joi, 28 februarie 2013

MAICA DOMNULUI: CUM TREBUIE SA TE ROGI

MAICA DOMNULUI: CUM TREBUIE SA TE ROGI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

                                             CUM TREBUIE SA TE ROGI


- Sa te rogi în general si sa spui: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste pe cei ce sufera trupeste si sufle­teste“, în aceasta rugaciune sunt cuprinsi si cei adormiti. Daca-ti vine în minte o ruda, spune si pentru ea o rugaciune: “… Miluieste pe robul Tau cutare“, si treci imediat la rugaciunea generala pentru toata lumea, “… Miluieste toata lumea Ta”. Poti sa-ti aduci aminte de o persoana care are nevoie si sa te rogi putin pentru ea, dupa care spune: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi si sa te doara pentru toti, ca sa nu plece… trenul doar cu un calator. 
 Sa nu ne oprim numai la o singura persoana si dupa aceea sa nu putem ajuta cu rugaciunea nici pe ceilalti, nici pe noi însine. Când, de pilda, te rogi pentru un bolnav de can­cer, sa te rogi pentru toti bolnavii de cancer si sa spui si o rugaciune pentru cei adormiti. Sau vezi un neferi­cit. Mintea ta sa mearga imediat la toti nefericitii si sa te rogi pentru ei.
      Imi aduc aminte ca atunci când eram mic am vazut un cersetor ce tragea sa moara alaturi de o casa turceasca, la zece metri mai departe de a noas­tra, îl chema Petru. Dimineata turcoaica l-a gasit lânga casa
 ei si miscându-l sa se scoale, si-a dat seama ca a murit. Chiar si acum îl mai pomenesc. Câti astfel de “Petru”‘ exista în lume! Atunci când cineva se roaga în mod
 special pentru o persoana, dar se gândeste ca sufera si semenii nostri, se foloseste pentru ca i se strapunge inima.
ASTFEL , cu inima îndurerata, de la cazurile concrete merge la cele generale si ajuta tot mai mult prin rugaciunea inimii.

                                     RUGACIUNE CÂND INTRI ÎN BISERICA

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru multimea îndurarilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; inchina-ma-voi în biserica Ta cea Sfânta, Doamne, povatuieste-ma cu dreptatea Ta, pentru vrajmasii mei îndrepteaza înaintea Ta calea mea, ca fara alunecare sa preaslavesc o Dumnezeire: pe Tatal si pe Fiul si pe Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii vecilor.
Amin.

                                    RUGACIUNEA LA ICOANA MÂNTUITORULUI

Preacuratului Tau chip ne închinam, Bunule, cerând iertare gresalelor noastre, Hristoase Dumnezeule, ca de buna voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce ca sa scapi din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumita strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, care ai venit sa mântuiesti lumea. Amin.

                               RUGACIUNEA LA ICOANA MAICII DOMNULUI

Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti izvorul milei, învredniceste-ne si pe noi milostivirii tale. Cauta spre robul tau cel pacatos. Arata-ti puterea ta, ca totdeauna. Caci nadajduind întru tine îti strigam, cum oarecând ti-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fara de trup: Fecioara bucura-te!
Amin.
Trecem prin fata icoanelor la care ne închinam si ne rugam pentru noi si pentru iertarea celor morti.
Dupa ce depunem coliva si sticla cu vin pe masa, mergem sa cumparam lumânari, tamâie, prescura si candelute. Punem o candeluta pe coliva si o aprindem; desfacem capacul sau dopul sticlei cu vin, apoi punem o lumânare înfipta în coliva, dar nu o aprindem decât atunci când se cânta „Vesnica pomenire”.
Cu pomelnicul pentru toti mortii din familie scris citet, chiar cu litere de tipar, lumânare, prescura si tamâie mergem la parinte si le înmânam. În acelasi timp, în hârtia cu pomelnicul mortilor vom pune si o suma de bani, tot dupa posibilitatile fiecaruia.
Ne întoarcem în dreptul colivei noastre unde asteptam terminarea slujbei în liniste, fara a vorbi cu vecinul sau vecina si cu telefonul mobil oprit.
Dupa ce se cânta „Vesnica pomenire” si slujba s-a încheiat ne deplasam cu coliva si sticla cu vin în fata Altarului unde preotul va turna vin peste coliva si va rosti o rugaciune de iertare. Apoi va turna putin vin care va fi utilizat pentru folosul bisericii si va lua putina coliva.
Ne deplasam dupa aceea la cimitir unde vom astepta ca parintele sa vina la fiecare mormânt. În acest timp vom aprinde lumânari si tamâie. Dupa ce preotul termina slujba vom împarti la persoane care i-au cunoscut pe morti pachetele cu coliva si alte bunuri ce le placeau decedatilor.
Ne întoarcem acasa si, cu gândul la cei morti din neamul nostru ne vom ruga lui Dumnezeu pentru odihna si iertarea pacatelor lor, apoi servim masa în familie, iar daca este parastas, împreuna cu cei invitati.

                                    RUGACIUNEA PENTRU CEI ADORMITI

Pomeneste, Doamne, pe cei ce întru nadejdea învierii si a vietii celei ce va sa fie au adormit, parinti si frati ai nostri, si pe toti cei care întru dreapta credinta s-au savârsit, si iarta-le lor toate gresalele pe care cu cuvântul sau cu lucrul sau cu gândul le-au savârsit si-i asaza pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri cu verdeata, în locuri de odihna, de unde a fugit toata durerea, întristarea si suspinarea si unde cercetarea fetei Tale veseleste pe toti sfintii Tai cei din veac. Daruieste-le lor si noua împaratia Ta si împartasirea bunatatilor Tale celor negraite si vesnice si desfatarea vietii Tale celei nesfârsite si fericite.
Ca Tu esti învierea si odihna adormitilor robilor Tai (numele de botez al mortilor), Hristoase, Dumnezeul nostru si Tie slava înaltam, împreuna si Celui fara de început al Tau Parinte si Preasfântului si Bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Cu sfintii odihneste Hristoase, sufletele adormitilor robilor Tai, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viata fara de sfârsit.

                                     ALTA RUGACIUNE PENTRU CEI ADORMITI

Pomeneste, Doamne, ca un bun, pe adormitii robii Tai, si câte în viata au gresit iarta-le lor, ca nimenea nu este fara de pacat, fara numai Tu, cela ce poti si celor raposati a le da odihna.
Odihneste, Dumnezeule, pe robii Tai si-i asaza în Rai, unde cetele sfintilor, Doamne, si dreptii ca luminatorii stralucesc, trecându-le lor toate pacatele.
Cu sfintii odihneste, Hristoase, sufletul robilor Tai, unde nu este durere, nici scârba, nici suspinare, ci viata fara de sfârsit.


Rugaciune pentru binefacerile primite de la Dumnezeu

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toata milostivirea si indurarea, Care ai nemasurata mila, nespusa si neajunsa iubire de oameni, cazand acum catre a Ta slava, cu frica si cu cutremur, aduc Tie multumire pentru binefacerile de care m-ai invrednicit pe mine, nevrednicul robul Tau. Te slavesc, Te laud si Te cant ca pe un Domn, Stapan si facator de bine.
Si iarasi cazand inaintea Ta, iti multumesc si cu smerenie ma rog nemasuratei si negraitei Tale milostiviri, ca si de acum inainte sa-mi daruiesti faceri de bine, ca sa sporesc in dragostea de Tine si de aproapele meu. Izbaveste-ma de tot raul si necazul.
Daruieste-mi liniste. Si ma invredniceste ca in toate zilele vietii mele totdeauna multumire sa-Ti aduc si sa graiesc si sa cant cele preabune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

luni, 25 februarie 2013

Hristos a Înviat !: Pomul Vieții




Chiar dacă unii oameni trăiesc ca să mănânce, putem spune fără să greșim că majoritatea oamenilor mănâncă pentru a trăi.
Știința modernă a dezvoltat chiar tehnica cu ajutorul căreia să poată evalua fiecare fel de mâncare: ce substanțe conține, ce calități nutritive are, efectele terapeutice și chiar valoarea energetică. Aflăm astfel că dincolo de aspectul lor material, vizibil, care poate fi evaluat prin cele cinci simțuri, felurile de mâncare mai au și o sumedenie de calități care se descoperă mai greu, sau chiar deloc.
Susținută de industria alimentară, de industria petro-chimică și uneori de cercetări din industrii de război, tot știința modernă a dezvoltat o varietate impresionantă de modalități profitabile prin care oamenii sunt păcăliți să dea banii pe chesti care par comestibile (ca aspect, gust, miros) dar nu este recomadabil să fie și mâncate, dimpotrivă. Cu alte cuvinte, se afirmă din ce în ce mai des și mai răspicat (mai ales datorită expansiunii libertății de comunicare pe internet) că industria alimentară a ajuns o industrie care comercializează (cu succes !) boala și moartea. Industria modernă a publicității și relațiilor publice - în fapt o industrie universal acceptată a minciunii și manipulării, a reușit să creeze o imagine impresionant de sănătoasă și benefică unor companii care efectiv au dereglat în scopul profitului, prin mijloace de inginerie genetică și chimică, toate modurile firești de existență și circulație a hranei noastre celei de toate zilele. Ceea ce pare bun, este mortal. Omul s-a crezut mai deștept decât Dumnezeu iar cancerele, desigur, înmuguresc și înfloresc mai „productiv” decât orice virus mortal transmisibil pe calea aerului: „Cei ce vor să se îmbogăţească cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare. Că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.” (I Tim. 6, 9-10)
Hipocrate recomanda ca „mâncarea să ne fie medicament iar medicamentul mâncare”. Un filozof materialist german, la 2100 de ani după medicul antichității, s-a grăbit chiar să afirme că „omul este ceea ce mănâncă”.
Omul nu se hrănește numai cu hrană fizică. Mai sunt multe feluri de hrană care-l ajută pe om să trăiască. Vorba bună este de asemenea hrănitoare și tămăduitoare. Energia cuvântului bun este adeseori mai plină de viață decât cea mai bună mâncare, la fel cum vorbele rele pot fi mai distrugătoare decât cea mai alterată mâncare. Ne hrănim deci, din tot ce este în jurul nostru, în egală măsură, din mâncare, din cuvinte și din tot ceea ce este frumos. În toate acestea se ascund energiile susținătoare de existență ale Lui Dumnezeu.
Tot în chipul unor simboluri văzute, Sfânta Scriptură ne arată că realitatea de astăzi, este aceeași cu realitatea protopărinților noștrii, Adam și Eva, în Eden, după gustarea morții prin neascultarea de Dumnezeu: „Din toţi pomii din rai poţi să mănânci dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, sigur vei muri !”(Facerea 2, 16-17) Mâncând din Pomul Vieții care esteDumnezeu Cuvântul, în Eden, omul ar fi descoperit, la momentul potrivit și cele ale „binelui și răului” dar de mână cu Dumnezeu, ca un copil sub povățuirea părinților săi. „Dacă eşti curios şi ai vrea să ştii pentru ce pomul acesta a fost numit Pomul Vieţii, află că omul, cu raţiunea lui, nu poate urmări, nici nu poate privi cu de-amănuntul toate operele lui Dumnezeu.” spune Sfântul Ioan Hrisostom. Nefiind însă copil, dar jucându-se de-a creația fără Creator - „socotind că rodul pomului [cunoștinței] este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă” (Facerea 3, 5-6) –, la sfatul duhurilor căzute, omul a mâncat și a ajuns să știe că este gol. (cf. Facerea 3). Gol de cunoaștere, gol de iubire, gol de viață și gol de putere. Oferindu-li-se șansa pocăinței dar alegând să arunce vina și responsabilitatea ici colo (Adam pe Eva iar Eva pe șarpe - cf. Facerea 3), părinții neamului omenesc devin prea plini de moarte pentru a se mai putea apropia de Pomul Vieții. Au fost alungați pentru că au dat dovadă de mare neînfrânare. Au fost alungați pentru ca răul să nu fie veșnic, pentru ca ei să nu trăiscă pururea în păcat și să ajungă din în mai răi: „acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci !..” (Facerea 3, 22) Cu toate că au plâns 100 de ani la intrarea Raiului, alegerea lor a îmbolnăvit de moarte întreaga fire a neamului omenesc, boală pe care abia Întruparea Lui Dumnezeu urma să o tămăduiască „căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.” (I Cor. 15, 22)
Părintele Dumitru Stăniloae explică: „Adam și Eva au dezvoltat această considerare a lumii, ca lume de obiecte a cărei raţionalitate superficială poate fi cunoscută şi folosită, în tot felul de combinaţii ale energiilor ei materiale descoperite de ei, în folosul lor pur trupesc. În această dezvoltare a închipuirii puterii lor asupra naturii ca depinzând exclusiv de ei sau de nişte zei una cu ei în fond, ca forţe ale naturii de o fiinţă cu forţele lor, au înaintat în producerea de opere gigantice, ca semne amăgitoare ale puterii lor, neştiind de spiritul lor cu care pot rămâne real nemuritori. Aşa au înălţat Turnul Babel şi piramidele. Orgoliul manifestat în înălţarea turnului Babel i-a dus până la gradul de a nu mai avea aceeaşi limbă, sau de a nu mai avea cuvintele ca mijloc de unitate. Construirea piramidelor a fost o practică prin care cei cu mai mare putere socială chinuie pe cei mai mici, robindu-i muncii de construire a acestor monumente „păstrătoare" ale trupurilor lor.” (Chipul nemuritor al Lui Dumnezeu)
Pentru că toate religiile sunt legate de revelația primordială și de fii lui Noe (Sem, Ham și Iafet), în majoritatea civilizațiilor lumii se vorbește despre un pom al vieții. Iudaismul, prin lepădarea de Hristos, a pierdut însă toate sensurile mântuitoare ale învățăturii dumnezeiești. Zoharul și Cabala(invenții evreiești) sunt niște combinații filozofice de elemente menite să le confere o importanță pe care chiar nu o au în realitate mai mult decât oricare altă școală trufașă de cunoaștere superficială. Partea demoniacă a misticii iudaice, dezvoltată mai ales după sec. al XII-lea d.H., este că preia elemente din creștinism și încearcă să le confere un alt sens decât cel real. Încă din primul secol creștin, chiar Sfântul Apostol Pavel, iudeu el însuși, avertiza: „să nu dea ascultare basmelor iudaiceşti şi poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.” (Tit 1, 14)
Acum aproximativ 7000 de ani, la Potop, când Noe avea vârsta de 600 de ani, Edenul a fost ridicat de pe pământ și odată cu el și Pomul Vieții. Răscumpărarea omului prin Întruparea Lui Dumnezeu, este o mare taină, cu anevoie de înţeles în toată profunzimea ei şi cu neputinţă de explicat în cuvinte omeneşti. Prin Patima, Moartea și Învierea Domnului, Edenul revine, în chipul Bisericii, pe pământul supus morții, iar Hristos – Pomul Vieții se oferă la fiecare Sfântă Liturghie tuturor celor ce se împărtășesc cu el din Sfântul Altar – mijlocul Raiului. Sfântul Potir, asemenea unui pom cu rădăcini solide, un trunchi și o coroană, ascunde acum, ca și atunci, pe Dumnezeu Cuvântul.
De la acest singur mare eveniment nou sub soare,Întruparea Lui Dumnezeu, întreaga creație s-a sfințit într-un mod supranatural. Moartea este dizolvată în cei care se împărtășesc dinPomul Vieții. Pe măsura apropierii vrednice a credinciosului de acest Pom al Vieții, tot ceea ce înainte avea puterea de a ucide, în fel și chip, acum ajunge lipsit de putere: „iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma.” (Luca 10, 19) Încă în trup aparent stricăcios până la Învierea Morților, cei ce se hrănesc dinPomul Vieții, se miră: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta ? Unde îţi este, moarte, boldul tău ? (...) să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos !” (I Cor. 15, 56-57)
Heruvimii cu sabie de flacără vâlvâitoare (mișcătoare de jur împrejurul a ceva, învârtitor) care păzeau accesul la Pomul Vieții (cf. Facerea 3, 24), au fost acum dați la o parte. Totuși,liberul arbitru, libera voință lucrează tot într-un mod înfricoșător, teribil, anume apropierea cu nevrednicie de gustarea din acest Pom, fără ascultarea de cerințele Sfintei Evanghelii – glasul Lui Dumnezeu în Edenul Biserică, îl supune pe omul supus de bună voie păcatului, la un har care-l omoară: „Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Căci de ne-am fi judecat noi înşine, nu am mai fi judecaţi.” (I Cor. 11, 29-31) Chemarea către îndumnezeire prin har este ridicată înfricoșător mai mult încât ni se dă puterea și înțelegerea dumnezeiască pentru ca prin pocăință să ne judecăm pe noi înșine mai înainte de Judecata Lui Hristos. În întreaga creație, în toată lumea, oamenii au primit puterea de a găsi, dacă vor, drumul spre Pomul Vieții, „ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi şi apără.” (Romani 2, 15) „Omul este liber ca şi atunci, şi este pus la încercare. Acum, ca şi atunci, îi sunt încercate ascultarea şi voinţa. Fără ispitire nu este nici libertate, şi fără libertate nu sunt nici oameni, ci doar un alt fel de pietre: pietre mişcătoare printre celelalte pietre, nemişcătoare.” atrage atenția Sfântul Nicolae Velimirovici.
În toată lumea este Biserica Lui Hristos – Edenul tainiccare este dragostea lui Dumnezeu, în care se cuprinde desfătareaşi toate fericirile. Fericitul Pavel a fost hrănit cu o hrană mai presus de fire și după ce a gustat din Pomul Vieţii, a strigat zicînd: „Cele ce ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.” (I Cor. 2, 9). „Această răpire în dragostea şi cunoaşterea dulceţii nesfîrşite a lui Dumnezeu, Care, fiind Izvorul Iubirii, este chiar prin aceasta Izvorul Vieţii, face să pălească toate atracţiile lucrurilor şi a plăcerilor ce le pot oferi ele, uneori în chip pătimaș. Pomul vieţii este dragostea Lui Dumnezeu, de la care a căzut Adam şi nu s-a mai întîlnit cu bucuria.” (Filocalia X)
În Edenul vizibil pentru tot ochiul trupesc al acestei lumi, în Biserică – poarta Edenului duhovnicesc, se cântă: „Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, întru care lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, pe pământ s-a sădit.” (Cântarea a IX-a a Canonului la Înălţarea Crucii). Ceea ce este pomul vieţii în mijlocul raiului desfătării, aceea estePomul Crucii în mijlocul pământului, a văii plângerii şi a morţii. Toată împărăția Lui Dumnezeu stă ascunsă omului încă păcătos în simboluri vizibile sterpe. Pomul Vieții se descoperă în Hristos prinpurtarea Crucii plinirii poruncilor. Hristos se ascunde laSfântul Botez în adâncul tainic al inimii omului și se descoperă Viu pe măsura lucrării poruncilor în omul care, astfel, „va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.” (Ioan 7, 16-17) Cel mai respingător Lemn, Crucea, se descoperă Purtător și Făcător de Viață în Iisus Hristos. Dumnezeu a semănat Pomul Vieţii în tărâmurile sălbatice şi pustii ale morţii. „Așadar”, spune Sfântul Ambrozie al Milanului (340 - 397), „Raiul este în centrul sufletului nostru, împădurit cu plantaţiile celor mai multe şi mai felurite păreri, între care creşte în primul rînd Pomul Vieţii. Dumnezeu, rădăcina evlaviei, este fiinţa vieţii noastre, dacă ne încredinţăm cu toată inima Domnului şi Dumnezeului nostru. Raiul este şi răsadniţa în care se cultivă ştiinţa binelui şi a răului. Căci omul, singur între celelalte vieţuitoare de pe pămînt, are ştiinţa binelui şi răului. Mai sînt acolo şi alte felurite plante, ale căror roade sînt virtuţile.”(Scrisoarea a XLV, Ambrozie către Sabin)
Până ce ajungem la dragostea Lui Dumnezeu (vedeți articolul Spiritualitatea Ortodoxă), noi muncim în pământ spinos, în mijlocul spinilor semănăm şi secerăm, oricât ar fi sămânţa noastră sămânţa dreptăţii, spinii ne înţeapă, şi oricât de drepţi am fi, trăim totuşi în sudoarea feţii (cf. Fac. 3, 24). După ce am ajuns la dragoste, ne hrănim cu Pâine Cerească, întărindu-ne fără de muncă şi fără de osteneală: „Eu sunt pâinea vieţii. (...) Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.” (Ioan 6, 49-51)
„Adam şi Eva au căzut de la vederea Lui Dumnezeu într-o lume devenită netransparentă şi printr-o retragere a Lui Dumnezeu de la vederea lor. Dumnezeu nu Se comportă pasiv în fața căderii lor: ei sunt scoşi de la Pomul Vieţii şi printr-o retragere a acestui pom de la posibilitatea lor de vedere. Lumea devine netransparentă şi producătoare de moarte şi de corupţie nu numai prin fapta oamenilor, ci şi prin actul lui Dumnezeu, Care-Şi retrage unele energii ale Lui din ea.” (Părintele Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă) Cu alte cuvinte, universul întreg devine o carte care nu se mai deschide să-și spună povestea.
Iisus Hristos este „ca un stâlp de foc în istoria universului, de la care sufletele moarte îşi primesc lumina şi căldura, mişcarea şi puterea. El este Pomul Vieţii la a cărui atingere trupurile moarte înviază. Este balsamul curat şi înmiresmat care dă ochilor orbi vedere, surzilor auzire, înlemniţilor mişcare, muţilor vorbire, nebunilor minte, leproşilor curăţire şi tuturor bolilor vindecare.”(Sfântul Nicolae Velimirovici, Predici)
„Fericiţi cei ce spală veşmintele lor ca să aibă stăpânire peste pomul vieţii şi prin porţi să intre în cetate ! Afară perverșii sexuali şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna !” (Apocalipsa 22, 14-15)



parinteleiacob.info@gmail.com
www.facebook.com/parintele.iacob.ionescu
www.scribd.com/iacobionescu
ww

w.hristosainviat.ro

duminică, 24 februarie 2013

Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a (I)


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

- O învăţătură a Bisericii Ortodoxe explicată

pe înţelesul tuturor de arhimandritul Serafim Alexiev († 1993) -

Judecata particulară a lui Dumnezeu şi vămile văzduhului

Odată cu încheierea acestei scurte vieţi pământeşti, sufletul intră într-o altă lume, unde trebuie să fie judecat – la aşa-numita judecată particulară a lui Dumnezeu. Acolo se hotărăşte starea lui vremelnică, după trecerea din această viaţă, până la cea de-a Doua Venire a lui Hristos.

Există două judecăţi ale lui Dumnezeu: judecata particulară şi judecata de obşte. Între acestea constatăm următoarele deosebiri:
Judecata particulară are loc îndată după moartea fiecărui om în parte, după cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea judecata (Evrei 9, 27). Iar judecata de obşte se desfăşoară după sfârşitul acestei lumi, cuprinzând pe toţi oamenii în acelaşi timp – atât pe cei vii, cât şi pe cei morţi, care vor învia.
Judecata particulară se săvârşeşte doar pentru suflet, căci trupul se află în mormânt în acea vreme, aşteptând învierea sa. Judecata de obşte se săvârşeşte atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului înviat şi reunit din nou cu acesta, ca să ia fiecare după cum a făcut, cele ce s-au lucrat prin trup, ori bine, ori rău (II Corinteni 5, 10).
Judecata particulară se desfăşoară vreme de 40 zile, interval în care sufletele păcătoşilor trec prin aşa-numitele vămi ale văzduhului, la care demonii cercetează cu multă atenţie păcatele omeneşti. Iar la judecata de obşte sentinţa se pronunţă pe loc, fără cercetare, căci înaintea Judecătorului lumii nu există taine, totul este descoperit înaintea ochilor Lui (potrivit Psalmi 138, 15-16).
Judecata particulară determină vremelnic starea omului care trece din această lume. Pentru păcătoşi, după această judecată, este cu putinţă o oarecare îmbunătăţire a stării de dincolo de mormânt prin puterea rugăciunilor pentru cei adormiţi făcute de Biserică şi prin milosteniile săvârşite spre pomenirea lor. Iar la judecata cea de obşte a lui Dumnezeu este hotărâtă pentru veşnicie soarta oamenilor care au plecat de pe pământ. Fără drept de apel.

Învăţătura despre judecata particulară este cunoscută încă din Vechiul Testament. Preaînţeleptul Isus, fiul lui Sirah scrie: Că lesne este înaintea Domnului, în ziua sfârşitului să dea omului după căile lui. (…) şi la sfârşitul omului se vor descoperi lucrurile lui (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 11, 28-29). De vreme ce înţeleptul din Vechiul Testament vorbeşte despre răsplata fiecăruia în ziua morţii sale, este limpede că el are în vedere judecata particulară şi nu pe cea de obşte.

Adevărul exprimat aluziv în Vechiul Testament despre judecata particulară a lui Dumnezeu este vădit pe de-a întregul în Noul Testament. Domnul Iisus Hristos a spus că drepţii nu vor veni la judecata particulară, pentru că diavolul nu are pentru ce să-i învinuiască (potrivit Ioan 14, 30). Amin, amin, grăiesc vouă: cel ce ascultă cuvintele mele şi crede celui ce m-au trimis pre mine, are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte în viaţă (Ioan 5, 24). A cunoscut aceste cuvinte ale Domnului şi Sfântul Apostol Pavel, care mărturiseşte corintenilor: Nădăjduim şi binevoim mai bine să fim depărtaţi de trup, şi să petrecem cu Domnul(II Corinteni 5, 8).


Judecata de Apoi
Mâna lui Dumnezeu ţinând sufletele drepţilor
Frescă de la Mânăstirea Gracanica, Serbia

Această petrecere cu Domnul se împlineşte cu cei drepţi îndată după ce sufletul părăseşte trupul. Acelaşi apostol scrie filipenilor: Dorinţă având a mă slobozi şi împreună cu Hristos a fi; mai bine cu mult mai vârtos(Filipeni 1, 23). Principalul sens al acestor cuvinte este următorul: apostolul preferă moartea îndată decât continuarea vieţii pământeşti, căci este încredinţat că sufletul lui se va uni cu Hristos, care îi va aduce fericirea mult râvnită chiar înainte de învierea din morţi.

Adventiştii resping judecata particulară. Însă nedreptatea învăţăturii lor este limpede vădită de îndată ce se compară poziţia acestora cu cuvintele mai sus amintite ale Sfântului Apostol Pavel: Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea judecata (Evrei 9, 27). Urmarea imediată a judecăţii după moarte este exprimată aici atât de categoric, că nu se poate ca prin cuvântul ‘judecată’ să se înţeleagă judecata cea înfricoşătoare – Judecata de Apoi a lui Hristos. Judecata de Apoi va avea loc la sfârşitul vremurilor, iar judecata particulară se săvârşeşte îndată după moartea fiecăruia dintre noi.

Nu se referă la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos expresia că oamenii trebuie o dată să moară, după care să fie judecaţi, deoarece la Înfricoşătoarea Judecată se vor arăta nu doar adormiţii de acum împreună cu trupurile lor înviate, ci şi toţi cei vii cu trupurile lor schimbate (potrivit I Corinteni 15, 51); pentru că e limpede că până în clipa Înfricoşătoarei Judecăţi vor fi oameni vii care vor locui pe pământ şi vor fi surprinşi pe neaşteptate de cea de a Doua Venire a lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel descrie aceasta foarte exact: Cei morţi întru Hristos vor învia întâi; după aceea, noi cei vii care vom fi rămaşi, împreună cu dânşii ne vom răpi în nori, întru întâmpinarea Domnului în văzduh (I Tesaloniceni 4, 16-17).

Cum vor fi răpiţi cu trupurile lor cei vii pe nori, aceasta apostolul o lămureşte destul de clar prin cuvintele: Iată, taină vouă zic: că nu toţi vom adormi, iar toţi ne vom schimba. Într-o cirtă, întru clipeala ochiului, întru trâmbiţa cea de apoi; pentru că va trâmbiţa, şi morţii se vor scula nestricaţi, şi noi ne vom schimba. Că se cade stricăciosul acesta să se îmbrace întru nestricăciune şi muritorul acesta să se îmbrace întru nemurire (I Corinteni 15, 51-53).

Şi întâmplarea cu tâlharul răstignit de-a dreapta lui Hristos, care s-a pocăit, ne vorbeşte de asemenea despre trecerea prin moarte la viaţa de pe cealaltă lume înainte de Judecata cea Înfricoşătoare din ziua de apoi. Prin ce cuvinte se adresează Mântuitorul tâlharului ? El nu-i spune: ,,Deoarece te pocăieşti şi crezi în Mine, Eu îţi voi stabili, după mulţi şi mulţi ani, la cea de-a Doua Venire a Mea, un loc minunat în Împărăţia cerurilor”, ci, dimpotrivă, îl încredinţează prin scurte şi categorice cuvinte că-l va duce în locul veşnicei fericiri îndată după moartea lui: Amin zic ţie: astăzi împreună cu mine vei fi în rai (Luca 23, 43).

Sfântul Apostol Petru mărturiseşte şi el despre judecata particulară a lui Dumnezeu, făcând o paralelă înte oamenii păcătoşi şi îngerii căzuţi. Despre cei din urmă el scrie că Dumnezeu i-a aruncat în iad, legându-i cu lanţurile întunericului (desigur, după ce i-a osândit ca vrednici de o asemenea stare) şi i-au dat spre judecată a se păzi (II Petru 2, 4), adică spre Judecata cea Înfricoşătoare, spre judecata zilei celei mari, după cuvintele Sfântului Apostol Iuda (1, 6).

După ce a spus aceasta despre mai dinainte osândiţii demoni, Sfântul Apostol Petru trece la tema judecăţii oamenilor. Despărţind pe cei drepţi de cei păcătoşi, el rosteşte aceste cuvinte extrem de însemnate: Ştie Domnul pe cei binecredincioşi a-i izbăvi de ispită, iar pe cei nedrepţi a-i păzi la ziua judecăţii ca să se muncească (II Petru 2, 9). Cum şi unde sunt ţinuţi în chinuri nu se spune clar. Dar e vădit că ei sunt ţinuţi în chinuri nu în această viaţă vremelnică, de acum, unde cei necuraţi, de obicei, sunt bine rânduiţi şi întru ostenelile oamenilor nu sunt, şi cu oamenii nu vor lua bătăi (Psalmi 72, 5), ci în iad, care este loc al chinurilor.

Paralela dintre demoni şi oamenii nedrepţi este foarte potrivită şi de la sine grăitoare. Starea unora şi a altora este asemănătoare. Încă mai înainte de sosirea Înfricoşătoarei zile a Judecăţii, asemenea îngerilor căzuţi, oamenii care mor în necurăţie sunt osândiţi mai dinainte închisorii celei întunecoase şi chinurilor celor nespuse. Această vremelnică închisoare şi aceste vremelnice chinuri din lumea de dincolo, înainte de veşnicele chinuri, ţin de judecata particulară a lui Dumnezeu.

Şi astfel, după dumnezeiescul cuvânt, sufletele, după ce se despart de trup, nu se vor afla în stare de nerânduială, nici întru adormire, după cum cugetă adventiştii, ci primesc la judecata particulară o sentinţă vremelnică, potrivit stării lor duhovniceşti şi morale. Judecata particulară asupra păcătoşilor se săvârşeşte (în limbajul nostru pământesc) pe parcursul a 40 zile. Aceasta este vreme de cercetare, de ispitire a conştiinţei, având scopul ca toţi să-şi vadă cu de-amănuntul grelele lor păcate înaintea lui Dumnezeu – păcate atât de înfricoşătoare, prin care singuri şi-au pregătit chinurile. Dumnezeu, ca un Atotvăzător, ar fi putut ca într-o clipă să hotărască soarta de după moarte a fiecărui om. El a îngăduit însă o cercetare în amănunţime a faptelor omeneşti – după cum bine grăieşte în legătură cu aceasta Sfântul Vasilie cel Mare – ,,ca să nu fie judecata lui tiranică; ca şi omul, văzându-şi faptele lui în chip limpede, să-şi dea seama singur de pedeapsa cea dreaptă a judecăţii lui Dumnezeu, fiind de acord că pedeapsa lui este pe deplin îndreptăţită. Iar la miluirea lui să vadă că iertarea i-a fost dată după lege şi rânduială”.

Judecata particulară este însă expresie nu doar a asprimii lui Dumnezeu, ci şi a milostivirii lui Dumnezeu. Ca nedefinitivă, aceasta dă posibilitatea celui răposat să primească folos prin rugăciunile pentru cei adormiţi, prin prinoasele Bisericii, cât şi prin milosteniile făcute pentru pomenirea şi uşurarea stării lui de după moarte.

Credincioşi cuvântului lui Dumnezeu, Sfinţii Părinţi au învăţat întocmai în acest chip despre judecata particulară şi judecata cea de obşte ale lui Dumnezeu.

Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Nimeni dintre cei ce au vieţuit pe pământ, dacă nu a primit iertare pentru păcate, după strămutarea pe cealaltă lume nu poate să mai fugă de cercetarea pentru acestea. Şi, după cum aici cei vinovaţi sunt duşi în lanţuri din temniţă la judecată, tot astfel după părăsirea acestei vieţi, sufletele păcătoase vor fi conduse la judecată împovărate de lanţurile feluritelor lor păcate”.

Aici sfântul propovăduitor ne vorbeşte despre o audiere preliminară, care precede osândirii. Ca urmare a acestei cercetări, cei condamnaţi sunt legaţi în lanţuri şi aruncaţi în temniţă. Această stare este însă vremelnică, până ce va avea loc Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu, unde se va pronunţa o sentinţă definitivă asupra celor vinovaţi. La judecata particulară, cei condamnaţi vor fi aduşi înlănţuiţi, sub strajă, din temniţa în care au fost închişi vremelnic. Cercetarea va fi prin trecerea prin aşa-numitele vămi, despre care vom vorbi mai departe. După ce se stabileşte vinovăţia sufletului, acesta va fi lipsit de libertatea sa şi înlănţuit (cu lanţurile propriilor păcate), va fi azvârlit în temniţă, unde se va chinui şi cu înfricoşare va aştepta sentinţa definitivă (potrivit II Petru 2, 9).


Judecata de Apoi
Cumpăna dreptăţii. Două duhuri rele (din partea de jos) adaugă păcate
sufletului care este judecat: unul aşează un hrisov suplimentar pe talger
şi celălalt trage talgerul păcatelor în jos
Frescă de la Mânăstirea Gracanica, Serbia

Fericitul Augustin numeşte dreaptă şi mântuitoare ,,credinţa că sufletele vor fi judecate îndată ce ies din trupuri, mai înainte de a veni acea (Înfricoşătoare) Judecată, unde vor fi condamnate, împreună cu trupurile, la iad”.

La cercetarea de la vămi vor fi cruţaţi, după cum am subliniat deja, doar cei drepţi. Sfântul Chiprian al Cartaginei scrie că sufletele celor evlavioşi, după plecarea din trup, vor fi cu Hristos, cu El vor începe să împărăţească, în veşminte albe, pregătindu-se pentru slava cea desăvârşită. Ele se vor afla în veşnicie, deasupra oricărei mâhniri şi întristări.

,,Aş fi vrut să ştiu – a întrebat cineva pe Sfântul Grigorie Dialogul – dacă sunt primite încă de pe acum, în ceruri, sufletele celor drepţi, mai înainte de învierea trupurilor”. Sfântul Grigorie a răspuns: ,,Una ca aceasta nu se poate spune despre toţi drepţii. (…) Căci există suflete ale drepţilor care sunt departe de Împărăţia cerurilor. Această depărtare ce altceva arată decât neatingerea dreptăţii desăvârşite ! Dar este limpede că va veni o zi în care sufletele desăvârşite ale drepţilor vor fi primite în locaşurile Împărăţiei cerurilor după despărţirea lor de trup”.

articol preluat din revista Catacombele Ortodoxiei
SURSA
http://ortodoxianecenzurata.wordpress.com/2012/07/03/ce-se-intampla-cu-sufletul-din-ceasul-mortii-pana-in-ziua-a-40-a-i/#more-1407


sâmbătă, 23 februarie 2013

Botosaneanul Ortodox: Doamne, învaţă-mă iubirea Ta sfântă, pentru toţi s...

Botosaneanul Ortodox: Doamne, învaţă-mă iubirea Ta sfântă, pentru toţi s...:


Vreau să iubesc, Iisuse, vreau pururi să iubesc...
chiar dacă toţi aceia ce-n inimă-i primesc
vedea-voi că-n necazuri şi-n greu mă părăsesc...
eu vreau... eu vreau, Iisuse, de-a pururi să iubesc...

Vreau să-i iubesc, Iisuse, pe toţi pân-la sfârşit...
chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit
călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit,
vreau să iubesc, Iisuse, vreau... până la sfârşit.

Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot,
din inima întreagă şi sufletul meu tot,
chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,
vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot.

Ajută-mă, Iisuse, să pot iubi oricând
pe duşmani, pe prieteni, pe oamenii de rând,
pe toţi, pe toţi, Iisuse, un singur dor având:
să pot, să pot, Iisuse, să pot iubi oricând...
( Traian Dorz

INTELEPCIUNEA UNUI NEPOTEL

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Lectia unui copil
(autor necunoscut)

Un batranel plapand locuia cu fiul sau, nora si nepotul. Mainile sale ii tremurau, vederea ii era incetosata, iar mersul clatinat. Toata familia manca de obicei impreuna. Dar, bunicul manca foarte greu din cauza mainilor tremurande si a vederii slabe. Mazarea se rostogolea din lingura pe podea, iar cand apuca paharul, laptele se imprastia pe masa.

Atunci fiul si nora sa i-au pus o masa in coltul camerei unde bunicul putea manca singur, in timp ce familia se bucura de bucatele de pe masa. De cand bunicul sparsese o farfurie, mancarea ii era servita intr-un castron de lemn. Uneori puteai vedea in ochii batranului cate o lacrima. Singurele cuvinte care ii erau adresate erau scurte avertizari atunci cand scapa furculita sau mancarea. Nepotelul de patru anisori privea totul in tacere.

Intr-o seara, inainte de cina, tatal a observat ca baietelul sau se joaca cu niste bucati de lemn pe care le zgaria. Cu blandete a intrebat copilul:
- Ce construiesti tu acolo, micutul meu?
- Ei, fac un vas mic pentru tine si mama ca sa mancati atunci cand am sa cresc -a raspuns cu blandete copilul dupa care s-a intors la munca sa.

Cuvintele au lovit pe cei doi parinti incat au ramas fara glas. Lacrimile au inceput sa curga suvoi pe obrajii lor. Atunci au stiut ce au de facut. In acea seara sotul a luat de mana pe bunicul si l-a condus la masa familiei. De atunci a mancat de fiecare data cu familia si nici sotul nici sotia se pare nu au mai avut nimic impotriva cand o furculita cadea, laptele era imprastiat sau fata de masa murdarita.


"Ce faci tu azi cuiva... s-ar putea sa-ti faca tie altcineva... maine!"

vineri, 22 februarie 2013

Rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Am gasit acum catva timp, aceasta rugaciune catre Mantuitorul Iisus Hristos , in acatistul Sfantului Arhanghel Rafail. Este o rugaciune frumoasa si care mie m-i s-a parut un pic mai neintalnita, mai deosebita.

De aceea m-am gandit sa o iau din acatist si sa o pun pe blog, pentru a putea fi folosita de cat mai multi oameni.


"Daca nu Te-as fi intalnit, as fi fost fara de pacat. Dar eu am umblat pe cararile Tale, alaturi de Tine. Te-am cunoscut indeaproape si ti-am ascultat cuvantul.

O, glasul Tau atat de mangaietor facea si ciripitul pasarilor sa inceteze, gazele se opreau pe firul ierbii, vantul adia lin si pana si timpul statea pe loc; mainile Tale ridicate asupra noastra ,binecuvantand intreaga fire, ochii Tai luminosi care revarsau rauri de speranta ,tristetea Ta de neinteles ,

Iisuse Hristoase ,bunul meu Invatator!

Cu mine ai impartit bucata de paine si pestii, langa mine ai inchinat apa transformata in vin, inceput al Legii celei noi, cu mine Ti-ai impartit haina, camasa si tot ce ai avut al meu a fost.

Mi-ai aratat cele ce nu cunosteam si mi-ai vegheat odihna , eu dormind ca un ticalos, iar Tu rugandu-Te pentru mine cu lacrimi de sange.

Din mine ai scos demonii ce ma tineu legat in lanturi cand tuturor le era frica, mie mi-ai indreptat madularele si m-ai ridicat din patul ce ma tinea tintuit; tina ai pus pe ochii mei orbi si culorile lumii am vazut prin Tine, gura mea ai deschis-o si ai daruit cantarea ingerilor din cer auzului meu.

Pe mine m-ai redat mie insumi.

Si eu m-am lepadat de Tine. In ceasul acela eu nu eram acolo.Nici n-am aflat de Invierea Ta.

Beat de fericirea de a fi fost intreg , am uitat de tot si de toate. Si calau m-am facut, omorand binele in mine si in fratii mei, carora le cautam mereu pricina. Si avar m-am facut, si barfitor,si mincinos, si nimic din ceea ca a fost rau nu mi-a fost ascuns mie, in desfranarea puturoasa in care-mi petreceam zilele.

Dar oricate averi as fi avut,oricate placeri mi-as fi indeplinit, era mereu ceva ce lipsea si nu-mi gaseam multumirea.

Iar in noaptea vietii mele, caci mort eram fara sa stiu, Arhanghelul Domnului Rafail ,a fost trimis in casa desfatarilor mele si cu glas de tunet a zis: Nebune , uite pe Cine ai parasit! ,apoi mi-a luat negura de pe ochii sufletului, deschinzandu-i inspre Slava Ta.

Atunci am strigat pamantului: deschide-te si acopera-ma, ca de nimic nu sunt vrednic!

Din pustiul care ma inconjoara, marturisesc in fata tuturor, Doamne, ca eu sunt cel ce Te-a urmat si apoi Te-a osandit fara vina; eu sunt cel ce Te-a tradat cu un sarut si eu Te-am biciuit, insangerandu-ti Trupul. Coroana de spini Ti-am asezat pe frunte si mana mea a batut piroanele. Eu Te-am rastignit, Dumnezeul meu, cu nemernicia mea, cu uitarea si cu neiubirea mea.

Am cerut ingerului sa deschida cerurile si ploaie de foc sa cada peste mine, sa ridice muntii si sa-i pravaleasca peste ticalosenia mea, sa adune apele puhoaie si sa se reverse peste suflarea mea de otrava.

Ca mielul haituit de lup alergam fara sa gasesc scapare, pana cand m-am prabusit, iar parerile de rau m-au preschimbat in rauri de lacrimi si am aflat ca in tot acest timp ceea ce mi-a lipsit a fost chipul Tau in mine.

Si am vazut Lumina.

Timpul se scurge, ma arde bland si necontenit dorul tau de tine, Iisuse Hristoase , dulcele meu Mantuitor. Asezat pentru totdeauna langa Crucea inpodobita cu ghirlande de trandafiri rosii ca sangele pe care L-ai varsat si pentru mine, Te marturisesc laolalta cu vamesul, desfranata si talharul, chemandu-te in ajutor.

Sfinte Arhanghel Rafail, cu puterea ta, cere mila si indurare pentru mine cel ce m-am intors, si roaga-l ca atunci cand usa stramta se va inchide, eu sa fiu ultimul care-i va fi trecut pragul si ca atatia rataciti care au regasit Calea, sa aud si eu "iertate-ti sunt pacatele" , intru Slava vesnica a Celui fara de Inceput al nostru Parinte, al Fiului Sau Unuia Nascut si Mangaietorului Duh dadator de viata, in vecii vecilor. Amin"

sursa:http://www-ria.blogspot.ro

joi, 21 februarie 2013

Rugaciunea ne salveaza din orice "naufragiu"

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


In apele oceanului s-a scufundat odata un vapor. A scapat cu viata un singur calator. Folosind o barca de salvare s-a lasat in voia valurilor, in voia lui Dumnezeu. Nu putea sti daca vaslind, se apropie sau se departeaza de o posibila insula, pe care nu o vedea nicaieri. Intr-un tarziu barca a ajuns la un tarm. Era noapte. A tras barca la mal si a pornit cu grija spre interior. Nu stia ce era: o insula, un continent! Cu locuitori? Fara? Cu animale salbatice? Fara viata? Avea in buzunar o cutie de chibrituri. A facut un foc de vreascuri si ierburi, l-a intretinut mereu pana dimineata cand, la lumina zilei, a constatat ca era pe o insula nelocuita. Parea a fi populata totusi de animale salbatice. Si-a construit o coliba si grija lui cea mai mare a fost sa nu lase focul sa i se stinga nici ziua, nici noaptea. A locuit acolo ani in sir. Se ruga lui Dumnezeu sa-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea ca zona nu era navigabila. intr-o noapte, dupa ce alergase sa prinda ceva vanat, obosit, a adormit un somn greu. S-a starnit un vant puternic si focul lui mic, alcatuit din jar acoperit cu stiinta dobandita de-a lungul anilor, rascolit, i-a aprins coliba, transformand-o intr-o valvataie. A sarit ca ars, a incercat sa stinga flacarile, dar coliba a ars toata ridicand spre inaltimi o lumina mare. Spera sa-si opreasca la urma atata foc din toata lemnaria ce ardea, cat sa-l ajute sa-si aiba macar focul mai departe, pentru ca chibrituri nu mai avea de mult. Se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute sa-si salveze macar atata. Dar spre nenorocirea lui, vantul fu urmat de o ploaie torentiala extraordinara care ii stinsese pana la ultimul carbune aprins lasandu-l in intuneric si disperare. Nu mai stia ce i se va intampla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Rugaciunile nu-i fusesera ascultate. Dupa ce statu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii in lacrimi. Dimineata se petrecu insa un fapt cu totul neasteptat. Il trezira din somn voci de oameni care strigau: „"E cineva pe aici?" Se ridica si raspunse strigand cat il tinea vocea: "Da. Aici!" Se intalnira. Erau niste marinari. "Am vazut focul pe care l-ai aprins asta-noapte. Ne-am imaginat ca e un apei. Am lasat vaporul in apele navigabile si am venit cu o salupa. Esti desigur un naufragiat. Stiam ca insula e nelocuita". Omul izbucni in lacrimi. El crezuse ca focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, si iata ca Dumnezeu ii aprinsese focul ca sa poata fi vazut si sa fie salvat!



miercuri, 20 februarie 2013

Cum să mă rog? Nu ştiu cum să mă rog…

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice.

Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…

Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!

Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem!

Aşa cum mama cu pruncul nou născut ştie… M-am uimit de multe ori [când] tinerele de vârsta mea deveneau mame şi, cu pruncul în braţe – pruncul plângea, “zbiera”… Şi la un moment dat mama zice: “A, i-e foame, iertaţi-mă”. Pleacă şi hrăneşte pruncul, îl alăptează. După care, iar “zbiara” pruncul, şi mama: “Il doare ceva!” Şi-l întoarce pe faţă, pe dos, nu-stiu-ce, pana la urma, ii “ghioraia” stomacul – si… se potoleste pruncul. Şi pe după aia, iar zbiera pruncul. Şi zice mama: “A, vezi! Face capricii!” O, mămică, de unde ştii tu toate astea? Eu n-aud decat un prunc care zbiara! Dar poate c-o inteleg mai mult acum pe mama, ca de când m-am făcut duhovnic am devenit şi eu mamă într-un fel. Dar Dumnezeu dă intuiţie mamei sa inteleaga. Pruncul nu stie decat sa “să zbiere” când nu i-e bine. Si mama stie ce trebuie sa faca. N-are nevoie ca pruncul să facă un tratat de filozofie ca să ştie cum să acţioneze :-)

Dumnezeu care a făcut mama, Dumnezeu care “a inventat” mama, El este mai… Mama decat orisicine... Si suspinurile noastre negrăite, ba şi… nesuspinurile noastre, le aude Dumnezeu şi le adună în vistieriile Lui. Si ştie să ne răspundă! “Filocalia” este: Hai, să facem aceste suspinuri conştiente, să conştientizăm din ce in ce mai mult…

Parintele Rafail Noica — with Vasilica Vetrescu, Roxana Mihaela Baldovin, Angela Dobrescu, Geta Visinoiu, Mariana Titiriga, Nutica Dab, Paula Oltianu, Marin Nitu, Maleny Maria, Ana Rapanu, Doina Baldovin, Florina Flory, Dany Ela and Anghel Daniela.

duminică, 17 februarie 2013

PILDA:

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Era o tristă zi de iarnă. Un băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, sta pe-o bancă, în gradină unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci  hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii  aveau două găuri mari la genunchi!
Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era  ,galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare  căci plângea și din când în când privea  spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți inși fără să le pese de el.
Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește: Ce faci acolo, micuțule?
Aștepți pe cineva? Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă caute. Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori? Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa LUI, în CER. Iar ieri, la spital mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că DUMNEZEU nu mă va părăsi în nici un fel. Acum - adaugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER, să
 văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic. Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept nițel. Nu e așa, domnule? Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile.
Nimeni n-așteaptă-n zadar pe DUMNEZEU, EL m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine.
  Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de biruință. Știam bine, zise el, ca DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus
 minciuni. Dar cât a-ți întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept!
 

sâmbătă, 16 februarie 2013

SFANTUL SIMEON SI PROOROCITA ANA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


În vremea împăratului Egiptului Ptolemeu Filadelfus, sfântul Simeon fu ales să fie unul dintre cei 70 cărora li se încredinţă traducerea Bibliei (Vechiului Testament) din limba ebraică în cea grecească (alcătuirea Septuagintei). Simeon lucra cu râvnă, însă când ajunse la locul în care prorocul Isaia zice „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu” (Isaia 7, 14), se nedumerit şi a luă un cuţitaş pentru a răzui cuvântul Fecioara şi să îl înlocuiască cu tânăra, ca să-l traducă astfel în limba grecească. Însă îngerul lui Dumnezeu îl împiedică să facă aceasta, spunându-i că aceasta este prorocie adevărată; şi că el, Simeon, după voia lui Dumnezeu, nu va putea muri până când nu o va vedea cu ochii săi pe Cel născut din Fecioară. Dreptul Simeon se bucură şi Îi mulţumi lui Dumnezeu pentru că l-a învrednicit cu o asemenea cinste.

Când Pruncul Iisus fu adus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria, Duhul lui Dumnezeu îi porunci lui Simeon, care avea peste 300 de ani, să meargă la Templu în întîmpinarea Pruncului.

El Îl recunoscu pe Prunc şi pe Maica Sa, după lumina negrăită care le înconjura capetele. Bătrânul Simeon Îl luă cu bucurie pe Pruncul Iisus în braţele sale şi se rugă lui Dumnezeu:

- Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvânul Tău, în pace! Că ochii mei văzură mântuirea Ta (Luca 2, 29-30).

Sfântul Simeon este socotit ocrotitorul copiilor, însă s-au păstrat multe alte minuni săvârşite de acesta de-a lungul vremii, fapt care a făcut să îi sporească cinstirea.

http://acvila30.ro/sfantul-si-dreptul-simeon-3-februarie/#respond

Sf proorocita Ana
Pomenirea ei se săvârşeşte pe 3 februarie  şi 28 august.


duminică, 10 februarie 2013

Profeții ortodoxe: Profetii despre vremurile din urma

: Profetia Sfintului Nifon (din vol. "Hrana Duhovniceasca" de - Sf. Ioan Iacob Hozevitul ) Pina la sfirsitul lumii, nu vor lipsi profeti...URMEAZA LINCUL...Profeții ortodoxe: Profetii despre vremurile din urma


Rugaciune puternica pentru momentele grele ale vietii

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




O,Dumnezeule Mare, mantuieste-ma de toate relele;
O,Dumnezeule Mare,care ai harazit magaiere tuturor Sfintilor,harazeste-mi-o si mie, Tu care ajuti si sprijini toate lucrarile, ajuta-ma si sprijina-ma in toate nevoile, scapa-ma de toate primejdiile, de toti dusmanii vazuti si nevazuti.
In numele Tatalui care a creeat lumea, in numele Fiului care a rascumparat-o, in numele Sfantului Duh care a implinit legea in toata a ei desavarsire.

Binecuvantarea lui Dumnezeu Tatal care cu cuvantul a zidit lumea, sa fie pururea cu mine ......!
Binecuvantarea Domnului Iisus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, sa fie pururea cu mine.....!
Binecuvantarea Sfantului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, sa fie pururea cu mine ... !

Doamne, norii grei ai nenorocirilor si ai supararilor se abat asupra capului meu si intristarile sfasietoare ma coplesesc, dar ma mangai ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin(a) de nadejde in dragostea si bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, caci numai cu ajutorul Tau voi reusi.

La tine , dar Preabunule Doamne , alerg si ma rog:vino grabnic si ma mantuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mantuit si pe Petru cel ce venise pe apa; intinde-mi mana ca si lui si mai presus Doamne da-mi sanatate si..........(se spune o singura dorinta).

Doamne, ai mila si nu zabovi si primeste cu bunatatea Ta rugaciunea mea ce o fac catre Tine, apara-ma cu Harul Tau si ajuta-ma sa fiu statornic in angajamentul ce-l iau fata de Tine: de a da o bucata de paine la saraci si de a ma ruga pentru cei aflati in primejdii sau suferinta si pentru mantuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste dusmanii mei cunoscuti....(se spune numele) si necunoscuti si indreapta-i cu ganduri bune spre mine si spre toti ai casei mele.

Tu Doamne, doresti ca omul sa traiasca in unire si dragoste pe pamant.
Fa-i si pe cei ce ma asupresc, ma urasc, ma chinuiesc, ma napastuiesc, ma descurajeaza, ma desconsidera, sa cunoasca milostivirea Ta si lumineaza-le Tu , Doamne, inima lor si fa-o primitoare de dragoste, ca sa traim in deplina unire, cu inima curata si ne iarta noua greselile ,precum iertam celor ce ne gresesc noua.
AMIN!



Pentru scaparea de demoni, sfat din cartea Puterea rugaciunii, Iertarea mortilor

"Cand un crestin se cearta cu un frate al sau, ori in ce loc s-ar afla si-l da raului, cum se desparte si nu mai vede pe acela, sa-si aleaga loc ascuns si plecand genunchii sa zica cu lacrimi: Iarta-mi Doamne, greseala ce facui de dadui raului pe fratele meu cutare...numindu-l cu numele si iarta-l si pe le, caci eu il iert din tot sufletul, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,amin! Iar pe diavol il cert in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,amin!

Pentru scaparea de demoni, sfat din cartea Puterea rugaciunii, Iertarea mortilor

"Cand un crestin se cearta cu un frate al sau, ori in ce loc s-ar afla si-l da raului, cum se desparte si nu mai vede pe acela, sa-si aleaga loc ascuns si plecand genunchii sa zica cu lacrimi: Iarta-mi Doamne, greseala ce facui de dadui raului pe fratele meu cutare...numindu-l cu numele si iarta-l si pe le, caci eu il iert din tot sufletul, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,amin! Iar pe diavol il cert in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,amin!

Iar cand isi face rugaciunea ziua si noaptea, sa zica dupa rugaciune, asa: Sa te certe puterea Sfintei Treimi, sa te certe Domnul Iisus Hristos, sa te certe toate puterile ceresti, pe tine demon al intunericului. Sa piei cu toata puterea mestesugului si stapanirea ta, din tot cuprinsul meu si sa piei tu demon si de la toti pe care ti i-am dat eu tie in zilele vietii mele, cand ei m-au suparat si eu nu i-am iertat. Caci eu ii iert in clipa aceasta pe toti cati am dat raului in toata viata mea, iert pe toti cati i-am blestemat si iert pe toti cu cati m-am certat si sunt certat

sâmbătă, 9 februarie 2013

Un altfel de blog -bucuria de a iubi: Cum scapam de mlastina vietiiUn om avea o balta pe...



Un altfel de blog -bucuria de a iubi: Cum scapam de mlastina vietiiUn om avea o balta pe...:

Un om avea o balta pe tarina lui. Din cauza acesteia, nu putea sa faca nicio recolta. A inceput sa scoata apa cu galeata din ea, dar fara rezultat.

Un vecin gospodar, vazand truda lui, i-a spus:

- Daca doresti sa scapi de balta, trebuie sa-i seci mai intai izvoarele.

Omul a facut dupa cum i-a grait vecinul si pamantul a devenit bun de semanat.

La fel se intampla si cu cele ale sufletului. Pentru a scapa de mlastina vietii, trebuie sa seci mai intai izvoarele ei: vorbele desarte, reaua faptuire si toate cele asemenea lor.

Hristos a Înviat !: Minciuni, minciuni și iar minciuni ! (Împărăția M...

Hristos a Înviat !: Minciuni, minciuni și iar minciuni ! (Împărăția M...:urmeaza lincul..

minciuni, minciuni și iar minciuni ! (Împărăția Minciunii – mecanismele intime ale răului,Anti-Hristica)



Oamenii mint. E clar. Toți mint. Unii mint mai mult, alții mai puțin.
Sunt minciuni în care omul prezintă ceva (ex.: o situație economică, starea învățământului, un mod de terapie complementară) altfel decât este în realitate pentru că pur și simplu așa are el convingerea că stau lucrurile. Deosebim astfel între minciuna făcută cu „știință” și minciuna făcută din „neștiință”. În cel din urmă caz, ca și în cazul faptelor judecate delegea juridică, cu toate că vinovăția autorului poate fi pusă la îndoială, alături de intenția sa de a minți, totuși, consecințele minciunii se desfășoară pe măsura gravității: strategii economice documentate precar conduc la falimentarea unor instituții importante pentru viața omului, măsurile luate în învățământ fără o bază științifică duc la catastrofe (ex.: tineri inculți după 12 ani de școală; profesori de biologie care în secolul geneticii învață copii că „se trag” din maimuță), terapii complementare (ex.: urinoterapie, bioenergie, yoga) care conduc la dereglarea unor organe și uneori demonizarea fizică prin intrarea nepregătită pe unteren spiritual foarte complicat în manifestările sale fizice. La urma urmei, minciuna este minciună, indiferent dacă este înfăptuită intenționat sau nu, dacă este înfăptuită cu „știință” sau din „ne-știință”, minciuna își produce efectele.
Lucrurile devin mult mai complicate atunci când suntem confruntați cu un ghem încurcat de minciuni care au determinat apariția altor minciuni, și aceasta de-a lungul unei lungi perioade de timp, uneori secole. Suntem astfel puși în fața unei întregi istorii de minciuni pe care nu mai poți să o lămurești din varii motive (ex.: lipsa/distrugerea documentelor, mărturii contradictorii, trecerea timpului). Din minciună în minciună se ajunge la inventarea unei istorii mincinoase a unor întregi popoare și personalități ale istoriei, a unor religii mincinoase, a unor ramuri de „știință” mincinoasă. Tot ceea ce există poate fi prezentat în mod mincinos. Minciuna poate ajunge până într-acolo încât să nici nu mai aibă nevoie de ceva ce există sau a existat, pentru a fi fabricată și crezută. Strategiile unor societăți de interese puternice (ex.: masoneria, servicii de informații) permit chiar crearea unor planuri prin care să își atribuie fapte și puteri pe care nu le au sau nu le-au avut în realitate (ex.: își arogă membrii pe care nu i-au avut, evenimente istorice la care nu au participat, asasinate pe care nu le-au efectuat).
Minciuna este peste tot, în propria casă, la locul de muncă și în grupul de prieteni: „«Ca un arc îşi încordează limbile lor pentru minciună şi se întăresc pe pământ prin nedreptate, că trec de la rău la mai rău şi pe Mine nu Mă cunosc», zice Domnul. Păziţi-vă fiecare de prietenul vostru şi nu vă încredeţi în nici unul din fraţii voştri, că fiecare frate pune piedică celuilalt şi fiecare prieten împrăştie calomnie. Fiecare înşală pe prietenul său şi nu spune adevărul. Și-au deprins limba la minciună şi viclenesc până obosesc.” (Ieremia 9, 3-5)
Minciuna stă la temelia faptelor rele dar la fel de bine poate sta și temelia faptelor bune (vedeți articolul „Fapta bună cu scop rău”). Ca să-și atingă scopul minciuna trebuie să pară adevărată. Ceea ce este rău trebuie făcut să pară că este bine.
Lăcomia, iubirea banilor, mândria, părerea de sine, slava deșartă, curvia – toate păcatele și patimile au lucrătoare în ele minciuna. „Şase sunt lucrurile pe care le urăşte Domnul, ba chiar şapte de care se scârbeşte cugetul Său: ochii trufași, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat, inima care plănuieşte gânduri viclene, picioare grabnice să alerge spre rău, martorul mincinos şi cel care seamănă vrajbă între fraţi.” (Pilde 6, 16-20)
Întreaga rețea comercială a lumii moderne este întemeiată pe minciună și pe fapte rele ascunse: „adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc” (Isaia 59, 15)Minciuna este folosită pentru ascunderea faptelor rele. Politicile ideologice, juridice, culturale sau economice din țările lumii, sunt întemeiate, mai mult sau mai puțin pe minciuna. Publicitatea este o instituție (universal acceptată !) a minciunii. Strategiile de piață (marketingul), orientate pe profit, au nevoie de minciună. Mass-media modernă este o mare instituție a minciunii.
Mediile universitare trebuie să se adapteze la solicitările a tot felul de interese (clasa politică, finanțatori, strategii geopolitice, interese de grup) deci nu-și pot permite, cum susține teoria, să slujească „adevărului științific”. Adevărul „științific” este subordonat din nou acelorași interese ca și mediul universitar (nu poți spune deci, că un accelerator de particule de 10 miliarde de euro a descoperit doar un câmp magnetic în care e posibil să fie o particulă anume - nu !, jucăria aia scumpă a descoperit „particula Dumnezeu” !...)
Nu poți spune ce vrei fără bani în buzunar și protecție fizică personală... Deși trăim în secolul geneticii nu poți vorbi despre creație (implicând un Creator), despre design inteligent al naturii (implicând un Designer), când politicile internaționale solicită (agresiv) propovăduirea „evoluționismului” pe bani grei. Nu au nevoie „puternicii” lumii de găști bisericoase care să le spună lor „cum stă treaba”. Ei sunt elitele evoluate (anunnaki, cu un al treilea ochi „activat”, cu puteri mistice ascunse, eventual de pe alte planete), ei spun altora „cum stă treaba”. Nu poți vorbi de transparență când banii oamenilor stau în conturi bancare fără acoperire în aur, gata oricând de a fi manipulate la apăsarea unor butoane. Nu e potrivit să „faci gură” când programele moderne de calculator permit cam oricui să știe cam orice despre „guraliv”:conturi bancare, trafic pe internet, călătorii, întâlniri...
Minciuna e falsificarea realităţii, e un fel de scoatere a oamenilor din realitate. Atât de departe a ajuns omenirea înfundată în minciună, încât, mai nou, se vorbește relaxat despre „adevărul” fiecăruia. Toți deținătorii „adevărului” relativ având totuși o certitudine ne-relativă: siguranța absolută că nu există adevăr absolut...
Problema este ca omul să se trezească la vreme din această „nădejde” în binefacerile minciunii: „Aşa zice Domnul: «Oare cei ce cad nu se mai scoală, şi cei ce rătăcesc drumul nu se mai întorc ? De ce dar poporul acesta stăruie în rătăcire ? De ce ţine tare la minciună şi nu vrea să se întoarcă ? Privit-am şi am ascultat, şi iată-i, nu spun adevărul, nu se căiesc de necredinţa lor şi nimeni nu zice: Vai, ce am făcut ?»” (Ieremia 8, 4-7) Semne spre pocăință se dau fiecăruia, înțelepciunea populară arată că„minciuna are picioare scurte”. Revelația ne atenționează că „nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.” (Matei 10, 26) Nimic întemeiat pe minciună nu durează (state, popoare, companii, afaceri, războaie): „Voi Mă necinstiţi înaintea poporului Meu pentru o mână de orz şi pentru o bucată de pâine, ucigând pe cei care nu-s pentru moarte și cruţând pe cei care nu trebuie să trăiască şi amăgind astfel pe poporul Meu care ascultă minciună.” (Iezechiel 13, 19)
Marii mincinoși și prea ades lideri ai lumii acesteia sunt - nu de puține ori - ancorați pe ascuns în religii păgâne (ex.: hinduism, budism) și forme de credință luciferică (ex.: mituri egiptene, babiloniene) iar în ochii lumii se afișează drept creștini.Ei gândesc: „Noi am făcut legământ cu moartea şi cu iadulînvoială; urgia va trece fără să ne atingă, căci ne-am făcut din minciună un adăpost şi din viclenie un liman !” (Isaia 28, 25) dar și Dumnezeu gândește... „«Legământul vostru cu moartea va fi stricat şi înţelegerea voastră cu iadul va fi desfăcută. Când urgia va trece, vă va zdrobi, ori de câte ori va trece, vă va apuca !» zice Domnul” (Isaia 28, 15). „Au arat semănând fărădelegea şi au secerat nenorocirea, şi acum trebuie să mănânce din roadele minciunii.” (Osea 10, 13) Orice „fericire” pe care o caută omul în păcat, rodește nefericirea. Cauți fericirea în bani – minciună. Cauți fericirea în patima curviei – minciună. Cauți fericirea în putere – minciună. Cauți fericirea în mândrie – minciună. Cauți fericirea în laudele oamenilor – minciună. Cauți fericirea făcându-i pe alții să sufere – minciună. Toate păcatele trupului și ale sufletului sunt o stare de minciună pentru că folosesc darurile Lui Dumnezeu, adică firea creată de Dumnezeu în mod mincinos. „Pentru aceasta zice Sfântul lui Israel: «Fiindcă voi aţi dispreţuit cuvântul acesta şi v-aţi încrezut în nedreptate şi minciună şi aţi nădăjduit numai în ele, iată cum va fi păcatul vostru: ca o spărtură într-un zid înalt, care dintr-o dată şi pe neaşteptate se prăbuşeşte, ca un vas de lut, care este aşa de spart şi zdrobit fără de milă, încât între cioburile lui nu se află măcar unul cu care să iei foc din vatră sau să scoţi apă din fântână.»" (Isaia 30, 12-14) „Vrejul său se va ofili mai înainte de vreme şi mlădiţa sa nu va da muguri verzi. Ca viţa mănată, va lăsa să cadă rodul său şi la fel ca măslinul va împrăştia florile sale.” (Iov. 15, 31-33)
Majoritatea minciunile se iartă prin Taina Pocăinței. Minciunile care nu se pot ierta, sunt minciunile care țin deRevelația Lui Dumnezeu. Aceste minciuni se numesc erezii: „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fiînvăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire. Mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită. Şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi.” (II Petru 2, 1)Ereticii (ex.: catolicii, protestanții, neoprotestanții, martorii lui Iehova) nu se pot mântui pentru că prin păcatele lor înstrăinează pe om de izvorul lucrării harului Duhului Sfânt (Sfintele Taine, Biserica, învățătura mistică și ascetică despre cum se poate omul curăți, ilumina și desăvârși). Nimic nu este mai rău decât să spui minciuni despre Adevărul Însuși: „de eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, știind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit.” (Tit 3, 10-11)Minciuna neagă realitatea, erezia neagă pe Dumnezeu, temelia realității.
Minciuna desăvârșită este anti-hristică: „venirea aceluia (antihristul) va fi prin lucrarea lui satan, însoţită de tot felul de puteri, de semne şi de minuni mincinoase, de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului ca să se mântuiască. Şi de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.” (II Tes. 2, 9-12) Minciuna desăvârșită imită lucrarea Lui Dumnezeu în lume și convinge pe oameni să-i ofere închinare: „Şi i se vor închina ei (fiarei) toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului celui înjunghiat.” (Apocalipsa 13, 5)
„Aşa zice Domnul: «Să nu se laude cel înţelept cu înţelepciunea sa, să nu se laude cel puternic cu puterea sa, nici cel bogat să nu se laude cu bogăţia sa. De se laudă cineva, să se laudenumai cu aceea că pricepe şi Mă cunoaşte că Eu sunt Domnul, Cel ce fac milă şi judecată şi dreptate pe pământ, căci numai aceasta este plăcut înaintea Mea».” (Ieremia 9, 23-24)

articol preluat de aici...



parinteleiacob.info@gmail.com
www.facebook.com/parintele.iacob.ionescu
www.scribd.com/iacobionescu
www.hristosainviat.ro

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

MAICA DOMNULUI: ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

MAICA DOMNULUI: ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII

ISPITELE DIN TIMPUL MARTURISIRII



Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1.     În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2.     Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3.     Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4.     Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5.     Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6.     Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7.     Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8.     Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9.     Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10.                         Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11.                        Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12.                         Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13.                         Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14.                         Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15.                         Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat,trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.

Sfaturi pentru o spovedanie curată

Iată ce spunea un bătrân îmbunătăţit despre o spovedanie curată:

1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.

2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, ci numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.

3. Tu ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, adică îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.

4. Tu ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele ce spune cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.

Sursa: Pelerinul rus

vineri, 8 februarie 2013

Dupa ce recunoastem un crestin adevarat ?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Omul care are credinţă în Dumnezeu, este acela care dovedeşte acest lucru prin faptele bune pe care le face. Faptele bune ale credinţei sunt multe, dar mai principale sunt acestea: mergerea la biserică în duminici şi sărbători, spovedania şi împărtăşania, păzirea posturilor, rugăciuni şi milostenii, participarea la masluri, să crezi şi să te foloseşti de cele 7 taine ale Bisericii, să spui şi altuia de Domnul Hristos, să te lupţi cu răbdare să ajuţi pe cei ce nu cunosc credinţa, aducându-i la calea adevărului, să cinsteşti sfinţii şi pe Maica Domnului cu prinoase, să cinsteşti sfintele icoane şi să le ai în casă, să ajuţi biserica cu tot ce are ea nevoie, să cinsteşti persoanele bisericeşti şi să-ţi faci semnul Sf. Cruci drept, pe faţă.

Creştinul adevărat se poartă cuviincios în tot locul, are o vorbire sănătoasă şi folositoare, are dragoste şi milă de aproapele, sare în ajutorul celui lipsit şi necăjit, nu suferă păcatul, se roagă pentru vrăjmaşii lui şi nu ţine duşmănie pe nimeni.

Aşa trebuie să facă cel care vrea să fie plăcut lui Dumnezeu şi să nu piară ci să aibă viaţă veşnică, căci numai aceştia vor avea viaţă veşnică. Nu se poate deci fără fapte bune, dar nu se poate nici numai cu ele şi fără credinţă, pentru că fapte bune fac şi păgânii şi necredincioşii, dar fără credinţa în Dumnezeu aceste fapte nu sunt primite. Pot face cât de multe fapte, dacă nu sunt facute în numele Sfintei Treimi, al lui Dumnezeu şi al credinţei noastre ortodoxe, nu sunt primite. Luaţi seama, să ştiţi toate acestea, ca să nu se ostenească cineva în zadar.

Să nu mai pierdem timpul fraţi creştini, că poate puţin ne-a mai rămas. Să facem fapte bune şi să ne ferim de cele rele, urâte şi murdare. Să ne apropiem cu credinţă şi să arătăm şi noi dragostea noastră prin trăirea noastră, prin faptele noastre, acum până nu se închid uşile milei cereşti, până nu vine noaptea cu întunericul ei cel groaznic şi purtător de moarte, acum cât sufletul mai este în trup.

Ierod. Visarion Iugulescu

joi, 7 februarie 2013

.Cand se ingenuncheaza in biserica?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA-NE AJUTE..



Nu de putine ori ne-a fost dat sa vedem ca in cadrul slujbelor din biserica sunt momente cand persoanele ingenuncheaza si altele in care stau in pozitie verticala, in picioare. Alteori, in anumite perioade din cursul unui an bisericesc, observam ca nu se mai ingenuncheaza nici in momentele pe care le cunosteam a fi insotite de acest gest.

Pentru a intelege cand trebuie sa ingenunchem, se cuvine sa facem cateva precizari. Ingenuncherea este o pozitie de rugaciune. Credinciosul prin plecarea trupului infatiseaza starea cazuta a omului care a pierdut din cauza pacatului functia de mijlocitor intre cer si pamant (simbolizata de starea dreapta, in picioare). Ingenuncherea este semn al pocaintei si al supunerii depline. Omul ingenuncheat isi asuma starea nefireasca in care a ajuns din cauza pacatului, isi plange aceasta stare, ca sa redobandeasca starea de dinainte de pacat. In vechime, ingenuncherea in pridvorul bisericii era una din cele patru trepte de canonisire pentru pacatele grave.

Starea dreapta, verticala este si chipul bucuriei. In textul de la Faptele Apostolilor VII, 56 se spune ca Sfantul Arhidiacon Stefan inainte de a fi omorat cu pietre a zis: "Iata vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand de-a dreapta lui Dumnezeu". (Fapte, VII, 56) Facem mentiunea ca "a sedea” nu este acelasi lucru cu "a sta”. "A sedea” inseamna a te afla asezat pe ceva, in vreme ce "a sta”, se traduce prin a se tine in picioare, vertical. Din nefericire, sunt persoane care folosesc gresit cele doua verbe, si ajung sa spuna pleonastic sezi jos sau stai in picioare.

Textul de la Fapte, 55-56, ne descopera cum il primeste Hristos pe Stefan: stand de-a dreapta Tatalui, semn al bucuriei. Dar aceasta pozitie a lui Hristos exprima si faptul ca firea omeneasca pe care El a asumat-o a fost restaurata, este o pozitie a chipului veacului ce va sa vina.

Aceasta pozitie este adoptata si de noi in perioada dintre praznuirea Sfintelor Pasti si Cincizecime ca perioada pascala. Este perioada cand, datorita bucuriei ca Hristos a inviat, nu se mai ingenuncheaza.

Avand in vedere ca Duminica este ziua Invierii, noi nu trebuie sa ingenunchem in aceasta zi.

Canonul al 5-lea de la Sinodul local de la Neocezareea (319) exclude ingenuncherea in momentele legate de Invierea Domnului, iar Canonul 90 al Sinodului Trulan precizeaza: "Am primit in mod canonic, de la de Dumnezeu purtatorii Parintii nostri, sa nu plecam genunchii in dumineci, cinstind Invierea lui Hristos..."

Sfantul Vasile cel Mare ne spune: "Este necesar ca Biserica sa predea tuturor celor care se gasesc in sanul ei sa-si faca rugaciunile stand in picioare, pentru ca prin amintirea neincetata a vietii vesnice sa nu nesocotim mijloacele prin care putem atinge acest tel” (Canonul 91).

Desi avem aceste canoane, Duminica, dupa invocarea Sfantului Duh, preotul si diaconul ingenuncheaza in timpul Liturghiei. Potrivit randuielilor din Liturghier, exista o singura data cand preotul si diaconul ingenuncheaza in timpul Liturghiei. Liturghierul precizeaza ca dupa invocarea Duhului Sfant si inceperea rugaciunii de mijlocire si inainte de pomenirea Maicii Domnului: "Preotul si diaconul cad in genunchi, cautand spre dumnezeiescul Trup si Sange al Domnului“ (Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom) si: "Pana la terminarea imnului Pe Tine Te Laudam... preotul si diaconul se aseaza in genunchi in fata Sfintei Mese“ (Liturghia Sfantului Vasile cel Mare) (Liturghier, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2000, p. 165 si 234).

Arhimandritul Grigorios D. Papathomas, profesor de Drept Canonic la Institutul de Teologie Saint Serge din Paris, a afirmat ca:

Perioadele de "ne-ingenunchere canonica" in biserica sunt:

- Toate duminicile (52) anului liturgic (de la vecernia de sambata dupa-amiaza la vecernia de duminica dupa-amiaza);
- De la Paste la Cincizecime (de la Dumnezeiasca Liturghie pascala pana la Vecernia din Duminica Cincizecimii);
- In cele 12 zile de la Craciun la Boboteaza;
- In timpul unei hirotonii de diacon, preot sau episcop (in afara de candidatul la hirotonie, si aceasta numai incepand cu secolul al XVII-lea);
- In timpul tuturor Sfintelor Liturghii zilnice, fie ca se savarseste Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Vasile cel Mare, a Sfantului Ioan Gura de Aur, sau a Sfintilor Iacob si Marcu.

Iar perioadele de "ingenunchere canonica" in biserica sunt:

- Ingenuncherea este poruncita de Biserica atunci cand episcopul, preotul sau diaconul ne invita sa ingenunchem: "Plecand genunchii nostri, Domnului sa ne rugam!”.
- In timpul Dumnezeiestii Liturghii a Darurilor mai-inainte-sfintite;
- In timpul slujbelor din Postul Mare (in afara de sambata si duminica);
- In timpul slujbei Paraclisului Nascatoarei de Dumnezeu din luna august (in afara de sambata si duminica);
- In timpul tainei sfintei spovedanii (in afara de sambata si duminica);
- Incepand cu Vecernia Cincizecimii (duminica dupa-amiaza);
- Acasa, se ingenuncheaza in acelasi fel ca si in biserica (in afara de sambata si duminica).

Asadar, tinuta noastra in biserica exprima cat de bine cunoastem viata din ea.

Adrian Cocosila

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.