joi, 29 noiembrie 2012

Patologiile manipularii sectare

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Patologiile manipularii sectare

Patologiile manipularii sectare
Fenomenul de alienare mentala, generat de punerea in practica a diverselor tehnici de manipulare, da nastere la o serie de semne semiologice, pe care specialistii le-au grupat in doua categorii: individuale si de grup.
A. Patologii individuale.
La orice fel de practici s-ar recurge (fizice sau psihice), manipularea genereaza sau uneori semnaleaza o serie de boli psihice, care intra in sfera de activitate a psihiatriei, necesitand, de cele mai multe ori, un tratament de lunga durata.
Aceste patologii sunt de trei tipuri:
1. Fenomene depresive.
Depresia este o boala nervoasa morbida caracterizata printr-o modificare profunda a trairilor afective, a umorului in sensul tristetii, o stare de tristete morala si incetineala psiho-motorie, intretinand la subiect o dureroasa impresie de neputinta globala de fatalitate disperata.
Fenomenele depresive pot avea o dubla origine: pe de o parte sunt generate de capacitatea adeptului de a se supune constrangerilor sectei si de imposibilitatea de a satisface dubla legatura, reprezentata de integrarea sociala si de apartenenta la secta; pe de alta parte, aceste fenomene sunt generate la ex-adept de rezultatul carentelor afective induse de ruptura cu secta si de absenta oricarui sistem de referinta, odata ce renuntase, ca urmare a manipularii la sistemul axiologic comun (al societatii) si, pe deasupra, acum abandoneaza si inlocuitorul, ideologia sectei.
Manifestarile anxio-depresive pot imbraca forme variate mergand de la banala depresie psihica si melancolie pana la accese de panica si tentative de sinucidere.
a. Anxietatea sau nelinistea generalizata.
Anxietatea este o stare afectiva grava de neliniste, caracterizata prin insecuritate, tulburare difuza psihica si fizica, de asteptare a unui pericol iminent si indeterminat in fata caruia esti neputincios, care uneori este insotita de dureri fizice.
Cand paraseste secta, ex-adeptul nu reuseste, pentru un timp sa-si revina din starea de tensiune generala. El este permanent in asteptarea pedepsei pentru "tradarea" sa, care nu este lipsita de fundament, si se gaseste intr-un dezechilibru ametitor, intre vechea si noua situatie. Astfel, el constata cu neliniste, ca perioada petrecuta in mijlocul sectei s-a soldat cu extrema deteriorare a legaturilor familiale si sociale si chiar cu consecinte in propriul sau psihic, de care se simte responsabil, intoarcerea la realitate este insotita de o problematizare a tuturor "adevarurilor" in care a fost initiat de-a lungul anilor petrecuti in sanul sectei.
Ex-adeptul se loveste de o dubla incapacitate: de a admite ca procesul sectar i-a daunat si ca lucrurile de folos invatate, puteau fi dobandite si fara a suporta suferintele impuse de secta. El este intr-o teribila asteptare a unei noi suferinte si vigilenta il indeamna sa se indoiasca de oricare alternativa ii este propusa si de orice tentativa de a-i castiga increderea, in timp ce el insusi se indoieste de capacitatea de a se reintegra in realitate.
b. Accesele de panica.
Panica este o criza acuta de angoasa, generata de evenimente care afecteaza grav existenta, confortul si starile afective si care uneori poate atinge grade extreme de gravitate, astfel ca cel lovit de panica traieste, efectiv, in imaginarul creat de secta.
Amintirea situatiilor traite in secta si izbirea brutala cu realitatea, pot provoca veritabile accese de panica, in care ex-adeptul este convins de neputinta de a lupta contra sechelelor exixtentei sale. Persoana in cauza ajunge sa se teama ca va innebuni, ca va fi agresat sau ca nu va putea reintra in contact cu realitatea. Aceste senzatii sunt deseori insotite de tulburari somatice: transpiratie, palpitatii etc.
c. Starea permanenta de stres.
Stresul este o stare a organismului de suferinta, uzura, zgomot, permanent, temperaturi excesive, infectii, provocata de conditiile neprielnice, nocive, agresive, carora individul trebuie sa le faca fata. Aceasta stare este direct legata, la adeptul sectar, de agresiunile provocate de secta (inainte sau dupa parasirea ei), care au lasat o puternica amprenta asupra subiectului si este declansata de diversele situatii agresive ale cotidianului, invadand complet individul (in special prin vise repetate-cosmare).
Toate acestea determina o reducere a interesului pentru lumea exterioara si pentru alte persoane, altfel spus o repliere in sine, si o severa restrictionare a sentimentelor, persoana intampinand grave dificultati in a face fata unor situatii din cele mai banale. Acest tip de patologie se intalneste si la adeptii activi, fiind generata de obligativitatea de a ingera sisteme diferite: al sectei si al societatii, antagonism agravat de conflictele familiale, profesionale si sociale, situatii care supun la o extrema incordare nervii individului.
Secta nu face nimic pentru a ajuta adeptul sa depaseasca aceste stari ba, din contra, o favorizeaza pentru a accentua ruptura cu mediul de viata anterior, ceea ce potenteaza manipularea.
2. Conduitele nevrotice.
Pe masura ce adeptul progreseaza in insusirea ideologiei sectei si mai ales in punerea ei in practica, printr-o revalorizare generala, el dezvolta adevarate tulburari mentale de al caror caracter nefast adeptul isi da seama, dar pe care nu le poate stapani, tulburari numite in psihologie nevroze. Este vorba de ritualuri (ticuri) obsesive si comportamente fobice, izvorate din preceptele sectei, care se rasfrang asupra intregii sfere de activitati a adeptului.
In functie de gravitatea lor, ex-adeptul poate dezvolta veritabile handicapuri, care impieteaza asupra reinsertiei sociale, adeptul fiind constrans sa excluda din existenta sa anumite comportamente care "franeaza progresul". Aceste fobii sunt temeri obsesive si nejustificate, ce nu pot fi controlate si anulate, chiar daca persoana in cauza stie ca sunt nefondate si nerationale.
Ideologia sectara se bazeaza pe dihotomia interior-exterior si pe maniheismul bine-rau, intretinand la adept o frica continua de lume, discursul sectei alimentand si etaland contradictiile sociale. Confruntarea brusca cu realitatea poate provoca accese anxioase, care pot avea o mare anvergura, insotindu-se si de manifestari somatice. Astfel, medicii care au tratat copii care au supravietuit dramei de la Waco au constatat la acestia tulburari somatice masive, in special cardiace si intestinale, a caror evolutie a condus la ipoteza ca aveau cauze psihice. Manifestari asemanatoare s-au mai intalnit la persoane crescute exclusiv in mediul sectar, insa intr-un grad mai redus de gravitate.
Fobiile sunt indreptate intr-o diversitate de directii: persoane (in special reprezentanti ai institutiilor statului, psihiatri, clerici), institutii (armata, Biserica), manifestari culturale, practici medicale, diverse alimente, obiecte (in special noile produse ale tehnicii moderne, produse vestimentare). Aceste fobii se pot indrepta si impotriva unor etnii, rase, natiuni, insa acele grupuri care adopta asemenea atitudini se autoizoleaza si nu au prea mare importanta din punctul de vedere al impactului social.
Persistenta inconstienta(-zata) a celor mentionate mai sus plaseaza subiectul intr-un spatiu extrem de restrans, intre prescriptiile sectare si imperativele sociale si pentru a diminua disonanta cognitiva care apare, este nevoit sa adere la una din ele. Odata dobandite aceste stereotipii, renuntarea la ele devine extrem de dificila. Ex-adeptul, chiar daca este deplin constient de caracterul lor aberant are mari dificultati in a le depasi si domina, si se lasa antrenat intr-o multitudine de comportamente, pe care le condamna rational, dar de la care nu se poate sustrage decat in urma unor eforturi indelungate si dureroase.
Aceste tulburari pot atinge stadii mai grave: adeptul sau ex-adeptul, penduland permanent intre cele doua lumi (a realitatii si a irealitatii, a societatii si a sectei), poate pierde contactul cu realitatea (lucru care se poate intampla inainte si dupa parasirea sectei), se percepe pe sine drept produsul unei mutatii existentiale, are experiente pseudo-mistice (dialogand cu fortele cosmice, divinul, extraterestrii, etc), ajunge sa traiasca permanent in oniric. Totusi situatii de acest tip sunt rare in opinia specialistilor, in marea parte a cazurilor rezultatul final al fobiilor in plan psihic, fiind amnezii lacunare, precum reactiile de respingere a contradictiilor flagrante dintre imaginatie si realitate , insotite de dureri care nu au totusi nici un suport psihic.
3. Tullburarile psihotice.
Acest tip de afectiuni au gravitatea cea mai ridicata, caci marcheaza momentul in care adeptul pierde complet contactul cu realitatea, necesitand tratament specializat. Psihoza este o boala psihica, care atinge grav personalitatea subiectului, manifestandu-se in special prin tulburari ale sferei cognitive (perceptie, judecata, ratiune) si afective (umor, emotii) si necesita neaparat internarea. Totusi, aceasta grava disfunctionalitate psihica se altoieste pe o structura psihica anterioara fragila si cu inclinatii psihopatologice.
Tulburarile psihotice, determinate de aplicarea unor tehnici de manipulare in sanul unei secte, se desfasoara conform unei progresii in etape, pe care specialistii au schematizat-o astfel:
Stadiul I - repliere moderata asupra sinelui; pierderea contactului cu societatea; inclinatii spre superstitie; pretentii de detinere a unor capacitati paranormale (clarviziune, telepatie, al saselea simt, s.a.); izolare sociala; iluzii recurente (senzatii de prezenta a unei actiuni sau persoane absente sau decedate).
Stadiul II - debut de gandire deliranta (delirul determina o grava alterare a raportului subiectului cu realitatea); iruptii ale iluziilor suprarealiste sectare in realitatea individului; idei delirante bizare (nihiliste, religioase, etc); incoerenta.
Stadiul III - accentuarea trairilor delirante; adeziune completa la irealitatea ideologica sectara; aparitia unei trairi "mistice", totusi cu mentinerea contactului cu societatea ambianta; deteriorarea capacitatilor profesionale, a relatiilor sociale, a igienei personale s.a.m.d.
Stadiul IV - derealizare completa a gandirii (tulburare morbida care da celui atins de ea o impresie de irealitate a persoanelor si lucrurilor prezente precum si imposibilitatea evocarii situatiilor si persoanelor absente), scufundare in irealitatea sectara, fara nici o capacitate critica, tulburari paranoice insotite de sentimente de persecutie; handicap profesional, social; halucinatii (de persecutie sau exaltare).
Stadiul V - destructuralizare totala (confuzie intre intreg si o parte a intregului, care apare de exemplu la copii intre 2 si 4 ani cand acestia nu sunt capabili sa claseze diversele figuri ale unui joc pe categorii); trairi paranoice sistematizate; halucinatii senzoriale si kinestezice; parafrenie (delir, care in ciuda caracterului adesea extravagant ramane compatibil cu insertia sociala, compus din mecanisme halucinatorii si imaginative, cu teme fantastice care isi pastreaza coerenta; bolnavul traieste pe rand in doua lumi: universul particular sectar si lumea reala).
Stadiul VI - heboidofrenie (forma clinica a schizofreniei caracterizata prin deficienta intelectuala, disparitia sentimentului socio-familial si dezvoltarea unei tendinte antisociale); destructuralizare completa, stupoare catonica (sindrom intalnit de obicei in dementa precoce, caracterizata prin negativism, sugestibi-litate, stereotipii, pierderea spontaneitatii si initiativei motrice, raspuns aproape inexistent la stimulii externi); negativism; pozitie catatonica (fetala); rigiditate catatonica.
Cele expuse mai sus au descris consecintele in plan individual ale aplicarii unor tehnici psihice, nu de putine ori scapate de sub control; aceste urmari se pot generaliza si raspandi asupra colectivitatii, ceea ce vom descrie in cele ce urmeaza.
B. Patologiile grupului.
Patologiile individuale, prezentate mai sus, au drept cauze, pe langa cele legate de aplicarea tehnicilor de manipulare, si anumite latente ale psihicului uman care potenteaza aceste boli si expun individul la acestea. Exista, dimpotriva, anumite tipuri de afectiuni, cauzate de secta, care contamineaza comunitati intregi. Acestea sunt manifestari semiologice ale fenomenului de alienare mentala si sunt semnalul periodic al activarii sectelor in mijlocul unei colectivitati.
1. Catarsisul grupului.
Catarsisul este o metoda terapeutica destul de noua, de eliberare de tensiuni si angoase, prin crearea unei situatii de criza emotionala care determina rezolvarea problemei. Fundamentele acestui procedeu se pot regasi in conceptia lui Aristotel despre tragedie care ar avea capacitatea de a purifica pasiunile rele, prin punerea lor in joc cu ocazia reprezentarilor de acte virtuoase si desavarsite si el este des folosit astazi in practica terapeutica psihanalitica.
Sectele procedeaza asemanator alcatuind adevarate scenarii, cu scopul de a convinge grupul de nocivitatea unui anumit comportament sau convingeri, dand nastere la o comunitate de sentimente, la o coeziune interna, care poate imbraca forma unei eliberari de energie colectiva. In acest mod, pe nesimtite o intreaga colectivitate este transformata in sensul dorit de lideri si, chiar daca la suprafata totul pare normal, sechele psihice nu sunt deloc neglijabile, ele sedimentandu-se si putand invada realul oricand. Aceasta transformare nu are doar aspecte negative, ci poate constitui liantul care solidifica un anumit grup.
2. Isteria colectiva.
Isteria este boala mentala caracterizata prin pierderea, mai mult sau mai putin grava, a functiilor nervoase, prin pierderea capacitatii de aparare a eului, pierderea controlului asupra comportamentului.
Isteria este o boala foarte cunoscuta, care a fost multa vreme privita ca o consecinta a unei disfunctii si frustrari sexuale, tinand cont de manifestarile specifice ale celor atinsi de ea. in secta, indiferent de cauzele aparitiei, manifestarile isteriei sunt similare celor intalnite in alte cazuri: hiperemotovitate, irascibilitate, cresterea tensiunii arteriale, s.a.
Isteria ia nastere la un anumit individ si se transmite la intregul grup, putand fi interpretata drept semn al manifestarii supranaturalului. In sanul sectei contagiunea este foarte accentuata, astfel ca comportamentele si izbucnirile unui membru se pot transmite colectivitatii.
3. Transa colectiva.
Transa colectiva se aseamana cu isteria si difera de ea doar prin mai pronuntata exteriorizare, aproape fara nici o frana, si prin faptul ca este mai organizata. Astfel, ea poate imbraca forma unor rituri samanice bucurandu-se de un prestigiu la care isteria nu poate ajunge.
Extaz penticostal si manifestare fundamentalista islamica.
De cele mai multe ori transa se grefeaza in functie de cultura in care se situeaza sau grupul in care apare, ia forma fenomenelor de tip mediumic, cum ar fi de exemplu "posesiunile Duhului Sfant" ale penticostalilor, contorsiunile fizice ale adeptilor sectei Aum pentru a ajunge la levitatie, asemenea liderului Shoko Asa-hara, sau diversele manifestari ale sectelor satanice.
Adeptilor supusi unor tehnici corespunzatoare li se poate modifica constiinta in asemenea masura incat pierd contactul cu realitatea, substituindu-si comportamente si automatisme ale celorlalti membri ai grupului, sau se scufunda toti intr-o transa vecina hipnozei.
4. Delirul colectiv.
Delirul este ruptura dintre subiect si realitate, fenomen care anima in permanenta grupurile sectare, chiar daca are intensitatea scazuta. Motivele care alimenteaza delirurile colective sunt, in general, investite cu o puternica coloratura supranaturala si intaresc coeziunea grupului prin sentimentul unei comuniuni elitiste.
5. Sinuciderea colectiva.
Daca precedentele patologii pot ramane la stadiul de bizarerii fara prea mare importanta, aceasta ultima consecinta produce hecatombe umane, asa cum s-a intamplat in numeroase secte (Templul Popoarelor, Templul Soarelui, s.a.).
Sinuciderile colective nu sunt apanajul finalului de secol XX: in timpul imparatului chinez Chiang-Huang-Ti, cel care a construit Marele Zid, 600 de literati s-au sinucis din cauza deciziei imparatului de a distruge toate manuscrisele din Imperiu, in secolul I i.H. aproximativ 1000 de sclavi s-au sinucis pentru ca rascoala lor (condusa de Salvius si Atenius) era pe punctul de a fi infranta, la finele celebrului asediu de la Masada 12.000 de evrei s-au sinucis, in 1944 in jur de 400 de prizonieri japonezi si-au facut harakiri la aflarea vestii iminentei infrangeri a Japoniei. Toate acestea au fost insa acte disperate ale unor oameni, care constatau cu groaza si durere ca intregul univers li se prabusea, ca nu mai aveau pentru ce sau nu mai meritau sa traiasca.
Sinuciderile in care au fost implicate secte, din care majoritatea au avut caracter colectiv, nu prezinta deloc aceste trasaturi; adeptii, care si-au pus capat vietii, nu traiau drame de natura celor invocate mai sus. Putem spune ca o mare parte din decizia sinucigasa se datoreaza liderului care reuseste intr-un timp extrem de scurt, sa inoculeze adeptilor justetea si sublimitatea actului sinucigas (practic Jones si-a convins adeptii in 2 ore!).
Nu este vorba de sinucideri clasice, care constituie finalizarea unei trairi depresive accentuate ci ele imbraca semnificatii sacrificiale si soteriologice. Astfel adeptii lui Jim Jones sau Luc Jouret si-au pus capat vietii pentru a ajunge la unirea cu divinitatea, care in cazul Templului Soarelui este o cometa.
Instinctul de autoconservare reprezinta o piedica deloc neglijabila in calea acestui act; are astfel loc o acerba lupta intre tendinta dominatoare a liderului si dorinta de viata a adeptului, din care iese invingator ultimul, ceea ce subliniaza odata in plus eficacitatea acestor tehnici de manipulare.
Oricare ar fi motivele interne sau externe unor asemenea fapte, ele au oripilat opinia publica si au aratat cat de simplu poate fi manipulat adeptul sectar.
pr. lect. dr. Gheorghe Istodor

marți, 27 noiembrie 2012

Preot sau popă?



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Nu puţini sunt aceia care cred că fie spui "preot", fie spui "popă", de fapt, te referi la aceeaşi persoană, la aceaşi slujire, la aceeaşi formare duhovnicească a aceluiaşi om, pentru că cele două cuvinte sunt sinonime. FALS!
Pentru a înţelege de ce nu sunt sinonime cele două cuvinte, iată pe scurt portretul celor doi:
Preot:
- slujitor prin vocaţie,
- urmează Teologia şi îmbrăţişează preoţia din convingere
- slujeşte din dragoste, fără a face diferenţe între oameni
- nu uită că este slujitor al Domnului, purtându-se ca atare în orice împrejurare
- scopul său este de a aduce pe cât mai mulţi pe Calea lui Dumnezeu
- predică prin propria lui viaţă pe Hristos, vorbind din inimă ceea ce el însuşi crede şi trăieşte
Popa:
- slujitor prin circumstanţe
- urmează Teologia şi calea preoţiei din interes
- socoteşte preoţia un "job" ca oricare altul şi de multe ori îl veţi auzi spunând: "sunt preot numai cât sunt în biserică, în rest sunt şi eu ca ceilalţi oameni"
- nu poarta reverenda, decât la biserica, pentru a nu se "da de gol"
- scopul său principal este de a obţine câştiguri trecătoare pentru sine
- predică numai din cărţi şi tratate teologice, idei citite, nu trăite
Şi cu toate acestea, trebuie sa ştiţi ca Tainele săvârşite după tipic sunt valide indiferent dacă slujitorul este "preot" sau "popă".
Diferenţa nu se face la acest capitol ci la un altul foarte important numit: Judecata lui Hristos, când toţi vom da seama !
Acest scurt articol nu este o invitaţie la judecarea slujitorului de la Sfântul Altar ci doar o explicaţie duhovnicească a celor doi termeni folosiţi atât de des.

Cu dragoste Părintele Ciprian!

Tot la aceeași temă:
,,Popă" sau ,,preot"?
Ca în toate religiile, şi în creştinism există slujitori ai cultului, adică persoane special alese şi rânduite pentru îndeplinirea îndatoririlor rituale.
În religia creştină, ei fac parte din ceea ce numim cler sau ierarhie bisericească. Această ierarhie cuprinde trei trepte sau grade: arhierei, preoţi şi diaconi. Aceştia constituie ierarhia superioară, pentru că există şi o ierarhie inferioară care cuprinde: ipodiaconi (subdiaconi), lectori, cântăreţi şi alţii.
În cele ce urmează ne vom referi la modul de adresare faţă de aceşti slujitori bisericeşti, adresare care este foarte confuză în lumea neclericală.
De la început trebuie să spunem că toate aceste trepte ale ierarhiei se primesc printr-o slujbă specială de sfinţire, care se numeşte Taina sfintei Hirotonii, actul sfinţirii în sine se numeşte hirotonire sau hirotonisire. Slujba este oficiată numai de arhierei, un şi de preoţi şi diaconi. Un arhiereu este sfinţit de către trei arhierei, iar preotul şi diaconul sunt sfinţiţi de către un arhiereu. Aşadar, persoanele clerice, membrii ierarhici sunt sfinţiţi şi un sfinţi, sfinţenia fiind o calitate pe care o dobândesc numai anumite persoane, recunoscute şi proclamate ca atare de către Biserică.
Arhiereul este persoana sfinţită care deţine puterea bisericească, adică învăţătorească, sfinţitoare şi de conducere, în deplinătatea ei. Arhiereul mai poartă şi numele slav de Vlădică. Toţi arhiereii sunt egali între ei sub aspectul deţinerii şi exercitării puterii bisericeşti. Ei se deosebesc din punct de vedere administrativ. În acest sens, în administraţia bisericească există mai multe trepte ale arhieriei. Aşa, de exemplu, conducătorul titular al unei episcopii sau eparhii se numeşte episcop. El poate să aibă un vicar sau ajutător care se numeşte arhiereu – vicar. Unui episcop ne adresăm cu formula ,,Prea Sfinţite Părinte Episcop, Prea Sfinţia Voastră, Prea Sfinţia Ta". Apelativul ,,Prea Sfinte" un este corect. Mai există şi formula, întrebuinţată în Bisercile de limbă greacă, ,,Prea Sfinţite Stăpân" , pe care o folosim şi în Biserica Ortodoxă Română.
Conducătorul titular al unei arhiepiscopii, adică al unei unităţi bisericeşti superioare episcopiei, se numeşte arhiepiscop. Modul de adresare este ,,Înalt Prea SfinţitePărinte Arhiepiscop".
Mai multe arhiepiscopii şi episcopii alcătuiesc o mitropolie. Conducătorul unei mitropolii se numeşte mitropolit, căruia ne adresăm cu formula ,,Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit".
Unitatea bisericească cea mai mare este patriarhia, care cuprinde mai multe mitropolii şi care este condusă de un patriarh. Modul de adresare pentru patriarhi este ,,Prea Fericite Părinte Patriarh", ,,Prea Fericirea Voastră". În Biserica Romano – Catolică şi în unele Biserici ortodoxe se întrebuinţează formula ,,Sanctitatea Voastră". Arhiepiscopii, mitropoliţii şi patriarhul au vicari sau ajutători care se numesc episcopi vicari.
Toţi arhiereii vicari, episcopii, arhiepiscopii, mitropoliţii şi patriarhii se mai numesc ierarhi. Ei alcătuiesc înalta ierarhie.
Cât priveşte a doua treaptă a ierarhiei bisericeşti, denumirea corectă este cea de preot şi nu de popă, care este termen de origine slavă şi care are un sens popular cu iz de dispreţ şi ironie. Unui preot ne adresăm cu formulele: ,,cucernice sau prea cucernice părinte", ,,părinte", ,,sfinţia voastră", ,,sfinţite părinte", ,,cinstite părinte".
Pentru slujitorii din treapta a treia, adică diaconii, întrebuinţăm formulele: ,,părinte diacon", ,,sfinţia voastră", ,,cucernice sau preacucemice părinte diacon".

BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor" Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN

luni, 26 noiembrie 2012

Părinţii să-şi încredinţeze copiii lui Dumnezeu

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăru­iesc trupul.
Sf Inger pazitor 01Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci când copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziţie un înger pentru a-l apăra. Aşadar copilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţii lui. Îngerul păzitor este întotdeauna lângă el şi îl ajută. Cu cât creşte copilul, cu atât părinţii sunt eliberaţi de responsabilităţi. Dacă părinţii mor, atunci Dumnezeu de sus şi de aproape, precum şi îngerul păzitor de aproape, continuă să-l ocrotească necontenit pe copil.
Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia. Sunt precum cartoful proaspăt, care se cojeşte uşor, atunci când îl razi puţin. Căci dacă se va învechi trebuie să iei cuţitul pen­tru a-l curăţa, iar dacă este şi puţin stricat, trebuie să tai mai în adânc. Atunci când copiii sunt ajutaţi de mici şi se umplu de Hristos, vor fi lângă El totdeauna. Şi chiar dacă ar devia puţin atunci când vor creşte, datorită vârstei sau a unei rele prietenii, pe urmă iarăşi se vor întoarce la El. Pentru că frica de Dumnezeu şi evlavia care au adăpat inimile lor încă din vârsta copilăriei nu este cu putinţă să fie uitate vreodată.
Apoi, în perioada adolescenţei, care este vârsta cea mai grea, grija părinţilor pentru copiii lor este mai mare, până ce îi vor ţine la şcoală şi îi vor căsători. Atunci părinţii să facă tot ceea ce pot pentru a-i ajuta, iar ceea ce nu pot face, pentru că întrece puterile lor, să o încredinţeze Atotputernicului Dumnezeu. Când părinţii îşi încredinţează copiii lor lui Dumnezeu, atunci El este obligat să-i ajute în lucrurile care nu se pot face omeneşte. Dacă, de pildă, copiii [adolescenţi] nu ascultă, să-i încredinţeze lui Dumnezeu, iar nu să caute diferite moduri de a-i constrânge. Mama să-i spună lui Dum­nezeu: “Dumnezeul meu, copiii mei nu mă ascultă. Eu nu pot face nimic. Ai grijă Tu de ei!”.
Alaltăieri, la priveghere mi-a făcut o deosebită impresie o mamă pe care o cunoşteam de multă vreme. A venit să ia binecuvântare. Dar văd că are cu ea numai pe copiii cei mai mari. “Unde sunt cei mici?” o întreb. “Acasă, Părinte, îmi răspunde. Fiind o zi aşa de mare am vrut să venim la priveghere şi m-am sfătuit cu soţul: «Deoarece mergem la priveghere şi nu la distracţii, Dumnezeu va trimite un înger să-i păzească pe micuţii noştri»“. Rar mai întâlneşti astăzi o astfel de încredere în Dumnezeu, pentru că acum, aşa cum a dispărut încrederea copiilor în părinţi, tot astfel a dispărut şi încrederea părinţilor în Dumnezeu.
Şi auzi adeseori pe mulţi părinţi spunând: “De ce tocmai copilul nostru să apuce pe un drum rău? Doar noi mergem regulat la biserică”. Şi aceasta se întâmplă pentru că părinţii nu-I dau lui Hristos şurubelniţa ca să le strângă puţin copiilor lor vreun şurub slăbit, ci vor să le facă ei singuri pe toate.
Şi cu toate că există Dum­nezeu, Care ocroteşte copiii, şi îngerul lor păzitor este mereu lângă ei, ocrotindu-i şi el la rândul său, părinţii se neliniştesc până se îmbolnăvesc. Şi deşi sunt oameni credincioşi, se comportă ca şi când nu ar exista Dumnezeu şi înger păzitor, împiedicând astfel intervenţia dumnezeiască. În timp ce ar trebui să se smerească şi să ceară ajutor de la Dumnezeu şi atunci Bunul Dumnezeu le va ocroti copiii lor.
1126-stelian
CONTINUAREA O PUTETI GASI AICI...

duminică, 25 noiembrie 2012

Examenul lui Iov


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Un examen de credinta

Biblia este plina de examene de credinta, prin care Domnul Dumnezeu a pus la încercare credinta robilor Sai.
Printr-un un astfel de examen de credinta a trecut si dreptul Iov. Cine era Iov? Era, asa cum spune cartea care-i poarta numele, un om „fara prihana si curat la suflet. El se temea de Dumnezeu si se abatea de la rau”. Se laudau si îngerii
din cer cu viata lui Iov.

Într-o zi, împreuna cu „fiii lui Dumnezeu” s-a înfatisat si Satana în fata lui Dumnezeu.

„Domnul a zis catre Satana: De unde vii? Si Satana a raspuns: Din cutreierarea pamântului si de la plimbarea pe care am facut-o pe el. (Iata si aici o dovada ca Satana cutreiera mereu pamântul, cautând pe cine sa înghita).

Si Domnul i-a zis: Ai vazut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pamânt. Este un om fara prihana si curat la suflet, care se teme de Dumnezeu si se abate de la rau.

Si Satana a raspuns Domnului: Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui si tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui si turmele lui acopar tara.

Dar ia întinde-Ti mâna si atinge-Te de tot ce are, si sunt încredintat ca Te va blestema în fata.
Domnul a zis Satanei: Iata, îti dau pe mâna tot ce are, numai asupra lui sa nu întinzi mâna” (Iov 1, 6-12).
Si ca focul unui grozav bombardament au început sa curga nenorocirile asupra lui Iov…

Averea, vitele, casele, copiii, totul a pierdut în chip naprasnic – repede si pe neasteptate. Nenorocirile
se tineau lant, una dupa alta. Iov a pierdut tot, dar n-a pierdut credinta… Si, aruncându-se la pamânt, Iov „s-a închinat si a zis: «Gol am iesit din pântecele mamei mele si gol ma voi întoarce în sânul pamântului. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie binecuvântat». În toate acestea, Iov n-a pacatuit deloc, si n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1, 20-22).

Iov a trecut cu bine peste acest examen greu. În curând însa avea sa urmeze o încercare si mai grea. O boala îngrozitoare îi cuprinse trupul întreg; o buba rea, din talpa picioarelor si pâna în crestetul capului, îl facea sa sufere dureri amare si grele. I se topeau oasele si carnea de dureri înfricosate, dar Satana nu l-a putut desparti de
dragostea lui Dumnezeu. Din mijlocul acestui examen de credinta striga Iov: „Chiar daca nu voi mai avea carne pe mine, chiar daca mi-ar lua viata, eu totusi voi vedea pe Dumnezeu si El îmi va fi binevoitor” (Iov 19, 26).
Iov, cu examenul lui, este pus în fata noastra sa ne cercetam si sa grijim, caci si noi, de multe ori, trebuie sa trecem prin câte un examen de credinta. Caci pâna când esti sanatos si toate îti merg bine, nu e lucru mare sa fii credincios.

Examenul credintei începe în clipa când se face noapte în viata ta. Când vin încercarile si loviturile, Domnul îti pune la încercare credinta ta. Plângi si te rogi – si, drept raspuns, loviturile sporesc si mai mult. Cerul parca nu aude si nu vede strigarea ta. Dar credinta cea tare, în clipe ca acestea îsi arata puterea. Respinsa mereu, ea striga mai tare pe Domnul. Alungata mereu, ea se arunca mai cu putere la picioarele Domnului.
Credinta cea tare striga: Fa ce vrei cu mine, Doamne; bate-ma, omoara-ma… eu nu ma las de Tine! Aceasta e credinta biruitoare, adevarata credinta, care nu se lasa de Domnul orice i s-ar întâmpla.
Cel ce a trecut si trece printr-un astfel de examen, acela e crestinul cel viu si biruitor.
( Continuare ) »

“ CUVIOSUL PAISIE OLARU DE LA SIHLA, PARINTELE BINECUVANTARILOR”!

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




Blandul si smeritul duhovnic, Ieroschimonahul Paisie Olaru din ohstea Manastirii Sihastria, care a crescut in viata mii de fii sufletesti, calugari si mireni, intotdeauna ne vorbea despre Rai, despre sfinti si despre bucuria mantuirii, si foarte rar ne amintea de chinurile iadului.

Dupa molitva de spovedanie ne tinea un scurt si patrunzator cuvant de invatatura, iar dupa ce ne spovedea, ne citea rugaciunea de calatorie, la sfarsitul careia adauga si aceasta rugaciune de binecuvantare : " Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, sa va binecuvanteze; Domnul sa va ajute, Domnul sa va miluiasca, Domnul sa va pazeasca de tot raul, Domnul sa va umple de bucurie duhovniceasca; Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, sa va ierte de pacate si in Rai, cu dreptii sa va primeasca ! Binecuvanteaza, Doamne, pe robii Tai acestia, si rugaciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si rabdarea lor ! Binecuvanteaza, Doamne, osteneala lor, si casuta lor, si panea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfarsit bun le daruieste, iar dincolo, un coltisor de rai le randuieste, ca binecuvantat esti in veci. Amin !".

Cand ieseam din chilia lui, Parintele Paisie ne adresa obisnuitul lui salut : " Sa ne intalnim la usa Raiului !". Unii dintre noi il intrebam : " Noi vrem sa ne intalnim cu totii in Rai. De ce doriti sa ne intalnim la usa Raiului ?". Iar batranul raspundea cu nadejde si blandete : " Sa ne vedem noi izbaviti de viclenii diavoli, ca daca ajungem pana aici, nu ne lasa Dumnezeu. De la usa Raiului strigam la Maica Domnului, cerem ajutor Sfintilor, plangem la usa milostivirii Mantuitorului, si nu ne lasa El afara ! Pana aici este greu !".

In zorii zilei de 18 octombrie 1990, marele duhovnic Paisie Olaru, in varsta de aproape 94 de ani, si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, insotit de doi din ucenicii sai apropiati. Un sfarsit linistit si binecuvantat, ca un somn dulce, pe care si l-a pregatat din tinerete si il astepta cu atata dor.

Simbata, 20 octombrie, a fost petrecut pe ultimul drum de mii de ucenici, calugari si mireni, cu lumanari aprinse in mani si de un sobor mare de preoti, in frunte cu Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. In sunetul prelung al clopotelor, s-a vorbit emotionant, s-au varsat lacrimi si s-au inaltat rugaciuni fierbinti la Dumnezeu. In acelasi timp, slujba inmormantarii avea si atmosfera sacra a unei zile de praznic si de mare speranta. Un dor tainic de vesnicie ne cuprinsese pe toti, caci Parintele nostru Paisie, care ne vorbise o viata intreaga despre Rai, despre bucuria unirii cu Hristos, mergea acum la cer inaintea noastra, ca prin rugaciunile lui sa ni se deschida si noua, fiilor sai, portile cele incuiate ale mult doritului Rai.

Din sambata aceea binecuvantata de octombrie, candela si lumanarile nu s-au mai stins la mormantul Parintelui Paisie. Cimitirul Manastirii Sihastria este de atunci un loc parca mai sfant, de pelerinaj, de rugaciune si de imbarbatare duhovniceascaaa fiilor sai atat de iubiti, ramasi acum fara pastor.

Duva 40 de zile, savarsindu-i-se toata randuiala cuvenita, unul dintre ucenicii sai apropiati se ruga noaptea singur in chilia Parintelui Paisie. De oboseala, a atipit putin in genunchi, si l-a vazut pe batranul imbracat cu rasa, cu schima si epitrahil, stand la marginea patului sau, cu crucea in mana, unde zacuse in suferinta sase ani de zile, si plangand. Ucenicul intristat, i-a sarutat crucea si mana, si l-a intrebat : " De ce plangi, Parinte Paisie ? Te doare ceva ?". Iar el i-a raspuns : " Nu, dragii mei. Dar daca voi nu plangeti, plang eu pentru voi, ca tare este greu de ajuns la Rai. O, cata nevoie si cata frica are sufletul atunci ! S daca nu plangi tu pentru tine aici, cine sa te planga dupa moarte ? Ca numai pe cel ce il doare inima si are constiinta curata, numai acela plange, Vedeti cum trece timpul ?! Vai, vai, sa nu va treceti timpul fara folos, ca nu-l mai intalniti. Ce puteti face astazi, faceti, si nu amanati pe maine, ca nu stim daca mai ajungem pana atunci. Ca daca poti si nu faci, ai mare pacat, si de ochii Domnului nu poti ascunde nimic.... Orice faci, se cauta scopul cu care faci acel lucru. Doresti sa placi oamenilor sau lui Dumnezeu ? Luati seama ca tare este scump Raiul si tare este greu de ajuns la Rai. Aveti grija de suflet, ca mare raspundere are fiecare pentru el. Ca nu anii ne ajuta ci faptele, dragii mei".

Apoi ucenicul i-a zis : " Parinte Paisie, sa mancati ceva ca este ora 15 ". Iar Parintele i-a raspuns : " Mai lasa pana dupa Vecernie... " si asa s-au despartit. Parintele Paisie a plecat, iar el s-a desteptat si a plans mult pentru plansul Parintelui Paisie. " Parca il vad mereu in fata ochilor mei, spune ucenicul, cum plangea. Si imi zicea aceste cuvinte "

Iata cum ne invata parintii nostri sufletesti si dupa moarte sa ne pocaim !

Rugaciunea Parintelui Paisie


Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze. Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească, Domnul, ca un bun si iubitor de oameni, să vă ierte de păcate si în ceruri cu dreptii să vă primească. Binecuvântează, Doamne, pe robii tăi acestia, si rugăciunea lor, si dragostea lor, si credinta lor, si bucuria lor, si smerenia lor, si răbdarea lor. Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, si căsuta lor, si pâinea lor, si copiii lor, si viata lor, si sfârsit bun le dăruieste, iar dincolo un coltisor de rai le dăruieste, că binecuvântat esti în veci. Amin!
Inimă curată zideste întru mine, Dumnezeule, si duh drept înnoieste întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la fata Ta si Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine!
Domnului Dumnezeu să ne închinăm si numai Lui să-I slujim.
Iartă-mă, Doamne, că mult Te-am supărat! Măicuta Domnului, nu mă lăsa, că nu mai am nici o putere! Încotro s-apuc si unde să mă duc? Te astept, Iisuse bun, Te astept aici, plângând în drum!...
Doamne, dă să-mi văd păcatele mele si să nu osândesc pe fratele meu...
"Doamne ajută!", această rugăciune ne ajută la toate faptele cele bune.
Fă, Doamne, cu mine ce vrei, numai în iad să nu mă dai, că sunt tare păcătos si mi-i frică să nu cad cu cei păcătosi în iad!
Izbăveste-mă, Doamne, de muncile de veci si nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc.
Doamne, nu cer să-mi răsplătesti aici, ci dincolo!



"Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” 

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Sfaturi de la sf. Andrei

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


„Crede într-un singur Dumnezeu, Preamărit şi închinat în Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.
Caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi celelalte ţi se vor adăuga ţie.
Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale Ortodoxe şi ca fiu al ei, păzeşte-i poruncile. Precum în timpul lui Noe au scăpat de potop numai cei ce se aflau în corabie, aşa şi acum nu te poţi mântui în afara Bisericii Ortodoxe.
Scopul vieţii este mântuirea, căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă dacă-şi va pierde sufletul?
Scurta rugăciune de mai jos este cel mai preţios dar al lui Dumnezeu dat omului:
„Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul!”
Spune frate cu buzele şi cu inima neîncetat aceste cuvinte mântuitoare, deoarece luminează mintea, liniştesc inima, ard păcatele şi izgonesc pe necuraţi.
Dimineaţa, pe nemâncate, ia Sfânta Anaforă, aghiazmă şi unge-te cu ulei sfinţit prin care primim binecuvântarea lui Dumnezeu şi Harul Preasfântului Duh.
Cel puţin o dată pe an să faci sfeştanie în casă şi în fiecare lună stropeşte cu aghiazmă casa şi gospodăria. Când eşti bolnav, cheamă Preoţii bisericii pentru Sfântul Maslu.
Străduieşte-te să ai un pomelnic permanent cu vii şi morţi, la cel puţin o biserică sau mânăstire.
Fugi de lux, desfrânare, băutură, lene-mama tuturor relelor! La lucru străin nu întinde mâna.
Fereşte-te de citirea cărţilor eretice şi de a purta discuţii cu sectanţii. Vorbele rele strică obiceiurile bune.
Să te împotriveşti cu toată tăria marilor păcate ce bântuie lumea: necredinţa, vrăjitoria, desfrânarea, avortul, sinuciderea treptată prin droguri, tutun, alcool, cafea şi să te străduieşti să-ţi sfinţeşti viaţa.
Nimănui nu-i dori răul, iar pe cel ce ţi-a făcut binele nu-l uita. Fii cu toată lumea în pace.
Zilnic împodobeşte-ţi sufletul cu fapte bune, creştineşti: smerenie, bunătate, blândeţe, milostenie, dragoste.
Milostenia n-a sărăcit niciodată pe nimeni, dar beţia şi desfrânarea, da!
Duminica şi sărbătorile lasă lucrul şi du-te la biserică spre a înălţa lui Dumnezeu rugăciuni de laudă, de cerere şi mulţumire, păzindu-te să nu necinsteşti aceste zile prin fapte netrebnice.
Acasă să nu leneveşti, ci în faţa icoanei, cu candela aprinsă roagă-te lui Dumnezeu cu smerenie şi credinţă, dimineaţa şi seara, înainte şi după masă, la începutul şi sfârşitul lucrului.
Sfintei Cruci a lui Hristos închină-te cu smerenie şi sărut-o cu credinţă şi dragoste, pentru că pe ea răstignindu-se Domnul a săvârşit mântuire a toată lumea.
Respectă nunta ca pe o legătură sfântă şi în căsnicie du o viaţă cinstită, curată, plină de iubire şi credincioşie. Fereşte-te de avort prin care poţi ucide un suflet care, prin a sa trăire, ţi-ar putea mântui tot neamul.
Creşte-ţi copiii în dragostea de Dumnezeu şi-i pregăteşte pe ei pentru a moşteni fericirea cea veşnică, pentru că vei răspunde de ei la Înfricoşata Judecată.
Iubeşte şi cinsteşte pe părinţii tăi că-ţi va fi ţie bine în viaţă şi vei trăi ani mulţi pe pământ.
Ţine cele patru posturi din an şi zilele de miercuri şi vineri cu excepţia celor prevăzute cu harţi în calendar.
Împlineşte canonul dat de duhovnic la spovedanie.
Crede că Domnul nostru Iisus Hristos care S-a înălţat la ceruri va veni să judece viii şi morţii şi va răsplăti fiecăruia după credinţa şi faptele sale.
Munceşte ca şi cum n-ai muri niciodată, dar îngrijeşte-te de suflet ca şi cum ai muri mâine!”

vineri, 16 noiembrie 2012

joi, 15 noiembrie 2012

Capodopera Sfântului Andrei Rubliov: Icoana „Sfintei Treimi“



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

de Adela Stăncescu

- Ortodocşii îi slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh a doua zi după Rusalii, la 4 iunie

Celebra pictură redă scena biblică în care trei călători care apar în faţa lui Avraam, lângă stejarul din Mamvri, sunt aşezaţi la masă şi ospătaţi. A fost prima dată când Dumnezeu s-a arătat omului în cele trei persoane ale sale: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. În pictură, vizitatorii sunt înfăţişaţi ca îngeri şi semnifică Sfânta Treime. Creaţia iconografică a fost realizată la începutul secolului al XV-lea de Sfântul monah Andrei Rubliov, unul dintre cei mai mari iconari din Rusia.

Mărturia Sfintei Scripturi
Icoana „Sfânta Treime” este pictată pe baza unui eveniment istoric concret despre care vorbeşte chiar prima carte a Vechiului Testament: „Domnul i S-a arătat lui Avraam la stejarul Mamvri, pe când el şedea în pragul cortului său sub zăduful amiezii. Şi ridicându-şi el ochii, s-a uitat; şi iată, trei Oameni îi stăteau în faţă; şi de cum I-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. Şi a zis: «Doamne, dac-am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău! Să se aducă puţină apă! Spălaţi-Vă picioarele şi odihniţi-Vă sub acest copac; eu voi aduce pâine şi veţi mânca, după care Vă veţi duce-n calea Voastră, de vreme ce aţi trecut pe la robul Vostru!». Zis-au Aceia: «Fă precum ai zis!» Şi a alergat Avraam în cort la Sarra şi i-a zis: «Ia repede trei măsuri de făină de grâu, frământă şi fă azime!» Apoi Avraam a dat fuga la cireadă, a luat un viţel fraged şi frumos şi l-a dat slugii, care-a dat zor să-l gătească. Şi a luat Avraam unt, lapte şi viţelul pe care-l gătise şi le-a pus înaintea Lor; şi Ei au mâncat în timp ce el stătea alături de Ei, sub copac”. (Facerea 18, 1-8).
Scena se petrece sub stejarul din Mamvri, unde Avraam şi-a aşezat cortul când a venit în ţinutul Canaan. Este locul cinstit din cele mai vechi timpuri, pentru că aici a primit Avraam binecuvântările. Şi tot aici cei trei oaspeţi i-au spus că, după un an, el şi soţia sa (care erau înaintaţi în vârstă) vor avea un fiu.

O comoară a Bisericii Ruse
Ospitalitatea lui Avraam este reprezentată în icoana zugrăvită de Sfântul Andrei Rubliov, care este expusă acum la Galeriile Tretiakov din Moscova, unul dintre cele mai mari muzee ale lumii. De-a lungul vremii au existat mai multe picturi ale „Sfintei Treimi”, dar cea realizată de iconarul rus este preferată de Biserica Ortodoxă. Este cea mai importantă dintre compoziţiile sale şi a fost realizată între anii 1408 şi 1425. Numită şi icoana „Celor Trei Îngeri”, este foarte cunoscută şi în vestul Europei, unde există numeroase copii. Pentru realizarea ei, Sfântul Andrei Rubliov nu a respectat tradiţia bizantină sobră, ci a impus propriul stil. Astfel, îngerii sunt reprezentaţi ca tineri cu chipul sfios şi senin, cu o delicateţe specific feminină, simboluri ale purităţii şi neprihănirii.

Trei Oaspeţi Cereşti identici
În compoziţia sa, Rubliov îi înfăţişează pe cei trei oaspeţi, dar nu şi împrejurările în care aceştia s-au arătat. În fundalul icoanei se văd cortul lui Avraam, pictat ca un palat, şi stejarul din Mamvri, ce aminteşte de Pomul Vieţii. Iconarul redă în culori ceea ce textele religioase exprimă în cuvinte: Dumnezeu, o singură fiinţă, care este în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aşezaţi în jurul unei mese, îngerii conversează, exprimând dragostea lui Dumnezeu. Sunt aproape identici, ceea ce arată egalitatea celor trei persoane dumnezeieşti, dar în acelaşi timp, se deosebesc în raport cu lucrarea lor în lume. Fiecare are un sceptru vertical, simbol al aspiraţiei celor pământeşti către cele cereşti. Contururile lor formează un cerc, care înseamnă veşnicia cerească. Mâinile lor sunt îndreptate spre potirul euharistic, în care se află capul unui animal de jertfă, care stă pe masa albă ca pe un altar, ceea ce simbolizează jertfa de bunăvoie a Fiului lui Dumnezeu. Îngerii sunt aşezaţi în ordinea din Simbolul de credinţă: „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh”. Îngerul din stânga, care este şi prima persoană, are o mantie de nuanţă sobră: trandafiriu şters, cu reflexe cafenii şi verzui. Cel din centru are un veşmânt purpuriu, acoperit cu o mantie albastră - culorile tradiţionale ale Fiului lui Dumnezeu. Al treilea înger are o mantie verde, care semnifică tinereţea, deplinătatea puterilor. Culorile veşmintelor îi unesc pe cei trei îngeri, dar contrastează cu aripile, de culoarea porumbului copt.
Cel mai faimos iconograf din Rusia

Recunoscut încă din timpul vieţii ca fiind cel mai mare pictor de icoane din Rusia, Andrei Rubliov a lăsat puţine date despre el. Se crede că s-a născut între anii 1360 şi 1370. A fost întâi monah la Mănăstirea „Sfintei Treimi”, înfiinţată de Sfântul Serghie din Radonej, unde şi-a făcut ucenicia. Dar cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o la Mănăstirea „Sfântul Andronic” din Moscova. A făcut parte din echipele de pictori în câteva biserici din Rusia, printre care şi Catedrala „Buna Vestire” din Moscova. Sfântul Andrei Rubliov este descris ca fiind un om de o mare înţelepciune şi cu o vastă experienţă, plin de smerenie şi blândeţe. Biserica Ortodoxă Rusă l-a canonizat în 1988 şi este prăznuit în fiecare an la 4 iulie.

• Viaţa sfântului iconar este povestită în celebrul film „Andrei Rubliov“, realizat de marele cineast Andrei Tarkovski.

SARINDARUL si FOLOSUL LUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Ce este un sărindar?

Sărindarul este rânduiala de pomenire a mortilor sau a viilor la patruzeci de Sfinte Liturghii în şir. În lb. greacă „sărindar” inseamnă patruzeci.

· Preotul pomeneşte sărindarele la 40 de Proscomidii săvarşite duminica, in sărbatori si in alte zile, scoţând pe Sfantul Disc miride (părticele din prescurile aduse la altar) pentru vii - respectiv pentru morţi - dupa cum este intocmit pomelnicul.

· Sărindarul este de doua feluri: sărindarul de obşte si sărindarul individual.


Sărindarul de obste se săvarşeste de către preot timp de 40 de Liturghii neintrerupt in cinstea unui eveniment cum ar fi: sfinţirea bisericii, hirotonie etc. La acest sărindar se pomenesc pomelnice sarindar cu rubrici pt vii si pt morti (in special aceia care au contribuit la renovarea, constructia bisericii etc……. ctitorii din vechime s.a.m.d.


Sărindarul individual este pomenirea celor vii sau morţi la 40 de Sfinte Liturghii consecutive pentru a cere de la Dumnezeu iertare şi dezlegare de păcate.

La mânăstiri unde se săvârşeşte zilnic Sfânta Liturghie, se poate da un pomelnic sărindar în orice perioadă.

În special însă creştinii aduc sărindare la biserică la începutul posturilor mari ( postul Naşterii Domnului sau postul Paştilor) însoţite de prinoase ( grâu, untdelemn, vin, zahăr, făină, mirodenii şi alte daruri ) necesare pregătirii colivelor.

Sărindarele pentru cei adormiţi sunt pomenite în posturi la Sfânta Litrghie şi la slujba litiei pentru cei adormiţi - zilnic.

În toate sâmbetele Postului Mare Biserica face pomenire specială pentru cei adormiţi săvârşind slujba Liturghiei şi a Parastasului .

· Dezlegarea sărindarelor - este ziua în care se împlinesc cele 40 de zile de pomenire, şi se celebrează prin slujirea celei de-a 40-a Litrughii şi a Parastasului.

- Credincioşii care duc un sărindar la sfânta biserică trebuie să se roage individual în această perioadă la rugăciunile particulare, dar trebuie să participe la biserică în sâmbetele special rânduite pentru pomenirea morţilor şi mai ales în ziua delegării parastaselor, când pregătesc colivă şi alte daruri spre a fi împărţite ca milostenie.

- În Postul Mare dezlegarea sărindarelor se face în Sâmbăta Floriilor.

Cuvânt al Sfantului Grigorie Dialogul, despre sarindare.
Ne spunea noua Sf. Grigorie episcopul Romei: “A fost un calugar, intr-o oarecare manastire, care imi slujea mie, iar, mai pe urma, incepand a se imbolnavi, s-a apropiat de moarte. Deci, ii slujea lui ca un frate al lui dupa trup, un frate cu numele de Copiosie, care si acum este viu. Iar cel mai sus-zis frate, vazandu-se aproape de moarte, a spus fratelui sau: “Am, a zis el, ascunsi trei galbeni.” Dar acest lucru nu s-a putut tainui fata de fratii din manastire. Pentru ca, cercetand cineva, din intamplare, mainile fratelui, a aflat acei trei galbeni.

Si cum am auzit aceasta despre fratele ce petrecea impreuna cu noi in manastire, n-am trecut-o cu vederea. Ca asezamantul manastirii astfel este, ca, adica, toti fratii de obste vietuiesc si nimeni nu are la sine nimic. Deci, foarte m-am intrebat cum si ce sa fac, spre curatirea acestui frate si spre pilda si invatatura tuturor fratilor. Deci, chemand pe iconom, i-am zis lui: “Mergi si sa nu lasi pe nimeni din frati ca sa vie la fratele cel ce moare, nici cuvinte de mangaiere sa auda din gurile lor. Ci, cand va fi aproape de moarte si va incepe sa cheme pe frati la sine, sa-i zica lui trupescul frate: Pentru cei trei galbeni pe care i-ai ascuns, la toti fratii esti o uraciune; ca macar cu acest amar cuvant sa poata a se curati de acel greu pacat. Iar, dupa ce va muri, sa nu-l ingropati pe el unde se ingroapa fratii, ci in gunoi facand o groapa, acolo sa-l acoperiti si cei trei galbeni impreuna peste dansul sa-i aruncati, zicandu-i: Argintul tau intru piezare impreuna cu tine sa fie, si, aceasta zicand sa-l acoperiti pe el.”

Cu aceasta, doua foloase am voit sa fac, si aceluia si fratilor: ca pe acela, adica, grija si mahnirea cea de moarte sa-l curete de pacat, iar pe ceilaiti, mai vartos frica celui osandit sa-i mantuiasca de la un pacat ca acela, ceea ce s-a si facut. Deci, fratele acela, apropiindu-se de moarte, se ruga ca sa vina la dansul fratii. Si, intristandu-se el, i-a spus lui cel de un sange cu el frate: Pentru acesti trei galbeni, toti fratii au scarba de tine. Iar el, pentru pacatul sau, foarte mult suspina si, in suspinele acelea, a iesit din trupul sau. Dupa aceea, l-au ingropat, asa cum poruncisem. Si, intrind fratii in grija pentru osandirea aceluia, indata au inceput a-si aduce inaintea mea lucrurile lor cele netrebnice si proaste, pe care randuiala manastirii le da lor voie sa le aiba. Inca, foarte m-am temut, ca nu cumva sa ma fac si eu vinovat intru ceva.

Iar dupa treizeci de zile de la moartea lui, a inceput a dori sufletul meu dupa fratele ce murise si cu frica ma gandeam la muncile lui si cautam o cale pentru izbavirea lui. Deci, chemand pe iconomul la mine, cu mare grija i-am zis lui: Este destul cat s-a muncit in foc fratele nostru cel mort. Si datori suntem sa-i ajutam lui, dupa puterea noastra, ca doar se va izbavi din acele munci. Mergi, dar, si pana la treizeci de zile Jerfa Mantuitorului sa se aduca pentru dansul. Deci, ducandu-se, s-a facut asa. Inca si noi am facut la fel pentru sufletul aceluia, pana ce fratele cel mort s-a aratat lui Copiosie, cel de un sange cu el frate, zicandu-i: “Pana acum, frate, foarte rau m-am muncit, iar acum sunt bine si intru lumina, pentru ca astazi Sfanta Impartasire am primit.” Deci, acestea vazand si auzind fratele lui, s-a dus la manastire, spunandu-le tuturor fratilor. Iar ei, numarand zilele, au aflat ca aceea era ziua intru care, cea de a treizecea jerfa, se adusese pentru dansul. Si acel frate al lui nu stia ca, pentru fratele sau fac rugaciune cei din manastire, iar acestia nu stiau ce vazuse despre dansul fratele lui, cel de acelasi sange. Si, asa, intru aceeasi zi, s-au instiintat impreuna de cele ce se faceau. Dintru care, un lucru aevea se arata: Ca, pentru mantuitoarele Jertfe, s-a izbavit fratele acela din munci.” Deci, a sluji la cei morti, sarindare, cu adevarat, un lucru prea de folos este. Amin.

marți, 13 noiembrie 2012

Postul Craciunului nu trebuie falsificat



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR







Postul Craciunului este unul dintre cele patru posturi de mai multe zile din timpul anului bisericesc. Este primul post din anul bisericesc si ultimul din anul civil. Postul Craciunului incepe cu ziua de 15 noiembrie si tine pana pe 24 decembrie inclusiv. Lasata Secului are loc pe 14 noiembrie, insa, daca aceasta zi cade miercuri sau vineri, atunci se lasa sec pe 13 noiembrie.

Durata Postului Craciunului a fost stabilita in anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, tinut sub presedintia patriarhului Luca Hrisoveghi. Facem precizarea ca la inceput, nu toti crestinii posteau in acelasi mod si acelasi numar de zile - unii tineau un post aspru, altii mai usor, iar unele persoane posteau numai sapte zile, in vreme ce altii sase saptamani.

Postul Craciunului nu trebuie falsificat

Cand vezi ca oamenii sunt preocupati sa gaseasca cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.

Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.

Postul Craciunului nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational" fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.

Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.

A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca".

Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este niciun castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.

Asadar, a reusi sa ai parte de o mancare rafinata in post, nu inseamna altceva decat sa cauti satisfacerea poftelor si placerilor legate de macare. Asta inseamna sa pretuiesti mai mult darurile din creatie si mai putin sau chiar deloc Creatorul. Si asa repetam greseala lui Adam si a Evei.

In timpul Postului Craciunului nu suntem chemati sa reducem hrana de dulce si sa punem in locul ei cat mai multe produse de post. Scopul postului nu este sa ne infranam de la anumite bucate de dulce pentru a ne satura cu unele de post.

In concluzie, postul nu trebuie sa se rezume la a schimba felurile de mancare, ci el trebuie sa aduca schimbarea mentalitatii, a intentiilor, a atitudinilor, a a relatiilor noastre cu Dumnezeu, cu semenii si cu lumea materiala.

Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Postiti? Aratati-mi-o prin fapte. Cum? De vedeti un sarac, aveti mila de el; un dusman, impacati-va cu el; un prieten inconjurat de un nume bun, nu-l invidiati; o femeie frumoasa, intoarceti capul. Nu numai gura si stomacul vostru sa posteasca, ci si ochiul, si urechile, si picioarele, si mainile voastre, si toate madularele trupului vostru. Mainile voastre sa posteasca ramanand curate si de hrapire si de lacomie. Picioarele, nealergand la privelisti urate si in calea pacatosilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumusetile straine"...

Sa ne daruiasca Dumnezeu putere sa ne hranim in Postul Craciunului mai putin material si mai mult duhovniceste. Post cu bucurii.

Adrian Cocosila


sâmbătă, 10 noiembrie 2012

.Scurte reguli pentru o viată cucernică

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..

Crede, intr-un singur Dumnezeu, Preamarit si inchinat in Treime: Tatal si Fiul si Duhul Sfant.

Mai inainte de toate, de Dumnezeu teme-te si pe Dansul slaveste-L cu toata inima ta, ca si El sa te slaveasca pe tine impreuna cu sfintii Lui.

Cauta mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptateta Lui si celelalte ti se vor adauga tie.

Fii credincios lui Dumnezeu si Bisericii Sale Ortodoxe si ca fiu al ei, pazeste-i poruncile. Precum in timpul lui Noe au scapat de potop numai cei ce se aflau in corabie asa si acum nu te poti mantui in afara Bisericii Ortodoxe.

Scopul vietii este mantuirea sufleteasca, caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga daca-si va pierde sufletul sau.

Scurta rugaciune de mai jos este cel mai pretios dar al lui Dumnezeu dat omului : « Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu milueste-ma pe mine pacatosul ». Spune frate cu buzele si cu inima neincetat aceste cuvinte mantuitoare, deoarece lumineaza mintea, linistesc inima, ard pacatele, biciuiesc si izgonesc pe draci. Cu numele lui Iisus, biciueste vrajmasii caci nu este arma mai puternica in cer si pe pamant.

Acasa sa nu te lenevesti ci in fata icoanei cu candela aprinsa roaga-te lui Dumnezeu cu smerenie si credinta , dimineata si seara, inainte si dupa masa, la inceputul si la sfarsitul lucrului.

Orice lucru sa-l incepi cu binecuvantare lui Dumnezeu si sa-l termini multumind Lui.

Sfintei Cruci a lui Hristos inchina-te cu smerenie si sarut-o cu credinta si dragoste pentru ca pe ea rastignindu-se Domnul a savarsit mantuirea a toata lumea.

Icoanei Mantuitorului Hristos, icoanei Preacuratei Lui Maici si icoanelor sfintilor Lui, da-le cinstea cuvenita cu tot respectul si privind la dansele inalta-te cu mintea si cu simtirile catre aceia pe care ele ii inchipuiesc.

Respecta nunta ca o legatura sfanta si in casnicie du o viata cinstita, curata, plina de iubire si credinciosie. Fereste-te de avort prin care poti ucide un suflet care prin a sa traire (viata) ti-ar putea mantui tot neamul.

Creste copiii in dragoste de Dumnezeu si-i pregateste pe ei pentru a mosteni fericirea cea vesnica ca vei raspunde de ei la Infricosata Judecata.

Iubeste si cinsteste pe parintii tai ca-ti va fi bine in viata si vei trai ani multi pe pamant.

Tine cele 4 posturi din an si zilele de miercuri si vineri cu exceptia celor de harti prevazute in calendar.

Dimineata pe nemancate ia Sfanta Anafura, aghiazma si unge-te cu ulei sfintit prin care primim binecuvantarea lui Dumnezeu si harul Preasfantului Duh.

Cel putin o data pe an sa faci sfestanie in casa si in fiecare luna stropeste cu aghiazma casa si gospodaria.

Cand esti bolnav cheama preotii Bisericii pentru Sfantul Maslu.

Straduieste-te sa ai un pomelnic permanent cu vii si morti, la cel putin o biserica sau manastire. Rugaciunile inaltate la cer pentru cei ce au adormit in credinta sunt folositoare, desi ei nu sunt cu tine, sunt vii inaintea lui Dumnezeu.

Fugi de lux, desfranare, bautura, lene - mama tuturor relelor.

La lucru strain nu intinde mana.

Fereste-te de citirea cartilor eretice si de a purta discutii cu sectantii. Vorbele rele strica obiceiurile bune.

Sa te impotrivesti cu toata taria marilor pacate ce bantuie lumea : necredinta, vrajitoria, desfranarea, avortul, sinuciderea treptata prin droguri, tutun, alcool, cafea si sa te straduiesti sa-ti sfintesti viata.
Nimanui nu-i dori raul, iar binele ce ti s-a facut nu-l uita. Fii cu toata lumea in pace.

Zilnic impodobeste-ti sufletul cu fapte bune crestinesti : smerenie, bunatate, blandete, miloestenie, dragoste..ce apropie pe om de chipul si asemanarea cu Dumnezeu, adica nemuritor cu sufletul si plin de dragoste fata de aproapele. Milostenia n-a saracit nicodata pe nimeni, dar betia si desfranarea da.

Aratand lui Dumnezeu cainta pentru pacatele tale, marturiseste-le inaintea preotului duhovnic si cu binecuvantarea lui macar in cele patru posturi din an, sa te invrednicesti de marea fericire de a te impartasi cu Preacuratul, Prasfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos spre iertarea pacatelor si fericirea vesnica si implineste canonul dat de duhovnic la spovedanie.

Osebeste din masa ta o praticica pentru sufletul tau, spre pastrare saracilor si da-o de pomana, si o vei primi inapoi cand te vei infatisa la judecata Domnului.

Dumnezeu a fagaduit iertare pacatosilor care se pocaiesc, dar nu in ziua de maine.

Crede ca Domnul nostru Iisus Hristos care s-a inaltat la cer va veni sa judece viii si mortii si va rasplati fiecaruia dupa credinta si faptele sale, dupa care va incepe pentru unii o viata fericita si vesnica, iar pentru altii chinuri vesnice.

Cuvant - Manastirea Frasinei

joi, 8 noiembrie 2012

Cum se poartă crucea

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE..



Împăratul Eraclie (610-641), după înfrângerea perşilor a reuşit să redobândească Crucea Mântuitorului pe Care aceştia o răpiseră în urma unei invazii.
Împăratul, luând-o pe umeri, a vrut să o poarte singur pe străzile oraşului. Mergând însă o bucată de drum, greutatea ei părea să îl doboare. Atunci patriarhul Zaharia care-l însoţea pe drum i-a spus lui acestea:
- Împărate, tu duci Crucea Domnului, purtând pe cap coroana regală şi îmbrăcat în haine împărăteşti, dar Hristos era desculţ, simplu îmbrăcat şi încoronat cu coroană de spini!… Auzind aceasta, împăratul îndată şi-a lepădat toate podoabele regale şi astfel a continuat procesiunea.
 
Adevărata smerenie
Sfântul Andronic, călătorind odată spre locurile sfinte, vestea sosirii sale în acele locuri s-a răspândit cu rapiditate, iar locuitorii unui oraş prin care urma să treacă, se pregăteau să-l primească cu multe onoruri.
A ieşit popor mult să-l întâmpine, de la mari demnitari şi până la simpli oameni… Andronic însă, fiind umilit, ura onorurile şi laudele, şi văzându-i pe toţi, cu mic, cu mare, ieşiţi să-l întâmpine, pentru o clipă s-a neliniştit, neştiind cum să facă să scape. Văzând apoi o ceată de copii cum se jucau pe câmpia de la marginea drumului numaidecât a apucat-o într-acolo şi amestecându-se printre ei, a început a intra în jocul lor.
Atunci, poporul şi demnitarii, întrucâtva simţindu-se jigniţi, şi-au făcut cale întoarsă întorcându-se la ale lor.
Aşa a preferat sfântul Andronic mai bine să fie desconsiderat, decât lăudat şi apreciat de oameni.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Simplificaţi-vă viaţa!, Cuviosul Paisie Aghioritul



BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii – precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune – pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.

Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga, şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate – nu-i lipseşte nimic – atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.

Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Bine că există viaţa de dincolo. Dacă oamenii ar fi trăit veşnic în viaţa aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul în care şi-au făcut ei viaţa. Cu neliniştea asta de acum, dacă ar fi trăit 800-900 de ani, ca în vremea lui Noe, ar fi trăit un mare iad. “Zilele anilor noştri şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere, optzeci de ani; şi ce este mai mult decât aceştia, osteneala şi durere.” (Ps.89, 10-11). Şaptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii să-şi căpătuiască copiii.

Într-o zi a trecut pe la coliba mea un medic care trăieşte în America şi mi-a spus despre viaţa de acolo. Lucrează toată ziua. Fiecare membru al familiei trebuie să aibă maşina sa. Apoi acasă, pentru ca fiecare să se mişte liber, trebuie să aibă patru televizoare. Lucrează şi se ostenesc ca să scoată bani mulţi, ca sa spună că sunt aranjaţi şi fericiţi. Dar ce legătură au toate astea cu fericirea? O astfel de viaţă plină de nelinişte şi într-o neîncetată alergătură (după bani) nu înseamnă fericirea, ci este un iad. Ce să faci cu viaţa într-un astfel de stres? Dacă ar fi trebuit ca întreaga lume să trăiască o astfel de viaţă, eu nu aş fi voit-o. Dacă Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu vă pedepsesc pentru viaţa ce o trăiţi, însă vă voi lăsa să trăiţi veşnic în acest fel”, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, mulţi oameni nu pot răbda să trăiască în astfel de condiţii şi ies afară în aer liber, fără direcţie şi scop. Se adună în grupuri şi merg în afara oraşelor, în mijlocul naturii, unii ca să facă gimnastică, iar alţii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii că ies în aer liber şi aleargă, ori se suie pe munţi până la înălţimea de 6000 de metri. Îşi ţin răsuflarea, apoi o lasă, şi iarăşi inspiră adânc… Lucruri de nimic. Aceasta arată că inima lor este strivită de nelinişte şi caută o ieşire. Am spus unuia dintre aceştia: “Voi săpaţi o groapă, o măriţi, vă minunaţi de groapa ce aţi făcut-o şi… săriţi în ea, prăvălindu-vă în jos, în timp ce noi [creştinii] săpăm groapa, dar aflăm metale preţioase. Nevoinţa noastră are rost, fiindcă se face pentru ceva mai înalt.“

Simplificaţi-vă viaţa!

Mirenii spun: “Fericiţi sunt cei care trăiesc în palate şi au toate înlesnirile”. Dar însă fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa şi s-au eliberat din laţul acestui progres lumesc al multelor înlesniri, sau mai degrabă al multelor greutăţi, şi au scăpat de acest stres înfricoşător al vremii noastre de azi. Dacă omul nu îşi simplifică viaţa, se chinuieşte, în timp ce simplificând-o nu va avea acest stres.

Odată, la Sinai un german i-a spus unui copil de beduin, care era foarte deştept: “Tu eşti deştept, poţi învăţa carte”. “Şi după aceea?”, îl întrebă copilul. “După aceea o să devii mecanic”. “Şi după aceea?”. “După aceea iţi vei deschide un atelier de reparat maşini”. “Şi după aceea?”. “După aceea o să-l măreşti”. “Si după aceea?”. “După aceea vei lua şi pe alţii să lucreze şi vei avea mult personal”. “Adică, ii spune, să am eu durere de cap, apoi să dau şi altuia durere de cap, şi după aceea altuia? Nu este mai bine acum, când nu am nicio durere de cap?” Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: “Să facem aceasta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovniceşti, cel ce le are ar simţi mângâiere duhovnicească şi nu ar avea durere de cap.

Încă şi la mireni insist mult asupra simplităţii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinţă şi îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare şi nevoinţă. Strig mereu: “Simplificaţi-vă viaţa, şi stresul va fugi“. Cele mai multe divorţuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri şi astfel se ameţesc. Lucrează amândoi, tata şi mama, şi îşi lasă copiii de izbelişte. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divorţ fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă şi-ar simplifica puţin viata, ar fi şi odihniţi, şi veseli. Acest stres este o catastrofă.

Odată mă aflam într-o casă foarte luxoasă. Discutând cu stăpânii ei, aceştia mi-au zis: „Noi trăim în rai, în timp ce alţi oameni duc lipsă”. “Trăiţi în iad”, le spun. “Nebune, în noaptea aceasta…”, a spus Dumnezeu bogatului. Dacă Hristos m-ar întreba: “Unde vrei să trăieşti, într-o puşcărie sau într-o casă ca aceasta?”, eu aş răspunde: “Într-o puşcărie întunecată”, pentru că puşcăria m-ar ajuta. Mi-ar aminti de Hristos, de sfinţii mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat în crăpăturile pământului, mi-ar aminti de călugărie. Puşcăria ar semăna puţin şi cu chilia mea, şi m-aş bucura. Dar casa voastră de ce mi-ar aduce aminte şi la ce m-ar ajuta? De aceea puşcăriile mă odihnesc mai mult decât un salon lumesc, dar şi decât o chilie frumoasă a unui monah. De mii de ori aş prefera să stau în puşcărie, decât într-o astfel de casă.

Odată, fiind găzduit în casa unui prieten din Atena, gazda m-a rugat să primesc un creştin înainte de a se lumina de ziuă, deoarece în altă vreme a zilei acela nu putea. Aşadar, acel om a venit bucuros şi slăvind neîncetat pe Dumnezeu. Avea multă smerenie şi simplitate şi-mi cerea să mă rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani şi avea şapte copii. Împreună cu familia lui mai stăteau şi cei doi părinţi ai săi; în total unsprezece suflete, care locuiau împreună într-o singură cameră. Îmi spunea cu toată simplitatea pe care o avea: “Camera ne încape numai atunci când stăm în picioare, dar când trebuie să ne culcăm nu ne mai încape, este puţin strâmtă. Dar, slavă lui Dumnezeu, acum am făcut un adăpost pentru bucătărie şi am rezolvat-o. Părinte, noi cel puţin avem un acoperiş deasupra capului, în timp ce alţii stau sub cerul liber”. Lucra ca tocilar. Locuia în Atena şi plecă înainte de a se lumina de ziuă ca să ajungă la Pireu, unde lucra. Din pricina statului în picioare şi a multelor drumuri avea varice, care îl deranjau, însă multa lui dragoste pentru familie îl făcea să uite durerile şi suferinţele. Mai ales se prihănea pe sine mereu şi spunea ca nu are dragoste, pentru că nu face fapte bune cum se cuvine unui creştin şi lăuda pe femeia sa că face fapte bune, pentru că pe lângă copiii şi socrii săi, de care avea grijă, mergea şi lua lucrurile bătrânilor din vecinătate, pe care le spăla; le punea acestora casele în rânduială şi le făcea şi câte o supă. Pe faţa acestui bun creştin se putea vedea zugrăvit harul dumnezeiesc. Avea înlăuntrul său pe Hristos şi era plin de bucurie, iar camera sa era plină de bucurie paradisiacă. În timp ce aceia care nu au înlăuntrul lor pe Hristos sunt plini de nelinişte. Chiar şi numai doi oameni dintre aceştia să fie, nu încap nici în unsprezece camere. Pe când acei unsprezece oameni, care aveau pe Hristos în ei, încăpeau într-o singură cameră.

Chiar şi pe unii oameni duhovniceşti îi vezi că nu încap, oricât loc ar avea, fiindcă înlăuntrul lor n-a intrat în întregime Hristos. Dacă femeile ce au trăit în Farasa ar fi văzut luxul care exista azi, chiar şi în mănăstiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc să ne ardă! Ne va părăsi Dumnezeu”. Acelea îşi făceau treburile taca-taca. Dis-de-dimineaţă trebuia să scoată caprele la păscut, apoi să deretice casa. După aceea, mergeau la bisericuţele din împrejurimi ori se adunau prin peşteri, unde vreuna, care ştia puţină carte, citea Sinaxarul cu Sfântul zilei. Pe urmă dă-i la metanii; rosteau apoi şi rugăciunea: “Doamne Iisuse…”. Şi lucrau, şi se osteneau. Femeia trebuia să ştie să coasă toate hainele casei. Şi pe atunci le cosea cu mâna. Maşini de cusut erau puţine, şi acelea numai în oraşe; în sate nu existau. În Farasa exista numai o singură maşină de cusut. Coseau încă şi hainele bărbaţilor lor, care erau mai comode decât cele de astăzi; iar ciorapii ii împleteau cu mâna. Aveau gust, tragere de inimă, şi le mai rămânea şi timp, fiindcă ele pe toate le făceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la amănunte. Trăiau bucuria călugăriei. Şi dacă, de pildă, pătura nu era bine întinsă şi atârna puţin într-o parte, şi i-ai fi spus: “Îndreaptă pătura!”, ea ţi-ar fi răspuns: “Te împiedică la rugăciune?”.

Oamenii de astăzi nu cunosc această bucurie a călugăriei. Ei cred că nu trebuie să trăieşti în lipsă, ca să nu te chinuieşti. Dacă oamenii ar gândi puţin mai călugăreşte, dacă ar trăi mai simplu, ar fi liniştiţi. Acum se chinuiesc, pentru că au în sufletul lor nelinişte şi deznădejde. “Cutare a reuşit în viaţă fiindcă şi-a făcut două blocuri de locuinţe sau pentru că a învăţat cinci limbi etc. Iar eu nu am nici un apartament şi nu ştiu nicio limba străină. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o maşină şi începe: “Cutare are una mai bună. Să-mi iau şi eu”. Ia una mai bună, însă tot nu se bucură de ea, pentru că altul are una încă şi mai bună. Şi ia pe cea încă şi mai bună, dar după aceasta află că unii au avioane personale şi iar se chinuieşte. Nu se mai opresc. În timp ce unul nu are maşină slăveşte pe Dumnezeu şi se bucură. “Slava lui Dumnezeu, spune, nu-i nimic ca n-am maşină. Am în schimb picioare sănătoase şi pot merge. Câţi oameni nu sunt cu picioarele tăiate şi nu se pot sluji pe sine, nu pot ieşi la plimbare, ci le trebuie un om să-i slujească, în timp ce eu am picioarele mele!”. Şi un şchiop se bucura când spune: “Alţii sunt lipsiţi de amândouă picioarele!”.

Nemulţumirea şi nesaţiul sunt un rău mare. Cel robit bunurilor materiale este stăpânit mereu de mâhnire şi de nelinişte, pentru că pe de o parte tremură ca să nu piardă cele materiale, iar pe de alta parte ca să nu i se ia sufletul. Într-o zi a venit un bogat din Atena şi mi-a spus: “Părinte, am pierdut legătura cu fiii mei; mi-am pierdut copiii!”. “Câţi copii ai?”, îl întreb. “Doi”, îmi răspunde. “I-am crescut cu lapte de pasăre. Tot ce au vrut au avut! Chiar şi maşină le-am luat.” Din discuţie reieşea că şi el avea maşina lui, şi femeia sa pe a ei, şi copiii lui pe a lor. “Binecuvântatu-le, i-am spus, tu în loc să-ţi micşorezi problemele, le-ai mărit. Acum ai nevoie de un garaj mare pentru maşini, de un mecanic pe care să-l plăteşti de patru ori mai mult ca să le repare, ca să nu mai vorbim de faptul că vă primejduiţi toţi patru în fiecare clipă să muriţi. În timp ce dacă ţi-ai fi simplificat viaţa, familia ţi-ar fi fost unită, v-aţi fi înţeles unul pe altul şi nu ai fi avut aceste probleme. Nu sunt vinovaţi copiii tăi, tu eşti vinovat că nu te-ai îngrijit să le dai altă educaţie”. O familie, patru maşini, un garaj, un mecanic etc.! Ce are dacă merge unul mai târziu? Toate aceste înlesniri nasc greutăţi.

Altă dată a venit un alt familist la coliba mea – familia lui era alcătuită din cinci persoane – şi mi-a zis: “Părinte, avem o maşină şi mă gândesc să-mi iau alte două. Ne vor ajuta”. “Dar te-ai gândit cât vă vor îngreuia? l-am întrebat. Pe aceea pe care o ai o pui acolo, într-o gaură, pe toate trei unde le vei pune? Îţi va trebui un garaj şi o magazie pentru carburanţi. Veţi trece prin trei primejdii. Mai bine sa aveţi una şi să vă limitaţi ieşirile. Veţi avea atunci timp să vă vedeţi şi de copii. Veţi avea şi linişte. Simplificarea este totul”. “Nu m-am gândit la aceasta”, îmi zice.

Când eram mici făceam dintr-un mosor o jucărie minunată, şi ne bucuram de ea. Copiii mici se bucură de o maşinuţă mai mult decât oricare din părinţii lor, atunci când îşi cumpără un Mercedes. Dacă întrebi o fetiţă: “Ce vrei, o păpuşă sau un bloc de locuinţe?”, vei vedea ca îţi răspunde: “O păpuşă”. Aşadar, copiii mici cunosc deşertăciunea lumii.
- Părinte, ce ajuta mai mult pentru ca cineva să cunoască această bucurie a cumpătării?
- Să prindă sensul cel mai adânc al vieţii. “Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu…”. De aici porneşte simplitatea şi orice înfruntare corectă a lucrurilor”.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, 2003 via Revista Porunca Iubirii

http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/10...

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.