miercuri, 13 decembrie 2017

O BOALĂ MODERNĂ !

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



  Suferind  sunt eu, ce-i drept,                                                                                                                   
 Dar nu de ficat ori piept,
Nici de inimă, ori bilă,
Ci de-o boală mai subtilă:

Se numeste HIPER-EU,
 Si se vindecă mai greu.

Analizele arată,
Că boala e provocată


De virusul "Aghiută",
 Ce măreste-n tărtăcută,
 Celulele de mandrie,
Asta da, spasmo-furie.

Mai dă greata la mustrare,
Colica la ascultare,
Invidie la ficati,
Alergie la ceilalti,

 Venino-hemoragie,
 Ulceratii de trufie,
Gărgăuni la cervicală,
 Si hernie de carteală.

 Boala este, evident,
 Insotită permanent,
De simptome foarte clare,
 In priviri si in purtare:

Mutră acră, glas tăios,
Aer de ratoi nervos.
Fată cruntă, supărată,
De hipopotam de baltă,

Imbufnare, nas pe sus,
HIPER-EU, mai bine spus!...
sursa net

luni, 11 decembrie 2017

BINECUVANTARE si SFAT

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


   Bucuria mea, ma rog lui Dumnezeu si Maicii Domnului si tuturor Sfintilor sa-ti  binecuvanteze ziua de astazi si saptamana care tocmai a inceput. Sa ai pace in suflet si spor in tot ce vei face, dar te rog sa citesti cu atentie si sa-ti intiparesti in suflet aceste cuvinte de invatatura ale Sfantului Paisie Aghioritul: "Dumnezeu ingaduie ca omul sa treaca prin diferite incercari, boli, pagube si altele de acest fel, iar de la oamenii din jurul lui sa primeasca DEFAIMARI, OCARI si NEDREPTATI. Pe toate acestea trebuie sa le primim CU RABDARE, FARA SUPARARE, CA PE O BINECUVANTARE si sa spunem in gand: ASA-MI TREBUIE PENTRU PACATELE MELE. Cand suntem nedretatiti de cineva, trebuie sa ne bucuram si sa-l consideram pe unul ca acesta UN MARE BINEFACATOR, stiind ca toate sunt ingaduite de Dumnezeu, fiindca: PACATELE SE IARTA (prin spovedanie) dar, SE ISPASESC (prin suferinta). Sa nu avem incredere in noi insine. Increderea in sine, impiedica venirea in noi a Duhului Sfant. Incredere deplina sa avem doar in Dumnezeu. Sa le incredintam pe toate lui Dumnezeu: DOAMNE PRECUM VREI SI PRECUM STII MILUIESTE si El ne va ajuta". Amin.
                                                                                                                  Preot Ioan.

sâmbătă, 9 decembrie 2017

„MERSUL LA BISERICĂ DĂUNEAZĂ GRAV ... PĂCATULUI!“

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



   Cineva a spus odata asa: Mersul la biserica dauneaza grav... pacatului! Problema mersului la Biserica ca si locas de intalnire a credinciosilor, de vestire a Cuvantului lui Dumnezeu, dar si problema comunitatilor de crestini ortodocsi ce formeaza o Biserica, cred ca este atat de gresit inteleasa si de neglijata din cauza faptului ca la fel de gresit inteles si neglijat este... chiar Iisus Hristos!
    Da, argumentez cu Sfantul Sau Cuvant: "Hristos este Capul Bisericii. El, Mantuitorul trupului" (Efeseni 5:23). CAPUL gandeste, CAPUL ordona, CAPUL transmite trupului ce trebuie sa faca. Nu imi amintesc ca ficatul meu sau oricare alt organ al trupului sa nu fi facut vreodata ceea ce i-a dictat capul.

La Sfanta Liturghie participa Insusi Mantuitorul Iisus Hristos cu Sfintii din ceruri.
 EL se aduce pe sine Jerfa in fata lui Dumnezeu Tatal, ca sa ne mai rabde pe pamant.
Jertfa nesangeroasa: Prescurea (agnetul) de pe Sfantul Disc se preface in Trupul lui Iisus Hristos, iar vinul din Sfantul Potir, in Sangele Lui.

   Numai DRAGOSTEA putea sa paraseasca cerul pentru o iesle, numai SMERENIA a putut sa foloseasca un magarus ca si tron; numai NADEJDEA a putut sa schimbe o coroana de aur pentru una de spini; Numai IISUS HRISTOS putea sa renunte la tot ce merita, pentru a ne da ceva ce niciodata noi n-am fi putut castiga: VIATA  VESNICA.

    Cand nu iti va mai ramane nimic decat Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu iti este de ajuns. Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. Amin si Aliluia!
                                                                                                                       Preot Ioan


miercuri, 6 decembrie 2017

BĂTRÂNUL CERSETOR

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Asezat, tăcut priveste, trist si compătimitor,
Către cei ce trec in grabă, un bătrân ...biet cerşetor !
Păru-i alb precum fuiorul, ochi de-un verde luminos,
O lumină-i joacă-n gene si pe chipul lui frumos !

Cersetorul parcă este coborât dintr-o icoană,
Nu asteaptă nici o milă, nici nu cere de pomană,
Doar o vorbă, tot repetă către orice trecător :
,, - Taică, nu uita ca-n viată, esti un simplu călător !"

Unii il privesc cu milă, altii-l scuipă cu dispret
Căci in fața celor mândrii, mosul n-are niciun preț,
Râd sărmanii, nu-l ascultă..o, de-ar sta lângă el jos,
Ar vedea ca au in față, un nebun pentru Hristos !

Ar vedea ca tine-n mână, pitit, şirul de mătanii,
Iar in buzunarul hainei, Cartea Sfintelor Predanii
Evanghelia cea Sfântă, pâinea lui de zi cu zi,
Care-i Hrana cea mai bună si puterea lui de-a fi.

Si bobiță cu bobită, curge rugăciunea sa,
Pentru fiecare suflet, pentru toată lumea rea,
Pentru cei care il scuipă, pentru cei ce-l miluiesc,
Curge lacrima si ruga, ingerii se veselesc :

,, - Doamne Iisuse Hristoase, după cum sti Tu... si-ai vrea,
Cu iubirea Ta de oameni, miluieste lumea Ta,
Osândeste-mă pe mine, dintre oameni cel mai mic !"
Asa se ruga bătrânul coborât din Pateric .

Ce frumos ii stă de-a dreapta, ingerul lui păzitor,
Si ii strânge tainic ruga, sa o ducă sfânt odor,
La Jertfelnicul din ceruri, in Cetatea cea de Sus,
Unde-n Slavă si Lumină, sade Domnul Sfânt, Iisus !

Trecătorule, ce poate, intâlnesti in calea ta
Un bătrân cu plete albe si cu barba ca de nea,
Stai o clipă si-l asculta si-i sărută mâna, care
Nu sta-ntinsa sa primeasca...iti dă binecuvântare !

Nu iti cere de pomană, dar iti dă din pâinea lui,
Asa cum primeau odată, ucenicii Domnului
Hrană sfântă pentru suflet si merinde-mpărătesti,
Ca să poti trece cu bine peste vămile cereşti !

Eliana Popa

marți, 5 decembrie 2017

TOT OMUL ESTE SARAC SI SARMAN

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


   Spune dreptul Iov (1:21) in Biblie: "Gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi intoarce in mormant".
CACIULA de pe capul omului este lucrata din blana unui miel, GULERUL, din blana de vulpe, CUREAUA pantalonilor, din pielea de vitel, CAMASA, din canepa, NASTURII, din sideful scoicilor, INCALTAMINTEA din piele de animale rumegatoare.

   Daca omul ar da inapoi toate cele primite, ar fi mai golas ca puii de pasare. Omul este foarte sarac ("Iar eu sunt sarac si sarman, Dumnezeule ajuta-ma!" - Psalm 69), cu viata mai scurta ca a untului fata de razele de soare. Omul, ar trebui sa priveasca nu doar in stanga si in dreapta, ci sa priveasca si in sus, insa, nu doar atunci cand deschide umbrela. Ce s-a ales de Adam care a trait 930 de ani? Oricare trup este un pumn de tarana si cand Dumnezeu ii ia sufletul, el devine pamant bun de caramizi: "Pamant esti si in pamant te vei intoarce" (Facerea 3:19). Aceasta este prima lectie pe care trebuie s-o inveti si pentru ca Duhul Sfant sa vina peste tine, smereste-te, zicand: Sunt pamant, sunt praf si tarana!
   Omul, este o fiinta nobila, creata de mainile lui Dumnezeu, menita sa stea cu ingerii la masa, dar se lasa inselat de diavoli: Omul INVIDIOS, seamana cu un dulau coltos, care vrea sa-l sfasie pe semenul lui; Omul ZGARCIT, are matele pestrite, este ca un sarpe veninos care se repede sa muste si sa ucida; Omul MANDRU, este plin de sine ca un curcan, care se umfla de insasi goliciunea lui; Omul LACOM, este ca un lup care vesnic umbla sa sfasie si sa inghita. Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi pacatosii robii tai. Amin si Aliluia!

                                                                                                                   Preot Ioan.

luni, 4 decembrie 2017

Imi numar faptele bune,nu pacatele



Domnul Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut, ci ne va întreba de binele pe care l-am făcut...
Mai intotdeauna spun ca eu sunt primul pacatos si ca toata aceasta munca virtuala o fac pentru iertarea pacatelor.
Incerc sa inoculez ideea ca trebuie sa fim buni unii cu ceilalti,ca nu e treaba noastra a descoperii pacatele celuilalt,ca putem traim impreuna chiar avand idei antagoniste.

Caci spun eu mereu ca prefer sa imi numar faptele bune in loc sa imi numar pacatele si sa merg cu frica la biserica.

Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

Atunci (la sfârşitul lumii) Domnul nostru Iisus Hristos se va arăta întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El… şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile. Şi le va întreba: ce aţi făcut? M-aţi ascultat sau dimpotrivă M-aţi împroşcat? Aţi urmat ceea ce v-am spus Eu, Dumnezeu fiind? Eu am coborât şi am vorbit în graiul vostru, v-am învăţat să vă iubiţi unul pe altul, să vă ajutaţi, să vă iertaţi, ca şi Dumnezeu să vă ierte. Aşa aţi făcut, sau dimpotrivă v-aţi duşmănit?

Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut. Răul va ieşi la iveală de la sine, va fi cunoscut de noi înşine, şi de toţi, şi vom răspunde pentru el. Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

Ai hrănit pe cel flămând, ai potolit setea celui însetat, ai primit pe cel străin, ai îmbrăcat pe cel gol, ai alinat suferinţa celui bolnav, ai cercetat pe cel întemniţat? Aceste şase întrebări califică întregul conţinut al vieţii noastre, a fiecăruia în parte şi al omenirii întregi. Ele pot fi interpretate atât din punct de vedere material cât şi spiritual.

Ai dat o pâine celui flămând ori l-ai îndepărtat şi poate chiar l-ai înjurat. Dar celui flămând de adevăr, de dreptate, i-ai arătat calea spre Adevăr, l-ai sprijinit să meargă pe ea, l-ai înfruntat când a făcut o nedreptate sau te-ai mulţumit să te consideri tu însuţi pe calea adevărului?

Ai astâmpărat setea celui însetat, ai uns buzele celui suferind sau l-ai desconsiderat? Dar pe cel însetat de iubire de Dumnezeu, l-ai ajutat să guste, şi el, această bucurie a vieţii?

Un străin-drumeţ sau alungat sau fugit sau refugiat – ţi-a bătut la uşă. L-ai primit în numele lui Hristos sau i-ai închis uşa ca să nu strici liniştea din casa ta? El însă poate fi străin de Dumnezeu, rătăcit prin necredinţa în Iisus Hristos. L-ai încălzit printre fraţii tăi de credinţă, în Biserica Tatălui Creator? I-ai fost exemplu? Ai căutat să-l întorci la adevărata credinţă pentru a dărui odihnă sufletului lui?

Celui gol de îmbrăcăminte sau de fapte bune, i-ai dat o haină să se încălzească sau un cuvânt bun? El poate nu ştie nici cum să trăiască şi nici pentru ce trăieşte. Ai adus o rază de lumină caldă în întunericul lui?

Bolnavul poate fi ros de o boală a trupului dar şi de o boală a sufletului, fiind stăpânit de patimi. L-ai auzit când a oftat, ai încercat să-l întorci de la minciună, de la lăcomie, de la mândrie, dându-i un leac atât pentru trupul cât şi pentru sufletul lui?

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 30-32)

Despre Post

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Unii nu postesc deloc, alţii postesc o săptămână sau câteva zile, iar alţii, o săptămână la început şi o săptămână la sfârşit. Fiecare îşi va lua plata după ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai şi încurcă în înţelegerea postului. Unii postesc ajunând mai ales vinerea – şi e foarte bine. Pentru că postul şi ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlăuntru să se repare – această “uzină” care suntem noi înşine şi care merge aşa, ca un automat: de pildă, nu ne dăm seama când se transformă pâinea în energie. Şi când postim, se bucură tot lăuntrul nostru, ne spune “mersi”, pentru că se reface aievea. Aşadar, cine ţine post cu regularitate îşi face el însuşi foarte mult bine.

Este la câte unii această panică: “Dacă nu mănânc, mor, ameţesc!” Nu-i adevărat. Postul armonizează şi înviorează tot lăuntrul nostru. Postul creştin, supravegheat şi ţinut cu înţelepciune, este recomandat de sfinţii Părinţi, iar unii din ei aveau studii de medicină înaltă şi ei urmăreau să ne facă nouă bine, nu să ne chinuiască. Aşa că toate au fost rânduite cu foarte multă luciditate şi pricepere.


Postul trebuie să fie luminat, consimţit de bună voie, nu cu ciudă, ci să fie ca o bucurie. Nu un post cu ciudă sau ţinut de frică, pentru că atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinţă, iar mintea culege numai mătrăgună şi numai răutăţi. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevărat, atunci când posteşte această aparatură fizică, iar sufletul se revoltă. Nu aşa! Dumnezeu vrea ca totul să fie global, armonios; să postească şi trupul, dar să postească şi sufletul, şi atunci e postul cu adevărat binefăcător. Să se bucure şi cele dinlăuntru şi să nu se revolte gura şi limba că le-am pus la post.

Fraţi creştini, aş vrea să rămâneţi măcar cu două gânduri şi anume: un post cumpătat; şi după un post aspru, să mâncaţi puţin. Unii postesc toată ziua, ajunează, şi seara mănâncă cât ar fi mâncat toată ziua şi apoi toată noaptea le este rău. Este şi un cuvânt în popor: “Crăciunul sătulului, Paştele fudulului” – adică acum se taie bieţii porci şi mâncăm şi ne îmbuibăm cu toate după post, mâncăm pentru tot postul cu un fel de răzbunare şi ne vătămăm trupul (…). E nevoie de post cu adevărat, fraţi creştini.

Dar un post aspru se împleteşte cu rugăciunea şi cu meditaţia, şi mai ales să-ţi postească şi gura în timpul postului. Sunt oameni care fac din această râvnă a postului un ideal. Şi ferice, cu adevărat, de cei ce merg pe această cale frumoasă şi cu adevărat vrednică, calea postului! Numai să fie dusă cu statornicie şi răbdare, pentru că este o cale spinoasă, fraţi creştini, şi totdeauna veţi avea de suferit pe această cale. Şi sfinţii au suferit foarte mult, toţi, fără nici o excepţie. Iar dacă cineva ajunge la vârful faptelor bune şi apoi se ademeneşte şi cade, căderea lui e mare, pentru că îi tulbură pe toţi. Sfântul Timotei ştia că are nevoie de un frâu pentru tinereţea lui – căci tinereţea aceasta de multe ori se preface într-un fel de flacără şi cuprinde totul în jur. De aceea, sfântul Timotei se îngrădea din toate părţile, ca să stingă această flacără a păcatului. Şi el nu părăsea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau în altă parte, oriunde era învăţătorul său, sfântul apostol Pavel. Toţi marii sfinţi au fost bolnavi, fraţi creştini. Începând de la sfântul Pavel, care avea mereu nevoie de sfântul Luca, sau sfântul Ioan Gură de Aur care vomita mereu şi nu putea mânca niciodată cu altcineva la masă, din pricina acestei slăbiciuni… sfântul Nicolae care avea picioarele rănite şi umflate, de la minele de plumb din Asia Mică, unde a fost deportat…

Toţi sfinţii, fără excepţie, au primit suferinţă în trupul lor, ca pe un ghimpe care îi ajuta să fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinţe. Iisus însuşi a suit acest drum al suferinţei, a călătorit pe drumul Crucii şi picioarele Lui au netezit asprimea căii, au făcut-o mai lesnicioasă celor ce vor merge după El.

Ţineţi seama de toate acestea, fraţi creştini. Luaţi-vă în serios propria viaţă, pentru că o dată îi este dat omului să trăiască şi după moarte vine judecata – spune sfântul Pavel. Dacă noi vorbim numai despre aceste lucruri şi le lăudăm cu gura, dar nu le facem, e ca şi cum am vedea în vitrina unui magazin o mâncare foarte bună, dar nu o putem lua, pentru că este un geam între noi. Aşa este şi cu această ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Să facem, fraţi creştini. Dumnezeu să ne ajute să facem, şi negreşit, ne vom bucura de roadele şi sporul cel duhovnicesc. Amin.

Postul e înainte de toate, înfrânare, fraţi creştini. Pentru că dacă nu mănânci de dulce, dar mănânci de post mai mult decât trebuie şi mănânci şi o mâncare foarte bine gătită, acela nu mai este post.

Noi astăzi nici nu mai băgăm în seamă poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispreţ grozav faţă de poruncile Lui, fără îndoială că vom fi aspru judecaţi. Noi, cei de azi, ne-am obrăznicit, suntem “evoluaţi”…

În post contează foarte mult să vă iertaţi unul pe altul. Postul n-are nici o valoare când ai necaz pe cineva şi nu te poţi împăca cu el. Poţi să mori de foame, nu are nici un rost postul tău, până când nu te împaci cu celălalt. Dar nu aşa, o împăcare de politeţe, ci iertare din inimă. Nu aşa, că “da, eu n-am nimic cu nimeni”. Asta nu e iertare. Să vă iertaţi unul pe altul din toată inima, numai atunci postul va fi cu adevărat de folos. Unii nu-şi vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor… Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit şi dincolo îi aşteaptă acest foc cumplit al conştiinţei vinovate.

Nu vă temeţi de post. Postul nu e lăsat să omoare omul, ci să potolească patimile din noi. Dacă eşti bolnav şi posteşti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Şi dimpotrivă, dacă mănânci prea bine, poţi fi oricât de sănătos, îndată te distrugi. Şi apoi să nu uitaţi că postul nu înseamnă numai post de mâncare, ci să te abţii de la tot ceea ce simţi că nu-ţi este de folos: de la o plăcere vinovată, de la un roman nepotrivit.

În comunităţile în care trăim, când pleacă unul afară, toţi ceilalţi tabăra pe el şi îi spun toate greşelile şi uită că, oricât de rău ar fi cineva, are şi nişte lucruri bune. Dar se uită acest amănunt şi se spun numai cele rele. Şi greşim osândind pe altul, şi spurcăm postul nostru cu acest păcat, şi ne adunăm păcate grele în faţa lui Dumnezeu. Pentru că atunci când judeci pe altul, intri cu obrăznicie în drepturile lui Dumnezeu, El e judecătorul. “Cine eşti tu, să judeci slugă străină?” Ce folos că nu mănânci carne, dar mănânci cinstea fratelui tău? Sau dai averea la săraci, dar tu eşti plin de ură?

Să avem grijă, aşa cum v-am spus, să postim şi cu limba, fraţi creştini. Noi avem gura, cu care facem foarte multe greşeli de neiertat. Sfântul Iacov spune aşa: “Cine-şi păzeşte limba şi nu spune lucruri greşite, acela e bărbat desăvârşit”. Mare e războiul purtat de limbă – limba aceasta cu care vorbesc şi eu acum. Şi apoi nu uitaţi că vom da seama de orice cuvânt deşert – aşa ne avertizează Mântuitorul. E cumplit: vom fi puşi în faţă cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfinţii Părinţi că limbă are două garduri în faţă, ca s-o poţi stăpâni: dinţii şi buzele. Când spune prostii, muşc-o în aşa fel încât să curgă sânge. Pedepseşte-ţi limba, ca să scapi tu de pedeapsa cea veşnică. Ar trebui să ne controlăm fiecare cuvânt pe care-l spunem, pentru că fiecare are rostul lui în viaţa noastră sau în viaţa altora. Nu-ţi învinui numai limba, ca şi cum ea ar merge fără cap şi fără minte… S-o strunim noi, să-i poruncim noi ce să spună, nu să ne scuzăm că “am scăpat din vedere ceea ce am spus”, nu daţi vina numai pe limbă. Încă o dată, nu uitaţi că postul este şi al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale. Nu uitaţi îndemnul:. “Cuvântul vostru să fie dres, cu sare.. .”. Aşa că aveţi grijă la capitolul “bârfă”. La noi, aşa se procedează. Când lipseşte cineva din birou, chiar pentru o clipă, în urmă e anulat cu totul de ceilalţi, nu mai e bun decât de scuipat când se întoarce… Să nu fie, fraţi creştini.

Marile călătorii sunt întotdeauna cele interioare. Pentru că în călătoriile exterioare, în timpul nostru, sunt foarte multe înlesniri – de pildă putem merge foarte comod şi putem parcurge drumuri mari într-un interval de timp foarte scurt. Sunt însă călătorii interioare în care avem de luptat cu noi înşine, aşa cum, de pildă, în Athos, ca să mergi de la o mănăstire la alta, te strecori pe nişte cărărui şi cărăruile astea au de o parte şi de alta nişte arbuşti mici, cu foarte mulţi spini – şi dacă mai şi plouă, pe de o parte te udă ploaia sau rouăa, iar pe de altă parte te zgârie spinii care te întâmpină pe toate cărăruile acestea înguste. La Athos nu prea călătorim, însă călătorim cu toţii pe o cale foarte îngustă, plină de spini, cu piedici de tot felul. Să ne gândim câte piedici avem când vrem să facem o faptă bună, câte târguieli nu facem noi cu noi înşine, când vrem să facem o milostenie: cât îi dăm? Mai puţin, că avem şi noi nevoie… Sau cât trebuie să ne luptăm ca să ne stăpânim de la nişte patimi! Cât de greu ne vine să ne hotărâm la această călătorie, fără să stăm pe loc, ci să mergem numai înainte! De aceea spun că marile călătorii sunt cele interioare – mai ales aceste târguieli cu noi înşine, pentru fapta cea bună.

Această rânduială a postului este tot o călătorie pentru fiecare din noi, un timp de luptă cu noi înşine. Pentru că cea mai cumplită luptă este cu noi înşine, nu cu alţii, fraţi creştini. Noi pe altul îl biruim repede sau îl înlăturăm, mai ales dacă suntem mai voinici – îl desfiinţăm repede pe duşmanul nostru, însă cu noi înşine suntem tare delicaţi, ne este tare milă de noi şi găsim toate argumentele ca să ne cruţăm pe noi înşine. Postul este lăsat ca o arenă în care trebuie să ne luptăm cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu răutatea din noi – şi e foarte greu să te biruieşti pe tine însuţi.

Şi într-o asemenea călătorie lăuntrică, ne este absolut de trebuinţă o faptă bună care, dacă o împlinim, este egală cu eliberarea noastră lăuntrică: adică să ne iertăm unii pe alţii. Pentru că în această călătorie spre înviere, avem noi înşine nevoie de multă iertare de la Dumnezeu. Şi dacă nu iertăm, nici nouă nu ni se iartă şi vai de sufletul nostru! Ne merg toate împotrivă, chiar dacă ni se pare că mergem pe drumul cel bun; vai de sufletul nostru, dacă nu ne iartă şi pe noi Dumnezeu! Când ştii că şeful tău e supărat pe tine şi urmează să te sancţioneze, te temi şi cauţi să faci tot ce poţi, ca să te ierte şi să te pui bine cu el. Dar marele Stăpân al universului, când îl ştim supărat pe noi, la cine putem mijloci să ne ierte? Iar condiţia iertării Lui, e să iertăm şi noi. Este condiţia pe care acest mare Stăpân o pune pentru fiecare dintre noi: “iertaţi şi vi se iartă”; “nu iertaţi, nu vi se iartă”. Aceasta este problema iertării – foarte grea de multe ori, dar şi foarte luminoasă, pentru că ea ne ajută la sporul cel duhovnicesc şi “ne pune bine” cu acest mare şi bun Stăpân al universului întreg. Ierţi – ţi se iartă.

Orice trudă pentru luminare şi mântuire presupune această condiţie a păcii interioare. Căci asta înseamnă iertarea: pacea ta. Şi nici nu se poate face rugăciune cu ciudă. Când te chinuie gândul că celălalt ţi-a făcut rău, n-ai linişte în suflet şi nu te poţi ruga. Praful acesta care ustură şi doare, ştergeţi-l de pe suflet şi aruncaţi-l la câini… iertaţi, fraţilor, ca să puteţi veni aici la rugăciune cu inimă deschisă şi să vă întoarceţi acasă cu pace în suflet. Şi nu aşteptaţi să vă ceară celălalt iertare. Nu, începeţi prin a cere dumneavoastră iertare, pentru că este imposibil ca, oricât ar fi şi celălalt de vinovat, să nu aveţi şi dumneavoastră o vină cât de mica… e imposibil…

Părintele Sofian duhovnicul, bătrânul cel frumos. Editura Bizantină, București 2012

CUVANT DE INVĂTĂTURĂ..

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


   Spune Sfantul Siluan Athonitul: "DUHUL SMERENIEI BUCURA PE DOMNUL, MAI MULT DECAT TOATE" si ne indeamna Sfantul Siluan sa fugim de mandrie, caci din pricina mandriei DUHUL SFANT NE PARASESTE si ni se intunecă mintea, inima, gandirea si ochii sufletului (ne tulburam sufleteste). La intrebarea daca m-am mandrit, am raspuns: DA, de nenumarate ori! Insa, cand am inteles in ce mare ratacire sunt, am plans amarnic si ma straduiesc sa nu mai pacatuiesc, caci dintre toti vrajmasii, DIAVOLUL MANDRIEI ESTE CEL MAI RAU. Incerc sa urmez si eu dupa puterile mele sfatul Sfantului Macarie Egipteanul care zice: "INTRA IN MINTEA TA SI ACOLO TE LUPTA CU SATANA" (adica, roaga-te cu sufletul smerit si cu lacrimi in ochi, postind si nevoindu-te).
Nicaieri nu va exista IUBIREA FARA SMERENIE si nici SMERENIE FARA IUBIRE. Sfantul Parinte Proclu Nicau spunea: "Pana la urma tot smerenia este varful tuturor virtutilor". Smerenia se dobandeste cand cerem iertare, cand luam greselile asupra noastra. Dobandim smerenie cand ne spovedim si cand facem ascultare de parintele duhovnic. Insusi Iisus Hristos ne-a indemnat: "Luati jugul Meu asupra voastra, si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre" (Matei 11:29).
                                                                                                                   Preot Ioan.

duminică, 3 decembrie 2017

OMULE, SĂ IEI AMINTE !

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE
NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Dumnezeu in orice timpuri ne-a vorbit si ne vorbeste
Prin acei cu viată sfântă, gura Sa si azi grăieste,
Inca de la inceputuri, incă de la Avraam
Ridicat-a pe cel simplu si mai mic din orice neam !

L-a-năltat pe cel umil să-l smereasca pe cel mare,
Iar cel slab in ochii lumii, sfărâmat-a pe cel tare
Cel nestiutor de carte, pe-ntelept l-a rusinat,
Stim că,David ,ciobanasul, l-a invins pe Goliat !

Când s-a pogorat din ceruri, Domnul nostru Bun si Sfânt,
Pe cine-a ales să-i fie, drept apostoli pe pământ?
Oare a cătat la Cezari, la-mpăratii cei mai mari?
A ales sa-i stea alături oameni simpli si pescari!

Omule, să iei aminte, că atunci când te-arăti mare,
Când prin stiinta ta lumească, crezi că ai ceva valoare,
N-ai nimic...stăpân pe lume de ai fi...nimic nu ai,
Dacă-n suflet n-ai lumină.. nici in cer un colt de rai.

Rătăcesti prin bezna lumii, de n-ai felinar credinta,
Dacă nu privesti spre Domnul si ai dumnezeu stiinta
De nu-L vei primi in suflet, că doar El e Adevărul,
In pustiul vietii tale stă râzând amăgitorul !

Ce e omul ? Spicul ierbii,ce-l coseste mâna Lui,
Ce rămâne? Numai paiul ..Se ia rodul spicului,
Sufletul al Tau e Doamne, iara trupul lut si tină
Trupul merge in pâmant, sufletul către Lumină !

Pe deplin nimic nu suntem, răsărim si ne uscam
Precum iarba,precum floarea , repede ne scuturăm
Dacă ne-nsotim cu Domnul pe a vietii noastre cale,
Vom păsi vegheati de ingeri in lumina slavei Sale !

sâmbătă, 2 decembrie 2017

Despre Vâsc

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

           CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                                          DESPRE
                   VÂSC
                  Ia vâscu’ cu norocu’! Ia vâscu’ cu norocu’!...

                                                                           Preot Ioan
                                 Iubiţi credincioşi,

   Unii oameni, pentru a fi ocoliţi de necazuri, în loc să-şi pună toată
nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu s-au înconjurat de tot felul de
superstiţii. Dintre superstiţiile care s-au păstrat până în zilele noastre,
una este „vâscu’ cu norocu’!“. În febra cumpărăturilorce se fac cu
ocazia sărbătorilor de iarnă, mulţi oameni îşi cumpără din banii şi aşa
puţini, câteva crenguţe de vâsc. Unii nici nu ştiu prea bine scopul
pentru care îl cumpără, alţii spun că le-ar aduce sănătatea în casele
dumnealor. Dacă aceste firave şi neputincioase ramuri de vâsc ne-ar
aduce sănătatea ce ne-o dorim, doar ţinându-l undeva în casă, oare ce
rost ar mai avea medicii, medicamentele şi spitalele? Dacă vâscul ar
avea aceste puteri de vindecare, cu siguranţă că Dumnezeu nu ne-ar fi
lăsat Taina Sfântului Maslu: „Este cineva bolnav între voi? Să
cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu
untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui
pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor
ierta lui“ (Iacov 5:14-15). Vâscului i s-au atribuit chiar diverse puteri
magice, de a aduce bunăstare, noroc, pace, fericire... Dacă vâscul ar fi
fost atât de important pentru noi, ne-ar fi spus Dumnezeu, dar El ne-a
învăţat prin Sfântul Evanghelist Ioan: „Fără Mine (Hristos) nimic
nu puteţi face“ (Ioan 15:5). Câtă mângâiere simte omul credincios în
aceste cuvinte. Avându-L pe Dumnezeu cu noi, nu vom fi lipsiţi de
nici un bine: toate câte le vom începe le vom duce la bun sfârşit, toate
câte ni se întâmplă, chiar şi cele mai rele lucruri, nu ne pot clătina.
Alături de versetul biblic de mai sus pe care citindu-l ni se întipăreşte
adânc în suflet şi nu-l mai putem uita, găsim în Vechiul Testament la
proorocul Ieremia o frumoasă mărturisire a nădejdii în Domnul
Dumnezeu: „Binecuvântat este omul care nădăjduieşte în Domnul şi
nădejdea căruia este Dumnezeu. El este ca un pom, sădit lângă ape,
care îşi întinde rădăcinile pe lângă râu şi care nu ştie când vine
arşiţa: frunzele lui sunt verzi, la vreme de secetă nu se teme şi nu
conteneşte a rodi“ (Ieremia 17:7-8). Neştiutorii spun că vâscul este
simbolul păcii şi bucuriei (Pacea şi bucuria nu pot avea decât un
singur „izvor“: Iisus Hristos, căci El este Împăratul păcii şi
mângâierea sufletelor noastre).
Vâscul este o plantă semiparazită ce creşte pe ramurile unor
copaci, are frunzele pieloase, totdeauna verzi, cu
tulpina ramificată, cu fructe în forma unor bobiţe
albe sau gălbui şi este folosit ca plantă
medicinală. Fructele moi, alb-sidefii, ca şi
vigoarea tufei suspendate pe crengile diverşilor
arbori, i-au intrigat multă vreme pe oameni,
neînţelegându-le provenienţa. Misterul modului
de răspândire a vâscului s-a lămurit de mult.
Păsările (mierlele şi ciorile mai ales) mănâncă
fructele lui şi îşi şterg ciocul încleiat de
ramurile altor copaci. Lipite astfel pe coajă,
seminţele îşi trimit rădăcini adânci până la
măduva copacului, din care se hrănesc.
Noroc este un idol şi iată ce ne spune despre el Părintele
Cleopa: « Voi ştiţi cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a
secerat milioane de suflete. Nu ştiţi că până la venirea lui Iisus
Hristos, China se închina la idoli, India, Japonia, Insula Java şi atâtea
state se închinau încă la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui
Zoroastru şi la toţi dracii ? Ştiţi voi că până la venirea Domnului,
oamenii sălbatici şi nebuni pentru fiecare păcat aveau un zeu ?
MARTE, zeul războiului. Când aduceau statuia lui, îndată
trebuia să facă război să omoare cât mai mulţi oameni, că aşa-i plăcea.
VENERA, zeiţa discordiei. Când îi aduceau statuia, trebuia ca
toţi să se sfădească şi să se bată, că aşa-i plăcea zeiţei discordiei.
NEMFIS, zeiţa frumuseţii. De-acolo ne-au rămas cerceii şi
podoabele femeieşti. Când o aduceau, îi puneau cercei de aur, îi
puneau în nas verigi de aur, îi puneau mărgele de aur, şi toţi trebuiau
să fie pudraţi, cu zorzoane, cu inele, cu cercei şi să joace în faţa ei. Că
aşa-i plăcea zeiţei Nemfis.
AFRODITA, zeiţa desfrâului. Îi duceau statuia într-o pădure
deasă şi acolo bărbaţii cu femeile făceau cele mai mari orgii înaintea
ei, spunând că acestea-i plac zeiţei, desfrâul şi orgiile.
NEPTUN, zeul apelor.
URANUS, zeul pământului.
MOLOH era zeul fericirii la romani, la sumerieni şi la
cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum îi zicem astăzi?
Îi purtau statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din
argint. În spatele zeului Noroc era un cuptor de aramă şi în faţa lui o
tigaie de aramă; şi-i dădea foc lui Noroc pe la spate, până se înroşea şi
tigaia şi el. Popii lui purtau în mâini nişte securi mari, ascuţite.
Ce jertfă primea Noroc? Numai copii sugari de la mamele lor.
Veneau în satul tău, de unde eşti tu. Trăgeau căruţa lui Noroc cu tigaia
roşie, înfierbântată şi strigau, bătând din palme: „Cine vrea să aibă
noroc, să aducă jertfă lui Noroc! Cine vrea să aibă noroc, să aducă
jertfă lui Noroc!...“ Auzeai unele femei, zicând una către alta:
„Cumătră îţi dai copilul? Îl dau, ca să am noroc!“ Lua mama
copilul de la tatăl lui, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia
bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă. Până la 40-50 de copii
punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de
copii proaspeţi. Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au
dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat
jertfă lui Noroc. Voi nu vedeţi ce zice în Biblie proorocul Isaia?:
„Vai de cei ce fac masă dracilor şi aduc jertfa lui Noroc“ (Isaia
65:11-12). Şi voi, creştinilor, scrieţi noroc pe pomelnic. Vai de mine !
Mare nebunie, mare rătăcire! N-ai pe Dumnezeu? Pui pe dracul
Noroc? Numai ce auzi pe beţivi la crâşmă zicând: „Hai noroc,
cumetre!“ Uneori vezi creştini pe drum că se salută: „Hai noroc,
vecine!“ Dacă l-ai întreba cine-i Noroc, nu ştie, dar ştie să-l
pomenească. Mai chemi pe dracul Noroc, după atâtea mii de ani? Te
închini la satana? Vă rog să nu-l mai puneţi pe pomelnicele voastre şi
nici să nu-l mai pomeniţi pe idolul Noroc! »
Dreptmăritori creştini, să nu ne dorim noroc, să nu ne luăm
ocrotitor vâscul, ci să avem pe frunţile noastre cununa cea
împletită în trei: Credinţă, Nădejde şi Dragoste şi atunci vom
deveni oameni noi, ca şi arborele proorocului Ieremia care nu-şi
pierdea frunza nici pe vreme de arşiţă , nici pe vreme bună.

                       Vâscul este o plantă medicinală?

           Da, vâscul este o plantă medicinală (dar, atenţie, vâscul nu
vindecă pe nimeni doar ţinându-l în casă, ci prin anumite
tratamente). Verificate prin practică, fie ea tradiţională sau alopată
(potrivit posibilităţilor de prelucrare specifice fiecăreia) şi confirmate
de cercetări ştiinţifice recente, proprietăţile antispasmodice şi
hipotensoare ale vâscului sunt într-adevăr valabile. Lor li s-au adăugat
altele - cardiotonice, vasodilatatoare, bradicardizante (de scădere a
pulsului) şi chiar unele antitumorale. Având în vedere că planta gazdă
are o influenţă mare asupra compoziţiei chimice, nu trebuie recoltate
tufele de vâsc crescute pe arţar, tei, salcie şi mai ales pe plop, pentru
că sunt toxice. Vâscul de stejar este toxic şi are fructele galbene.

               Superstiţii pentru noaptea de revelion

        Se credea cândva, că un om poate să-şi influenţeze norocul din
anul următor, în funcţie de ce mănâncă în prima zi a anului. La fel,
primul vizitator din noul an aduce fie ghinion, fie noroc, în tot restul
anului. Unii susţin că în noul an, dacă o femeie le va păşi prima dată
pragul casei au ghinion tot restul anului, iar dacă un bărbat va păşi
primul peste pragul casei lor vor avea noroc. Şi mâncărurile de Anul
Nou pot aduce noroc. În multe culturi se crede că orice aliment în
formă de inel aduce noroc, pentru că simbolizează un cerc complet“.
Unii oameni mănâncă clătite cu smântână pentru a avea noroc şi
sănătate.
         În Danemarca, se crede că mâncatul gogoşilor în prima zi a
noului an le va purta noroc.
         În sudul Statelor Unite se crede că mâncatul boabelor de
fasole sau al verzei, al boabelor de muştar sau de spanac în ajunul
Anului Nou aduce noroc.
         Germanii şi polonezii, pentru a avea noroc în noul an,
mănâncă hering în saramură.
         Budiştii din India pentru a avea noroc mănâncă tăieţei.
         În Spania, când ceasul anunţă trecerea dintre ani, oamenii
mănâncă boabe de struguri, câte una pentru fiecare lună a anului.
Fiecare simbolizează noroc pentru lunile anului următor.
         În Elveţia, norocul vine de la o picătură de ... smântână, pe
care fiecare fermier care se respectă o varsă la miezul nopţii
dintre ani, pe podea.
         În Franţa, oamenii care îşi doresc noroc mănâncă multe
clătite.
         În Belgia, în schimb, fermierii merg în grajduri şi urează
animalelor „Un an nou fericit“.
         În Armenia pentru a avea noroc femeile pregătesc o pâine
specială.
         În nordul Portugaliei se spune că obişnuitele colinde ale
copiilor sunt aducătoare de noroc.
        În România, în anumite zone ale ţării, românii care vor să afle
dacă vor avea noroc se duc la uşa grajdului şi ascultă dacă vorbesc
animalele între ele. Dacă vorbesc înseamnă că vor avea ghinion, iar
dacă nu vorbesc între ele vor avea noroc şi bogăţie.
Cine strănută în noaptea Anului Nou va avea noroc tot anul.
În alte zone se crede, dimpotrivă, că în timp ce omul strănută, îi iese
sau îi intră prin nări un duh rău sau o părticică din suflet.
Dacă cineva vrea să aibă noroc în anul care vine trebuie mai
întâi de toate să aducă vâsc în casă şi să nu agaţe calendarul
înainte ca noul an să înceapă.
Frecvenţa cuvântului noroc este de-ajuns pentru a demonstra că
toate obiceiurile de mai sus nu au nici un temei, ci doar amăgesc,
lucru care nu s-ar întâmpla dacă ar şti şi ar trăi rugăciunea Sfântului
Ionichie (secolul XI):
„Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul,
acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ţie!“

                                  Iubiţi credincioşi,

         Vâscul este o plantă medicinală, însă ea nu poate să aducă noroc
sau sănătate celor din casa în care se află, doar prin simpla lui
prezenţă, ci aduce sănătate, numai sub formă de preparate după
anumite reţete.
Omul se deosebeşte de toate celelalte fiinţe din regnul animal prin
două laturi ale activităţii sale psihice: CULTURA şi RELIGIA.
Acestea două, de cele mai multe ori sunt în interacţiune,
condiţionându-se şi completându-se una pe alta. Dar în funcţie de
condiţiile de formare şi de dezvoltare a fiecărui individ, cultura şi
religia pot fi diminuate (până la incultură şi ateism), pot fi exagerate
(până la fanatism) sau ignorate când unii semeni de-ai noştri nu au ca
dreptare ale vieţii cele 9 porunci bisericeşti, cele 10 fericiri şi cele 10
porunci dumnezeieşti care sunt sfinte, simple şi clare. Aceştia din
urmă, din neştiinţă, fără nici un fundament biblic sau revelaţional,
născocesc practici care constituie falsa tradiţie sau altfel spus poveşti
de adormit copiii. Oamenii sunt amăgiţi să practice aceste obiceiuri
fiindcă au auzit şi ei de la alţii că aşa e bine. Şi iată cum în mintea
unor creştini reci sau căldicei, învăţăturile de credinţă creştin ortodoxă
sunt în pericol de a fi înăbuşitede practici păgâne sau inventate.
Una din aceste practici, aşa cum am arătat mai sus este cea a Vâscului
cu noroc.
Superstiţioşii mai spun că noul an trebuie să-i surprindă cu bani în
buzunar, cu o crenguţă de vâsc şi cu lumină, iar la miezul nopţii
îndrăgostiţii să se sărute sub crenguţa de vâsc atârnată la uşă pentru ca
destinele lor să se unească. Dacă noul an îi prindeastfel, atunci
dragostea şi lumina le va intra în suflet tot anul.
(Bieţii îndrăgostiţi cum se amăgesc! În primul rând nu există
soartă, destin sau scrisă cum i se mai spune. În acest ritual este
exclus Dumnezeu. Nici unul din cei doi îndrăgostiţi nu se roagă lui
Dumnezeu, nu-I cere cu smerenie şi stăruinţă binecuvântarea Sa.
În schimb se sărută sub creanga de vâsc cu convingerea fermă că
vâscul îi va uni pentru vecie. Deci iată cum vâscul a devenit un
idol în casă. Mai lipseşte doar să se închine lui şi să înalţe
rugăciuni către el. Crenguţa de vâsc nu-i poate ajuta cu nimic, iar
lumina pe care
şi-o doresc o pot avea numai de la Dumnezeu care ne-a spus: „Eu
sunt lumina lumii; cel ce Îmi urmează mie nu va umbla în
întuneric, ci va avea lumina vieţii“ (Ioan 8:12). Dacă vor cu
adevărat ca dragostea să le intre în suflet ar trebui ca la „hotarul
dintre cei doi ani“ să se afle în faţa unei icoane mulţumind lui
Dumnezeu pentru anul ce a trecut, rugându-L să binecuvânteze şi
cununa anului care vine şi să aibă un program de viaţă
duhovnicească, adică, să nu lipsească Duminica de la Sfânta
Liturghie, să ţină sufleteşte şi trupeşte cele 4 posturi ale anului
sau cel puţin Miercurea şi Vinerea, să se roage dimineaţa, seara,
când se aşează la masă, să-şi facă sfeştanie la casa în care locuiesc,
să-şi crească copiii în dragoste şi în frică de Dumnezeu...
După ce şi-au pus nădejdea în idolul vâsc, îndrăgostiţii preferă să
trăiască ani de zile (uneori toată viaţa)
în concubinaj, preferând căsătoria
modernă sau de probă cum se mai
numeşte, lipsindu-se de binecuvântarea
lui Dumnezeu dată prin Sfânta Taină a
Cununiei, amăgindu-se cu plăcerea
trupească ocazională. O parte din cei
care trăiesc necununaţi încearcă să-şi
motiveze păcatul desfrânării în care
trăiesc printr-o altă superstiţie mai
periculoasă decât cea a vâscului,
respectiv aceea că au prieteni care după
ce s-au cununat în Sfânta Biserică
Ortodoxă, la scurtă vreme au divorţat.
În nici un caz pentru divorţul lor nu este
de vină Taina Sfintei Cununii, căci în Biblie, Sfântul Apostol Pavel
ne spune: „Pe care Dumnezeu i-a unit, omul să nu-i despartă
(Matei 19:6). Oare câţi dintre cei ce divorţează au postit, s-au rugat, au
mers în fiecare Duminică la Sfânta Liturghie, s-au spovedit, s-au
împărtăşit şi înainte de cununie şi după aceea, câţi şi-au făcut sfeştanie
în casa în care locuiesc? De câte ori au înălţat către Dumnezeu
Rugăciunea soţilor unul pentru celălalt?... S-au despărţit pentru că de
cele sfinte nu s-au îngrijit, în schimb au avut grijă să respecte
superstiţiile: să nu calce pragul Bisericii, mireasa să calce ginerele pe
picior în timpul cununiei ca să-l ţină sub papuc toată viaţa, să nu se
vadă miresele una cu alta dacă se întâlnesc la Biserică... Şi după ce l
se naşte un copil (dacă sunt necununaţi - din nelegiuire), continuă cu
superstiţiile: îi pun copilului o brăţată roşie la mână să-i poarte noroc
şi să nu se deoache. Apoi la 3 zile îi pun celui mic ursitorile, un
obicei păgânesc, în loc să respecte rânduiala Sfintei Biserici
Ortodoxe: - Sfinţirea apei în prima zi după naştere;
             ► Rugăciunile pe care le rosteşte preotul în casa unde s-a
născut pruncul, pentru mamă şi pentru cei ce au ajutat la
naştere;
             ► Rugăciunile de ocrotire pentru mamă şi pentru prunc
până la botezarea acestuia;
             ► Rugăciunile pe care preotul le rosteşte afară, în
pridvorul Sfintei Biserici, la 40 de zile de la naştere, pentru mamă
şi moaşă, ca ele să aibă acces la cele sfinte;
             ► Rugăciunile de curăţire a femeii care, cu sau fără voia
ei a lepădat prunc.
În loc să cumpăraţi vâsc pentru a-l pune în casă, mai de folos vă
este să vă cumpăraţi o candelă, iar în fiecare cameră să aveţi cel
puţin câte o icoană sfinţită, nu vă puneţi nădejdea în vâsc ci
„Încredeţi-vă în Domnul pururea, căci Domnul Dumnezeu este
stânca veacurilor“ (Isaia 26:4).

BIBLIOGRAFIE: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti,1994; Ziarul „Atac“, 30.12.2004; Ziarul
„Dracula“, nr.50 din 22.12.2004; Cătălina Lohan, Superstiţii pentru noaptea de revelion,

Ziarul Libertatea “, 29.12.2004.

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.