-se la orgii dezgustătoare. Uneori pe altarele lor păgâne erau sacrificaţi copii. FILISTENII - aveau tot o religie politeistă. Credeau în zeii: Dagon, Astarteea şi Baal Zebub. HETIŢII - aveau şi ei tot un sistem politeist şi atunci când Solomon a adus în Israel idolatria, naţiunea s-a îndepărtat de închinarea la Dumnezeul cel adevărat (1Regi 11:9-13). FENICIENII - credeau în zei de parte bărbătească şi zei de parte femeiască. Şi sistemul lor de închinare mergea până la sacrificarea de copii. Căsătoria regelui Ahab cu feniciana Izabela, a prăbuşit Israelul în idolatrie (1Regi 18:19). ASIRIENII - aveau o religie naturalistă care personifica forţele naturii. Ei se închinau lui Şemac - Zeul Soarelui; lui Sin - Zeiţa Lunii şi lui Hadad - Zeul tunetului (Isaia 10:5-6; Ezechiel 16:28; Osea 8:9). BABILONIENII - puteau fi numiţi un popor al magiei. Împăratul Babilonului se afla sub totala dominaţie a magicienilor şi a vrăjitorilor. Proorocul Isaia le-a vestit pedeapsa ce-i aşteaptă (Isaia 14:22; 21:9).
Biblia surprinde şi războaiele pentru libertatea religioasă. Se discută despre jefuirea templelor, despre profanarea lor, depre închinarea la

IDOLI  zei, Dumnezei	„Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea
Domnului şi  au slujit Baalilor“ (Judecători 2:11).

 Dimensiunile luptei , morale, luptei religioase la care se referă Biblia, sunt date de unele descoperiri arheologice, cum ar fi tăbliţele scrise din cetatea Ugarit. Ele conţin descrierea miturilor, datinilor, ritualurilor crude, sălbatice, specifice religiilor Canaanului şi destinate zeului Baal, zeiţei Astarteea (3 Regi 14:23). 

                                           BIBLIA ŞI ŞTIINŢA

 În epoca în care a fost scrisă Biblia, oamenii au emis numeroase ipoteze privind FORMA PĂMÂNTULUI şi modul în care este susţinut în spaţiu. Spre exemplu, unii susţineau că pământul se sprijină pe patru elefanţi, care la rândul lor stau pe o enormă broască ţestoasă marină. Dar Biblia, departe de a se face ecoul ideilor fanteziste şi neştiinţifice ale acelor vremuri, spune cu simplitate: „El (Dumnezeu) întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic“ (Iov 26:7). Despre forma

pământului, The Encyclopedia Americana scrie: Potrivit celei mai vechi imagini pe care ş i-au fă cut-o oamenii, pă mântul era un disc rigid ş i plat, situat în centrul Universului. Ideea unui pământ în formă sferică nu a fost acceptată decât începând din Renaştere. Unii dintre primii navigatori se temeau să se aventureze până în apropiere de marginile discului terestru. Şi totuşi acum 2700 de ani, înainte de toate acestea Biblia a spus: „El (Dumnezeu) stă în scaun deasupra cercului pă mântului; pe locuitori îi vede ca pe niş te lă custe; El întinde cerul ca un vă l uş or ş i îl desface ca pe un cort de locuit“ (Isaia 40:22). Cuvântul ebraic CUGH, tradus aici prin CERC poate avea sensul de sferă sau globul pământului. Biblia nu a fost influenţată de ideea greşită că pământul este plat. 
  CIRCUITUL APEI 
despre care anticii nu ştiau nimic este descris în Biblie. Oamenii au observat de mult timp că fluviile se varsă în mări şi  oceane, fară ca adâncimea acestora să crească. Unii credeau că o cantitate egală cu aceea adusă de râuri şi fluvii se varsă peste extremităţile pământului. Mai târziu, s-a înţeles însă că Soarele pompează miliarde de litri de apă pe secundă sub formă de vapori. Norii formaţi din aceşti vapori de apă sunt antrenaţi de vânturi deasupra continentelor, unde cad din nou sub formă de ploaie sau ninsoare.

Acest circuit extraordinar despre care oamenii din antichitate nu stiu in general nimic este descris in Biblie si in acest verset

  „Toate   fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat“  (Eccleziast 1:7).

                  BIBLIA - CARTE DE ISTORIE

           Din Biblie aflăm atât despre ţări şi popoare, cât şi despre conducătorii lor. Din cartea Facerea aflăm că EGIPTUL a fost fondat de Miţraim, unul din fii lui Ham (Facerea 10:6). Avraam s-a dus şi el in Egipt să scape de foamete (Facerea 12:10). Tot în Egipt ajunge şi Iosif după ce a fost vândut de fraţii lui (Facerea 37:12-36). CANAANIŢII au locuit pe teritoriul Israelului de astăzi. FILISTENII au fost o naţiune tribală, crudă şi curajoasă, care au trăit în sud - vestul Palestinei. HETIŢII au fost un popor care a prosperat în Asia Mică (Exod 32:2). FENICIENII au locuit o fâşie îngustă de pământ între Liban şi Siria. Acest neam şi-a cunoscut culmea de glorie între anii 1050-850 î.d.Hr. (Ezechiel 27:8-9). ASIRIENII s-au ivit pe scena lumii din valea fertilă, aflată între Tigru şi Eufrat. Profetul Iona este trimis de Dumnezeu să vorbească cetăţii Ninive (Iona 1:1-13). BABILONUL a fost un extraordinar imperiu păgân. Despre domnia Babilonienilor în frunte cu regele Nabucadneţar se aminteşte de câteva ori în Biblie (2 Regi 24:10- 17; Daniel 1:13). PERŞII se trag dintr-un popor care a emigrat prin anul 2000 î.d.Hr.din Rusia şi s-a oprit să locuiască în partea de nord a Mesopotamiei. Cirus împăratul perşilor le dă voie evreilor să se întoarcă în patrie şi să-şi reconstruiască Templul (2Cronici 36:22-23). GRECII s-au ridicat la putere predominantă pe scena lumii cam pe la sfârşitul perioadei de timp acoperită de relatările Vechiului Testament. Dominaţia imperiului grec a fost anunţată mai dinainte de profetul Daniel (Daniel 11:3-35). Răstignirea lui Hristos a avut loc sub ROMANI pe vremea împăratului Tiberiu (Luca 3:1). Martirajul lui Iacov, fratele lui Ioan s-a produs pe vremea împăratului Claudiu (Faptele Apostolilor 11:28 ;12:1- 2). Sfântul Apostol Pavel a cerut să fie judecat de Cezarul Nero (Faptele Apostolilor 25:11). În Vechiul Testament sunt amintiţi şi strămoşii noştri, SCIŢII: „Şi pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociţii aceia, care măcar şi la Sciţi, de şi-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovaţi, pe aceştia i-a judecat spre moarte“ (2 Macabei 2: 47). În Biblie se fac referiri la ALEXANDRU MACEDON FIUL LUI FILIP ,LA DARIE REGELE PERSILOR ,(1Macabei1:1-2),la CIR  (Cyrus)
 regele perşilor (1Macabei1:1-2), la 45:1-2), la Pilat din Pont (Luca 23:3) etc. (Isaia Cercetările ştiinţifice au dovedit că evenimentele, faptele istorice cuprinse în Biblie sunt adevărate, redate cu precizie. Arheologii au descoperit fortăreaţa lui Saul în Ghebea, grajdurile lui Solomon la Meghida, edificiile lui Irod, locul în care a stat Iisus înaintea lui Pilat. Nume biblice, nume de personaje istorice au fost descoperite în inscripţii cuneiforme. Pe tăbliţele de lut ale asirienilor s-au descoperit numele strămoşilor lui Avraam, aşa cum sunt ele în Biblie (Facerea 11). 

              BIBLIA - CARTE DE GEOGRAFIE, BIOLOGIE,                                                ETNOGRAFIE 

                  Biblia reconstituie universul în care a trăit Iisus, felul de a gândi şi a se comporta al oamenilor. Totul este plasat în timpul istoric respectiv şi în toposul real. Se pot face cu uşurinţă localizări pe baza numelor de localităţi, numelor diverselor forme de relief frecvent menţionate cu precizie în Biblie: CAPERNAUM - centrul misiunii lui Iisus, GOLGOTA, MUNTELE MĂ SLINILOR, APA IORDANULUI, IERIHON, GALILEEA, IUDEEA, CEZAREEA, SINAI, NAZARET etc. Sunt locuri ce poartă şi astăzi aceste nume, altele au fost identificate sau descoperite în urma cercetărilor arheologice.
    Flora şi fauna la care se face referire în paginile Bibliei este cea specifică locurilor. Sunt frecvent amintite: măslinul, fisticul, vâscul, smochinul, rodia, cedrul etc. în descrierile făcute se referă la vegetaţia tropicală cu păduri de cedri, chiparoş i ş i stejari (Zaharia 11:1-2), sau la alte plante ca tufele de balsam (Ezechiel 27:17). Din flori, muguri,  arbuşti ce cresc şi astăzi în Palestina se extrăgeau ingrediente pentru parfumuri şi materii prime pentru coloranţi. Botaniştii au identificat mirodeniile biblice în vasele descoperite de arheologi. Cămilele, folosite pentru transport pe distanţe mari, aduceau mirodenii, aur, pietre scumpe (1 Regi 10:2).             Biblia cuprinde referiri la viaţa socială şi culturală a oamenilor. Sunt descrise aşezări omeneşti, cetăţi, fortificaţii, case, temple şi palate pe care săpăturile arheologice le-au scos la iveală, aşa cum s-a întâmplat cu oraşul istoric şi biblic Ninive, descoperit în anul 1845 etc. Din interiorul locuinţelor patul de odihnă a lipsit multă vreme. Haina, o învelitoare de lână, servea ca pat şi covor (2 Regi 9:13; Matei 21:7-8). Târziu a fost cunoscut divanul (Ezechiel 23:4). Oamenii aveau îndeletniciri diverse: pescari, agricultori, negustori, constructori. Agricultorii asigurau existenţa cu roadele câmpului. Grâul era măcinat în casă cu ajutorul unor râşniţe de mână (Ieremia 25:10-11). Negustorii înfloresc comerţul. Se descoperă ţiţeiul (nafta în limba babiloniană): „Ş i tovară ş ii lui Neemia au numit apa aceea Nephtar“ (2 Macabei 1:36). 
   Oamenii acelor timpuri erau buni constructori. Au ridicat temple, ziduri de apărare, canale pentru transportarea apei etc. Tehnica folosită la construirea Turnului Babel prezentată în Biblie (Facerea 11:3-4) a fost confirmată de cercetările arheologice. 
      Acei trăitori cunoşteau numeroase mijloace de vindecare aşa cum dovedesc descoperirile arheologice făcute la Ugarit în 1939 de francezi. Ei au descoperit o carte străveche care conţine tratamente pentru cai. Sunt leacuri naturale folosite şi la oameni, preparate din plante, fructe, muştar, lemn dulce etc. Este prezentat şi un medicament la care se referă şi Biblia în 2 Regi 20:7: „Isaia a zis: Luaţi o turtă de smochine. Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat“. Se desprind şi alte preocupări ale oamenilor puse în lumină de existenţa bibliotecilor, întrecerilor sportive: „...se ţineau jocurile cele din cinci în cinci ani la care era de faţă şi regele“ (2 Macabei 4:18). 
          Valorificând informaţiile din Biblie, privind îndeletnicirile oamenilor şi locurile în care le practicau, evreii au reconstituit modernul stat Israel. Din Biblie au aflat ce plante pot fi cultivate şi unde. Din Cartea Judecătorilor au ştiut că filistenii cultivau grâu, aveau grădini de măslini, aveau regiuni cu viţă de vie (Judecători 15:5). 
    Folosind ca ghid textul Bibliei, oamenii au găsit fântânile de apă săpate în vremea lui Avraam, păstor în ţara de miazăzi unde avea păşuni şi apă (Facerea 26:17-18). Luând în seamă menţiunea din Biblie „...ţară  ale cărei pietre sunt de fier şi din ai cărei munţi vei scote aramă“ (Deuteronom 8:7-9), s-a descoperit aproape de Beerşeba zăcăminte de fier şi aramă, ce fuseseră exploatate de filisteni.

                 BIBLIA - CARTE DE LITERATURĂ 

       Numeroasele lucrări referitoare la Biblie, apărute de-a lungul timpului, menţionează multitudinea speciilor literare incluse în ea. Biblia conţine:

 CĂRŢI ISTORICE - Cartea lui Iosua, Cartea Judecătorilor, Cartea Rut, Cartea întâi a regilor, Cartea a doua a regilor, Cartea a treia a regilor, Cartea a patra a regilor, Cartea întâi a cronicilor (Paralipomena), Cartea a doua a cronicilor (Paralipomena), Cartea întâi a lui Ezdra, Cartea lui Neemia;

 CĂRŢI PROFETICE - Isaia, Ieremia, Plângerile lui Ieremia, Ezechiel, Daniel, Osea, Ioil, Amos, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi;

 CĂRŢI POETICE - Iov, Psalmii, Proverbele, Eccleziastul, Cântarea Cântărilor; 

CĂRŢI BIOGRAFICE - ăn Noul Testament: Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

  Biblia a fost socotită: cântare de dragoste, imn liturgic, text de lege, descriere istorică ... Ea cuprinde pilde, parabole, epistole, povestiri, predici.
   Aducem ca exemplu în primul rând PILDA sau PARABOLA - o istorisire literară cu caracter moralizator, care ne învaţă un adevăr duhovnicesc. Spre exemplu: „A zis Iisus Hristos ucenicilor:
 «De aceea le vorbesc în pilde, că vă zând, nu văd ş i auzind, nu aud, nici nu înţ eleg»“ (Matei 13:13).
Pildele din Bibilie sunt în număr de 35: 
Cele două case (Matei 7:24-27); 
Haina nouă ş i burdufurile noi (Matei 9:16-17);
 Semă nă torul (Matei 13:3-8); 
Pilda neghinei (Matei 13:24-30);
 Pilda gră untelui de muş tar (Matei 13:31-32); 
Pilda aluatului (Matei 13:33); 
Comoara ascunsă (Matei 13:44);
 8 Mă rgă ritarul de preţ (Matei 13:45-46);
 Pilda nă vodului (Matei 13:47-50); 
Pilda robului nemilostiv (Matei 18:23-25); 
Pilda lucră torilor viei (Matei 20:1-16); Pilda celor doi fii (Matei 21:28-32); 
Pilda vierilor (Matei 21:33-46); 
Pilda nunţ ii fiului de împă rat (Matei 22:1-14);
 Pilda celor doi robi (Matei 24:45-51); 
Cele zece fecioare (Matei 25:1-13); 
Pilda talanţ ilor (Matei 25:14-30); 
Pilda cu să mânţ a (Marcu 4:26-29);
 Pilda portarului (Marcu 13:34-37); 
Pilda copiilor mofturoş i (Luca 7:31-35); 
Pilda celor doi datornici (Luca 7:41-43); 
Samarineanul milostiv (Luca 10:25-37); Prietenul de la miezul nopţ ii (Luca 11:5-8); 
Pilda bogatului neînţ elept (Luca 12:16-21); 
Pilda smochinului neroditor (Luca 13:6-9); 
Pilda celor poftiţi la cină (Luca 14:15-24);
Turnul netermintat ş i regele prudent (Luca 14:28-33);
 Oaia ră tă cită (Luca 15:4-7);
 Drahma pierdută (Luca 15:8-10); 
Fiul risipitor (Luca 15:11-32); 
Iconomul necredincios (Luca 16:1-9); 
Robi netrebnici (Luca 17:7-10);
 Judecă torul nedrept (Luca 18:1-8); 
Pilda vameş ului ş i a fariseului (Luca 18:9-14); 
Pilda minelor (Luca 19:11-27). 

   În Biblie găsim mai multe EPISTOLE. La cele 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel se mai adaugă: Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, A doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, A doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, A treia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iuda, Apocalipsa Sfântului Ioan Telogul.
Biblia conţine un număr impresionant de PERSONAJE cu caractere şi destine arhetipale. Personajele biblice au dimensiuni simbolice. Iată câteva dintre marile figuri biblice: Iisus Hristos, Maria, Iosif, Ioan, Moise, David, Petru, Pavel, Iov, Iona, Cain, Abel, Ilie, Adam, Eva, Cei trei magi, Enoh, Iacov. 
    Sunt folosite în Biblie FIGURI DE STIL care adaugă frumuseţe, vioiciune şi sens textului. Prin aceste figuri de stil Cuvântul lui Dumnezeu va fi mai puternic şi mai clar şi ne poate ajuta să înţelegem versetele care par contradictorii. Exemplificăm cu: ALEGORIA, un procedeu artistic care constă în exprimarea unei idei abstracte prin mijloace concrete. Alegoria descrie un lucru folosindu-se de imaginea unui alt lucru. Aducem ca exemplu alegoria „Viţa cea adevărată“ (Ioan 15) în care Vierul este Dumnezeu-Tatăl, Viţa este Domnul Iisus Hristos iar mlădiţele sunt credincioşii. METAFORA este o comparaţie din care lipseşte termenul comparat. De exemplu, Domnul Iisus Hristos a spus: „Eu sunt Pâinea vieţii“ (Ioan 6:48). Cu privire la Cina cea de Taină la care Mântuitorul a spus: „Acesta este Trupul meu care se dă pentru voi....Acest pahar este legea cea nouă, întru Sângele meu, care se varsă pentru voi...“ nu este vorba de o metaforă, ci cuvintele trebuie luate în sens literal, căci atunci când a rostit El aceste vorbe, pâinea s-a prefăcut în PREA SFÂNT TRUPUL SĂU, iar vinul s-a prefăcut în PREA CURAT SÂNGELE SĂU. HIPERBOLA este o figură de stil care constă în exagerarea mărimii, importanţei reale a lucrurilor. Hiperbolele sunt frecvent folosite în Biblie şi iată ca exemplu Psalmul 119:20: „Totdeauna mi se topeş te sufletul de dor“. 
     PERSONIFICAREA este o figură de stil prin care se atribuie lucrurilor, animalelor sau fenomenelor din natură însuşiri omeneşti. Spre exemplu citim în Isaia 55:12: „Munţ ii ş i dealurile vor ră suna de veselie înaintea voastră ş i toţ i copacii din câmpie vor bate din palme“.

                               VALOAREA BIBLIEI 

         Nu întâmplător Biblia, dreptarul de mare sfinţenie al vieţii omului,cartea cea mai căutată şi cu cea mai mare circulaţie şi influenţă asupra sufletelor, vreme de milenii, a mai fost numită CARTEA CĂRŢILOR, CARTEA DE CĂPĂTĂI, CEA MAI INTERESANTĂ CARTE. Valoarea ei este multiplă. Biblia are:                   VALOARE SPIRITULĂ - Cuprinde învăţătura de credinţă despre Dumnezeu. 
           VALOARE COGNITIVĂ - Cunoaştem adevăruri despre naşterea Universului, despre oameni, locuri, organizare socială, relaţii sociale, guvernare, organizarea armatei, a bisericii, despre credinţe, ocupaţii, obiceiuri, dinainte şi după Hristos. 
           VALOARE LITERARĂ - Biblia foloseşte stilul poetic, naraţiunea, descrierea, pilde, predici, studiul unor caractere, figuri de stil, o limbă literară şi în acelaşi timp pune în circulaţie expresii care o dată auzite se şi întipăresc în suflet, ca de exemplu: 
● „Dacă dragoste nu am , nimic nu sunt“ (1Corinteni 13:2); 
● „Toţ i cei ce scot sabia de sabie vor pieri“ (Matei 26:52);
 ● „Iată Omul !“ - „Ecce Homo !“ (Ioan 19:5);
 ● „Daţ i Cezarului ce este al Cezarului ş i cele ce sunt ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu“ (Matei 22:21); 
● „Unde te duci?“ - „Quo vadis?“ (Ioan 13:36); 
● „Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură “. 
             VALOARE EDUCATIVĂ - în Biblie sunt abordate teme fundamentale ale existenţei (scopul vieţii noastre creştineşti, relaţia cu Dumnezeu, iubirea sfântă, dragostea, familia creştină, relaţia părinţi- copii, divorţ, recăsătoria, valori materiale, prietenie, ispitire, mândrie, compasiune, blândeţe, păcat, nădejde, milă, încredere, mulţumire, cinste, iertare, pace, rugăciune....). 
            VALOARE MORALĂ - Se conturează în Biblie legi ale existenţei (legea iubirii din care decurg toate celelalte: legea armoniei, a echilibrului, legea morală etc.). Biblia este un dreptar pentru oamenii credincioşi, un abecedar al existenţei, o chartă a îndatoririlor umane şi a convieţuirii în lume. Biblia este izvor pentru deontologie, poate fi socotită PRIMUL COD ETIC.

          BIBLIA ARE VALOARE DE ADEVĂR VEŞNIC, DE                                                 NETĂGĂDUIT!

             Biblia stă în faţa cititorului ca o prescure care poate să rămână pâine nedospită, poate deveni anafură sau se poate transfigura în Trup euharistic. Există deci trepte de iniţiere, trepte de pătrundere, trepte de cunoaştere şi trepte de sfinţenie. 

                                  BIBLIA
                                                                     (Prof. Floarea Bontea) 

Biblia este cartea-n care,  Căci în paginile sale
Aparent sunt doar poveşti; Sunt comori de-nţelepciune,
Însă nu-i ceea ce pare,        Spre-a găsi la toate-o cale,
Pildele de-i tâlcuieşti.        Să ieşi din deşertăciune.

Inspiraţia divină,                Înainte de citire,
După care cartea-i scrisă, Roagă-te la Dumnezeu,
Dă celor aleşi lumină,         Să-ţi dea chei de desluşire
De la Dumnezeu trimisă.         Şi ajutor să-ţi dea mereu.

Că nu toţi au dezlegare,     Prin a Bibliei citire
Tainele să le-nţeleagă        Mintea să ţi-o limpezească,
Şi nu-i dat la fiecare,         Să-ţi dea har de întărire
Bogăţia s-o culeagă.               Şi credinţa să-ţi sporească.

Ia lumină şi-ntărire
Din cuvinte potrivite,
 Din cădere şi orbire 

Ieşi pe căile sfinţite.


               ESTE BIBLIA DEMNĂ DE ÎNCREDERE ?

      Pentru mulţi oameni Biblia nu este nimic mai mult decât o carte scrisă de oameni înţelepţi într-o epocă de mult apusă. Biblia însă afirmă despre ea însăşi: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate. Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit, bine pregătit pentru orice lucru bun“ (2 Timotei 3:16-17).
 Deci, Biblia este demnă de toată încrederea. 
        Un ambasador lua masa adesea într-un restaurant din Paris, împreună cu mai mulţi oameni ce se declarau atei. Conversaţia acestora se învârtea adesea în jurul Bibliei pe care o criticau în fel şi chip, fără milă, spunând că ea nu are nici-o valoare. Într-o zi, ambasadorul le ceru voie să citească dintr-o carte foarte veche, pe care zicea că a găsit-o la un anticar. Ascultătorii au fost încântaţi de    măreţia gândirii şi simţirii, exprimate de necunoscutul autor. Atunci ambasadorul le spuse: „Aceasta este o pagină din Biblia pe care o criticaţi fără s-o cunoaşteţi. Întreaga Biblie este la înălţimea paginii care v-a stors admiraţia“. Fusese o pagină din proorocul Isaia. 
        În Sfânta Scriptură se întâlnesc şi texte dificile, pline de sens şi greu de interpretat. Nu există erori în textele sfinte ale Bibliei, există doar o mărginire a înţelegerii noastre. Cititorul trebuie să fie înzestrat cu evlavie şi smerenie. Mulţi oameni citesc Biblia ca pe o interesantă carte de istorie. O citesc aşa şi nu merg mai departe de acest punct de vedere pentru că nu îl văd pe Iisus Hristos-Dumnezeu în Sfânta Scriptură. Ea trebuie citită în stare de rugăciune, trebuie să avem sentimentul că ne vorbeşte Hristos. Când te rogi vorbeşti cu Dumnezeu, iar când citeşti Biblia vorbeşte Dumnezeu cu tine şi atunci gândurile dumnezeieşti îşi vor face loc în mintea noastră. Deci, pentru înţelegerea corectă a Bibliei este nevoie în primul rând de o credinţă adâncă adică, de încredinţarea că Sfânta Scritură cuprinde cuvântul lui Dumnezeu. Şi să nu uităm un lucru: trebuie cercetat textul în contextul său.
     În Biblie întâlnim cuvinte cu două înţelesuri: unul literal, verbal sau gramatical şi unul simbolic tipic spiritual sau mistic. Spre exemplu: ADAM după sensul literal înseamnă PRIMUL OM. ADAM după sensul mistic înseamnă HRISTOS: „..Adam, care este chip al Celui ce va să vină“ (Romani 5:14). MANA după sensul literal este HRANĂ OBŢINUTĂ (dar picată din cer). MANA după sensul mistic este SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE. EXISTĂ OARE ÎN BIBLIE SENTINŢA: „CREDE ŞI NU CERCETA“ ? 
      În perioada comunistă se reproşa Bisericii că prosteşte lumea, că o aruncă în întuneric deoarece respinge cunoaşterea. Şi multă cerneală roşie a curs împotriva aşa-zisului dicton biblic: „Crede şi nu cerceta!“. Mulţi oameni s-au îndepărtat de Sfânta Biserică Ortodoxă numai aflând acest dicton care ucide aspiraţia firească a omului spre cunoaştere. Dar, de fapt acest dicton nu există în Biblie, ci există tocmai opusul lui: „Cereţi ş i vi se va da; CĂUTAŢI ŞI VEŢI AFLA; Bateţi şi vi se va deschide!“ (Matei 7:7). Am putea spune cuiva «Crede şi nu cerceta» când este vorba despre Sfintele Taine. Credem cu toată fiinţa că Iisus Hristos s-a  născut din Fecioara Maria care a rămas fecioară şi în naştere şi după naştere. Ori, aceste lucruri nu le putem cerceta. Le credem. Sunt taine ale lui Dumnezeu. Credem cu toată tăria că la Bobotează Duhul Sfânt se coboară prin apele ce se sfinţesc prin rugăciunea preoţilor, dar cum se pogoară Duhul Sfânt nu putem cerceta, rămâne o taină, un mister.
ARE CINEVA DREPTUL SĂ MODIFICE (SĂ SCOATĂ SAU SĂ ADAUGE) ÎN BIBLIE, ÎN VREUN FEL, UN CAPITOL, UN VERSET, UN CUVĂNT SAU CHIAR O VIRGULĂ?
Categoric nu! Mare pedeapsă vor avea cei care intenţionat traduc
greşit Biblia. Pentru că iată ce scrie acolo „Iar de va scoate cineva 
 din cuvintele acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din 
pomul   vieţii  şi  din  cetatea  sfîntă şi  de  la  cele  scrise  în  cartea 
aceasta „   (Apocalipsa 22:19). Iată, tocmai de aceea ne spune Tertulian „
Unul a  schimbat cu mîna sa textul, altul cu răstălmăcirea sa înţelesul“ (Contra ereticilor). Iar Sfîntul Igantie Teoforul zice„Ereticii, pentru a părea
  vrednici de crezare, amestecă pe Iisus Hristos cu  propriile  lor
gînduri, întocmai ca cei care dau băuturi otrăvitoare, amestecate cu
miere şi vin: cel care nu ştie,  ia cu plăcere băutura otrăvitoare şi
moare din pricina acelei rele dulceţi“ (Către Traileni 6: 2-5).
           Şi pentru a ne fi mai clar, iată spre exemplu, ce înseamnă a schimba locul unei simple virgule. Pe cruce fiind răstignit, Hristos îi spune tîlharului din dreapta Sa, după ce acesta îl recunoaşte de Dumnezeu şi se căieşte: „ADEVĂRAT GRĂIESC ŢIE , ASTĂZI VEI FI CU MINE ÎN RAI“ (Luca 23:43). Observaţi virgula pusă înainte de cuvîntul astăzi, ceea ce înseamnă: chiar astăzi vei fi cu mine în rai. Unul din cultele religioase pune virgula după cuvîntul astăzi: „ADEVĂR GRĂIESC ŢIE ASTĂZI , VEI FI CU MINE ÎN RAI“. Prin mutarea virgulei dispare siguranţa mîntuirii tîlharului şi implicit şi a noastră. Adică adevărul îl spune astăzi, dar va fi cu Dumnezeu în Rai, nu se ştie cînd, peste 1000, 2000 de ani sau poate niciodată . 

 UN CREŞTIN ORTODOX POATE CITI ORICE PLIANTE CU CONŢINUT RELIGIOS SAU ORICE BIBLIE I-AR CĂDEA ĂN                                                           MÂNĂ?

            Conform cu porunca a 7-a bisericească: „Să nu citim cărţi neortodoxe“, un creştin ortodox nu trebuie să citească orice, pentru a nu  cădea din neştiinţă în necredinţă. Deci, să nu intrăm în contact şi să nu acceptăm ideile, pliantele şi bibliile celor ce ne învaţă altceva decât Sfînta Biserică Ortodoxă: „Iar de basmele cele lumeş ti ş i bă beş ti, fereş te-te ş i deprinde-te cu dreapta credinţă “ (1Timotei 4:7).
 Şi iată în continuare o întâmplare adevărată care ne lămureşte despre cele de mai sus: 
Înt-o zi a venit la mine o doamnă care plîngea în hohote. Eu am întrebat-o: „Doamnă, de ce plîngeţi?“, iar ea mi-a spus: „Părinte, am trei copii. Doi sunt sănătoşi, iar cel mai mic, care este în clasa a noua, trage să moară. L-am spovedit, l-am împărtăşit, dar suntem supăraţi că nici nu ştim măcar de ce boală zace. De trei săptămîni, în fiecare seară, citesc Paraclisul Maicii Domnului. Ieri noapte, după rugăciuni, de oboseală şi de supărare am adormit îmbrăcată. Mi-a apărut în vis Maica Domnului şi mi-a spus: „Ţi-am auzit rugăciunile, şi-am numărat lacrimile şi aş putea să duc rugăciunile la Fiul meu şi Dumnezeul vostru, dar tu ţii în casă cărţi de la alte culte religioase, printre care şi o biblie de-a lor, în care eu sunt numită nevastă (soţie). Şi aşa ceva mie nu-mi place, căci eu n-am fost nevasta nimănui. Sunt pururea Fecioara Maria“. Dimineaţa, cînd m-am sculat, mi-am adus aminte visul, am strîns toate pliantele sectante din casă inclusiv biblia sectantă şi am venit să-mi arătaţi de ce era supărată Maica Domnului“. Am deschis biblia neortodoxă şi i-am arătat că la Matei 1:20, Maica Domnului este numită nevasta lui Iosif, pe cînd în Biblia ortodoxă este numită logodnica lui Iosif. „Şi acum ce să fac părinte?“, m-a întrebat apoi femeia. I-am spus: „Biblia aceasta lăsaţi-mi-o mie, mergeţi acasă şi cu toată nădejdea să vă rugaţi în continuare, căci dacă v-a numărat lacrimile Maica Domnului cînd aveaţi biblia sectantă în casă, acum cînd n-o mai aveţi, nu vă poate lăsa fără ajutor“. A patra zi doamna a venit din nou la mine, tot plângând, dar acum cu lacrimi de bucurie în ochi, fiindcă fiul ei a început să se însănătoşească. După alte 40 de zile a venit încă o dată la mine să-mi mulţumească. Eu i-am spus: „Doamnă, lui Dumnezeu şi Maicii Domnului să-i mulţumiţi, nu mie!“ Iar dînsa mi-a zis: „Părinte, aş vrea să vă rog, ca pe unde v-o purta Dumnezeu paşii, să spuneţi creştinilor ortodocşi să nu ţină în casă biblie de la cultele religioase (adventişti, baptişti, iehovişti, penticostali, evanghelişti liberi...) sau cărţi de la aceste culte religioase,, fiindcă Maica Domnului nu le va primi rugăciunile după cum spunem: Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu, primeşte rugăciunile noastre şi le du Fiului tău şi 15 Biblia cea adevărată Dumnezeului nostru şi cere-i să mîntuiască prin tine sufletele noastre“.

  CUM PUTEM  ŞTI  DACĂ  O  BIBLIE  ESTE  DE  LA  ALTE                               CULTE  RELIGIOASE? 

     Casa cu biblie ortodoxă este binecuvântată de Dumnezeu, şi de aceea putem spune: Nici o casă de creştin-ortodox fără Biblie! Pentru a şti cum putem să deosebim o Biblie ortodoxă de una sectantă, vom compara pe cea ortodoxă cu biblia britanică, aceasta fiind o traducere făcută de Dimitrie Cornilescu. 
Acesta a părăsit Biserica Ortodoxă şi între anii 1921-1924 a tradus Biblia, nu după texte originale, ci după texte engleze, franceze şi germane. Apărută într-o formă grafică deosebită, Biblia Cornilescu este folosită astăzi de majoritatea sectelor care o revizuiesc aşa cum le dictează interesul. Este o traducere intenţionat greşită, şi menţionăm mai jos numai cîteva diferenţe:

 1. Pe copertă nu are cruce. Dar atenţie, mai nou, unele culte religioase pun şi crucea pe copertă pentru a ne amăgi să citim biblia lor.
 2. Apoi, deschidem la prima pagină şi acolo ne uităm dacă scrie: 

„Tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu aprobarea Sfîntului Sinod.“
 Dacă scrie aşa, este ortodoxă. Dacă nu are acest gir, este de la alte culte religioase.
 3. Cele mai multe Biblii ale cultelor religioase au cuprinsul la început, pe când în bibliile ortodoxe, el se află la sfârşitul cărţii.
 4. Biblia ortodoxă are în cuprinsul Vechiului Testament 53 de cărţi, iar Biblia de la cultele religioase are în cuprinsul Vechiului Testament 39 de cărţi.
 Deci din nou apare o diferenţă între ele.
 5. Căutăm în Biblie la capitolul cu Psalmi, luând spre exemplu Psalmul 50, vom observa că este totalmente diferit. Şi nu numai acest psalm nu corespunde; şi cu ceilalţi situaţia este aceeaşi. 
6. În Biblia cultelor religioase, la Psalmul 96:7, scrie: „Sunt ruşinaţi toţi cei ce slujesc icoanelor, şi cari se fălesc cu idolii“.
 Iată, cultele religioase au înlocuit cuvântul „chipuri cioplite“ cu alt cuvânt - „icoane“. Au făcut aceasta pentru a condamna cinstirea Sfintelor Icoane, însă trebuie reţinut un lucru: pe vremea aceea (în timpul împăratului David) nu existau icoane şi  nici nu ar fi putut exista, fiindcă Iisus Hristos încă nu se născuse, nu luase trup din Fecioara Maria. 
În Noul Testament, la ortodocşi, scrie: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, LOGODNICA ta“ (Matei 1:20).
 În Noul Testament, la cultele religioase (adeventişti, baptişti, evanghelişti, iehovişti...), scrie: „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, SOŢIA (NEVASTA) ta“ (Matei 1:20). 
Noi ştim foarte bine că, Maica Domnului este Pururea Fecioară. Ea nu a fost soţia sau nevasta cuiva. Acest cuvînt, soţie sau nevastă, este o hulă la adresa Maicii Domnului.

     OARE EXISTĂ ŞI OAMENI CARE NU CRED CĂ BIBLIA A            FOST SCRISĂ SUB INSPIRAŢIA DUHULUI SFÂNT?

      Există oameni care nu cred că Biblia a fost scrisă sub inspiraţia

Duhului  Sfânt.  Ori,  iată ce  ne  spune  Sfîntul  Apostol  Pavel:		„Toată
Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi  de folos spre învăţătură, spre
mustrare,  spre   îndreptare,  spre   înţelepţirea     cea   întru                  dreptate“
(2 Timotei 3: 16).	Cum a grăit Duhul Sfînt prin gura acestor autori ai

 Bibliei putem înţelege, foarte simplu, dacă ne gîndim, spre

exemplu, la frumoasele sunete pe care le scoate o trompetă atunci când suflă compozitorul în intrument. Asemenea trompetei au fost slujitorii lui Dumnezeu, scriitorii Bibliei, care au fost pătrunşi de suflul lui Dumnezeu, fiind insuflaţi de Duhul Sfînt. 

      O femeie îşi aşezase taraba cu fructe lîngă un pod. Cînd nu avea clienţi citea din Biblie. Într-o zi un client a întrebat-o: „Ce carte citiţi dumneavoastră tot timpul?“. „Această carte este Biblia, cuvîntul lui Dumnezeu,“ i-a răspuns ea. „Bine, dar ce dovadă ai că în Biblie este cuvântul lui Dumnezeu? Cine ţi-a spus?“. Atunci femeia i-a spus: „El însuşi!“ „Păi, cum adică, a vorbit Dumnezeu cu dumneata personal?“. Pe moment femeia a rămas puţin dezorientată, dar apoi uitîndu-se spre cer, i-a arătat aceluia soarele şi l-a întrebat: „Domnule, poţi să-mi dovedeşti că acela este soarele?“ „Desigur, i-a răspuns omul, cea mai bună dovadă este că îmi dă lumină şi mă încălzeşte“. „Adevărat, acesta este răspunsul, însă este valabil şi pentru întrebarea pe care mi-aţi pus-o. Dovada că în Biblie se află cuvântul lui Dumnezeu este faptul că îmi dă lumină şi căldură în suflet“.
 Şi într-adevăr, citind din Biblie o singură pagină, un verset şi chiar un singur rând, unui om i se poate schimba în sens pozitiv tot mersul vieţii, începând din acea clipă. 

                                        Iubiţi credincioşi, 

      O carte, una singură are Dumnezeu pe pământ prin care vrea să ne vorbească despre El şi despre planul său de mântuire a sufletelor noastre. Însă oamenii se împart în trei categorii: unii îşi hrănesc sufletul citind din ea în fiecare zi, alţii habar n-au de ea, şi, în sfârşit, o parte care citesc Biblia, însă tradusă de oameni neautorizaţi (biblie a cultelor religioase). Iată ce spune marele poet german Goethe: Biblia nu este o carte naţională ci o carte a naţiunilor. Ea este o carte care va tră i veş nic, pentru că atât cât va fi lumea, nimeni nu se va gă si să spună : Eu o pricep în tot amă nuntul ş i în tot cuprinsul ei. 
    Viaţa unui popor şi puterea lui depinde de atitudinea pe care o ia faţă de Biblie. Viaţa este scurtă ca un film. Fă-ţi timp să citeşti Biblia, să te rogi, să mergi la Biserică, să te spovedeşti, să te împărtăşeşti şi nu invoca justificări de genul: sunt prea tânăr, prea fără griji, prea sigur pe mine, prea fericit, prea ocupat, prea îngrijorat, prea bătrân, căci apoi urmează prea târziu.
          Iată ce spune Sfântul Atanasie cel Mare, în a 39-a Scrisoare Pascală, despre cărţile Bibliei care alcătuiesc Canonul Vechiului şi Noului Testament: „Acestea sunt izvoarele mântuirii, aş a încât cel care însetează , să -ş i astâmpere setea cu cuvintele ce se află în ea. Nu există sub soare lucru mai dureros, decât un creş tin ortodox care ş tie a citi, dar nu are în casa sa Biblia ş i nu citeş te din ea zilnic ca să ia dar ş i putere“. 

    Citind Biblia vei înţelege că viaţa aceasta este plină de darul şi     îndurarea lui Dumnezeu! 
Bibliografie orientativă: Biblia, E.I.B.M., 1988; „învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă“, Craiova, 1952; „Catehism creştin-ortodox“, E.I.B.M., 1990; Preot Gabriel Sorescu, „Apologetica iubirii“; Verner Keller, „Arheologia Vechiului şi Noului Testament“, Editura Psychomassmedia, Bucureşti, 1995. 

            Completare la Cateheza Biblia cea adevărată 

După ce a propovăduit în lume adevărul de netăgăduit al învăţăturii Sale, Mântuitorul S-a adresat Sfinţilor Apostoli cu următoarele cuvinte: Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura (Marcu 16:15). Prima şi cea mai importantă îndatorire a creştinilor ortodocşi este cunoaşterea dumnezeieştii învăţături ce ne-a fost dată pentru mântuirea sufletelor şi dobândirea vieţii veşnice. Este vorba de învăţătura cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţ ie. Pentru creştinii ortodocşi Cuvântul lui Dumnezeu este lumina ce le luminează calea spre viaţa veşnică. Spunea un scriitor încă de la începutul acestui secol: „Prima operă care ar trebui pusă în mână poporului este Biblia. Biblia este în adevă r Cartea, Cartea prin excelenţ ă , Cartea Că rţ ilor“. „Sfă nta Scriptură cu evlavie să o citiţ i, că ci întru ea Se ascunde Dumnezeu. El întru ea se ascunde ş i prin ea Se descoperă . Nicio carte din lume nu vă poate spune mai mult despre Dumnezeu sau despre voi, decât Sfânta Scriptură “ (Sfântul Tihon de Zadonsk).

     Scurtă comparaţie între Biblia ortodoxă şi cea neortodoxă 

 ► În Vechiul Testament, Exod 20:14, în Biblia altor culte scrie: „Să nu preacurveş ti“.
 ► În Vechiul Testament, Exod 20:14, în Biblia ortodoxă scrie: „Să nu fii desfrânat“.
Preacurvia înseamnă relaţii sexuale între două persoane căsătorite. Curvia înseamnă relaţii sexuale între o persoană căsătorită şi una necăsătorită. Concubinajul înseamnă relaţii sexuale între două persoane necăsătorite. Biserica Ortodoxă interzice oricare din cele trei relaţii toate fiind desfrânări.
 ► În Noul Testament, Luca 2:14, în Biblia altor culte scrie: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu ş i pe pământ pace între oamenii bineplăcuţi Lui“.
 ► În Noul Testament, Luca 2:14, în Biblia Ortodoxă, scrie: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu ş i pe pă mânt pace între oameni bună voire. Ei consideră că numai lor le-a lăsat Dumnezeu pace, ei fiind oamenii bineplăcuţi Lui, după textul: „Pacea mea las vouă“ (Ioan 14:27) adică numai cultelor religioase.
 ► În Biblia altor culte, scrie: „În ziua cea dintâi a să ptă mânii, fiecare dintre voi să pună deoparte acasă , ce va putea, după câş tigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu“ (1 Corinteni 16:2).
 ► În Biblia Ortodoxă, scrie: „În ziua cea dintâi a să ptă mânii (Duminica), fiecare dintre voi să -ş i pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea atunci când voi veni“ (1 Corinteni 16:2).
 Comparând cele două texte observăm că în Biblia altor culte apare cuvântul acasă, pentru că ei nu merg în acea zi de Duminică la Sfânta Biserică ca de altfel nici în alte zile. Moise spunea ca în ziua de sabat să aducă la Cortul Sfânt... 
► Referitor la ziua de odihnă în Biblia altor culte scrie: „Ră mâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu“ (Evrei 4:9). 
► Referitor la ziua de odihnă în Biblia Ortodoxă scrie: „Drept aceea s-a lă sat altă să rbă toare de odihnă poporului lui Dumnezeu“ (Evrei 4:9). 

                   Adâncul de necuprins al Sfintei Scripturi

      În lumea aceasta există destule lucruri adânci, profunde, dintre care am aminti marea, cerul sau sufletul omului mai adânc decât orice (Ieremia 17:9). Mai adâncă decât toate acestea este Sfânta Scriptură. Înţelepţii lui Dumnezeu, care s-au dedicat studiului acesteia, spun că este un zăcământ nesecat de apă, un necuprins zăcământ de aur, un ocean de bogăţie duhovnicească.
        În adâncul mărilor se ascund lumi de basm, populate cu corali, peşti aurii, mărgăritare, animale-plante. Valori nepreţuite se ascund şi în locurile unde s-au scufundat corăbii ce transportau obiecte de mare preţ. în adâncul mării există, aşadar, comori neştiute, comori ce pălesc însă înaintea celor aflate în această carte a lui Dumnezeu. În Biblie se ascund comori de o mare putere duhovnicească.            Adesea creştinii osteniţi sufleteşte, citind doar două trei versete din Psaltire, şi-au recăpătat puterea. Tăria cuvântului dumnezeiesc îi ridică pe cei căzuţi şi doborâţi. Uneori oamenii au trecut prin încercări grele. Pământul li s-a cutremurat sub picioare. Totuşi au izbutit să iasă biruitori, fiindcă s-au sprijinit pe un cuvânt al Sfintei Scripturi. Grăitor este cazul Sfântului Ioan Gură de Aur care, intrând în conflict cu autorităţile şi pregătindu-i-se prigoana, a rămas neclintit, tocmai deoarece căpătase o nebiruită putere dintr-un fragment din Matei 28:20, care spune „Iată, Eu sunt cu voi“.                 De multe ori, oameni scufundaţi în păcate s-au schimbat cu totul, devenind de nerecunoscut, tocmai datorită faptului că au studiat câteva pagini din Sfânta Scriptură. De asemenea, unii intelectuali au început să studieze Sfânta Scriptură pentru ca, găsind greşeli în ea, să o poată combate. Însă puterea Scripturii i-a transformat în fervenţi apărători ai Creştinismului. Cel mai la îndemână ne este exemplul lui Athenagoras (sec. II), devenind mai apoi apologet al Creştinismului. Un alt exemplu grăitor este acela al lui Max Muller (sec. XIX), cunoscut lingvist şi specialist britanic în domeniul mitologiei şi religiilor. La început Muller a socotit Sfânta Scriptură ca fiind un text asemănător textelor sacre din religiile occidentale, pe care le-a studiat mai mult decât oricare dintre contemporanii săi. Şi-a închipuit că Sfintele Scripturi sunt pline de conţinut mitologic. În foarte scurt timp însă a simţit cum din paginile Scripturii se ivea o lumină sfântă care, cu timpul, l-a transformat într-un adevărat apărător al Creştinismului. El însuşi a comparat această lumină cu aceea care l-a lovit pe Saul în drumul său spre Damasc. 
          Când cineva se ocupă cu studiul Sfintei Scripturi, mintea sa, venind în contact cu cuvântul sfânt al al lui Dumnezeu, se curăţă şi se sfinţeşte. Părintele Porfirie povesteşte că pe când era mic se îngrijea să înveţe mereu pe de rost capitole întregi din Sfintele Evanghelii. Făcea aceasta pentru curăţia inimii, adică pentru a-şi curăţa cugetul de gânduri necucernice şi deşănţate. Când mintea ne este îndreptată spre cuvintele sfinte ale lui Dumnezeu, acestea se aseamănă unui curent electric care alungă şi ucide gândurile păcătoase. Cugetele ruşinoase pier, ca şi cum ar fi electrocutate.
        Un ieromonh ascet din Sfântul Munte Athos, Părintele Daniil, în timp ce citea Sfânta Evanghelie, datorită grăitei desfătări pe care o trăia, izbucnea în lacrimi care cădeau pe paginile Evangheliei, până ne se mai distingeau literele de loc. Cu cât ne îndeletnicim şi trudim mai mult citind Biblia, cu atât mai profunde sunt desfătările pe care ni le dezvăluie.
            În oceanul Sfintei Scripturi se ascund comori de frumuseţe duhovnicească. Iar frumuseţea ne atrage întotdeauna fiind o reflectare a Raiului. Există frumuseţi pământeşte care îi încântă pe oameni dar şi frumuseţi duhovniceşti care îi atrag pe cei ce iubesc cele cereşti. Frumuseţea duhovnicească nu este ca o floare care înfloreşte dimineaţa spre a se ofili o dată cu lăsarea serii. Nu este ca frumuseţea florilor de vară, ca toate se trec o dată cu sfârşitul verii. 
 Biblia  conţine belşug de frumuseţe. Pentru a o gusta însă, este necesară o curată vedere duhovnicească. Omul ce cugetă lumeşte, trăindu- şi viaţa în păcat, nu o poate simţi. 
     Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „A nu crede în cele scrise în dumnezeiasca Scriptură, ci a introduce altele din mintea ta, socot că acest lucru aduce mare primejdie pe capul celor ce îndrăznesc să facă aceasta“. 
    Iar Sfântul Ignatie Briancianinov ne învaţă astfel: „Sfântul Duh, care a grăit prin Prooroci şi Apostoli cuvântul lui Dumnezeu, l-a tâlcuit prin Sfinţii Părinţi. Atât cuvântul lui Dumnezeu cât şi tâlcuirea lui sunt dar al Sfântului Duh. Numai această tâlcuire o primeşte Sfânta Biserică Ortodoxă! Numai această tâlcuire o primesc adevăraţi ei fii! Cel ce tâlcuieşte după bunul plac Evanghelia şi întreaga Scriptură leapădă prin aceasta tâlcuirea ei de către Sfinţii Părinţi de către Sfântul Duh. Cel care leapădă tâlcuirea de către Sfâtul Duh, leapădă fără nici o îndoială, însăşi Sfânta Scriptură“. 
      Biblia stă în faţa cititorului ca o prescure care poate să rămână nedospită, poate să devină anafură sau se poate transfigura în Trup Euharistic. Trepte de iniţiere, trepte de pătrundere, trepte de cunoaştere, trepte de sfinţenie.
     Unui ucenic pe care l-a spovedit, Părintele Nicodim Măndiţă, i-a zis: „- Frate, nu-ţi dau alt canon decât să citeşti Noul Testament de cinci ori. De patru ori ca să-ţi fie ca patru pereţi de casă, iar a cincea oară ca să-ţi fie de acoperământ pentru casa sufletului tău“.
     O bătrână care nu ştia carte l-a întrebat: „- Părinte, cum să citesc Noul Testament, că nu ştiu carte?“ Iar el i-a răspuns: „- Dar când primeşti scrisoare de la feciorul tău, nu te duci la un vecin să ţi-o citească? Aşa să faci şi cu Noul Testament. Roagă pe cei ce au dragoste să-ţi citească şi amândoi vă veţi folosi“.   

                           Biblia, o carte actuală 

       Timpul nostru este marcat de un stres în creştere. Nenumărate imagini ne asaltează zilnic. Mijloacele de transmitere a ştirilor fac lumea noastră tot mai mică. Nici o generaţie înaintea noastră nu a văzut şi nu a auzit aşa de multe ca noi. O noutate o înlocuieşte pe alta. Deseori nu putem nici să medităm la impresiile variate ale unei singure zile. Nu putem acest lucru din cauză că sunt prea multe, unele le uităm, altele le reţinem fără să vrem. Fluxul de informaţii ne blochează, pentru că suntem deja plini.
        Cine îşi mai face timp pentru o carte ca Biblia? Are ea să ne spună ceva? Mai sunt actuale învăţăturile ei vechi de milenii? Aşa se întreabă unii oameni din zilele noastre, care sunt obişnuiţi să considere important numai noul. Dar pentru a auzi glasul lui Dumnezeu, trebuie mai întâi să facem linişte în interiorul nostru. Cine îşi va face timp pentru a citi Biblia va observa că Dumnezeu ne vorbeşte tuturor.

                Raportul dintre Vechiul şi Noul Testament

        Cu privire la raportul dintre Vechiul şi Noul Testament, Sfântul Ioan Gură de Aur zice:
 Acolo litera, aici Duhul,
 acolo corabia, aici Fecioara,
 acolo toiagul lui Aaron, aici Crucea,
 acolo mielul, aici Hristos,
 acolo azima, aici pâinea.
      Deosebirea dintre cele două Testamente este ca deosebirea dintre frică şi dragoste. 

                   Haideţi să citim Sfânta Scriptură 

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei 4:4).
      Cât de mult ne asemănăm noi, astăzi, după cum citim în „Pilda semănătorului“, cu sămânţa căzută între spini, care, înăbuşindu-se, nu a putut aduce roadă! Asemenea şi noi, copleşiţi de grijile veacului în care trăim, abia mai găsim timp să facem o rugăciune, să mergem la Sfânta Biserică în zilele de duminică şi sărbători, să mai citim o carte duhovnicească sau cartea de căpătâi a oricărui creştin, Sfânta Scriptură. Şi totuşi, dacă am cugeta mai mult, am descoperi că grija pe care trebuie să o avem faţă de suflet, este cu mult mai mare importanţă faţă de multe alte „griji“ mărunte care au pus stăpânire pe viaţa noastră de zi cu zi. 
     Aşa, bunăoară, ar fi mai de folos dacă în fiecare zi am renunţa puţin din timpul pe care ni-l răpeşte televizorul, ori mâncătorul de timp joc de table, remy sau orice altă distracţie măruntă şi ne-am îndeletnici măcar un sfert ori o jumătate de oră cu cititul Sfintei Scripturi. 
           Cât de trebuincioasă este citirea Sfintei Scripturi ne arată Cuviosul Nicodim Aghioritul care ne sfătuieşte: „Toţ i creş tinii care ş tiu carte sunt datori a citi Dumnezeieş tile Scripturi“. Asemenea Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Fă ră citirea Sfintelor Scripturi nu poate cineva a se mântui“. Sfântul Serafim de Sarov, obişnuia să citească toate Evangheliile în fiecare săptămână şi spunea că „de fiecare dată învă ţa ceva nou“.                      Cutremurătoare cuvinte! Dacă mântuirea noastră depinde, pe 
lângă altele, şi de citirea şi mai ales de cugetarea şi îndeplinirea celor citite în Sfânta Scriptură, iată aici temeiul pentru care tot creştinul trebuie să se nevoiască a citi Sfânta Scriptură cât mai des, mai ales în că vremurile în care trăim sunt atât de tulburi şi înşelătoare. Aşa după cum ne arată şi Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul: „Dacă în vremea cea veche era neapărată nevoie de citirea Scripturilor (când erau şi povăţuitori destui cu viaţă sfântă şi lumea era mai credincioasă), dar oare astăzi când s-au înmulţ it vicleş ugurile în lume ş i s-au împuţ inat pă storii cei buni, acum când nu mai gă seş ti pildă de viaţă curată ş i nici povă ţuitori sufleteş ti, cu cât mai mult trebuie să ne sârguim la citirea Sfintelor că rţ i pentru a nu greş i drumul mântuirii.... Deci, să fim cu pază de orice vă tă mare sufletească ş i mai sârguitori la citirea Sfintelor Scripturi că ci în ele vom afla mângâiere ş i luminare“. 
Citirea Sfintei Scripturi aduce, deci, mângâiere şi luminare celor deznădăjduiţi şi întristaţi, dar nu numai atât. Îndeletnicindu-se cu lectura Cărţilor Sfinte punem pavăză patimilor de tot felul şi nu le lăsăm să ne mai pătrundă în minte, căci Sfintele Scripturi sunt pentru cuget trâmbiţa care ne trezeşte să ne împotrivim păcatului, aşa cum ne arată Sfântul Efrem Sirul: „În ce chip trâmbiţ a strigând în vreme de ră zboi, deş teaptă osârdia vitejilor luptă tori împotriva inamicului, aş a ş i Sfintele Scripturi deş teaptă osârdia ta spre cele bune ş i te îmbă rbă tează pe tine împotriva patimilor. Pentru care, frate al meu trezeş te-te ş i te sârguieş te de-a pururea a te lipi de citirea Sfintelor Scripturi, ca să te înveţ e pe tine cum se cade a fugi de cursele vră jmaş ului ş i a dobândi viaţ a veş nică “.
        Acelaşi Sfânt Părinte Efrem Sirul ne spune că citirea Sfintei Scripturi ne luminează mintea pentru că Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, „graiuri ale Duhului Sfânt“; „Citirea Sfintelor Scripturi poate foarte mult să lumineze şi să adune mintea noastră, căci ele sunt graiuri ale Sfântului Duh şi în tot felul îi înţelepţesc pe cei ce le citesc“.
    Pe de altă parte, lecturarea Sfintei Scripturi nu este doar o simplă osteneală a intelectului uman, căci, când citim Sfânta Scriptură,
       Dumnezeu însuşi ne vorbeşte. Citirea Sfintei Scripturi este mai presus de toate, aşa cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur: „o rugăciune al cărei folos nu întârzie să se arate. Este cu neputinţă ca cel ce stă de vorbă cu Dumezeu să nu dobândească vreun folos“.           Că este rugăciune, că mută mintea la cer, acelaşi Sfânt Ioan Gură de Aur ne arată zicând despre citirea dumnezeieştilor Scripturi: „Mare bună tate este, iubiţ ilor, citirea dumnezeieş tilor Scripturi. Aceasta face pe suflet filozof. Aceasta mută mintea la cer“. Înălţătoare cuvinte! Iată ce realizare măreaţă, să te opreşti, puţin măcar, din iureşul vieţii cotidiene şi aplecându-ţi atenţia la cuvintele Sfintei Scripturi, să păşeşti cu mintea la cer, să găseşti acolo, în această dorită rugăciune, liniştea sufletească, pe care, atât de greu o găseşti în viaţa ta zbuciumată. 
            Şi ce este oare mai de dorit în această viaţă pământească, decât să-ţi găseşti o oază de pace sufletească în deşertul neţărmurit al grijilor şi necazurilor de tot felul! Pentru aceasta, trebuie numai, frate creştine, să-ţi găseşti plăcuta îndeletnicire de a citi Sfânta Scriptură şi, poate, înainte ca somnul să-ţi aducă aşteptata odihnă trupului, să cugeţi cu smerenie la cele ce Dumnezeu ţi-a descoperit în lectura zilnică obişnuită. Este de mare folos să meditezi la cele pe care le-ai citit căci aşa după cum spune Sfântul Isaac Sirul: „Meditarea neîncetată a Scripturii este lumina sufletului. Că ci aceasta întipă reş te în suflet amintiri folositoare, pentru pă zirea de patimi ş i pentru stă ruirea în dorul de Dumnezeu, în cură ţenia rugă ciunii“.
         La fel, arătând frumuseţea şi folosul citirii Sfintelor Scripturi, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Cât de dulce este citirea Sfintei Scripturi, este mai dulce decât orice pă ş une, mai plă cută decât raiul ş i mai ales, când ş tiinţ a se adaugă lecturii. Pajiş tile, frumuseţ ea florilor, frunziş ul copacilor, iedera ş i arbuş tii desfă tează privirea, dar după puţ ine zile toate se ofilesc. Cunoaş terea Scripturilor întă reş te însă duhul, cură ţă conş tiinţ a, smulge deasupra să geţ ilor diavolului, ne face să locuim aproape de cer, eliberează sufletul de legă turile trupului, dându-i aripi uş oare ş i face să intre în sufletul cititorilor tot ceea ce s-a putut spune vreodată mai bine“. 
       Frate creştine, dacă cele ce ai citit până acum te-au determinat să-ţi doreşti şi tu să fii un consecvent cititor al Sfintei Scripturi Ortodoxe, atunci nu mai sta pe gânduri. Citeşte în fiecare seară câteva versete sau un capitol din epistolele Sfântului Apostol Pavel, sau din Sfintele Evanghelii, ori din Vechiul Testament şi cugetând apoi la cele citite, în aşteptarea somnului, vei dobândi pacea şi liniştea sufletească de care ai atâta nevoie.  „Căutaţi liniştea sufletească în Evanghelie pentru că ea este izvorul nesecat al tuturor adevărurilor, ceea ce nu se mai găseşte nicăieri“, spunea Kant, lăsând parcă, cu titlu de testament aceste cuvinte peste veacuri, cu dorinţa de a descoperi fiecare comoară din adâncul sufletelor noastre. 

                            Să cari apă cu un coş de nuiele      Un bătrân călugăr care îşi petrecea viaţa mai mult în rugăciune şi meditaţie, s-a plâns într-o zi stareţului că lui nu-i rămâne nimic în cap din toate predicile şi citirile din Sfânta Biserică, sau de la trapeză, sau din alte ocazii, şi că ar cere să fie scutit de acestea. Poate că era greu de cap, poate că nu-i intrau în minte pentru că mintea îi era permanent ocupată cu rugăciunea, dar el a dat vina pe neputinţa lui intelectuală. Stareţul a socotit că gândul şi cererea lui e o călcare de rânduială şi i-a dat un canon:
 - Să iei cuvioş ia ta unul din aceste două coş uri de nuiele, să cari trei zile apă de la izvor ş i să uzi ră sadul de varză din gră dina mă nă stirii. Sper că Dumnezeu te va lumina la sfârş itul celor trei zile ş i vei înţelege că citirile ş i predicile nu sunt fă ră folos.
      Erau două coşuri alături, ambele murdare, pline de noroi. Se cărase cu ele bălegar. Şi-apoi cum să cari apă cu un coş de nuiele! Dar ascultarea din viaţa călugărească îşi are curiozităţile ei, dar, după cum vom vedea, are şi sensurile ei pline de înţelepciune.                      Bătrânul s-a mâhnit în sufletul său, dar şi-a făcut ascultător
  semnul Sfintei Cruci şi luând unul din coşuri a pornit să îndeplinească porunca şi canonul. - Ce-ai că utat, ai gă sit! - îşi zise el, mustrându-se pe sine. Iată că ai ajuns la bătrâneţe să cari apă cu ciurul! Trei zile a cărat apa, făcând drumul de la izvor până la răsadniţă, bineînţeles ajungând de fiecare dată cu coşul gol. Nici măcar cu o picătură de apă nu ajungea la grădină. Dacă nu s-ar fi întâmplat să plouă, s-ar fi uscat răsadurile de tot. A treia zi, seara a aşezat coşul lângă celălalt şi s-a dus la stareţ, după cuviinţă, să-şi ceară iertare. Stareţul i-a ieşit înainte şi s-au îndreptat amândoi spre locul unde erau cele două coşuri.
 - Oare de ce ţ i-am dat canonul pă rinte? Aha, întrebai ce rost au citirile ş i predicile, că tot nu-ţ i ră mâne nimic în cap ş i cereai să te scutesc de ele. Aş a este? Am auzit că fă cându-ţ i canonul pe care ţ i l-am dat, mă tot bodogă neai: stareţ sucit, om fă ră minte, să mă pună să car apă cu un coş de nuiele, ş i câte nu mai ziceai. Am vrut să te folosesc chiar cu riscul de a compromite ră sadurile. Ei, acum ai înţ eles că totuşi 26 Biblia cea adevărată citirile ş i predicile îş i au rostul lor, chiar când ţ i se pare că nu le înţ elegi ş i mai ales când nu-ţ i ră mân în cap? Nu-ţ i vor fi ră mânând în întregime, dar ceva tot ră mâne. Aş a cred eu.
 - Cum era să înţeleg? a ripostat bătrânul încă mai mâniat. Am înţeles că trebuie să fac ascultare. Asta-i tot la ce gândeam înainte. - Nu nu-i vorba de asta. Ascultare ştiam că ai, şi ai dovedit-o timp de trei zile. Eu am urmărit altceva. Aici sunt două coşuri, cum erau şi acum trei zile când ţi-am dat canonul. 
     Oare nu vezi nici-o deosebire între ele? Bătrânul s-a uitat atent la ele şi deodată faţa i s-a luminat: Unul e murdar iar celălalt e curat. - Care e curat? - Cel cu care am cărat apă. - Vezi? i- a zis stareţul. N-ai putut duce apă cu el, fiindcă coşul n-a ţinul apa, şi nici acum nu are apă în el. Dar cărând mereu apă cu el, şi petrecând-o prin pereţii lui, atât cât a ţinut la început coşul s-a curăţit. Vezi ce frumos e? Aşa se întâmplă şi cu mintea ta. Ţi se pare că nu reţine, dar pritocind mereu cuvintele, citirile şi predicile, ele te curăţesc fără să prinzi de veste şi dau minţii prilejuri de rugăciune, de pocăinţă şi multe subiecte de meditaţie. Călugărul a făcut metanie mare şi s-a întors la chilie luminat. Când a bătut clopotul de adunare pentru citirea psalmilor Utreniei, a fost cel dintâi care a intrat în Sfânta Biserică.

                                       Citirea Sfintei Scripturi   
      Sfânta Scriptură este cuvântul lui Dumnezeu. Ea este cartea de căpătâi a fiecărui creştin şi constituţia Sfintei Biserici, pe care trebuie să o cunoaştem. Dintre toate cărţile care s-au scris în lumea aceasta, nici una nu se poate asemăna cu Biblia, scrisă de Prooroci şi de Sfinţii Apostoli, cu asistenţa neîntreruptă a Duhului Sfânt. Sfânta Scriptură este izvor curat şi etern de viaţă spirituală şi regulă supremă a credinţei.
       Cuvintele Sfintei Scripturi sunt lumină pentru noi. După cum cel lipsit de lumina firească nu poate merge pe drumul cuvenit, tot aşa şi cel ce nu este luminat de raza învăţăturii biblice poate greşi, rătăcind în întuneric. Prin cuvânt Dumnezeu a fă cut să se să lă ş luiască lumina, se spune în rugăciuea de la Agheazma Mică.      Cuvintele Sfintei Scripturi sunt scrisoarea pe care Dumnezeu ne-o adresează nouă, căci zice Fericitul Augustin: Dacă în rugă ciune noi vorbim cu Dumnezeu, în Sfintele Scripturi, dimpotrivă , Dumnezeu este Cel Care ne vorbeş te nouă . Dar trebuie să ne facem timp să-L ascultăm, după ce am citit scrisoarea Sa. Ce am spune despre un marinar de cursă lungă, care i-ar scrie în fiecare dimineaţă soţiei, iar aceasta nu i-ar citi scrisorile, fiind prea ocupată?
      Aşa  ne vorbeşte nouă Dumnezeu, iar noi, de multe ori nu citim scrisoarea Sa, din cauza grijilor mărunte. Scriitorul rus Merejkovski, mărturisea odată unui prieten că zilnic citeşte din Sfânta Scriptură şi de fiecare dată are impresia că citeşte ceva nou, fiind convins că nu va putea pătrunde niciodată profunzimea ei. S-a şters coperta Bibliei mele, - zicea el - paginile ei s-au îngălbenit, foile s-au îndoit, legătura cărţii s-a stricat. Ar trebui s-o dau din nou la legat, dar nu mă îndur să mă lipsesc de ea chiar doar pentru câteva zile. Ce-mi vor pune oamenii în sicriu când ca să fiu înmormântat? Biblia! Cu ce voi învia? Cu Biblia! Ce-am făcut de seamă în viaţă? Am citit Biblia! 
      Astăzi s-au înmulţit vicleşugurile pe pământ, când nu mai găseşti pildă de viaţă curată şi nici îndrumători sufleteşti, trebuie să ne sârguim la citirea Sfintelor Cărţi, pentru a nu greşi drumul mântuirii. De aceea Sfântul Serafim de Sarov îndeamnă: Dacă nu găsim un părinte capabil de a ne conduce la viaţa contemplativă, trebuie să ne conducem după Sfânta Scriptură, căci Dumnezeu însuşi ne porunceşte: Cercetaţ i Scripturile, că ci acelea mă rturisesc despre Mine (Ioan 5:39).
     Cuvântul Sfintei Scripturi este sabia Duhului (Efeseni 6:17), care taie necazurile şi încercările ce năvălesc asupra noastră. Acest cuvânt linişteşte frământările inimii, alungă disperarea, modelează sufletul creştinului în duhul sfinţeniei, ridicându-l la statura bărbatului desăvârşit (Efeseni 4:13). Ascultând cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi lucrător (Evrei 4:12), ne trezim din somnul greu al păcatului şi urmând calea virtuţii, primim arvuna nemuririi. În acest sens, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune clar: Adevă rat, adevă rat zic vouă , dacă cineva va pă zi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac (Ioan 8:51). (Predici la duminicile de peste an, Vestirea Evangheliei Mântuirii, Dr. Irineu Pop - Bistriţeanul, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008).

                              Citirea Sfintei Scripturi 

       Mântuitorul spune cercetaţ i Scripturile, că ci ele mă rturisesc pentru Mine. Deci ştim din gura lui Hristos că Sfintele Scripturi sunt mărturii ale lui Dumnezeu. Proorocul David zice: În calea mă rturiilor Tale, Doamne, m-am desfă tat ca de toată bogă ţia. Mare adevă r este în aceste cuvinte.
           Când începem a citi Biblia, să n-o citim aşa ca pe oricare altă carte. Nu! 
Aşa ne învaţă Sfiinţii Părinţi: iei Biblia, zici Tatăl nostru, faci trei metanii, faci Sfânta Cruce de trei ori deasupra Bibliei şi pe faţa ta. Săruţi  Biblia şi zici aşa: Doamne, descoperă ochii mei şi voi cunoaşte minunile din legea Ta! Doamne, arată-mi mie cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, pentru că Biblia este plină de Duhul lui Dumnezeu şi noi ne rugăm să ne deschidă Dumnezeu ochii minţii, să înţelegem ceea ce citim şi să mulţumim lui Dumnezeu. 
        Orice creştin are voie să citească Sfânta Scriptură, dar nu oricine are dreptul de a învăţa, de a tălmăci cuvântul Sfintei Scripturi. Dreptul acesta îl are numai Biserica, care este stâlp ş i temelie a adevă rului (1 Timotei 3:15). 
         Dreptul de a învăţa îl au numai episcopii, preoţii şi diaconii, fiindcă zice Sfântul Apostol Pavel: Cum vor propovă dui dacă nu au trimitere? (Romani 10:15). Fiecare este dator să-şi vadă darul şi chemarea pe care o are: Oare toţ i sunt apostoli? Oare toţ i sunt prooroci? Oare toţ i sunt învă ţă tori? (1 Corinteni 12:28-30). Iar Sfântul Grigorie de Nyssa spune: Nu spargeţ i oasele Sfintei Scripturi, având dinţ ii înţ elegerii de lapte. Sfânta Scriptură cuprinde trei înţelesuri: 
1. înţelesul după literă, obştesc, gramatical, verbal sau istoric.
 2. înţelesul alegoric, metaforic, mai înalt sau sufletesc. 
3. înţelesul spiritual duhovnicesc.
 ◙ Fiecare se luminează din Sfânta Scriptură, pe măsura curăţiei minţii şi a inimii lui. Iată, dacă am sta mâine cu toţii în faţa soarelui, şi ar fi soarele la amiază, şi unu-i cu un ochi, altu-i cu amândoi, altul este miop, altul zăreşte numai oleacă cu amândoi ochi, fiecare se împărtăşeşte din lumina soarelui după măsura puterii lui cea văzătoare. La fel şi cu mintea. După măsura în care ne-am curăţit mintea şi inima, putem înţelege Sfânta Scriptură.
 ◙ Citirea Sfintei Scripturi ne ajută la adunarea gândurilor din risipire.
 ◙ Citirea Bibliei adună şi luminează mintea.
 ◙ Prin citirea Sfintei Scripturi mintea noastră se deşteaptă, se adună, se luminează şi i se dă cunoştinţa de Dumnezeu.

                                   Am citit Biblia

          Scriitorul rus Merejkowski, care a trăit ca refugiat în Franţa, într-o carte (Hristos, acest necunoscut), se exprima aşa despre Biblie: În fiecare zi citesc din Noul Testament şi voi citi atâta vreme cât ochii mei vor putea să citească; şi voi citi pretutindeni pe unde voi afla lumină, la lumina soarelui sau la aceea a focului, în miez de zi sau în miez de  noapte, în fericire sau în nefericire, sănătos sau bolnav... Mi se pare totdeauna că citesc ceva nou de tot, ceva necunoscut până atunci, ceva ce nu voi putea niciodată să pătrund până-n adânc, până la capăt. Auritura marginilor a dispărut, hârtia s-a îngălbenit, legătura de piele s-a ros, câteva foi s-au dezlipit. Ar trebui să-l dau la legat din nou; dar nu sunt în stare să-l părăsesc. Tremur la gândul că trebuie să mă despart de el pentru câteva zile... Ce-mi vor pune oare în sicriu? Biblia. Ce am făcut pe pământ? Am citit Biblia. 

                             Descoperirea lui Columb 

                  Pe vremea când oamenii credeau că pământul este plat,   Cristofor Columb (1451-1506) a descoperit că el este rotund. Columb a crezut din tot sufletul ceea ce afirma. Cei din jur l-au ironizat şi l-au batjocorit. Cum a descoperit Columb că pământul este rotund? Prin cercetarea Bibliei! Citind acest adevăr în Biblie, Columb s-a grăbit să-l creadă.
         Ca urmare, în loc să ajungă la capătul pământului în călătoria sa, el a descoperit un pământ nou. În anul 1502, Columb scria regelui Ferdinand şi reginei Isabella următoarele cuvinte: Descoperirea mea împlineş te pe deplin ceea ce fusese scris de proorocul Isaia. Cristofor Columb a fost un om care citea Biblia şi aşa a găsit afirmaţia proorocului Isaia: El (Dumnezeu) ş ade deasupra cercului pă mântului... (Isaia 40:22). 
      Iată încă o dovadă, că multe altele, că Biblia este adevărată!

        Rugăciune pentru citirea cu folos a Sfintei Scripturi 

        Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Doamne, lumina cea neînserată a cunoştinţei dumnezeirii Tale şi deschide ochii noştri spre cunoaşterea evanghelicelor Tale propovăduiri; pune întru noi şi frica de fericitele Tale porunci, ca poftele trupeşti cu totul călcându-le, viaţă duhovnicească să petrecem, toate cele ce sunt spre plăcerea Ta cugetându- le şi făcându-le. Că Tu eşti luminarea şi sfinţirea şi mântuirea sufletelor noastre şi Ţie slavă înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi purururea şi în vecii vecilor. Amin. 

                      Voltaire huleşte creştinismul 

            Voltaire (1694-1778) marele filozof şi scriitor francez, un înverşunat duşman al Bisericii lui Hristos, afirma într-o scrisoare către un prieten de- al lui, că peste 20 de ani Biserica Creştină nu va mai exista, iar Biblia va dispărea şi că nimeni nu o va mai citi. Oare s-a împlinit profeţia lui Voltaire, sau el a fost un profet mincinos, ca atâţia alţii??? Istoria ne dovedeşte, că exact după 20 de ani, Voltaire moare, iar casa în care el a scris scrisoarea către prietenul său, a devenit una din multiplele tipografii destinate tipăririi Bibliei. Voltaire credea că a profeţit pieirea Bisericii lui Hristos, dar în realitate a profeţit pieirea lui. Biserica a rămas şi vă dăinui până la sfârşitul veacurilor. Doctorul care l-a îngrijit până în clipa morţii, mărturisea înspăimântat că muribundul era chinuit de groaznice mustrări de conştiinţă, din care cauză aiura. Abia atunci şi-a dat el seama cum ar fi trebuit să trăiască şi ce-l aşteaptă după moarte, căci i-a zis doctorului: Dacă îmi prelungeşti viaţa cu 6 luni, îţi dau jumătate din averea mea, iar de nu, să ştii că eu la dracu mă duc şi te iau şi pe dumneata cu mine.

                                    Zâmbetul ceresc

       Să vă spun despre un creştin ortodox. Nu era preot, ci simplu ţăran. Citise mult Sfânta Scriptură, însă în afară de aceasta nu mai citise nici o altă carte. Acum se afla în aceeaşi celulă cu profesori, academicieni şi alţi oameni cu înaltă cultură, care fuseseră închişi de comunişti. Şi acest biet ţăran se străduia să aducă la Hristos pe un membru al Academiei de ştiinţe. Dar în schimb primea numai ironii.
 - Domnule, nu-ţi pot explica mult, dar eu merg împreună cu Hristos, vorbesc cu El, Îl văd... - Ia nu- mi mai spune mie poveşti, că vezi pe Hristos! Cum Îl vezi pe Hristos? - Nu pot să-ţi spun cum Îl văd. Simplu: Îl văd! În multe chipuri poate vedea cineva. În vis, să zicem, vezi multe lucruri. Mie mi-i deajuns să închid ochii. Uite, acum îl văd pe fiul meu, acum văd pe cumnata mea, pe nepotul meu. Fiecare poate vedea. Există şi un altfel de vedere. Văd pe Hristos! - Chiar Îl vezi pe Hristos? - Da, Îl văd! - Nu mai spune, cum îl vezi? Liniştit, supărat, plictisit, indispus, vesel? Cum te priveşte? Zâmbeşte vreodată? - Ai găsit, a răspuns ţăranul, îmi zâmbeşte! - Domnilor, veniţi să auziţi ce îmi spune acest om! Mă ia în batjocură. Zice că Hristos îi zâmbeşte. Arată-mi şi mie cum îţi zâmbeşte?
          Acesta a fost unul din cele mai mari momente din viaţa mea. Ţăranul a luat o înfăţişare foarte serioasă. După care, faţa lui a început să fie luminoasă. Un zâmbet a apărut pe faţa acelui ţăran. Aş fi voit să fiu pictor ca să zugrăvesc acel zâmbet. Era într-însul o doză de întristare pentru sufletul pierdut al omului de ştiinţă. Dar era şi o mare nădejde în acel zâmbet! Avea atâta dragoste şi compătimire şi o bucurie de a mântui acel suflet! Toată frumuseţea Raiului se vedea în zâmbetul acelei feţe. Era murdară şi nespălată, dar avea zâmbetul ceresc al Raiului. Iară, profesorul, şi-a plecat capul şi a zis: „Ai dreptate, domnule. Ai vă zut pe Hristos. Ţ i-a zâmbit“. (Ierom. Petroniu Tănase - Întâmplări minunate din vremea noastră) 

              Cuvinte minunate şi adevărate despre Biblie 

           Viaţa creştinului este Biblia creş tin ortodoxă . Fericit cel ce citeşte cuvintele Bibliei! Este o mare diferenţă între cărţi făcute de oameni şi Cartea (Biblia) care face oameni. Poate că Biblia o fi veche, dar adevărurile ei sunt totdeauna noi. Biblia nu are nevoie să fie rescrisă, ci recitită. Bibliile prăfuite conduc la vieţi murdare. Cine ţine Biblia deschisă (adică citeş te din ea) nu va găsi închisă poarta cerului! Sfânta Scriptură ne învaţă cel mai bun fel de a trăi, cel mai nobil fel de a suferi şi cel mai liniştit mod de a muri. Ori păcatul ne va despărţi de Biblie ori Biblia ne va despărţi de păcat. Nu te îngrijora pentru ce nu înţelegi din Biblie… fii îngrijorat pentru ce înţelegi şi nu trăieşti. Nu vom putea niciodată să distrugem Cele 10 porunci ale lui Dumnezeu, ne putem însă distruge foarte uşor pe noi înşine încercând să le încălcăm. Biblia este o fereastră prin care putem privi din lumea aceasta, ca dintr-o închisoare, înspre libertatea veşniciei. Nu este şansa de mântuire pentru cel ce, cumpărând o Biblie, n-o citeşte sau citind-o, n-o trăieşte. Nu există pericolul ca Biblia să ajungă o carte depaşită, atâta vreme cât noi nici n-am ajuns încă să ţinem pasul cu ea. Biblia este cartea răspunsurilor mici şi mări. Oamenii nu resping Biblia pentru că se contrazice pe sine, ci pentru că îi contrazice pe ei. 
         Noul Testament este cea mai bună carte care a fost şi va fi vreodată cunoscută în această lume. Biblia nu este cuvântul omului despre Dumnezeu, ci cuvântul lui Dumnezeu despre om. O Biblie necitită este semnul unui creştin distrus. Biblia este dată pentru a fi pâine pentru fiecare zi, nu prăjitura pentru ocazii speciale. Biblia nu este doar o carte - este putere vie.  Este imposibil să înrobeşti mental sau social un popor care citeşte Biblia. Principiile Bibliei sunt fundamentul libertăţii umane. Existenţa Bibliei, ca o carte pentru oameni, este cel mai mare beneficiu pe care l-a exprimat vreodată rasa umană. Este numai o carte care se poate numi CARTEA: Biblia! Este imposibil să conduci lumea cu dreptate fără Dumnezeu şi fără Biblie. 

                                        Istorioară 

          Un necredincios american, se afla în vizită pe o insulă ai cărei băştinaşi, fuseseră la origine canibali. Văzând un localnic citind Biblia, turistul a început să-şi bată joc de el pentru faptul că dădea atenţie acestor „mituri răsuflate“. Atunci băştinaşul a zâmbit, spunându-i: “Prietene, ar trebui să fii mulţumitor pentru faptul că citesc această carte; altfel, acum te- am fi servit drept cină.” Cu adevărat Biblia schimbă vieţile oamenilor, şi acest fapt uimitor confirmă inspiraţia ei.

DESPRE A C U P U N C T U R A

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..
              CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI  
                    DESPRE    ACUPUNCTURA 

Motto: „Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui“ (Înţelepciunea lui Sirah 38:9). „Vindecă-mă, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă şi voi fi mântuit, că Tu eşti lauda mea!“ (Ieremia 17:14).

                                                                             Preot Ioan 
                             Iubiţi credincioşi,

          De-a lungul existenţei lor, oamenii au fost preocupaţi să afle         răspunsul la multe întrebări. Câteva dintre aceste întrebări importante ar fi: De ce există pe lume suferinţa şi boala? De ce nu sunt scutiţi nici creştinii de suferinţă? 
De ce pare Dumnezeu atât de nepăsător în faţa suferinţei umane? De ce unii sunt loviţi de suferinţă iar alţii nu? 
 Care este scopul vieţii noastre creştineşti? Au curs „fluvii de cerneală“ în încercarea de a da răspuns acestor întrebări. Răspunsul corect îl dă numai Biblia.

                         Boala prilej de sporire duhovnicească

Iată ce spun Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi despre boală:

 ● „Boala este de fapt o încercare şi cel lovit de ea este asemenea lui Iov. Este ispitit de diavol să-L hulească pe Dumnezeu sau măcar să se desprindă şi să se depărteze de El închizându-se în sine cu mândrie“ (Avva Varsanufie). 
● „La Botez omul se face părtaş Patimilor, morţii şi Învierii lui Hristos“ (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
● „Cine a suferit cu trupul a isprăvit cu păcatul“ (1Petru 4:1).
 ● „Prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu“ (Faptele Apostolilor 14:22).
 ● „De nu va gusta sufletul din patimile lui Hristos întru cunoştinţă, nu poate avea părtăşie cu El“(Sfântul Isaac Sirul).
 ● „Cu cât Dumnezeu ne trimite mai multe încercări, cu atât mai desăvârşiţi ne face“ (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
● „Omul virtuos află în boală un bun prilej de a-şi arăta şi întări credinţa“ (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
● „În orice boală Dumnezeu îi vorbeşte omului despre mântuirea sa şi-Şi arată voia de a-l ajuta să o dobândească“ (Avva Ioan de Gaza).

                             „Spini şi pălămidă“... şi bacterii 

          Indiferent dacă acceptăm sau nu, suntem cu toţii afectaţi de căderea în păcat a primilor oameni, cu toţii îndurăm efectele neascultării lui Adam şi a Evei. Lumea în care trăim suportă consecinţele pedepsei dată de Dumnezeu. Pământul a devenit nu doar mediul în care se înmulţesc spinii şi pălămida, ci şi o multitudine de boli. Corpul omenesc, deşi creat perfect, a devenit sensibil la boli şi este muritor. Drept consecinţă a păcatului, moartea a intrat în lume însoţită de solii ei, boala şi bătrâneţea. Faptul că suntem creştini nu înseamnă eliberarea miraculoasă de bolile corpului.
 Iată ce ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru“ (Romani 8: 22-23). Şi ne mai spune tot el: „Şi pentru ca să nu mă trufesc cu măreţie descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe în trup, un înger al satanei, să mă bată peste obraz, ca să nu mă trufesc. Pentru aceasta de trei ori am rugat pe Domnul ca să-l îndepărteze de la mine; Şi mi-a zis: Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune“ (2 Corinteni 12:7-8-9). 

                              Medicina alternativă 

          Medicina alternativă se bucură în zilele noastre de un interes tot mai mare, atrăgând în mod deosebit pe căutătorii unei perspective alternative asupra realităţii, chiar dacă mulţi dintre ei sunt creştini. O primă explicaţie a succesului medicinei alternative ar fi declinul înregistrat de medicina clasică, care tratează omul unilateral şi nu ca un întreg. Odată cu automatizarea tot mai mare a medicinii, contactul personal medic-pacient s-a redus tot mai mult.             Dar succesele medicinei clasice nu pot fi contestate. Criticii ei (în special mass-media) uită că în spatele fiecărui insucces sunt sute sau mii de cazuri de vindecări reuşite. Aşa se întâmplă: un medic vindecă 999 de oameni şi pe unul nu-l vindecă, însă toată lumea va şti doar insuccesul său. O a doua explicaţie o reprezintă succesele reale ale metodelor medicinii alternative, glorificate în ziare, la televiziune şi lipsa aparentă de efecte secundare ale acestor metode. Este foarte adevărat că efectele secundare fizice ale acestor procedee sunt mai rare, însă ele există. Dar adevăratul pericol stă în efectele secundare de natură ocultă care afectează sufletul. Cu alte cuvinte am putea spune: faci bine trupului şi îmbolnăveşti sufletul. O a treia explicaţie o reprezintă nevoia de spiritual a fiinţei umane. Ani de-a rândul a fost promovată o viziune unilaterală asupra lumii, o viziune materialistă. Însă omul este o fiinţă duală: trup şi suflet. Nu se poate mulţumi doar cu cele ale trupului, îi trebuie şi ceva pentru suflet, ceva în care să creadă. Iar în pustiul spiritual al Occidentului, ocultismul şi magia au găsit cel mai favorabil teren, au găsit oameni „flămânzi duhovniceşte“, care deja căutau o perspectivă asupra lumii.
        Începând din anii 1960-1970 în America şi Europa de Vest, religiile orientale, misticismul şi ocultismul au făcut progrese fantastice, pe măsură ce anterior creştinismul fusese înlocuit cu ateism, materialism şi umanism. Invazia ocultă este observată peste tot: în ziare, la televizor, în muzică, în afaceri şi chiar în rândul copiilor. Li se cultivă tuturor interesul crescut pentru jocuri de inspiraţie ocultă: clarvăzătorul, horoscop, kabala sau wodoo.         Unul dintre aceste jocuri intitulat „Închisori şi dragoni“ foloseşte simboluri ce sunt întrebuinţate în magia neagră şi în vrăjitorie.                   Apostazia lumii creştine, deşi a atins culmi nebănuite, nu a atins maximul. New Age, pseudo-religia care şi-a propus să înlocuiască creştinismul, se vrea a fi o religie mondială ce va avea la bază o ideologie monistă (principiu filosofic) conform căreia „toate sunt una“ (au aceeaşi esenţă) iar Dumnezeu nu este distinct de creaţie. Dacă toate sunt una, Satan şi iadul nu vor mai avea nici o semnificaţie, căci atunci ar însemna că binele şi răul provin din aceeaşi sursă. Pentru apostaţi Dumnezeu nu este Creatorul personal revelat de Sfânta Scriptură, ci Arhitectul impersonal care umple universul şi toate fiinţele vii. Moartea este refuzată, iar alternativa este reîncarnarea. Pocăinţa sinceră va fi înlocuită de meditaţie ca mijloc de a atinge „iluminarea“, dându-le iluzia că au în ei înşişi o natură divină. Nu putem decât să-i dăm dreptate părintelui Serafim Rose: „Satan păşeşte acum în persoană pe scena istoriei“. Noi trebuie să înţelegem că eliberarea de stress şi boală nu este echivalentă cu mântuirea. Medicina holistă nu tratează cu adevărat omul ca întreg atâta vreme cât nu oferă soluţie la problema esenţială care-l separă de Dumnezeu: păcatul.
      Doar împăcându-ne cu Hristos prin pocăinţă, putem obţine şi sănătate sufletească şi trupească. 

                                       Acupunctura

       Acupunctura (latinescul acus = ac; punctus = punct) este o metodă de vindecare care a apărut în China antică. Originile metodei sunt atribuite legendarului împărat Hoang Ti (împăratul galben) care a trăit în urmă cu 5.000 de ani, ale cărui învăţături transmise sub forma tradiţiei orale, ar fi fost consemnate în manualul Nei King (Cartea sfântă a acupuncturii). Această lucrare stă sub semnul astrologiei şi concepţiilor religioase ale epocii, bazându-se pe interpretări filosofice ale mecanismelor organismului uman, ale funcţiilor şi organelor. În ultima parte a tratatului numită Nei Jing (Poarta magică) este descris modul practic prin care acupunctura poate vindeca bolile. Alături de descrierea punctelor de acupunctură, este inclusă o multitudine de reţete naturiste (pe bază de plante), formule magice, forme de masaj şi amulete, toate având rolul de a reface echilibrul forţelor cosmice în organismul pacientului. În Europa, acupunctura a venit prin intermediul misionarilor iezuiţi, devenind o metodă de tratament curent folosită, însă cu timpul popularitatea sa a scăzut. 

                                                Filosofie 

        Acupunctura se bazează în totalitate pe filosofia taoistă, astfel încât pentru a înţelege metoda ar trebui să cunoaştem câteva elemente de taoism. Taoismul este o străveche, falsă religie chinezească, datând de pe vreme legendarului filosof Lao-Tse. Înglobează relicve ale religiilor totemiste şi elemente de magie. Potrivit lor, energia universală care a generat totul se numeşte TAO. Este diferită de Dumnezeul personal al creştinilor, întrucât ei nu recunosc forţele opuse şi personalizate ale binelui şi răului, respectiv Dumnezeu şi Satan. Conform Taoismului, BINELE ŞI RĂ UL PROVIN DIN ACEEAŞ I SURSĂ . Această filosofie monistă (lat. mono= una) este caracteristica esenţială a tuturor religiilor orientale, dar şi oricărei forme de magie, fie albă, fie neagră. 

                                      Energia Qi 

         Energia care emană din infinitatea universului şi curge prin organismul uman este numită Qi. Orice fel de putere şi energie din 5 Despre acupunctura lumea fizică îşi are originea în Qi. Un concept similar îl întâlnim în hinduism sub denumirea de PRANA. Mai există şi alte nume folosite pentru această forţă: corp eteric (antropozofie) sau energie vitală (spiritişti). Această energie creată, potrivit filosofiei taoiste, omul o preia din atmosferă prin intermediul plămânilor care sunt conectaţi cu intestinul gros. Stomacul preia din alimente o altă cantitate şi o dă mai departe splinei - centrul cunoaşterii, potrivit chinezilor. Omul este sănătos doar dacă propria sa energie Qi este în armonie cu energia universală. 

                         Kundalini (şarpele periculos) 

       Potrivit filosofiei taoiste, în fiecare dintre noi îşi are lăcaşul o energie divină ascunsă, asemeni şarpelui periculos. Numele său este KUNDALINI şi locul său de reşedinţă este situat la baza coloanei vertebrale, unde doarme încolăcit. Este o mare greşeală să-l trezeşti fără ajutorul calificat al unui guru. Există o formă specială de yoga (Kudalini Yoga) care îl trezeşte şi apoi treaptă cu treaptă şarpele se ridică de-a lungul unui canal spiritual special, traversează 7 puncte importante (ciakra) şi odată ajuns în creştetul capului se uneşte energia universală cu energia divină proprie şi omul atinge eliberarea. Dr. Hiroshi Motoyama, directorul Institutului de Psihologie a Religiei din Tokio, afirmă că există o strânsă legătură între Kundalini şi energia Qi. Prin urmare ACUPUNTURA N-AR FI DECÂT O FORMĂ DE MANIPULARE A ŞARPELUI, O ALTERNATIVĂ LA KUNDALINI YOGA. 

                                         Meridianele

           Potrivit înţelepţilor chinezi, energia circulă în organism prin anumite canale numite „meridiane“ care nu corespund nici nervilor, nici arterelor sau venelor, nici vaselor limfatice. Ei afirmă că există astfel de meridiane, însă existenţa lor n-a putut fi demonstrată ştiinţific nici până astăzi.

                                   Yin şi Yang

 Aceste polarităţi izvorăsc din Qi şi atât timp cât sunt în echilibru, energia curge nestingherit prin organism iar omul este sănătos (în fotografia din dreapta) se poate vedea simbolul energiei atotpătrunzătoare a universului, numită Qi, cu aspectele ei polare Ying şi Yang.

                                Punctele de acupunctură 

           Punctele de acupunctură sunt peste 700 şi sunt aşezate de-a lungul meridianelor, fiind de mai multe feluri: de tonifiere şi de dispersie, puncte sursă şi „de pasaj“, de alarmă şi de asentiment, de revenire şi cardinale. Au mărimea 1-3 mm iar localizarea lor se face cu un PUNCTOSCOP, aparat ce măsoară rezistenţa electrică a pielii. Când este vorba de măsurarea rezistenţei electrice a pielii sunt implicaţi o multitudine de factori care n-au nimic în comun cu acupunctura. Ceea ce arată instrumentele în realitate este măsura în care transpiră pacientul. Valoarea ştiinţifică este îndoielnică.

                                          Terapia

 După stabilirea diagnosticului, începe tratamentul ce constă în introducerea unor ace cu lungimi ce variază între 2 şi 17 mm în acele puncte de acupunctură. Se foloseşte, de regulă, următorul set de ace: 2 ace faciale de aur (vitalizante), 2 ace faciale de argint

(relaxante), 2 ace lungi de aur, 4 ace scurte de aur, 6 ace scurte de argint, 2 ace japoneze cu canal (de argint sau oţel). Seturile pot fi diferite de la un vindecător la altul, la fel ca şi materialul din care sunt confecţionate.Există controverse legate şi de numărul acelor folosite. 

                                Ce boli pot fi vindecate? 

            Acupuncturiştii înşiră de obicei o listă lungă de boli, de la răceală, gripă, alergii şi până la cancer, poliomielită şi paraplegii. Ştiinţific dovezile sunt îndoielnice. Acupunctura, pe lângă pericolele de ordin spiritual, prezintă şi complicaţii de natură medicală care nu sunt de loc rare şi care potrivit unui articol apărut în „Journal of the American Medical Association“ cuprind infecţii ale locului de inserţie a acelor, diagnostice greşite şi chiar perforarea plămânilor. Trebuie subliniat că nici o boală care este cauzată de o afecţiune organică nu poate fi influenţată prin acupunctură. Acest lucru este demonstrat de numeroase studii făcute sub control ştiinţific. 

           Este acupunctura o opţiune pentru creştini ortodocşi? 

           Trebuie să facem distincţie între folosirea acupuncturii ca anestezie sub supraveghere medicală ş i folosirea ei de că tre diverş i „medici“, adepţi ai medicinei alternative. Bătălia pentru vindecare pe cale acupuncturii are loc pe plan spiritual. Şi atunci trebuie să ne punem întrebarea: este acupunctura doar o formă de a scăpa de dureri sau implică şi semnificaţii spirituale mai profunde? Cui să dăm mai multă crezare: Bibliei sau filozofiilor orientale? Sfinţilor Părinţi sau diverşilor guru şi maeştri orientali? 

                    Biblia nu este împotriva medicinei 

         Iată ce scrie un teolog englez referitor la metodele medicinei moderne: „Orice vindecare este de natură divină, indiferent dacă se folosesc sau nu medicamente, mijloace psihologice sau chirurgicale“. Chirurgul Gordon Scorer face o diferenţiere între „vindecare naturală“ şi cea „miraculoasă“, considerând însă că ambele îşi au originea în Dumnezeu. Oare nu este El Creatorul corpului nostru pe care L-a înzestrat cu atâtea mecanisme imunitare? Paracelsus scria: „Voi, ar trebui să-L consideraţi pe Dumnezeu cel mai mare şi mai important medic, cel mai puternic şi nu cel din urmă, căci nimic nu se întâmplă fără El. Păgânii pot cere ajutor de la oameni, voi însă ar trebui să vă rugaţi lui Dumnezeu şi El va trimite pe cineva să vă vindece, un Sfânt, un medic sau va veni El Însuşi“. Aşadar nu este o dovadă de necredinţă să consulţi un medic când eşti bolnav. Dar nu trebuie să uităm de smerenie, fără de care nu poate exista o ştiinţă şi o medicină adevărată. Biblia nu se opune nici folosirii medicamentelor. Atunci când regele Iezechia era pe moarte, Dumnezeu i l-a trimis, la cererea sa, pe profetul Isaia. Iezechia a fost vindecat printr-o minune: „Şi Isaia a adus o turtă de smochine şi a pus-o deasupra bubei şi Iezechia s-a vindecat“ (Isaia 38:21). După ce s-a însănătoşit, regele Ezechia nu s-a limitat să-i mulţumească lui Isaia, ci L-a lăudat îndeosebi pe Dumnezeu pentru că i-a redat sănătatea. „Doamne prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă , prin ea mai am ş i eu suflarea. Tu mă tă măduieş ti ş i-mi dai iarăş i viaţ ă! Iată că boala mea se schimbă în să nătate“ (Isaia 38:16-17). Sfântul Apostol Pavel inspirat de Duhul Sfânt i-a scris lui Timotei: „De acum să nu bei numai apă, foloseşte puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni“ (Timotei 5:23). Astăzi cunoaştem faptul că mustul şi vinul conţin substanţe active împotriva bacteriilor şi a viruşilor. Tot în Biblie este scris despre o atitudinea corectă pe care trebuie să o avem faţă de medici şi medicamente: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul şi de la rege va lua dar. Domnul a zidit din pământ leacurile şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. Au nu din lemn s-a îndulcit apa, ca să cunoască puterea Lui? Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui“ (Înţelpciunea lui Sirah 38: 1-9). Mulţi oameni doresc să fie sănătoşi punându-şi nădejdea în bani sau în oameni în loc să şi-o pună în Dumnezeu spunând: „Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie, grăbeşte-te! ... 
     Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu; Doamne, nu zăbovi!“ (Psalm 69). 

               Vindecare prin puteri paranormale în Filipine

            Într-o măsură tot mai mare, oamenii sunt gata să apeleze la metode curative care nu au nimic comun cu ştiinţa, ci se bazează în mod evident pe forţe oculte. Este relevant să amintim afluxul de pacienţi din Occident către localitatea filipineză Baguio, unde se supuneau „operaţiilor“ făcute cu mâinile goale de vracii locali. Asistarea la „operaţie“ era impresionantă pentru cei care nu au prea multe cunoştinţe de medicină. La început vraciul lovea cu degetele zona din dreptul stomacului. Deodată începea să curgă sânge, pe care „asistentul“ îl îndepărta cu grijă prin ştergere. Apoi vraciul începea să scormonească măruntaiele pacientului şi scotea de acolo un ţesut sângerând, „ulcerul“, după cum îi explica el pacientului După un minut (durata unei operaţii clasice pe stomac fiind de cel puţin două ore) sângele era şters, rana era închisă fără a lăsa nici o cicatrice şi „operaţia“ era gata. Pacienţii erau entuziasmaţi de rapiditatea cu care s-a făcut şi de faptul că n-au simţit nimic.O analiză mai atentă a acestei operaţii a relevat date extrem de interesante. Examinarea microscopică şi biochimică a ţesuturilor „extirpate“ a demonstrat că proveneau de la găini, porci, şobolani şi câini. O probă de sânge colectată de pe un tampon s-a dovedit a fi sânge de porc în urma analizelor făcute la Institutul de Medicină Legală din Zurich. Într-o lucrare extrem de documentată a chirurgului american W. A. Nolen, „Healing: A Doctor in Search of a Miracle“ („Vindecare: un medic în căutarea unui miracol“) sunt descrise amănunţit trucurile pe care le foloseau aceşti vraci pentru a-i înşela pe credincioşii paranormalului din Occident. 

                                 Sănătate holistică? 

      Tehnica punerii mâinilor face parte dintr-un curent important al medicinei alternative, numit Holistic Health (Sănătate holistică), curent  care cuprinde folosirea acupuncturii, a presopuncturii, a anumitor tehnici de antrenament autogen, bio-feedback, Hatha Yoga şi alte metode de vindecare oculte. Medicii şi asistentele nu mai sunt imuni la infuzia ocultismului în sânul profesiei medicale. Un sondaj care a cuprins 500 de medici din Germania a relevat că doar 27,4% sunt împotriva metodelor alternative. Cei mai mulţi dintre cei care se arată favorabili acestor metode alternative au ca motiv dorinţa de a-şi feri pacienţii de efectele secundare periculoase ale unor medicamente. 

                                Capcană periculoasă 

     Credincioşii trebuie să fie conştienţi că medicina holistă este o capcană periculoasă. Cea mai mare parte a metodelor medicinei holiste se bazează pe o filosofie ocultă sau orientală. Prin urmare, ei se expun unei influenţe spirituale distructive. Sfântul Apostol Pavel le scria colosenilor: „Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după înţelesurile cele slabe ale lumii şi nu după Hristos“ (2 Coloseni 2:8).  

                                          Afectarea ocultă 

     Cea mai periculoasă capcană este cu siguranţă pericolul afectării oculte. Unii pacienţi au trecut prin depresii acute după ce au consultat un vindecător ocultist, apelând din nou la medic pentru a primi somnifere. Aceşti pacienţi sunt complet dezechilibraţi din punct de vedere spiritual şi resping învăţăturile creştinismului. Sunt oameni care cad pradă cu uşurinţă vindecătorilor ocultişti, mai ales
 când scopul lor cel mai important este să fie vindecaţi cu orice preţ. 

► Nu-i interesează dacă metoda de vindecare este legată de o anume filosofie şi că nu este compatibilă cu Biblia.

 ► Nu-i interesează dacă metoda de vindecare îi apropie de Dumnezeu sau le slăbeşte credinţa.

 ► Nu-i interesează dacă se întrebuinţează noţiuni care se regăsesc în ocultism. 

 ► Nu-i interesează că apelează le energii cosmice sau puteri impersonale în loc să apeleze la Taina Sfintei Spovedanii, Taina Sfântului Maslu şi Taina Sfintei Împărtăşanii.

        Realizarea „supraomului“ prin educaţie transpersonală

            New-age-iştii afirmă că, în prezent, omenirea este încă prizoniera unei aşa numite „gândiri false“. 
       Ei spun că de această „gândire falsă“ este vinovată credinţa creştină. Metodele psihotehnice şi de meditaţie utilizate de către New- Age îşi propun cu toate laolaltă anihilarea sentimentului de „eu“ şi experimentarea contopirii cu Universul, crearea unei noi conştiinţe şi anume aceea a identităţii cosmice. Dintre metodele psihotehnice fac parte: bio-feed-back, antrenamentul autogen, hipnoza ş i autohipnoza, meditaţia de orice fel - zen, budism tibetan, cabalistică , kundalini, raja-yoga, tantra-yoga etc. psihosinteza, tehnicile amaniste, teosofia, bioenergetica, kinestologia aplicată, aikido etc. New-Age-iştii sunt de părere că tranziţia de la „o gândire falsă“ la una „corectă“ nu poate fi realizată fără o „evoluţie personală interioară“ şi anume cu ajutorul „psihologiei transpersonale“. Unul dintre specialiştii în acest domeniu a fost psihiatrul şi psihologul italian Roberto Assagini (1888-1074) care este de fapt fondatorul psihologiei transpersonale. Conform principiilor psihoterapiei transpersonale, pentru a se vindeca, purifica şi elibera, individul nu are nevoie de mijlocitori, ci doar de el însuşi, iar «Aceasta înseamnă mândrie luciferică, înseamnă să ne credem dumnezei uitând cuvintele sfinte ale lui Hristos: „FĂRĂ  MINE  NIMIC  NU  PUTEŢI  FACE“ (Ioan 15:5)». Terapeutul este doar un ghid exterior, un însoţitor, eventual un îndrumător. În cazul de faţă terapeutul poate fi numit fără rezerve amăgitor sau îndrumător pe calea iadului. Nici unde în Biblie nu se aminteşte de terapeut sau ghid exterior. Se vorbeşte de preoţi atât în Vechiul cât şi în Noul Testament. 
          Prin preoţi se sfinţeşte omul şi de aceea ne-a şi îndemnat Mântuitorul: („Duceţi-vă  ş i vă arătaţi preotilor Luca 17:14). Terapeutul poate face apel la diferite tehnici care determină „fluidizarea energiilor blocate“. În toate tehnicile folosite se pune accent pe trup: masarea polarităţilor, surescitări de tip bioenergetic, rolfing etc. De asemenea sunt utilizate inclusiv tehnici extrem orientale cum ar fi: Taichi, Aikido sau meditaţia cu caracter mistic, urmărindu-se integrarea omului în „câmpurile de forţă“ ale cosmosului. La capătul urcuşului nu se află vreo treaptă oarecare, ci pretinsa identitate cosmică a individului (după chip şi asemănare...). În fond şi la urma urmei nu este vorba decât de o rătăcire spirituală, de pierderea mântuirii sufletului celui care practică aceste terapii. Dacă în psihoterapia transpersonală se vorbeşte de tehnici, în credinţa noastră se vorbeşte de cele 7 Sfinte Taine pe care le-a instituit Iisus Hristos spre mântuirea sufletelor noastre.    
              Una dintre problemele controversate legate de „terapia transpersonală“ este cea care vizează reîncarnarea. Pacientul, în stare de hipnoză, e condus de terapeut regresiv, până dincolo de momentul naşterii sale, pentru a-i vindeca prin rememorare o serie de traume psihice moştenite din existenţele anterioare. Părintele Stăniloae, un mare teolog al ţării noastre a fost întrebat: „Sfinţia voastră, ce pă rere aveţi despre reîncarnare?“ Şi el a răspuns: „În viaţa mea n-am auzit o prostie mai mare ca asta !!!“ (Revista teologică „Mitropolia Olteniei“). Dacă omul s-ar purifica prin mai multe reîncarnări succesive, atunci ce rost mai avea să vină Hristos să pătimească pe cruce pentru păcatele noastre? Reîncarnarea este o credinţă păgână, o înşelătorie a diavolului pentru a ne depărta de Sfânta Evanghelie. 
      Conform New-Age, un om „transformat“ nu mai este un om în sens tradiţional, ci un fel de supraom. Pledând pentru o educaţie transpersonală, new-age-iştii susţin că învăţământul ar trebui să renunţe la vechile sale tipare, că educaţia trebuie să fie individualizată la maximum. 

                             Iubiţi credincioşi, 

       Au venit, vin şi vor mai veni lupi răpitori şi profeţi mincinoşi care vor încerca să distrugă credinţa noastră creştin ortodoxă. Să nu ascultăm  de glasul acestora aşa cum a făcut Eva care a ascultat glasul şarpelui şi a cules moarte. Desigur că este important să-i cunoaştem pe cei care au fost alungaţi (arieni, nestorieni, macedonieni, eutihieni etc.) dar mult mai important este să ne îndreptăm atenţia în chip deosebit spre cei din jurul nostru. Există mulţi oameni care caută calea, adevărul şi viaţa şi trebuie ajutaţi să înţeleagă că în această căutare trebuie să cunoască esenţialul, adică Biblia (neapărat să fie ortodoxă) şi Sfânta Tradiţie. Însuşi Iisus Hristos ne-a spus: „Să nu se tulbure inima voastră ; credeţi în Dumnezeu, credeţi ş i în Mine. Eu sunt Calea , Adevă rul ş i Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât numai prin Mine“ (Ioan 14:1- 6). 
    Dacă nu ne punem nădejdea vindecării noastre în Dumnezeu şi nu avem încredere în ştiinţa medicală, atunci ne vom orienta spre alte alternative din nevoia fundamentală de a crede şi a ne încrede în ceva. Dacă nu vom avea credinţă în adevăratul Dumnezeul nostru Iisus Hristos, vom crede în tot felul de înşelăciuni şi falsuri care ne vor duce la pierzare. Cui să dăm mai multă crezare, Bibliei sau filozofiilor orientale? Preferăm să ne închinăm lui Hristos sau să-i întoarcem spatele punându-ne nădejdea în puterile ezoterice care doresc să ne manipuleze sufletul? Acesta este pericolul pe care-l reprezintă acupunctura, căci sub aparenţa ştiinţei şi a pretenţiei de a-i reface sănătatea, pacientului i se injectează pe nesimţite o doză de filosofie orientală. Creştinii ortodocşi bolnavi în loc să apeleze la aceste „remedii homeopatice“ ar trebui să-şi pună nădejdea în Dumnezeu postind, înălţând rugăciuni, spovedindu-se, împărtăşindu-se şi participând de cât mai multe ori posibil la Taina Sfântului Maslu. 

                               Taina Sfintei Spovedanii 

        Mulţi psihoterapeuţi moderni nu fac altceva decât să aducă la suprafaţă mizeria păcatelor din viaţa pacienţilor, fără a-i ajuta cu adevărat să depăşească problemele. Psihoterapeuţii lucrează cu puteri limitate, omeneşti pe când preotul lucrează cu puterea Duhului Sfânt pe care o are prin hirotonie. Deşi psihoterapeuţii încearcă să descurce iţele încurcate din viaţa pacienţilor, ei nu reuşesc, fiindcă în vocabularul lor  nu există termenul de păcat. Astfel că pacienţii merg acasă goi sufleteşte. Vinovăţia şi păcatul sunt realităţi. Vinovăţia şi păcatul sunt precum nisipul intrat în angrenajele fine ale corpului nostru. Fiecare dintre noi este molipsit de ucigătoarea boală numită păcat. Poate fi oare vindecată această boală? Leacul există şi este unul minunat, Sfânta Taină a Spovedaniei. Aşa cum pentru bolile pământeşti există medicamente pământeşti tot aşa pentru cea mai gravă dintre boli, păcatul, există leac ceresc - mărturisirea păcatelor - în faţa Atotputernicului Doctor Ceresc care este Iisus Hristos. Mulţi creştini în loc să meargă la Biserică au uitat şi nesocotit acest leac dumnezeiesc şi se duc la acupunctură. Toţi creştinii, fără excepţie, trebuie să se spovedească cel puţin de patru ori pe an, în cele patru posturi mari sau ori de câte ori le-o cere conştiinţa dacă vor să se mântuiască.

                              Taina Sfintei Împărtăşanii

           Mântuitorul Iisus Hristos, acest minunat Oaspete Ceresc se pogoară adesea printre noi, pentru a intra sub acoperişul sufletului nostru. El ni Se înfăţişează în nespusa Taină a Sfintei Împărtăşanii, bate la fiecare uşă, tânjeşte să intre în fiecare casă, doreşte să vorbească fiecărei inimi, voieşte să se bucure fiecare suflet credincios şi să îi ofere darul Său ceresc: „Eu sunt pâinea vieţii. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu“(Ioan 6:48-51). „Taina Sfintei Împărtăşanii este mai presus decât oricare alta. Mai încolo de ea nu se poate merge, nici nu se mai poate adăuga ceva“ (Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos).
       Împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele lui Hristos ne unim cu Dumnezeu: „Căci întru El locuieşte, trupeşte, toată plinătatea Dumnezeirii“ (Coloseni 2:9). 
     Însuşi Iisus Hristos a spus: „Cel ce mănâncă Trupul Meu ş i bea Sângele Meu ră mâne întru Mine ş i Eu întru el“ (Ioan 6:56). Prin această Sfântă Taină „Dumnezeu se uneşte cu firea noastră cea stricăcioasă pentru a îndumnezei în acest fel omenitatea, prin primirea ei la părtăşia divină“ (Sfântul Grigorie de Nyssa). De aceea Sfinţii Părinţi nu numai că văd un leac şi o doctorie în Taina Sfintei Împărtăşanii, ci o socotesc chiar „leacul prin excelenţă“ care vindecă toate relele legate de păcat.        Clement Alexandrinul numeşte Sfânta Împărtăşanie „leacul nemuririi“, iar Sfântul Ignatie Teoforul îi spune „doctoria pentru a nu muri şi a trăi veşnic în Iisus Hristos“.

                             Taina Sfântului Maslu

     Taina Sfântului Maslu, numită şi Taina untdelemnului sfinţit este destinată creştinilor bolnavi. Întâlnim această Taină în Evanghelie şi numeroase vindecări făcute de Sfinţii Apostoli sunt legate de ea: „Şi scoteau mulţi demoni şi UNGEAU CU UNTDELEMN PE MUL|I BOLNAVI ŞI-I VINDECAU“ (Marcu 6:13). Sfântul Apostol Iacov vorbeşte şi el despre această Taină: „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii ş i să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului“ (Iacov 5:14). Biserica a perpetuat această practică apostolică, ungând cu untdelemn sfinţit pe cei care doreau, chiar dacă nu erau grav bolnavi, iar această Taină se poate face ori de câte ori este nevoie. În mod obişnuit, Sfântul Maslu este săvârşit de un sobor de 7 preoţi şi are drept scop nu numai vindecarea bolilor trupeşti ci şi tămăduirea bolilor sufleteşti şi iertarea păcatelor: „Şi rugăciunea credinţei va mântui ( va vindeca) pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“ (Iacov 5:15).

        Credinţa noastră creştin ortodoxă este aur curat 

        În cartea sa intitulată „Metode de tratament neortodoxe ale vremurilor noi“, medicul cardiolog-internist, Athanasios V. Avramidis, profesor la Universitatea din Atena scrie: „Mulţi dintre credincioşii ortodocşi apelează la metoda de tratament alternativ a acupuncturii, fără să cunoască de unde provine sau de unde aşteaptă să vină „rezultatul vindecător“ dorit. Este vorba de misticism şi apocrifism, lucruri care nu se împacă cu Credinţa Ortodoxă. Din punct de vedere medical ştiinţific, acupunctura este „o înşelătorie!“
        Fiecare om are dreptul alegerii libere a vindecătorului sau a modului de vindecare, după preferinţa lui. Iar alegerea acupuncturii este de acum subiectul responsabilităţii proprii. Însă omul respectiv are dreptul să fie informat corect despre lipsa oricărei baze reale şi obiective de vindecare. Părintele Porfirie cunoştea ceva mai mult când a spus unui medic cunoscut care practica şi acupunctura de mai mulţi ani: „De cele ce ai ştiut să te laşi... acestea sunt lucruri demonice“. Şi medicul respectiv, făcând ascultare, din ziua aceea nu a mai practicat acupunctura“.
          Dacă cu aur se pot cumpăra lucruri scumpe, ce nu poţi cumpăra cu aurul credinţei? Prin credinţ ă „au biruit împăraţii“. Cu credinţa „au făcut dreptate“. Cu credinţa „au dobândit făgăduinţele“. Cu credinţa „au astupat gurile leilor“. Cu credinţa s-au împuternicit şi din slabi cum erau s-au făcut tari, au întors taberele vrăjmaşilor pe fugă. Prin credinţă „şi-au luat pe morţii lor înviaţi“ (Evrei 11: 33-35). 
 Iată câte lucruri scumpe se pot dobândi cu aurul credinţei creş tin ortodoxe. Acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! 

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti,1994; Preot. Dr. Neculai Grosu, Temeiuri ale dreptei credinţe; Arhimandrit Ilie Cleopa, Călăuză în credinţa ortodoxă; Arhimandrit Ioanichie Bălan, Sfântul Maslu; Conf. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Preot dr. Mihai Valică, Spitalul Creştin, Editura Cristiana, Bucureşti, 2004; Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, Editura Lines, Cluj-Napoca, 2004; Vasile Militaru, Şoaptele îngerilor şi Poemele nemuririi, Editura Lumină din lumină, Bucureşti, 1995; Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat, Editura Sofia, Bucureşti, 2003;Athansios V. Avramidis, Metode de tratament neortodoxe ale vremurilor noi, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2005.