marți, 28 august 2012

Rugaciunea

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti.

luni, 27 august 2012

TINTA SPIRITUALITATII ORTODOXE SI DRUMUL SPRE EA

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Spiritualitatea ortodoxa urmareste desavirsirea credinciosului in Hristos. Si cum desavirsirea nu se poate dobindi in Hristos, decit prin participarea la viata Lui divino-umana, se poalte spune ca tinta spiritualitatii ortodoxe este desavirsirea omului credincios prin unirea lui cu Hristos si intiparirea lui tot mai deplina de chipul umanitatii lui Hristos, plina de Dumnezeu.

Se poate spune deci ca tinta spiritualitatii crestine ortodoxe este unirea omului credincios cu Dumnezeu, in Hristos. Dar cum Dumnezeu este nesfirsit, tinta unirii cu El, sau a desavirsirii noastre, nu corespunde niciodata unui capat, de la care sa nu se mai poata inainta. Toti parintii rasariteni spun, de aceea, ca desavirsirea nu are hotar.

Astfel, desavirsirea sau unirea noastra cu Dumnezeu este nu numai o tinta, ci si un progres nesfirsit. Totusi, pot fi distinse pe acest drum doua mari etape: una, a inaintarii spre desavirsire, prin eforturi de purificare de patimi si de dobindire a virtutilor; si o alta, de viata mereu mai inaintata in unirea cu Dumnezeu, in care lucrarea omului este inlocuita cu lucrarea lui Dumnezeu, omul dind din partea sa mai mult receptivitatea, sau deschiderea pentru umplerea lui de tot mai multa viata dumnezeiasca.

Din cele spuse se pot desprinde urmatoarele trasaturi ale spiritualitatii crestine ortodoxe:
1.Starea culminanta a vietii spirituale este o unire a sufletului cu Dumnezeu, traita sau experimentata...
2. Aceasta unire se realizeaza prin lucrarea Duhului Sfant, dar pana la obtinerea ei omul este dator cu un indelungat efort de purificare.
3. Aceasta unire se infaptuieste atunci cind omul a ajuns la "asemanarea cu Dumnezeu" si ea este totodata cunoastere si iubire.
4. Efectul acestei uniri consta, intre altele, intr-o considerabila intensificare a energiilor spirituale din om, insotita de multe feluri de harisme.

In Rasarit se mai foloseste, pentru caracterizarea acestei uniri, si termenul indraznet de indumnezeire sau de participare la dumnezeire. Tinta spiritualitatii crestine ortodoxe ar fi, asadar , trsirea starii de indumnezeire sau de participare la viata dumnezeiasca. Experienta, exprimata pregnant ca stare de indumnezeire, cuprinde mai intii doua invataturi generale:
1. Ea reprezinta ultima treapta a desavirsirii omului, fapt pentru care faza aceasta suprema din viata pamanteasca a omului credincios sau tinta intregii lui vieti se mai numeste si desavirsire.
2. Aceasta Îndumnezeire se realizeaza prin participarea omului credincios la puterile dumnezeiesti, prin revarsarea in el a nemarginirii divine.

Intrucat aceasta experienta reprezinta treapta celei mai inalte desavirsiri pe pamint, ea inseamna o normalizare si o actualizare suprema a puterilor omenesti; iar intrucit ea este o stare de indumnezeire - de cunoastere, de iubire, de forta spirituala experimentata de credicios, aceasta stare se afla mai presus de limita puterilor noastre, alimentindu-se din puterea dumnezeiasca.

Starea culminanta a vietii duhovnicesti este starea omului credincios ridicat mai presus de nivelul puterilor sale, nu prin sine, ci prin lucrarea Duhului Sfant. «Mintea noastra iese afara din sine si asa se uneste cu Dumnezeu, devenita mai presus de minte», spune sfantul Grigorie Palama. Caci ea n-ar putea vedea ceea ce vede «numai prin faptul ca are simtul mintal, asa precun nici ochiul omului n-ar putea vedea fara o lumina sensibila exterioara ei si deosebita de ea». In vremea acestei vederi a lui Dumnezeu, mintea se depaseste pe sine insasi si toate lucrarile ei mintale primesc o lucrare a lui Dumnezeu.

Daca tinta spiritualitatii crestine este viata tainica, de unire cu Dumnezeu, calea spre ea cuprinde urcusul care duce spre acest pisc. Ca atare, calea aceasta, pe de o parte se deosebeste de acel pisc, pe de alta parte, sta cu el intr-o legatura organica, asa cum sta urcusul muntelui, cu piscul sau.

La starea de desavirsire si de unire tainica cu Dumnezeu nu se poate ajunge decit prin indelungatele eforturi sau nevointe, iar eforturile care nu tind spre incoronarea cu acel moment final al nevointelor, sau spre unirea tainica cu Dumnezeu, apar ca un lucru fara scop.

Dar legatura intre nevointe si unirea tainica cu Dumnezeu este si mai strinsa decit cea dintre drum si tinta, intrucit, desi trairea acelei uniri se infaptuieste la capatul final al tuturor straduintelor ascetice, aurora ei in suflet incepe de mai inainte, in cursul acelor nevointe.

Deci, perfectiunea crestina cere un sir intreg de straduinte pina la dobindirea ei. Apostolul Pavel compara aceste straduinte cu exercitiile trupesti la care se supuneau atletii pentru a deveni biruitori in lupte. Fara a folosi termenul, Sfintul Pavel a folosit icoana vechilor exercitii trupesti pentru a caracteriza nevointele crestinului in vederea dobindirii desavirsirii. Clement Alexandrinul si Origen introduc apoi si termenii de asceza si ascet. Treptat termenii acestia capata in rasarit un colorit monahal. Minastirile se numesc asketeria, locuri de exercitiu, iar «ascetul» este monahul, care se straduieste sa obtina desavirsirea prin observarea tuturor regulilor de infrinare si de curatire de patimi. Origen da numele de asceti crestinilor rivnitori, care se exercitau in mortificarea patimilor si in alte deprinderi in vederea desavirsirii.

O comparatie amanuntita, a ascetului duhovnicesc cu luptatorul din arena ne ofera sfintul Nil Ascetul in Cuvintul ascetic. Ascetica este deci acea parte a spiritualitatii care se ocupa cu regulile si cu eforturile ce duc pe om de la prima treapta a urcusului spre desavirsire, pina la contemplatie si unirea cu Dumnezeu. Ascetica indica partea activa a vietii spirituale, partea de cooperare pe care Dumnezeu ne-o cere noua, silintele ce se cer din partea noastra ; iar unirea tainica cu Dumnezeu, dimpotriva, indica aspectul suportarii pasive a lucrarii harului in noi, initiativele lui Dumnezeu, pe care noi trebuie numai sa le urmam si care nu-I apartin decit Lui.

Desigur ca aceasta nu inseamna ca eforturile ascetice nu sint ajutate de har, nici ca pasivitatea din faza unirii este inertie; ci numai ca expenenta spirituala culmininanta nu-si are izvorul in puterile spirituale umane, ci exclusiv in Dumnezeu, pe cind eforturile ascetice se datoreaza si unei contributii active a puterilor sufletesti ale omului. J. Hausherr, vorbind despre activitate si pasivitate in legatura cu purificarea activa si pasiva, zice: «Activ si pasiv sint alte doua idei neclare sau false. In contabilitate si poate in mecanica ele comporta o intrebuintare sigura, pentru ca datoria se distinge net de avutie, socul primit, de socul dat. Dar in psihologie ? Omul care nu reactioneaza in nici un fel este un mort, si a reactiona este a actiona. Deci nu exista pasivitate pura. Cu atit mai mult in morala si in spiritualitate, actul uman singur este moral sau imoral, meritoriu sau nu. Actiunea divina nu sfinteste fara acceptarea umana ; si a accepta nu este numai a suporta, ci si a face un act de primire. Nu exista deci pentru adult sfintire pur pasiva, nici purificare pur pasiva. Dar nici purificare pur activa! Creatura nu are initiativa absoluta, chiar in ordinea naturii.

In ordinea gratiei, trebuie repetat cu sfintul Irineu : "facere est proprium benignitatis Dei, fieri autem proprium est hominis". Acolo unde psihologia nu observa decit actiunea si starea, metafizica si teologia stiu ca este mai intii patimirea si primirea.

Asceza este "omorirea mortii" din noi, ca sa se elibereze firea de sub robia ei, cum spune sfintul Maxim Marturisitorul. Caci sint doua morti : cea dintii este produsa de pacat si este moartea firii, cea de a doua este moartea dupa asemanarea lui Hristos, care este moartea pacatului si a mortii produse de el. Dar precum moartea firii, ca descompunere produsa de pacat, nu vine numai in momentul final, ci roade ca un vierme vreme indelungata, asa si moartea mortii, sau a pacatului, nu este numai ceva de moment, ci ceva ce trebuie pregatit vreme multa prin mortificare ascetica. Asceza deci este o eliminare treptata a otravii care duce firea la descompunere, la coruptie. Este, cu alte cuvinte, o eliminare a bolii ce duce firea spre moarte si deci fortificarea firii. Asceza este mortificare de-viata-facatoare (
), cum ii zice sfintul Simion Noul Teolog. Ea este omorirea treptata a pacatului si a tuturor tendintelor spre el.

In opinia curenta cuvintul asceza este asociat cu un sens negativ. Asceza ar fi pe toata linia retinere, infrinare, stradanie negativa. Aceasta parere se explica prin faptul ca tendintele pacatoase ale firii, obisnuintele care duc spre moartea ei, au ajuns sa fie considerate ca latura pozitiva a vietii. In fond stradania in asceza, in aparenta negativa, infrunta elementul negativ din firea noastra, urmarind, prin opozitia permanenta ce i-o face, eliminarea lui.

In realitate, asceza are un scop pozitiv. Ea urmareste fortificarea firii si eliberarea ei de viermele pacatului care o roade, care promoveaza stricarea ei. Asceza sadeste in locul patimilor virtutile, care presupun o fire cu adevarat intarita. Este adevarat ca ultima tinta a ascezei este sa elibereze firea nu numai de miscarea poftelor pacatoase, ci si de ideile lucrurilor care se ivesc in minte dupa curatirea de patimi. Dar aceasta, numai pentru a-si cistiga o independenta fata de lucrurile create, care au robit prin patimi firea, si pentru a-L dori si mai mult pe Dumnezeu.

Este adevarat ca asceza trebuie sa pregateasca lui Dumnezeu, pe ultima treapta a eforturilor ei, si o minte golita de toate intiparirile lucrurilor create, de toate preocuparile pamintesti, o minte pura. Dar acest «gol» nu este nici el ceva cu totul negativ. Caci oricit se vorbeste de pasivitatea factorului uman sub lucrarea slavei dumnezeiesti, nicaieri nu se spune ca aceasta pasivitate ar echivala cu o inertie, cu un minus total. «Golul» mintii, oferit lui Dumnezeu, reprezinta pozitiv o sete exclusiv de El, dupa ce o indelungata experienta l-a convins despre stricaciunea tuturor preocuparilor patimase si despre relativitatea tuturor preocuparilor intelectuale orientate spre lucrurile create, pe care, ca urmare, le-a lepadat de la sine pentru a primi in Iocul lor pe Dumnezeu.

Slabiciunea firii se arata, dupa sfintii parinti, in lipsa ei de fermitate, in nestatornicia ei. Iar aceasta nestatornicie este vadita de usurinta cu care este atrasa de placere si este impinsa de durere. Ea nu are forta sa stea dreapta in fata acestora, ci ajunge de o vibratilitate foarte putin barbateasca, ca o trestie batuta de vint. Vointa si judecata ei dreapta, doua din elementele esentiale ale firii, isi pierd orice putere. Firea ajunge ca o minge in mina patimilor, purtata incoace si incolo de toate imprejurarile, de toate impresiile. Ea nu mai sta tare in libertatea ei, a ajuns de o slabiciune spirituala care poarta toate semnele stricaciunii ; ea nu tradeaza nicidecum o incoruptibilitate care sa-i asigure eternitatea.

Dar omorirea acestei slabiciuni de moarte strecurata in fire, fortificarea firii prin asceza, a devenit posibila prin mortificarea si moartea de-viata-facatoare a lui Iisus Hristos. Puterea dumnezeirii I-a ajutat Lui sa biruie iubirea de placere si frica de moarte a firii Lui, sa o faca, asadar, ferma. Iar legatura tainica, in care se afla potential firea din orice ipostas omenesc cu firea omeneasca din ipostasul Lui divino-omenesc, devenind printr-o credinta vie si lucratoare o legatura tot mai efectiva, face ca forta redobindita de firea Lui omeneasca sa se comunice si firii celorlalti oameni ce cred in El.

Eforturile ascetice sint mijloacele prin care firea omeneasca, pe care o purtam fiecare, participa tot mai mult la forta firii Lui omenesti ; caci in eforturile noastre este prezenta si forta din firea omeneasca a lui Hristos. Legatura potentiala cu Hristos ni se face efectiva prin credinta in El, si forta Lui devine forta noastra. De aceea, asceza noastra este o moarte treptata cu Hristos, ca desfasurare de putere, o moarte a omului vechi, o prelungire prin vointa a botezului. Nu este numai o imitare a lui Hristos, ca in Apus, ci o mortificare eroica cu Hristos si in Hristos. Noi sintem uniti cu Hristos inca inainte de starea culminanta a unirii tainice cu El, inca in actul prelungit al mortificarii noastre. Nu numai ca inviem cu Hristos, ci si murim cu El; sau, nu inviem cu Hristos daca nu si murim cu El, mai intii.

Invierea cu Hristos urmeaza ca o continuare a mortificarii, sau a mortii, nu ca o schimbare de directie. Este adevarat ca, in unirea cu Hristos in moarte, prezenta Lui nu ne este atit de vizibila; dar aceasta tine de faptul ca in vreme ce noi murim treptat dupa omul cel vechi, moare si Hristos cu noi; dar moartea Lui este si o smerire, o ascundere a slavei. Hristos nu se vede in etapa mortificarii, dar este prezent si se stie ca este. Iar intemeierea sigurantei noastre despre prezenta Lui in noi, pe credinta si nu pe vedere, vadeste din nou caracterul eroic al fazei ascetice.

Prezenta aceasta a lui Hristos, ca forta nevazuta, o indica sfintii parinti Marcu Ascetul si Maxim Marturisitorul, cans spun ca Hristos este fiinta virtutilor. Daca virtutea inseamna barbatie, tarie, iar fiinta acestei tarii este Hristos, evident ca in asceza noastra lucreaza forta lui Hristos.

Faptul ca prin asceza nu se urmareste numai curatirea de patimi, ci, in acelasi timp, dobindirea virtutilor, arata din nou ca asceza nu este ceva negativ, ci o fortificare a firii. In cursul ascezei se suprima, prin staruinta indelungata, deprinderile vicioase si se sadesc in fire deprinderi virtuoase. Si trebuie multa tenacitate pentru a impiedica vechile obisnuinte sa rasara din nou si pentru a consolida noile deprinderi bune.

In aceasta caracterizare generala a ascezei se cuvine sa remarcam si unul din aspectele formale ale ei. Ea urmeaza un drum determinat, o ordine si o insiruire de etape ce nu poate fi nesocotita, o disciplina precisa care tine seama de legile dezvoltarii normale a vietii sufletesti, pe de o parte, si de principiile credintei, pe de alta parte. Aceasta lupta dupa lege inseamna ca drumul ei este stabilit in conformitate cu o ratiune bine intemeiata. Faptul acesta arunca o lumina si asupra fazei finale a vietii spirituale.

Unirea tainica cu Dumnezeu, spre care duce asceza, nu sta la bunul plac al oricui in orice clipa. Ea este cu totul altceva decat starile de confuza afectivitate, in oare se poate transpune cineva cind ii place, sau care pot veni peste cineva intimplator. Dupa parcurgerea drumului ascetic in care fiecare moment este asezat, nu fara ratiune, la locul lui, mintea trebuie sa treaca prin etapa cunoasterii "ratiunilor" lucrurilor create, cum zice sfintul Maxim Marturisitorul, si abia dupa ce a strabatut si aceasta faza, insusindu-si ratiunile create si depasindu-le, patrunde in lumina unirii si cunoasterii tainice. Intrucit aceasta faza de cunoastere a ratiunilor reale si de depasire a lor se insira si ea pe scara ascezei, este evident ca unirea tainica cu Dumnezeu, situata la capatul final al acestui urcus, nu este ceva irational, ci ceva suprarational, nu este o stare dobindita de pe urma unei debilitati a ratiunii si a unei ignorari a ratiunilor lucrurilor, ci de pe urma depasirii tuturor posibilitatilor ratiunii, dusa la suprema forta si agerime, ca si de pe urma cunoasterii complete a intelesurilor rationale ale lucrurilor.

Asceza, ca drum al celei mai riguroase ratiuni practice si al celei mai depline cunoasteri a ratiunilor lucrurilor, este dovada ca la trairea unirii cu Dumnezeu nu se ajunge prin ocolirea ratiunii, ci prin folosirea prealabila a tuturor Posibilitatilor ei, pentru ca si din aceasta sa se aleaga firea cu o suprema capacitate de a se face vas al intelegerii supraumane, comunicate de harul Duhului Sfint. Dumnezeu este Ratiunea suprema, izvorul ratiunilor tuturor lucrurilor. Mintea care se ridica, in faza unirii cu Dumnezeu, la contemplarea nemijlocita a acestei Ratiuni, trebuie sa se fi pregatit pentru intelegerea acestui sin al tuturor ratiunilor, prin cunoasterea cit mai multora din ele, desi nemarginit-mai-multul pe care il cunoaste acum pune in umura modul de cunoastere de mai inainte.

Pe de alta parte, trebuie remarcat ca asceza crestina nu esle o tehnica artificiala si unilaterala, oare ar produce prin ea insasi trairea unirii tainice cu Dumnezeu. O asemenea asceza falsa are ca urmare o incoronare falsa, care se caracterizeaza prin urmatoarele semne:
a) ea nu implica nici o conditie morala, ci este o chestiune de temperament;
b) extazul este cautat pentru el insusi, el fiind scopul suprem ;
c) acest fel de extaz este steril, cind nu este degradant; omul nu revine din el nici mai instruit, nici mai bun ;
d) acest extaz se aseamana cu o "mina intinsa in vid, din care nu aduce decit neant".

Prima cauza a acestor conceptii eronate despre asceza si despre culminatia ei in unirea cu Dumnezeu este parerea gresita ca omul are in posesiunea sa toate mijloacele care-l pot duce la treapta spiritutala suprema si depinde numai de un anumit antrenament, mai mult sau mai putin ingenios, pentru a le scoate la iveala.

Spre deosebire de aceasta conceptie falsa, crestinismul socoteste ca la vederea nemijlocita a lui Dumnezeu nu se poate ajunge fara harul daruit de El, iar pentru primirea acestui har este necesara o perfectionare morala a intregii fiinte umane prin necontenitul ajutor dumnezeiesc si nu ajunge un antrenament pur omenesc pentru a trezi din somnul ei cine stie ce putere adormita in firea noastra. In crestinism, Dumnezeu nu are o natura asemanatoare cu un obiect, pe care-l putem cuceri printr-o incursiune omeneasca dirijata de o tactica bine pusa la punct; El este Persoana si ca atare, fara o initiativa din partea Lui, nu poate fi cunoscut. Iar pentru aceasta autodescoperire a lui Dumnezeu intr-o vedere tainica, trebuie sa ne facem vrednici in mod sincer, curati si buni. Caci El este mai presus de orice ofensiva ce uzeaza de forta sau de siretenie. Deci asceza crestina este un drumul luminat de ratiune, dar nu numai de ratiune, ci si de credinta, de rugaciune si de ajutorul lui Dumnezeu, un drum de-a lungul caruia intreaga noastra fire se purifica de pacat si se fortifica moral.

Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae,

PILDE

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



"Aşază-te în calea lui ... "

Într-o zi, un om păcătos se jăluia unui credincios:
- "Dragă prietene, sunt un om pierdut..."
Cel credincios îi spuse atunci:
- "Bucură-te că eşti pierdut, dragul meu ... "
- "Cum aşa, să mă bucur?" - îi răspunse mirat păcătosul.
- "Da, fiindcă este scris în Evanghelie: "Iisus a venit să găsească pe cel pierdut ... "
- "Şi ce trebuie să fac pentru aceasta?"
- “Foarte lesne: să te aşezi în calea lui Iisus ca să te găsească".
- "Şi care-i calea lui Iisus?"
- "Este calea pe care ne-o arată Evanghelia şi Biserica lui."



Ţinta alergării


Un om credincios şi bogat, când fu aproape de-a muri, zise că dorinţa lui de pe urmă este ca toţi prietenii lui să-l ducă până la groapă.
Când muri, într-adevăr toţi prietenii veniră la locuinţa lui ca să-l întovărăşească la locul de veci.
Când însă alaiul o luă, spre cimitir, iată că se pomi o ploaie mare.
La început, toţi prietenii se ţinură bine. Dar cu cât cortegiul înainta, cu atât, unul câte unul din prietenii mortului, se furişau - şi plecau acasă, până ce la cimitir ajunseră numai doi, care avuseră puterea să înfrunte ploaia.
A doua zi, când se deschise testamentul acelui om bogat, aflară că el îşi lăsase averea acelora dintre prietenii lui care aveau să meargă până la groapă. Aşa că cei doi prieteni împărţit între ei averea.
Aşa este, iubiţii mei, şi cu Biserica noastră,
Ea cheamă la moştenirea cerurilor pe toţi, dar puţini sunt cei care urmează acestei chemări. Unii fug de oboseală, alţii se tem de ploaia încercărilor, alţii sunt fulgeraţi de trândăvie, iar unii îşi pierd curajul pe drum.
Aşa că puţini ajung la ţinta alergării...
Mulţi chemaţi, puţini aleşi.

BUNĂTATEA



Doi oameni.

Un sătean rău şi fără teamă de Dumnezeu, prinzând în fâneaţa sa un bou al vecinului său, îl lovi şi-i rupse un picior.
Vecinul, care era un om bun şi credincios, găsi, în altă zi, în ţarina sa, oile celui care-i lovise boul.
I le aduse în curte şi-i zise:
- Iată, vecine, am găsit oile tale în ţarina mea, şi ţi le-am adus.
Săteanul cel rău se ruşină şi-i zise:
- "Tu vecine, eşti mai bun ca mine…”
Biruind dragostea, vecinii se făcură prieteni buni.


Ce te costă?


Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:
- "Ce te costă să fii bun şi milostiv?"
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.
Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:
- "Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere."
Împăratul îl întrebă:
- "Cum asta?"
- "Foarte bine - răspunse înţeleptul - această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină".
Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

duminică, 26 august 2012

Pendulă intre bine si rau

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Întâmpinăm viaţa printr-un ţipăt ce nu prea poate fi atribuit bucuriei. Ieşim spre lume încrâncenaţi şi supăraţi că de acum va trebui să respirăm singuri, că simbioza mama-făt s-a terminat… Ne liniştim repede şi ne obişnuim cu noul mediu de care devenim tot mai interesaţi. Începem să cunoaştem zâmbetul şi bucuria copilărească, să remarcăm lucrurile din jurul nostru şi să apreciem apropierea fiinţelor pe care le vedem cel mai des: mama şi tata.

Ne alipim uşor ca şi copii dar ne dezlipim repede odată ce cunoaştem perioadele de alienare ale rebelei adolescenţe. De cele mai multe ori dezlipirea este definitivă dar îndulcită de maturitatea pe care ne-o însuşim cu amar la fiecare cotitură de viaţă. Ne facem prieteni, ne apreciem părinţii şi ne construim familii, iubim şi ne fericim adesea că iubirea ne este împărtăşită. Respirăm cu nesaţ din aerul viciat al vieţii în care suntem obligaţi să trăim şi constatăm, cu fiecare zi a maturităţii că suntem invariabil prinşi între binecuvânatare şi blestem, între bine şi rău, plăcut şi urât. Încercăm din răsputeri să ne curăţăm haina de petele reprobabile sau măcar să cârpim cu alte petice ce se murdăresc la fel de repede. Învăţăm cu greu că răul pe care nu vrem să îl facem stă lipit de noi şi uităm repede că şi binele nostru vremelnic ascunde cu tenacitate întunecate părţi.

Cu ochii în colb şi mintea divizată de atâtea şi atâtea scenarii de viaţă prindem câteodată un curaj vecin cu nebunia şi credem că ne putem coordona viaţa, că ea este o sumă a alegerilor bune pe care vrem să le facem, că ceea ce strângem în pumni este definitiv al nostru. În nebunia sa, omul poate ajunge să se considere singur în măsură să-şi coordoneze viaţa, să scrie propriul manual despre bine şi rău şi să nu răspundă de nimic în faţa nimănui. Ba chiar poate refuza să deschidă pumnii şi ochii pentru a vedea cantitatea de praf pe care a reuşit să o agonisească.

Când le vorbeşte despre binecuvântare şi blestem, Moise nu le spune că sunt obligaţi să penduleze pentru totdeauna, generaţie după generaţie, între aceste două situaţii. Nu le spune nici că pot stabili singuri ce este binecuvântare şi ce este blestem în funcţie de propriile opinii şi doleanţe ci îi sfătuieşte să ridice ochii din ţărână şi să înţeleagă că deasupra lor stă Dumnezeu, Iniţiatorul binecuvântarii, Stăvilarul blestemului. Le spune că ascultarea de Cuvântul Lui este sinonimă cu lipirea de bine şi că pumnul ridicat spre cer şi viaţa deşănţată rodeşte doar blestem.

Ne-am obişnuit să căutăm răspunsuri la situaţiile în care suntem, printre noi. Ne analizăm anii copilăriei ca să vedem de unde a plecat alienarea, fugim repede la preot să ne spovedim anii depărtărilor atunci când răul pare că nu vrea să ne ocolească şi suntem gata să plătim scump pentru orice soluţie instant care ne poate vindeca de blestem şi ne poate orienta spre bine.

Este însă timpul să ne ridicăm din ţărână, să privim spre cer şi să raportăm viaţa la Cuvântul lui Dumnezeu. Uneori binecuvântarea poartă hainele urâte ale unui presupus blestem şi nu de puţine ori blestemul a ştiut să găsească drum spre noi acoperit de poleiala unei presupuse binecuvântări. Este, de asemenea timpul, să recunoaştem că singurul care ne poate vindeca de pendularea nebună între bine şi rău este doar Dumnezeu iar El poate face aceasta numai cu o viaţa predată în totalitate. Este timpul să adunăm din fiecare colţ al existenţei cioburile fiinţei noastre egoiste şi atotsuficiente şi să le dăruim Celui care are clei suficicient pentru a le reda întregului.

Este timpul să recunoaştem în Dumnezeu nu un tonomat de binecuvântări ci un Călăuzitor de vieţi!

joi, 23 august 2012

Razbunarea celui sarac

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Un sarac s-a dus la un bogat si i-a cerut de pomana. Cel bogat nu i-a dat nimic, ba mai mult, i-a zis:
- Pleaca de aici.
Saracul insa nu s-a clintit din loc. Atunci bogatul s-a suparat, a luat o piatra si a azvarlit-o in omul sarac. Acesta o luat-o de jos, a pus-o in buzunar zicandu-si in sine:
- Am sa pastrez aceasta piatra pana ce voi avea prilejul sa i-o arunc in cap.
Un astfel de prilej s-a ivit curand, cand bogatul a savarsit o fapta rea, i-a fost confiscata toata averea si fost intemnitat.

Saracul s-a apropiat de dansul, a scos piatra din buzunar, s-a pregatit sa i-o arunce in cap, dar, gandindu-se putin, a zis:

- In zadar am purtat piatra pana acuma. Pe cand omul acesta era puternic si bogat, ma temeam de dansul; acum insa il plang si-l compatimesc.

"Obisnuieste-ti urechea sa auda des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va departa de ganduri necurate".Sf. Talasie Libianul

Este greu sa-i deosebesti pe cei cu adevarat saraci de cei prefacuti? Ganditi-va ca este mai bine sa dam ajutor celor ce nu-l merita, decat sa nu-l dam celor ce-l merita si care au nevoie de el.
"Sfantul Grigorie de Nazianz

Orice si oricum, dar nu eretic !

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




poza din curtea bisericii de la Partos

Se povesteste despre Avva Agaton ca odata au venit la el niste frati, cu gandul de a-l ispiti si incerca in smerenia lui.

Fratii i-au spus:

- Parinte, multi vorbesc despre tine ca esti clevetitor si ca neincetat osandesti pe semeni.

A cugetat batranul in sinea sa la acestea si zise in gandul sau:

- Oare, nu am osandit niciodata, macar in gand, pe fratii mei?

Si le-a raspuns:

- Adevarat este ca sunt clevetitor si osandesc !

Fratii insa au continuat:

- Mai mult decat acestea, esti si desfranat !

Sfantul Agaton si-a amintit atunci de cuvintele Domnului: "Ca oricine se uita la femeie, poftind-o a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Matei 5, 28) si a recunoscut smerit:

- Adevarat este, sunt desfranat!

Astfel, fratii au insirat multe pacate, invinuindu-l pe Sfantul Agaton cum ca le-ar fi savarsit, si de care acesta se recunostea deplin vinovat. In cele din urma, fratii i-au spus sfantului:

- Nu vom ascunde de tine nici aceasta, ca multi socotesc ca esti eretic!

Auzind insa aceasta, batranul s-a aprins de ravna dumnezeiasca si le-a zis:

- Nu ! Viu este Dumnezeu ! Martor imi este ca nu sunt eretic !

Mirandu-se fratii de acest raspuns hotarat al parintelui, l-au rugat pe acesta sa-i lamureasca de ce a incredintat la toate invinuirile dintai, iar pe ultima a respins-o atat de hotarat.

Atunci, Sfantul Agaton le-a spus:

- Pacatele cele dintai de care m-ati invinuit le-am primit ca sa dobandesc smerenie si pentru ca voi sa nu aveti o parere inalta despre mine. Pe cel din urma insa, l-am respins pentru ca erezia este indepartare de Dumnezeu, iar eu pazesc credinta sfanta, ca sa nu pier impreuna cu ereticii! — with Fernanda Torok.


duminică, 19 august 2012

Sanatatea,mai buna decat toate ?

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Atunci cand doresti sa vorbesti despre sanatate din punctul de vedere crestin, observi ca acest subiect poate fi abordat din tot felul de perspective. Se poate vorbi despre sanatate asa cum este prezentata in Sfanta Scriptura, in scrierile Sfintilor Parinti, poti vorbi despre caderea lui Adam sau despre Invierea lui Hristos, si despre multe alte lucruri. Astfel, nu este intamplator, pentru ca sanatatea se afla de fapt in apropierea miezului tuturor acestor discutii.

Mie mi se pare totusi foarte interesanta distanta mare - sau diferenta imensa - intre modul in care cei vechi se raportau la aceasta tema si modul in care o face societatea moderna, sau, si mai interesant, crestinii moderni.
Discutia despre sanatate insa nu poate incepe decat de la realitatea mortii. In lumina - sau in apropierea - mortii, sanatatea isi capata adevaratele sale proportii.

Vorbind despre moarte, Sfintii Parinti nu pot evita pacatul stramosesc, care a adus moartea in acest univers si inauntrul existentei noastre. Sfantul Maxim Marturisitorul are cateva cuvinte foarte plastice relativ la acest fenomen: ”Si moartea traieste de atunci in tot acest interval de timp facandu-ne pe noi mancare ei insasi, iar noi nu mai traim niciodata, fiind pururea devorati de ea prin stricaciune”.

Comentand scrierile Sfintilor Parinti pe aceasta tema, teologul grec Panayotis Nellas explica ca, dupa pacat si imbracarea omului in haine de piele, "omul nu mai are, ca inainte, viata ca o caracteristica constitutiva a lui, nu mai exista datorita vietii care tasneste in mod natural din el, ci exista intrucat amana moartea. Ceea ce exista in principal acum este moartea, viata s-a schimbat in supravietuire”.

Nu se poate spune atunci ca anticii nu erau preocupati de sanatate. Atata timp cat cugetau la moarte si ne recomandau tuturor acest exercitiu, inseamna ca aveau in vedere si sanatatea. Dar atunci este foarte curios cum cuvantul "sanatate” apare doar de cateva ori in Vechiul Testament. Iar in Noul Testament apare o singura data.

De fapt, nu este nicio dilema: pe crestini ii intereseaza mai mult mantuirea sufletului - adica sanatatea sa vesnica - decat sanatatea trupeasca. Si pe buna dreptate: sanatatea trupeasca nu ne asigura decat prelungirea acestei vieti. Crestinul cauta insa viata vesnica, apropierea de Dumnezeu. Si oricata sanatate ar avea, crestinul suspina: "Nelinistit este sufletul meu, pana ce se va odihni intru Tine, Doamne!”, dupa cuvintele Fericitului Augustin.

Lumea actuala pare insa sa vada lucrurile pe dos: doreste foarte mult sanatatea trupeasca, iar pe cea sufleteasca ori nu o cunoaste, ori o ignora. Pentru lumea actuala deviza este: "Sanatate, ca-i mai buna decat toate”. Dar spunand aceste cuvinte, lumea pare a fi lovita cu orbire, caci desi toata omenirea in jur moare, lumea nu pare sa priceapa ca sanatatea trupeasca nu te salveaza de moarte.

Deosebit de ingrozitor pentru un crestin pare faptul ca omenirea este astazi dispusa sa creeze clone ale oamenilor sau organelor pe care sa le "foloseasca” pentru transplanturi. Aceasta arata ca pentru sanatatea trupeasca oamenii sunt astazi dispusi sa faca abstractie chiar si de ideea de suflet.

Insa chiar daca ar trai 1000 de ani, sau 10000 de ani, omul nu poate scapa in acest univers de destinul implacabil adus de cadere.

Si intelegem astfel ca, in aceasta problema, intre cei vechi si noi nu este doar o diferenta de perceptie, sau de tehnologie. Este o diferenta fundamentala: cei vechi credeau mai mult in Dumnezeu. Omul actual, si din pacate si crestinul actual, cred mai mult in ei insisi.

Probabil sunt multi crestini care sunt tentati sa apeleze la un contra-argument la indemana: vindecarile Mantuitorului. Oare nu arata aceste vindecari cat de importanta este sanatatea, atat de importanta incat chiar Fiul lui Dumnezeu a insanatosit atatia oameni?

Da, Mantuitorul a aratat ca sanatatea este importanta, dar numai daca aduce cu sine - sau sustine - sanatatea duhovniceasca, sau spirituala: „Ca ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga si sa-si pagubeasca sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?” (Marcu 8, 36-37).

Vindecarile Mantutorului nu sunt practici medicinale, ci procese duhovnicesti. Prin ele Mantuitorul nu realizeaza doar insanatosirea trupului, ci cauta mai ales vindecarea sufletului; la fiecare vindecare, Hristos cerceteaza credinta celor suferinzi, pentru ca sanatatea trupeasca fara cea duhovniceasca nu ajuta la nimic.

Ba chiar am putea merge mai departe: sanatatea trupeasca fara cea duhovniceasca este chiar daunatoare, intrucat ii da omului iluzia nemuririi. Astfel, "sanatatea trupului ii deschide omului usa spre multe capricii si pacate, iar neputinta trupului o inchide” (Sfantul Tihon de Zadonsk).

Sanatatea nu-i mai buna decat toate. Un crestin nu ar trebui sa vorbeasca vreodata astfel. Pentru un crestin, mantuirea sufletului, adica viata, e cea mai buna dintre toate. Si e singurul scop valabil al oricarui crestin.

Paul Cocei

sâmbătă, 18 august 2012

Rugaciunile vindeca bolile

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Intr-adevar rugaciunile vindeca bolile, spun oamenii de stiinta

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul "material" al acestui fenomen divin.

"O rugăciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg. "Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei."

Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut - a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit - "stingerea" completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută "trezie uşoară, în rugăciune" şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte.

În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică..

Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii. Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile.

Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală.

Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăşi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus a. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ: omoară microbii patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficientă decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică.

Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare. Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale..

Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. "Apa "distinge" nivelul de credinţă al oamenilor.", spune A. Malenkovskaia.

Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.

De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar "mecanismul", fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)

marți, 14 august 2012

INCENDIU PUTERNIC IN MUNTELE ATHOS

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

SALVAT DE DUMNEZEU PRIN PLOAIA DATA


Continua eforturile pentru stingerea incendiilor din Muntele Athos.

O echipa compusa din noua avioane, patru elicoptere si doisprezece pompieri actioneaza de dimineata in Muntele Athos, in incercarea de a opri extinderea marelui incendiu care s-a dezlantuit de miercuri si se indreapta catre manastirea Hilandar.



In prezent Sfanta Manastire Hilandar nu este in pericol din cauza incendiului. Din ordinul primului ministru se gaseste in Muntele Athos ministrul Macedoniei si Traciei, dl. Karaoglou, pentru a coordona actiunile de stingere a incendiului.



Interventia domnului Samaras referitoare la incendiile din Muntele Athos

Fortele responsabile s-au mobilizat pentru stingerea incendiilor din Muntele Athos, in urma ordinului dat de primul ministru Antonios Samaras.

Mai exact, din partea ministerului de afaceri interne si din partea pompierilor s-au mobilizat toate masinile de stingere a incendiilor disponibile, iar in paralel se acorda ajutor din partea autoritatilor sarbe, cu atat mai mult cu cat in Muntele Athos exista si manastire sarbeasca, manastirea Hilandar. O mobilizare deosebita s-a produs si pentru centurile impotriva incendiilor.



In acelasi timp, formatiuni ale armatei ofera ajutorul pe masura apelurilor venite; corpul C al armatei se gaseste in alerta iar comandantul acestuia, dl Basiakoulis, impreuna cu infanteristi se gasesc deja in zona.

Pe Muntele Athos a venit si ministrul Macedoniei si Traciei, dl. Th. Karaoglou.
Focul se intinde pe o zona aflata la o distanta de 7-8 kilometrii de Ouranopoli iar pana in prezent nu sunt in pericol case, hoteluri sau manastiri ale Sfantului Munte.



Conform primelor estimari ale autoritatilor, au ars in incendiu intre 12 si 15 hectare de padure sau zone cultivate cu maslini si vita de vie. De asemenea, s-au inregistrat pagube si in curti ale unor case aflate in apropierea orasului Uranopoli, in care de joi a fost declarata starea de urgenta.

La efortul de stingere a incendiilor , ingreunat de vanturile puternice, particpia 183 pompieri cu 55 de masini speciale, 40 de infanteristi, 4 elicoptere, 6 avioane, 49 de pompieri sarbi, vehicule OTA si 2 Chinook.



Dupa cum a declarat la postul de televiziune publica primarul Aristoteli Christos Pahtas, chiar daca situatia in regiunea Uranopolis nu mai este ingrijoratoare, totusi autoritatile se gasesc in stare de alerta ridicata datorita posibilitatii reaprinderii incendiilor.

Ploaia a salvat Muntele Athos

Un mod minunat de a stinge incendiul din Muntele Athos a fost dat de ploaia care a cazut tot timpul noptii in zona afectata.

Conform surselor, focul este in scadere si nu mai exista fronturi active.

Fortele care opereaza pe teren in partile inaccesibile ale Athosului inspecteaza zonele unde se inalta fumul, pentru a stinge ultimele focare.



Ploaia a inceput inaintea miezului noptii, dand un ajutor nesperat fortelor care operau pe teren. Pana atunci, situatia era considerata a fi critica, pe masura ce frontul incendiilor se latea pe kilometri intregi si ajunsese la o distanta de aproape 2 kilometri de manastirea Hilandar.

”Ploaia a fost esentiala”, a spus guvernatorul Muntelui Athos, Aristos Kasmiroglou, care si-a exprimat optimismul, considerand ca in urmatoarele ore focul va fi extins.



Monahi, pompieri și muncitori, toți vorbesc fără ezitare despre minunea săvârșită de Maica Domnului în stingerea focului din Sfântul Munte, care amenința mai ales Mănăstirea Hilandari.

Deodată, un nor mare a întunecat cerul chiar deasupra locului în care flăcările se întețeau, iar o ploaie puternică a început, relatează agențiile de presă grecești Agioritikovima și Romfea, care au stat de vorbă cu monahii și pompierii din zonă.



Trebuie menționat că Institutul Național de Meteorologie nu a prevăzut această furtună. Datorită acestei ploi abundente, mănăstirea a fost salvată de la un dezastru. Ieri, chiar în locul de apariție a flăcărilor, starețul Măn. Hilandari a săvârșit o slujbă de sfințire a apelor alături de icoana Maicii Domnului din mănăstire.



Restul imaginilor le puteti urmari accesand link-ul:

http://ro.netlog.com/marianpios/photo/setid=405...-

Soţul nemulţumit


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Trăia odată un om. Simplu, prin nimic deosebit, dar cu un mare neajuns – era foarte morocănos. Toată ziua îi căuta nod în papură bietei sale soţii, ba mai şi striga mereu la ea. Iată că a pregătit soţia ciorba pentru prânz şi îl cheamă la masă. El îi răspunde:
- Ia mai lasă-mă cu ciorba ta. Nu vezi că sunt ocupat!
Iar el stă la fereastră, şi priveşte pe furiş la vecinul său. Vecinul ba udă grădina, că nu prea se milostiveşte Dumnezeu cu ploaie, ba adapă şi hrăneşte animalele - nu are bietul timp să stea degeaba. După un timp îşi aminteşte omul nostru de ciorbă ..dar ca să vezi, s-a răcit între timp şi cine poate fi de vină. El din nou se răsteşte către soţia sa:
- Şi ce fel de soţie mai eşti? Toate nevestele ca nevestele, doar tu una nu eşti bună de nimic!
Şi aruncă ciorba rece peste geam . Aşa flămând şi se culcă. Iar femeia între timp spală, cârpeşte, găteşte copii de culcare. Singură doar se roagă pentru soţ şi ascunde lacrima amară ce i se strecoară.
Aşa au trăit ei douăzeci şi doi de ani. Şi de parcă nu erau bătrăni, dar o boală grea a doborât-o pe soţie –iar pe soţ – caracterul său insuportabil. Biata femeie şi bolnavă nu se aşează nici o clipă, încercând să facă toate cât mai bine. Dar bărbatul tot nemulţumit e. Dar într-o zi soţia sa s-a stins din viaţă.
A mai plâns gospodarul nostru, şi-a mai jelit soarta, dar nu ai ce face, casa are nevoie de femeie. Copiii care au crescut şi-au părăsit casa părintească, ira bărbatul nu prea obişnuit cu munca nu face faţă treburilor gospodăriei.
Şi a hotărât omul să-şi ia o soţie tânără şi frumoasă. Ca vecinul să-l poată invidia şi pe el.
S-a găstit o femeie pe placul lui, care văzând „zestrea" viitorului soţ a şi hotărât să accepte. Unde mai găseşti în ziua de azi unul nu prea tânăr, dar cu casă şi în casă?
Şi a au venit pentru omul nostru timpuri grele. Soţia e tânără, şi foarte frumoasă, dar şi mereu nemulţumită! Toată ziua nu-l scapă din ocară pe bietul om, iar uneori şi-l loveşte. Bărbatul şi-a pierdut somnul, de la treburile casei nu i se dezdoaie spatele! Ba făi soţiei o supă proaspătă, ba spală şi nu uita să uzi grădina, nu are nici un minut pentru odihnă. Iar soţia mai mereu:
— Tu bărbate, străduite, munceşte, că de nu - plec la vecinul nostru, are şi grădină mai mare şi anuimale mai multe!
De frică să nu-şi piardă soţia tânără, se străduia fără a mai cârti. Dar într-o zi oboseala şi boala l-au doborât la pat. Soţia nemulţumită dorindu-i însănătoşire grabnică a plecat pe o săptămână în vizită la prietena sa. Stă omul culcat în pat şi nici un păhar cu apă n-are cine-i aduce. Iată acum a început să-şi aducă aminte de prima sa soţie – ca să vezi ce femeie frumoasă a fost, toate i le ierta, întotdeauna se ruga pentru el, şi a avut grija de el până la ultima sa suflare. Şi a început a plânge amar omul, deşi înţelegea că nu mai întorci trecutul – şi nici nu-ţi mai poţi îmbrăţişa soţia dragă şi a-i cere iertare pentru toate câte a făcut. Aşa a adormit, scăldat în lacrimi. Şi a visat un vis minunat.
De parcă merge el pe o cărăruşă strâmtă şi neapărat are nevoie să ajungă la casa sa...dar pentru asta trebuie să treacă o prăpastie. Nu mai are nici puteri şi simte că nu mai poate continua calea sa. Şi apoi vede că de undeva de sus apare chipul fostei sale soţii. Ea îşi scoate batuista din cap şi o aşterne, imediat ea se transformă într-un pod peste care poate trece. Ea îl priveşte cu dragoste şi continuie să se roage pentru el.
S-a trezit bărbatul din somn, iar pe masă a găsit o scrisoare de la tânara sa soţie -
«Rămâi cu drag, eu mi-am găsit dragostea adevărată!»
A răsuflat bărbatul uşurat şi a început să se pregătească să meargă la biserică. Şi numai de unde au revenit puterile?
Şi maturii au nevoie de poveşti. Mai ales dacă ştiu să înveţe din ele ceva...

Natalia Lozan

joi, 9 august 2012

Cum se fac metaniile...


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



1. Metaniile şi semnificaţia lor

Metania este o formă de jertfire trupească, fiind singurul mod de rugăciune care implică un efort fizic din partea credinciosului. Metania este în acelaşi timp un mod de înfrângere a comodităţii şi a lenei. După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi, nici o rugăciune nu este primită de Dumnezeu dacă nu este făcută cu osteneală. Metania simbolizează căderea lui Adam şi a neamului omenesc în robia păcatului şi căderea Domnului sub povara crucii, urmate de Învierea Mântuitorului şi izbăvirea noastră din păcat.


2. Felurile metaniilor şi despre cum se fac acestea

În tradiţia Bisericii avem două feluri de metanii: aşa numitele metanii mari şi metaniile mici, care se mai numesc şi închinăciuni. Pentru o metanie mare, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, ros¬tind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“; se apleacă cu evlavie atingând cu ge¬nunchii, palmele şi fruntea pământul. Apoi se ridică şi se însemnează din nou cu semnul Sfintei Cruci.
Pentru o metanie mică sau închinăciune, credinciosul începe însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi, rostind rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“, se apleacă cu evlavie, atingând cu mâna dreaptă pământul, fără a îndoi genunchii. Apoi, îndreptându-se, se însemnează iarăşi cu semnul Sfintei Cruci.
Când nu se fac metanii mari, ele se pot înlocui cu închinăciuni, câte 2 sau 3 închinăciuni pentru o metanie mare, după tradiţia adusă de ucenicii Stareţului Paisie Velicikovski.


3. Când nu se fac metanii

Metanii mici sau închinăciuni se pot face oricând, fără nici o restricţie.
Metanii mari nu se fac:
- după ce am primit Sfânta Împărtăşanie (în acea zi);
- la sfârşitul săptămânii, de la rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne...“ de la vecernia de vineri şi până duminică la aceeaşi rugăciune de la vecernie, cu excepţia praznicelor închinate Sfintei Cruci (Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, 1 august, 14 septembrie, în Joia Mare la Denia celor 12 Evanghelii la scoaterea Sfintei Cruci) şi în Vinerea Mare la scoaterea Sfântului Epitaf;
- în biserică, de la vecernia din Miercurea Mari din Săptămâna Patimilor, iar în particular (la chilie, acasă), de la vecernia din Vinerea Mare până la Înălţare;
- de la Naşterea Domnului (25 decembrie) până la Bobotează (6 ianuarie).


4. Ce nu este permis când facem metanii

- nu se sărută pământul;
- nu se face semnul Sfintei Cruci pe pământ;
- metaniile mari nu se fac începând din poziţia îngenunchiat sau aplecat;
- la metaniile mari nu se pun palmele una peste cealaltă şi fruntea peste ele;
- întotdeauna se va atinge pământul cu genunchii, fruntea sau mâna dreaptă;
- la închinăciuni atingerea pământului se face cu mâna deschisă normal;
- metaniile, mai ales cele mari, nu se fac în număr mare în biserică sau în public;
- metaniile nu se însoţesc de alte rugăciuni decât de „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul“;
- metaniile nu se fac foarte repede (ca un exerciţiu fizic);
- Sfântul Isaac Sirul recomandă ca metaniile să nu se facă mai multe de 33 o dată.



Rugăciunea să vină din inimă!
"Îngrijiţi-vă ca, în timp ce vă rugaţi, rugăciunea să vină din inimă. Rugăciunea este suspinul inimii către Dumnezeu: dacă acesta nu există, nici rugăciunea nu există. Rugăciunea trebuie să se săvârşească cu măsură; nu trebuie să fie lungă, ci mai bine să săvârşiţi una scurtă cu toată atenţia şi simţirea" (Sf. Teofan Zăvorâtul, "Sfaturi înţelepte")

marți, 7 august 2012

Bisericuţa din Băneşti: o poveste de trei veacuri

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

REPORTAJ: BISERICILE DE LEMN ALE MOLDOVEI :

Otilia Bălinişteanu
La Băneştii Sucevei, în lunca Siretului, o biserică de lemn ridicată la 1706 aduce către prezent mărturii dintr-o lume marcată de linişte, de smerenie şi de unitate. Construit, odinioară, în miezul unui codru de stejar, cu lemn "de pe loc", lăcaşul ce poartă hramul "Sfântul Nicolae" s-a încăpăţânat să răzbească până în zilele noastre.
  • Fotografii: Otilia Bălinişteanu / Biserica de lemn de la Băneşti, ridicată la 1706

    Fotografii: Otilia Bălinişteanu / Biserica de lemn de la Băneşti, ridicată la 1706
Astăzi, biserica de lemn de la Băneşti (jud. Suceava) se degradează văzând cu ochii. Comunitatea, îmbătrânită şi sărăcită, asistă neputincioasă la un proces ireversibil, dacă nu se va interveni cât mai curând. Felul în care încă arată exteriorul nu trădează suferinţele pricinuite de vremuri lemnului. Abia la interior proporţiile dramei prin care trece monumentul pot fi apreciate cu adevărat. Tot ce se vede înăuntru are urgentă nevoie de o cât mai riguroasă restaurare. Lemnul de pe boltă este putrezit şi şubred. Pictura - aplicată direct pe lemn - este, pe alocuri, aproape spălată de ploaia ce se scurge în voie pe pereţi. Iconostasul are şi el nevoie de intervenţii pentru a-şi recăpăta înfăţişarea de altădată. Numai că pentru toate acestea sunt necesare fonduri substanţiale, bani de care comunitatea de la Băneşti, fără sprijin, nu va putea face rost vreodată.
Declarat monument istoric în anul 2004
Miniaturalul lăcaş făurit din lemn de la Băneşti a fost declarat monument istoric în anul 2004. Deloc întâmplător, dată fiind valoarea sa arhitecturală, picturală şi documentară.
Satul Băneşti deţine una dintre cele mai vechi biserici de lemn din judeţul Suceava, ridicată la început de secol XVIII (1706).
Despre stilul pictural al acestei biserici se spune că ar avea influenţe din epoca Renaşterii. De asemenea, stilul arhitectural constituie o mărturie clară a tipicului acestui gen de construcţii în lemn din Moldova. Dar poate cel mai important lucru ce trebuie amintit este acela că în curtea bisericii de lemn de la Băneşti, la umbra pomilor bătrâni, se află mormântul bunicii lui Mihai Eminescu, Paraschiva Iuraşcu.
În bătrâna bisericuţă s-a slujit neîntrerupt până în 1890, când în sat s-a ridicat un alt lăcaş, de zid. De atunci, slujbe se mai oficiază aici doar de două ori pe an: pe 6 decembrie, de Sf. Nicolae - hramul bisericii, şi pe 29 iunie, de Sf. Apostoli Petru şi Pavel.
Biserica de lemn: o altă lume
Afară, tăpşanul verde, merii bătrâni, zaplazul ce înconjoară curtea largă, toate par rupte de restul aşezării, sugerând cuminţenia unui alt timp.
Intrarea în curtea lăcaşului de la Băneşti se constituie într-o adevărată incursiune în trecut. O cheie de fier uriaşă deschide uşa clopotniţei. După acest hotar ce delimitează, parcă, cele două lumi - cea de azi şi cea de odinioară - bisericuţa se arată ochilor în toată splendoarea sa. Modestă, emanând tăcere şi discreţie. O miniatură dăltuită în lemn, aşezată în mijlocul unei livezi de meri. Seamănă cu o bătrână blândă, ce-şi aşteaptă nepoţii să-i mai treacă, din când în când, pragul.
Cândva, demult, era înconjurată de cruci grele, de piatră, cu înscrisuri tainice - cimitirul satului. Astăzi, doar câteva pietre rătăcite mai amintesc că la rădăcinile acestor pomi odihnesc moşii şi strămoşii băneştenilor. "Din bătrâni am auzit că aici, odată, ar fi fost un schit de călugări. Mai pe urmă a venit un călugăr, Atanasie, şi a făcut o altă bisericuţă, pentru 70 de familii, iar mai apoi, la 1706, s-ar fi ridicat bisericuţa aceasta", povesteşte parohul de la Băneşti, în timp ce înaintăm, pe alee, spre lăcaş.
Valoarea istorică şi arhitecturală
Potrivit inscripţiei de pe ancadramentul uşii de intrare, biserica a fost construită în 1706, de un boier pe nume Ştefan Stamate, ce deţinea o moşie în satul ce-i poartă azi numele, la doar câţiva kilometri depărtare. Pe atunci, aşezarea de la Băneşti nici nu exista, bisericuţa fiind construită în inima unui codru de stejar.
Potrivit tradiţiei locale, partea de lemn a lăcaşului ar fi fost lucrată de doi păstori, iar partea de metal (serafimii de pe boltă, elementele decorative de pe catapeteasmă, precum şi ferecătura uşii de intrare) de doi meşteri ţigani.
Biserica a fost construită din bârne de stejar, încheiate "în coadă de rândunică" şi aşezate pe o fundaţie din piatră de râu. Acoperişul, din draniţă, se sprijină pe console măiestrit lucrate.
Unul dintre elementele cele mai valoroase este uşa de intrare în biserică. Dăltuită din dulapi masivi, de lemn, şi ferecată în tablă groasă, este dovada priceperii deosebite a meşterilor de care aminteam ceva mai sus. La exterior, ancadramentul uşii prezintă elemente decorative incizate: rozete, morişti, brâie răsucite. Deasupra uşii se află inscripţia ce precizează anul construcţiei bisericii: "Cu darul Tatălui şi A Fiului şi a Sfântului Duh apucatu-s-a dumnealui Ştefan Stamate cu tot cheltuiala dumisale şi au făcut sfânta biserică în timpul domniei Ion Antioh Constantin Voievod în anul 7124 aprilie 20".
Splendoarea interiorului
Punctul forte al acestei bisericuţe rămâne, fără îndoială, interiorul. Pictat la 1747, pe cheltuiala familiei boierilor Cănănău, în tehnica tempera pe lemn, a fost refăcut la 1826, în ocru, de către zugravul Ienache Ponici, din Dumbrăveni. Astăzi, puţinele registre pictate care se păstrează încă într-o stare bună constituie etalonul valorii remarcabile de care se bucură acest lăcaş.
Intrarea în biserică îţi rezervă o suită de stări cu totul speciale. Pictura, cu acele coloane ce par că sprijină cheile de boltă, dă senzaţia că biserica nu se termină odată cu bârna de lemn, ci că totul se continuă, ca într-o oglindă.
Iconostasul, realizat odată cu ridicarea bisericii, este bine păstrat şi extrem de valoros sub aspect pictural.
Iar dacă vorbim de interior nu putem omite sistemul de boltire al bisericii. În naos, acesta dă forma treflată a monumentului şi este decorat cu motive vegetale. De mare valoare artistică sunt şi cei doi stâlpi ai peretelui despărţitor dintre naos şi pronaos. "Totul e făcut din daltă, cum se obişnuia pe atunci. Pe aici au fost şi sunt şi acum meseriaşi lemnari foarte buni", spune pr. Ilie Marţineac.
De-a lungul timpului, în registrele parohiei au fost consemnate toate lucrările ce s-au făcut la acest monument. Prima refacere este datată la 1747, când boierul Cănănău ar fi reparat bisericuţa şi ar fi pictat interiorul. "Se pare că la un moment dat biserica ar fi fost blănită la exterior cu scândură. Dar, din cauză că lemnul a putrezit, prin 1960 aceste scânduri au fost scoase cu totul", spune părintele Marţineac. "Acum biserica are nevoie de reparaţii urgente. În interior, pe bolţi, lemnul este scopt şi a început să se depărteze. O prioritate este şi acoperişul, pentru că altfel plouă în interior. Toate autorităţile strâng din umeri. Peste tot pe unde am întrebat şi am cerut ajutorul am găsit acelaşi răspuns: nu sunt bani", explică, cu tristeţe, parohul de la Băneşti.
Bunica lui Eminescu odihneşte lângă bisericuţa de lemn
Urme de pictură pe bârnă
Aşa cum arată documentele parohiei, în curtea bisericii de lemn cu hramul "Sf. Nicolae" de la Băneşti îşi doarme somnul de veci Paraschiva Iuraşcu, bunica lui Eminescu din partea mamei. Originară din Băneşti, Paraschiva Brihuiescu s-a căsătorit cu Vasile Iuraşcu din Joldeşti. A avut nouă copii, unul dintre aceştia fiind Raluca, mama poetului. "Bunica lui Eminescu, din câte ştim din bătrâni, a murit la 51 de ani. Ea e de loc de aici şi a venit, într-o iarnă, la rude. Undeva, la un pod, s-ar fi răsturnat trăsura în care era, iar ea a căzut într-o ţepuşă şi a murit. Au înmormântat-o aici", explică pr. Ilie Marţineac.
Piatra de mormânt a Paraschivei Iuraşcu se păstrează şi astăzi în biserica-monument de la Băneşti, dar locul în care a fost înmormântată nu se mai cunoaşte cu exactitate. Pe piatra funerară se mai poate citi cu mare greutate o inscripţie în chirilică, realizată, se pare, de chiar Vasile Iuraşcu.
Un monument complet uitat
Deşi lăcaşul din lemn de la Băneşti prezintă o valoare culturală şi istorică de excepţie, nici un vizitator nu i-a trecut pragul. Din nefericire, ca în atâtea alte cazuri, şi acest monument pare să se îndrepte spre dispariţie, fără să fi avut ocazia să arate trăitorilor de azi urme preţioase din veacurile care au trecut.
Timpul, necruţător, a dat verdictul, dar autorităţile în drept ar putea salva de la pierzanie un atât de important monument. Între timp, nouă, tuturor, ne stă în puteri să trecem să-l vedem, să-l admirăm şi, poate, să tragem nişte învăţăminte. "Biserica aceasta este oglinda credinţei noastre. Te uiţi în ea şi vezi cum era acum 300 de ani. Parcă-i vezi pe cei de atunci... Cu ea intru în istorie, cu ea mă apropii de Biserica primară, de sfinţii apostoli", consideră părintele Ilie Marţineac.

luni, 6 august 2012

Acatiste pentru diferite trebuinţe

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...



Acatistul Sfintei Treimi pentru cei ce sunt crestini si in realitate sunt necredinciosi

Acatistul Domnului Nostru Iisus Hristos pentru iertarea tuturor pacatelor

Acatistul Sf. Andrei pentru intoarcerea la credinta

Acatistul Sf.Invieri pentru iluminarea mintii

Acatistul Bunei Vestiri pentru implinirea tuturor dorintelor

Acatistul Maicii Domnului pentru necajiti,necazuri mari,pentru indreptar

Acatistul Sf. Acoperamant pentru ocrotirea omului in ziua respectiva

Acatistul sf. Pantelimon pentru cei bolnavi

Acatistul Sf.Vasile pentru indepartarea farmecelor

Acatistul Sf. Cruci pentru indepartarea duhurilor rele

Acatistul Sf.Filoftelia pentru cei ce au necazuri cu parintii si socrii

Acatistu Sf. Parinti Ioachim si Ana pentru cei ce nu pot avea copii

Acatistul Sf. Parascheva pentru indepartarea insectelor care distrug recoltele

Acatistul Sf. Mina pentru furturi

Acatistul Sf. Ioan de la Suceava pentru indepartarea gandurilor necurate

Acatistul Sf.Gheorghe pentru indepartarea visurior necurate si spaimei, pentru imbarbatare si curaj

Acatistul tuturor sfintilor pentru cei prigoniti de copii lor

Acatistul Sf. Muc Ecaterina pentru indelunga rabdare in viata

Acatistul Sf. Stelian pentru copii bolnavi

Acatistul Sf. Varvara pentru indepartarea otravitorilor

Acatistul Sf. Nicolae pentru reusita la examene

Acatistul Sf. Stefan pentru indepartarea duhurilor rele

Acatistul Sf. Haralambie pentru cei ce nu se pot casatori

Acatistul Sf. Muc Ioan Valahul pentru orfani

Acatistul Sf. Imparati Constantin si Elena ocrotitorii batranilor

Acatistul Sf. Petru si Pavelocrotirea de razboi, indepartarea bolilor din tara

Acatistul Sf. Prooroc Ilie indepartarea secetei,aducerea de ploi

Acatistul Sf. Ioan Botezatorul pentru cei ce merg in instanta si se judeca, pentru impacarea cu dusmanii

Acatistul Sf. Muc. Fanurie pentru cei speriati groaznic

Acatistul Sf. Ierarh Alexandru pentru aflarea celor disparuti

Acatistul Sf. Antonie cel Mare pentru aflarea vrajitorilor

Acatistul Sf. Ierarh Vasile,Grigorie si Ioan indepartarea vrajitorilor

Acatistul Sf. Ierarh Calinic de la Cernica pentru aflarea celui care îţi este sortit

Acatistul Sf.ierarh Forest si Sava pentru cei ce fac zilnic farmece-pentru intoarcerea impotriva lor

Acatistul Sf. Muc. Eftenie dezlegari de farmece, casatorii din interes, indepartarea lor

Acatistul Sf. Ierarh Spiridon pentru descoperirea persoanei cu care trebuie sa te casatoresti

Acatistul Sf. Iosif de la Patos pentru pacea sufletului

Acatistul Sf. Visarion intarire in credinta

Acatistul Sf. Mihail si Gavril pentru a lua hotarari corecte in viata

Acatistul Sf. Cuv.Grigorie Decapolitu lupta cu patimile

Al II Paraclis al Maicii Domnului se citeste pentru aflarea adevarului

Primul Paraclis al Maicii Domnului pentru intristari fara rost

O zi binecuvantata!

Muntele Tabor - Manastirea Schimbarea la Fata

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


Muntele Tabor - Manastirea Schimbarea la Fata
Manastirea Schimbarea la Fata, de pe Muntele Tabor, este o manastire greco-ortodoxa inchinata acelui eveniment din viata Mantuitorului, prin care oamenilor li s-a aratat lumina necreata a lui Dumnezeu. Muntele Tabor este locul unde "Vechiul este acoperit de Nou, umanitatea de dumnezeire si Legea de Har". Alaturi de , , , , , si alte asemenea locasuri, Muntele Tabor este unul dintre principale Locuri Sfinte din Israel.
Muntele Tabor - Manastirea Schimbarea la Fata
Muntele Tabor - Har Tavor, Itabyrium, Jebel et-Tur, הַר תָּבוֹר‎, Όρος Θαβώρ - este un deal aflat in capatul estic al Vaii Jezreel, ce se inalta pana la altitudinea de putin peste 500 de metri, in regiunea Galileea de Jos. Aflat la 9 kilometri est de Nazaret si la doar 17 kilometri vest de Marea Galileei, acolo unde incep hotarele lui Isahar si Zabulon, acest deal mai poarta si denumirea de Muntele Schimbarii la Fata a lui Hristos.
Muntele Tabor - in partea stanga este Manastirea Ortodoxa, iar in partea dreapta este cea Catolica
Datorita pozitiei sale strategice, pe cel mai important drum antic din zona (Via Maris, din nord-sudul tarii), cat si a inaltimii sale solitare, Muntele Tabor a constituit, inca din timpurile antice, un important loc de aparare. Pe acesta se inalta in acea vreme o mareata fortareata, ale carei ruine se mai vad inca si astazi, pierdute printre vegetatia florala. Fortareata de pe Tabor este cunoscuta inca din vremea Primului si celui de-al doilea Templu iudaic, iar mai apoi in perioada greceasca, romana si cruciata, ajungand treptat in ruina.
Nu toti sunt de parere ca acesta este exact locul in care Hristos a mers cu cei trei ucenici ai Sai. Sunt pareri care sustin ca existenta aici a unui fort de armata ar fi fost o oarecare piedica in alegerea acestui munte drept loc al minunatului eveniment. In vremea Mantuitorului, acest deal numit "munte" ar fi ajuns pustiu, ceea ce a si permis Acestuia sa il foloseasca drept loc de odihna si rugaciune, in momentul Schimbarrii la Fata.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Incepand cu secolul al IV-lea, crestinii vor incepe sa faca adevarate pelerinaje si slujbe pe acest loc, identificand o piatra de aici drept loc al petrecerii maretului eveniment: Schimbarea la Fata. Locul este deosebit de important si pentru iudei, caci pe acesta l-a binecuvantat Moise, zicand: "Pentru Zabulon a zis: Veseleste-te, Zabulon, in caile tale si tu, Isahare, in corturile tale! Chema-vor acestia poporul pe munte si acolo vor junghia jertfele cele legiuite, caci se hranesc cu bogatia marii si cu comorile cele ascunse in nisip." (Deuteronom 33,18-19)
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Iudeii identifica acest loc si cu acela in care s-a petrecut lupta dintre Barac si Iabin, pomenita in Vechiul Testament. Pe muntele Tabor s-au adunat barbatii lui Zabulon si Isahar, condusi de Barac si Debora, pentru a ataca ostile lui Sisera. "Si a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedesul Neftalimului si i-a zis: Domnul Dumnezeul lui Israel iti porunceste: Du-te si te suie pe Muntele Tabor si ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali si din fiii lui Zabulon; Iar Eu voi aduce la tine, la paraul Chison, pe Sisera, capetenia ostirilor lui Iabin si carele lui si oastea lui cea multa si-l voi da in mainile tale." (Judecatori 4,6)
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Spre deosebire de muntii Nazaretului, acesta este unic in toate caracteristicile sale, atat in cele privind forma, cat si in cele privind structura geologica. Desi arata ca un vulcan stins, acesta nu are nici un element vulcanic. Platoul acestui deal calcaros are o forma eliptica, pantele lui fiind destul de abrupte iar privelistea oferita, mareata. Astazi, doua sate de arabi se inalta la baza Muntelui: Shibli-Umm al-Ghanam, in partea lui estica, si Daburiyya, in cea vestica. Arabii numesc acest deal "Jebel et-Tur, adica "Muntele Muntilor". Tot aici se mai afla si o comunitate de evrei, cunoscuta sub denumirea de Kfar Tavor.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Muntele Tabor - Muntele Sfant al Schimbarii la Fata - a gazduit pe el trei biserici crestine, inchinata maretului eveniment, dupa cum marturiseste un Pelerin Anonim din anul 570. Un alt pelerinj, numit Willibaldus, mentioneaza ca in anul 723, pe Muntele Tabor mai fiinta o singura biserica, inchinata "lui Hristos, lui Moise si lui Ilie". Astazi muntele pastreaza doua manastiri crestine, una ortodoxa si una franciscana. Manastirea greco-ortodoxa este situata in partea nord-estica a muntelui, in varful platoului, in timp ce cea catolica se afla in partea sudica a muntelui.
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - scurt istoric
Prima mentionare a existentei unei fortarete pe acest munte o avem inca din secolul III i.Hr, cand o armata seleucida s-a asezat aici. In anul 66, locul va fi refortificat de catre Iosif, in cadrul Primei Revolte Iudaice, insa in urmatorul an ea va cadea sub Imparatul roman Vespasian. In anul 348, Episcopul Chiril al Ierusalimului spunea ca pentru el, "Muntele Tabor este cel pe care s-a urcat Hristos, iar nu Muntele Hermon", dupa cum marturiseau unii.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Pana la sfarsitul secolului al IV-lea, pe munte se va fi inaltat deja o biserica crestina. Pana in anul 570, trei biserici bizantine se vor inalta pe munte, sau cel putin o mareata manastire cu trei capele, inchinate lui Hristos, lui Moise si lui Ilie. Pana in secolul al VII-lea, pe Muntele Tabor se inalta deja o puternica manastire fortificata, asociata cu calugarii armeni. In secolul al IX-lea, aici este mentionat un episcop grec.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Muntele Tabor a fost vazut drept maret loc sfant si in perioada cruciatilor, cand aici se aflau o multime de chilii cu calugari sihastri. Un staret latin este numit in aceasta manastire, la putin timp dupa anul 1099. Manastirea greco-ortodoxa a fost pusa sub indrumarea unei comunitati benedictine intre anii 1103-1128. In aceasta vreeme, trei biserici bizantine sau trei simple capele existau inca pe munte.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Armata musulmanilor a atacat si devastat manastirea in anul 1113, insa aceasta va fi reinfiintata peste doi ani, in 1115. La un anumit moment dat, in cadrul secolului al XII-lea, vechea biserica bizantina cu trei abside va fi inlocuita cu o basilica romanica cu trei abside. Aceasta va incadra piatra pe care se crede ca ar fi stat Hristos, in momentul Schimbarii la Fata. In partea nordica si sudica a manastirii se intind cladirile manastirii benedictine, incluzand o capela si o baie.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor          Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
In anul 1183, o parte a armatei lui Salah al-Din a urcat muntele si a pustiit manastirea greceasca, insa nu a reusit sa devasteze si manastirea catolica, puternic fortificata pana in anul 1187. Incepand cu anul 1212, doi conducatori militari Ayyubid (Adil si Mu'azzam Isa) au construit puternice ziduri si fortificatii de jur-imprejurul platoului Muntelui Tabor, avand drept scop supravegherea drumului ce ducea spre Acre. Fortificatia avea 13 turnuri. Dupa un atac aproape reusit al cruciatilor, in anul 1217, Mu'azzam a daramat fortificatiile.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
In toata aceasta perioada se pare ca Manastirea Schimbarea la Fata a supravietuit neatinsa, multimi de pelerini continuand sa vine aici spre inchinare si binecuvantare. Muntele Tabor avea sa ajunga din nou in mainile francilor, intre anii 1229 si 1241. In anul 1255, aceasta a fost data in grija Cavalerilor de Malta, insa in anul 1263, sultanul Baybars va distruge biserica manastirii, intreg muntele fiind transformat in parc de vanatoare pentru memeluci.
In secolul al XIV-lea, comunitatea locala crestina se va ocupa cu scoaterea la lumina a ruinelor vechii manastiri de pe Muntele Tabor. In data de 6/19 august, crestinii urcau pe munte cu prapuri si cruci, spre a sluji Sfanta Liturghie, obicei impamantenit peste secole. In anul 1631, Fakhr al-Din a dat franciscanilor dreptul de a locui pe Muntele Tabor, dept recunoscut si de otomani, in cadrul secolelor XVII-XVIII. Franciscanii au locuit in camerele ramase in picioare din vechea cetate, in fosta baie, pana la descoperirea ruinelor bisericii cruciate, in anul 1858. Tot acum incepe si reconstruirea acesteia. In anul 1924 va fi terminata actuala biserica, zidita peste ruinele celei din secolul al XII-lea.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
In secolul al XIII-lea, cand manastirea ortodoxa bizantina ajunsese deja cu totul pustie, Arhimandritului Irinarh Roseti, cu metania din manastirea Neamt, i s-a dat de Dumnezeu sa repare aceasta sihastrie. Dupa lungi osteneli si nevointe la mai multe manastiri si schituri in Tara Romaneasca si Moldova, in anul 1843 el a plecat cu ucenicul sau, Nectarie Banul, la Locurile Sfinte si s-au stabilit pe Muntele Tabor. Aici au petrecut impreuna 16 ani, in desavarsita sihastrie si dorire de Dumnezeu, rabdand multe ispite de la oameni si de la diavol.
In anul 1859, al unirii celor doua provincii romanesti, Moldova si Tara Romaneasca, Cuviosul Irinarh Roseti a inceput constructia bisericii Manastirii Schimbarea la Fata a Domnului de pe Muntele Tabor. Ostenitorul arhimandrit si parinte duhovnicesc n-a reusit sa termine aceasta lucrare sfanta, caci s-a mutat la cele vesnice la 26 decembrie 1863, fiind inmormantat in biserica inceputa de el si terminata de ucenicul sau, Nectarie.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Cuviosul Irinarh a fost pretuit si recunoscut ca mare duhovnic si sfant parinte inca din viata. Locuitorii din partile Nazaretului si din Cana Galileei alergau la el pentru sfat, rugaciune si spovedanie, avandu-l la mare evlavie datorita vietii sale, precum si darului vindecarilor cu care fusese inzestrat de Dumnezeu.
Locul de egumen a fost luat de ucenicul sau, ierodiaconul Nectarie Banul. El a terminat manastirea si a mentinut randuiala slujbei in limba romana pana in anul 1890, cand, datorita batranetii si suferintelor, s-a retras la Manastirea Sfantul Sava. In vremea noastra, ctitoria arhimandritilor Irinarh si Nectarie este locuita de calugari greci si apartine canonic de Mitropolia Ortodoxa de Nazaret.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Manastirea Schimbarea la Fata de pe Muntele Tabor - arhitectura locului
Astazi, muntele se poate urca la pas, pe drumul ce serpuieste in curbe stranse panta abrupta sau cu microbuzul. Acum aproape 1.600 de ani, acest drum era extrem de greu de parcurs, peste 4.500 de trepte fiind sapate in piatra muntelui.
Inca si astazi mai pot fi vazute zidurile de secol XIII ce inconjoara varful Muntelui Tabor. Platoul muntelui este impartit intre greco-ortodocsi (nord-est) si romano-catolici (sud-est). In partea vestica a muntelui se afla ruinele fortificatiei lui Iosif. In manastirea latina se ajunge trecand prin Poarta Vanturilor, initial fiind poarta fortaretei lui al-Adil.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Pastrand traditia ascetica, in partea nord-vestica a Muntelui Tabor se afla o Biserica a Sfantului Melchisedec. Numele acesteia se trage de la o traditie din secolul al IV-lea, potrivit careia Melchisedec a petrecut sapte ani in sihastrie, pe acest munte, mai inainte de a se intalni si a-l binecuvanta pe Avraam. Cea mai mare parte a acesteibiserici a fost ridicata in secolul al XIX-lea, folosind insa materiale de la o constructie mai veche.
In partea ortodoxa a muntelui se inalta frumoasa manastire ortodoxa. Biserica inchinata Sfantului Prooroc Ilie, construita in anul 1845, este si ea prezenta aici. Aceasta este o basilica cu trei abside si patru nave, partea cea mai de jos a absidei centrale apartinand secolului al XII-lea. Picturile in fresca au fost lucrate in anul 1912.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Biserica centrala a manastirii, inchinata Schimbarii la Fata a Mantuitorului, a fost terminata de construit in anul 1911, dupa cum marturiseste si prima pisanie de pe turnul portii. Deasupra usii manastirii se vede semnul TaFo, adica literele grecesti Tau si Fi, cuvantul "tafos" insemnand "mormant". Cuvantul si simbolul trimit la Sfantul Mormant, acesta fiind un simbol de recunoastere a Bisericii Grecesti.
Muntele Tabor - minunea anuala petrecuta la Schimbarea la Fata
Muntele Tabor aduce anual, inaintea tuturor ochilor, o minune mai putin cunoscutadecat cea care se petrece la Boboteaza, cand Iordanul se intoarce inapoi, sau la Inviere, cand Sfanta Lumina coboara din cer. Cand crestinii sarbatoresc Schimbarea la Fata a Domnului (noaptea dintre 18-19 august) pe Sfantul Munte Tabor, in timpulSfintei Liturghii, se coboara asupra manastirii ortodoxe, un nor luminos care nu are caracteristicile unui nor obisnuit.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Norul se arata ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, el aparand o singura data pe an, intotdeauna in acelasi loc si la aceeasi vreme. Odata cu privegherea ce se face in biserica, din varful muntelui se poate vedea, in directia Nazaretului, o fasie portocalie de nori, miscandu-se intr-un mod unic. Aceasta nu dispare de pe cer pana noaptea tarziu.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
In momentul slujirii Sfintei Liturghii, aceasta vine deasupra Muntelui Tabor. In vremea cantarii Imnului Heruvic, norul cu pricina, de o lumina aproape materialnica, incepe sa se asezeze peste manastirea ortodoxa. Din nor se desprinde bucatele de forma unor mici sfere albe, ajungand deasupra turlei bisericii. Aceasta se vede de catre oricine, nimeni neputand contesta prezenta si particularitatile acestui nor unic.
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Manastirea Schimbarea la Fata - Muntele Tabor
Muntele Tabor

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.