Sa luam aminte! Omul lui Dumnezeu

Articol preluat din...

http://paginadefolos.blogspot.com/

Azi la o inmormantare un om ne-a relatat doua minuni intamplate cu familia sa.

Le consider de un mare folos duhovnicesc, de aceea le consemnez in scris.

Soacra lui, o venerabila credincioasa, a ajuns la adanci batranete pe patul de suferinta. Inainte de Pasti omul si-a cumparat si el miel... La care soacra ii spune: Mai omule, dar tu nu o sa ai Pasti si nu ai sa mananci din mielul acesta! De ce l-ai luat?

Omul surprins de afirmatia soacrei, a stat si a meditat intru sine si apoi i-a zis sotiei sale:

Mai daca soacra ta moare maine in sambata mare ce ne facem ca nu vom avea cu ce face inmormantarea! Duminica si lunea e inchis...

Speriati s-au dus in aceeasi zi, vinerea patimilor de s-au aprovizionat de inmormantare. Cand s-a intors acasa de la cumparaturi, soacra ii spune fara sa ii fi zis cineva unde s-a dus el:

Gata! Te-ai linistit! Da-o afara din camera pe fata mea... Dupa ce aceasta a iesit, omul i-a aprins lumanare, i-a tinut-o in maini. Femeia s-a uitat cu drag prin camera pentru ultima oara, a zambit frumos, si a murit. Omul nostru marturiseste ca a vazut cum un abur a iesit din trupul ei si cum s-a usurat dansa. Se mira si el de cata putere i-a dat Dumnezeu in acele clipe!

Iata ce inseamna sa ii slujesti lui Dumnezeu! Sa ne dea Dumnezeu la toti o asa moarte fericita ca a acestei batrane!

Sotia sa la un moment dat s-a imbolnavit foarte tare incat i se umfla tot trupul. A mers la cei mai buni doctori, la spitalul miliar. Dupa o gramada de analize, nu i-a gasit nimic! Medicul deznadajduit i-a zis omului:

Nu stim ce are! Mergi si tu pe la babe...

Va dati seama ce a fost in sufletul lui! Femeia lui era grav bolnava, in pragul mortii. El nu era din Bucuresti, avea un baiat si se gandea ce va face daca va muri sotia lui? El nu are locuinta in Bucuresti! Daca socrul il va da afara din casa? Ramane pe drumuri cu baiatul lui? Era disperat!

S-a apucat de comert, nadajduind ca va mai scoate un banut in plus, caci medicii si spaga medicilor il secase de bani. Mergand sa se aprovizioneze cu legume, a ajuns la indemnul localnicilor intr-un sat (nu dau nume. nu vreau sa fac reclama) la preotul satului care se ocupa si el cu legumicultura. Intre altele i-a zis preotului si necazul ce il apasa.

Preotul l-a chemat 3 zile la rand si i-a citit niste rugaciuni de sanatate si s-a desbracat de vesminte. Preotul i-a zis omului: Femeia ta are argintul alb in ea! Seara, ajunsi acasa, femeii i s-a facut foarte rau si a vomitat mult. Omul cand s-a uitat, nu i-a venit sa creada: 3 bobite albe de argint pluteau in lighean!

Morala: Exista vraji! Nu trebuie sa ne temem de ele insa! Omul care se spovedeste si se impartaseste regulat nu se prind de el vrajile! Iata si puterea preoteasca! Preotul nu a inventat o slujba sau a facut el vreo minune! Aceasta slujba chiar exista in Molitfelnic si se face celor bolnavi! Preotul cu puterea harului Sfantului Duh a facut bine pe aceasta femeie. Mai bine zis Dumnezeu a insanatosit-o prin mana preotului. Asadar, respectati preotii slujitorii lui Dumnezeu!

 Doamne ajuta!

Ma supar doar cand vreau eu

Un calugar era irascibil. Se supara foarte repede, aproape din orice. Desi se ruga neincetat lui Dumnezeu sa il scape de suparare, de fiecare data cand se ridica de la rugaciune, se mania pe unul dintre frati. La un moment a indraznit sa-I spuna lui Dumnezeu: "Doamne, nu te-am rugat eu sa ma scapi de suparare? De ce ma lasi sa ma cert cu fratii asa des?" Dumnezeu i-a raspuns: “Cum vrei tu sa exersezi refuzul supararii fara materie prima? Nu mi-ai spus tu sa te scap de suparare? De aceea iti trimit mereu pe cineva, ca sa ai ocazie sa nu te superi chiar daca iti da motiv. Tu poti sa inveti sa inoti intr-un bazin fara apa? Tot asa este si cu raspunsul meu la rugaciunile tale! Numai tu esti stapan pe reactiile tale”.
 Calugarul s-a luminat si de atunci isi spunea mereu: "Ma supar doar cand vreau eu". Si asa a scapat calugarul de suparare. .....asa sa facem si noi mirenii... o zi minunata si binecuvantata va doresc tuturor!!!!

DOAMNE TIE... de  Stefania Ghita

Tresalta inima de bucurie, invaluita in valsul vietii
E fericire, fericire, in razele scaldate ale diminetii.
Doamne, tu mi-ai dat putere, sa sper, sa lupt, sa cred
Si sa vad o noua sansa, primita de la Tine, din cer.

Ma plec in fata Ta cu duiosie, si recunosc ca te iubesc,
Iar poezia, viata, bucuria, toate, toate tie ti le daruiesc.
Eu nu am nimic de mare pret, doar viata care stii, iti apartine,
Si stiu ca ma iubesti si nu regreti, de sansa ce-ai lasat-o si la mine.

Atunci cand cad tu ma  ridici, mai sus decat imi e caderea.
Cand trista sunt tu ma aduci, pe valul ce-mi sterge trairea.
Ma inviorezi cu flori frumoase din cer, picate-n parul meu,
Si imi saruti pe frunte picaturi de ploaie, ce curg atunci cand este greu.

PACATELE

“O rugăciune mică poate deveni mare. La fel şi păcatul. Mulţi îşi pierd sufletul nu din cauza unor păcate mari, ci din cauza celor mici. S-a spus că pentru fiecare cuvânt vom da răspuns. Teme-te să-ţi permiţi glume proaste, să râzi nestăpânit, să vorbeşti în deşert şi să judeci. Ţine minte că atât cel care greşeşte, cât şi cel care judecă pe aproapele său sunt vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. A mânca un măr pare o faptă atât de mică, dar în Rai prin acest gest mărunt s-a încălcat voia lui Dumnezeu”.

Păcatele mici sunt periculoase tocmai pentru că le con­si­derăm neînsemnate. Dar o scânteie se preface într-o flacără mare, şi aceste păcate mici ne pot face să pierdem fericirea veşnică. Prin mărturisire însă, gândul păcătos îşi pierde puterea şi nu mai ajunge să se materializeze în faptă”.

“Printre multele minuni ale Domnului se află şi vindecarea unui surd şi mut. De multe ori şi noi suntem surzi. Suntem surzi la spovedanie, când nu ştim ce să spunem şi lăsăm pe seama noastră păcate nemărturisite. Suntem surzi când este hulită credinţa şi Biserica, iar noi tăcem şi nu apărăm slava lui Dumnezeu. Când trebuie să învaţăm, să devenim mai isteţi, să adunăm ştiinţă duhovnicească, cât de des suntem surzi! În schimb când ar trebui să tăcem, ca de pildă în cazul în care suntem jigniţi de cineva, atunci nu o facem, deşi acest lucru este necesar pentru smerirea noastră şi pentru dobândirea blândeţii”.

“Duminica Orbului din naştere ne dă prilejul să vorbim despre orbire: orbirea duhovnicească. Această orbire se întâmplă din diferite motive. Pe unii îi orbeşte mândria. Pe Iuda l-a orbit iubirea de argint. Pe fiii lui Iacob i-a orbit invidia atât de tare, încât l-au vândut ca rob pe fratele lor. Răutatea şi invidia i-au orbit pe iudeii care au văzut minunile Mântuitorului. În zilele noastre există de asemenea mulţi oameni orbiţi: vânzătorul este orbit de zgârcenie, conducătorul este orbit de dragostea de slavă, cel bogat este orbit de agoniseală etc.

Păcatul orbeste deplin ochii duhovniceşti. Un orb duhovnicesc vede totul prin prisma propriei patimi: cel desfrânat gândeşte că toţi sunt desfrânaţi, cel bârfitor că toţi sunt sunt bârfitori, cel rău şi invidios că şi alţii sunt la fel”.

“Dacă patimile orbesc sufletul, ne punem întrebarea: “Cum să luptăm împotriva lor?” Sf. Ignatie Briancianinov spune că doar descoperindu-le, precum un inamic în război, noi le putem combate şi învinge. Descoperă la spovedanie îndeosebi gândurile care duc la dezvoltarea patimii. Nu te îndreptăţi niciodată, pentru că îndreptaţirea de sine face patima să crească. Patima se micşorează prin blândeţe”.

(Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: invataturi si intamplari minunate, Editura: Sophia, 2011)