sâmbătă, 20 iulie 2013

O iconiţă mică şi mai mulţi ruşi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



În vremea marelui război, un soldat austriac a căzut prizonier la ruşi.
Soldatul acesta credea cu putere în Maica Domnului şi, când a plecat la război, şi-a atârnat de gât, sub haină, o iconiţă a Maicii Domnului, dăruită de mama lui.
Ruşii se purtau foarte aspru cu prizonierii austrieci. Prinzând pe acest soldat, îi sfâşiară hainele de pe el şi se pregăteau să-l bată. El ceru ajutor Maicii Domnului. Despuindu-l, ruşii dădură cu ochii de iconiţa del a gâtul prizonierului.
De îndată, se opriră: iconiţa strălucea cu putere. Atunci, fără să vrea, începură asupritorii să se închine la iconiţă. Mai veniră şi alţi ruşi şi, cum veneau, se închinau şi ei. Pe urmă, luară pe prizonier şi-l îngrijiră, purtându-se bine cu el.
Şi aşa, cu ajutorul Maicii Domnului, soldatul acela a scăpat teafăr din război, iar când a ajuns acasă, a povestit tuturor minunea aceasta.

duminică, 14 iulie 2013

Despre avort-Pr.Arsenie Papacioc

BISERICA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



"Aşază-te în calea lui ... "

Într-o zi, un om păcătos se jăluia unui credincios:
- "Dragă prietene, sunt un om pierdut..."
Cel credincios îi spuse atunci:
- "Bucură-te că eşti pierdut, dragul meu ... "
- "Cum aşa, să mă bucur?" - îi răspunse mirat păcătosul.
- "Da, fiindcă este scris în Evanghelie: "Iisus a venit să găsească pe cel pierdut ... "
- "Şi ce trebuie să fac pentru aceasta?"
- “Foarte lesne: să te aşezi în calea lui Iisus ca să te găsească".
- "Şi care-i calea lui Iisus?"
- "Este calea pe care ne-o arată Evanghelia şi Biserica lui."


VIAŢA VEŞNICĂ

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Când se isprăveşte, abia începe

Doi oameni, tăiau lemne în pădure. Doborând un copac, unul din cei doi oameni cari se găsea a fi un om fără credinţă, zise:
- "Iată, aşa e şi cu viaţa noastră... Trăim, ne zbatem şi la urmă vine moartea şi ne doboară ca pe buşteanul acesta, şi nimic nu s-alege de noi.
Celălalt om, care era un credincios, îi răspunse:
- "Nu-i aşa, prietene. Abia după ce-am doborât acest buştean, vom putea să vedem dacă e bun de clădit sau e scorburos şi bun numai de aruncat la foc. Aşa e şi cu noi. Abia după ce murim, vede bunul Dumnezeu ce trebuie să facă cu noi: să ne aşeze de-a dreapta lui, întru viaţa cea veşnică, sau să ne arunce în focul cel nestins.
Tovarăşul său căzu pe gânduri şi peste puţină vreme se întoarse şi el Ia credinţă.

joi, 11 iulie 2013

DESPRE LUMANARI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Sa-I oferim lui Dumnezeu pe cele mai curate

Odata m-am smintit aici, in biserica voastra. Am vazut ca ardeati la Sfanta Masa lumanari foarte mici. Eu nu las sa arda o lumanare atat de mica nici macar in sfesnicul de dinaintea catapetesmei. Consider aceasta ca o dispretuire.

- Parinte, spun unii ca lumanarea trebuie sa arda pana jos.

- Da, sa arda pana jos, dar unde? Aceasta are insemnatate. Altceva este sa arda pana jos in sfesnicele unde aprinde lumanari lumea, si altceva este la Sfanta Masa sau la Sfanta Proscomidie. Nu trebuie sa se arda o jumatate de lumanare inauntrul altarului, este dispret. Chiar si la policandru, desi ajung lumanarile pentru toata slujba, tot trebuie sa le schimbati cand sunt foarte mici. Iar la Sfanta Liturghie, la Iesirea Mica si Mare sa folositi totdeauna lumanare mare, pentru ca ea simbolizeaza pe Sfantul Ioan Inaintemergatorul. In alte parti sting candelele ca sa se faca economie. Nu inteleg ca Dumnezeu le va trimite mari binecuvantari, atunci cand vor avea evlavie fata de El. Si la parastase este dispret sa se foloseasca lumanari subtiri, ca niste bumbac netrebnic. Este rusine sa le dati si altora.

- Parinte, surorile pot arde in chiliile lor cate lumanari vor?

- Sa arda, ca sa arda si pe diavolul. Nu vedeti ca arde lumea intreaga? Numai sa aiba rost aprinderea lumanarilor, sa fie insotita de rugaciune.

Este lucru mare sa se lase cineva in voia lui Dumnezeu. Noi mancam roade dulci si Ii oferim lui Dumnezeu in cadelnita rasina copacilor. Mancam mierea si Ii oferim lui Dumnezeu ceara, dar pe aceasta adesea o amestecam cu parafina. O lumanare oferim lui Dumnezeu ca recunostinta pentru binecuvantarile Sale cele bogate, si pe aceasta s-o murdarim? Ce ar fi fost daca ne-ar fi cerut Dumnezeu sa-I oferim mierea? Imi inchipui ce-am mai fi facut atunci! I-am fi dat zeama sau putina apa cu zahar. Sa nu ne ia Dumnezeu in serios! Omul poate face economie in toate, afara de cele datorate slujirii lui Dumnezeu. Lui Dumnezeu trebuie sa-I oferim tot ce este mai bun, tot ce este mai curat.

- Parinte, lumea nu intelege usor ca este lipsa de evlavie sa arzi lumanari de parafina.

- Sa spuneti lumii: “Nu este bine sa ardeti lumanari de parafina in biserici nici pentru sanatatea voastra“. In felul acesta se vor gandi putin la aceasta. Daca biserica este mica, atunci ajungi sa te sufoci. Este mai bine ca oamenii sa aprinda o lumanare mica, dar sa fie curata, decat o lumanare mare de parafina. Din aceasta pricina multi ametesc si lesina in biserici. Inchipuieste-ti sa fie si biserica mica si sa arda toata aceasta parafina!… Si de ar fi numai aceasta! Undelemnul care nu se poate manca vor sa-l puna la candele. Unde au ajuns oamenii! In Vechiul Testament se spune ca untdelemnul care trebuia sa se foloseasca pentru Templu trebuia sa fie facut din maslinele adunate din copaci, nu din cele cazute pe jos. Oare Dumnezeu are nevoie de undelemn sau de tamaie? Nu, dar El se induioseaza pentru ca ele reprezinta un prinos prin care se exprima recunostinta si dragostea omului fata de El. La Sinai m-a impresionat urmatorul fapt: beduinii, sarmanii, nu au nimic ce sa ofere. Si iata, iau o pietricica ce difera putin de celelalte, sau daca afla in vreo crapatura doua-trei frunzulite, le iau, urca sus la piatra pe care a lovit-o Moise cu toiagul si din care a iesit apa si le lasa acolo. Sau mamele care alapteaza merg si picura putin lapte acolo, cu gandul: “Sa-mi dea Dumnezeu lapte, ca sa-mi alaptez copilul”. Vezi ce recunostinta au! Si aceasta nu este putin lucru. Iar noi ce facem?! Ne vor judeca acesti oameni. Lasau acolo sus lemnisoare, frunzulite, pietricele… Dumnezeu are nevoie de acestea? Nicidecum, insa Dumnezeu ajuta atunci cand vede inima cea buna, intentia cea buna. Astfel se exprima intentia cea buna.

- Parinte, atunci cand aprindem o lumanare, sa spunem ca o facem in cutare scop?

- O aprinzi. Dar unde o trimiti? N-o trimiti undeva? Prin lumanare cerem ceva de la Dumnezeu. Cand o aprinzi si spui: “Pentru cei ce sufera trupeste si sufleteste si pentru cei ce au mare nevoie“, in acestia sunt cuprinsi si viii si mortii. Stii cata odihna simt cei adormiti atunci cand aprindem o lumanare pentru ei? Astfel dobandeste cineva comuniune duhovniceasca si cu cei vii si cu cei adormiti. Lumanarea, in putine cuvinte, este ca o antena ce ne pune in legatura cu Dumnezeu, cu cei bolnavi, cu cei adormiti, etc.

- Parinte, dar tamaia de ce o ardem?

- O aprindem spre slavoslovirea lui Dumnezeu. Il slavim si Ii aratam recunostinta pentru marile Lui faceri de bine savarsite in toata lumea. Tamaia este si ea un prinos. Si dupa ce o oferim lui Dumnezeu si Sfintilor tamaind icoanele, tamaiem dupa aceea si icoanele vii ale lui Dumnezeu, pe oameni.

Sa puneti inima in toate, fie ca cereti ceva lui Dumnezeu, fie ca Ii multumiti. Prin lumanare spun “Dumnezeul meu, Iti cer cu toata inima mea sa-mi indeplinesti o cerere”. Iar prin tamaie spun: “Iti multumesc, Dumnezeul meu, cu toata inima pentru toate darurile Tale. Iti multumesc ca-mi ierti multele mele pacate si nerecunostinta lumii si nerecunostinta mea cea multa“.

Pe cat puteti, sa cultivati evlavia si strapungerea inimii. Acestea vor ajuta sa primiti harul lui Dumnezeu. Pentru ca de are cineva evlavie si strapungere de inima si este si smerit, primeste harul dumnezeiesc. Iar daca nu are evlavie si smerenie, harul lui Dumnezeu nu se apropie de el. Ce spune Scriptura?: “Catre cine voi cauta, fara numai catre cel smerit si bland si care se cutremura de cuvintele Mele”

Cuv. Paisie Aghioritul
din “Trezire duhovniceasca“

miercuri, 10 iulie 2013

Pomenirea celor adormiti


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Biserica nu deosebeste pe cei adormiti de cei vii, ci se roaga pentru tot sufletul, cu scopul de a se mantui toti. Dupa despartirea sufletului de trup - ce se petrece in clipa mortii si urcarea lui catre tronul Ceresc pentru a se uni din nou cu Cel caruia Ii apartine, trupul se asaza in pamantul din care provine - nu inceteaza comunicarea cu cei adormiti dintre noi.

Voi folosi cuvantul "adormiti" deoarece acest termen se potriveste adevaratului crestin; pentru noi nu exista moarte, ci somn. Cuvantul cimitir provine din limba greaca: "κοιμητήριο" (chimitirio) si inseamna loc pentru adormiti…

Rugaciunea pentru cei ce au plecat din viata aceasta si se odihnesc trupeste este o stare izvorata din interesul si dragostea noastra pentru ei. Caci o legatura stransa intre mine si cel ce a plecat la Domnul nu poate fi impiedicata de clipa mortii. Legatura mama - fiu, frate - sora, sot - sotie, prieten - iubita sau duhovnic - fiu duhovnicesc nu poate fi invinsa de clipa mortii prin care suntem despartiti trupeste.

Pentru omul "logic" de astazi aceasta rugaciune prin care pastram legatura si comunicarea cu cei plecati poate fi considerata nebunie, lucru fara de folos. Insa pentru cei ce traiesc prin rugaciune cu persoanele de care s-au despartit, au simtit ca pomenirea lor este mangaierea ce vine si consoleaza sufletul ranit al lor si ajutor pentru cei "plecati".

Toate indemnurile pentru astfel de rugaciuni provin de la insusi Sfintii Apostoli, insa nu acesta este scopul celor scrise. As vrea ca impreuna sa ne gandim rugandu-ne…

Rugandu-ne sa putem vedea cu ochii sufletului cat de mult ne ajuta aceasta rugaciune, si pe noi si pe ei. Rugaciunea aceasta poate fi asemanata cu milostenia pe care o facem cu cel viu si sarac! Ei nu mai pot face nimic, noi insa avem posibilitatea sa dovedim in fapte, ca trecerea lor pe acest pamant nu a fost in zadar; ca samanta pe care au incercat sa o puna in sufletele noastre incepe si da roade. Se pare ca ultimele cuvinte ale Pr. Galeriu au fost: "Am incercat sa pun in inimile voastre credinta, voi sa o marturisiti!"…

Deci traiesc cu credinta ca si eu cel ce acum ma rog, devin puntea de legatura dintre Domnul si cel plecat din viata aceasta care nu se afla in bucuria Lui. Sunt putine cazurile in care aflam intr-adevar in ce stare se afla sufletul adormit, insa cred si maturisesc ca aceasta deoarece mai de folos ne este rugaciunea decat descoperirea. Caci Domnul cauta sa ne invete cum sa ne rugam, cum sa ajutam, cum sa con-lucram.

Candela aprinsa, lumanarea ce arde si pomana facuta sunt mici ofrande cu o valoare inestimabila pentru cei adormiti. Si pentru cel ce se poticneste in aceste cuvinte sa citeasca parabola Mantuitorului despre cel bogat si Lazar ( Luca 16, 19- 31) , despre ce valoare are o picatura de apa atunci cand un suflet se afla in chinurile vesnice! Rugaciunea mea poate fi acea punte "deasupra prapastiei mari" pe care o va folosi Avraam pentru a racori setea, a potoli suferinta.

Sufletul ce a mers "in sanul lui Avraam" acum se bucura. Se roaga pentru mine si rugaciunea lui o pune in fata Tronului Ceresc, iar Hristos binecuvinteaza sufletul meu si mareste bucuria lui. Dat-am dovada de credinta si ne rugam fara incetare! cautand prilej de intalnire cu cel iubit, nu motiv de despartire intre noi!

Este imposibil sa nu plangi la aceasta despartire temporara si trupeasca, este foarte greu sa consolezi! Am fost impresionat cand am citit ca insusi Sf. Vasile cel Mare a plans mult adormirea mamei lui…plangea stiind starea in care se afla si crezand fara indoiala in cuvintele Mantuitorului, lipsa prezentei trupesti insa il darama. Nu este pacat sa plangi, ci sa fii indiferent! Nu este pacat sa te rogi pentru cei adormiti, ci sa traiesti ca si cum nu au existat! Aristotel spunea ca un suflet moare atunci cand este uitat!!!

Si nu in ultimul rand, pomenirea celor adormiti este clipa care uneste trecutul cu viitorul in prezent! Acum cand sunt pomeniti retraiesc clipele petrecute impreuna si ma rog ca la Judecata de Apoi sa fie pus de-a dreapta Tatalui prin mijlocirea ce o fac acum in numele lui Hristos.

Nu intamplator au randuit Sfintii Parinti cele doua Sambete de pomenire a tuturor celor adormiti: Mosii de iarna (sambata dinainte de Duminicii Infricosatoarei Judecati) si Mosii de vara (sambata inainte de Rusalii); fiecare sambata este dedicata rugaciunii de pomenire. La fiecare slujba savarsita in Biserica sunt pomeniti: "Inca ne rugam pentru fericitii si pururea pomenitii ctitori ai Sfant locasului acestuia ci pentru cei mai dinainte adormiti parinti si frati ai nostri, dreptmaritori crestini, care odihnesc aici si pretutindenea".

Chiar si la acest mare praznic imparatesc al Pogorarii Duhului Sfant, in timpul slujbei vecerniei se citesc opt rugaciuni catre Iisus Hristos. In cea de a cincea ne rugam: "…Tu, Doamne al slavei celei vesnice, Fiule iubit al Parintelui celui Preainalt, Lumina vesnica din Lumina vesnica, Soare al dreptatii, auzi-ne pe noi care ne rugam Tie: Odihneste sufletele robilor tai, ale parintilor si fratilor nostril, care au adormit mai inainte, si ale celorlalte rudenii dupa trup, si ale tuturor de o credinta cu noi, pentru care si facem acum pomenire[.….] Auzi-ne pe noi, smeritii robii tai, care ne rugam Tie si odihneste sufeletele robilor Tai in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea; aseaza sufletele lor in locasurile dreptilor si fa-I vrednici de pace si de iertare. Caci nu mortii Te vor laud ape Tine, Doamne, si nici cei care sunt in iad indraznesc a-Ti aduce Tie marturisire, ci noi, cei vii, Te binecuvantam, Te rugam, si aducem Tie rugaciuni de milostivire si jertfe pentru sufletele lor".

Vesnica lor pomenire!

Arhim. Siluan Visan

http://www.crestinortodox.ro/parastas/pomenirea-celor-adormiti-136173.html

sâmbătă, 6 iulie 2013

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: DESPRE TATUAJE

DIN SUFLET PENTRU SUFLET: DESPRE TATUAJE:


DESPRE TATUAJE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


            CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 
                                       
  Motto: „Iar dacă robul va zice: îmi iubesc stăpânul, să-i gău­rească urechea stăpânul şi-l va robi pe veci“ (Ieşirea 21: 5-6). „În trupul vostru să nu faceţi tăieturi pentru sufletele morţilor, nici să scrieţi pe voi cu împunsături de ac (tatuaje) (Levitic 19: 28).
Preot Ioan

                  
                       Iubiţi credincioşi,
Tatuajul, străvechi mod de exprimare simbolică, este întâlnit în cea mai mare parte a lumii, excepţie făcând China. Fie că este o emblemă valorică, fie o marcă de infamie, el este un semn de apartenenţă la un anumit grup.
De multe ori în autobuz, în tramvai sau pe stradă aţi văzut pe braţul unui bărbat „desenată“ o femeie sub care stă scris un nume sub o inimă săgetată, sau orice altceva. Dar tatuaje nu-şi fac numai bărbaţii, ci şi femeile. Acum a devenit o modă  şi cei mai mulţi tineri sunt victime sigure ale modei. Dar, dacă mulţi se tatuează, trebuie să-i imiţi şi să-ţi faci şi tu neapărat cel puţin unul dacă nu mai multe ???
Primii purtători de tatuaje din România au fost puşcăriaşii.Procedeul folosit de ei diferea complet de orice metodă profesională cunoscută: cu ajutorul unui ac obişnuit se introducea pastă de pix sub
piele, după un contur desenat anterior. Acest mod de lucru, cu rezultate atât de urâte şi neigienice, a avut o influenţă nefastă asupra percepţiei românilor despre arta tatuajului.

Istoria tatuajului
Tatuarea nu este nicidecum o practică modernă. „Cel mai de temut“ - aceasta este traducerea aproximativă a cuvântului polinezian care definea tatuajul. Unii specialişti susţin că există anumite indicii care arată că tatuajul a apărut încă din preistorie. Omul din Neanderthal vopsea cu roşu sau cu ocru osemintele morţilor şi le inciza într-un desen regulat. Se presupune că şi viii foloseau aceeaşi metodă. S-au descoperit mumii egiptene şi libiene tatuate, mumii care aveau o vechime de câteva sute de ani înainte de Hristos. Potrivit cercetătoruluiSteve Gilbert: Cel mai vechi tatuaj cunoscut, este un desen care îl reprezintă pe zeul Bes. În mitologia egipteană, Bes era zeul voluptăţii şi al petrecerilor“. Acest tatuaj aparţine unei femei care a trăit în timpul celei de-a 11-a dinastii a Egiptului antic (cca.2000 de ani î.d.Hr.).
Tehnica ornamentărilor corporale a fost semnalată de istorici în mai multe culturi ale lumii de la triburile maori, la eschimoşi, la vechii egipteni şi până la indieni.
Multe triburi de amerindieni obişnuiau să-şi tatueze corpul şi faţa. Tehnicile de tatuare erau diferite de la o zonă la alta. Amerindienii introduceau diverse culori în tăieturile pe care şi le făcuseră anterior. Aceeaşi metodă o foloseau şi triburile din Tunisia, Aiwu din Japonia, Ibo din Nigeria şi Chantal din Mexic. Eschimoşii făceau înţepături cu acul prin care era tras un fir de aţă îmbibat în pigment. În diverse zone ale Polineziei, Malaeziei şi Microneziei, pigmentul era introdus în piele lovind uşor un instrument care semăna cu un cârlig. În Europa, tatuajele a apărut în a doua jumătate a secolului XVIII, odată cu expediţiile căpitanului Cook. Dacă în antichitate sclavii erau însemnaţi pe frunte, mai târziu în perioada comerţului cu sclavi semnul apartenenţei era gravat cu fierul roşu pe piept. Fugarii erau marcaţi cu o floare de crin. Semnul a fost menţinut şi mai târziu, în Franţa. Cine nu îşi aminteşte de celebrul personaj al lui Dumas, Milady de Winter, cea care avea pe umărul drept semnul „V“. Floarea de crin sau „V“-ul erau semnele de recunoaştere pentru hoţi, iar condamnaţii la galere aveau pe braţ tatuate literele „GAL“. Abolirea definitivă a înfierării nu s-a produs decât odată cu apariţia cazierului judiciar. Şi grecii îşi însemnau prizonierii cu o cucuvea. Câteva sute de ani mai târziu, naziştii aplică metoda tatuajului ca semn de recunoaştere a unei categorii de populaţie supuse unei pedepse de cele mai multe ori, nemeritate. Prizonierii din lagărele de concentrare naziste aveau marcat pe antebraţul stâng un număr matricol corespunzător celui din registrul de evidenţă al lagărului, precedat de litera „D“, dacă era vorba de un evreu. Pentru realizarea marcării se folosea un fel de tampon având numere şi litere formate din ace mici, care era înmuiat în cerneală.

Moarte şi renaştere

Despre tradiţia de sute de ani a tatuajelor s-ar putea scrie tomuri întregi. Ei vor să se simtă unici într-o lume standardizată şi pentru aceasta trebuie să-şi schimbe înfăţişarea. Cu mii de ani în urmă tatuajul indica o anumită poziţie socială sau juca un rol protector. În „Levitic (19:28) sau a treia carte a lui Moise“ se spune: „Pentru morţi să nu vă faceţi tăieturi pe trupurile voastre, nici semne cu împunsături (tatuaje) să nu faceţi pe voi. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru“. Ca şi machiajul, tatuajul este făcut pentru a atrage atenţia, a seduce sau a agresa privitorul, a-l preveni sau a-l ţine la distanţă. Spre deosebire însă de machiaj, care este numai o „podoabă“ efemeră, tatuajul este definitiv, încrustat în piele, şi presupune un aranjament definitiv şi total.
Celor doi regi ai Marii Britanii, Eduard al VII-lea şi George al V-lea li se datorează recunoaşterea şi aprecierea tatuajului ornamental japonez. Aceasta a devenit foarte la modă în vremea celor doi regi. Din acest motiv maeştrii japonezi au deschis saloane în porturi şi în marile oraşe: Londra, Hamburg; apoi la New York, San Francisco etc. Adevărate opere de artă, aceste tatuaje ornamentale japoneze fascinează prin ciudăţenia şi frumuseţea lor. 
Primul tatuaj electric s-a realizat în 1894 în SUA care a devenit în scurt timp centrul de influenţă al tatuajelor. Cei care le realizează încep să se perfecţioneze din ce în ce mai mult. În prezent, în occident, 
 există reviste dedicate în întregime acestui subiect şi chiar congrese ale fanilor tatuajului. Pentru formarea unui specialist sunt necesari 2-3 ani de şcoală de profil.
Interesant este că tot prin tatuare se poate face conturul buzelor, al sprâncenelor, sau al pleoapelor inferioare. Pot fi imitate şi diferite bijuterii. Virgil ne-a destăinuit care este procedeul exact de tatuare. Clientul trebuie să semneze un formular de accept, după care, pentru indecişi, urmează partea cea mai dificilă: alegerea desenului. Într-adevăr este foarte greu să te decizi pentru că ai în faţă sute, poate mii de desene în diverse reviste şi cataloage. Etapa următoare este„ştampilarea“, adică aplicarea pe piele a matriţei cu desenul cerut. Văzând aparatul cu ace m-am înfiorat. Pentru început se tatuează conturul  desenului, apoi sunt introduse culorile de la cele mai închise la cele mai deschise. Virgil mi-a explicat că vopselele folosite nu conţin chimicale toxice, pentru a nu dăuna organismului. Tot el a  afirmat cu foarte multă convingere că procedeul nu este deloc dureros. Senzaţia este doar de pişcătură datorită frecvenţei mari a acelor aparatului, care funcţionează ca o maşină de cusut fără aţă.
Pielea va rămâne roşie (în locul respectiv) câteva zile după care va dispare. Pentru ca tatuajul să nu se deformeze în timp, este important ca persoana respectivă să nu se îngraşe sau să slăbească cu mai mult de 10 kg. Cercetările din ultimii ani au dus la descoperirea unei bogate patologii a tatuajelor. Datorită lor apar diverse leziuni maligne şi benigne: veruci, granuloame, melanoame, maligne, etc. Acestea se datorează pigmentaţiilor de tatuaj care conţin oxid de fier.
De multe ori se întâmplă ca un „posesor“ de tatuaj să renunţe la el din diferite motive. Acest lucru este posibil prin tratamentul cu laser. Dar trebuie spus faptul că în locul respectiv va rămâne un semn destul de vizibil, ca după o arsură: „Tratamentul cu laser permite îndepărtarea tatuajului fără sechele majore, dar necesită şedinţe de tratament şi poate determina unele modificări pigmentare“, susţine Dr. Carmen Radu. Tehnica cu CO2 a îmbunătăţit tratamentul „clasic“ ca nefiind însoţit de modificări de ţesut sau cicatrice. Tatuajele negre beneficiază de ZAG laser, spre deosebire de cele în culori galben, albastru şi verde. Oricum, cine doreşte să scape de un tatuaj, trebuie să
ştie că nu este deloc simplu. Azi cu el şi mâine fără el, este posibil să fim martori la generalizarea acestui mod primitiv de manifestare a personalităţii.
Cu
 

toţii ştim azi că, Dumnezeu l-a creat pe om „după chipul şi asemănarea Sa“ (Facerea 1: 26). În ziua a şasea a creaţiei „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune“ (Facerea 1:31).După cum bine se vede, inclusiv pe om l-a făcut Dumnezeu foarte bine, şi deci nu are nicio nevoie de tatuaje, de acele„însemne ale Satanei“, pe care unii oameni şi le fac, de parcă ar vrea să-i spună Creatorului „Tu nu m-ai făcut bine Doamne, iată ce-mi mai lipseşte - aceste tatuaje!“ (pe umăr, pe omoplat, pe pectorali, pe tot spatele, câte un belciug sau chiar mai mulţi în fiecare ureche, în arcadă, în cot, o bilă prin limbă, iar părul din cap vopsit în verde, roşu, ori galben ca curcubetele).
Cei mai mulţi dintre cei „tatuaţi“ şi „inelaţi“ se justifică foarte scurt: „Aşa este moda!“. Dar, Dumnezeu nu ne-a lăsat ca „dreptar“ pentru viaţă cele zece mode, ci, cele zece porunci dumnezeieşti (Ieşirea 20:1), cele nouă fericiri (Matei 5), precum şi cele nouă porunci bisericeşti.
Lucru sigur este că, şi tatuajele, şi crucea ne arată clar, de partea cui ne este sufletul, adică, dacă ne însemnăm cu dracii reprezentaţi prin tatuaje (capete de balauri, capete de morţi, sârmă ghimpată, lanţuri etc.), admitem stăpânirea Satanei asupra noastră, iar dacă la gât purtăm crucea, ne declarăm în mod evident sub stăpânirea şi ocrotirea lui Dumnezeu. Există un verset în Biblie care ne spune despre cruce că este simbolul puterii dumnezeieşti: „Căci propovăduirea crucii este nebunie pentru cei ce pier, iar pentru noi care ne mântuim este puterea lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 1:18). La a doua venire a lui Iisus Hristos, mai întâi va apărea pe cer crucea„Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului (adică Sfânta Cruce) şi vor plânge toate neamurile (mai ales cei care au hulit-o tatuându-se) şi vor vedea pe Fiul Omului (Iisus Hristos)venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă“ (Matei 24:36).
În toamna anului 312 s-a produs schimbarea religiei Împăratului Sfânt Constantin cel Mare, care iniţial a fost păgân (cultul sincretist al soarelui - Solinvinctus, introdus în imperiu de împăratul Adrian). Şi iată cum s-a produs această mare, surprinzătoare şi incontestabilă convertire: după cum ne mărturisesc istoricii creştini, Eusebiu de Cezareea şi Lactanţiu în ajunul luptei cu Maxenţiu, la Pons Milvius(Podul Vulturului), împăratul Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, O CRUCE LUMINOASĂ deasupra soarelui cu inscripţia „IN HOC SIGNO VINCES!“ (adică ÎNTRU ACEST SEMN VEI ÎNVINGE!),iar în timpul nopţii, i s-a arătat în somn Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, ca să le servească drept semn protector în lupte, acest semn fiind monogramul lui Hristos. Şi într-adevăr, împăratul a câştigat bătălia.Să se tatueze sunt atraşi oamenii care caută bizarul. Se pune însă întrebarea: „CE SUNT TATUAJELE??? FRUMUSEŢE SAU DESFIGURARE???“. DESIGUR DESFIGURARE! Unii îi numesc pe cei tatuaţi: „oameni cu pasiune pentru cerneală“. Dar se poate oare folosi pielea noastră pe post de pânză? Imaginaţia umană înfloreşte pe piele? Un om tatuat este stigmatizat şi chiar motivează unii că văd în tatuaje o declaraţie de individualitate. Deşi pare greu de crezut, aceste tatuaje pot crea dependenţă. Şi ca dovadă unii îşi adaugă mereu noi tatuaje ajungând până la 80% din suprafaţa corpului lor. Şi apoi spun aşa: „Trupul meu, treaba mea!“ Însă, nu-i chiar aşa, deoarece, chiar dacă ar fi o artă, ea nu trebuie făcută pe corpul nostru. Ne spune Moise: „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune“ (Facerea 1:31). Şi dacă toate, inclusiv omul şi corpul lui, erau foarte bune, de ce mai trebuie să mai adăugăm noi încă ceva: tatuaje, cercei prin nas, buric şi urechi, vopsea de păr, silicon în loc de sprâncene etc. Oare nepriceput era Creatorul sau este plină de mândrie creatura??? Iată cea mai mare dovadă că cele de mai sus sunt păcate:
„Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi dar, pe Dumnezeu În trupul vostru şi în sufletul vostru care sunt ale lui Dumnezeu“(1 Corinteni 6:20).
În acelaşi fel, şi noi creştinii ortodocşi, să punem la gâtul nostru şi la cel al copiilor noştri un lănţişor cu cruciuliţă, dacă vrem să avem protecţia Dumnezeu - Duhului Sfânt, fiindcă este bine ştiut că crucea şi arde pe draci. Să nu Îngăduim aplicarea tatuajelor pe pielea noastră şi nici pe cea a copiilor noştri, fiindcă deşi pe ambalajul unora scrie

 „Temporary“ - adică se şterg după 5-6 zile, totuşi acest fapt este o lucrare pregătitoare din punct de vedere psihologic, pentru aplicarea mai târziu a tatuajelor definitive. Aceste tatuaje drăceşti, nu numai că sunt neplăcute lui Dumnezeu, dar mai şi costă între 40 RON şi câteva sute. Pe lângă faptul că la înfricoşata Judecată vom da aspră socoteală şi despre aceste tatuaje, mai există şi un alt mare pericol: tatuajele definitive se fac cu nişte ace care, nefiind sterilizate, prin înţepături în piele prezintă pericolul îmbolnăvirii de SIDA.
Şi apoi, dacă o tânără are un prieten care are tatuat pe piept un drac, când se iau în braţe din iubire, cine se află între cei doi? DIAVOLUL!!! Oare nu-i este greu când acelaşi timp cu prietenul să-l îmbrăţişeze şi pe Satana, deşi este numai tatuat??? Oare le va ajuta lor în viaţă Satana??? Nu le va ajuta el, ci Dumnezeu pe care-l strigăm noi ori de câte ori avem necazuri, nevoi, strâmtorări...
Într-o zi, am văzut un tânăr în jur de 20 de ani, care avea câte un cercel în fiecare ureche. Mi-au venit în cap cuvintele Sfântului Cosma al Etoliei care spunea:
„ATUNCI CÂND BĂRBAŢII VOR ARĂTA CA FEMEILE ŞI FEMEILE CA BĂRBAŢII, SFÂRŞITUL ESTE APROAPE!“, şi atunci l-am întrebat: „Te rog frumos să-mi spui şi mie, ce semnifică cerceii pe care-i porţi în urechi?“ La care el mi-a spus că aşa este modern. Eu am insistat: „O fi modern, dar aşa cum crucea pe care eu o port la gât semnifică credinţa mea în puterea Sfintei Cruci, tot aşa şi cerceii din urechile tale trebuie să semnifice ceva“. La insistenţele mele mi-a mărturisit că acei cercei înseamnă 

EXTRAVAGANŢĂ şi NONCONFORMISM.
 Este cât se poate de clar că extravaganţă, înseamnă mândrie, iarnonconformism înseamnă satanism. O doctoriţă îmi spunea că cercelul din urechea dreaptă la un bărbat este semn de recunoaştere pentru homosexuali, iar cel care are cercel în urechea stângă, este predispus la homosexualitate.

La prima vedere aceste tatuaje, ca şi cerceii din urechile bărbaţilor, par a fi un lucru de şagă, dar eu nu cred. De ce să copiem
tot ce este rău în occident, de ce să se feminizează bărbaţii şi se defeminizează femeile??? Dacă am vedea la televizor că unii îşi taie urechile ni le-am tăia şi noi? Dacă unii şi-ar tăia nasul ni l-am tăia şi noi? Unde ar mai fi eul, bărbăţia, feminitatea, prestanţa, verticalitatea noastră? Corect ar fi dacă am face ceea ce au făcut şi strămoşii noştri de aproape 2000 de ani încoace, adică: să ne însemnăm cu semnul crucii ori de câte ori avem un moment mai greu în viaţă, să ne rugăm dimineaţa, să ne rugăm seara, să spunem un „Tatăl nostru“ înainte de a mânca, să postim cel puţin miercurea şi vinerea, să nu lipsim Duminica din Biserică, să ne spovedim şi să ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari(Sfintele Paşti, Sfintii Apostoli Petru şi Pavel, Sfanta Maria şi Crăciun)şi SĂ  NU  FIM ATÂT  DE  NEPĂSĂTORI  CU  MÂNTUIREA  NOASTRĂ,  CĂCI  NU  CONTEAZĂ DECÂT UNDE PUNE  DUMNE­ZEU  SUFLETELE  DUPĂ  CE  MURIM! Gândeşte-te bine înainte de a începe să te tatuezi. Ca orice modă, îşi vor pierde „farmecul“ odată cu trecerea timpului. Există oare vreun articol de vestimentaţie, o cămaşă, o rochie, o pereche de pantofi, etc. care să-ţi placă atât de mult, încât să-ţi iei angajamentul că o să  o porţi toată viaţa ??? Stilurile, croielile şi culorile la modă acum se schimbă. Însă, spre deosebire de un articol de vestimentaţie, tatuajele sunt greu de îndepărtat. În plus, ceea ce crezi că este trăsnet astăzi, sau altfel spus: „tatuaj de tatuaj“, cu siguranţă nu-ţi va mai place la 25-30 de ani, ba, mai mult te vor chinui regretele că le-ai făcut. TATUAJELE AU IZ DE PĂGÂNISM, ŞI DE ÎNCHINARE FALSĂ!!! „Ce împărtăşire are lumina cu întunericul. Şi ce învoire este între Hristos şi diavolul, sau ce parte are un credincios cu un necredincios ? De aceea: Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi“ (2 Corinteni 6:15-17).
În încheiere aş vrea să vă amintesc că:  IGNO­RANŢA,
UITA­REA şi NEŞTIINŢA 
sunt trei mari „uriaşi“, care ne duc în IAD, şi nu mică le va fi pedeapsa celor care se tatuează, celor care execută tatuajele, cât şi celor care comercializează aceste tatuaje, pe tot cuprinsul ţării (şi chiar şi pe litoralul Mării Negre), tatuaje (câteva) pe care le vi le prezentăm în imaginea de mai jos, pentru a lua aminte şi a ne cutremura de faptele şi de urmările faptelor noastre.



Pactul cu diavolul
Ritualurile sataniste presupun la iniţiere depunerea unui jurământ de slujire a lui Satan, de denigrare şi luptă împotriva lui Dumnezeu. Cinstirea lui
Satan se realizează, printre altele, prin consum excesiv de 
alcool, droguri, prin jertfirea unor animale, practicarea sexului în grup şi invocarea diavolilor. Criteriul absolut care domină concepţia adepţilor este domnia răului asupra binelui. De aici predispoziţia lor accentuată spre fapte antisociale, agresivitate, anarhie, mergând până la sinucidere sau crimă, sacrificiul uman fiind forma supremă de cinstire şi slujire a lui Satan. După depunerea jurământului, un alt moment important îl reprezintă iniţierea, în cadrul căreia un adept mai vechi îl tatuează pe novice pe braţe cu anumite însemne specifice, ritualul încheindu-se prin sacrificiul grotesc al unui animal, îndeosebi câine sau pisică. Făcând o incizie în pieptul animalului, tinerii iniţiaţi îi smulg inima şi o storc deasupra unei icoane a Sfintei Treimi, recitând aşa-zisele rugăciuni din Biblia satanică. De asemenea tânărul care a depus jurământul trebuie să se lepede de Hristos de trei ori, după care urinează pe cruce. Mai concret, trebuie spus că orice persoană care îşi propune să adere la această organizaţie ocultă trebuie să încheie realmente un adevărat pact cu diavolul (Nicolae Achimescu,Noile mişcări religioase, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2004).

Fac ce vrea cu trupul meu!
Pe la sfârşitul lunii iunie 2005, la TVR 2, moderatoarea Marina Almăşan a provocat o dezbatere pe tema tatuajului, o manifestare devenită tot mai frecventă la tinerii noştri „moderni“. Pe scenă erau mulţi tineri interesaţi de această dezbatere, iar în sală participau şi alţi spectatori de diferite vârste şi condiţii sociale. Mai era acolo, pe scenă, un bărbat între două vârste, tatuat „cât cuprinde“, lăudându-se că el este a treia generaţie „din tată-n fiu“, care e tatuat „de-a binelea“... Dacă majoritatea tinerilor subscriau la aceste tatuaje, la care se adăuga şi aplicarea de cercei şi belciuge pe toate părţile corpului... au existat în public şi alte voci care au detestat, argumentat, asemenea practici deplasate, excentrice. Astfel, o doamnă profesoară mai în vârstă şi-a exprimat pe faţă dezaprobarea pentru aceste tatuaje, care nu pot fi acceptate decât de tineri iresponsabili, fără o judecată sănătoasă... Dintr-o dată, o tânără frumuşică, cochetă a sărit ca arsă. - Doamnă, nu vă supăraţi, chiar ne jigniţi, căci, iată eu, sunt studentă la drept, şi totuşi sunt de acord cu aceste tatuaje... în definitiv, în virtutea„drepturilor omului“, eu pot să fac ce vreau cu trupul meu! La care profesoara a replicat prompt. - Stimată domnişoară, presupun că imediat după absolvirea facultăţii, ca juristă, aţi vrea să vă angajaţi la o firmă serioasă, de prestigiu... Credeţi oare, că dacă aţi avea asemenea tatuaje pe faţă, exprimând deja ţinuta unei persoane neserioase, veţi putea fi angajată? Eu cred că nu, oricât de bine aţi fi pregătită din punct de vedere profesional!... Domnişoara a rămas cu răspunsul „în gât“, mută, perplexă, aplecându-şi capul şi înroşindu-i-se obrazul... În ce ne priveşte, fiind creştini, nu avem cum să subscriem la o asemenea cosmetică agresivă, tatuajul şi aplicarea de bijuterii, zorzoane, metalica la femei şi la bărbaţi, agăţate pe tot trupul, utilizată din ce în ce mai mult de către tineri, în numele modernităţii... Dar să vedem ce-i cu frumuseţea asta suplimentară pe care vor să şi-o adauge aceşti tineri... Desigur, frumuseţea ţine de estetică, de gustul omului pentru frumos... Dar se uită faptul că la om nu este suficientă numai frumuseţea fizică, exterioară, ci ea este cu necesitate legată strâns de etică, de frumuseţea caracterului acestuia. Astfel dacă o anumită persoană  nu a fost dotată genetic cu un aspect fizic deosebit, dar a fost dăruită cu alte virtuţi, cu inteligenţă, cu voinţă, cu bărbăţie etc. prin muncă, prin strădanie ea poate compensa adesea lipsa frumuseţii fizice... Ştie El, Creatorul, de ce ne-a făcut pe noi oameni diferiţi, dar cu diverşi talanţi compensatori: pentru a avea nevoie unii de alţii, pentru întrajutorare, pentru frumuseţea comuniunii, pentru farmecul părtăşiei noastre... Să nu fim înţeleşi greşit. E nevoie de o anumită igienă, de o anumită înfrumuseţare, o oarecare cosmetizare...„Când posteşti, spală-ţi faţa şi ungeţi capul...“ (Matei 6:17 - pentru discreţie faţă de oameni). Dar această înfrumuseţare de strictă necesitate  (la care am adăuga un ras, un tuns, un pieptănat, un tăiat de unghii etc.) şi până la o cosmetizare excesivă, care cere cheltuieli mari de bani, uneori exagerate, pentru fel de fel de produse cosmetice, unele mai sofisticate ca altele, mergând până la tatuajele agresive mai sus menţionate, este o mare diferenţă (Extras din revista Credinţa Ortodoxă, anul 9, Nr. 9, septembrie 2005, Episcopia Alexandriei şi Teleormanului ).


   OMUL ŞOPÂRLĂ
 

       

 FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... ...


marți, 2 iulie 2013

Tânărul

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




Povestea vorbeşte de: infatuare, superficialitate, iresponsabilitate în comportament, setea de celebritate, esenţa vieţii.

Un tânăr rege, pentru a-şi arăta valoarea, obişnuia să caute necontenit prilej de ceartă cu regele bătrân al ţării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să stabilească legături de prietenie şi întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în zadar.

Într-o zi, tânărul porni război împotriva ţării vecine. Bătrânul rege amintindu-şi câte prostii făcuse el însuşi la tinereţe şi că tânărul rege este la vârsta la care nu i se poate cere înţelepciune, porunci căpitanilor săi, să-l prindă viu. Când acesta fu adus şi-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios şi-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare...

–Bine, îţi mai dau o şansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege.

A doua zi i se puse în braţe un vas plin ochi cu apă şi i se spuse:
–Va trebui să înconjori curtea, fără să verşi nici-un strop de apă, altfel vei muri, iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită.

Regele poruncise ca supuşii săi să se aşeze de-a lungul drumului: cei din stânga să-l jignească şi să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude...

Tânărul reuşi să înconjoare curtea, fără a risipi nici-un strop de apă, iar bătrânul rege îl întrebă:
–De ce n-ai întors batjocura mulţimii, care te jignea şi batjocorea?
–N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
–Dar de ce n-ai răspuns măcar celor, care te lăudau?
–N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească...

–Tinere, vezi aşa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că ţara are nevoie de mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul, pe care soarta ţi l-a dat în grijă. Ţara şi poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie să-l păzească şi o misiune, pe care trebuie s-o îndepinească.

Spunem povestea: unui tânăr, care se risipeşte,
celui ce crede că scopul, scuză mijloacele,
omului grăbit să se afirme cu orice preţ,
colaboratorului demagog şi sicofant,
când vrem să explicăm esenţa vieţii.

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.