duminică, 18 august 2013

Paradoxul Crucii


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Taina Sfintei Cruci e poate cea mai cutremurătoare, cea mai înfricoşătoare dintre toate tainele pe care le păstrează Biserica: Taina revelaţiei şi a binecuvântării. E taina naşterii noastre a doua. Putere care sfinţeşte creaţia şi descoperă "zidirea cea nouă" în Hristos, Crucea, departe de a însemna negarea trupului şi a lumii, rămâne semnul biruinţei asupra răului, al dăruirii şi ascultării până la capăt faţă de Dumnezeu.

Crucea are în creştinism mai multe înţelesuri. Primul este cel al instrumentului de tortură pe care îl vedem pe Hristos răstignit, apoi acela al obiectului de cult prezent în biserici. Într-alt sens, crucea ar fi legată de puterea de mortificare a păcatului din noi, de înfrânare de la rele şi de răbdare a greutăţilor şi a întristărilor suferite din pricina aceasta. Crucea este semnul darului pocăinţei, al pocăinţei sub har.

Instrumentul Răscumpărării

Hristos a ales moartea pe cruce pentru că Crucea este simbolul cel mai elocvent pentru sacrificiul Mântuitorului. Ridicat pe cruce, Domnul poate fi văzut de departe şi, de la înălţime, El îmbrăţişează întreaga omenire. Braţele întinse exprimă cuvintele: "Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi" (Mt. 11, 28).

sâmbătă, 17 august 2013

.Dumnezeu niciodata....

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..
Dumnezeu niciodata.........
Nu m-a parasit.
Chiar daca, chiar daca
De pe cale-am iesit.

A stat langa mine,
Cu grija mi-a oblojit,
O rana adanca si grele suspine,
Care m-au coborat si m-au ranit.

El a plans...........
Daca eu am plans de durere.
Cu mine a ras,
Daca inima era patrunsa de fericire.

Iara daca spre valea deznadejdii
Am pornit valtoare,
El a trimis in graba ingerii,
Sa ma ridice din a mea cadere.

Prietenul meu a fost doar El,
Mi-a stat mereu alaturi,
Si nu s-a simtit deloc stingher,
Cand trista, i-am spus urate lucruri.

El toate, toate le-a primit,
Fara sa judece-o clipa.
M-a luat in brate si m-a iubit,
Fiindca orice-as fi, sunt a lui fiica.

VERSURI DE STEFANIA ROTARIU

joi, 15 august 2013

Adormirea Maicii Domnului

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Adormirea Maicii Domnului se praznuieste pe 15 august dupa un post de doua saptamani. Sarbatoarea aceasta este una dintre cele mai indragite praznice ale popoarelor ortodoxe de pretutindeni.

In iconografia traditionala scena Adormirii este descrisa astfel: Cate o cladire in dreapta si in stanga icoanei. In mijlocul planului frontal se afla Maica Domnului intinsa pe un pat, adormita cu mainile incrucisate pe piept. La capul Maicii Domnului se afla Sfantul Apostol Petru, aplecat, tinand in maini o cadelnita si tamaind. In partea opusa sta Sfantul Apostol Pavel, tot aplecat, privind la Maica Domnului, cu mana dreapta intinsa catre ea intr-un gest care exprima adanca evlavie. Jalea se citeste pe fata amandurora.



Langa fiecare dintre cei doi mai sunt alti cinci apostoli, cu expresii pline de tristete. In spatele patului, la mijloc, se afla Hristos intr-o mandorla a slavei. Este incadrat dc ingeri, si, putin mai departe, de sfintii ierarhi in vesminte liturgice. In capatul din stanga se afla femei plangand. Hristos tine cu amandoua mainile sufletul mameai Sale sub forma unui prunc infasat. El si Maica Domnului – atat trupul cat si suflatul ei – sunt reprezentati cu aureole; la fel si ingerii. Apostolii si ierarhii sunt reprezentati fara aureole, pentru a se scoare in evidenta chipurile Mantuitorului si Maicii Domnului. Din acelasi motiv, ingerii- fetele, aureolele si vesmintele - sunt pictati in culori pale.

Ierarhii, care se recunosc datorita crucilor mari de pe vesmintele lor, tin deschise Sfintele Evanghelii. Numele lor nu sunt incrise. Dupa Dionisie din Furna, ei sunt Sfintii Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Kontoglu il adauga si pe Sfantul Iacov. Cu privire la reprezentarea sufletului Maicii Domnului ca prunc infasat, trebuie spus ca este zugravir astfel pentru a simboliza faptul ca, atunci cand a murit, duhul ei s-a nascut la o noua viata, la viata cereasca. In unele icoane vechi Sfintii Apostoli apar purtand patul pe care se afla intins trupul Maicii Domnului, evident intr-o procesiune de ingropare. Ii intalnim astfel, de exemplu, in fresca de secol XIV de la Decani, Serbia.

Uneori apare in planul apropiat un om care are amandoua mainile taiate de un inger cu sabia. .Dupa Leonid Uspensky acest om, Athon, a fost un evreu fanatic care a indraznit sa se atinga de patul Maicii Domnului. El adauga ca acest detaliu este "apocrif”. Kontoglu ofera o explicalie oarecum diferita. El spune ca omul era un evreun evlavios pe numc Jehonias, care a fost pedepsit de inger pentu ca a vrut se rastoarne trupul sfant.



Acest element nu numai ca este ca este lipsit de importanta, dar si distrage. Abate atentia de la Maica Domnului, de la Hristos si de la ceilalti sfinti. Nu se intalneste in icoanele perioadei bizantine; si nici Kontoglou nu a folosit acest element.
În dreapta casei este reprezentat Sfântul Ioan Damaschin, purtând în mâini o hârtie în care este scris: "După vrednicie, ca pe un suflet, te-a primit pe tine cerul". Iar în stânga casei apare Sfântul Cosma Melodul care poartă şi el în mână o hârtie pe care este scris: "Femeie muritoare, pe tine, cea mai presus de fire a lui Dumnezeu Maică ştiindu-te...".

. Icoana Adormirii nu se bazeaza pe relatari scripturistice, pentru ca acestea nu exista, ci pe Sfanta Traditie. Este in acord cu imnografia Bisericii, in special cu svetilna care se canta in ziua de 15 august si in cele paisprezece zile care o preced. Acest imn spune: "Apostoli de la margini, adunandu-va aici, in satul Ghetsimani, ingropati trupul meu; si Tu, Fiule si Dumnezeul meu, primeste duhul meu."



Venirea Apostolilor din toate colturile lumii pe nori.

Desi nu se spune nimic despre adormirea prea Sfintei Fecioare in Noul Testament, termenul utilizat in icoana pentru a-i denumi adormirea, koimesis este folosit in Evanghelia dupa Ioan cand se vorbeste despre moartea lui Lazar. Aici citim ca dupa moartea lui Lazar, Iisus le-a spus ucenicilor” ,,Lazar, prietenul nostru, a adormit; Ma duc sa-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, daca a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau ca vorbeste despre somn de odiha. Atunci Iisus le-a spus lor pe fata: Lazar a murit,, (In. 11, 11-14).

Forma verbala a lui koimesis se foloseste in Faptele Apostolilor cand se vorbeste despre moartea lui Stefan, primul mucenic. In capitolul al saptelea din Faptele Apostolilor ni se spune ca, pe cand multimea arunca in el cu pietre, el L-a chemat pe Dumnezeu si a spus "Doamne, Iisuse, primeste duhul meu ! Si, ingenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor pacatul acesta ! Si zicand acestea, a adormit ( ekoimethe) (Fapte 7, 59-60).



Cu privire la folosirea termenului koimesis in Noul Testament pentru a denumi "odihna" si "moartea, koimesis este corect preluat in inscriptia grecesca a icoanei Adormirii Maicii Domnului.

Ghetsimani, locul unde cantarea spune ca s-au adunat Sfintii Apostoli pentru inmormantarea trupului sfant al Maicii Domnului, estc mentionat in Evanghelia dupa Matei ( 26, 36) si in cea dupa Marcu (14, 32) si mai exista o aluzie la el in Evanghelia dupa Ioan (18, l-2). Ioan se refera la gradina Ghetsimani si spune ca Iisus mergea adesea acolo cu ucenicii Sai.”



Adunarea apostolilor in jurul Maicii Domnului la Adormirea ei se leaga de un moment precedent, de adunarea lor, impreund cu ea, dupa Inaltarea lui Hristos. In primul capitol din Faptele Apostolilor citim urmatoarele: "Atunci ei (apostolii) s-au intors la Ierusalim de la muntele ce se cheama al Maslinilor, care este aproape de Ierusalim .... Si cand au intrat, s-au suit in incaperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru si Ioan si Iacov si Andrei, Filip si Toma, Bartolomeu si Matei, Iacov al lui Alfeu si Simon Zelotul si Iuda al lui Iacov. Toti acestia, intr-un cuget, staruiau in rugaciune impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Iisus si cu fratii Lui." (Fapte 1, 12-14).

Acest pasaj arata ca intre Sfintii Apostoli si Maica Domnului a existat o legatura stransa: se intalneau cu ea din timp in timp, se rugau impreuna si ii purtau o adanca evlavie. Aceasta legatura stransa a inceput la Rastignirea Domnului, cand Prea Sfanta Fecioara si ucenicul Ioan stateau langa Cruce, iar Iisus i S-a adresat mai intai ei, apoi ucenicului Sau. Hristos "a zis mamei Sale: „Femeie, iata fiul tau!' Apoi a zis ucenicului: "Iata mama ta !" Si din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine" (In. 19, 27-28).



In reprezentarea murala, mozaicul sau pictura care infatiseaza Adormirea este executata pe peretele de apus al naosului, deasupra trecerii spre pronaos. Ea aminteste privitorilor, in timp ce pleaca din biserica, de adormirea Maicii Domnului si de proptia moarte si de viata ce va sa vina.

Icoana se intalneste astfel in bisericile principale ale manastirilor si schiturilor din Muntele Athos si in numeroase biserici de pretutindeni, bizantine si postbizantine.
Trebuie remarcat că, în viziunea iconografică ortodoxă, icoana praznicului Adormirii Maicii Domnului este orientată în jurul caracterului muritor al Născătoarei de Dumnezeu, al umanităţii ei depline. Prezenţa lui Hristos aici atestă atât faptul că Maica Domnului avea şi ea nevoie de mântuire, ca şi ceilalţi oameni, cât şi faptul că preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu se face numai prin raportarea la Fiul ei.



Prezenţa tuturor Apostolilor la adormirea Maicii Domnului arată cinstirea ei deosebită atât de către Domnul, cât şi de către întreaga Biserică, reprezentată şi prin grupul de femei care apar în icoană. Cerul şi pământul se întâlnesc, o dată în plus, mărturisind preaslăvirea celei care îşi încredinţa sufletul în mâinile Fiului ei.

Faptul că icoana şi întreg praznicul sunt orientate în jurul Adormirii, iar nu în jurul "mutării" Maicii Domnului cu trupul la Cer arată faptul că, dacă întreaga Biserică a fost de faţă la moartea ei, momentul mutării ei şi cu trupul la Cer rămâne o taină.



Despre aceasta icoana,locatia unde se afla, am sa scriu un blog separat.Icoana se afla la Istanbul,in cartierul Fanar in biserica cu hramul ce il discutam in acest blog,pe pamantul rascumparat si donat de Dimitrie Cantemir.Foto cu icoana este aproape unica,biserica nu se viziteaza niciodata,singura slujba se tine doar pe 15 august numai cu preotii din Grecia si din Turcia,fara oamenii de rand.Cum am reusit sa vizitez biserica va voi spune in blog

Un înger zugrăveşte Icoana Adormirii Maicii Domnului în locul Cuviosului Alipie



Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit că stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Un drept-credincios i-a dat, Cuviosului Părinte Alipie ca să zugrăvească o Icoană, Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, rugându-l ca s-o termine de praznicul Adormirii.

După câteva zile Cuviosul îmbolnăvindu-se şi apropiindu-se de sfârşit, Icoana a rămas nezugrăvită. Din această pricină, omul acela se supăra şi se mâhnea asupra Sfântului. Dar Alipie îi zicea: „Fiule, nu te supăra când vii la mine, ci aruncă-ţi spre Domnul grija, că El va face precum va voi, şi Icoana pe care o doreşti de ziua praznicului va sta la locul ei“. Omul crezând cuvintele Cuviosului, s-a dus la casa sa bucurându-se.

Apoi venind iarăşi la vecernia praznicului Adormirii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu si văzând Icoana nezugrăvită şi pe Cuviosul Alipie şi mai bolnav, îl defăima, zicându-i: „De ce nu mi-ai spus de slăbiciunea ta, că aş fi dat altuia să-mi zugrăvească Icoana, ca praznicul să-mi fie luminos şi cinstit, dar acum iată că m-ai ruşinat?“.

Cuviosul i-a răspuns cu blândeţe: „O fiule! N-am făcut aceasta din lenevire, însă Dumnezeu poate ca Icoana Maicii Sale să o zugrăvească cu un cuvânt; pentru că eu acum mă duc din lumea aceasta, precum mi-a arătat mie Domnul, iar pe tine nu te voi lăsa întristat“. Auzind aceasta omul acela a plecat foarte întristat.



Îndată după plecarea acelui om, a intrat la Cuviosul Alipie un tânăr luminos şi a început a zugrăvi acea Icoană. Alipie a socotit ca stăpânul Icoanei s-a mâniat, şi a trimis alt zugrav să i-o facă. La început i s-a părut că acela este om, dar graba cu care lucra şi frumuseţea lucrului, îl arăta pe el că este înger, căci uneori punea aur pe Icoană, iar alteori freca pe piatră felurite vopsele şi cu acelea zugrăvea. Astfel, în trei ceasuri a zugrăvit o Icoană foarte frumoasă. După aceea a zis către Cuvios: „Părinte, lipseşte ceva de aici, sau am greşit cu ceva?”

Cuviosul i-a răspuns: „Bine ai făcut-o, Dumnezeu ţi-a ajutat ca să o zugrăveşti cu aşa mare podoabă, căci El Însuşi a lucrat aceasta prin tine“. Apoi sosind seara, zugravul acela s-a făcut nevăzut, împreună cu Icoana.

Stăpânul Icoanei, toată noptea a petrecut-o fără somn, de mare mâhnire, că nu o avea gata pentru praznic, numindu-se pe sine păcătos şi nevrednic de un dar ca acesta.



Dimineaţa sculându-se s-a dus în biserică, pentru a plânge a sa greşeală, dar deschizând uşa bisericii, a văzut Icoana la locul său, strălucind foarte mult.

Atunci de frică a căzut la pământ, socotind că o nălucire i s-a arătat lui, apoi ridicându-se puţin şi privind, a cunoscut că este Icoana lui. De aceea, fiind cuprins de cutremur şi de spaimă multă, şi-a adus aminte de cuvintele Cuviosului Alipie, care îi zisese că Icoana îi va fi gata de ziua praznicului său. Alergând a deşteptat pe casnicii săi şi îndată au mers cu mare bucurie în biserică după dânsul, cu lumânări şi cu tămâieri. Văzând ei Icoana că strălucea ca soarele, au căzut cu feţele la pământ, i s-au închinat ei şi au sârutat-o cu toată veselia sufletului. După aceea, acel om drept-credincios s-a dus la egumen şi a început a-i spune şi lui minunea ce se făcuse cu aceea Icoană. Apoi au mers împreună la Cuviosul Alipie şi l-au văzut pe el, gata de a pleca din lumea aceasta.



Însă l-a întrebat egumenul: „Părinte, cum şi de cine s-a zugrăvit Icoana omului acestuia?” Iar el spunându-le toate câte a văzut, a zis: „îngerul a zugrăvit-o pe ea şi iată-l, acum stă de faţă, vrând să mă ia şi pe mine“. Acestea zicându-le, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 17 ale lunii lui august. Fraţii îngrijindu-i trupul, l-au pus în biserică unde, făcând deasupra lui cântarea cea obişnuită, l-au pus în peştera Cuviosului Antonie.


Astfel, acest Sfânt zugrav şi făcător de minuni, a împodobit cerul şi pământul, suindu-se acolo cu sufletul său cel îmbunătăţit. Iar aici fiind cu trupul, în cinstea lui Dumnezeu Tatăl, începătorul zugravilor, Care a zis: „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră“. Asemenea şi a Ipostasului Său, Dumnezeu Fiul, Care cu chipul S-a aflat ca omul, împreună cu a Sfântului Duh, care S-a pogorât în chip de porumbel şi în limbi de foc, prin Care de o fiinţă fiind, să ne fie şi nouă parte ca împreună cu Cuviosul Alipie, să-L lăudăm în vecii vecilor. Amin!

sursa...arta si religie

marți, 13 august 2013

Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

S-a spus despre icoana ortodoxă că este o "Biblie în imagini”. Cu alte cuvinte, Sfânta Biserică Ortodoxă mărturiseşte pe cale vizuală, prin intermediul icoanei, adevărul de credinţă revelat. Acest fapt îi conferă totodată icoanei, un important fundament dogmatic. Chiar dacă imaginaţia umană nu are limite, putând din acest punct de vedere reprezenta orice, în ceea ce priveşte realităţile dumnezeieşti, trebuie să admitem că nu totul e reprezentabil. În acest sens,  realismul evanghelic reprezintă fără îndoială un profund temei al întregii iconografii ortodoxe.
De aceea, icoana autentică nu poate fi realizată de oricine, oriunde şi oricum. Tot din acelaşi motiv, de-a lungul veacurilor au fost date anumite dogme şi canoane care au condus la definitivarea unei adevărate teologii a icoanei în Biserica. Sinodul VII Ecumenic este reprezentativ în acest sens, fiind convocat în vederea condamnării iconoclasmului ca erezie şi a restabilirii cultului sfintelor icoane.
Icoana însă, - şi realităţile istorice au dovedit-o – poate fi pusă din păcate şi în slujba învăţăturii de credinţă falsificate, în slujba ereziei.
Un astfel de exemplu este legat de încercările de a reprezenta iconografic pe Dumnezeu Tatăl şi, în special, Sfânta Treime.

"L-a văzut cineva pe Dumnezeu Tatăl ca să-L poată picta?"

Reprezentarea lui Dumnezeu Tatăl, aşa cum apare ea în practica bisericească, este un subiect de mare actualitate şi importanţă dogmatică.
Potrivit Sfinţilor Părinţi, reprezentarea lui Hristos, a Dumnezeu-Omului, se i pe posibilitatea de a înfăţişa firea umană a Maicii Sale.
La Sinodul VII Ecumenic, această posibilitate de a-L reprezenta pe Hristos conform trupului primit de la Maica Sa este pusă în contrast cu imposibilitatea de a-L înfăţişa pe Dumnezeu-Tatăl.


Poate îndrăzni cineva să spună că L-a văzut pe Dumnezeu Tatăl ca să-L poată picta, se întreabă Ilarie din Poitiers? În Ieşirea 33:20 şi în Judecători  13:22 este scris: ”Faţa Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate omul să vadă faţa Mea şi să trăiască”. Sfântul Evanghelist Ioan de asemenea afirmă:
”Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul Cel Unul născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (1:18).
Cel mai obişnuit simbol, dar şi cel mai des întâlnit în Bisericile noastre, este chipul bătrânului, Celui Vechi de zile. Cei care susţin că Dumnezeu Tatăl  poate fi pictat, se bazează pe vedeniile proorocilor, în special pe ale proorocului  Isaia (6:5 - Domnul Savaot) şi Daniel (7:9 şi 13 - Cel Vechi de zile).
Chiar şi în Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna putem citi:
”Noi Îl închipuim pe Dumnezeu Tatăl Cel fără de început în chipul unui Bătrân, aşa cum L-a văzut Daniel”.
Însă, potrivit tâlcuirilor făcute de Sfinţii Părinţi la proorociile din Vechiul Testament, putem vedea că aceste vedenii sunt înţelese ca fiind referiri la Dumnezeu Fiul şi nu la Dumnezeu Tatăl.



Potrivit lui Alexandru Mihăilă, lector în cadrul Catedrei de Teologie Biblică a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, "regăsim şi în Tradiţia Bisericii identificarea Celui Vechi de zile cu Fiul, nu doar cu Tatăl. De exemplu, s-a spus: "Cel Vechi de zile S-a făcut copil“ (Pseudo-Atanasie, Cuvânt la Naşterea lui Hristos, în: PG 28 961). De aceea nici Sinodul al VII-lea Ecumenic nu a prevăzut nicio hotărâre  care să legifereze pictarea chipului lui Dumnezeu Tatăl. Părinţii Sinodului chiar au reluat argumentul Papei Grigorie II din scrisoarea acestuia către împăratul Leon Isaurul: "De ce nu-L reprezentăm şi nici nu-L descriem pe Tatăl Domnului  nostru Iisus Hristos?
Pentru că nu ştim cum este. (...) Numai dacă L-am fi văzut şi cunoscut precum L-am văzut şi cunoscut pe Fiul Său, atunci am fi încercat să-L descriem şi să-L  reprezentăm cu ajutorul artei”.
Alţi doi mari apărători ai sfintelor icoane, Sfinţii Teodor Studitul si Ioan Damaschin, s-au opus reprezentării lui Dumnezeu Tatăl. Sfântul Ioan  Damaschin afirma: ”Nu Îl reprezentăm pe Domnul Dumnezeu, deoarece nu Îl vedem; dacă L-am fi văzut, L-am fi reprezentat”.


  Sfânta Treime "Paternitate”, o icoană eretică

Această icoană, de altfel foarte cunoscută, s-a răspândit în lumea ortodoxă mai ales începând cu secolul XVII. Despre această icoană, în care Dumnezeu -Tatăl apare ca bătrân, cu Fiul Său - Hristos în poală şi Sfântul Duh ca unporumbel fie între ei, fie pe un disc ţinut de Mântuitorul, Vladimir Lossky susţine că transpune doctrina Filioque în forma picturală.
Cu trecerea timpului, astfel de reprezentări au devenit din ce în ce mai numeroase. Rezultatul a fost acela că adevărurile de credinţă exprimate în icoanele tradiţionale au fost din ce în ce mai distorsionate, iar arhetipurile şi principiile iconografiei bizantine au fost treptat abandonate.



Imaginea lui Dumnezeu-Tatăl a fost interzisă la marele Sinod de la  Moscova din 1666-1667. În Actele Sinodale se spune: ”Hotărâm ca un pictor iscusit, care să fie şi om vrednic, să fie numit mai-marele iconografilor conducător şi supraveghetorul lor. Ca să nu mai batjocorească cei neînvăţaţi sfintele icoane ale lui Hristos, ale Maicii Sale şi ale Sfinţilor Lui, înfăţişându-i urât şi nepotrivit; şi să înceteze orice vanitate a pretinsei înţelepciuni de a picta  fiecare după fantezia sa, fără a avea vreo referinţă autentică, adică de a-L zugrăvi în diferite chipuri pe Domnul Savaot [...]. Hotărâm ca de acum înainte chipul Domnului să nu fie pictat în reprezentările cele absurde şi nepotrivite pentru că nimeni nu L-a văzut niciodată în trup. Numai Hristos Care a fost văzut în trup este zugrăvit aşa, adică în trup, iar nu după Dumnezeire [...].



Este întru totul absurd şi necuviincios a-L picta pe Domnul Savaot cu barbă albă, iar pe Fiul în sânul Lui, şezând, şi un porumbel între Ei, pentru că nimeni nu L-a văzut pe Tatăl, după Dumnezeire; pentru că Tatăl nu a avut trup şi nu în trup S-a născut Fiul din Tatăl mai înainte de toţi vecii, aşa cum zice şi David proorocul: ”din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut” (Psalmul 109:3)arătând că acea naştere nu este trupească, ci negrăită şi nepătrunsă.”
Sinodul a hotărât definitiv că reprezentarea ca bătrân, Cel vechi de zile, nu mai trebuie raportată la Tatăl, ci doar la Hristos.
Sfânta Treime şi Dumnezeu Tatăl în iconografia ortodoxă tradiţională În iconografia traditională ortodoxă există două moduri de reprezentare a Sfintei Treimi: Chipul lui Hristos şi scena numită ospitalitatea lui Avraam.
Leonid Uspenski afirmă că "în icoane, nu înfăţişăm deci decât ce ne-a fost dezvăluit: Persoana întrupată a Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos” deoarece El este nedespărţit de Celelalte două Persoane ale Sfintei Treimi: Îl cunoaştem pe Tatăl prin Fiul („Cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M-a trimis” – Ioan
12:45; şi "Cel ce M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” – Ioan 14:9) şi pe Fiul prin Sfântul Duh: "Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus – decât în Duhul Sfânt”(I Corinteni 12:3).



Icoana Sfintei Treimi care înfăţişează "ospitalitatea lui Avraam” şi care corespunde întru totul învăţăturii Bisericii, atât în conţinut, cât şi în expresia ei artistică, este Sfânta Treime pictată de Sfântul Andrei Rubliov. Această artistică, este Sfânta Treime pictată de Sfântul Andrei Rubliov. Această reprezentare a celor trei Persoane biblice sub formă de îngeri este singura icoană admisă a Sfintei Treimi.
Dumnezeu Tatăl este reprezentat în iconografia tradiţională ca o mână care iese din cer binecuvântând. Vedem această mână simbolică la Botezul lui Hristos, aşa cum apare în mozaicurile de la Hosios Lukas şi Daphni.
Simbolismul mâinii are la bază cuvintele Scripturii: "Trimite mâna Ta din nălţime (Psalmul 143:7)” şi "Mâna Domnului era cu Dânsul”.



Sfântul Duh mai este reprezentat sub următoarele trei forme în care s-a manifestat în istoria mântuirii: ca porumb la Botezul Domnului, ca nor de formă geometrică la Schimbarea la Faţă şi ca limbi de foc, în icoana Cincizecimii.

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.