BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
1) – Rugăciunea orală este cea dintâi treaptă a rugăciunii. Când ne rugăm cu limba, cu gura si cu buzele, suntem în treapta cea mai de jos a rugăciunii. Despre acest fel de rugăciune, Duhul Sfânt ne zice: „Cu glasul meu către Domnul am strigat (Psalm 141,1) si aduceti Domnului roada buzelor voastre” (Romani 10, 13; 8, 15). Dacă am fi multumiti să rămânem numai în această treaptă a rugăciunii, atunci avem pomenirea lui Dumnezeu numai în gura si pe limba noastră, iar cu mintea si cu inima ne aflăm departe de El (Isaia 29, 13). Totusi, si acest fel de rugăciune este necesar, pentru că astfel începem a ne învăta să ne rugăm. Acest fel de rugăciune, pe care Sfintii Părinti o numesc „plugăria sufletului”, este slavoslovie si rugăciune către Dumnezeu, care se face prin cântarea de psalmi de tropare, de canoane sau alte rugăciuni care se află în Ceaslov, Acatistier si alte cărti de slujbă.
Sufletul omenesc are două părti dominatoare – mintea si inima. Mintea izvorăste permanent gânduri (Creierul uman este unealta ratiunii), iar inima este unealta sentimentelor si a simtirilor.
2) – A doua treaptă a rugăciunii este Rugăciunea mintii. În această treaptă a rugăciunii spunem rugăciunea cu mintea si întreaga noastră atentie este concentrată la cuvintele rugăciunii, dar în minte. Când mintea oboseste, o lăsăm să se odihnească si începem din nou să rostim rugăciunea cu buzele. După ce mintea s-a odihnit, reîncepem rugăciunea, concentrându-ne din nou toată atentia înlăuntrul mintii. Sfântul Nil ne sfătuieste: „Aminteste-ti întotdeauna de Dumnezeu si mintea îti va deveni Rai”.
3) – A treia treaptă a rugăciunii este Rugăciunea inimii. În această treaptă a rugăciunii, „Rugăciunea lui Iisus” coboară în inimă, mintea si inima fiind acum unite. Atentia este acum adunată în inimă si este cufundată din nou în cuvintele „Rugăciunii lui Iisus”, dar mai înainte de toate, înlăuntrul numelui lui Iisus, care are o adâncime nepercepută.
Rugăciunea pe care o zicem cu gura si o întelegem cu mintea si o simtim cu inima, devine sferică (ciclică) în miscarea sufletului nostru. Aceasta este rugăciunea inimii.
4) – A patra treaptă a rugăciunii este Rugăciunea de sine miscătoare. Când se întăreste în inimă, rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-mă pe mine păcătosul”, de la o vreme inima se roagă fără a mai zice cuvintele rugăciunii. În timp ce atletul rugăciunii mănâncă, lucrează, vorbeste sau doarme, inima se roagă. Este ceea ce se spune în Cântarea Cântărilor (15, 2) „Eu dorm, dar inima-mi veghează”.
Cel aflat în această treaptă a rugăciunii ajunge la ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugati” (Tesaloniceni 5, 17) Crestinul care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, oriunde ar fi si orice ar face, inima lui se roagă neîncetat. Rugăciunea, când ajunge să fie de sine miscătoare, toată viata omului este o rugăciune.
Când vorbeste cu oamenii, are în taină o altă gură de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu această gură el vorbeste cu Dumnezeu Aceasta este gura Duhului Sfânt, după cum o numeste Sfântul Vasile cel Mare. Un astfel de om, care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, orice ar face el, inima lui se roagă. Pentru că Duhul Sfânt, când se va sălăslui în om, nu încetează din rugăciune: „Însusi Duhul se roagă pentru noi, cu suspine negrăite” (Romani 7, 28).
Petrecerea celor curati este rugăciunea neîncetată, fiindcă gândurile lor, întotdeauna sunt miscări dumnezeiesti.
5) – A cincea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea văzătoare. Cel care are această rugăciune ajunge să fie înalt văzător de Dumnezeu. Cu mintea lui, el poate să vadă gândurile oamenilor, duhurile rele si îngerii.
6) – A sasea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea în extaz sau în uimire. În timpul acestei rugăciuni, omul se răpeste cu mintea la Cer. Fata lui se face ca soarele si mâinile lui si degetele lui ca făcliile de foc si nu se mai află pe pământ cu mintea, ci în Cer.
7) – A saptea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea duhovnicească. Dumnezeiestii Părinti numesc această rugăciune vedere duhovnicească si Împărătie a cerului.
Rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii Ea este o fire cu Dumnezeu. Despre această rugăciune spune Sfântul Apostol Pavel: „Stiu un om oarecare care acum paisprezece ani s-a răpit până la al treilea Cer si a auzit cuvinte care nu este cu putintă omului a le grăi. În trup sau în afară de trup, nu stiu. Dumnezeu stie”. În această treaptă a rugăciunii, mintea omului nu mai lucrează după a sa putere, ci este luată de puterea Duhului Sfânt si dusă în slăvile ceresti si nu mai poate cugeta ce vrea ea. Atunci mintea omului este dusă la descoperiri mari în Cer sau în Iad, unde vrea Duhul Sfânt să o ducă. Astfel, omul ajunge la mari descoperiri dumnezeiesti. Si când revine iar la starea lui cea dintâi, nu mai stie dacă a fost în trup sau în afară de trup, ca Sfântul Apostol Pavel. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, despre care spune dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că de abia se învredniceste unul din neam în neam.
Un rugător desăvârsit trece prin toate aceste trepte de rugăciune, cu darul lui Dumnezeu. Dar a urca omul singur pe aceste trepte, nu este în puterea lui. A omului este numai vointa. Să voiască să se roage lui Dumnezeu cum poate, iar a se învrednici de o înaltă lucrare dumnezeiască depinde de darul lui Dumnezeu – Ne vorbeste părintele Cleopa, vol.I. 1995 -
Despre rugăciune
1) – Rugăciunea orală este cea dintâi treaptă a rugăciunii. Când ne rugăm cu limba, cu gura si cu buzele, suntem în treapta cea mai de jos a rugăciunii. Despre acest fel de rugăciune, Duhul Sfânt ne zice: „Cu glasul meu către Domnul am strigat (Psalm 141,1) si aduceti Domnului roada buzelor voastre” (Romani 10, 13; 8, 15). Dacă am fi multumiti să rămânem numai în această treaptă a rugăciunii, atunci avem pomenirea lui Dumnezeu numai în gura si pe limba noastră, iar cu mintea si cu inima ne aflăm departe de El (Isaia 29, 13). Totusi, si acest fel de rugăciune este necesar, pentru că astfel începem a ne învăta să ne rugăm. Acest fel de rugăciune, pe care Sfintii Părinti o numesc „plugăria sufletului”, este slavoslovie si rugăciune către Dumnezeu, care se face prin cântarea de psalmi de tropare, de canoane sau alte rugăciuni care se află în Ceaslov, Acatistier si alte cărti de slujbă.
Sufletul omenesc are două părti dominatoare – mintea si inima. Mintea izvorăste permanent gânduri (Creierul uman este unealta ratiunii), iar inima este unealta sentimentelor si a simtirilor.
2) – A doua treaptă a rugăciunii este Rugăciunea mintii. În această treaptă a rugăciunii spunem rugăciunea cu mintea si întreaga noastră atentie este concentrată la cuvintele rugăciunii, dar în minte. Când mintea oboseste, o lăsăm să se odihnească si începem din nou să rostim rugăciunea cu buzele. După ce mintea s-a odihnit, reîncepem rugăciunea, concentrându-ne din nou toată atentia înlăuntrul mintii. Sfântul Nil ne sfătuieste: „Aminteste-ti întotdeauna de Dumnezeu si mintea îti va deveni Rai”.
3) – A treia treaptă a rugăciunii este Rugăciunea inimii. În această treaptă a rugăciunii, „Rugăciunea lui Iisus” coboară în inimă, mintea si inima fiind acum unite. Atentia este acum adunată în inimă si este cufundată din nou în cuvintele „Rugăciunii lui Iisus”, dar mai înainte de toate, înlăuntrul numelui lui Iisus, care are o adâncime nepercepută.
Rugăciunea pe care o zicem cu gura si o întelegem cu mintea si o simtim cu inima, devine sferică (ciclică) în miscarea sufletului nostru. Aceasta este rugăciunea inimii.
4) – A patra treaptă a rugăciunii este Rugăciunea de sine miscătoare. Când se întăreste în inimă, rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluieste-mă pe mine păcătosul”, de la o vreme inima se roagă fără a mai zice cuvintele rugăciunii. În timp ce atletul rugăciunii mănâncă, lucrează, vorbeste sau doarme, inima se roagă. Este ceea ce se spune în Cântarea Cântărilor (15, 2) „Eu dorm, dar inima-mi veghează”.
Cel aflat în această treaptă a rugăciunii ajunge la ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Neîncetat vă rugati” (Tesaloniceni 5, 17) Crestinul care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, oriunde ar fi si orice ar face, inima lui se roagă neîncetat. Rugăciunea, când ajunge să fie de sine miscătoare, toată viata omului este o rugăciune.
Când vorbeste cu oamenii, are în taină o altă gură de foc a Duhului Sfânt din inima lui. Cu această gură el vorbeste cu Dumnezeu Aceasta este gura Duhului Sfânt, după cum o numeste Sfântul Vasile cel Mare. Un astfel de om, care a ajuns la rugăciunea de sine miscătoare, orice ar face el, inima lui se roagă. Pentru că Duhul Sfânt, când se va sălăslui în om, nu încetează din rugăciune: „Însusi Duhul se roagă pentru noi, cu suspine negrăite” (Romani 7, 28).
Petrecerea celor curati este rugăciunea neîncetată, fiindcă gândurile lor, întotdeauna sunt miscări dumnezeiesti.
5) – A cincea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea văzătoare. Cel care are această rugăciune ajunge să fie înalt văzător de Dumnezeu. Cu mintea lui, el poate să vadă gândurile oamenilor, duhurile rele si îngerii.
6) – A sasea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea în extaz sau în uimire. În timpul acestei rugăciuni, omul se răpeste cu mintea la Cer. Fata lui se face ca soarele si mâinile lui si degetele lui ca făcliile de foc si nu se mai află pe pământ cu mintea, ci în Cer.
7) – A saptea treaptă a rugăciunii este Rugăciunea cea duhovnicească. Dumnezeiestii Părinti numesc această rugăciune vedere duhovnicească si Împărătie a cerului.
Rugăciunea duhovnicească este mai presus de hotarele rugăciunii Ea este o fire cu Dumnezeu. Despre această rugăciune spune Sfântul Apostol Pavel: „Stiu un om oarecare care acum paisprezece ani s-a răpit până la al treilea Cer si a auzit cuvinte care nu este cu putintă omului a le grăi. În trup sau în afară de trup, nu stiu. Dumnezeu stie”. În această treaptă a rugăciunii, mintea omului nu mai lucrează după a sa putere, ci este luată de puterea Duhului Sfânt si dusă în slăvile ceresti si nu mai poate cugeta ce vrea ea. Atunci mintea omului este dusă la descoperiri mari în Cer sau în Iad, unde vrea Duhul Sfânt să o ducă. Astfel, omul ajunge la mari descoperiri dumnezeiesti. Si când revine iar la starea lui cea dintâi, nu mai stie dacă a fost în trup sau în afară de trup, ca Sfântul Apostol Pavel. Aceasta este cea mai înaltă rugăciune, despre care spune dumnezeiescul Părinte Isaac Sirul că de abia se învredniceste unul din neam în neam.
Un rugător desăvârsit trece prin toate aceste trepte de rugăciune, cu darul lui Dumnezeu. Dar a urca omul singur pe aceste trepte, nu este în puterea lui. A omului este numai vointa. Să voiască să se roage lui Dumnezeu cum poate, iar a se învrednici de o înaltă lucrare dumnezeiască depinde de darul lui Dumnezeu – Ne vorbeste părintele Cleopa, vol.I. 1995 -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu