miercuri, 29 mai 2013

Aripile milostivirii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...





Povestea vorbeşte despre credinţă, felul cum Dumnezeu lucrează prin oameni

Într-o zi Sf. Martin, trecând printr-o cetate, a văzut un sărac schingiuit, pentru datoriile, pe care le avea. Plin de milă, pentru chinurile îndurate, Sfântul a rugat pe cămătari să ierte pe sărman şi să aştepte până le va putea plăti. Dar aceia, cărpănoşi, nici nu voiau să audă. Sfântul a început a se ruga astfel:

–Doamne, milostiv, Tu care ai plouat cu mană în pustie şi ai hrănit poporul Tău, trimite acum datoria săracului, spre slava numelui Tău!

Îndată s-a pogorât din cer un porumbel, care s-a aşezat pe umărul Sfântului. Când a voit acesta să-l ia, s-a prefăcut într-un porumbel de aur. Sfântul Martin l-a luat şi l-a dus la un cămătar de la care a primit 300 de galbeni, adică tocmai datoria săracului, după care a mers la locul caznei şi l-a salvat pe bietul om.

A doua zi, nişte credincioşi i-au adus Sfântului mulţime de bănet, pe care acesta l-a dus cămătarului, pentru a răscumpăra porumbelul. Când Sfântul Martin a mers la cămătar cu banii, acestuia i-a părut rău după porumbelul lucrat aşa de bine, dar Sfântul i-a dat şi 30 de bani de aur în plus. A luat porumbelul şi i-a spus:
–Zboară, minune cerească!

Porumbelul şi-a luat zborul pe dată, iar cămătarul i-a înapoiat bănetul, spunându-i:
–Destulă răsplată mi-i această minune, ia banii şi du-i nevoiaşilor!

Spunem povestea: cui vrea să facă bine,
omului care nu găseşte fapta bună de făcut
celui cere se întreabă cum să ajute

marți, 28 mai 2013

Harnicul, leneşul şi...ispitele

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

- Pildă duhovnicească ortodoxă

Într-o dimineaţă, un băiat s-a dus la bunicul său şi l-a întrebat: - Bunicule, mereu spui că trebuie să fugim de păcate, dar cum să mă feresc eu de ispite?
- E, nepoate, ia spune-mi tu mie, dacă un om ar vrea să vâneze o pasăre şi ar vedea chiar deasupra sa una zburând, iar ceva mai încolo, o alta stând pe creanga unui pom, în care din ele crezi că ar trage cu puşca?
- Bineînţeles, bunicule, că vânătorul şi-ar îndrepta arma spre pasărea ce stă pe creangă. Sunt mai multe şanse să o nimerească pe cea care stă, decât pe cea care trece ca săgeata prin aer.
- Păi, vezi, băiatul meu...! Tot aşa sunt şi oamenii, asemenea păsărilor. Când eşti muncitor şi harnic, când eşti mereu preocupat să faci cât mai mult şi mai bine, atunci diavolul nu poate să te atingă cu ispitele sale. Dar pe omul leneş şi delăsător, diavolul cu uşurinţă îl ispiteşte, iar el cade imediat în păcat. Omul nu a fost făcut de Dumnezeu ca să stea şi să piardă timpul, la voia întâmplării, ci să caute mereu să muncească cu spor şi cu tragere de inimă, fiindcă doar aşa va afla linişte şi bucurie în viaţă.

"Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!"

BISERICILE DE LEMN ALE MOLDOVEI


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Bisericuţa de lemn, „inima Cerviceştilor“
Postat de Credo în Mai 28, 2013 la 9:05am
Vezi blog


Fotografii: Otilia Bălinişteanu
http://www.ziarullumina.ro/reportaj/bisericuta-de-lemn-inima-cervic...

Astăzi intrăm cu capul plecat pe portalul bisericuţei de lemn din Cerviceşti. O ctitorie boierească, ce adună între pereţii săi de bârne întreaga istorie a satului răsfirat între dealuri, la o aruncătură de băţ de târgul Botoşanilor.

Pe drept cuvânt părintele paroh a numit-o „inima aşezării“, căci aici, pe tăpşanul cu iarbă grasă, înconjurată de mormintele străbunilor şi păzită, la poartă, de clopotniţa veche, bisericuţa a ţinut vie credinţa localnicilor şi a găzduit privirile întrebătoare ale şcolarilor ce vor fi descifrat, odinioară, la lumina mângâietoare a candelelor, buchea cărţii.

La sfârşitul veacului XVIII, pe lângă codrii în care odinioară boncăluiau cerbii, la marginea aşezării de azi a Cerviceştilor, boierul Constantin Miclescu ridica o bisericuţă de lemn, drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupră-i. Construită din bârne zdravene de stejar, cioplite din bardă, aceasta a trecut întreagă peste aproape două veacuri şi jumătate. Chiar dacă timpul a brăzdat răni adânci pe temelie şi pe îmbrăcămintea sa de lemn, lăcaşul s-a încăpăţânat să rămână în picioare, ca un semn de biruinţă a credinţei şi dragostei de Dumnezeu.

Cu zestrea sa arhitecturală şi cu un inventar iconografic de excepţie, bisericuţa reprezintă un tezaur valoric de necontestat. Deloc întâmplător, este înscrisă pe lista monumentelor istorice de interes naţional din judeţul Botoşani şi este cunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase ctitorii în lemn din această zonă.

În curând, de pe bârnele îmbătrânite colbul va fi scuturat, iar lăcaşul, în care nu s-a mai slujit de ani buni, va reintra în duhul său, recăpătându-şi chipul şi strălucirea dintru început.
MICĂ ÎNTOARCERE ÎN TIMP
„Această sfântă biserică a fost făcută cu cheltuiala dumisale Constantin Miclescu biv vel pitar şi a lucrat Ioan sin Dumenti şi Grigore Lungu în zilele Măriei Sale Alexandru Ipsilanti cu blagoslovenia Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Leon din leatul 1787.“ Sunt cuvintele inscripţionate pe frontispiciul portalului de intrare în lăcaşul de lemn de la Cerviceşti. Ridicată la 1787, biserica păstrează şi azi un aer aparte. Poate că şi locul ales - un dâmb de pe care poţi urmări cu privirea toate hotarele aşezării - te duce cu gândul la o veritabilă fortăreaţă. Înfăţişarea de azi, lipită pe fundalul verdelui crud ce abundă în jur, pare a fi desprinsă dintr-o stampă veche. Timpul parcă s-ar fi înfrăţit, aici, cu veşnicia. Odată intrat în curtea largă, trecând pe lângă clopotniţa susţinută de contraforţi solizi de lemn, ai sentimentul că te-ai întors în timp, cu două veacuri mai devreme, respirând liniştea, calmul şi răbdarea acelor vremuri. „Aici, în bisericuţă, a funcţionat şi prima şcoală a satului, primul învăţător fiind preotul Ioan Gheorghiu“, explică părintele paroh Ştefan Ciobanu.


Legenda spune că „biserica mică“ sau „biserica din vale“, cum îi zic sătenii, ar fi fost ridicată pe locul alteia şi mai vechi, tot de lemn. Nu există însă nici însemnări, nici documente, care să confirme această ipoteză.

Despre acest lăcaş se spune, de asemenea, că ar fi fost adus de la Mănăstirea Dragomirna (jud. Suceava). „În monografie se precizează că bisericuţa ar fi fost cărată de la Dragomirna, însă eu cred că doar catapeteasma provine de acolo“, spune parohul de la Cerviceşti.
STILUL ARHITECTURAL


Biserica a fost construită din bârne de stejar, cioplite din bardă, aşezate pe o temelie de piatră de râu şi încheiate la colţuri „în cheotori“. Pentru a feri interiorul de curenţi de aer şi de umezeală, pereţii de bârnă au fost căptuşiţi atât la exterior, cât şi pe interior cu scândură de brad. Iniţial, acoperişul a fost de şindrilă, însă, în timp, peste aceasta s-a aşezat o foaie de tablă zincată. De anul trecut, din octombrie, de când bisericuţa a intrat într-un amplu proces de restaurare, acoperişul a revenit la înfăţişarea sa iniţială, fiind acoperit din nou cu şindrilă.

La exterior se remarcă un element arhitectural cu totul special. Este vorba de pridvorul cu foişor şi arcade, ce prezintă elemente de decor de o deosebită eleganţă şi simplitate. Cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian apreciau, încă din 1972, într-un studiu dedicat bisericilor de lemn din Moldova, rafinamentul şi migala cu care a fost lucrat pridvorul acestei biserici, remarcând „măiestria fasonării stâlpilor şi decorul arcadelor“.


Cu totul splendid este şi portalul de intrare în biserică, decorat cu motive vegetale. Arcadele pridvorului prezintă acelaşi stil ca şi cele ale peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos. De asemenea, de o delicateţe aparte sunt stâlpişorii ce susţin aceste arcade.
TEZAURUL DIN INTERIOR
Copleşit de frumuseţea exteriorului, nu intuieşti ce taină şi ce farmec vei regăsi înăuntru. Pacea şi răgazul unui alt veac par instalate pentru totdeauna între pereţii îmbătrâniţi. Prin cele două ferestre înguste, dispuse în absidele laterale, lumina intră cu economie, de parcă n-ar vrea să tulbure cu niciun chip locul.

Meşterii lemnari s-au întrecut, aici, în pricepere şi gingăşie, căci lemnul pare mângâiat şi nu cioplit dur. Altarul, naosul şi pronaosul sunt acoperite cu câte o calotă formată din numeroase fâşii curbe, cu 16 nervuri aparente, sculptate „în frânghie“, ce se adună în câte o cheie de boltă decorată cu rozete.

Nu poate fi omis peretele despărţitor, ale cărui arcade dau o notă distinctă interiorului.

Catapeteasma se distinge prin frumuseţea decorurilor şi prin valoarea deosebită a registrelor pictate. Despre aceasta se spune că ar fi fost adusă de la Mănăstirea Dragomirna. Deşi nu a fost niciodată restaurată, catapeteasma s-a păstrat destul de bine şi nu necesită decât o foarte atentă curăţare. „Este construită din lemn de tei, prezintă motive vegetale, iar icoanele sunt extrem de valoroase, fiind bătute în foiţă de aur“, explică pr. Ştefan Ciobanu.

În inventarul acestui lăcaş s-a păstrat o Evanghelie de la 1821, legată în argint şi donată de boierul Miclescu la sfinţirea bisericii de zid din sat, pe care tot el a construit-o (1845). Însă, la fel ca şi celelalte obiecte de patrimoniu, a fost dusă în urmă cu ceva vreme la Muzeul Mănăstirii Vorona (jud. Botoşani), acolo unde se păstrează şi astăzi.
BISERICA VA FI RESTAURATĂ INTEGRAL


Radu Miclescu, ultimul descendent al boierilor Micleşti, ce deţinea odinioară şi moşia Cerviceştilor, întors în conacul familiei de la Călineşti (Bucecea), pe care l-a restaurat, a dorit să redea vechea înfăţişare şi celorlalte ctitorii pe care strămoşii săi le-au ridicat. La iniţiativa sa, peste care s-au suprapus energia şi entuziasmul părintelui Ştefan Ciobanu, bisericuţa Micleştilor de la Cerviceşti va fi restaurată profesionist, după toate canoanele legislaţiei monumentelor istorice. „Domnul Radu Miclescu a venit cu propunerea şi n-am stat deloc pe gânduri. Anul trecut, în octombrie, am restaurat acoperişul, iar în mai puţin de o săptămână începem şi celelalte lucrări“, detaliază parohul.

Primul pas a fost, aşadar, făcut, iar celelalte lucrări sunt gata-gata să demareze, căci părintele Ciobanu îşi doreşte din tot sufletul să reînsufleţească vechea biserică a satului. „Trebuie să ducem la bun sfârşit ce am început, pentru că bisericuţa asta-i inima satului. A stat ani de zile goală, s-a trecut pe lângă ea, iar oamenii acum nu prea înţeleg rostul refacerii. Dar o biserică rămâne altar sfinţit pentru totdeauna. Eu mi-aş dori să devină mai mult decât un simplu muzeu, să se poată oficia aici cununiile, deniile, în Săptămâna Patimilor, anumite activităţi copiii de la şcoală. Mi-aş dori ca în timp să pot face în curtea bisericii şi un mic muzeu al satului“, spune părintele.

Proiectul complet de restaurare a bisericii de lemn „Adormirea Maicii Domnului“ de la Cerviceşti prevede refacerea acoperişului, consolidarea temeliei, refacerea podelei în interior, restaurarea lemnului pe interior şi amenajarea curţii.
„ÎNTOTDEAUNA DUMNEZEU LUCREAZĂ, NOI TREBUIE DOAR SĂ PUNEM UN PIC DE VOINŢĂ“
Bisericuţa de lemn a fost prima şcoală a satului. Apoi, aici, în jurul ei, printre nucii şi prunii bătrâni, se află mormintele primului cimitir al satului, azi rămase fără niciun semn. Şi tot aici, cei mai în vârstă au fost botezaţi şi cununaţi. Ultima cununie oficiată a fost a epitropului Ioan Antonesei, în 1969. Azi în vârstă de 65 de ani, moşul Antonesei îşi aminteşte bine momentul. „După cununie a rămas actul de căsătorie aici, la biserică, la părintele Roşu. Pe-atunci nunţile durau trei zile; lumea avea răbdare. După cununie, se ieşea din biserică şi, la poartă, în faţa clopotniţei, se juca hora“, povesteşte epitropul.
Pentru istoria condensată între bârnele îmbătrânite şi pentru ca cei de la Cerviceşti să nu-şi uite nicio clipă trecutul - pentru asta se străduieşte părintele Ştefan Ciobanu să repună pe picioare această fortăreaţă din care Dumnezeu n-a plecat. „Asta e a patra biserică pe care o refac. Întotdeauna Dumnezeu lucrează, noi trebuie doar să punem un pic de voinţă“, consideră parohul.

duminică, 26 mai 2013

Conditii ca rugaciunea sa fie ascultata


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Ce este sfânta rugăciune ? Mai întâi este o datorie. Când toate zidirile slăvesc pe Dumnezeu, cum ar putea omul să tacă? Dacă tot universul ceresc formează o cântare veşnică închinată dumnezeirii, dator este şi omul să se înroleze în acest univers la măreţul cor, căci afară de om, toate celelalte zidiri, de la aştrii cei de sus până la firele de iarbă, nu au altă grijă decât să-L slăvească pe Dumnezeu.

Viaţa omului, de la leagăn până la mormânt, este o cale foarte scurtă, plină de dureri, de necazuri, de primejdii, de suferinţe şi de lacrimi. Cum va putea străbate acest călător străin – omul – calea aceasta primejdioasă, de nu va avea călăuză un toiag de sprijin pe acest drum spinos ?… Şi acest toiag este sfânta rugăciune !

Rugăciunea este pacea familiilor, bucuria soţilor, apărarea copiilor, alinarea bolnavilor, mângâierea văduvelor şi întărirea bătrânilor. Rugăciunea este viaţa lumii, inima credinţei, cununa nădejdii şi sufletul Bisericii.

Cu rugăciunea omul se înalţă spre cer, prin ea omul se conectează cu divinitatea şi se alătură îngerilor.

Însă, pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile, trebuie şi noi să îndeplinim unele condiţii…Întâi, rugăciunea să izvorască din credinţă neclintită. Să fie făcută cu inimă smerită, nu cu mândrie ca fariseul. Să nu cerem lucruri nedrepte sau vătămătoare altora. Să fie stăruitoare. Nu sunt primite rugăciunile acelora care poartă supărare sau duşmănie pe cineva şi nu-l poate ierta. Rugăciunile nu le sunt primite celor ce nu au cununie religioasă şi trăiesc în desfrânare. Rugăciunile nu le sunt primite celor care nu vor să se spovedească cu anii. Nu le sunt primite rugăciunile femeilor care sunt îmbrăcate necuviincios. Femeia să fie acoperită, curată şi smerită. Pentru ca rugăciunea să fie primită, trebuie ajutată şi de celelalte fapte bune: de dragoste către săraci, către toţi oamenii necăjiţi, de milostenii şi de post.

Rugăciunea este de trei feluri: de laudă, de mulţumire şi de cerere. Noi însă, ne rezumăm de cele mai multe ori numai la rugăciunea de cerere, uitând să-I aducem Stăpânului slava şi mulţumirea cuvenită.

Rugăciunea din timpul zilei este de argint şi este dusă la Dumnezeu de către sfinţii îngeri, însă cea mai puternică rugăciune este cea din timpul nopţii. Ea se numeşte de aur fiindcă atunci cerurile sunt deschise iar rugăciunea ajunge la Dumnezeu direct, fără nici o mijlocire. Căci aşa cum vrăjile şi farmecele au cea mai mare putere în timpul nopţii, tot aşa şi rugăciunea are o putere foarte mare şi este o jertfă bine plăcută înaintea lui Dumnezeu, tocmai pentru faptul că omul face o osteneală foarte mare să se trezească în miez de noapte.

Însă, fiindcă darul şi puterea rugăciunii sunt aşa de mari, are şi cei mai mulţi duşmani: diavolul, lumea, trupul, plăcerile şi grijile vieţii acesteia…

Dacă noi am primit lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, avem datoria sfântă să ne rugăm şi pentru cei care încă se mai află în întunericul necunoştinţei. Lumea se ţine cu rugăciunea. Dacă măcar o oră va înceta rugăciunea, şi lumea va înceta să mai existe ! Să ne rugăm aşadar pentru toată lumea. Să ne rugăm pentru binefăcători, pentru vrăjmaşi, pentru mai marii noştri, pentru cei bolnavi, pentru cei aflaţi în închisori, pentru văduve, orfani, săraci şi pentru toţi aceia pentru care nu are cine să se roage. Şi să nu-i uităm nici pe cei care s-au mutat dintre noi…

sursa

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2012/07/21/conditii-ca-rugaciunea-sa-fie-ascultata/

Părinte, cum faceţi rugăciune pentru o problemă?

- Cheia reuşitei este ca pe cel ce se roagă să-l doară. Dacă nu-l doare, poate sta ore întregi cu metania în mână şi rugăciunea lui să nu aducă nici un rezultat. Dacă există durere pentru problema pentru care te rogi, chiar şi cu un suspin faci rugăciune din inimă.

duminică, 19 mai 2013

IISUS E VIU!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



(Petru Dugulescu)

Miscat de forta vietii-n el aprinsa,
Pamantul s-a cutremurat in zori
Iar garda din armata neinvinsa,
Cuprinsa e de spaima si fiori.

Sfarmand obezi si lanturi milenare,
Frandandu-I mortii bratele ei reci,
Biruitor in lupta cea mai mare,
Iisus e viu si viu va fi in veci!

Si nu vor fi pe lume straji romane
Nici pietre ca sa-L tina in mormant,
Caci biruind ostirile dusmane,
Iisus e-n cer si-n inimi, nu-n pamant.

Triumfator, S-a ridicat din glie -
Iisus Cel viu no poate sta ascuns;
Iar cand pe nori, cu slava o sa vie,
Il vor vedea si cei ce L-au strapuns.

Cantati-I imnuri, plini de bucurie,
Voi toti care-ati gemut incatusati;
Sfarsitu-s-a azi timpul de robie,
Iisus e viu, iar voi eliberati!

Din crucea Lui curg valuri de iubire,
Ducand viata, pace-n unda lor ...
Tresalta azi si canta omenire!
Iisus e viu - tu ai Mantuitor!

Voi toti care zaceti fara putere
Si va tarati viata prin noroi -
Iisus a biruit prin inviere,
Iisus traieste azi si pentru voi.

Si-n ziua glorioas-a revederii
Cand vom zbura spre Patria de sus,
Noi vom canta in corul Invierii,
Cantarea biruintei lui Iisus!

APOCALIPSA DE ZORICA LASCU

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Acolo, sus, in munti pustii de iasca,
Prapastie de flacara se casa
Si focul linge-ntinderea cereasca.
Un semn s-a aratat din cer, departe.
Citeam din flacari vii, ca dintr-o carte,
Cuvantul Sfant al Intreitei Arte.
Scria pe cer de noapte jeragaiul.
Ce limpede-mi suna-n ureche graiul,
Ducand pe val de cantece tot Raiul.
Ca limbile de flacara mi-arata,
Pe nori de armonie necreata,
Dumnezeirea, inca ne-ntrupata.
In piatra care n-a fost inca lustruita
Si-n poezia inca negandita,
Treimea sta si azi inlantuita.
Am talcuit din flacari Intruparea;
Crescut-a-n Duh, din har ceresc, cantarea,
Cum creste-n zari, netarmurita marea.
Curgea, curgea, din vesnice izvoare,
Sa lege rod in mintile fecioare,
Cum pica roua-ntr-un potir de floare.
Acolo-n adancimi de taine Sfinte,
Se intrupeaza cantecu-n cuvinte,
Cum Tatal hotarat-a mai nainte.
S-a aratat in cer un semn mai mare:
Un cantec intrupat suia spre Soare,
Suia spre Slavi, cu Crucea in spinare.

joi, 16 mai 2013

Pomelnicul - cum trebuie scris şi care e rostul său...



Când vin la biserică, mulţi oameni aduc la sfântul altar, ca o obişnuinţă, un pomelnic, unde scriu atât numele lor, cât şi ale celor pe care îi poartă în gând - rude, prieteni, cunoscuţi etc. De ajutor multora ar fi să cunoaşteţi câte ceva din importanţa acestui gest, aparent simplu, dar care are şi el regulile sale de alcătuire.

Se întâmplă ca un creştin să aducă la biserică un pomelnic şi să considere că a făcut tot ceea ce trebuia: va fi pomenit la biserică şi cu aceasta şi-a încheiat datoria sa, el nu mai are nimic de făcut.

În realitate, este nevoie şi de rugăciunea personală. Şi aici ar trebui să existe un pomelnic. Acesta - fie că este scris, fie că nu - este de dorit să cuprindă cât mai multe nume: de la cei apropiaţi din familie - soţ, soţie, copii, părinţi, bunici, naşi, prieteni - până la nefericiţii acestei lumi. Părintele Sofronie Saharov ne îndeamnă: „Când vă rugaţi, rugaţi-vă pentru toţi şi pentru fiecare. Şi adăugaţi: „Pentru rugăciunile lor, pentru rugăciunile lui, miluieşte-mă şi pe mine“. Astfel, puţin câte puţin, conştiinţa voastră se va lărgi“.

În pomelnicul ce urmează a fi dus la biserică se trec numai numele de botez ale celor pe care dorim să-i pomenim (Ioan, Ana, Elena). Nu se trec numele prescurtate sau poreclele. Se înţelege, numai oamenii pot fi trecuţi în pomelnic. Spun aceasta deoarece au fost cazuri în care cel care a alcătuit pomelnicul a considerat de cuviinţă să treacă şi numele câinelui la care ţinea foarte mult!

În cazul clericilor, numele este însoţit de denumirea treptei preoţeşti (de exemplu: „preotul Ioan“ sau „ieromonahul Varsanufie“, „diaconul Grigore“), la fel pentru monahi sau monahii (de exemplu: „monahia Olimpiada“). Cei vii vor fi grupaţi împreună, la fel cei adormiţi, menţionându-se deasupra fiecărui grup: vii sau adormiţi.

Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii

La ce slujbe ale Bisericii sunt pomeniţi cei vii, şi la ce slujbe, cei adormiţi?

La Sfânta Liturghie se pomenesc atât viii, cât şi cei adormiţi - şi este bine ca orice creştin care aduce jertfă la altar să aibă pomelnic şi pentru cei vii şi pentru cei morţi, pentru că sunt situaţii în care sunt aduse pomelnice fie numai pentru cei vii, fie numai pentru cei morţi. Pentru Taina Sfântului Maslu se aduc numai pomelnice pentru cei vii. La fel şi pentru slujba Acatistului. Pomelnice numai cu numele celor adormiţi se aduc pentru slujba Parastasului.

Este bine să trecem în pomelnic necazurile, dorinţele noastre pentru care ne rugăm?

Cea mai mare parte a pomelnicelor care ajung la altar conţin şi însemnări legate de persoanele trecute acolo: în privinţa stării sau a dorinţelor acestora (bolnavi, necăsătoriţi, stăpâniţi de patima beţiei etc.) sau chiar adevărate istorisiri, încât o pagină întreagă cuprinde numai două nume, iar restul e povestire. Cred că cel mai bine este să fie scris numai numele de botez, eventual, cu însemnarea celor care sunt bolnavi sau într-o situaţie specială („Ioan bolnav“). E drept că uneori şi detaliile care însoţesc numele celor din pomelnic pot fi de folos, pentru că îi sunt de ajutor preotului pentru a realiza o raportare mai personală faţă de cei pomeniţi. Totuşi, ţinând cont că, de multe ori, astfel de amănunte nu sunt potrivite cu vieţuirea creştină (de pildă, se cere pedepsirea duşmanilor, ale căror nume sunt enumerate) sau sunt exagerate, cum spuneam, numele de botez este suficient. Dumnezeu ştie mai bine decât omul însuşi ce anume îi este acestuia de folos.

Nu pot fi trecuţi în pomelnic, la Sfânta Liturghie, cei de altă credinţă

Cei de altă credinţă pot fi trecuţi în pomelnic? Ei se pomenesc la vreo rugăciune a Bisericii?

Un bun creştin, un creştin autentic nu poate să nu se roage pentru întreaga lume, îmbrăţişându-i pe toţi în dragostea sa. Spre aceasta trebuie tins. Aşadar, nu numai pentru cei de altă credinţă se poate ruga, ci şi pentru toţi cei care, de obicei, sunt stigmatizaţi de societate pentru păcatele lor mari şi evidente. O poate face în rugăciunea sa, dar o poate face şi la slujba Sfântului Maslu, de pildă, a Acatistului, a Paraclisului, nădăjduind că mila lui Dumnezeu, atingându-le şi acestora sufletul, îi va mişca spre înnoirea vieţii.

Dar cei cuprinşi de diferite patimi (beţivi, fumători etc.) sau cei necununaţi? Dar sinucigaşii?

Da, există o slujbă a Bisericii unde se impune o exigenţă aparte în privinţa celor care sunt pomeniţi: este vorba de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Întrucât în cadrul Sfintei Liturghii sunt chemaţi la împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos numai cei care mărturisesc aceeaşi credinţă şi sunt într-o stare duhovnicească corespunzătoare (într-o stare de pocăinţă), nu pot fi trecuţi în pomelnic cei de altă credinţă (heterodocşi sau adepţi ai altor religii), vrăjitorii, descântătorii sau cei care sunt cunoscuţi ca trăind, persistând în păcate grave (ucidere, adulter etc.).

În cazul celor adormiţi, nu pot fi trecuţi în pomelnic cei care s-au sinucis pentru că, omorându-se, au refuzat darul vieţii primit de la Dumnezeu şi L-au refuzat pe Dumnezeu. Sfântul Nicodim Aghioritul numeşte sinuciderea treapta a douăsprezecea şi ultimă a păcatului. Nu pot fi trecuţi în pomelnic nici copiii morţi nebotezaţi sau pruncii avortaţi.

Sfântul Simeon al Tesalonicului spune şi de ce nu pot fi pomeniţi cei pe care i-am enumerat mai sus sau cei asemenea lor. La Sfânta Proscomidie, când sunt pomeniţi cei vii şi cei adormiţi, preotul scoate câte o părticică (miridă) pentru fiecare şi o aşază pe Sfântul Disc, acolo unde sunt aşezate: Sfântul Agneţ, care se va preface în Sfântul Trup al lui Hristos, miridele pentru Maica Domnului şi cele pentru sfinţi. Când, după prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, părticelele sunt puse în Sfântul Potir, acestea se unesc cu Sfângele Lui. Dacă persoana pomenită este în stare potrivită împărtăşirii (viaţă curată, stare de pocăinţă), primeşte în chip nevăzut împărtăşirea Duhului (în momentul în care pune miridele pentru vii şi adormiţi în Sfântul Potir, preotul rosteşte: „Spală, Doamne, păcatele celor care s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi“); dacă are o viaţă păcătoasă şi nu se depărtează de păcat (dacă nu are stare de pocăinţă), atunci jertfa adusă îi va fi spre osândă. Aşadar, este nevoie de atenţie atât din partea celui care face şi aduce pomelnicul, cât şi din partea preotului.

În acelaşi timp, trebuie avut grijă ca nu cumva, oprindu-ne la respectarea exterioară a rânduielilor bisericeşti, să devenim justiţiari necruţători faţă de semenii noştri: să uităm adică de propriile păcate şi să le judecăm numai pe ale acestora - poate pentru simplul fapt că ale noastre sunt ascunse, în vreme ce ale semenilor sunt cunoscute lumii. Împlinirea rânduielilor bisericeşti se cade a fi făcută în duhul dragostei.

http://www.doxologia.ro

Despre adeverirea folosului Sf. Liturghii, parastaselor, pomenilor si sarindarelor pentru cei adormiti

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Cu ani înainte, un preot tânăr mi-a povestit următoarele lucruri cutremurătoare: „Mama mea care n-a vrut ca fiul ei să devină preot, în al treilea an de la hirotonia mea a decedat. La moartea ei, eu, fiul, ca preot n-am dat mare importanţă, am făcut cele trebuincioase şi nimic mai mult. într-o după-amiază spre înserare treceam prin faţa cimitirului. M-am gândit să merg şi să-i aprind candela. Am aprins-o şi m-am aşezat pe o piatră, căci nu aveam cu mine epitrahilul ca să-i fac o ectenie. La puţin timp m-am zăpăcit şi brusc, am crezut că au început să se deschidă mormintele, trupurile oamenilor morţi să se ridice şi să strige: “Ajutor! Ajutor! … preoţi ai Celui Prea înalt, creştini ortodocşi, ajutooor! … Liturghii, rugăciuni, parastase … creştini, ajutor!” Înspăimântat, la puţin timp o văd şi pe mama care-mi striga: “Fiule, ajutor, acum că eşti preot, ajută-i pe toţi!” Şi a căzut asupra mea sfâşiată de strigăte de deznădejde, cerând ajutor pentru sufletul ei. Înspăimântat, mi-am revenit. Se întunecase de-a binelea. Am plecat fugind, mi s-a rupt şi rasa şi de groază n-am dormit toată noaptea. A doua zi dimineaţă i-am zis preotesei. De trei ani fac Liturghie, chiar şi în posturi pentru mama, pentru toţi cei morţi din cimitir şi pentru pomelnicele tuturor celor adormiţi pe care le primesc. Am făcut continuu, mii şi sute de Liturghii fără întrerupere, parastase cu colivă, cu rugăciuni de dezlegare şi cu tot ce trebuia, în fiecare zi. De multe ori nopţile, vedeam sufletele spunându-mi “mulţumesc”, pe unele că s-au adăpat, pe altele că s-au răcorit, că s-au săturat şi că s-au încălzit. Altele îmi erau recunoscătoare pentru că au văzut puţină lumină, iar altele ţineau prescuri în mâini.”

Explicarea Dumnezeieştii Liturghii – Stefanos Anagnostopoulos

marți, 14 mai 2013

SA FACEM BINELE IN ASCUNS

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



 Un comandant cu inima buna, trecand printre randurile de soldati, a observat ca unul dintre cei mai viteji capitani avea, pentru ca era sarac, un cal foarte slab.
Il chema in ascuns pe capitan Il intreba de una, de alta…In cele din urma  comandantul zise:
“Capitane, iti cer un serviciu. Stii…nu mai sunt de treizeci de ani, nu mai pot incaleca usor pe caii prea iuti. Insa calul dumitale, pentru ca e marunt, mi se potriveste de minune.  N-ai vrea sa mi-l dai mie?”
Capitanul, crezand ca-i face comandantului un serviciu, bucuros a incuviintat.
A primit imediat in schimb unul dintre cei mai buni cai din armata.)
Sa facem binele in ascuns ca si Dumnezeu sa ne rasplateasca in ascuns.
De facem binele la vedere, primim plata doar din laudele oamenilor! De la Dumnezeu  nu mai primim nimic!

Biblia - Cartea vieţii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Însuşi Dumnezeu Îşi aseamănă cuvintele sale cu focul. Foc este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi toţi care citim şi ne hrănim cu acest Cuvânt cunoaştem acest foc. Ne-am încălzit şi ne încălzim cu el. L-am simţit şi-l simţim mereu.
Biblia este o Carte caldă; o Carte fierbinte. Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este cald şi are putere de a încălzi, de a aprinde. Biblia are foc în ea. Are un foc deosebit despre care David simţea şi spunea că "i-a aprins rărunchi". Biblia are un foc care aprinde inima şi viaţa. Şi e firesc să fie aşa. E explicabil să fie aşa, pentru că Autorul Bibliei este Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este foc, căldură, clocot. Orice copil al lui Dumnezeu care citeşte Biblia se întâlneşte în ea cu Focul cel Ceresc. Orice copil al lui Dumnezeu care citeşte Biblia, aplecat în rugăciune, stă mereu sub botezul limbilor de foc. Aşa se explică de ce un creştin cititor din Biblie, un creştin biblic, este un om aprins pentru cele sufleteşti, este un "nebunatic", este mereu în clocot. Biblia este o magazie de foc ceresc, şi cine intră în ea se aprinde.

luni, 13 mai 2013

DESPRE VISE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


 Să vă spun ceva:

-Să nu credeţi în vise sau vedenii! Când visezi ceva deosebit, te scoli de dimineaţă, te speli pe faţă, faci rugăciune şi spui aşa:“Doamne, dacă visul care l-am avut e de la Tine, mai dă-mi-l şi în noaptea aceasta care urmează, iar dacă e de la vrăjmaşul, pe pustie să se ducă pentru că eu nu cred în el “Nu vorbeşti cu nimeni despre visul pe care l-ai avut. Dacă-ţi aminteşti în cursul zilei visul, spui în mintea ta: “Nu cred în tine decât dacă vii şi la noapte.”
Dacă visul vine şi în a doua noapte, tot nu te încrezi, ci, la fel procedezi când te trezeşti, mai ceri şi a treia oară să ţi-l arate dacă este de la Dumnezeu, pentru că a doua oară ţi-l poate da şi diavolul, însă a treia oară dacă-l ceri, fiind în numele Sfintei Treimi, diavolul nu ţi-l mai arată şi pentru că eşti botezat în numele Sfintei Treimi.
Deci, pentru visele care au fost trei nopţi la rând, la fel nu spui nimănui decât preotului. Preotul dacă are descoperire îţi interpretează imediat visul, iţi spune ce a vrut să-ţi arate, iar dacă nu, îţi spune să vii a doua zi, pentru că trebuie să pună rugăciune să-i descopere Dumnezeu lui şi el să-ţi spună matale. Aşa să procedaţi dacă vreţi să nu fiţi păcăliţi de vrăjmaşul cu visele.


   "Un pustnic petrecuse 50 de ani sihastrind in pustie, in privegheri si in infranare. Insa, odata i s-a aratat diavolul in chipul lui Hristos si i-a dat porunca sa se indeparteze de ceilalti, prin post mult mai aspru si nevointa. Nici macar la Sfintele Pasti nu venea la Biserica, ca sa nu manance impreuna cu parintii, calcand astfel postul aspru. Diavolul, indelung l-a tinut in amagire, dupa care i s-a aratat odata in chip de inger. Nefericitul pustnic i s-a inchinat ca unui inger. Diavolul i-a poruncit sa se arunce in fantana, ca sa se incredinteze ca datorita marii sale virtuti, a sfinteniei sale si a nevointelor pe care le savarsise pentru Dumnezeu, nu i se poate intampla nici-un lucru rau. Si pustnicul avand incredintare nestramutata ca visele lui sunt adevarate, a sarit in fantana. Din purtarea de grija a lui Dumnezeu fapta a fost vazuta de cativa calugari, care l-au scos cu mare greutate din fantana. Doar doua zile a mai trait pustnicul, iar in a treia a murit".
   Iata cum, increderea in vise a dus la pierzare chiar si un pustnic cu viata duhovniceasca aleasa. De aceea, inca odata va indemn sa nu credeti in vise si sa nu le povestiti altora. Amin si Aliluia!
                     Preot Ioan.


duminică, 12 mai 2013

Cea mai frumoasa cuvantare despre TAINA NUNTII

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Care este, asadar, rostul casatoriei?
Va voi spune 3 din telurile de capatai ale acesteia. Mai intai de toate, casatoria este o cale a durerii. Tovarasia dintre barbat si femeie se cheama "impreuna-injungare", "viata con-jugala", adica lucrarea celor doi cu o sarcina comuna. Casatoria este o impreuna-mergere, o portie comuna de durere si, bineinteles, de bucurie. Dar, de obicei, sase strune ale vietii rasuna trist, si doar una vesel. Sotul si sotia beau din acelasi pahar al lipsurilor, tristetilor si caderilor. La slujba cununiei, preotul le da noilor casatoriti sa bea din acelasi pahar, numit "pahar de obstea", ca impreuna vor purta poverile casatoriei. Paharul se mai cheama si "unire", pentru ca ei se unesc spre a impartasi bucuriile si necazurile vietii. Cand doi oamneni se casatoresc, e ca si cum ar zice: impreuna vom merge inainte, mana de mana, prin vremurile bune si rele. Vom avea ceasuri intunecate, ceasuri de tristete, impovaratoare, ceasuri plictisitoare. Insa, in adancul noptii, vom crede pe mai departe in soare si-n lumina. O, dragi prieteni, cine poate spune ca viata sa n-a cunoscut clipe grele? Dar, nu e putin lucru sa stii ca in clipele-ti grele, in giji, in ispite, vei tine mana celui iubit tie. Noul Legamant spune ca tot omul va suferi, mai ales cei ce se casatoresc.
" Dezlegatu-te-ai de femeie?" - adica, esti necasatorit?_ intreba Apostolul Pavel. "Nu cauta femeie. Iar de esti insurat, nu ai gresit, si de s-a marit fecioara, nu a gresit; insa asupreala trupului vor avea unii ca acestia; iar eu crut pe voi". Tineti minte: din clipa in care te casatoresti, zice el, vei avea parte numai de dureri, vei suferi, si viata ta va fi o cruce ce infloreste cu flori. Casatoria va avea bucuriile sale, surasurile sale, lucurile sale minunate. Sa va amintiti, insa, in zilele cu soare ca toate aceste flori preafrumoase ascund o cruce, care poate iesi in orice clipa la lumina.
Viata nu e o petrecere, asa cum cred unii, care, dupa casatorie,se pravalesc din cer pe pamant. Casatoria este o mare intinsa, si nu stii cand te va arunca pe tarm. Te insori cu persoana aleasa cu frica si cutremur, si cu mare grija, apoi dupa un an, doi, cinci, descoperi ca te-a tras pe sfoara.
Sa credem ca nunta ar fi un drum spre fericire este o masluire a casatoriei, asemenea unei tagaduri a crucii.
Bucuria casatoriei inseamna pentru barbat si femeie impingerea impreuna a carului pe drumul urcator al vietii.
"N-ai suferit? Atunci n-ai iubit", spune un poet.
Doar cei ce sufera pot iubi cu adevarat. Si, de aceea, tristetea este o insusire necesara a casatoriei. "Casnicia", zive un filosof din vechime, "ca e o lume infrumusetata de nadejde si intarita de napasta".Asa cum otelul se caleste in furnal, asa si omul se intareste in casatorie, in focul greutatilor. Cand va priviti casatoria de la departare, toate par minunate. Insa cand va apropiati veti vedea ce multe clipe grele are.
Dumnezeu zice ca nu este bine sa fie omul singur, asa ca i-a pus alaturi un tovaras, pe cineva care sa-l ajute in viata, mai ales in luptele sale de credinta, fiindca pentru a-ti pastra credinta trebuie sa patimesti si sa rabzi multa durere. Dumnezeu ne trimite tuturor harul Sau. El ni-l trimite, insa, atunci cand vede ca suntem gata sa suferim. Unii de indata ce vad o piedica, o iau la fuga. Uita de Dumnezeu si de Biserica. Insa credinta, Dumnezeu si Biserica nu sunt o camasa pe care sa o dai jos de indata ce ai inceput sa asuzi.
Casatoria este, asadar, o calatorie printre necazuri si bucurii. Cand necazurile par coplesitoare, ar trebui sa-ti amintesti ca Dumnezeu este cu tine. El iti va ridica crucea. El a fost Cel ce ti-a pus pe frunte cununa casatoriei. dar cand il rugam ceva pe Dumnezeu, el nu ne da indata solutia. Ne indruma inainte foarte incet. Uneori, ii ia ani ca sa o faca. Trebuie ca sa cercam durere, altfel viata nu va avea inteles. Veseleste-te, insa, caci Hristos patimeste cu tine, si Sfantul Duh "se roaga pentru tine, si Sfantul Duh "se roaga pentru noi cu suspinuri negraite".
In al doilea rand, casatoria este o calatorie a dragostei. Inseamna plasmuirea unei noi fapturi omenesti, a unei noi persoane, caci, zice Evanghelia, "vom fi amandoi un trup". Dumnezeu uneste doi oameni si ii face una. Din aceasta unire a doi oameni, care se inteleg sa-si sinconizeze pasii si sa-si armonizeze bataile inimii, rasare o noua faptura omeneasca. dintr-o astfel de dragoste adanca si spontana, unul devine o prezenta, o realitate vie, in inima celuilalt. " Sunt casatorit" inseamna ca nu pot trai nici macar o zi, nici macar o clipa, fara tovarasul de viata.
Sotul meu, sotia mea, e parte din mine, din trupul meu, din sufletul meu. El sau ea ma implineste. El sau ea este cugetul mintii mele. El sau ea este pricina pentru care imi bate inima.
Perechea schimba inelele pentru a arata ca vor ramane uniti in incercarile vietii. Fiecare poarta un inel cu numele celuilalt inscris pe el, ce se pune pe degetul de la care o vena duce direct la inima. Numele celuilalt, adica, e scris in propia inima. Am putea spune ca unul da celuilalt sangele inimii sale. El sau ea il cuprinde pe celalalt in insasi miezul fiintei sale.
"Ce mai faci?" a fost intrebat odata un scriitor. Acesta a ramas surprins. " Ce mai fac? Ce intrebare ciudata! O iubesc pe Olga, sotia mea". Sotul traieste pentru a-si iubi sotia, iar sotia traieste pentru a-si iubi sotul
Lucrul cel mai insemnat in casatorie este dragostea, iar aceasta dragoste inseamna a uni pe doi intr-unul.

Parintele EMILIAN SIMONOPETRITUL- Sfantul Munte Athos

duminică, 5 mai 2013

UN OM FERICIT

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



  Auzit-am că, pe vremuri,
  Dumnezeu ar fi dorit
  Ca să afle, printr-un înger,
  Dacă omu-i fericit!
  Merse îngerul pe cale
  Lumea-ntreaga colindînd,
  Cînd la deal si cînd la vale,
  Pe creştini tot întrebînd.
  Unul zise: - Cum pot oare
  Fericit să mă numesc?
  Să îmi fie cu iertare,
  Nu vezi cît de mult trudesc?!
  Altul zise cu durere:
  - Eu aş fi, dar ce sa fac,
  Fiindcă banii-s la putere,
  Iar eu sunt un om sărac!
  Unul spuse cu mîndrie:
  - Eu am bani, ce pot sa zic?
  Am destulă avuţie,
  Nu duc lipsă de nimic!
  Însă fericit aş spune
  Că nu pot să mă numesc,
  Fiindcă n-am copii pe lume
  Şi încep să-mbătrînesc.
  Altul strigă cu ocară:
  - O, ce fericit aş fi,
  Dacă n-aş avea povară
  O mulţime de copii!
  Nu am ce le da la masă,
  Tare mult mă chinuesc,
  Cum pot oare, cu-aşa casă,
  Fericit să mă numesc!
  Cînd pe altul îl întreabă:
  - Tu eşti fericit, ori ba?
  Dînd din cap, el spune-n grabă:
  - Hm! nu prea mult, măria-ta!
  - Dar de ce? Ce îţi lipseşte?
  Zise îngerul suav.
  - Aş trăi împarăteşte,
  Dar sunt trist, că sunt bolnav!
  Am umblat prin lumea-ntreagă
  Pe la doctori, dar n-am leac.
  Sunt slabit şi fără vlagă
  Şi nu ştiu ce să mai fac!
  Şi cuprins de întristare,
  Îngerul plecă mîhnit,
  Că în lumea asta mare
  Nici un om nu-i fericit!
  Tot aşa cîrteau creştinii,
  Orşiunde întreba,
  Apăsînd mai tare spinii
  Domnului pe fruntea Sa.
  Şi cu fiece răspuns,
  Pas cu pas Îl aduceau,
  Spre Golgota, în ascuns,
  Şi pe Cruce-L răstigneau!
  Merse îngerul ce merse
  Pînă cînd a întîlnit
  Un om ce sudoarea-şi şterse
  De pe chipul său trudit.
  - Omule, te văd muncind
  Şi esti mult prea obosit,
  Ziua toată robotind,
  Spune-mi: tu eşti fericit?
  Omul se-ndreptă de spate
  Şi, privindu-l pe străin
  Îi spuse cu bunătate:
  Fericit sunt pe deplin!
  Îngerul sări deodată
  Iscodindu-l înadins:
  - Casa ta-i dărăpănată,
  Focu-n vatră ţi s-a stins.
  Ai copii prea mulţi, se pare
  Şi cu greu îi creşti pe toţi,
  Nu ai bani pentru mîncare,
  Şi eşti fericit, socoţi?
  - Eu nu te cunosc, străine!
  Şi nu ştiu de unde vii
  Dar, de vrei, rămîi la mine
  Pînă mîine-n zori de zi.
  Iat-acum se face seară,
  Nu-i bine să mergi pe drum,
  Că sunt oameni răi pe-afară
  Şi flămînd vei fi oricum.
  Nu am bani, nu am avere,
  Nu am casa un palat,
  Am în schimb, o mîngîiere,
  Că am sufletul curat.
  Casa mea dărăpănată,
  Cu căldură te-o primi,
  Chiar de focu-i stins in vatră,
  Om mînca ce s-o găsi.
  Şi cu toţii stînd la masă
  Domnului I-am mulţumi,
  Că spre noi mereu revarsă
  Un noian de bucurii.
  Să fii fericit în lume
  Dacă vrei, nu e prea greu,
  Că averea mea, vezi bine,
  E doar Bunul Dumnezeu.
  El îmi dă mereu putere,
  El mă iarta cînd greşesc,
  El mi-alină orice durere,
  El m-ajută să trăiesc.
  Cine are-aşa avere
  Are tot ce şi-a dorit,
  Are-n suflet mîngîiere
  Şi e-n viaţă fericit!
  Am copii pe lîngă casă,
  Am pămînt să-l pot munci,
  Am nevastă credincioasă,
  Fericit - de ce n-aş fi?
  Îngerul sa-i spună taina
  Ar fi vrut, dar ce folos?
  Se vedea că poartă haina
  Dăruită de Hristos!
  Bucuros, el se întoarse
  Şi zbură spre cer grăbit,
  Fiindcă, în sfîrşit aflase,
  Un om care-i fericit.
  Auzind Domnul îndată
  Le dădu creştinilor
  Pedeapsa meritată
  Pentru necredinţa lor.
  Numai cel ce nu cîrtise
  Fericit în veci va fi,
  Că, din toţi, doar el primise
  Darul de-a se mîntui.
  Cine are-nţelepciune
  Să priceapă, n-ar fi greu:
  Fericirea nu e-n lume,
  Ci e doar în Dumnezeu!!!
  Dac-am fi, din întîmplare,
  Întrebaţi şi noi cîndva,
  Conştiinţa noastră oare
  Ce-ar răspunde: NU sau DA?!

sâmbătă, 4 mai 2013

ÎNVIEREA DOMNULUI - IISUS HRISTOS..!


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Îl păzeau cu sârg soldaţii pe Hristosul îngropat
Zi şi noapte cu stricteţe, să nu poată fi furat
Că nu-I unul oarecare lipsit de însemnătate
Trebuind a-şi face treaba, cu zel tot şi cu dreptate

Necrezând măcar o vorbă, dintre-atatea prorociri
Socotind a fi venite dintr-a minţii născociri
Unor vise de mirific ce-ar face din oameni zei
Ridicând învăţătorii, la rangul de Dumnezei

Tot în glume şi-n derâderi sfătuind şi-n acea seară,
Uitând că Ziua a Treia, lasă noaptea ce coboară
Spre a fi îndeplinită Prorocirea lui Hristos
Că Se Va scula din Moarte., purtând chipu-I Luminos

Ce prin Marea-I Strălucire va zdrobi priviri deşarte
Celor care n-or să creadă că-i Stăpân şi peste Moarte
Precum au păţit soldaţii când piatra s-a ridicat
Şi mormânt deschis de îngeri, să se vadă au lăsat
O Lumină nefirească, cum pătrunde în Mormânt
Viaţa iar să-I dăruiască Celui Veşnic, Celui Sfânt

Cor de îngeri prin cantare, au umplut pământ şi cer
Nefirească Auzire, plină toată de mister
Împlinind vremea venită dintr-a Tatălui Voire
I-au sărit spre Închinare, Celui Veşnic spre Slăvire

Iar acei ce-s păzitorii slugi plătite cu simbrie
Intru tot pătrunşi de Slavă şi de-atâta Armonie,
La pământ cazând cu fete, tremurând în ei de frică
Au strigat spre EL Hristoase, Mila ta! Spre noi, o Pică
Ca noi nu avem vreo vină, că am stat să te păzim!
Şi vrem într-a Ta lumină peste Veac să locuim...

Şi-a plecat apoi Hristosul, purtat de Ceresc Alai
Unde?.. nimeni n-o să ştie, dar eu cred că înspre Rai
Lăsând piatra ridicată de pe Sfântul Sau Mormânt
Mărturia Învierii pentru oameni pe pământ

Dar soldaţii prin constrângeri, cu bani daţi la fiecare
Au fost puşi ca să trădeze pentru -a vieţii lor scăpare
Şi au spus că peste noapte ucenicii l-Au luat
După ce pe ei soldaţii, i-au ţinut şi i-au legat

Să ascundă o dovadă ce-n istorii să se scrie
Dar avem în Evanghelii, Vorbe scrise -n Mărturie
Cărora le dăm crezare că sunt multe şi prin toate
Este scris despre-'Nviere, adevărul spre a-l scoate

Prin femei Mironosiţe, ce s-au dus cu mir să-L ungă
Avem marea Mărturie, cât Credinţei să-i ajungă
Şi un înger le întreabă chiar naintea negrei porţi
De ce-L căutaţi pe Viul? Ce-A plecat dintre cei morţi

Dar trecând totuşi de poartă ca să vadă la Mormânt
Au găsit pe toate vraişte fără Trupul drag şi Sfânt
Legături cum au fost puse doar zăcând împrăştiate
Precum giulgiuri răspândite, lângă uşi neferecate

Ca şi piatra prăvălita, ce stătea drept mărturie
Lângă toate cele spuse care mintea să le ştie
Şi Iisus, ce nu mai este în mormânt, ci a plecat
Ne dă dreptul de a spune AZI..! - HRISTOS A ÎNVIAT -!

Hai să ne luăm Lumină, din Cerească -I Înviere
Cum e datina Creştină, şi cum sufletul ne-o cere
Paştele să ne tihnească, ca o Sfântă Sărbătoare
Dăruirea-I Nelumească ce-i de Viaţă Dătătoare

HRISTOS A ÎNVIAT DIN MORŢI.! Cu Moartea pre Moarte calcând
Şi celor din morminte Viaţa Dăruindu-le..!

Cu pace şi iubire în suflet, către voi..!

ANDREI BOTOSANU...

vineri, 3 mai 2013

Plămada fariseilor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Păziţi-vă de plămada fariseilor, ne-a prevenit Mântuitorul! Se ştie că plămada pusă în făină, fie şi numai într-o cantitate mică, pătrunde în tot aluatul, îl dospeşte şi îl umflă.
Aşa şi - părerea de sine, mândria şi făţărnicia - această plămadă a fariseilor - odată pătrunsă în sufletul nostru, fie şi numai într-o cantitate redusă, lucrează cu putere, se răspândeşte până departe şi duce la pierzare sufletul. Aceasta străbate cu multă putere în toate ţesuturile, otrăveşte gândurile, simţămintele şi hotărârile, iar de aici, se reflectă în toate  acţiunile sale.
Din tinereţe trebuie să ne păzim de această plămadă otrăvită!... Din tinereţe trebuie să creştem cu acea conştiinţă a îndatoririlor, iar nu a drepturilor noastre, şi în toată viaţa noastră trebuie să ne dezvoltăm în locul amorului propriu şi al mândriei - ce ne sunt înnăscute - smerita conştiinţă a păcătoşeniei şi nevredniciei noastre, conştiinţă ce este atât de proprie adevăratului creştin.      

miercuri, 1 mai 2013

Iisuse, nu ma osandi

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



În faţa Ta, o, scumpul meu Iisus,
Iar am greşit şi regret nespus.
Păcătuit-am Doamne în fiecare zi
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit cu fapta şi cu gândul,
Am păcătuit cu lucrul şi cuvântul
Şi câte am greşit, doar Tu Doamne ştii,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit şi îmi pare rău,
Cer iertare preasfânt Numelui Tău,
Merge-voi la preot şi mă voi spovedi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi face fapte vrednice de pocăinţă,
Îmbrăca-mă-voi întru umilinţă,
Voi merge la biserică, mă voi împărtăşi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi că porumbelul, pur, nevinovat,
Voi fi cinstit şi sincer, creştin adevărat,
Pe toţi vrăjmaşii mei îi voi iubi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi calm şi paşnic, şi inofensiv,
Voi fi cuminte, bun şi milostiv,
Aşa voi fi, o, Doamne, în fiecare zi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Căci cine poate oare suferi
Veşnicia iadului, de nu-l vei izbăvi,
Iisuse, Iisuse, milostiv îmi fii
Iartă-mă Iisuse şi nu mă osândi !

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.