vineri, 31 ianuarie 2014

DESPRE LACRIMI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


 Una dintre comorile nepreţuite ale vieţii este sănătatea. Duşmanul sănătăţii este boala. De-a lungul secolelor, ştiinţa a luptat continuu împotriva bolii şi suferinţei. Există multă boală şi multă suferinţă în lume. Oamenii suferă şi îndură diverse boli care le afectează atât trupul, cât şi sufletul. Nu există om care, în viaţa pământească, să nu fi fost încercat de vreo boală. Nimeni nu este perfect sănătos. Din aceste motive, unii caută medicul potrivit pentru vindecarea unor boli trupeşti, alţii cercetează preotul spre a-i ajuta împreună cu Hristos-Dumnezeu în vindecarea sufletului cuprins de păcat şi boală. Cu privire la medici şi însănătoşire, citim în Vechiul Testament îndemnurile lui Isus Sirah, care zice: „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul (…), că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă” (Înţelepciunea lui Sirah 38: 1;14). Biserica Creştin Ortodoxă îl consideră pe Mântuitorul Iisus Hristos „Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”, Care a venit să-l tămăduiască pe om în întregime, trup şi suflet.
 Însuşi numele Său în evreieşte „Ieşua” (Iisus), înseamnă „Dumnezeu salvează”, altfel spus, „vindecă”. Mântuitorul Hristos este „Cel care vindecă”, „salvează” şi „eliberează” fiinţa umană de boală şi păcat. Doar prin suferinţă ne cunoaştem. Atâta timp cât nu fugim de suferinţă şi o împărţim cu Dumnezeu, ne aduce la cunoaşterea de sine. Şi cunoaşterea de sine duce la smerenie. Şi smerenia duce la iubire. 
 În vremurile trecute, Iov a experimentat boala și suferința. Într-un timp foarte scurt, el și-a pierdut copiii, averea şi sănătatea. Pe cine a învinuit soţia lui Iov pentru aceste tragedii? Iov 2:9: “Blesteamă pe Dumnezeu şi mori! Aşa cum se întâmplă şi azi cu mulţi, soţia sa L-a învinovăţit pe Dumnezeu pentru aceste nenorociri. Cine i-a produs de fapt boala lui? Iov 2:7: „Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea din talpa piciorului până în creştetul capului. Important: Suferinţa nu vine de la Dumnezeu. Ea este lucrarea lui Satana. Satana produce suferinţă nu doar omului. El i-a provocat suferinţă chiar lui Hristos. Unde şi cum? Luca 23:33: “
Când au ajuns la locul ce se cheamă al Căpăţânii, L-au răstignit acolo” pe Iisus. Satana a fost cel care a inspirat cruzimea faţă de Iisus. Zice dreptul Iov: Omul este născut pentru suferinţă (Iov 5:7). Iar Sfântul Pavel zice că toată făptura este în suferinţă (Romani 8:22). Suferinţele din lume sunt urmări ale păcatului (Iov 4:8; Psalm 7:14-16; Pilde 22:8; Ieremia 4:18). Suferinţele sunt pedepse pentru păcate (Levitic 26:24 - 28; II Regi 7:14), dar de vom primi toate suferinţele cu răbdare şi mulţumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc spre mântuirea sufletului. Suferinţa este rânduită de sus spre mântuire, spre ispitire, spre iertarea păcatelor şi spre creştere duhovnicească, numai dacă o primim cu mulţumire, ca din mâna lui Dumnezeu precum spune proorocul David: Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat (Psalm 22:5). Deci, toiagul şi varga suferinţei, pe cei buni şi credincioşi îi mângâie, îi sporeşte în fapte bune, îi curăţeşte de păcate şi-i învredniceşte de mai mare cunună şi răsplată în cer. Iar pentru cei răi, toiagul suferinţei este chemarea la pocăinţă este pedeapsă peste pedeapsă şi frâu în gură, pentru că nu voiesc să se apropie de Domnul (Psalm 31:10).
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că: darul de a suferi este mai mare decât darul de a învia morţii, pentru că făcând cineva  minuni, Îi rămâne dator lui Dumnezeu, pe când dacă cineva suferă, acestuia Dumnezeu îi rămâne dator.
Boala, nedreptatea, ocara, sărăcia şi orice fel de suferinţe pe pământ trebuie să le răbdăm având credinţa că suferinţa, de orice fel ar fi ea, ne este rânduită de Dumnezeu, Tatăl Nostru Cel Ceresc, spre mântuire, iar nu spre osândă veşnică.
 Apoi trebuie să primim suferinţa cu răbdare şi cu mulţumire. Iar răbdarea noastră trebuie să fie însoţită de cuvioşie şi de înfrânare (2 Petru 1:2-7); să fie însoţită de bucurie (Coloseni 1:11) şi nădejde. Răbdarea în suferinţă sporeşte în noi prin rugăciune, prin spovedanie, şi prin Sfânta Împărtăşanie; prin citirea cărţilor sfinte, prin cugetarea la patimile Domnului nostru Iisus Hristos şi ale tuturor sfinţilor Lui; prin cercetarea celor ce sunt în suferinţe mai grele decât ale noastre şi prin cugetarea la fericirea veşnică în rai. Pentru că altă cale spre mântuire nu este decât numai prin cruce, prin suferinţă, prin răbdare şi prin jertfă precum spune Mântuitorul: Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21:19). Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 24:13). Bolnavul care rabdă trebuie să rabde până la capăt. Poate că boala a fost trimisă tocmai pentru a ne învăţa să cugetăm la moarte
 Cel Preaînalt aduce fărădelegile părinţilor peste fii şi peste fiii fiilor, până la treilea şi al patrulea neam (Ieşire 34:7). Dumneavoastră, o ştiu, veţi spune ce se spune adesea: „Dar de ce să sufere copiii pentru păcatele părinţilor?” Vă voi întreba şi eu: „Dar cum altfel să-i sperie Domnul Dumnezeu pe oameni ca să nu păcătuiască decât trecând asupra copiilor pedeapsa pentru păcatul lor?”. 
Poporul nostru şi-a format prin experienţă convingerea nestrămutată că pentru păcatul părinţilor suferă şi copiii. De aceea se aude adesea avertismentul dat celor ce vor să jure strâmb ori să facă vreun alt rău: „Ia seama, ai copii!” Omul modern nu suspină după rai, nu aşteaptă raiul. Cuviosul Paisie Aghioritul obişnuia să spună că paşaportul spre rai are neapărată nevoie de viza încercărilor. 
 Însăşi denumirea profană a stării de suferinţă din perspectiva celui ce o trăieşte, aceea de “pacient”, vine din limba latină şi înseamnă “cel ce rabdă”, de la patientia - răbdare, arătând atitudinea sau conduita cu care omul trebuie să înfrunte toate încercările şi suferinţele, trupeşti sau sufleteşti. 
 Odată, cînd am fost la Essex, am avut o discuţie cu arhimandritul Zaharia, una din acele discuţii care te urmăresc toată viaţa. Am ajuns să discutăm despre lacrimi pentru că e o boală a începătorilor să discute despre lucrurile înalte, iar lacrimile sunt un rod al înălţimilor. Atunci părintele Zaharia mi-a zis un lucru pe care nu pot să-l uit. Anume că noi, oamenii, suntem adevăraţi doar atunci când plângem. Nu mai ştiu dacă această vorbă îi aparţinea sau dacă a auzit- o de la duhovnicul său, părintele Sofronie, cert este că acest înţeles al omului nu-l mai auzisem, deşi era atât de evident. Ştiu că se poate face o întreagă filozofie despre lacrimile false, dar nu despre asta este vorba. Plânsul este la fel de firesc ca şi râsul.
 Cred că ar trebui să plângem cel puţin la fel de des precum râdem. La un moment dat oamenii au început să considere plânsul ceva ruşinos, o expresie a slăbiciunii. Dar e la fel de adevărat că şi râsul poate trăda o slăbiciune. Mă gândesc că Proorocul David, care era un ostaş neînfricat, plângea de multe ori, mărturisind că până şi aşternutul şi-l uda cu lacrimi. Desigur era o altă lume. Astăzi bărbaţii nu mai poartă războaie, nu mai străbat păduri în căutarea vânatului, nu mai sunt ameninţaţi de animalele sălbatice, de stihii, în schimb nu plâng. Această incapacitate de a plânge pare să fie singura calitate a bărbaţilor de azi. Tata plângea uşor şi acesta era un mare paradox. Era un bărbat zdravăn, ursuz şi care vorbea tare. Dacă te chema să-ţi spună ceva, aveai impresia că vrea să te bată. Chiar şi când te ruga să-i dai o farfurie din celălalt capăt al mesei părea că te ceartă. Şi cu toate acestea, plângea la filmele proletare. Plângea când vedea bătrâni săraci, copii flămânzi şi îndeobşte când vedea vreo nedreptate. Mămica râdea de el. Acesta era singurul moment când mămica îl putea lua peste picior şi el nu se supăra. Aici părintele Zaharia avea dreptate să spună că omul e el însuşi doar atunci când plânge. Nu pot să uit faţa dură a tatei cum se schimba atunci când plângea la filme, ştergându-şi ochii cu mâinile lui late, cu degetele acelea groase pe care nu a purtat niciodată inel. Atunci tata era el însuşi şi era atât de curat şi atât de bun. Restul era viaţa cu mizeriile ei, cu sărăcia şi mândria ei, cu tot ce e străin şi însingurează pe om, ducându-l atât de departe de ceea ce ar trebui să fie el cu adevărat. Sunt oameni care au plânsul în interior. Aceştia sunt cei mai frumoşi oameni de pe pământ. Acest plâns lăuntric nu are în el nimic din tristeţea şi apăsarea oamenilor neîmpliniţi sau loviţi de vreo suferinţă. Acest plâns lăuntric este ca o lumină de dimineaţă care străbate prin ceaţă. Aceştia sunt oamenii pe care îi iubeşti fără să ştii de ce şi revii la ei pentru că amintirea lor nu te părăseşte. Nu este o mai mare bucurie în viaţă decât aceea de a întâlni un astfel de om. Deşi ei pot trece neobservaţi. Pentru a-i recunoaşte trebuie ca şi tu să fi plâns măcar o dată în viaţă, să plângi de-adevăratelea. Sunt atâtea lacrimi în lume care se varsă necontenit. Lacrimile suferinţei curg sub luminile reclamelor, în oraşele mari, în băi, în aşternuturi, în maşini. Răsună atâtea răcnete de durere, atâtea suspine, dincolo de buletinele de ştiri, dincolo de talk-show-urile televizate, dincolo de vacarmul cluburilor de noapte. Întreaga noastră civilizaţie cu noile ei tehnologii care se întrec una pe alta este îndreptată să ascundă acest plâns, să ne facă să credem că plânsul nu există. Dar lacrimile se varsă necontenit şi o grămadă de oameni îşi trăiesc adevărata condiţie, aflându-se în cele mai sincere, cele mai sfâşietoare momente ale vieţii lor, în timp ce noi ne cufundăm în nesimţire. Şi doar atunci când suferinţa dă buzna în viaţa noastră, doar atunci perdeaua indiferenţei cade de pe faţa lumii. Lumea apare aşa cum e ea, cu răul şi cu binele ei. Iar deasupra ei, abia atunci, se vede Dumnezeu. Lumina iubirii lui Dumnezeu nu poate fi văzută decât prin lacrimi, altfel ea ne-ar orbi. 

                              BOALA ŞI SUFERINŢA

De câte ori citim în Sfintele Evanghelii despre vindecările minunate pe care le săvârşeşte Mântuitorul, ne întrebăm de ce omul trebuie să sufere, de ce asupra unor oameni apasă povara bolii. Oare 5 nu l-a făcut Dumnezeu pe om să fie fericit? Oare firea, pe care Dumnezeu a creat-o, nu a fost desăvârşită? Fiindcă toate cele ieşite din mâinile lui Dumnezeu au fost „bune foarte” (Facerea 1:31), boala apare ca o contradicţie, un fenomen deconcertant, iar moartea ca inexplicabilă. De aici, uneori, reacţii nefericite de îndepărtare de Dumnezeu a celor bolnavi, în loc să se apropie mai mult, interpretări greşite ale întâmplărilor care au condus la situaţii grave, ajungându-se chiar la apostazie. „M-am supărat pe Dumnezeu…”, pare a spune bolnavul căruia îi vorbeşti degeaba despre bunătatea lui Dumnezeu care a îngăduit o asemenea încercare în viaţa lui, din raţiuni pe care mintea noastră nu le poate pătrunde. Iar atunci când vine vindecarea, deşi a bombănit continuu, nu s-a rugat, nu a căutat ajutorul lui Dumnezeu, crede că vindecarea a făcut-o doctorul cutare sau cutare, cel mai priceput dintre toţi pe câţi i-a cunoscut până atunci. „Dumnezeu nu este pricinuitorul relelor”, spune Sfântul Vasile cel Mare, într-o omilie cu acelaşi titlu, adăugând: „Este o nebunie să crezi că Dumnezeu este autorul relelor noastre (…) Boala nu este o lucrare a mâinii lui Dumnezeu (…) Dumnezeu, Care a făcut trupul, n-a făcut şi boala, tot astfel cum El, deşi a făcut sufletul, nu a făcut păcatul. Dumnezeu n-a făcut nicidecum moartea”. Sfântul Grigorie Palama afirmă, de asemenea, că „Dumnezeu n-a creat moartea, nici infirmităţile, n-a creat moartea sufletului, nici moartea trupului” (150 capete despre cunoştinţa naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa moralpă şi despre făptuire). Omul a fost creat pentru viaţa veşnică, trupul său nu cunoştea stricăciunea până la căderea în păcat. Sfinţii Părinţi mărturisesc despre darul nemuririi care a însoţit crearea omului: Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilii despre statui: trupul, în rai, „nu era supus morţii”), Sfântul Grigorie de Nyssa (Despre feciorie: „Omul nu avea prin el însuşi ca proprietate esenţială unită cu natura sa capacitatea de a muri”) ş.a. Harul lui Dumnezeu l-a îmbrăcat pe Adam în nestricăciune, în nemurire. „Suflarea de viaţă” care l-a creat pe om ca „fiinţă vie” însemna nu numai sufletul, ci şi Duhul dumnezeiesc sălăşluit în om şi pe care, prin neascultare, l-a pierdut. În ce măsură omul este responsabil de bolile care vin asupra lui? Între păcat şi boală există o 6 legătură, dar nu aceea că boala este o consecinţă a unei pedepse divine pentru păcat, ci pentru că omul alege, în chip conştient sau inconştient, o altă cale decât aceea care ar favoriza o evoluţie benefică a fiinţei sale, potenţând rătăcirea protopărinţilor. Adam a transmis întregii umanităţi stricăciunea, boala, suferinţa, astfel încât „prin greşeala unuia a venit osânda pentru toţi oamenii” (Romani 5:18). 
Dar Hristos, noul Adam, „doctorul sufletelor şi al trupurilor”, a restaurat firea umană eliberând-o de păcatul strămoşesc şi pregătind-o pentru moştenirea Împărăţiei Cerurilor. Tocmai boala şi suferinţele care o însoţesc sunt crucea pe care omul trebuie să o ducă PENTRU A DOBÂNDI VIAŢA VEŞNICĂ, pentru a-şi însuşi în chip deplin harul primit la botez. Sfântul Ciprian (Despre moarte) arată că pentru creştin boala nu este decât un prilej de a-şi întări credinţa, de a spori în virtutea răbdării, care duce la viaţa veşnică: „Ceea ce ne deosebeşte de cei ce nu-L cunosc pe Dumnezeu este faptul că aceştia din urmă se plâng şi cârtesc la necaz, în timp ce, pentru noi, nenorocirea, departe de a ne abate de la adevăratul curaj şi de la adevărata credinţă, ne întăreşte prin durere.
Astfel, fie că suntem slăbiţi de o profundă durere lăuntrică, fie că un foc foarte puternic ne consumă interior până la gât, fie că puterile ne sunt în mod constant zdruncinate de vărsături sau că ochii ne sunt injectaţi de sânge, fie că suntem, în sfârşit, infectaţi de cangrenă şi constrânşi la amputarea unuia dintre membrele trupului sau vreo infirmitate oarecare ne lipseşte deodată de folosirea picioarelor, a văzului sau a auzului – toate aceste necazuri sunt tot atâtea prilejuri de întărire a credinţei noastre”. Amin! Teama de boală şi suferinţă l-a împins la moarte pe un bătrân internat la secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean Timişoara. Deşi nu era grav bolnav, omul a preferat să se arunce de la etajul 9, luni, după amiază. 

miercuri, 29 ianuarie 2014

Pagina de Folos: Carti de Psihoterapia Ortodoxa - PSIHOLOGIE CRESTI...


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Va prezint cateva carti deosebite de psihologie care trateaza problemele psihice din punct de vedere crestin. Veti putea vedea c\efectele pacatului asupra sufletului. Psihoterapia crestina nu exclude tratamentul medicamentos ci identifica problema - si vindeca rana lasata de pacat prin metodele Sfintilor Parinti. E de remarcat faptul ca Psihologia ca si Stiinta a aparut destul de recent. Probleme psihice au existat de cand e lumea si au fost tratate ca atare.
Pentru a afla mai multe lucruri despre carti sau pentru a le comanda dati click pe titlu.
Mitropolitul Hierotheos Vlachos din Grecia
Psihologia existentialista si psihoterapia ortodoxa


Spovedania si vindecarea sufletului

Psihoterapia ortodoxa - Continuare si dezbateri


Iata o serie de carti scrise de Dr. Dmitri Avdeev, un excelent psihoterapeut din Rusia:

urmarea aici

marți, 28 ianuarie 2014

C a s a s u f l e t u l u i

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                                                                Preot Ioan 
 Un bătrân tâmplar se afla în pragul pensionării. Era încă în putere, de aceea patronul său îl mai dorea la lucru în echipa sa. Cu toate acestea, bătrânul era hotărât să se retragă pentru a duce o viaţă mai liniştită alături de familie. Renunţa la un salariu bunicel dar prefera liniştea. Cu părere de rău pentru pierderea unui meşter aşa de priceput, patronul îi ceru să mai construiască doar o singură casă. Bătrânul acceptă, însă nu mai punea suflet în ceea ce făcea. Chema ajutoare nepricepute şi folosea scânduri nepotrivite. Şi lui îi era ruşine de cum arăta ultima lucrare. Când în cele din urma o isprăvi, patronul veni să o vadă. Îi dărui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i: „Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!“ Tâmplarul rămase uimit. Ce mare ruşine! Dacă ar fi ştiut că îşi zideşte propria casă, atunci ar fi făcut-o cu totul altfel. Aşa e şi cu noi. Ne construim vieţile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizăm că trebuie să trăim în casa care tocmai ne-am construit-o. Dacă am putea-o reface, am face-o mult diferită. Însă nu ne putem întoarce înapoi. Ia aminte! Tu eşti tâmplarul. În fiecare zi baţi un cui, aşezi o scândură sau ridici un perete. Viaţa e întocmai cum ţi-o clădeşti. Alegerea pe care o faci azi zideşte casa în care vei locui mâine. 
                                 Iubite credincios, 
Ştiind că scopul vieţii tale creştineşti este mântuirea, casa în care locuieşti zi şi noapte este bună, dar casa sufletului ţi-ai zidit-o?

Privind schiţa din dreapta, vezi idealul, iar dedesubt, pe următoarele trei pagini, priveşte schiţa de „construcţie spirituală“ şi analizează în ce stadiu te afli cu ea???  
 1. Să se ştie, că acei creştini care nu s-au cununat în Biserică, chiar dacă s-au cununat la Starea Civilă, trăiesc în nelegiuire, în 
desfrânare, sunt neplăcuţi lui Dumnezeu şi deci, fără cea de-a treia Sfântă Taină, respectiv cununia religioasă, nu se pot mântui.

 2. La cei care nu se roagă, nu postesc, nu merg la Biserică Duminica, nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc (cel puţin de patru ori pe an sau ori de câte ori ne-o cere conştiinţa), casa sufletului nu există, nu are decât temelia şi deci ei nu se pot mântui. 

 3. Aşa arată începutul casei sufletului la cei care doar se roagă, însă fără post, nu merg la Biserică Duminica, nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc; deci nici ei nu se pot mântui în starea aceasta. 

 4. Există o categorie de credincioşi care se roagă şi postesc cu osârdie, însă nu merg la Biserică, nu se spovedesc şi nu se împărtăşesc şi, neavând acoperiş la casa sufletului, respectiv spovedania şi împărtăşania, nu se pot mântui nici ei.

 5. Întâlnim foarte des oameni care au credinţă, fapte bune, se roagă, postesc, vin Duminica la Biserică, însă le lipseşte tocmai esenţialul: spovedania şi împărtăşania. Deci, nici ei nu au acoperiş la casa sufletului şi în starea aceasta nu se pot mântui. 

 6. Aşa arată aproape terminată casa sufletului la credincioşii creştin ortodocşi care s-au şi spovedit, dar fiind în canon, încă nu s-au împărtăşit.


7.

Aşa arată casa sufletului la credincioşii  creştin ortodocşi care
îşi cunosc sensul vieţii lor:
MÂNTUIREA SUFLETULUI


                              Iubiţi credincioşi, 
 Intrând în casă la Zaheu-vameşul, Mântuitorul Hristos ne-a descoperit un lucru pe care cei mai mulţi oameni din zilele noastre nu-l cunosc, acela că „SENSUL VIEŢII NOASTRE CREŞTINEŞTI ESTE MÂNTUIREA !“ 

- „Am venit să caut şi să mântuiesc pe cel pierdut“ (Luca 19:10), ba chiar ne-a îndemnat „Cu frică şi cu cutremur să lucraţi la mântuirea voastră“ (Filipeni 2:12). Ştiind însă că, aici pe pământ „Suntem călători şi pribegi ca toţi părinţii noştri“ (1 Cronici 29:15) şi deci, „Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie“ (Evrei 13:14), să vă zidiţi „Casa Sufletului“, dar, „Lucraţi cât este ziuă (cât suntem în viaţă) căci vine noaptea (adică moartea) când nimeni nu mai poate să lucreze“ (Ioan 9:4) şi să ne silim să o terminăm, pentru că „Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?“ (Matei 16:26). În vârful „Casei Sufletului“ se vede cum străjuieşte „Crucea Necazurilor“ 
- „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea“ (Ioan 16:33). Asta înseamnă că suntem iubiţi de Dumnezeu, doar când le primim cu bucurie pe toate: cele bune şi cele rele, pe cele ştiute şi neştiute „Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de-ndoială“ (Filipeni 2:14): „Mulţumind, întotdeauna pentru toate, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu“ (Efeseni 5:20). Să începem fiecare zi a vieţii noastre cu Dumnezeu (prin rugăciunile dimineţii, după ce am luat mai întâi anafură şi apă sfinţită) şi să o încheiem tot cu Dumnezeu (prin rugăciunile de seară). 
Să nu lipsim nici o Duminică de la Sfânta Liturghie
Să postim cel puţin Miercurea şi Vinerea (căci Miercuri L-au vândut şi Vineri L-au răstignit pe Iisus Hristos cărturarii şi fariseii). Să nu fie casă de creştin fără o candelă şi fără o icoană în fiecare cameră. Să spunem mai întâi Tatăl Nostru, de câte ori ne aşezăm la masă.  Să facem măcar o dată pe an Sfeştania casei. Să să nu lipsească Biblia de la căpătâiul nostru şi minunat ar fi dacă am citi în fiecare zi din Psaltire, un acatist, un paraclis şi câteva versete biblice. 
CEL MAI IMPORTANT ŞI ESENŢIALUL ESTE CA SPOVEDANIA SĂ O FACEM CU CONSECVENŢĂ CEL PUŢIN ÎN CELE PATRU POSTURI MARI ALE ANULUI (SFINTELE PAŞTI, SFINŢII. APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL, SFÂNTA MARIA ŞI CRĂCIUN). 
Să nu mai spunem niciodată: „ÎNCĂ NU M-AM SPOVEDIT PĂRINTE, SUNT PREA TÂNĂR (Ă)“, căci clipa morţii ne-a fost ascunsă de Dumnezeu şi moartea când vine nu ne întreabă ce vârstă avem. Ne ia, şi gata! Mergem la JUDECATĂ, mergem în veşnicie: ori în Veşnicia Raiului, ori în Veşnicia Iadului. Ar trebui să ne sperie cuvântul veşnicie. Omul este o „biserică îndumnezeită“, creată de Dumnezeu cu trup şi suflet (Sfântul Ignatie Brianceaninov). „Că voi sunteţi biserica lui Dumnezeu Celui viu“ (2 Corinteni 16:16). Şi într-adevăr privind mai sus, imaginea nr. 7 de la pagina 4, „casa sufletului“ seamănă grozav de mult cu o Bisericuţă. Deci, să ne ostenim a ne zidi „Casa Sufletului“ prin CREDINŢĂ, HAR ŞI FAPTE BUNE căci zice Domnul: „NU TE TEME DE CELE CE AI SĂ PĂTIMEŞTI. FII CREDINCIOS ( CREŞTIN ORTODOX) PÂNĂ LA MOARTE ŞI Î|I VOI DA CUNUNA VIEŢII“ (Apocalipsa 2:10). AMIN!

luni, 27 ianuarie 2014

Cuvânt despre talisman

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
                             
               CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                               DESPRE T A L I S M A N
 Motto: „Să cadă sub canon cei ce spun norocul, cei care se numesc vrăjitori şi cei făcători de talismane şi ghicitorii“ (Canonul 65, Sinodul Trulan, anul 692).
 Cărţile de rugăciune şi celelalte simple rugăciuni care circulă fără girul autorităţii bisericeşti şi fără binecuvântarea unui ierarh (episcop), trebuie privite cu multă rezervă şi folosite numai dacă ele se regăsesc şi în cărţile oficiale de rugăciune.

                                                                                         Preot Ioan 

                                             Iubiţi credincioşi,

 Încă de când eram copil, am auzit vorbindu-se despre o cărticică numită Talismanul, pe care de cele mai multe ori o întâlnim tipărită, iar uneori scrisă cu mâna pe foi sau pe caiete. Chiar şi unii creştini de astăzi o poartă în buzunar, în geantă sau între iconiţe, în portmoneu, cu convingerea că sunt feriţi de orice fel de rele, că acest talisman îi poate ajuta în necazuri.
Trebuie ştiut că Talismanul, Visul Maicii Domnului, Epistolia şi altele asemenea acestora sunt de inspiraţie apocrifă, de influenţă populară şi nu  sunt în conformitate cu învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe. 
Despre Talisman se spune că a fost găsit sub mormântul Mântuitorului în anul 1585 şi că citirea lui este valabilă 20 de zile. Nu ştim cine ar fi avut tăria sufletească să ia o cazma şi să sape sub Sfântul Mormânt al Mântuitorului şi cum s-a stabilit cu exactitate valabilitatea acestei rugăciuni ca fiind de 20 de zile. 
Poate era mai bine să fie valabilă 365 de zile şi atunci ne era mult mai uşor, căci ne rugam o singură dată pe an! Prin definiţie, Talismanul este un mic obiect (în cazul nostru o cărţulie) considerat de superstiţioşi ca având o forţă magică, supranaturală de a-i ajuta pe cei care îl poartă. Sinonime cu Talismanul sunt amuleta şi fetişul. Amuleta este un mic obiect căruia oamenii superstiţioşi îi atribuie puterea magică de a le aduce noroc. Fetişul este un obiect considerat în credinţele triburilor primitive, ca fiind înzestrat cu virtuţi magice, supranaturale şi capabil să dea ajutor celui care i se închină. Şi iată un exemplu grăitor de „credinţă“ superstiţioasă: Într-o zi am întâlnit o doamnă care tocmai îşi făcuse ieşirea din spital, şi mi-a spus bucuroasă tare: „Părinte, m-am operat şi m-a scăpat talismanul de la moarte!“ Eu i-am spus: „Doamnă, mă bucur că v-a ajutat Dumnezeu, mă bucur pentru bucuria dumneavoastră, dar să ştiţi că nu talismanul v-a scăpat de la moarte, ci Dumnezeu, pentru că El este Stăpânul vieţii şi al morţii“. „Nu părinte, sunt sigură că talismanul m-a scăpat!“ Atunci am încercat să-i explic într-un alt fel: „Doamnă, să ştiţi că pentru dumneavoastră a mijlocit Maica cea Preasfântă la Fiul ei şi Dumnezeul nostru, căci ea stă chiar lângă Scaunul Sfintei Treimi, şi El v-a mai dăruit încă mulţi ani de viaţă.“ Şi atunci mi-a spus: „Părinte, nu încercaţi să mă convingeţi, că eu sunt sigură că talismanul m-a scăpat de la moarte în timpul operaţiei“. Nereuşind să mă fac înţeles ne-am despărţit, fiecare având convingerile lui. Şi acum, să analizăm în amănunţime afirmaţiile cuprinse în acest talisman: Neavând autor ş i editor, este clar că talismanul este o mare înş elă ciune, deş i începe cu „Tatăl nostru” şi „Crezul“.
După aceste rugăciuni sfinte, minciunile încep să curgă: 
► Când o femeie se află în durerile naşterii, să se citească talismanul ş i va avea naş tere uş oară . Oare aşa să fie ?! Va avea naştere uşoară dacă este spovedită şi împărtăşită, dacă se citeşte Paraclisul Maicii Domnului sau Acatistul Domnului Iisus Hristos.
 ► Dacă atingem cu talismanul partea dreaptă a copilului, va avea noroc în viaţă . Oare aşa să fie?! „Ştiţi cine a fost noroc? A fost cel mai mare drac - MOLOH = zeul fericirii, adică noroc cum îi spunem noi astăzi, care a secerat viaţa a milioane de copii “ („Ne vorbeşte părintele Cleopa“, vol. 7). Să nu dorim copilului nostru să aibă noroc (diavol), ci SĂ-I AJUTE DUMNEZEU ! 
► Este de ajuns să atingeţi umărul drept al bolnavului cu această rugă ciune (talisman) că se vindecă cu desă vârş ire. Oare aşa să fie ?! Mare păcăleală. Am fost la un spital în secţia de reanimare, i-am atins pe bolnavi pe umărul drept şi nu s-a vindecat nimeni. Deci, talismanul nu are nici o putere.
 ► Când această rugăciune va fi dusă într-o casă, acea casă va fi ferită de orice fel de primejdie. Oare aşa să fie ?! Casa noastră va fi ferită de orice fel de primejdii dacă facem sfeştanie în fiecare post sau cel puţin o dată pe an, dacă o împodobim cu icoane în fiecare cameră, dacă aprindem candela în casă cel puţin când ne rugăm... Că doar talismanul nu ţine loc de icoane, candele, sfeştanie etc. 
► Puterea sa este mare. Oare aşa să fie ?! Oare, are talismanul puterea să despartă Marea Roşie în două? Oare, dacă lovim cu el în piatră, izvorăşte apă?... NU! Talismanul este o simplă cărticică fără nici o putere, doar Dumnezeu este Atotputernic!
 ► În cazul unui atac direct cu arme de foc, ele nu vor acţiona. Oare aşa să fie?! Dacă acest talisman ar fi vestă antiglonţ, ar fi minunat. Când mergem pe front (Doamne fereşte!) cumpărăm un talisman, îl punem în buzunarul de la piept, şi gata..... 
 ► Acest talisman a fost scris de Iisus Hristos şi de Sfânta Fecioară Maria ş i puterea lui este mare. Oare aşa să fie ?! 
 ► CEL CARE ARE PĂ CATE MARI SAU CÂTE STELE PE CER, VA FI IERTAT DE ELE DACĂ VA PURTA TALISMANUL ASUPRA SA CITINDU-L MĂCAR O DATĂ PE SĂPTĂ MÂNĂ . OARE AŞA SĂ FIE?! Asta înseamnă că îmi cumpăr un Talisman, îl port în buzunar, îl citesc şi pot face fără frică orice păcate (chiar şi pe cele mari: avort, desfrânare ...), fiindcă prin Talisman sunt iertate. Oare aşa să fie ?! Într-o zi am întrebat o doamnă în vârstă de 65 de ani: „Doamnă, v-aş ruga să nu vă supăraţi că vă întreb, v-aţi spovedit vreodată în viaţă?“ „Nu părinte! Nu m-am spovedit, pentru că am talismanul în buzunar şi mi-a iertat el păcatele, că aş a scrie la pagina 11: cel care are pă cate mari sau câte stele pe cer i se iartă dacă citeşte Talismanul“. „Aveţi cumva şi avorturi ? „Da părinte, am 14 avorturi, ş i nu le-am spus niciodată la preot”. „Doamnă, vă rog să mergeţi cât mai repede să vă spovediţi, pentru că Talismanul nu v-a botezat, nu v-a cununat, nu vă iartă păcatele, nu vă împărtăşeşte, ci Hristos prin preot în Duhul Sfânt“. 
Iată , iubiţi credincioşi, că această femeie dacă nu se spovedea ş i nu-ş i fă cea canon pentru acele avorturi, mergea la osândă veşnică împreună cu cel care a tipărit Talismanul şi cu cel care l-a vândut. ► Cine are acest talisman poate să stea liniştit. Oare aşa să fie ?! Să stea liniştit dacă, atunci când se scoală dimineaţa, ia mai întâi anafură, apă sfinţită şi se aşază apoi la rugăciunile dimineţii; dacă spune Tatăl nostru de câte ori se aşază la masă; dacă posteşte cel puţin Miercurea şi Vinerea; dacă merge în fiecare Duminică la Biserică; dacă se spovedeşte cel puţin de patru ori pe an; dacă citeşte zilnic din Biblie; dacă citeşte în fiecare zi un acatist, paraclisul Maicii Domnului, sau câţiva psalmi... În primul rând că Iisus Hristos nu a lăsat nimic scris, după cum ne mărturisesc Sfintele Evanghelii, nici Maica Domnului nu a lăsat nimicscris şi nici puterea Talismanului nu este deloc mare, ci numai Dumnezeu este Atotputernic. 
 Iubiţi credincioşi, În lumea debusolată de astăzi, sunt destul de mulţi cei ce cred în Talisman, care de fapt păgubeşte şi primejduieşte sufletele. Este imposibil să credem că este mai important să purtăm aceste broşuri cu noi, decât să folosim rugăciunile oficiale ale Sfintei Biserici Ortodoxe. În mod greşit se atribuie acestor cărţulii puteri magice nebănuite, căci ele nu fac altceva decât să alimenteze imaginaţia creştinului, amăgindu-l cu tot felul de promisiuni şi făcându-l să uite că în cărţile bisericeşti există atâtea rugăciuni extraordinar de frumoase ca formă şi conţinut, adresate Mântuitorului, Maicii Domnului, Sfintei Cruci, acatiste şi paraclise în care ne regăsim cu toate problemele noastre.
 Cred că nu greşesc câtuşi de puţin dacă socotesc că Talismanul este un idol în miniatură, un idol de buzunar, de geantă, de portofel. Talismanul sau amuleta este un semn vizibil al necredinţei în ajutorul dat nouă de Dumnezeu. 
Oricât de începător ar fi un om în cele ale credinţei, va observa cu uşurinţă că cele cuprinse în talisman sunt lipsite de orice conţinut şi adevăr, ba sunt chiar dăunătoare. Talismanele erau obiecte despre care se credea că au puteri magice şi care se purtau de către oameni cu convingerea că ele apără de boli, primejdii şi sunt aducătoare de noroc. Oamenii cred că aşa de mari sunt puterile acestui talisman, încât înlocuieşte pur şi simplu pe Dumnezeu, adică, având talismanul asupra noastră, nu am mai avea nevoie de harul Sfintelor Taine. De aceea, a încuraja apariţia lor, a le recomanda sau a le vinde, este un păcat. Nu demult au apărut unele rugăciuni care circulă sub denumirea de „Lanţul Sfântului Antonie“ sau şi mai grav rugăciunea lui Dalai-Lama care nu are nimic comun cu rugăciunea creştină. Cât de neştiutori sunt cei care se despart de Dumnezeu, pentru a ţine la piept, în portofel ori în casă, această cărticică, numită talisman...  Cărţile de rugăciune şi celelalte simple rugăciuni care circulă fără girul autorităţii bisericeşti şi fără binecuvântarea unui ierarh trebuie privite cu rezervă şi folosite numai dacă ele se regăsesc şi în cărţile oficiale de rugăciune. Purtarea unor cărţi cum sunt: Visul Maicii Domnului, Brâul Maicii Domnului, Epistolia Maicii Domnului, Talismanul, Cele 12 vineri mari de peste an, Dezlegarea de farmace şi de vrăji, Dezlegarea de blesteme, nu ne apără de rele şi de primejdii şi nu ne îndeplinesc cererile, numai rugăciunea făcută cu stăruinţă, credinţă şi încredere în ajutorul lui Dumnuzeu, al Maicii Domnului şi al Sfinţilor ne este de folos. Este imposibil să credem că este mai important să purtăm aceste broşuri cu noi, decât să folosim rugăciunile oficiale ale Sfintei Biserici .

sâmbătă, 25 ianuarie 2014

DESPRE DISCOTECĂ


      CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE                                                            DISCOTECĂ
 Întrebare: Când va veni Hristos a doua oară, oare pe cine va ierta pe cei care şi-au pierdut nopţile şi sufletul în discoteci sau pe cei care au fost la Biserică în fiecare duminică???
 Eu sunt ferm convins că-i va ierta pe cei care au mers la Sfânta Biserică. „BIBLIA (Fântâna Vieţii) ar trebui să fie în permanenţă deschisă, iar DISCOTECA (Gura iadului) să fie pentru totdeauna închisă“


                                                                          Preot Ioan 

                                 Iubiţi credincioşi,
 Iisus Hristos a venit să ne aducă Sfânta Sa învăţătură, să ne descopere adevărul cu privire la Fiinţa lui Dumnezeu (adică faptul că Dumnezeu este Unul în Fiinţă dar întreit în Persoane) să ne cunoaştem sensul vieţii noastre pe pământ (respectiv mântuirea sufletului), să risipească lucrările întunericului şi ale Satanei. Dar cine este Satana? Cel mai bun arhanghel al lui Dumnezeu, care se numea Lucifer şi pe care astăzi adepţii lui îl numesc Satana, a vrut să fie adorat ca Dumnezeu, s-a răzvrătit împotriva Prea Sfintei Treimi. Însă imediat s-a transformat din înger luminos în înger întunecat şi s-a numit Satana. Dorinţa lui de a fi adorat ca Dumnezeu n-a uitat-o şi dea lungul veacurilor, a încercat să şi-o îndeplinească. Aşa a creat propria lui religie, religia lui Satana. Satanismul este adorarea lui Satana. În străinătate există „biserici sataniste“ oficiale şi legale. La noi în ţară 1 Despre discotecă nu există aşa ceva (şi Doamne fereşte, nici să nu fie), dar avem în schimb ceva asemănător DISCOTECA.
De ce doresc tinerii să meargă la discotecă? 
În zilele noastre cei mai mulţi tineri merg la discotecă pentru că nu-şi cunosc sensul vieţii lor. Un asemenea tânăr (după cum spunea chiar el „fan al discotecilor“) mi-a destăinuit o frământare pe care o avea de mult în suflet: „Părinte, aş vrea să-mi spuneţi care-i menirea mea, de ce trăiesc pe lumea aceasta?“ Şi atunci i-am spus aşa: „Dumneata eşti un om care poartă chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Sufletul vine de la Dumnezeu şi se va întoarce tot la Dumnezeu care l-a creat, dar să fii atent că merge la judecată. Fiindcă ne naştem în lacrimi şi murim tot în lacrimi, pentru că un necaz ne lasă şi alte două ne iau în primire, viaţa fiind o vale a plângerii este un lucru foarte normal să întrebi de ce trăim. TRĂIM SĂ NE MÂNTUIM!“ Mântuire înseamnă îndumnezeire, ori nici vorbă despre aşa ceva la discotecă. Cei ce merg la discotecă îşi zidesc viaţa pe nisip, neştiind cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a spus: „Fără Mine nimic nu puteţi face“ (Ioan 15:5). Este foarte greu ca tinerii să fie convinşi de faptul că muzica rock este o „poartă spre iad”, fiindcă ascultând critica adusă acestui gen de muzică, ei se apără spunând că textele formaţiilor ai căror fani sunt nu au texte blasfemiatoare. Deşi am putea inventaria mii de fragmente din cântecele muzicii rock, în care este glorificat şi adorat Satana, ca un dumnezeu, spre relevanţă vom lua, ca un prim exemplu, cântecul lui Arthur Brown intitulat „ Lumina“: 
                                ....Sunt dumnezeul iadului de foc 
                                   Şi îţi voi transmite focul. 
                                  Te voi lua să arzi.
 Cine altul poate fi „ dumnezeul iadului de foc“ decât Lucifer, mai marele dracilor, şi de ce nu ne cutremurăm de dorinţa lui de a ne transmite focul. Este vorba desigur de focul urii, al răzbunării, al nonconformismului, al desfrânării, al avortului, al perversiunilor sexuale, al crimei, al drogurilor, al beţiilor, al depărtării de Dumnezeu, care domneşte în DISCOTECI. 
Aceşti tineri debusolaţi ar trebui să caute alt foc, căci aşa a spus Însuşi Iisus Hristos: „Foc am venit să aduc pe pământ“ (Luca 12:49).
Este vorba de focul credinţei celei adevărate (creştin ortodoxe), focul iubirii lui Dumnezeu, focul omeniei, al răbdării, al rugăciunilor şi al postului, focul participării Duminica la Sfânta Liturghie etc.
În timp ce noi, creştinii, ne folosim de puterea Sfintei Cruci, cei care cântă melodiile pe care le auzim în discoteci, se folosesc de crucea întoarsă invers sau de pentagramă (şi de multe bijuterii precum cercei sau brăţări cu semnul crucii inverse). Noi creştinii, avem ca imnuri şi muzică psalmodia şi muzica bizantină. Sataniştii au propria lor muzică: Heavy Metal, Death Metal, Black Metal..., unde îl glorifică în mod evident pe Satan ca dumnezeu, dorind ca toţi oamenii să îngenuncheze în faţa lui. Astfel prin muzica modernă, ei ademenesc, atrag noi adepţi la religia lui Satana. Tinerii fără să înţeleagă şi să cunoască multe lucruri, ascultând aceste cântece participă şi doresc ceremonii satanice. După cum a mărturisit un şef al sataniştilor (din Grecia) la o întrunire dedicată lui Apollo, el a fost ghidat spre satanism ascultând muzica Heavy Metal. Dar despre problema satanismului în muzica rock, să lăsăm însăşi muzica să ne vorbească.
 1. O trupă de muzică Heavy Metal, AC/DC, în cântecul ei                                   „Clopotele iadului“ spune: 
                    „Eşti tânăr, dar vei muri. 
                     Nu voi întemniţa pe nimeni.
                     Nu voi compătimi nici-o viaţă 
                     Nimeni nu îmi va rezista. 
                      Am clopotele mele şi
                      Te voi lua în iad. 
                      Te voi lua.
                       Satana te va lua. 
                       Satana te va lua.
                       Clopotele iadului...“

 Iată cât de sigur se declară satana (cel „mincinos şi tatăl minciunii“, Ioan 8;44) că îi va lua în iad pe adepţii genului de muzică rock. Pentru a ne arunca în deznădejde el spune: „Nimeni nu îmi va rezista, te voi lua, te voi lua, Satana te va lua...“ 
 2. Trupa „Flames“, în cântecul „Păzeşte-te de câinii războiului“ spune: 

                      „Diavolul, domnul întunericului,
                        Îţi va da puterea 
                       Să guvernezi pământul 
                       Şi pe oamenii lui... 
                       Pentru aceasta vino şi urmează fiara...
                       Păcat după păcat, 
                       Să glorificăm pe satana,
                       Împăratul potrivnic lui Dumnezeu şi dumnezeu“
 3. Formaţia „Led Zeppelin“ în cântecul lor „Scară spre cer“ cântă: „
                             ...Dumnezeu m-a uitat, 
                               Ţie îţi cânt dulce satana, 
                               Toată puterea este a lui Satana, 
                               Acesta ne va da 666, 
                               Vreau să merg la diavolul“.
 Aceeaşi formaţie a fost chemată în 1986 în faţa unui tribunal din California pentru că pe acelaşi disc a cântat mesaje precum: 
„Eu trebuie să trăiesc pentru diavolul,
 Nu fi prost cu diavolul, 
Nu ai nici-o teamă de acesta, 
Vreau ca Hristos să îngenuncheze înaintea lui Satana...
“ Iată cuvinte amăgitoare şi blasfemiatoare. 
Amăgitoare fiindcă noi nu trebuie să trăim pentru diavolul, ci pentru acela care S-a adus pe Sine Însuşi Jertfă, spre a ne împăca cu Dumnezeu, aşa după cum am promis în Taina Sfântului Botez (am promis că ne lepădam de satana şi de toată slujirea lui şi ne unim cu Hristos) şi cum se spune Duminica în Biserică la Sfânta Liturghie: „TOATĂ VIAŢA NOASTRĂ LUI HRISTOS DUMNEZEU SĂ O DĂM!“.
 ► Blasfemiatoare pentru că, dacă în vecii vecilor, olarul nu va îngenunchea înaintea oalei, zidarul înaintea spoielii de pe perete, cu atât mai mult Veşnicul, Atoatecreatorul (Dumnezeu Iisus Hristos) nu va îngenunchea înaintea creaturii sale (Satana). Nu aţi văzut ce scrie pe cruci:
               „Is.Hr.Ni.Ka., adică Iisus Hristos ÎNVINGĂTOR !” 
 4. Un cântec al formaţiei „Rolling Stones“ intitulat „Simpatie pentru diavol“, şi care a devenit imn al sataniştilor, are următoarele versuri:
                      „Te rog lasă-mă să mă recomand 
                      Sunt un duh al bogăţiei şi al senzaţiei
                      Am existat de mulţi, mulţi ani,
                      Am furat multor oameni 
                      Credinţa şi sufletul. 
                      Am existat când Iisus Hristos 
                       Oare ce alte dovezi i-ar mai trebui cuiva pentru a se convinge de conţinutul muzicii rock? 
Cei neştiutori nu pot discerne, nu pot separa adevărul de minciună. Adevărul este că satana este mulţumit când întâlneşte pe cineva care i se închină, este mulţumit că a furat credinţa şi sufletele multor oameni şi poartă numele de Lucifer. Minciună sfruntată este atunci când spune în versurile de mai sus că este un om, căci în fapt el este diavolul, şi blasfemie atunci când spune că păcătoşii sunt sfinţi. Dacă păcătoşii sunt sfinţi, ar însemna - ca o continuare logică a blasfemiei că Dumnezeu Preasfântul este prea preapăcătos. Considerăm că versurile de mai sus sunt mai mult decât suficiente, încât fiecare cititor binevoitor să se convingă că muzica din discoteci duce la moartea sufletelor noastre. Pentru o imagine cât mai clară iată câteva articole din ziarele naţionale despre adevărata faţă a discotecilor - n.a. 
       Copiii merg la discotecă înarmaţi cu şişuri şi cuţite 
 (Articol luat din Gazeta de Sud, Luni, 16.02.2004) 
Jandarmii, inspectorii OIPC Gorj şi poliţiştii de la Serviciul de investigare a fraudelor au controlat, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, zeci de magazine, BARURI ŞI DISCOTECI din Mătăsari, Drăgoteşti, Bolboşi şi Turceni... Peste tot, minorii puteau cumpăra alcool şi tutun, fără nici un fel de restricţii. De altfel, clientela era formată, în majoritatea barurilor, dar mai ales în discoteci, din tineri care aveau sub 18 ani. Din acest motiv două discoteci au fost închise, copiii fiind trimişi acasă.
 TOT DE LA COPII, TRUPELE SPECIALE DE JANDARMI AU CONFISCAT ŞIŞURI, CUŢITE ŞI ROZETE
„Arsenalul“ a fost aruncat pe podea, în momentul în  care se desfăşura controlul, copiilor fiindu-le frică să nu fie prinşi cu arme albe asupra lor. (Oare părinţii ştiu cu ce umblă şi pe unde îşi petrec timpul liber copiii lor? Un lucru deosebit de grav este că în discoteci pot fi văzuţi copii de clasa a 4-a, care beau „cot la cot“ cu cei mari, şi printre ei şi câţiva preşcolari - n.a.) 
                        Tragedia din discoteca Maxx Space
 (Articol luat din Evenimentul Zilei, 22 Mai, 2002) 
Discoteca Maxx Space a fost scena unui tragic accident în timpul concursului „Liceul anului“ soldat cu spitalizarea a patru elevi, între care şi Gabriela Moraru, care a murit pe 13 mai... (Dacă nu mergea la discotecă, Gabriela nu ar fi fost astăzi în mormânt, ci s-ar fi bucurat de marele dar pe care-l primise de la Dumnezeu, adică VIAŢA - n.a.).
                                Iubire între două cuţite (http:/www.vlg.sisnet.ro/arhiva/2879/Social/htm)

 Dezamăgit în dragoste, S. Cornel din Tecuci îşi îneca amarul într-un bar. Să vezi ghinion: prietena lui a plecat la discotecă cu C. Nelu, un rival cu care îşi disputa de mai mult timp favorurile Cameliei. Încălzit de alcool şi cu gânduri de răzbunare, Cornel s-a dus acasă să-şi ia un cuţit spre a se răzbuna. Vasile, fratele lui Cornel hotărăşte să-şi ia şi el un cuţit şi amândoi l-au aşteptat pe Nelu să iasă din discotecă. Vasile i-a înfipt cuţitul în piept, iar Cornel în spate. Nelu a murit aproape imediat. Vasile şi Cornel au fugit, aruncând cuţitele într-un container de gunoi. Au fost prinşi şi condamnaţi la câte 17 ani de închisoare. De unde a pornit acest eveniment cu sfârşit tragic şi unde s-a încheiat este foarte clar: a pornit din DISCOTECĂ şi s-a încheiat pentru tânăra victimă, în mormânt, iar pentru cei doi fraţi, cu petrecerea anilor tinereţii în puşcărie (Dacă nu mergeau la discotecă, Nelu nu ar fi fost astăzi în mormânt, cei doi fraţi Vasile şi Cornel nu ar fi ispăşit ani grei de puşcărie, iar Camelia cine ştie pe unde o mai fi, poate tot la discotecă... - n.a.).
    Raperii români se poartă după cum le dictează propriile versuri  (http://www.gardianul.ro/index.php
 După 1990, au apărut în România influenţe ale unei muzici din ghetourile americane denumite rap. Acest cuvânt înseamnă „a vorbi prostii“. După cum scrie Vasile Dancu, muzica lor nu se rezumă doar la înjurături sau vulgaritate. Pentru ca să înţelegeţi mai bine de ce scriem despre „cultura de cartier“, vă reamintim că în ultimele luni, doi dintre idolii „băieţaşilor de cartier“ au fost implicaţi în scandaluri de trafic de droguri. Este vorba de Toader Şişu, membru al trupei „La Familia“, şi „Kagula“ de la R.A.C.L.A. De asemenea, în urma unui conflict care a avut loc la discoteca „Dumars“, din Regie, solistul trupei B.U.G. Mafia, poreclit „Uzzy“, a sărit la bătaie din cauza unei femei. Martorii au afirmat că „şi-a cam luat-o pe coajă“, însă a doua zi gaşca lui Uzzy ar fi rezolvat problema. Fără să-şi dea seama, comportamentele celor trei influenţează fanii. (Asta ca să nu mai vorbim de versurile lor, care denotă neruşinare şi subcultură. La aşa trupă, aşa fani! - n.a.).
                              Sexy-club la Băileşti
 Nimeni n-ar fi crezut că va avea mare succes un bar de strip- tease în locul în care s-a născut Amza Pellea. În 1999, un întreprinzător a avut însă această iniţiativă, iar afacerea a demarat destul de puternic, polarizând atenţia întregii zone. Imediat după lansare, localul a strâns aproape toţi sătenii care erau miraţi că în localitatea lor se poate petrece aşa ceva. Femeile în vârstă, erau alungate din cârciuma cu bară pentru strip-tease. Acum lumea s-a obişnuit deja, iar patronul localului de pe Strada Victoriei îşi câştigă banii de la şoferii de tir care tranzitează localitatea. Fetele dansează deja numai la cerere, iar în restul timpului localul arată ca un birt normal. Mai ales ziua, când sătenii se duc să bea o ţuică de prune şi să mai discute. (Într-adevăr răul polarizează şi produce repede obişnuinţă, mai ales unde sunt uneltele satanei: fete dezbrăcate şi băutură - n.a.). 
                               Striptizzzzzzz, neică! 
La Costeştii de Buzău, fix între şcoală şi biserică, şade la loc de cinste şi cu ieşire la şosea clădirea discotecii „HT“. Construcţia, un adevărat complex comercial, proaspăt văruit într-o culoare pastelată, dotată cu magazin mixt, este ceva mai mare decât mica şcoală  părăginită. Dacă vorbeşti cu oamenii care stau „la ocazie“ chiar în faţa discotecii, te lămureşti: în satul Costeşti se face strip-tease. Unul dintre bărbaţi zice că n-a fost niciodată „la bară“ să le vadă pe fete, pentru că „nu se cuvine“. Şi râde, cu înţeles. (Acesta era un om cu frică de Dumnezeu care ştia Cuvântul pe care L-a spus Iisus Hristos în Predica de pe Munte: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult «Să nu săvârşeşti curvie». Eu însă vă spun vouă: că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit curvie cu ea în inima lui“ - Matei 5:27-28 - n.a.). Celălalt însă nu are nici un fel de reţineri: „Da, dom’le, vin fete care se dezbracă şi dansează. Ce-i rău în asta?“ Nimic! E chiar foarte bine, zic oamenii, că la această formă de manifestare „culturală“ a ajuns lumea satului. Numai că te aşteptai să stai de vorbă cu ţăranul din cărţi, cel cu spiritul pur şi vorba înţeleaptă, izvor nesecat de bună-cuviinţă etc. Dar, după cum spune barmaniţa discotecii, la Costeşti nu vin doar tinerii din sat, ci şi oameni din Buzău, Urziceni, Mizil, doar pentru distracţia „atroce“ pe care o oferă „HT“-ul. Vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 22.30 si 4.00-5.00 dimineaţa, muzica duduie în încăperea de la etaj, sub atenta supraveghere a lui DJ Andrei, venit special de la Buzău. Intrarea este 20.000 de lei, indiferent de sex, vârstă sau etnie. În drum spre camera de dans, poţi lua o gustare în cochetul restaurant de la parter. Şi lumea se înghesuie (la Biserică nu se înghesuie, deşi este intrarea liberă) pentru că discoteca „HT“, deşi se află pe-o uliţă dintr-un sat, nu e cu nimic mai prejos decât suratele ei citadine. În plus, căruţele care trec prin faţa stabilimentului conduse de ţărani în picioare, cu paltoane şi căciuli din blană de miel, dau o notă inedită serilor dansante. Iar pentru cei care, la un pahar în plus, încep să aibă remuşcări pentru plăcerile lumeşti (mai bine zis diavoleşti) la care se dedau, există ceva mai la deal, crucea bisericii. Afară, strălucirea ei pare a concura cu luminile discotecii, pentru că părintele a învelit-o în neon fluorescent, ca s-o vadă toată lumea, chiar şi în întunericul nopţilor pline de păcate. 
                     Rromii şi jandarmii condamnă violenţa 
(Cotidianul Investigaţii, 13-19 noiembrie, 2003, htm) Reprezentanţii rromilor condamnă comportamentul violent al persoanelor din rândul acestei etnii care au omorât în bătaie un jandarm ce încerca să aplaneze un conflict izbucnit într-o discotecă din Târgu-Jiu, se arată într-un comunicat remis luni, semnat de deputatul Mădălin Voicu şi comandantul Jandarmeriei Române, generalul Anghel Andreescu. Reprezentanţii rromilor au avut luni o întâlnire cu conducerea Jandarmeriei Române, prilej cu care s-a reafirmat dorinţa celor două părţi de a se respecta prevederile Protocolului de parteneriat încheiat la 8 martie. Totodată, cele două părţi şi-au exprimat „încrederea că asemenea fapte reprobabile nu se vor repeta şi că toate segmentele comunităţilor locale vor înţelege că jandarmii sunt apărători ai ordinii, ai liniştii publice, ai drepturilor tuturor cetăţenilor, şi că de modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile cu care sunt învestiţi prin lege depinde siguranţa fiecăruia şi a tuturor“, se mai arată în comunicat. Jandarmul George Marchiş, rănit în timpul altercaţiei de la discoteca Vox din Târgu-Jiu, a murit în noaptea de duminică spre luni, în Secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. George Marchiş avea 23 de ani, era orfan şi avea doi fraţi mai mici. Era din Baia Mare şi urma să fie eliberat din armată peste trei luni. (Până una-alta cei doi frăţiori ai jandarmului George Marchiş îl aşteaptă degeaba. A murit... într-o discotecă... - n.a.). 
                       Topless pe podiumul discotecilor
 (Viaţa Liberă, cotidian independent, articol de Laura Gurău) Potrivit unui ordin ministerial, discotecile de pe litoral (cu excepţia celor din staţiunea Costineşti) au fost obligate să funcţioneze doar până la ora 1,00, pentru a nu-i deranja pe turiştii români şi străini aflaţi la odihnă. Discotecile erau deschise până la 4 dimineaţa, tinerii preferând să vină la dans după ora 24,00. Concursurile din discoteci, iniţiate de DJ, au scandalizat o bună parte din turişti: fetele (în mare parte minore) făceau topless pe podium, iar bărbaţii le încurajau de pe margine, pe jumătate dezbrăcaţi. Cele mai multe dintre discotecile litoralului românesc sunt considerate cuiburi ale proxeneţilor, consumatorilor şi traficanţilor de droguri. (Aşa fiind, oare părinţii acestor copii nu ştiu cu ce ocupă copiii lor la discotecă? Nu au teamă că la „Înfricoşata Judecată“ vor răspunde amarnic, nu numai de păcatele lor, dar şi pentru lipsa de educaţie religioasă din aceste suflete pierdute? PÂRINŢI INCONŞTIENŢI! DE TREI ORI VAI! - n.a.). 
                            Striptease la înălţime 
În staţiunea Eforie Nord, de exemplu, pe o distanţă de numai 200 de metri, funcţionează nu mai puţin de patru discoteci, la etaj, pe nişte esplanade special amenajate. Chiar dacă nu te aflai în mijlocul dansatorilor, de pe o terasă apropiată, puteai să iei foarte uşor „pulsul“ distracţiei de la etaj. Fete a căror vârstă nu depăşea, cu siguranţă, 18 ani, urcau pe podium cu o „lejeritate“ debordantă şi, la îndemnul DJilor (iniţiatori de concursuri „fierbinţi“), se dezbrăcau în ritmurile unei melodii special alese, şi care anunţa (pentru cunoscători) că a început concursul de striptease. Atmosfera din discotecă „exploda“ pur şi simplu. Băieţii îşi scoteau hainele de pe ei, mişcau haotic din cap, cu pletele pe umeri, iar fetele (chiar dacă nu erau în competiţie) se despuiau fără nici un fel de reţinere. Drept recompensă, câştigătoarele concursului de striptease (şi de dans) primeau câte un cocteil (băutură alcoolizată) în valoare de 200.000 de lei şi beneficiau de intrare gratuită în discotecă, în următoarele seri... (Aceste tinere care smintesc lumea dezbrăcându-se cu o „lejeritate“ debordantă, şi băieţii care „se despuiau fără nici-un fel de reţinere“ mai sunt pentru părinţii lor „nădejdea zilei de mâine“ şi vor avea ei vreodată familie binecuvântată de Dumnezeu??? Îmi spunea bunica mea că în ţara noastră, mai demult, exista o floare foarte frumoasă care se numea „RUŞINEA FETII“. Astăzi, această plantă a dispărut, probabil odată cu neruşinarea fetelor din zilele noastre. Unde mai pui că şi băieţii sunt la fel de neruşinaţi şi fără frică de Dumnezeu şi de porunca lui cea sfântă: „SĂ NU FII DESFRÂNAT!“ - n.a. ). 
                             Discoteca bărbaţilor goi
 La ora 22,00, ora deschiderii discotecilor de pe litoral, zeci de tineri luau cu asalt intrările, trecând peste bodyguarzi. După primele melodii şi beri consumate, adolescentele se căţărau deja pe boxe şi parapeţi, dansând lasciv în faţa partenerilor. Nici băieţii nu se lăsau mai prejos. În numai câteva minute, se dezbrăcau şi ei în înghesuială fără ca cineva (de la paza şi protecţie, de la poliţie) să le atragă în vreun fel atenţia ori să-i oprească. Mai mult, melodiile alese de DJ, cu versuri obscene, înfierbântau, la maximum, atmosfera din discotecă. În Eforie Nord, într-una din discotecile de pe malul mării, se ştie că, după ora 22.30, bărbaţii dansează goi. În cursul zilei, zeci de anunţuri făcute la microfon prin staţii, anunţau turiştii despre „senzaţiile tari“ pregătite pentru doamne şi domnişoare. Seara, în toiul dansurilor erotice, bărbaţii începeau să facă striptease. Petrecerea, cu goliciuni, muzica de toate felurile, fete „obraznice“, stroboscoape, beri şi cocteiluri, se întindea de fiecare dată până dimineaţa, în zori... Un bodyguard de la o discotecă din Eforie Nord, care munceşte pe litoral de cinci ani de zile, a spus că îi ştie pe „peşti“ de când a început să lucreze. Ştie că în discotecă se vând şi se consumă droguri, ştie că cele mai multe dintre fete intră în filiera prostituţiei. „Pe multe dintre aceste fete nu le mai vedem pe litoral după ce încap pe mâna proxeneţilor. Dispar fără urmă. Este posibil ca ele să fie vândute ori sechestrate. Nici poliţia nu le mai poate găsi...“, a spus acesta. 
                               Manele ieftine ca parizerul
 – subcultură (Viaţa Liberă, cotidian independent, articol semnat de Laura Gurău) Impresarul orădean Tudor Ardelean, colaborează cu două case de producţie, însă vrea să-şi deschidă cât mai repede propriul studio de înregistrări. De ce ai nevoie în viziunea sa pentru a ajunge artist? În primul rând de talent, crede Tudor, apoi de muncă, ambiţie, puţină şansă şi... de coloană vertebrală (moralitate) care „de cele mai multe ori lipseşte, din păcate“. Paradoxal, declara Tudor Ardelean, la public prind cel mai bine genurile proaste: „Asta deoarece există un anumit vid în muzica românească, creat de cei care au venit nechemaţi în această artă, care treptat s-a transformat în industrie“. (Pe fondul lipsei de cultură, s-a dezvoltat o dragoste explozivă pentru manele şi s-a uitat ce înseamnă valoarea. Pentru impresarul bihorean, manelele se aseamănă cu parizerul: amândouă ieftine şi de calitate îndoielnică. Această muzică le gâdilă auzul şi le ia minţile!). 
         „Vroiam să mă dau şmecher în faţa fetelor“ 
              ( www_Per Tu_ro.)
A.P., 24 de ani, cu o situaţie materială bună (părinţii sunt patroni), se droghează de trei ani. „Am început sa fumez marijuana cu prietenii afară, pe lângă bloc“, povesteşte el „Cineva ne oferise gratis o ţigară şi toţi am fost curioşi să vedem cum este. Unii nu s-au simţit prea bine şi n-au vrut să mai încerce, dar eu şi alţi doi prieteni am  încercat şi alte droguri. Sper că nu mă întrebaţi de ce. Vroiam să fiu conducătorul tuturor, să mă dau şmecher în faţa fetelor. Odată, la discotecă, am luat ecstasy şi am dansat toată noaptea fără să simt oboseala. Începuse să-mi placă. Fiindcă ai mei aveau bani, îmi permiteam să cumpăr droguri din când în când. Am luat heroina şi am fumat-o. Pe urmă, ca să arăt că pot şi eu să fac la fel ca prietenul meu şi fiindcă eram curios să văd ce se întâmplă, mi-am injectat-o. Asta s-a întâmplat acum vreo doi ani. De atunci am început să-mi injectez heroina mai des. Mă gândeam mereu la droguri, cum să fac rost de banii din ce în ce mai mulţi care îmi trebuiau pentru doze. Începuse să-mi fie rău dacă nu îmi luam doza. Aveam dureri musculare mari şi nu puteam să fac nimic. De frica următoarei crize, ajunsesem să iau heroină foarte des. Nu mai puteam să trăiesc în felul acesta. Atunci, le- am spus părinţilor şi am ajuns la doctor. Am început să merg şi la psihoterapie. Acum sunt sub tratament şi mă simt foarte bine. Îmi doresc din toată inima să pot renunţa definitiv la droguri“, povesteşte tanarul pentru care stupefiantele pareau un cosmar 
,PENTRU CEI CARE VOR SA INCERCE LE SPUN CA PENTRU CATEVA ORE DE DISTRACTIE BETON , NU MERITA SA ITI STRICI SANATATEA...
                          Inventarul drogurilor
(www_PerTu_ro.Victor POP)
Cocaina sau coke, cum mai este denumită de către consumatori, are un efect excitant, urmat de depresie. Este o pudră albă, obţinută din frunza arborelui de coca din Anzi. Uneori este injectată, dar cel mai adesea se prizează cu ajutorul unui tub. Canabisul uscat se amestecă cu tutun, se rulează în ţigări şi se fumează. Poate provoca bronşite şi alte tulburări respiratorii, putând duce la cancer pulmonar. Marijuana se extrage din orice parte a cânepii indiene. Ca şi haşişul, un alt stupefiant produs din florile canabisului, generează o stare de beţie, însoţită de râs nestăpânit şi convulsiv. Reacţiile de dezorientare persistă mai multe săptămâni după fumat. L.S.D. (acidul lisergic din „cornul secarei“) se prezintă sub formă unui lichid incolor, inodor, sau sub formă de pudră şi mici pilule. De asemenea, se poate afla impregnat pe timbre poştale şi fluturaşi adezivi. Produce tremurături ale mâinilor, frisoane şi greţuri. La scurt timp apare depresia psihică, ameţeala şi chiar accese de panică. Heroina este extrasă din morfină. Injectată venos, poate provoca pneumonie şi alte efecte secundare: hepatita virală, malnutriţie, pierderea greutăţii, iar prin supradozare poate interveni o severă depresie respiratorie, cauzatoare de moarte. Ecstasy se găseşte sub forma de tablete sau capsule diferit colorate. Efectul drogului, aşa numita „călătorie E“, este descris de către consumatori în termenii cei mai favorabili: începi să iubeşti pe toată lumea şi toată lumea te iubeşte. Drogul modifică percepţia, în special a muzicii. Foarte periculoasă este considerată creşterea temperaturii corporale, asociată cu deshidratarea. Consumatorii de Ecstasy dansează timp îndelungat, consumând energia echivalentă unei alergări de 100 km, fără să simtă epuizarea şi setea, astfel că nu mai pot fi salvaţi, datorită colapsului termic. Drogul acesta provoacă distrugeri ireversibile în creier.
              Drogurile sau moartea albă Raymond Carter:
„A CONSUMA DROGURI NU ESTE ALTCEVA DECÂT O SINUCIDERE ÎN MAI MULTE ETAPE: UN FEL DE SINUCIDERE ÎN SERIAL“
Copiii din femeile care au consumat droguri în perioada de sarcină se pot naşte morţi sau cu numeroase malformaţii: picioare strâmbe,absenţa unor membre, cerul gurii sau gura despicată şi alte malformaţii interne. Adolescenţii şi tinerii care consumă droguri sunt potenţiali delincvenţi, deoarece dependenţa şi duritatea sindromului de abstinenţă (sevrajul) îi determină să apeleze la orice căi pentru a obţine banii necesari procurării drogului. Primul pas (după vinderea obiectelor personale, furtul banilor şi a obiectelor de valoare din casă) este angrenarea în micul trafic stradal şi în furturile din buzunare, după care urmează furturile din maşini, tâlhăriile şi infracţiunile comise cu violenţă. Categoria drogurilor cuprinde, în mod generic o mare diversitate de substanţe lichide, solide şi gazoase, precum medicamentele (amfetaminele şi barbituricele, în special), alcoolul, ţigările, dar şi cele unanim recunoscute ca fiind ilegale (heroina, cocaina, L.S.D. etc.): tutunul, alcoolul, amfetaminele, cocaina, frunzele de coca, opiul şi derivaţii  săi, morfina, codeina, heroina, barbituricele, tranchilizantele, L.S.D., Ecstasy. 
                   Diferenţa dintre drog şi rugăciune
Omul, prin firea lui, încă de la începuturile sale, a fost şi este un căutător, un aspirant către mai bine, către mai sus, către absolut. Aşa cum spune unul dintre colaboratorii noştri (preot): „Persoanele care se droghează, sunt nişte căutători, însă nu ştiu pe cine caută şi ca atare să nu trebuie să se oprească aici! Pentru că aici nu vor găsi niciodată acel ceva după care tânjesc (pe Dumnezeu). Pe de altă parte, drogul este limita extremă - limita între viaţă şi moarte. Unii consumatori de droguri aleg această cale în semn de protest. Ca o revoltă, ca un «nu» spus lumii acesteia. De ce? Pentru că oamenii au ajuns ca nişte roboţi, care trăiesc într-un cadru de viaţă străin de viaţă şi asta numai din cauza lipsei de: nădejde, dragoste şi credinţă „fierbinte“ în Domnul Nostru Iisus Hristos”. Efectele drogului sunt stări de falsă fericire. Sunt scenarii subtile şi periculoase create de diavoli, cu multă minuţiozitate. Înşelătoria merge până acolo încât una dintre substanţele deosebit de periculoase, din categoria drogurilor, se numeşte chiar „pudra îngerilor“. Se poate numi şi aşa, dar este o denumire incompletă. Corect ar fi să i se spună 
„PUDRA ÎNGERILOR NEGRI sau A DIAVOLILOR“
Până la un punct, duhurile întunericului oferă stări asemănătoare cu cele pe care le dă rugăciunea. Îi oferă consumatorului de droguri, posibilitatea de a „escalada“ treptele falsului Rai, după care victima se prăbuşeşte în adâncul întunericului. Aici îl aşteaptă stări cumplite de depresie, anxietate, confuzie, delir, asociate cu dureri fizice greu de suportat. Modalitatea de a ieşi din acest Iad? Încă o doză! Şi încă una! Până când organismul cedează şi sufletul se pierde pentru totdeauna în cazul în care decesul survine în urma administrării unei supradoze. Toxicomanii, în momentele lor de luciditate, ar trebui să se gândească la faptul că trupul acesta piere, sufletul însă niciodată. Şi dacă pentru a calma durerile trupeşti putem lua un medicament, pentru durerile sufleteşti nu există decât rugăciunea. Iar durerile sufleteşti sunt infinit mai mari decât cele ale trupului! Ce va face bietul suflet în Iad, când forţele întunericului se vor dezlănţui şi vor năpădi asupra lui? Ce poate face atunci? Atunci când nici măcar nu se mai poate muri? Alternativă nu există. E doar atât - chinul veşnic... Acolo nu se mai poate lua încă o doză pentru a deveni din nou „fericit“. Calea drogurilor începe cu efecte psihice „înălţătoare“ (înalta percepţie a sunetelor şi culorilor, starea de beatitudine şi chiar transă) şi sfârşeşte cu efecte psihice şi fizice dezastruoase. Drogul te scoate dintr-o stare de normalitate, sau de tulburare, te introduce în lumea falsei bucurii, după care te aruncă cu brutalitate în cumplitele chinuri ale iadului afectând atât sufletul, cât şi trupul. Rugăciunea, însă, îţi oferă adevărata bucurie şi stabilitate, adevărata putere. Efectele rugăciunii vor fi întotdeauna minunate. Aici există „lumina cea adevărată... şi duhul cel ceresc“. La capătul rugăciunii nu vom întâlni niciodată anxietate, panică şi depresie. Aici ne aşteaptă: „credinţa, nădejdea şi dragostea“... Toxicomanii care au încercat şi varianta rugăciunii s-au regăsit, şi-au eliberat sufletul şi au călcat în picioare arvuna dată iadului prin consumul de ierburi ale diavolului. Tot ei au spus că: „drogul este o minciună, rugăciunea este adevăr“. 
Despre rugăciune şi efectele ei ne vorbeşte şi monahul Agapie Criteanu, în cartea sa „Mântuirea păcatelor“: „...Şi de afli o cât de mică plăcere în viaţa aceasta, ea nu este statornică până la sfârşit, ci toată îndulcirea ei se sfârşeşte cu necaz şi suferinţă. Numai mângâierea lui Dumnezeu rămâne pururea, că nu este cu putinţă să se schimbe în amărăciune, nici mângâierea cea duhovnicească să se întoarcă în dureri şi pedeapsă...“. Prin rugăciune curată chiar şi durerile fizice dispar, chiar şi bolile necruţătoare se topesc. De ce? Pentru că: „CE E CU NEPUTINŢĂ LA OAMENI E CU PUTINŢĂ LA DUMNEZEU“. 
                                    Iubiţi credincioşi,
 Discoteca este o „ciumă spirituală groaznică“ pentru toate satele , comunele şi oraşele acestei ţări cu un popor încreştinat cu 1964 de ani în urmă de Sfântul Apostol Andrei. Un preot numea sugestiv discoteca: „Cloaca dracilor“. Discoteca, stadionul de fotbal, cârciumile, barurile, cazino-urile..., sunt îndeletniciri necreştineşti, fiindcă au menirea de a ne face să-L uităm pe Dumnezeu. Discoteca deschide porţile iadului (prin păcatele care se săvârşesc acolo) iar Sfânta Biserică Ortodoxă deschide porţile Raiului prin Sfintele Taine care se săvârşesc în ea. Discoteca este mai mult decât o înşelăciune, este o beţie a înşelăciunii, pentru că cei ce merg acolo, cad în „şanţul patimilor şi în „noroiul necurăţiei,“ gustă din roadele păcatelor şi astfel îl scot pe Hristos din sufletele lor. Sfânta Biserică Ortodoxă poate fi numită locul unde se întâlneşte cerul (Dumnezeu) cu pământul (oamenii), iar discoteca poate fi numită locul unde se întâlneşte iadul (Satana) cu pământul (oamenii). Nimeni nu se poate juca cu satana, deoarece există fie că vrem sau nu. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu muzica. Nici cel care fredonează, nici cântăreţul, nici membrii formaţiei, ori în cele din urmă nici cei care ascultă sau cred fără să bănuiască despre ce este vorba, sau folosesc simboluri şi cuvinte satanice, nu sunt scutiţi de lucrarea diavolului. Diavolul îl influenţează pe om şi acţionează asupra lui. După cum spun psihologii orice imagine sau afiş influenţează subconştientul sau inconştientul, fie că vrem sau nu. Este destul de greu ca tinerii să fie convinşi de faptul că muzica rock este o „ poartă către iad “deşi ar fi de ajuns să amintim că prin această muzică este promovată nu virtutea, ci libertatea dezmăţată, este promovată dragostea libertină, este promovată patima (beţiei, fumatului, violenţei, mândriei, răzbunării... şi de foarte multe ori crima...). Trist lucru este că în noaptea Sfintelor Paşti unii tinerii merg la discotecă şi apoi vin la Biserică să ia Sfintele Paşte. Minunat ar fi dacă discotecile ar fi închise în acea noapte şi să se ştie că, adevăratul creştin este acela care participă cu tot sufletul la Sfânta Liturghie din noaptea Paştilor. După cuvântul Sfântului Serafim de Sarov, trebuie să trăiţi în lume dar fără să fiţi din ea şi ca atare, întipăriţi în sufletul dumneavoastră îndemnul meu preoţesc: Mergeţi la Biserică duminica! Abandonaţi discotecile, barurile, drogurile, ţigările, desfrânările, beţiile, destrăbălările, şi să nu uitaţi nici cuvintele lui Nicolae Iorga: În viaţă pierzi ani, iar când mori mai ceri o clipă! 
BIBLIOGRAFIE: Arhimandritul Nectarie Moulatsioti, Despre farmece şi cum pot fi dezlegate ele, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003; Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Dicţionar Enciclopedic de conştiinţe religioase, Editura Diecezana, Caransebeş,2001; Drogule, citeşte colea, httm Gazeta de Sud, luni, 16. 02. 2004. 1

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.