sâmbătă, 29 iunie 2013

DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI 

Moto: „Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor“ (1 Timotei 4:1-2).
                                                                                                   Preot Ioan
               

 CREŞTINISM    şi   YOGA
      ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!!


 
                         Iubiţi credincioşi,
Începând cu secolul al XVIII-lea, în ţările creştine au pătruns idei şi practici religioase aparţinând hinduismului, budismului etc., pe fondul lipsei de cunoaştere a învăţăturii de credinţă creştină şi al unei vieţi religioase trăite mai puţin intens.
Yoga înseamnă suprimarea stărilor de conştiinţa
Yoga este un sistem de tehnici ascetice şi metode de meditaţie bazate pe filozofia hindusă, care încearcă să ofere calea pentru eliberarea sufletului (ATMAN) din succesiunea reîncarnărilor, unirea sufletelor individuale cu sufletul universal (BRAHMAN) şi atingerea stării de conştiinţa absolută prin disciplină fizică şi mentală. Primele referiri la practicile Yoga apar în Vede şi in Upanişade, care amintesc despre asceţi deţinători ai unor tehnici prin care pot deveni invizibili, pot zbura prin aer etc.
Exerciţiile yoga necesită îndeplinirea anumitor condiţii: rostirea unei mantre (formulă considerată a avea forţă magică), aşezarea corpului în poziţie asana (pentru obţinerea controlului total asupra corpului) şi controlul deplin asupra respiraţiei (pranayama). Prin disciplină desăvârşită a minţii, corpului şi respiraţiei, yoghinul atinge o stare de detaşare de lumea înconjurătoare şi intră într-o stare de transă.
Tehnicile yoga au fost preluate de către budism încă de la apariţia acestuia şi completate cu concepţia despre nirvana - starea de fericire deplină la care ajunge sufletul celui eliberat.
Alături de Yoga Magică, care susţine că se poate ajunge la eliberare numai prin forţe proprii, există şi Yoga Mistică, care susţine ideea unei divinitaţi, numită Isvara (literal Domn). Această divinitate nu are aceeaşi semnificaţie cu Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, acest Isvara putând veni în ajutorul celui care vrea să se elibereze prin yoga.

v   Pentru creştini, mântuirea este posibilă numai cu ajutorul Mântuitorului Hristos, iar nu prin forţele proprii sau pe un drum propriu, aşa cum afirmă yoga. Iisus Hristos a spus: „Fără Mine nimic nu puteţi face(Ioan 15:5).
v    Cunoaşterea autentică înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu: „şi aceasta este viaţa veşnică: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis(Ioan 17:3), iar nu cunoaşterea de sine sau stăpânirea unei tehnici pe care o propune yoga.
v    Pentru creştini, asceza este un mijloc pentru eliberarea de patimi şi de influenţa duhurilor rele, iar nu un mijloc de anulare a propriei conştiinţe şi a personalităţii cum propune yoga.
v   Sfântul Apostol Pavel spune că: „Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri“ (Efeseni 6:12). În schimb, yoga susţine că omul trebuie să lupte împotriva stărilor de conştiinţă.
v    Pentru creştini nu există reîncarnare, după moarte vine judecata particulară, iar la sfârşitul lumii, Judecata de Apoi (Luca 16: 19-31; Luca 23: 42-43; Matei 25: 31-46).
v    Practicile Tantra-Yoga, care propun atingerea stării de eliberare prin sexualitate lipsită în mod voluntar de anumite limite, pun în opoziţie radicală creştinismul şi yoga.

Din dorinţa de a vă arăta unde şi cum se poate greşi, dar mai ales unde se poate ajunge, vă avertizăm că, prin apropierea de practicile sau de religiile orientale, riscăm o sinucidere spirituală şi precizăm din capul locului că, Yoga şi reîncarnarea se situează intr-o clară opoziţie cu învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, şi deci, cu întreg creştinismul.
Yoga câştigă foarte multă încredere la cei care au ceva carte, dar, care duc lipsă de credinţă. Această Yoga inspiră omului încredere în forţele sale proprii, şi-l face să fie foarte mândru de sine. Se spune că Yoga este un sistem filozofic tradiţional, şi se bate monedă pe faptul că nu este o religie. Mulţi spun că, practică numai Hata Yoga (Yoga fizică), fără să facă meditaţie. Dar este o rătăcire, pentru că Yoga fizică este nulă fără mental, pentru că trebuie făcute concentrări pe anumiţi centri de forţă. Deci, nici aşa-zisa Yoga-medicală nu este de la Dumnezeu, ci tot de la ucigaşul de oameni - diavolul, pentru că, acele „exerciţii“ se fac antrenând şi „psihicul“ şi „autosugestia“ - DECI, TOT FĂRĂ HRISTOS!!!
Omul are libertatea să ajungă în comuniune cu cine vrea: sau cu Creatorul, prin împlinirea poruncilor Evanghelice, sau cu Lucifer, prin meditaţii transcedentale, Yoga sau alte practici păgâne.
Dar atenţie!!! în timpul acestei practici Yoga, ni se atrofiazĂ simŢul  sacru cu care ne-a înzestrat Dum­nezeu, Şi ni se împietreŞte inima datoritĂ încrederii trufaŞe în noi! Yoga este o practică ce îndreaptă atenţia mai întâi asupra trupului, prin Hata-Yoga, şi apoi asupra minţii, prin Jnana, Raja, Krya sau alte nivele pe care practicanţii de Yoga le consideră superioare primului. Yoga este o mare capcană, fiindcă practicanţii se închină inconştient diavolului. Vai de cei ce s-au rătăcit mergând la Yoga, căci, Yoga pretinde că poate oferi automântuirea. Această „cale- Yoga - este pseudo-spirituală (fals-spirituală) şi practicantul, pretinzând că lucrează cu ajutorul unor energii, se află de fapt sub influenţa diavolului:
v   Amintim aici artele marţiale (karate, aikido, judo etc.) care nu înfrumuseţează sufletele practicanţilor ci le schilodesc, făcând din ele nişte fiinţe fără omenie.
v   Menţionăm şi „Meditaţia transcedentală“, „Zen“, „Antrenamentul autogen care au scopul lărgirii conştiinţei şi al depersonalizării până la îndobitocire.
v   Amintim aici „Exerciţiile de autocontrol care duc la dezechilibre iremediabile, făcând din oameni, neoameni şi care pe mulţi i-au dus la nebunie.
Deci, fascinaţia Yoga apare când este vorba de energii create. Ştiind că, tot ceea ce este creat este imperfect, şi că prin această energie imperfectă nu ne putem desăvârşi, de ce să nu ne folosim de ENERGIA NECREATĂ ŞI PERFECTĂ  A  DUHULUI  SFÂNT-DUMNEZEU, care este nelipsită totdeauna la săvârşirea Sfintelor Taine: Botez, Mirungere, Cununie, Spovedanie...
Yoghinii folosesc numele lui Iisus ca mantră (ca pe un cuvânt magic), dar nu-L mărturisesc ca noi din suflet „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mÂntuieŞte-mĂ pe mine pĂcĂtosul (pĂcĂ­toasa)!“. în meditaţiile lor încep cu „Eu sunt“, şi aceasta-i o mare dovadă că nu sunt creştine. În toată Biblia niciun om nu face vreo afirmaţie „Eu sunt”, pentru ca aşa vorbeşte numai Dumnezeu în Sfânta Evanghelie de la Ioan: „Eu sunt lumina lumii“ (Ioan 9:5), „Eu sunt Păstorul cel Bun“ (Ioan 10:11), „Eu sunt pâinea vieţii“ (Ioan 6:48), „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14:6).
Yoghinii au sufletul amorţit de tehnici şi meditaţii: fără rugăciune, fără cruce, fără smerenie, fără pocăinţă pentru faptele rele, fără cele două Sfinte Taine, SPOVEDANIA ŞI ÎMPĂRTĂŞANIA.
Da, este adevărat că yoghinul care se concentrează şi face anumite respiraţii (Pranayama), acumulează hrană (adică energie) şi poate să stea gol pe un bloc de gheaţă fără să sufere. Dar, şi Sfântul Serafim de Sarov stătea pe gheaţă fără să sufere. Însă, atenţie la diferenţă: yoghinul topeşte gheaţa pe care stă gol, iar Sfântul Serafim nu o topea. Deci, este vorba de energii diferite: yoghinul foloseşte energia drăcească şi Sfântul Serafim folosea energia Sfântului Duh.
Altă dovadă este neputrezirea şi mirosul plăcut cu care Dumnezeu cinsteşte moaştele sfinţilor ortodocşi. Aceste moaşte sfinte „vorbesc” tocmai despre Dumnezeul pe care L-au slujit, pe când la yoghini nu am văzut, nici nu am auzit să aibă moaşte sfinte. Apoi, yoghinii folosesc tehnici de captare a energiei, pe când creştinul se roagă lui Dumnezeu
sa-l mântuiască.
Concluzia este clară: orice tehnică spirituală, fără credinţă în Dumnezeu e magie. Din acest punct de vedere, Yoga, budismul, taoismul etc. sunt magii albe sau negre, dar tot magii sunt. Nu sunt mistici orientale, ci practici mistice. Diferenţa dintre o tehnică spirituală şi o rugăciune se aseamănă cu diferenţa dintre o mumie egipteană şi moaştele unui sfânt. Deşi nu se consideră o religie, totuşi, Yoga atacă toate învăţăturile Sfintei Biserici Ortodoxe.
Iată ce afirmă yoghinii în mod totalmente greşit:
1. - Iisus Hristos nu a fost Dumnezeu, ci un mare iniţiat.
Răspuns: „Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem(Ioan 10:30; 17:11); „Ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl(Ioan 10:38).
2. - Iisus Hristos nu a înviat şi nu este Mântuitorul lumii. Răspuns: „Eu sunt învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi(Matei 28:16-20; Luca 24,13-31). „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut(Luca 19:10).
3. - Nu există rai şi iad.
Răspuns: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai(Luca 23:43) „iar chinuirea la care sunt supuşi necredincioşii şi păcătoşii se numeşte iad(Luca 16:22).
4. - Nu există judecată.
Răspuns: „Rânduit este o dată oamenilor să moară, iar după aceea judecata (Evrei 9:27).

În toată Biblia nu se întâlneşte nici măcar o dată cuvântul Yoga, deşi yoghinii afirmă că la venirea lui Iisus Hristos pe pământ era deja cunoscută această practică. Sunt relevante în acest sens cuvintele Mântuitorului, care nu a zis: „Practicaţi Yoga, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!”, ci dimpotrivă, „POCĂIŢI-VĂ, CĂCI S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR” (Matei 4:17).

Iubiţi credincioşi,
După  toate aceste argumente teologice foarte convingătoare, iată  acum încă  o dovadă  de necontestat a rătăcirii spirituale, pe care o provoacă  practica yoga: în staţiunea Vidra din judeţul Vâlcea încă  300 de tineri sunt pregătiţi să  se înroleze în armata diavolului condusă de Gregorian Bivolaru.


Yoga. Gregorian Bivolaru. Urinoterapie. Sex în grup. Uleiuri afrodiziace. Organizaţie de tip paramilitar. Obsedaţi sexual. Ritualuri. Orgii. Oameni care şi-au părăsit familiile. Oameni care idolatrizează  un pământean. Grig racolează  noi tineri. Trei sute de oameni se pregătesc pentru a fi înrolaţi în armata DIAVOLULUI. Semnele APOCALIPSEI.
(Imaginea şi textul de mai sus şi cel de jos sunt preluate din ziarul Gazeta de sud, 19 iunie, 2002).

Gregorian Bivolaru le spune adepţilor MISA că el este Dumnezeu
         Ceea ce au sesizat părinţii la poliţie este perfect adevărat. Adepţii MISA sunt obligaşi să creadă tot ce le spune Bivolaru. Iată un fragment din cursul de yoga susţinut de Gregorian Bivolaru: „Sunt Brahman cel veşnic şi atotpătrunzător. Nici virtutea, nici păcatul nu mă pot atinge. Nici plăcerea, nici durerea nu mă pot afecta. Nici plăcerile, nici neplăcerile nu mă pot tenta. Sunt existenţa - cunoaşterea, beatitudinea absolută. Nu am nici prieteni, nici duşmani. Nu am nici părinţi, nici rude. Nu am nici casă, nici ţară. Sunt ceea ce sunt. Sunt ceea ce sunt, sunt nenăscut, sunt nemuritor, exist dintotdeauna. Sunt pretutindeni, nu mi-e frică de moarte nici de critici. Sunt Shiva, plin de cunoaştere şi beatitudine. Brahman sau Cel veşnic este mult mai dulce ca mierea, dulceaţa, zahărul candel, rasagulla sau ladalu“. Acum înţelegeţi şi dumnea­voastră de ce copiii care sunt ademeniţi în această grupare îşi abandonează familia, neamurile şi chiar propria fiinţă, oferindu-se lui Bivolaru în semn de recunoştinţă şi jertfă. Mulţi dintre dumneavoastră nu-şi pot explica de ce aceşti tineri nu-l abandonează sau cum de cred orbeşte în acest obsedat sexual şi infractor. Pentru că acestor tineri li se spală creierul prin diverse practici şi devin fana­tici. De fapt, trăiesc după o religie concepută şi răspândită de Gregorian Bivolaru, iar el, Guru - Grig - este perceput ca Dumnezeul lor.

Obsedatul sexual Grig se consideră întemeietorul
unei noi religii
         Prezentăm principalele puncte ale acestei religii sinucigaşe. „Defectele umane ale gurului nu trebuie să conteze atunci când există deschidere psihică, o încredere şi abandonare în EL. Prin graţia gurului, totul poate fi obţinut. De aceea, Guru trebuie servit prin faptă sau prin consacrarea faptei, altfel nu poate fi nimic obţinut. Iată câteva din perceptele care definesc îndatoririle discipolului faţă de Guru: 

NU FII NE­RESPECTUOS FAŢĂ DE ÎNVĂŢĂTORUL TĂU; FĂ DOVADA DEVO­ŢIUNII FAŢĂ DE EL, OFE­RINDU-I TOT CEEA CE DOREŞTE SAU TOT CEEA CE ESTE PREŢIOS, CHIAR FIINŢA SAU LUCRUL PE CARE-L IUBEŞTI CEL MAI MULT; NU CĂLCA NICIODATĂ UMBRA ÎNVĂ­ŢĂ­TORULUI; ESTE O GREŞALĂ CARE SE ECHIVALEAZĂ CU DISTRU­GEREA UNUI TEMPLU; ORICARE AR FI LUCRUL PE CARE ŢI-L CERE,
FĂ-L; TREBUIE SĂ ACŢIONEZI FAŢĂ DE CEEA CE APARŢINE ÎNVĂŢĂ­TORULUI TĂU CA ŞI CÂND AR FI VORBA DESPRE VIAŢA TA; TREBUIE ÎNTOTDEAUNA SĂ VEZI PER­FECŢIUNEA ÎNVĂŢĂTO­RULUI TĂU, FĂRĂ A-I GĂSI NICI CEL MAI MIC CUSUR“.

Mii de familii distruse
         Acum, după ce aţi citit aceste precepte, înţelegeţi de ce membrii MISA
 devin sclavii acestui infractor, ajungând până acolo încât i se dăruiesc întru totul. Tinerii sunt cel mai uşor de atras, întrucât Yoga în sine naşte preocupări în rândul lor. Odată ajunşi aici, nu prea mai există cale de întors. Am reuşit să luăm legătura cu câteva dintre familiile distruse de Grig. Vom respecta înţelegerea cu aceştia de a nu le publica numele. „Dom­nule, de trei ani încercăm să ne recuperăm fata pe care a nenorocit-o es­crocul ăsta. De doi ani n-am mai văzut-o, nu mai ştim nimic de ea, nu mai ştim mai trăieşte, nu mai trăieşte. Ne-am dus peste tot: la parlament, la poliţie. Sunt mulţi părinţi în situaţia mea. Eu cunosc încă 60 de familii. Nu vă putem spune nici numele, că ne e teamă că află nenorocitul şi face ceva la copii. Viaţa noastră s-a schimbat, nu mai avem linişte şi parcă şi noi am început să nu mai gândim. Ultima dată când am întâlnit-o a fost în iulie, în urmă cu doi ani. Stăteam de vorbă cu ea, plângeam, o imploram să vină acasă şi parcă vorbeam cu zidurile, parcă era de gheaţă. Privea prin mine şi nu zicea nimic. M-a ascultat câteva minute şi a plecat. Am zbierat de durere, dar nici măcar n-a întors capul şi era un copil atât de bun. Eram o familie fericită,  dar s-a ales praful de noi“. Şi în situaţia acelui părinte distrus sunt cu siguranţă mii de alţi părinţi. Gregorian Bivolaru a nenorocit mii de familii. Şi acum sunt unii părinţi care îşi caută copiii şi care mai speră să-i recupereze. După ce au pătruns în această grupare, tinerii au fost educaţi să-şi abandoneze familia, să-şi abandoneze iubiţii, să-şi abandoneze rudele, să-şi abandoneze propria identitate. Am stat de vorbă cu părinţi distruşi, care au făcut tot ce era posibil şi imposibil, fie şi numai pentru
a-i mai revedea o singură dată pe cei cărora le-au dat viaţă. În multe astfel de cazuri acest lucru nu a fost cu putinţă, asta pentru că infractorul Gregorian Bivolaru s-a autointitulat profesor de yoga şi, folosind în scopuri interzise unele tehnici Yoga, dar şi stimulente, afrodiziace, substanţe halucinogene, a transformat aproximativ 5.000 de tineri în sclavii săi. Toate aceste date pe care vi le-am prezentat sunt doar vârful aisbergului.
                                  În concluzie:
Dacă yoghinii despart pe credincioşi de Biserică, poate să fie aceasta de la Dumnezeu? Categoric nu! Căci dragostea lui Dumnezeu uneşte (2 Corinteni 5:14). Chiar Hristos se ruga Tatălui: „ca toţi să fie una” (Ioan 17:21). Orice minune pe care au făcut-o Sfinţii vreodată au făcut-o numai cu numele lui Hristos, cu Sfânta Cruce, dar mai ales prin rugăciune, cu lacrimi, cu smerenie şi nicidecum cu meditaţii yoghine.


       
          Reîncarnarea nu este o învăţătură creştină

Reîncarnarea este concepţia potrivit căreia după moarte sufletul se întoarce la viaţa pământească pentru a face fapte bune şi pentru a atinge perfecţiunea. Astfel, pentru a atinge perfecţiunea, sufletul are nevoie de mai multe reîncarnări care pot avea loc imediat după moarte sau la mult timp după aceasta.
Această învăţătură este prezentă, în special, în hinduism şi budism. Potrivit hinduismului, legea reîncarnărilor (samsara), nu este specifică doar oamenilor, ci este valabilă şi entităţilor superioare (zeităţi) şi celor inferioare (animale, plante, minerale), iar sufletele se pot reîncarna fie în făpturi superioare, fie în făpturi inferioare. Sufletele reîncarnate în zeităţi sau în fiinţe inferioare rămân în starea respectivă până când primesc răsplata pentru faptele bune săvârşite sau până când îşi ispăşesc păcatele, apoi reintră în succesiunea fără de sfârşit a reîncarnărilor.
Potrivit învăţăturii budiste, prin asceză şi meditaţie se poate ieşi din succesiunea reîncarnărilor pentru a intra în starea de nirvana, în care încetează dorinţa de viaţă şi lanţul reîncarnărilor.
Unii creştini sunt tentaţi să accepte această concepţie asupra vieţii, fără a se informa suficient dacă aceasta are vreo legătură cu învăţătura creştină. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie conţin învăţăturile lăsate de Mântuitorul Hristos şi în ele găsim ceea ce ne este necesar mântuirii sufletului, căci acesta este scopul vieţii creştinului pe pământ. Învăţătura relevată de Dumnezeu arată clar că sufletele nu se reîncarnează, deoarece este rânduit ca după moarte: trupul să se întoarcă în pământ cum a fost iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care L-a dat (Eccleziast 12:7).
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, arată că îndată după deces urmează judecata particulară, la care participă doar sufletul: este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata. De asemenea, la sfârşitul veacurilor, fiecare suflet se va întoarce în trupul care l-a susţinut (Ioan 5:28-29), apoi va urma Judecata Universală (Ioan 11:24).
Ştim că în anul 553 d.Hr., cel de al V-lea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol a anatemizat reîncarnarea susţinând că avem o singură viaţă pentru a ne curăţa de păcate prin Taina Sfintei Spovedanii şi a reveni la starea de dinainte de păcatul originar.
Dacă ar exista reîncarnarea apare ilogicul: primul de unde s-a luat? După teorie tot ce vedem pasăre, firicel de iarbă, animal, om au fost toate create odată în numărul care îl vedem acum, altfel din ce s-a reîncarnat???


v   Feriţi-vă cu toată puterea de a crede aceste nebunii şi rătăciri ale reîncarnării şi mutarea sufletelor în alte trupuri, căci aceste afirmaţii sunt cu totul demonice, nebune şi rătăciri de la adevăr.
v   Iată ce zice dumnezeiescul Iov: Tot trupul va muri deodată şi tot pământul în pământ va merge de unde s-a zidit (Iov 34:15). Apoi dacă adevărul este acesta, că noi cei zidiţi din pământ după moarte, în pământ mergem şi nu în alte trupuri, de unde au luat oamenii cei fără de minte şi înşelaţi de diavol, că sufletul omului după moarte intră în alte trupuri până ce se va curăţi ca să intre în Nirvana (raiul păgânilor şi rătăciţilor de la adevăr: budişti şi hinduişti)? Care religie este mai veche şi mai adevărată decât a patriarhilor, a lui Adam, a lui Set, a lui Noe, a lui Avraam, care au fost sfinţi văzători ai Dumnezeului Cel adevărat, Care a făcut cerul şi pământul şi pe om şi toate cele văzute şi nevăzute?
Dacă acceptăm reîncarnarea, această nebunie, eliminăm învierea, căci dacă sufletul nostru după moarte poate să treacă prin mai multe trupuri de oameni, dobitoace sau plante, în ziua învierii în care trup va rămâne???

     Bibliografie: Creştinism si Yoga - Părintele Serafim Rose; Manual 

vineri, 28 iunie 2013

CUM SE FACE O SPOVEDANIE CORECTA



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                               

Frati crestini,

Daca pe fata pamantului exista fel de fel de suferinte, boli si necazuri, cauza este numai pacatul.
Omenirea este slabanogita de o multime de pacate intocmai ca bietul slabanog din Evanghelia de astazi. Cei mai multi oameni nu s-au spovedit din copilarie, iar altii nu s-au spovedit niciodata cum trebuie si astfel nu au primit iertare.
Slabanogul de care ne-a vorbit Sfanta Evanghelie, indata dupa ce a primit iertarea pacatelor de la Domnul Hristos, a luat si putere tamaduitoare, deoarece vedem ca s-a intarit, luandu-si patul in spate si mergand vesel la casa sa. Crestinii nostri nu cunosc greutatea pacatului, nu stiu cum sa se spovedeasca si nici nu stiu cat de importanta si necesara este taina marturisirii sau spovedaniei, cum ii mai zicem. Iata de ce oamenii implinesc taina spovedaniei formal si nu fac pocainta adevarata pentru iertarea pacatelor.
Sunt unii care traiesc in vrajba cu vecinii, fratii, cunoscutii, cumnatii, sunt deci oameni carora le place cearta si galceava. Cand se apropie timpul de spovedanie si de impartasanie, cauta sa se impace, insa dupa ce a trecut putin timp de la impartasanie, iarasi cauta raca si dusmanie, si asa o tin multa vreme. Toti acestia sa nu creada ca-L inseala pe Dumnezeu. O mare pedeapsa ii asteapta chiar aici, caci primesc foc in gura lor la impartasanie si nu vor scapa nici de dreapta judecata a lui Dumnezeu.
Daca omul nu cauta pacea si sfintenia, nu se mantuieste. De aceea zice Mantuitorul: ,,De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre?. Iata conditia iertarii pacatelor. Nu putem trece peste aceste cuvinte ale Mantuitorului; nu putem inchide ochii sa nu vedem cu ce fel de legaturi ne-a legat, ca sa putem primi iertarea pacatelor, aceasta facandu-se fie prin taina sfintei spovedanii, fie prin rugaciunile si faptele bune ale noastre pe care le facem.
Toata stradania demonilor este insa parca indreptata impotriva noastra, ca sa nu fim nici unul scutiti de a nu cadea in acest pacat de invrajbire, de manie si cearta cu cineva. Parca mai mult ca oricand aceste rautati s-au inmultit. E frecventa dusmania dintre parinti si copii, dintre frati si rudenii, dintre soti si, nu mai vorbim, dintre vecini si straini. Trebuie sa stim ca, oricat de mare ar fi paguba materiala pe care ne-o fac cei care ne dusmanesc, nu exista iertare nici chiar la spovedanie, daca nu ii iertam din toata inima.
Pentru aceea, frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri?, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc.
Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!?. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!?. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu .
Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor??
Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul?. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii.
Pocainta consta in a fugi de calea cea larga a desfatarilor si a umbla pe calea cea stramta si necajita. Pocainta consta in parerea de rau si cainta pentru pacatele facute, hotarandu-te sa nu mai faci. Pocainta consta in marturisirea pacatelor la preot, asa cum vedem in Sfanta Scriptura, ca dupa ce a inviat din mormant, Domnul Hristos a venit in mijlocul ucenicilor si le-a zis: "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi?. Pilde de iertare a pacatelor prin spovedanie la preot, avem destule in Sfanta Scriptura; spre exemplu: intoarcerea fiului risipitor sau neosandirea femeii care a fost prinsa in preacurvie.
Mai pe scurt, Domnul Hristos spune ca a venit sa caute oaia cea ratacita, a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi care se pocaiesc, ca nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Tot un fel de spovedanie e si trimiterea celor 10 leprosi, pe care i-a vindecat, sa se arate preotilor. Sfantul Ioan Botezatorul, inainte de a boteza in apa Iordanului, ii punea pe cei care veneau sa-si marturiseasca pacatele, adica ii spovedea.
Mai inainte, in Legea Veche, pana la marii prooroci inspirati de Dumnezeu ca sa vorbeasca despre pocainta si iertarea pacatelor, in Legea lui Moise nu exista pocainta, ci razbunare impotriva pacatosului. Caci asa scria in Legea lui Moise: ,,moarte pentru moarte, si chiar de la altar sa fie scos ucigasul si sa fie omorat. Viata pentru viata, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte si asa mai departe?. Cine muncea sambata, spre exemplu, chiar daca promitea ca nu mai face, nu era iertat. Daca desfrana cineva, fara discutie trebuia omorat. Asa era de aspra Legea cea veche a lui Moise.
In legea cea noua a lui Hristos, a Evangheliei, totul e schimbat. Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezatorul mai inainte, ca sa strige: ,,Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor, faceti roade vrednice de pocainta!? Cu toate ca idealul credintei noastre crestine este ca nimeni sa nu pacatuiasca, omul este insa neputincios si foarte lesne se lasa amagit de vrajmasii mantuirii sufletului, care sunt: trupul, lumea si diavolul. De aceea a lasat Domnul Hristos aceasta porunca a marturisirii pacatelor.
Spovedania se face la reprezentantii lui Hristos, la ucenicii Lui, care sunt preotii si arhiereii. Crestinii ortodocsi trebuie sa se spovedeasca la arhiereii si preotii duhovnici care au acest dar. Ereticii si multi necredinciosi plini de mandrie se ridica impotriva spovedaniei sustinand marturisirea directa, lui Dumnezeu, motivand ca preotul duhovnic este si el un om pacatos. La altii intervine sentimentul rusinii si-l evita pe preotul duhovnic, iar unii judeca usor, sustinand ca nu au pacate grele.
Oamenii patimasi intotdeauna au iubit intunericul noptii, ca la adapostul intunericului sa poata savarsi faradelegea fara grija ca-i poate vedea cineva. Acestia sunt la fel ca fiarele salbatice, care dupa ce se innopteaza pleaca sa pradeze, iar cand se lumineaza de ziua se retrag in culcusurile lor. Asa si cu oamenii patimasi: nu sufera Evanghelia, lumina credintei, invatatura sanatoasa, ci stau in intunericul pacatelor. Noi, oamenii, traind in aceasta viata, nu se poate sa nu gresim cu ceva; daca nu inaintea oamenilor, inaintea lui Dumnezeu sigur suntem plini de pacate. Cine zice ca nu are pacate face un indoit pacat, caci il face pe Dumnezeu mincinos, fiindca numai El este fara pacat.
A marturisi, a spovedi pacatele, este o virtute, o biruinta a omului impotriva eu-lui sau, impotriva mandriei care este de la diavolul; este una din marile virtuti ale faptelor bune. In clipa cand ai primit iertare sub epitrahil de la preot, pacatele spuse cu cainta, cu lacrimi, se sterg din catastifele demonilor. Daca nu spui unul din pacate, dintr-un oarecare motiv, ti se dubleaza si celelalte si te faci mai rau ca la inceput; ori le spui pe toate, ori mai bine nu te spovedi de forma. De aceea preotul duhovnic este dator sa aminteasca omului care a venit la spovedanie cuvintele sfintilor parinti din molitfelnice: ,,Iata, fiule Hristos este de fata, nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut ca sa primesti iertare de la Domnul. Iata, si sfanta lui icoana este inaintea noastra, iar eu sunt numai un martor ca sa spun inaintea Lui toate cate mi-ai marturisit, iar de vei ascunde de mine ceva, sa sti ca toatepacatele indoite le vei avea. Ia seama, asadar, sa nu te intorci de la doctor nevindecat?.
Ca dovada ca sunt adevarate aceste cuvinte, ascultati ce a vazut ucenicul unui duhovnic de la o manastire cand a venit o femeie sa se spovedeasca. Aceasta femeie se mai spovedise si la alti duhovnici, dar la nici unul nu indraznea, de rusine, sa spuna un pacat mare pe care-l avea. Venind si la duhovnicul acestei manastiri, in momentul spovedaniei, ucenicul acestuia, care era cu treburi prin altar, s-a uitat fara sa vrea spre locul unde spovedea duhovnicul si a observat ca femeia care se spovedea sta cu gura deschisa, iar din aceasta voia sa iasa un sarpe mare. Iesea putin, apoi se tragea inapoi, iar jos in fata ei era o gramada de serpi mai mici. Pe cand preotul duhovnic ii da dezlegare, a vazut ucenicul cum sarpele cel mare s-a tras inapoi; atunci si ceilalti serpi de jos au intrat unul cate unul pe gura femeii inapoi. Dupa ce a plecat femeia, ucenicul a spus duhovnicului cele ce a vazut, iar acesta l-a trimis dupa ea ca s-o intoarca. Ducandu-se, ucenicul a gasit-o pe drum moarta. Iata deci ca prin acest pacat al minciunii fata de Dumnezeu si-a primit pedeapsa pierzandu-se si vremelnic si vesnic.
Vrajmasul diavol invata pe oameni sa nu-si marturiseasca pacatele lor inaintea preotului. Asa i-a invatat si pe primii oameni, Adam si Eva, sa pacatuiasca, sa manance din pomul oprit. Cazand in pacat, Adam si Eva au fost constransi a-L minti pe Dumnezeu. Iata ce zice Sfanta Scriptura: ,,Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin rai, Adam si femeia lui s-au ascuns de la fata Domnului!?. Dovedit ca a mancat din pomul oprit, si astfel cunoscand ca este gol, Adam a dat vina pe femeie, iar femeia pe sarpe. Domnul Dumnezeu a aruncat blestemul asupra sarpelui, iar femeii i-a zis: ,,Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea nasterii; in dureri vei naste copii, atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani.? Lui Adam i-a zis: ,,Pentru ca ai ascultat de femeia ta si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine... In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta pana cand te vei intoarce in pamantul din care ai fost luat, caci pamant esti si in pamant te vei intoarce?.
Iata, frati crestini, primul blestem aruncat de Dumnezeu asupra lumii. Observam ca Dumnezeu a plecat cu blestemul de la cel care a fost pricina pacatului, de la sarpe. Pe sarpe l-a blestemat intai, apoi a trecut la femeie, iar apoi la Adam, ca sa ne invete ca mai mare pacat are cel care face pe altul sa pacatuiasca. Diavolul, dupa ce-i invata pe oameni sa pacatuiasca, nu-i lasa sa se spovedeasca cum trebuie. La spovedanie fiecare paraste pe celalalt: sotia pe barbat, barbatul spune ca femeia l-a facut sa zica, parintii pe copii si asa mai departe.
Cu acestea nu facem nimic, iar blestemul nu-l curmam de la noi decat printr-o spovedanie sincera, cu cainta, fara ocol. De aceea crestinul este dator sa faca trei feluri de marturisiri ale pacatelor in viata lor. Mai intai trebuie a ne marturisi vina pacatelor noastre inaintea lui Dumnezeu, direct prin rugaciunile ce trebuie sa ni le facem zilnic, prin psalmul 50, unde se aminteste de pacat, psalmii 3 si 87, precum si alte rugaciuni. A doua marturisire trebuie facuta catre oamenii din jurul nostru; adica sa nu le spunem niciodata ca suntem buni sau drepti, ci mari ticalosi in fata lui Dumnezeu, caci de aceea zice apostolul Iacov: ,,Marturisiti-va unii altora pacatele, plangeti-va pacatele unii altora!?. A treia marturisire a pacatelor trebuie facuta catre episcopi sau preotii duhovnici, pastratorii cheilor imparatiei cerurilor, reprezentantii autorizati ai lui Hristos pe pamant.
Aceste porunci, ca si toate celelalte, nu sunt grele de implinit. Dar, cum am spus, diavolul sta de capul omului, indemnandu-l sa nu-si marturiseasca pacatele niciodata, iar daca o face, sa o faca incomplet. Il indeamna pe om sa faca pacate multe si cu nerusinare. Cand merge sa le spovedeasca ii da rusine sa nu le poate spune. De aceea acesti oameni se aseamana cu unii care oricat ar sta pe fundul apei nu simt greutatea noianului de apa ce sta deasupra lor; daca sunt scosi pe uscat si le pui 50-60 kg de apa In spate nu pot suferi povara.
Asa sunt acestia care sunt cufundati in adancul faradelegilor. Ei nu simt greutatea pacatelor, dar cand se intorc la Domnul Hristos cu inima smerita si fac un pacat cat de mic, ii mustra constiinta si nu pot suferi pana cand nu se spovedesc la preot. Pe multi, din cauza rusinii de a marturisi pacatele la preot, i-a apucat moartea in pacate grele iar acum se afla in temnitele iadului, in focul vesnic, in chinuri. Acolo au vazut ei paguba nemarturisirii pacatelor si acolo striga cu tipete mari, ca bogatul din Evanghelie, dar e prea tarziu.
Noi, care vrem sa ne mantuim din vapaia focului vesnic, sa lasam rusinea la o parte, fratilor, si sa alergam dupa iertarea pacatelor pana nu ne mutam din viata aceasta trecatoare, caci nu stim ziua si ceasul cand ne va chema Domnul. Nu se poate pocainta fara marturisire si fapte bune si nici spovedanie fara pocainta si fapte bune; caci toate acestea trei sunt legate intre ele.
Sectantii si multi crestini nestiutori fac putina pocainta, tinand post, fac rugaciuni, mai fac milostenii, dar nu vor sa se spovedeasca la preot. De aceea pierd si osteneala postului si a faptelor bune pe care le-au facut. Poate omul sa-si dea viata averea de pomana, sa faca toate faptele bune posibile, daca nu se spovedeste la preotul duhovnic, tot in iad se duce, cu toate faptele lui bune. Asa inteleg sectantii, rataciti, cei care s-au despartit de biserica si de preot, ca e suficient sa aiba credinta si nu le trebuie preot si nici spovedanie.
Unii crestini se spovedesc mai rar, altii mai des, dar preotii nu le dau canon pentru pacatele lor si nici ei nu fac nici un fel de pocainta. Nu postesc, nu se roaga, nu fac milostenii, fiind si ei tot in pericol sufletesc. De aceea vin peste ei canoane de ispasire a pacatelor in diferite chipuri, canoane de la Dumnezeu. Aceste canoane consta in mari suparari, in boli, inchisori, paguba, moarte in familie si fel de fel de suferinte. Nimeni sa nu se insele ca daca a facut pacate si nu le-a spovedit va putea fi iertat, facand fapte bune sau platind slujbe pentru ele. Ascultati dintr-o carte veche a Bisericii un astfel de caz.
O femeie facuse un pacat de moarte si nu indraznea de rusine, sa-l marturiseasca. Facea insa fapte bune, mereu, ca: milostenii, postea, se ruga, priveghea, se spovedea de celelalte pacate si se impartasea cu Sfintele Taine, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i ierte pacatul cel mare pe care-l facuse si-l tinea ascuns. Iata ca a cazut intr-o boala grea si nici atunci nu si-a marturisit pacatul cel mare, ci plangand s-a impartasit cu dumnezeiestile taine si asa a murit.
Dupa multe zile, o fata a ei se ruga cu credinta in camera si deodata a simtit un miros nespus de greu si nu stia de unde vine. Privind intr-o parte a camerei, vede stand deasupra patului o umbra urata si infricosata. Ea a cazut jos si a inceput sa strige pe Dumnezeu si Maica Domnului in ajutor. Atunci i-a venit glas de la acea umbra, zicandu-i: ,,Nu te teme, fiica mea, eu sunt nenorocita ta mama?. Fata ii spune: ,,Cum este cu putinta, maica mea, sa vii cu acest miros atat de urat, tu care erai atat de buna si plina de fapte frumoase?!?. Ea a raspuns: ,,Adu-ti aminte, fiica mea, ca ti-am spus eu odata ca am facut un pacat mare, de moarte, si nu l-am spovedit la preot fiindu-mi rusine; pentru acest pacat ma chinuiesc nespus de mult!?
"Dar celelalte fapte bune ? zise fata ? nu ti-au folosit, mama?? ,,Nu mi-au folosit cu nimic ? raspunse femeia ? pentru ca eu am ascuns pacatul?. Fata ii zise: ,,Dar acum pot sa te ajut eu cu slujbe, sarindare, liturghii si milostenii, ca sa capeti iertare mama?? Aceasta ii raspunse: ,,Nu mai este pocainta in iad, fiica mea; cat am avut vreme nu m-am indreptat, iar acum nu-mi mai foloseste la nimic. Indata ce m-am despartit de trup m-au rapit viclenii diavoli si m-au dus la judecata lui Hristos unde mi s-a spus cu glas infricosat, de tunet: Du-te de la Mine, blestemato, in gheena cea nesfarsita. Deodata m-am pomenit in fundul iadului. Asadar, nu mai este mila pentru mine; ci doar am fost slobozita ca sa-ti spun tie sa propovaduiesti la toti si sa nu mai pacatuiasca si altii ca mine. Spune si fratelui tau sa-si indrepte viata, sa se lase de toate impodobirile lumesti, sa nu se mai duca la distractii, caci aici in iad sunt multe femei si multi oameni care se chinuiesc pentru multe pacate de acestea?.
Fata a intrebat-o mai departe si altele, dar ea nu i-a mai spus nimic, spunandu-i ca nu are voie sa-i zica mai multe. S-a stins apoi ca fumul si a ramas in urma ei un miros atat de greu, incat nimeni nu mai putea intra in camera aceea. A trebuit sa-si faca patul in alta parte, unde a zacut bolnava multe zile de frica acestei vedenii. A chemat apoi duhovnicul si i-a spus toate cate a vazut si le-au si scris intr-o carte, ca sa citeasca toti si nimeni sa nu se mai insele si din cauza rusinii sa nu se spovedeasca.
Din Sfanta Scriptura vom aduce cateva marturii, care ne arata cum trebuie sa fie spovedania noastra. Ne vom referi la doi apostoli dintre cei 12: Iuda care l-a vandut pe Domnul pe 30 de arginti si Petru care s-a lepadat de El de trei ori. Petru a primit iertare si s-a facut iarasi prieten al lui Hristos, iar Iuda a ramas neiertat si s-a spanzurat, lasandu-si ticalosul trup atarnat de o craca, iar sufletul in chinuri vesnice cazand in deznadejde. Pentru ce a ramas Iuda neiertat? Ce trebuia sa faca? Trebuia oare sa-si spovedeasca greseala? Da, dar a marturisit-o si pe fata a spus: ,,Am gresit vanzand sange nevinovat!? Pe langa aceasta, a intors inapoi si cei 30 de arginti, pe care i-a aruncat in templu in fata arhiereului. Atunci ce n-a facutIuda ca sa fie iertat de Domnul? El n-a facut pocainta, frati crestini, pocainta adevarata, nu s-a cait inaintea Domnului, n-a plans cu lacrimi pacatul ci a cazut in deznadejde. El a dat vorbe si bani, asa cum majoritatea crestinilor nostri se spovedesc numai cu gura, spunand fel de fel , dar numai adevaratele lor pacate nu le spun inaintea duhovnicului. Palavragesc fel de fel, mai ales femeile, si socotesc ca daca platesc cu bani la spovedanie va veni si iertarea de la Dumnezeu.
Nimeni sa nu se insele, ca fara spovedanie curata si dreapta inaintea duhovnicului, nu este mantuire. Straina si mincinoasa a fost spovedania lui Iuda; adevarata marturisire a fost a lui Petru, care dupa ce si-a cunoscut greseala, a iesit din casa lui Caiafa unde se lepadase de trei ori de Hristos si a plans cu lacrimi amare.
Deci, frate crestine, cand vrei sa te marturisesti, paraseste si tu casa cea blestemata unde pentru dragostea unei femei blestemate te-ai lepadat de Dumnezeu; pleaca definitiv din casa ei, nu numai cu trupul, ci si cu inima si cu mintea. Fugi afara, desparte-te de obiceiurile cele rele, de prietenii cei rai, de calea pierzarii in care ai petrecut si te-ai dezmierdat; caci Petru i-a parasit pe toti, a ramas singur, s-a cutremurat, a plans si, frangandu-si inima, cu cainta mare s-a rugat la Domnul de iertare. Retrage-te si tu, frate crestine, un ceas la o parte, inlatura toate grijile lumesti, aduna-ti gandurile, roaga-te lui Dumnezeu sa te lumineze si, amintindu-ti toate pacatele, scrie-le pe hartie, dupa cum ne invata Sfantul Ioan Scararul. Ucenicii lui tineau totdeauna la ei cate o mica carticica unde insemnau toate gandurile, nu numai pacatele pe care le spovedeau la duhovnic.
Gandeste-te cu de-amanuntul ce pacate ai facut cu mintea, cu cuvantul, cu fapta, fata de Dumnezeu, fata de aproapele, fata de tine insuti. De ai vreun vrajmas, iarta-l din tot sufletul, de ai in casa vreun lucru strain, intoarce-l inapoi, de te-ai atins de cinstea cuiva, cere iertare, induioseaza-te, umileste-te, suspina si plangi cu amar, iar pentru toate pacatele cearta-te pe tine insuti, hotarandu-te cu multa statornicie sa nu le mai faci niciodata. Cu inima zdrobita si umilinta mergi catre duhovnic si marturiseste-te. Mergand la duhovnic, sa nu duci, ca Iuda, vorbe si bani, ci, ca Petru, fapte si lacrimi.
Spovedania sa fie intai fara rusine si in al doilea rand fara scuze si acuzari. Sa nu facem ca Adam care zicea ca Eva l-a indemnat, aceasta a aruncat pe sarpe si asa cu totii sau osandit. Cine ascunde pacatele sale, zice duhul prin gura lui Solomon, nu va castiga nici un bine, ci va fi ca un netrebnic inaintea lui Dumnezeu, caci pacatul ascuns este ca o rana ce putrezeste si ramane fara leac daca nu o cunoaste doctorul. Sa facem ca David, care nu s-a rusinat, ci marturisind Domnului pacatul zicea: ,,Am aratat faradelegea mea Domnului si pacatul meu nu l-am ascuns!? (Psalmul 31).
Este dator omul care se spovedeste sa-si aminteasca si de cate ori a pacatuit, mai ales in ceea ce priveste pacatele grele. De pilda: ,,Cati copii sunt fara cununie religioasa, cate avorturi, cand ai pacatuit, in posturi sau sarbatori; pacatele sunt unele mai grele si altele mai usoare. Cel care pacatuieste cu femeia nemaritata face desfranare, iar cel ce pacatuieste cu femeie maritata, face pacatul preacurviei. Trebuie sa spui in ce loc ai facut pacatul, in ascuns sau la aratare; pentru ca toate acestea ingreuneaza sau micsoreaza pacatul.
Iata un exemplu de pacat: am furat, parinte. Una este insa a fura un ou si alta este a fura un bou, cum spune vorba batraneasca. Una este a fura de la bogat si din cauza lipsei tale si alta este a fura de la vaduva, de la orfani, lasandu-i cu lacrimile pe obraz. In ce priveste acest pacat, trebuie precizat un lucru: nu ai iertare de te-ai spovedit la toti arhiereii pana nu dai inapoi in vreun chip oarecare ceea ce ai furat. Chiar daca nu mai traiesc persoanele acelea, sa le dai la saraci, la vaduve, la orfani, la necajiti.
Un alt exemplu: parinte, am mintit. Dar si minciuna imbraca mai multe aspecte: de pilda cand, un betiv ti-a cerut bani pentru bautura si cunosti acest lucru, mai bine este sa spui ca nu ai, caci nu faci un pacat. Dar in nici un caz sa nu te faci martor mincinos, sa nu bagi pe cineva la inchisoare, sa nu spui minciuni despre o familie, sa nu vorbesti pe cineva de rau si asa mai departe, caci acestea sunt pacate care apasa sufletul si nu vei scapa de osanda lui Dumnezeu daca nu le spovedesti cum trebuie. La iesirea sufletului va fi vai si amar, ca de aceea trag unii cate o saptamana ca boii la jug si nu le iese sufletul din cauza acestor pacate grele, minciuni, paraciuni, rautati. Adevarul trebuie sa iasa la iveala din toate pacatele, acestea trebuie sa le stie duhovnicul, nu vorbe goale cu care sa-l obosesti in zadar. Persoana care vrea sa se spovedeasca sa o faca cu smerenie, sa-si cunoasca pacatul, sa se aseze in genunchi inaintea duhovnicului pe care l-a ales si, cu capul plecat, sa faca marturisire completa. Este bine sa cautati duhovnici iscusiti, ca si acestia sunt ca doctorii, unii mai cunoscatori, altii mai putin cunoscatori, iar altii fac pe cunoscatorii si dau un tratament gresit.
Multi crestini m-au intrebat daca e bine sau nu sa schimbe duhovnicul. Ascultati cu luare aminte, ca sa nu va mai incurcati in aceasta problema. Intr-adevar, nu este bine sa se schimbe duhovnicul, ci e bine sa stie un preot duhovnic toate pacatele tale. Daca schimbi duhovnicul ca nu ti-a implinit voile tale, adica te-a oprit de la impartasit, sau spui unele pacate la unul si altele la altul, cu gand sa te dezlege la impartasit, e o mare greseala.
Se admite schimbarea duhovnicului atunci cand nu ai fost multumit, ca nu ti-a dat canon, sau nu te-a ascultat cu rabdare ca sa-i spui toate pacatele. Tot asa sa fugi de preotul care a fost caterisit sau, si mai grav, sa fugi de preotul care are diferite obiceiuri rele, indraznind la glume necuviincioase, dovedind astfel ca este un om neserios si fara frica de Dumnezeu. E bine sa te departezi si sa atentionezi si pe altii spre a nu cadea in astfel de ispite.
Fiecare sa-si cerceteze constiinta sa si sa se apropie cu curaj, cu credinta tare de scaunul de spovedanie, cu hartiuta cu pacatele scrise, incepand cu cele mai grele. Marturisirea sa fie facuta cu smerenie, cu lacrimi daca se poate. Iata care este spovedania cea adevarata.
Intai, cauta sa te impaci cu toti cei pe care i-ai suparat sau ai vreo suparare din partea lor.
Al doilea: cerceteaza-ti pacatele prin rugaciune si pregateste-te sa le pui pe hartie.
Al treilea: cauta duhovnic care sa stie vindeca ranile pacatelor; duhovnicul trebuie sa vindece pe cel bolnav, nu sa-l omoare, sa randuiasca canon dupa starea materiala a persoanelor, dupa functia pe care o indeplinesc, dupa pacatele lor. Celui bogat sa-i dea milostenii, celui sarac metanii, celui sanatos si voinic post, celui slab si neputincios rugaciuni.
Al patrulea: marturiseste dupa hartiuta cu smerenie pacatele sub epitrahil, fara sa spui vorbe fara rost.
Al cincilea: mai inainte de a incepe sa citesti pacatele, zi aceste cuvinte cu lacrimi:
,,Marturisesc inaintea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor, inaintea sfintiei voastre, cinstite parinte, ca am pacatuit cu mintea, cu gandul, cu ochii, cu urechile, cu picioarele, cu mainile si cu toate simturile mele trupesti si sufletesti, noaptea si ziua de fata si in ascuns, impotriva cerului si a pamantului, impotriva aproapelui, am facut cu voie si fara de voie ? si incepi astfel sa-ti citesti pacatele dupa hartie.?
Dupa ce v-ati spovedit, aveti grija sa impliniti canonul si sa-l primiti cu dragoste si bucurie, nu cu neplacere si sila. Nimeni sa nu se intristeze daca este oprit de la Sfanta Taina pentru o vreme, crezand ca nu se mantuieste. Daca se afla sub canon si-l apuca astfel moartea, dar n-a mai savarsit pacate de moarte, mila lui Dumnezeu il primeste si se mantuieste. Pacatul, odata marturisit, a fost iertat de Dumnezeu prin gura preotului care zice:
,,Sa te ierte pe tine, fiule sau fiica duhovniceasca, Dumnezeu de toate pacatele si faradelegile tale.? Sa tinem seama ca aceasta taina este atat de importanta pentru ca tine al doilea loc dupa botez. Cel care se spovedeste cum trebuie este ca si cand s-a botezat din nou. Daca nu te pazesti de pacatele de moarte, de cele strigatoare la cer, sau impotriva Duhului Sfant, te asemeni cu un pom care-si dezbraca haina cea frumoasa si o arunca la gunoi. Cei care fac cu stiinta pacate mari ca: preacurvia, desfranarea, avorturile, mergerea la vrajitoare, cei ce se leapada de ortodoxie si se fac sectanti, se leapada de Dumnezeu si alte pacate asemanatoare sa se astepte ca le va veni pedeapsa dumnezeiasca in vreun chip oarecare inca in lumea aceasta, chiar daca va fi mai tarziu: adica boli grele, suferinte, pagube, inchisoare, moarte.
Acestia sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca nu i-a lepadat, ci vrea sa-i curete prin suferinta ca sa fie buni pentru gradinile raiului celui curat. Caci pe cei pe care nu ii cearta Domnul pe aici, ii pastreaza ca pe niste uscaturi pentru focul vesnic al iadului. De aceea e bine sa frecam mereu rugina pacatelor de pe cazanul sufletului si al trupului nostru prin pocainta, frati crestini. Sa frecam pana se ia toata rugina, caci omul, cand pacatuieste, rugineste, cocleste si intr-un astfel de vas nu se poate pune ceva curat.
Nu se poate impartasi cu Trupul si Sangele Scumpului nostru Iisus Hristos nici un om daca nu a facut pocainta adevarata, adica post, rugaciuni, metanii, osteneli, diferite fapte bune, chiar ajunari - unii care pot. Sa fugim ca de foc de toate pacatele mari si mici de care ati auzit, cu riscul de a primi moartea ca sfintii mucenici, caci numai asa vom dovedi si noi ca-L iubim pe Dumnezeu, pazindu-ne cat mai curati si implinind sfintele Luiporunci . Rugaciune
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, primeste marturisirea noastra, deschide mintea si inima tuturor celor ce au ascultat si vor asculta aceste cuvinte, ca nici unul sa nu fie inselat de diavol. Da-ne tarie si putere si fa-ne ca sa ne marturisim drept si cu pocainta inaintea fetei tale, ca sa fim si noi partasi imparatiei cerurilor si sa ne mantuim impreuna cu toti crestinii si sfintii in vecii vecilor. Amin.

sursa:http://ro.netlog.com/ortodoxul/blog/tag=BAIA+SUFLETEASCA!!!

miercuri, 26 iunie 2013

DESPRE EUTANASIE

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
EUTANASIE
Preot Ioan

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
c
Motto: „Adevărat grăiesc vouă că toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele cậte vor fi hulit. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfậnt (EUTANASIA = SINUCIDEREA) NU ARE IERTARE ÎN VEAC“ (Marcu 3:28-29 ).
 „Prin legiferarea eutanasiei  se pune în aplicare dreptul de a fi ucis de către medic şi nicidecum dreptul de a muri, care de fapt este doar un fals slogan“.
Democraţia occidentală a învins!
(Cei mai europeni vor să se sinucidă conform legii)
Eutanasia tinde să devină una dintre temele majore ale acestui început de mileniu. Fiecare are dreptul la opinie, dar este esenţial ca ea să fie exprimată în „cunoştinţă de cauză“. Şi cu toţii ar trebui să ne gândim la urmările în veşnicie ale unui asemenea  gest fatal. La 10.04.2000, Senatul olandez a adoptat legea privind eutanasia. Deci, olandezii pot cere să fie ucişi cu acte în regulă sau se pot sinucide liniştiţi că nu încalcă legea. Libertatea este garantată şi pentru medic şi pentru pacient. Proiectul de lege belgian pentru eutanasiere diferă în câteva puncte faţă de cel olandez. Proiectul belgian face distincţie între bolnavi în fazele terminale şi ceilalţi pacienţi, pentru care procedura va fi mult mai lungă. În Belgia, cererea de eutanasie trebuie să fie „repetată şi voluntară“, în timp ce textele olandeze se mulţumesc cu certitudinea medicală a unei „cereri voluntare şi bine gândite“. De asemenea, textul belgian spune că este obligatoriu să se scurgă o lună între cererea oficială şi actul eutanasiei, în timp ce textul olandez nu face nici-o precizare. Cel belgian nu prevede nimic pentru minori, în timp ce textul adoptat de Parlamentul olandez prevede că aceştia pot opta pentru eutanasie începând cu vârsta de 16 ani, fără acordul părinţilor; de la 12 la 16 ani, ei trebuie să aibă consimţământul părinţilor. Şi atunci urmează întrebarea: POATE FUNCŢIONA OLANDA CA UN EXEMPLU? NOUA LEGE  OLANDEZĂ ESTE UN MODEL DE URMAT SAU O OROARE? În Germania, eutanasia este un subiect delicat în mod special. Politicienii, bisericile, medicii aduc în discuţie crimele ce s-au făcut în acest context. Eutanasia - care la origine semnifică moartea dulce şi fără suferinţă - a fost utilizată sub regimul nazist pentru a desemna, prin eufemism, „aneantizarea vieţilor fără valoare“ (Vernichtung  lebensunwerten Lebens), exterminarea handicapaţilor fizic şi mintal. Astăzi, cei care sunt favorabili unei dezbateri fără patimă asupra eutanasiei, preferă să utilizeze termenul Sterbehilfe (ajutor pentru moarte). Adversarii acestui curent folosesc, în schimb, termenul de eutanasie pentru a insista asupra laturii inumane a acestei practici.
Un calendar al evenimentelor majore
 Datând din jurul anului 400 î.d.Hr., Jurământul hipocratic spune aşa: „Nu voi administra niciodată nimănui medicamente ucigătoare, chiar dacă mi se cer, şi nici nu voi da un astfel de sfat“.
 De peste 700 de ani, dreptul cutumiar anglo-american a pedepsit sau dezaprobat atât sinuciderea cât şi sinuciderea asistată. În anul 1906 a fost redactată în statul Ohio prima propunere pentru o lege privind eutanasia.
În 1938  este fondată Societatea Americană pentru Eutanasie (ESA).
În 1939 în Germania nazistă, Hitler ordona „uciderea din milă“, la scară largă, a bolnavilor şi handicapaţilor. Programul nazist de eutanasiere a celor  „nedemni de viaţă“, având numele de cod Aktion T 4, a vizat la început nou-născuţii şi copiii mici. Mamele şi medicii erau obligaţi să  înregistreze copiii de până la trei ani care prezentau semne de retardare mintală, diformităţi fizice sau alte simptome incluse în chestionarul Ministerului Sănătăţii. Foarte repede, Hitler a extins programul, incluzând atât copii mai mari cât şi adulţi.
 În 1967, avocatul Luis Kutner şi societatea pentru eutanasie (ESA) scriu primul testament de viaţa.
În 1968, este introdus de Dr. Walter Sacket din Florida primul proiect de lege privind testamentul asupra vieţii.
În 1969,  Elizabeth Kubler-Ross publica volumul „On Death and Dying“ (Despre moarte şi a muri), deschizând astfel discuţiile asupra unui subiect până nu de mult tabu 
În 1970: până la această dată ESA a distribuit nu mai puţin de
60 000 de testamente de viaţa.
În 1973, Asociaţia Medicilor Americani elaborează „Declaraţia Drepturilor Pacientului“ prin care pacientul este informat asupra tratamentului şi i se dă dreptul de a-l refuza.
În 1974: ESA îşi schimbă numele în „Societatea pentru dreptul de a muri“ (The Society for the Right to Die).
În 1975: familia Van Dusen se sinucide. Henry P. Van Dusen, 77 de ani, şi soţia sa, Elizabeth, 80 de ani, aleg să moară în loc să trăiască mai departe într-o stare de dependenţă. În scrisoarea de adio au scris: „Suntem convinşi că acesta este cel mai bun şi cel mai corect drum pe care să-l urmăm“.
În 1976: Curtea Supremă din New Jersey le permite părinţilor lui Karen Ann Quinlan (aflată de un an  în comă) să o deconecteze de la aparatele care o menţin în viaţă, acceptându-le argumentaţia: „Karen însăşi a făcut această alegere“.
În 1978: la Londra şi pe Broadway este pusă în scenă o piesă despre un tânăr artist care devine paraplegic. „Whose Life Is It Anyway?“ (De fapt, a cui e viaţa?) pune câteva întrebări tulburătoare despre dreptul de a muri. O versiune cinematografică a apărut în 1982.  
În 1979: Jo Roman, bolnavă de cancer, înregistrează o casetă video prin care anunţă că se va sinucide. O va face cu o doză de somnifere.
În 1980: este fondată Societatea Hemlock (The Hemlock Society), cu scopul de a susţine schimbul liber de informaţii despre cum să mori (how-to-die). În scurtă vreme va ajunge să aibă 50 000 de membri.  
În 1985: Betty Rollin publica „Ultima dorinţă“ (Last Wish), povestind cum a ajutat-o să moară pe mama sa, bolnavă de cancer la sân, care pierduse lunga şi dureroasa bătălie. Volumul a devine best-seller.
În 1990: „ Asociaţia medicilor americani“ adoptă poziţia oficială privind dreptul pacientului de a fi informat asupra tratamentului, implicând şi situaţia în care medicul poate întrerupe tratamentul unui pacient aflat  în pragul morţii sau poate deconecta de la aparatura de susţinere un pacient aflat în comă. În acelaşi an, dr. Jack Kevorkian asista o bolnavă de Alzheimer, Janet Adkins, o femeie de vârstă mijlocie, să se sinucidă. După aceea, Kevorkian sfidează justiţia din Michigan care încearcă să-l oprească de a asista pacienţi care îşi exprimă voinţa de a muri.
În 1991: încă un best-seller - Derek Humphry publică „Ultima scăpare“, un controversat discurs despre metode de sinucidere. În New England Journal of Medicine, dr. Timothy Quill relatează cazul „Diane“, în care el însuşi i-a asigurat o provizie letală de medicamente unei bolnave de leucemie, care preferase să se sinucidă acasă, decât să urmeze un tratament cu 25% şanse de supravieţuire. Dintr-un sondaj „Gallup“ rezultă că 75% din americani sunt de acord cu testamentul de viaţă.
În 1993: După moartea lui Hugh Rodham, preşedintele Clinton şi Hillary Rodham Clinton încep să susţină public testamentul de viaţă.  Se înfiinţează Oregon Right to Die, asociaţie care va sprijini intrarea în legalitate a morţii cu demnitate - Oregon Death with Dignity.
În 1994: sunt dezvăluite mai multe testamente prezidenţiale de viaţă - după moartea fostului preşedinte Richard Nixon şi a fostei First Lady Jacqueline Kennedy Onassis, a devenit public faptul că amândoi semnaseră instrucţiuni prealabile. Cu numai 51 de procente pentru, în referendumul organizat în statul Oregon, trece la vot „moartea cu demnitate“. Un pachet de iniţiative „Death with Dignity“ care le va permite de-acum înainte bolnavilor incurabil aflaţi în faza terminală ca, sub supravegherea unei persoane în care au deplină încredere, să obţină asistenţă medicală în vederea „încheierii vieţii de o manieră umană şi demnă“. Legea intră în vigoare în 1997.
În 1995: Teritoriile de Nord ale Australiei aprobă eutanasia. Rezoluţia intră în vigoare în 1996, dar Parlamentul australian o abrogă in 1997.
În 1996: un juriu din Michigan îl achită pe dr. Kevorkian, acuzat de violarea legilor acestui stat privind sinuciderea asistată. 1998: pe 24 martie, în statul Oregon este pentru prima dată recunoscută public o sinucidere asistată. Pe 3 noiembrie, pachetul de măsuri care ar fi legalizat în Michigan sinuciderea asistată medical este respins cu 71% din voturi.  Pe 22 noiembrie, în faimoasa emisiune 60 Minutes a CBS este difuzată o secvenţă video care îl prezintă pe dr. Jack Kevorkian injectând o doză letală de clorură de potasiu unui pacient, Thomas Youk, aflat în stadiu terminal al bolii.
În 1999: pe 26 martie, Kevorkian este acuzat de omor în cazul morţii lui Thomas Youk. 2000: pe 10 aprilie, Olanda devine prima ţară din lume în care este legalizată eutanasia voluntară sau suicidul.
În 2001 - Oregons Death with Dignity Act: sinuciderea asistată medical funcţionează de trei ani în deplină legalitate. Timp de aproape un deceniu (1990-1998), în regiunea Oakland din statul american Michigan, dr. Jack Kevorkian a asistat moartea voluntară a peste 130 de persoane. În anul 1999, condamnat pentru omor, dr. Kevorkian fost trimis la închisoare.
Părerile pro şi contra
ale unor americanii despre Jack Kevorkian
(Sondaj pe Internet, mai, 2001)
          ◙ Da, el îi ajuta pe oameni să îşi îndeplinească ultima dorinţă - aceea de a muri. Este un erou! Dr. Kevorkian ar trebui pus imediat în libertate. Toţi fanaticii religioşi ar trebui să-şi vadă de treburile lor. Viaţa de după moarte este doar o proiecţie a dorinţelor noastre.
        El se află acolo unde merită să se afle. După gratii.
        Cred că a făcut doar ceea ce pacienţii lui i-au cerut să facă. Trebuie să fie eliberat!  A  făcut ceea ce a crezut că este bine să facă. De ce l-am judeca? Eu cred că dr. Kevorkian a acţionat pentru o cauză bună: aceea de a le oferi oamenilor posibilitatea de a se elibera prin moarte.
        Este acolo unde îi este locul. Iar dacă suferă acolo în închisoare, de ce nu s-a gândit la asta atunci când a făcut ceea ce a făcut? Oamenii nu ar trebui să se ucidă unii pe alţii. Ce naiba face asta? Omoară oameni că să trăiască el?
        Consider că toţi cei care se opun eliberării dr. Kevorkian nu au trecut niciodată printr-o suferinţă adevărată. Dr. Kevorkian a curmat durerea şi suferinţa multor oameni. Nu este acelaşi lucru cu a-i fi omorât; el doar a ţinut locul naturii. De ce n-ar avea voie omul să-şi aleagă momentul în care să plece?
        Este acolo unde se cuvine să fie. În puşcărie. Şi acolo şi trebuie să rămână. Kevorkian este un criminal.
        Ar trebui eliberat pentru că el doar a respectat dorinţele altor oameni. N-a făcut-o nici că să-i omoare şi nici fără consimţământul lor.  Kevorkian este un criminal.
       N-are nici o importanţă în ce fel o faci: a omorî înseamnă a omorî, nu te poţi pune în locul naturii. Ceea ce a făcut el se cheamă omucidere.
        El i-a eliberat dintr-o viaţă plină de durere. Z Dr. Kevorkian este un înger căzut în dizgraţie. Ar trebui eliberat, iar practica sa legalizată. Dumnezeu îi dă omului o viaţa, iar omul ar trebui să aibă dreptul de a face tot ceea ce doreşte cu viaţa lui.
        A primit ceea ce merita. Este un criminal! Eutanasia este cel mai rău lucru din lume. Sinucidere.
        Kevorkian a primit ceea ce merita şi se află în locul pe care îl merita. Big Big Loser! Cred că nu este decât un nemernic.
        Jack se află acolo unde îi este locul, pentru că a fost atât de idiot încât să-i omoare pe toţi acei oameni nevinovaţi.  Cred că este o adevărată nebunie, profund periculos şi extrem de rău pentru oameni să creadă că este normal să-i ajuţi pe alţii să-şi ia viaţa.
       Hei, Kevorkian! Asistă-te pe tine, omoară-te, criminalule!

În Codul penal românesc (art. 174): eutanasia=omor
Există alte forme de umanitarism decât aceea de a distruge viaţa
(Prof. dr. Maricel Uluitu, directorul Institutului de Fiziologie Normală şi Patologică „D. Danielopolu“)
Lăsând la o parte crimele dictatorilor şi având în vedere numai aspectul medical, problema eutanasiei pleacă de la un punct de vedere foarte mult discutat. Medicina are ca sarcină principală reducerea suferinţei. Putem reduce suferinţa umană printr-un diagnostic corect şi o terapie adecvată, dar se întâmplă uneori ca bolnavul să sufere foarte mult. S-a discutat, se discută şi se va mai discuta. Unele ţări au luat deja o hotărâre în sensul acesta, să se accepte dreptul medicului de a ridica viaţa semenului pentru care nu se mai poate face nimic. Implicaţiile unui asemenea gest depăşesc tema strictă a reducerii suferinţei unui individ pe care l-a condamnat la moarte  boala.
Părerea mea este că aprecierea exactă a momentului morţii este încă practic imposibilă. Vorbind despre incurabili: medicul trebuie să încerce până în ultima clipă să facă tot ce poate pentru bolnavul lui, pentru a-i prelungi viaţa şi a-i calma durerea. Prelungirea vieţii este uneori deosebit de importantă: un om, înainte de a muri, trebuie să lase în urmă o mulţime de lucruri aranjate. (Medicul trebuie să vadă în fiecare din cei pe care îi avortează sau îi eutanasiază pe aproapele lui, în care este chipul şi asemănarea Mântuitorului. Cu fiecare persoană avortată sau eutanasiată îl ucide iarăşi pe Hristos şi atunci, medicul respectiv nu este nimic altceva decât un criminal în halat alb, fiindcă el trebuie să salveze vieţi, nu să ucidă - obligat fiind atât de Jurământul lui Hipocrat şi mai ales de porunca a şasea din decalog: „Să nu ucizi!“).
Dar de ce să alegi soluţia eutanasiei? Noi, în momentul de faţă, putem stăpâni foarte bine durerea. Suferinţa provocată de durere poate fi stăvilită. Atunci, de ce trebuie să-i iau viaţa? Dar dacă pacientul a decis că nu mai poate suporta viaţa şi cere eutanasia, lucrurile se schimbă. Suportabilitatea vieţii nu ţine numai de durere, ci şi de posibilitatea de a te ajuta singur. Şi în acest caz, medicul este obligat să estimeze cu maximă responsabilitate starea biologică a bolnavului.
Din punctul meu de vedere, tema eutanasiei nu poate fi abordată fără a adăuga preceptul moral: credinţa bolnavului şi educaţia lui religioasă îi permit să-şi ridice zilele? Aceeaşi întrebare se pune şi medicului. Sfânta Biserică Ortodoxă dezaprobă suicidul şi poate merge până la a nu-l însoţi pe sinucigaş la mormânt. Este un păcat ímpotriva Duhului Sfânt si Dumnezeu nu-l iartă in vecii vecilor (Marcu 3:28-29).
Două păcate nu iartă Dumnezeu niciodată: SINUCIDERA SI ATEISMUL. Iar evoluţia moralei nu are în vedere numai individul, ci şi societatea. Societatea trebuie să ştie să se ferească de abuzuri. O temă atât de gravă nu exclude şi posibilitatea unor abuzuri.
L-am întrebat pe profesorul Uluitu dacă ar accepta să facă parte dintr-un conclav de medici chemat să hotărască eutanasierea unui pacient care a cerut-o. Sau dintr-o comisie care să elaboreze un proiect de lege privind eutanasia. Pentru nimic în lume, a spus profesorul. Există şi alte forme de umanitarism decât aceea de a distruge viaţa. Istoria a consemnat morţi colective, crime colective induse de psihopaţi... Nu uitaţi însă că există principii mai vechi şi mai noi care vor să elimine războiul. Mă pot referi la Biserică, la toate cultele religioase.  Oameni trebuie să fie între ei fraţi, să se ajute unii pe alţii, nu să se distrugă unii pe alţii. Umanitatea îşi caută drumul spre bine, nu spre rău. Este dreptul lui Dumnezeu să-şi strângă fiinţele de pe pământ.

Eutanasia un gest împotriva firii
Discuţia despre eutanasie este, din punctul de vedere al Bisericii, un lucru nu atât de nou cum ni se pare multora dintre noi. Dacă analizăm termenul, putem spune că înseamnă o moarte bună, dulce, - dorinţa specifică omului din secolul nostru, din vremurile pe care le trăim.
Neocolind adevărul grav şi dureros, eutanasia este o sinucidere voită cu concursul altcuiva, în principiu al unui medic. În ceea ce-l priveşte pe omul credincios, se pune întrebarea: Cine face acest lucru şi îşi încarcă conştiinţa? Cineva îşi „ajută“ semenul să treacă în lumea cealaltă. Dar ce se întâmplă cu acela care ar face acest lucru? Indiscutabil, vinovăţia celui care ajuta pe cineva să moară  este alta decât a celui care cere acest lucru. Şi chiar până să intrăm în domeniul religiosului, eutanasia este un gest împotriva firii, împotriva naturii umane. Este o situaţie pe care un creştin, o respinge din capul locului. E un mare păcat deoarece a renunţa la viaţa înseamnă a-ţi pierde nădejdea. De aici vine gravitatea acestui păcat. De la a dispera, a nu mai crede că Dumnezeu te întăreşte, a nu-L mai ruga să te întărească să poţi depăşi suferinţa, atunci când o faci pentru că nu mai poţi suporta durerea. Dacă în alte mentalităţi, în alte sisteme filosofice sau chiar în alte religii - dacă ar fi să ne gândim doar la japonezi - se poate vorbi de sinucidere asistată, pentru Europa şi mai ales pentru Europa creştină, aşa ceva este cu totul străin. Străin  dintotdeauna  de spiritul creştin, de Biserică, un lucru care ne provoacă o mare suferinţă. Mi-aduc aminte, spunea părintele Iustin Marchiş, că o singură dată în viaţa mea am înmormântat un om care a renunţat la viaţă, s-a sinucis. Fără clopote, cu o slujbă scurtă, undeva în  marginea cimitirului. Am slujit cu gândul că nu dorim noi, oamenii Bisericii, să sporim suferinţa, ci avem misiunea să diminuăm suferinţa fiecărui român. Este problema noastră, a fiecăruia în parte, şi nu se cântăreşte. Eu le doresc tuturor oamenilor care sunt cu adevărat credincioşi să ceară de la Dumnezeu ajutor să poată depăşi chiar suferinţele cele mai atroce. În asta constă marea problemă pe care o avem de învins, chiar dacă uneori cei din jur sunt obosiţi şi nu mai pot răbda ei înşişi suferinţa. Şi am fost adesea lângă astfel de oameni care au suferit enorm, dar care nici o clipă nu s-au gândit să renunţe cu bună ştiinţă la viaţă. Eu le doresc oamenilor de ştiinţă adevăraţi să mediteze foarte serios şi să nu-şi asume un păcat care, în orice religie, mai ales la creştini, este dintre cele mai mari. Oamenii trebuie să trăiască pregătiţi cu gândul la moarte. Aceasta este învăţătura profundă, adevărată, a Bisericii: să pregătim oamenii să răspundă la Judecată, să se prezinte în faţa Judecăţii lui Dumnezeu cu conştiinţa curată de păcat. Deci nu spaima de moarte şi de suferinţă este problema noastră, ci acel răspuns creştinesc la înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos care este pentru toţi, fie doctor, fie om aflat în suferinţă, fie creştin, fie necreştin.
Bogăţia multă perverteşte mintea şi sufletul
Eutanasia este o problemă de ordin teologic şi moral. Negativă. Este împotriva poruncii lui Dumnezeu: Să nu ucizi!. Un păcat. În orice împrejurare, cu orice motivaţie, eutanasia este inadmisibilă. Este o crimă. Biserica, fie ortodoxă, fie catolică sau orice fel de biserică protestantă, se va împotrivi întotdeauna. Şi cred că va trebui să intervină la nivel legislativ, susţinând acele partide politice care au în program lupta împotriva legiferării eutanasiei. Din nefericire, în multe ţări care se pretind creştine, în numele democraţiei se votează pentru eutanasie. Aceasta poate fi explicaţia în cazul Olandei, unde catolici şi protestanţi au votat legalizarea sinuciderii şi a crimei. Deşi este o ţară creştină şi, mai mult, monarhie. Să nu uităm însă că tot aici, înaintea eutanasiei, s-au legalizat alte lucruri grave. Nu mai vorbim de divorţ, de avort, dar s-au liberalizat şi drogurile aşa-zis uşoare. Totul este împotriva Bisericii şi împotriva bunului-simţ. Pentru că poruncile lui Dumnezeu, cele zece, nu sunt numai ale Bisericii, de respectarea lor depinde buna funcţionare a trupului, a sufletului şi a societăţii omeneşti. Deci toată lumea, chiar şi necreştinii, ar trebui să se pună de acord în respectarea lor. Culmea culmilor, eutanasia s-a legalizat într-o ţară atât de bogată ca Olanda, iar discuţia este în plină actualitate şi în alte ţări occidentale, care au posibilităţi materiale prin care să se asigure un sistem de îngrijire foarte bun, oricui are nevoie, până la o stingere naturală. Şi mai ciudat este că problema eutanasiei se pune tocmai în ţările în care persoanelor cu handicap le sunt oferite cele mai eficiente soluţii de integrare socială, perspectiva unei vieţi normale şi sunt numite „persoane cu nevoi speciale“. Atunci de ce, exact în aceste ţări, susţinătorii şi legiuitorii eutanasiei spun că este nedemn să fii dependent, să nu ai autonomie? Eu cred că bogăţia multă perverteşte mintea şi sufletul. Există şi alte explicaţii. S-ar putea ca legea în favoarea eutanasiei să fie o scuză pentru că în viitor - sau poate chiar în prezent - să fie folosită de oricine are chef să se sinucidă. Chiar din capriciu. Se trezeşte într-o zi că zice: „Am decis să mă omor asistat!“ Prin lege, sinuciderea va deveni o faptă onorabilă. Va însemna implicarea şi responsabilizarea societăţii în actul meu. Medicii asistenţi nu mai pot fi socotiţi criminali. Deşi nu sunt decât nişte criminali: „Eu te ajut pe dumneata să te omori pentru că aşa te-ai hotărât astăzi, să mori într-o manieră sportivă“. Manieră sportivă, aşa se zice acum. O astfel de gândire nu există în ţările mai sărace, unde oamenii au cu adevărat probleme. Absurdul este că, prin lege, campionii democraţiei transformă în acte de onoare tocmai acele fapte pentru care îi acuză - pe bună dreptate - pe nazişti, fapte declarate crime împotriva umanităţii.
Dr. Saunders - paşi pe drumul vieţii
Într-o pagină de web, medicul Peter Saunders, autor a numeroase articole de etică medicală, merge cu argumentele omului de ştiinţă, pe drumul speranţei, pe drumul vieţii.
Câteva motive pentru care eutanasia nu trebuie legalizată:
Eutanasia voluntară nu este necesară, fiindcă există tratamente alternative. Este, în mare măsură, încetăţenită opinia conform căreia două sunt opţiunile la care bolnavii în faza terminală pot recurge: fie că se sting încet, într-o suferinţă cu implicaţii severe, fie aleg eutanasia. Dar, trebuie să se ştie, există şi o a treia cale, un drum de mijloc: acela al unei îngrijiri pline de compasiune în plan afectiv şi cu efecte de ameliorare a stării fizice.
Eutanasierea este cerută rareori voluntar şi în deplină stare de discernământ
Un pacient într-un stadiu terminal este, se ştie, vulnerabil. Discernământul său este alterat de teama pentru viitor. Nu rareori s-a întâmplat ca pacienţi care au strigat de nenumărate ori „Lăsaţi-mă să mor!“, după consumarea crizei să le fie recunoscători celor care nu le-au dus la îndeplinire „dorinţa“.
Eutanasia voluntară le anulează pacienţilor ultima treaptă de evoluţie spirituală
În ultima fază a unei boli incurabile, oamenii au ocazia unică de a reflecta asupra propriei vieţi: ei pot  măcar acum în ceasul al 11-lea să se împace cu Dumnezeu prin  spovedanie (mărturisirea păcatelor făcute în viaţă) şi împărtăşanie (primirea Trupului şi a Sângelui lui Iisus Hristos), chemând un preot la căpătâiul lor, împăcându-se astfel şi cu cel mai aspru judecător al nostru - CONŞTIINŢA. Nu toţi însă ştiu să profite de această ocazie, din lipsă de educaţie religioasă. În Hristos ne stă puterea să ne asumăm moartea, ea poate deveni cea mai de sus treaptă a evoluţiei noastre spirituale. A opta pentru eutanasie, a ne sinucide asistat, înseamnă osândă veşnică în iad,  ratând această supremă ocazie de mântuire.
Eutanasia voluntară subminează cercetarea medicală
Unul dintre vectorii cercetării medicale îl constituie, fără îndoială, dorinţa de a găsi tratamente noi care să le vină de hac bolilor incurabile. Cercetarea medicală trebuie să avanseze. Scopul este de a curma suferinţa, de a învinge boala. Dar în momentul în care, în loc să caute leacul, doctorii înşişi omoară pacienţii, procesul se alterează. Dacă eutanasia se va legaliza, în următoarele decenii vom asista la expansiunea unui domeniu cu totul neaşteptat: ştiinţa de a ucide.
  Cazurile grele fac legi proaste
De obicei, legalizarea eutanasiei este susţinută de persoane care au fost martore la moartea unei persoane dragi, petrecută în condiţii cu totul dezagreabile, de cele mai multe ori în lipsa unei minime îngrijiri de specialitate. Este un motiv care poate conduce la invocarea „dreptului de a muri“. În realitate, acest slogan este fals. Ceea ce se pune în aplicare nu este, în nici un caz, dreptul de a muri, ci dreptul de a fi ucis de către un doctor. Şi, pentru a fi mai specifici, trebuie să spunem că le-am da astfel doctorilor dreptul legal de a ucide. Acesta este un pericol pe care nu avem voie să îl neglijăm.
  Autonomia este importantă, dar niciodată absolută
Noi, cu toţii, evaluăm ocaziile de a trăi într-o societate liberă, dar este obligatoriu să recunoaştem că autonomia fiecăruia în parte are propriile sale limite. Nu putem fi liberi dacă facem lucruri care limitează sau violează libertatea rezonabilă a celorlalţi. Nici un om nu are dreptul să se considere o insulă. Nici o persoană nu are dreptul să ia decizia de a-şi sfârşi viaţa în izolare. Pentru că vor fi afectaţi, în acest caz, o mulţime de oameni: rude, prieteni, chiar şi personalul medical implicat în îngrijirea respectivului pacient şi, astfel, implicat în decizia finală. Societatea occidentală a încetat să mai recunoască sinuciderea drept o crimă. Dar şi-a păstrat măcar părerea că decizia unei persoane de a-şi lua viaţa poate avea repercusiuni profunde şi pe termen lung asupra vieţii celor din anturajul lor. Aşadar, trebuie avute în vedere efectele asupra celor rămaşi în urmă. Autonomia personală nu este niciodată absolută.
Eutanasia voluntară conduce la turismul eutanasic
O dată ce eutanasia este legalizată, fie şi doar într-o singură ţară, cei din apropiere nu vor rata ocazia unor avantaje ce decurg de aici. În acest sens, nici un teritoriu nu funcţionează ca o insulă izolată. Orice decizie poate avea implicaţii şi pentru alte naţiuni. Un stat care legalizează eutanasia trebuie să aibă în vedere că îşi asumă o responsabilitate care nu se limitează la propriii cetăţeni, ci priveşte, cu adevărat, comunitatea internaţională.
Eutanasia voluntară schimbă conştiinţa publică
Legea este un foarte puternic factor de educare a conştiinţei publice. În momentul în care o practică devine legală, acceptată şi folosită pe scară largă în societate, oamenii încetează să se mai implice.
Aceasta s-a demonstrat în mod dramatic în Germania nazistă. Mulţi dintre cei care au derulat programele de eutanasiere erau medici, motivaţi iniţial de compasiunea faţă de victimele lor. Conştiinţele lor - şi conştiinţele membrilor acelei societăţi care le-a îngăduit să facă ceea ce au făcut - au început să devină indiferente. Au amorţit. Depoziţia pe care Karl Brandt, medicul responsabil pentru coordonarea programului de eutanasiere, a făcut-o la Nürnberg este un memento cutremurător al modului în care o conştiinţă se poate modifica treptat-treptat: „Motivul esenţial pentru care am făcut-o  l-a constituit dorinţa de a-i ajuta pe aceia care nu se puteau ajuta singuri, iar aceste consideraţii ale mele nu trebuie privite ca inumane. Eu nu mă simt în nici un fel vinovat de a fi întreprins ceva imoral sau în afara eticii. Sunt convins că Hipocrat, dacă ar fi trăit astăzi, şi-ar fi schimbat cu siguranţă termenii de formulare a jurământului (...) în care doctorului îi este interzis să administreze otravă unui suferind, chiar şi în situaţia în care acesta i-o cere. Sunt pe deplin conştient de rolul pe care l-am jucat în această afacere. Sunt pe deplin conştient că, atunci când am spus DA eutanasiei, am făcut-o cu cea mai mare convingere, aşa cum şi astăzi am convingerea că eutanasia este îndreptăţită“. El vorbea cu sinceritate şi credea că este cu adevărat nevinovat. Aceasta demonstrează că, o dată ce medicul începe să ucidă, este foarte posibil să continue fără să aibă vreun sentiment de vină (cum se întâmplă şi în cazul criminalilor sau al medicilor care provoacă avorturi).
Eutanasia voluntară violează deontologia medicală
Codurile tradiţionale de etică medicală nu au aprobat niciodată eutanasia, chiar dacă aceasta ar fi fost cerută din motive de compasiune. În Declaraţia de la Marbella din 1992, Asociaţia Mondială a Medicilor a reconfirmat că sinuciderea asistată, aşa cum este eutanasia, nu este etică, iar profesia de medic trebuie să o condamne: Când un doctor ajută, în mod deliberat, un individ să-si încheie viaţa, acest act medical nu este etic.
Marginea răbdării omeneşti
«În vremea când Mântuitorul şi Sfântul Apostol Petru mergeau dintr-o cetate în alta, învăţând pe oameni despre răbdare şi cum pot ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu, s-a întâmplat o dată, într-o iarnă, pe un  viscol şi un ger mare, că Mântuitorul, luând pe Sfântul Petru, au pornit pe un drum ce urca în sus pe o coastă, înspre munte. Sfântul Apostol Petru abia se mai ţinea pe picioare din cauza ostenelii şi a foamei ce-l chinuia. Dar Mântuitorul mereu îl încuraja, zicându-i: „Hai Sfinte Petre, hai că am să-ţi arăt zidul marginii răbdării omeneşti“. Şi mergeau mereu înainte pe această vreme grea. Şi, deodată, se opresc ei în faţa unui zid gros de piatră şi aşa de înalt că nu i se vedea vârful. Aici, neputând merge mai departe s-au oprit. Sfântul Petru aşa de tare era chinuit de foame încât, văzând jos la picioarele lui o vrăbiuţă moartă şi îngheţată, şi-a pus în gând să o mănânce pentru a-şi potoli foamea. Atunci Mântuitorul care cunoştea gândurile oamenilor, s-a apropiat de Sfântul Petru şi luându-i vrăbiuţa din mână, a lovit cu ea zidul acela gros şi s-a întâmplat o minune mare. Îndată s-a făcut o spărtură în zid ca o fereastră, iar vrăbiuţa a zburat prin acea fereastră, intrând în lumea de dincolo de acest zid, unde era soare strălucitor, primăvară, ciripit de păsărele şi o mireasmă de nedescris venea de acolo. Şi atunci Mântuitorul a zis: „Vezi Sfinte Petre? Acesta este ZIDUL MARGINII RĂBDĂRII OMENEŞTI, până aici poate răbda omul, iar de va trece şi prin acest zid, care este moartea, va intra acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu ».


Bibliografie: Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Mariana Roman Boiangiu, C:/Clonarea umană/Eutanasia şi Clonarea.htm.

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.