vineri, 30 martie 2012

PARASTASELE ŞI FOLOSUL LOR

http://www.parohiamacin4.org/pomeni_morti.htm
DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!

Ieromonah Benedict Aghioritul
  
Traducere din limba greacă de Ieroschimonahul Ştefan Nuţescu SCHITUL LACU - SFÂNTUL MUNTE ATHOS
Editura "EVANGHELISMOS Bucureşti, 2002
  

Despre parastase în general

Una dintre tradiţiile vechi şi nestrămutate ale Bisericii noastre este şi rugăciunea pentru cei morţi. Istorisirea Sfintei Evanghelii despre dumnezeiasca şi minunata Schimbare la Fată a Domnului, care ni-i înfăţişează pe Moise şi pe Ilie, precum şi pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, ne arată limpede că morţii au o conştiinţă desăvârşită.
Trecând prin moarte, viaţa continuă. Cei care pleacă din această viaţă îşi păstrează comuniunea duhovnicească cu mădularele Bisericii care se află pe pământ prin virtutea dragostei în Hristos. Această dragoste face să fie una totalitatea credincioşilor. Ea îi uneşte, deoarece Biserica este una şi are drept Cap pe Hristos. Noi, cei care credem, alcătuim trupul Bisericii şi fiecare în parte suntem un mădular al acestui trup. Moartea schimbă, dar numai în mod simţit, legăturile dintre cei ce au murit şi cei ce trăiesc. "Şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem" (Romani 14, 8).
Biserica se împarte în două: cea biruitoare şi cea luptătoare. Din Biserica biruitoare fac parte aceia care şi-au săvârşit întru biruinţă lupta lor din viaţa pământească şi aşteaptă cununa dreptăţii "în ziua aceea". Din Biserica luptătoare fac parte aceia care încă se luptă împotriva păcatului pentru a ajunge la desăvârşire. Însă mădularele Bisericii biruitoare şi luptătoare au o legătură indestructibilă între ele, căci cei care se află în cer nu sunt nepăsători faţă de cei care se mai află în această viaţă. "Moartea trupească, despărţirea sufletului de trup nu distruge legătura credinciosului cu Biserica; nu-l desparte de celelalte mădulare în Hristos". De altfel, dragostea este veşnică precum sunt şi sufletele. Din nenumăratele mărturii cuprinse în Sfânta Scriptură, dar mai ales în Istoria Bisericii noastre şi în Tradiţie, aflăm că există o comuniune duhovnicească şi o întrajutorare în dragoste şi rugăciune între mădularele Bisericii cereşti şi pământeşti, deoarece toţi împreună alcătuim "o comuniune de sfinţi".
Toţi cei care au adormit şi toţi cei ce trăim în această lume ne aflăm într-o tainică şi mai presus de fire comuniune de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească. Prin această legătură cei vii îi ajută pe cei morţi. Astfel a rânduit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul să se mântuiască prin celălalt.
***
Pe această legătură se întemeiază parastasele Bisericii noastre, care dintru început le săvârşea şi se ruga pentru cei adormiţi. Dacă parastasele nu ar fi folosit pe cei morţi, Biserica nu le-ar fi săvârşit şi nu s-ar fi rugat pentru ei. 

Mărturii despre sfintele parastase

A. Din Sfânta Scriptură
1. Din Vechiul Testament
Prima referire la parastase o avem în cap. 9 din Cartea lui Neemia (a doua a lui Ezdra), unde israelitenii L-au rugat pe Dumnezeu să ierte păcatele părinţilor lor mai dinainte adormiţi. "În ziua de 24 a acestei luni s-au adunat toţi fiii lui Israel, îmbrăcaţi cu sac şi cu capetele presărate cu cenuşă ca să postească. Şi osebindu-se cei ce erau din neamul lui Israel de toţi cei de alt neam, au venit de şi-au mărturisit păcatele lor şi fărădelegile părinţilor lor. Şi după ce s-au aşezat la locurile lor, li s-a citit din cartea legii Domnului Dumnezeului lor un sfert de zi, iar alt sfert de zi şi-au mărturisit păcatele lor şi s-au închinat Domnului Dumnezeului lor" (1-3).
În Cartea a doua a Macabeilor (12, 36-46) se istoriseşte următoarea întâmplare. Într-o luptă a lui Iuda cu Gorgias a ieşit biruitor Iuda, deşi a avut destui morţi. După luptă "a doua zi au venit cei ce erau cu Iuda, precum a fost rânduit ca să ridice trupurile celor omorâţi şi să le aşeze cu rudeniile în părinteştile morminte. Şi a aflat sub hainele fiecăruia dintre cei morţi lucruri închinate idolilor Iamniei, de la care îi oprea legea pe iudei şi tuturor vădit lucru a fost că pentru această pricină au căzut aceştia... Iar viteazul Iuda a îndemnat mulţimea să se păzească fără de păcat şi, strângând bani după numărul bărbaţilor care erau cu el, două mii de drahme de argint a trimis în Ierusalim, să se aducă jertfă pentru păcat. Foarte bun şi cuvios lucru pentru socotinţa învierii morţilor! Că de n-ar fi avut nădejde că vor învia cei care mai înainte au căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi... Drept aceea, sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat". 
2. Din Noul Testament
În Noul Testament, Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a II-a către Timotei vorbeşte despre Onisim care deja murise: "Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul" (1, 18).
Aşadar, în Sfânta Scriptură există locuri în care se vorbeşte limpede despre rugăciunea pentru cei morţi, de aceea şi parastasele se săvârşesc încă din primele veacuri în Biserica noastră.
Şi aceasta deoarece, aşa cum scrie Sfântul Apostol Pavel, vii şi morţi suntem "trupul lui Hristos şi mădulare în parte" (1 Corinteni 12, 27).
B. Mărturii din Sfânta Tradiţie
1. Sfinţii Părinţi ai Bisericii
Mărturiile pe care le avem din Sfânta Tradiţie a Bisericii noastre sunt mai bogate.
1. "Învăţătura celor doisprezece Apostoli", una dintre cele mai vechi cărţi ale Bisericii noastre, porunceşte să se săvârşească parastase pentru cei morţi la trei zile, la nouă, la patruzeci şi la un an.
2. Tertulian (+240-250 d. Hr.) unul dintre cei mai vechi scriitori bisericeşti, pomeneşte mereu despre Liturghiile ce s-au săvârşit pentru cei morţi şi mai ales în cartea sa "Despre coroană".
3. Sfântul Mucenic Ciprian (+258 d. Hr.), într-una din epistolele sale, ne face cunoscut că datoria principală a vechilor creştini era să aducă jertfe şi rugăciuni pentru cei adormiţi.
4. Istoricul bisericesc Eusebiu, descriind înmormântarea măreaţă a Sfântului Constantin cel Mare în Biserica Sfinţilor Apostoli, spune că trupul fericitului său suflet "s-a contopit cu poporul lui Dumnezeu, învrednicindu-se de dumnezeieşti slujbe şi liturghii".
5. Sfântul Ambrozie, episcopul Mediolanului (330-337) săvârşea în fiecare zi Sfânta Liturghie pentru Valentinian, Teodosie şi Sotiro.
6. Fericitul Augustin (354-430) după ce a săvârşit înmormântarea maicii sale, spune că, deşi trupul ei se afla în mormânt, el săvârşea "după obicei jertfa pentru mântuirea sufletului ei". Deoarece, precum el însuşi spune mai jos, mama lui nu considera nimic altceva mai important decât a i se pomeni numele la Sfânta Liturghie. De asemenea el a scris o întreagă carte despre cei adormiţi cu titlul "De cura pro mortuis".
7. Sfântul Chiril al Ierusalimului, în "Catehezele" sale spune că, după sfinţirea Cinstitelor Daruri "pomenim şi pe cei morţi, mai întâi pe patriarhi, apostoli, prooroci, mucenici, ca pentru rugăciunile şi mijlocirile lor, să primească Dumnezeu rugile noastre".
8. Sfântul Ioan Damaschin a alcătuit o lucrare completă cu titlul "Despre cei adormiţi în credinţă".
9. Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la aceasta, spune: "Nu s-au legiferat acestea la întâmplare de către dumnezeieştii Apostoli, adică faptul de a ne aduce aminte în timpul Înfricoşătoarelor Taine de cei care au plecat din această viaţă, căci aceia au cunoscut că mult câştig şi mare folos sufletesc se dobândeşte din aceasta" (Omilia 4 la Epistola către Filipeni).
10. Sfântul Noul Mucenic Iacov, în 1520, atunci când era dus la mucenicie, a poruncit ucenicilor lui să-i facă parastasele după rânduiala Bisericii.
11. Sfântul Nectarie din Eghina, cel de curând proslăvit, a întocmit o lucrare cu titlul: "Despre nemurirea sufletului şi despre sfintele parastase", în care prin nenumărate texte patristice şi întâmplări din vieţile sfinţilor Bisericii noastre dovedeşte folosul pe care îl aduc parastasele.
2. Mărturii din Sfintele Liturghii
În toate Sfintele Liturghii se află rugăciuni pentru cei adormiţi. În Sfânta Liturghie a Apostolului Marcu se găseşte următoarea rugăciune pentru cei adormiţi: "Şi sufletele acestora (pentru care preotul a săvârşit Liturghia şi s-a rugat) şi ale tuturor odihneşte-le, Stăpâne Doamne Dumnezeul nostru, în corturile Sfinţilor Tăi... Aşa, Doamne, odihneşte sufletele acestora şi Împărăţiei Cerurilor le învredniceşte".
În Sfânta Liturghie a Sfântului Iacov, fratele Domnului, după pomenirea apostolilor, proorocilor se rostesc următoarele:
"Doamne, Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, pomeneşte pe ortodocşii creştini pe care i-am pomenit şi pe care nu i-am pomenit şi îi odihneşte acolo... Şi fă să fie jertfa noastră bineprimită, sfinţită în Duhul Sfânt spre iertarea greşelilor noastre şi ale celor din neştiinţă ale poporului şi spre odihna sufletelor celor mai înainte adormiţi".
În Sfânta Liturghie a Sfântului Clement ucenicul Sfântului Apostol Petru se spune: "Încă ne rugăm Ţie, Doamne, şi pentru Sfânta Ta Biserică cea de la o margine până la cealaltă... şi pentru toţi cei ale căror nume Tu Însuţi bine le cunoşti". (Diaconul îndeamnă poporul să se roage împreună cu preoţii "pentru cei adormiţi în credinţă").
De asemenea în Sfintele Liturghii ale Sfinţilor Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur se face referire la cei adormiţi: "... pomeneşte pe toţi cei adormiţi în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice şi îi odihneşte pe ei acolo unde străluceşte lumina feţei Tale". Aici preotul pomeneşte numele celor adormiţi.
3. Dipticele Bisericii
Rugăciunile pentru cei adormiţi sunt o tradiţie apostolică, lucru ce se poate vedea din Dipticele Bisericii. Dar ce sunt Dipticele? Sunt două scânduri unite între ele ca plăcile de piatră ale lui Moise pe care era scris Decalogul. Pe Diptice erau scrise numele ortodocşilor. Potrivit cu hotărârile Sinodului al V-lea ecumenic, după sfinţirea Cinstitelor Daruri şi mai precis după "Cuvine-se cu adevărat...", diaconul pomeneşte numele scrise în Diptice. Iar această rânduială se păstrează până astăzi.
Dipticele sunt de trei feluri: Dipticele sfinţilor, ale celor vii şi ale celor adormiţi. Dipticele sfinţilor există din vremea Sfântului Dionisie Areopagitul. Dipticele celor adormiţi sunt şi ele foarte vechi şi se face referire la ele în Liturghia Sfântului Evanghelist Marcu. În Dipticele celor vii erau scrişi arhiereii, împăraţii, toţi cei care aveau diferite vrednicii şi stăpâniri, mai ales cei care au ajutat acea biserică şi în general tot poporul. Aceste Diptice se păstrează de către preoţi cu multă scumpătate în Sfântul Altar. Această scumpătate a păstrării Dipticelor se datorează faptului că, potrivit învăţăturii Bisericii Ortodoxe, sfinţii trebuie slăviţi ca sfinţi, ortodocşii trebuie fericiţi ca ortodocşi, ereticii trebuie osândiţi ca apostaţi, iar "cei ce s-au săvârşit întru credinţă, ale căror nume numai Domnul le cunoaşte" trebuie să fie pomenite.
Rugăciunile şi parastasele pentru cei adormiţi sunt susţinute de incontestabila Tradiţie apostoli că, de la care am moştenit obiceiul de a ne ruga la Sfânta Proscomidie pentru cei adormiţi şi de a aşeza miridele lor în faţa Sfântului Agneţ alături de miridele pentru cei vii. Iar aceste miride ale celor vii şi ale celor adormiţi sunt puse în Sfântul Potir, şi astfel primesc sfinţire şi izbăvire de la Preasfântul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, în timp ce preotul rosteşte: "Spală Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Cinstit Sângele Tău pentru rugăciunile sfinţilor Tăi. Amin".
4. Mărturisirile de credinţă ale Bisericii
"Mărturisirea de credinţă" a lui Mitrofan Critopulos
În Mărturisirea de credinţă a lui Mitrofan Critopulos, patriarhul Alexandriei, se spun următoarele referitor la subiectul nostru: "Biserica lui Hristos a rânduit să fie aduse rugăciuni şi cereri pentru cei adormiţi, astfel încât, prin aceste rugăciuni ce se înalţă la Dumnezeu, ori să se slobozească cu desăvârşire de suferinţele ce i-au cuprins, ori să afle o oarecare uşurare şi mângâiere în închisoarea în care se află sufletelor lor. Ne rugăm pentru cei adormiţi, pomenind pe fiecare în parte în prima zi, în a treia, a noua, a douăzecea, a patruzecea, apoi la trei luni, la şase luni şi, în sfârşit, la un an; şi ori de câte ori rudele celui ce a plecat vor să facă aceasta, nu sunt împiedicate. Dar şi în fiecare sâmbătă din tot timpul anului se fac rugăciuni de către Biserică, pentru toţi morţii care s-au săvârşit întru credinţă. Şi aceasta se face în toate bisericile. Şi ori de câte ori se săvârşeşte Sfânta Liturghie totdeauna se pomenesc şi aceştia".
"Mărturisirea de credinţă" a lui Petru Movilă
În această "Mărturisire de credinţă" se spun următoarele: "După moarte nu mai este vreme de pocăinţă şi de fapte bune. Din aceste cuvinte se vădeşte faptul că după moarte sufletul nu se poate slobozi sau pocăi şi nu poate face nici o faptă bună prin care să se poată dezlega de legăturile iadului. Numai Sfintele Liturghii, rugăciunile şi milosteniile care se fac pentru el de către cei vii îl ajută şi îl slobozesc de legăturile iadului".
Explicând versetul de la Luca 12, 5: "Temeţi-vă de acela care are putere să arunce în gheena", scrie: "Nu a spus că după moarte îl aruncă în gheena, ci îl poate arunca, deoarece păcătoşii care mor nu sunt aruncaţi neapărat în iad, ci aceasta se află în stăpânirea lui Dumnezeu, precum în stăpânirea Lui se află şi iertarea. Iar aceasta o spun pentru jertfele şi milosteniile ce se aduc pentru cei adormiţi, care folosesc mult chiar şi pe cei care au murit în păcate grele. Deoarece după moarte nu aruncă sufletele în gheena, ci are stăpânire să le arunce. Aşadar, să nu încetăm a-L ruga pe Cel Care are stăpânirea să arunce sufletele în gheena, însă nu o foloseşte, dar şi puterea de a ierta".
Mărturisirea de credinţă a lui Dositei, patriarhul Ierusalimului
În anul 1672 s-a ţinut la Ierusalim un sinod local, unde s-a discutat şi subiectul parastaselor. De aici putem observa importanţa discuţiei, căci ea nu este o simplă paranteză între celelalte subiecte ale credinţei, de vreme ce un sinod local este nevoit să ia poziţie în această privinţă.
Aşadar, în Mărturisirea de credinţă a lui Dositei, patriarhul Ierusalimului, în articolul 18 se spun următoarele: "Credem că sufletele celor adormiţi se află ori în odihnă, ori în chinuri, potrivit cu faptele pe care le-a făcut fiecare...". "...Se eliberează de către bunătatea nemărginită (a lui Dumnezeu) prin rugăciunea preoţilor şi facerile de bine, pe care le săvârşesc rudele fiecăruia dintre cei adormiţi, şi prin puterea cea mare a Jertfei celei fără de sânge, pe care Biserica cea sobornicească şi apostolească o săvârşeşte zilnic pentru cei adormiţi, atât în parte cât şi de obşte, pentru toţi". Se înţelege desigur că nu cunoaştem vremea slobozirii lui. Apoi completează: "Faptul că aceştia se slobozesc din legăturile lor înainte de Învierea cea de obşte şi judecată, îl cunoaştem şi credem, dar când va fi nu ştim".
5. Vieţile Sfinţilor
Şi din Vieţile Sfinţilor aflăm despre folosul pe care îl aduc parastasele.
În viaţa Sfântului Macarie Egipteanul se istoriseşte următoarea întâmplare: "Într-o zi umblând sfântul prin pustie, a aflat un craniu şi mişcându-l cu toiagul, l-a întrebat: "Cine eşti tu?” Eu am fost popă idolesc al elinilor ce au petrecut în locul acesta, a răspuns căpăţâna, iar tu eşti Macarie, purtătorul de duh, şi în oricare ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri şi te vei ruga pentru ei, se mângâie puţin»".
În viaţa Sfintei Tecla se spune că atunci când a prins-o ighemonul Alexandru şi o ducea la chinuri, înainte de mucenicie a încredinţat-o bogatei nobile Trifena ca s-o păzească până va veni s-o dea spre mâncare fiarelor. Fiica Trifenei, care murise cu câteva zile mai înainte i-a apărut mamei sale în vis şi i-a spus: "Mamă, să iubeşti pe străina Tecla şi să o ai de fiică în locul meu, deoarece este roaba lui Dumnezeu şi poate face rugăciune ca Domnul să mă aşeze în locaşurile drepţilor". De îndată ce s-a deşteptat, Trifena i-a spus sfintei: "Fiica mea cea de-a doua, roagă-te lui Hristos al tău să odihnească pe fiica mea în viaţa cea veşnică aşa cum mi-a cerut în vedenie". Atunci sfânta ridicându-şi mâinile spre cer, s-a rugat, spunând: "Doamne al meu, Iisuse Hristoase, Fiul adevăratului şi viului Dumnezeu, ascultă-mă pe mine roaba Ta şi odihneşte pe Falconilla în viaţa cea veşnică, după voia Ta cea sfântă" (Vieţile Sfinţilor, 24 septembrie).
Un oarecare dintre părinţii purtători de Dumnezeu avea un ucenic care trăia în nepăsare faţă de cele duhovniceşti şi a murit într-o nepăsare şi mai mare. După o vreme stareţul îl vede pe ucenicul său afundat până la gât în mocirlă. După multe lacrimi şi rugăciuni, bătrânul, într-o altă vedenie, îl vede pe ucenic afundat până la mijloc în mocirlă. Adăugând apoi multe osteneli şi lacrimi, îl vede slobozit cu desăvârşire din mocirlă.
Despre Sfântul Grigorie Dialogul se spune că l-a mântuit pe împăratul Traian prin rugăciune, după care a auzit un glas de la Dumnezeu spunându-i: "Am auzit rugăciunea ta şi am dăruit iertare lui Traian. Dar tu de acum înainte să nu te mai rogi pentru păgâni". Împărăteasa Teodora, prin rugăciunile preoţilor, a slobozit pe soţul ei, împăratul Teofil din legăturile iadului. 
Multe întâmplări asemănătoare se istorisesc în vieţile cuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţi, care prin rugăciunile lor au ajutat pe mulţi. Dar mai multe se pot spune şi scrie de către liturghisitorii de astăzi ai Celui Preaînalt, care prin Liturghiile săvârşite de ei, ajută sufletele creştinilor adormiţi.

Vremea săvârşirii parastaselor

Dar când trebuie să se săvârşească parastasele? În "Învăţătura celor doisprezece Apostoli" se spune că trebuie să săvârşim parastasele la a treia zi, la a noua, Ia a patru zecea şi Ia un an. Sfântul Isidor Pelusiotul spune că se săvârşesc la a treia zi în amintirea Învierii celei de a treia zi a Domnului; la a noua zi după numărul puterilor îngereşti; la a patruzecea zi potrivit obiceiului din Vechiul Testament, deoarece şi iudeii, atunci când a murit Moise l-au plâns patruzeci de zile.
Despre parastasele anuale, face referire Sfântul Grigorie Teologul în cuvântul pe care l-a rostit la înmormântarea fratelui său Chesarie: "Pe unele le-am dat şi pe altele le vom da prin cinstirile şi pomenirile ce le oferim anual".
Sfântul Simeon al Tesalonicului, în pomenirile la trei zile şi nouă zile, vede alt simbolism. Pomenirea la trei zile se săvârşeşte pentru cel adormit, deoarece omul şi-a luat fiinţa prin Sfânta Treime şi deoarece, mutându-se, trebuie să se preschimbe şi să se arate în vechea lui frumuseţe în care a fost îmbrăcat înainte de călcarea poruncii sau poate în una şi mai frumoasă. Cea de la nouă zile, pentru ca duhul acestuia, fără de trup fiind, să se împreuneze cu sfintele duhuri şi cu îngerii în ceata lor, fiind asemenea lor după fire. Iar la patruzeci de zile se face pentru Înălţarea Mântuitorului, care s-a săvârşit în această zi după Înviere, ca şi El înviind atunci să se înalţe... şi să întâmpine pe Judecătorul... Iar parastasele anuale propovăduiesc iarăşi pe Sfânta Treime şi se săvârşesc pentru cel adormit spre slava Ei, deoarece omul şi-a luat fiinţa de la Sfânta Treime şi iarăşi dezlegat de trup tot spre Ea trebuie să se îndrepte... Sau pentru a dovedi că este nemuritor după suflet şi că iarăşi se va înnoi atunci când Ziditorul va voi să-i învieze trupul său...".
În "Mărturisirea de credinţă" a lui Mitrofan Critopulos se arată, aşa cum am spus mai sus: "Ne rugăm pentru cei adormiţi, pomenind pe fiecare în parte în prima zi, în a treia, a noua, a douăzecea, a patruzecea, apoi la trei luni, la şase luni şi, în sfârşit la un an; şi de câte ori rudele celui ce a plecat vor să facă aceasta, nu sunt împiedicate. Dar şi în fiecare sâmbătă din tot timpul anului se fac rugăciuni de către Biserică, pentru toţi cei adormiţi întru credinţă. Şi aceasta se face în toate bisericile. Şi ori de câte ori se săvârşeşte Sfânta Liturghie, totdeauna se pomenesc şi aceştia".
În afară de acestea Biserica noastră mai are două Sâmbete ale morţilor, în care se pomenesc toţi drepţii din Legea Veche şi creştinii din toate vremurile.
Prima Sâmbătă a morţilor, Sfinţii Părinţi au rânduit-o înaintea Duminicii Înfricoşatei Judecăţi (a lăsatului sec de carne). În această zi Biserica săvârşeşte parastase pentru fiii ei care au murit în pământ străin, în mare sau în pustie. Deoarece pentru aceştia nu s-au făcut parastase şi au fost lipsiţi de foloasele lor, dumnezeieştii Părinţi, mişcaţi de iubirea de oameni au rânduit să se săvârşească parastase pentru toţi cei adormiţi, ca să fie cuprinşi şi cei cărora nu li s-au făcut parastase.
Dar pentru care pricină Sfinţii Părinţi au ales această Sâmbătă? Deoarece au rânduit în următoarea zi pomenirea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, au găsit că este potrivit să fie pomenite şi sufletele ca prin aceasta să-L roage pe Înfricoşătorul Judecător să folosească obişnuita milostivire şi să le aşeze în odihna pe care le-a făgăduit-o.
A doua Sâmbătă a morţilor este rânduită de Biserica noastră la nouă zile după Înălţarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adică în Sâmbăta dinaintea Cincizecimii. La acest parastas Biserica noastră pomeneşte pe toţi dreptcredincioşii adormiţi de la Adam până astăzi.
Ea se roagă pentru aceştia şi cere de la Hristos, Care S-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a dreapta Tatălui, să-i învrednicească ca în ceasul judecăţii să dea răspuns bun Celui Care va judeca tot pământul, să fie aşezaţi de-a dreapta Lui, în bucurie, în partea drepţilor şi în ceata luminoasă a sfinţilor şi să se facă vrednici moştenitori ai împărăţiei Lui. Dar Biserica nu se roagă numai pentru creştini, deoarece de la Adam până la Hristos n-a fost nici un creştin, ci se roagă pentru toţi oamenii.
În aceasta poate vedea oricine dragostea Bisericii noastre pentru întreg neamul omenesc.

Materiile necesare pentru săvârşirea parastasului

Lucrurile cele mai necesare pentru săvârşirea unui parastas sunt: prescura (colacul), vinul, coliva, tămâia şi lumânările.
Slujba parastasului nu este numai o lucrare a oamenilor, ci mai ales a lui Hristos, căci de la El vom cere ajutor şi acest ajutor ni-l poate oferi numai prin Sfânta Liturghie. De aceea este bine să se pomenească şi la Sf. Liturghie morţii de la parastas.
Asupra acestui fel de pomenire insistă în mod deosebit Sfântul Simeon al Tesalonicului, accentuând marele folos pe care-l dobândeşte sufletul din săvârşirea Sfintei Liturghii. "A treia zi" (după adormirea celui pomenit), - spune Sfântul Simeon al Tesalonicului, "se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu. Dar ce simbolizează aceste roade? Ele arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul, iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos. Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia. Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor".
Acestea le spune Sfântul Simeon al Tesalonicului referitor la colivă şi la celelalte care se folosesc pentru parastas, arătând totodată şi simbolismul lor.
Această tradiţie a colivelor se găseşte încă de la mijlocul secolului al IV-lea.
Până atunci se aduceau la sfintele parastase pâine şi vin cu măsline, cu brânză sau cu orez. Cei care primeau această milostenie rosteau: "fericită să le fie pomenirea" şi de aceea se numeau "fericiţi". Rămăşiţe ale acestor manifestări sunt şi colăceii de astăzi pe care rudele celui adormit îi împart după parastas.

"În loc de parastas"

Există unii creştini care în loc de parastas fac o oarecare milostenie spre pomenirea celui adormit. Dar altceva este parastasul şi altceva este milostenia pe care o face cineva. Căci nici o milostenie nu poate înlocui Sfânta Liturghie, unde se jertfeşte "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii". De aceea aducem la biserică prescura şi vinul care se prefac în Trupul şi Sângele lui Hristos. Din prescură se va scoate şi părticica pentru cel adormit care se va aşeza pe Sfântul Disc alături de părticelele sfinţilor şi drepţilor Bisericii. Acolo se află întreaga Biserică şi cea luptătoare şi cea triumfătoare. "Este mare cinste, accentuează Sfântul Ioan Gură de Aur, să se rostească şi numele răposatului nostru acolo unde se află Hristos şi întreaga Biserică. Dar, ia aminte, se vesteşte atunci înfricoşata Taină, căci Dumnezeu S-a dat pe Sine pentru mântuirea lumii."
Prin urmare, ajutorul cel mai mare şi mai important care se poate da celui ce a plecat din această viaţă, este cel care se dă prin pomenirea numelui său la Sfânta Liturghie.
Ceea ce nu pot face bunurile ce se dau săracilor o poate face rugăciunea unui drept şi cu atât mai mult Sfânta Liturghie.

Parastasele aduc folos sau nu?

Unanimă este mărturia Părinţilor Bisericii, precum şi a Bisericii însăşi din experienţa liturghisitorilor ei că mare este folosul care ne vine de la parastase. Dar să vedem ce spun marii Părinţi despre folosul lor. Sfântul Ioan Damaschin spune că Dumnezeu doreşte foarte mult ca noi toţi să facem bine tuturor, atât celor vii, cât şi celor morţi.
Dumnezeieştii Părinţi, atunci când vorbesc de parastase şi folosul ce vine din ele, au ca temei cuvintele Domnului şi iubirea Lui de oameni. Şi fiindcă nu cunoaştem şi nu putem pune hotare dragostei lui Dumnezeu, tocmai de aceea ne încredem în această dragoste a Lui şi atunci când este vorba despre folosul parastaselor.
Sfântul Ioan Gură de Aur dă mare importanţă săvârşirii Jertfei celei fără de sânge car se aduce pentru cei adormiţi. Iar referitor la aceasta spune: "Nu se fac fără scop jertfele şi milosteniile pentru cei plecaţi. Toate acestea le-a poruncit Duhul Sfânt deoarece vrea să ne folosim unul de altul. Se foloseşte acela de la tine şi tu de la acela. Să nu te îndoieşti că cel mort va dobândi un oarecare folos... ".
În continuare sfântul dă mare importanţă pomenirii numelor la Sfânta Liturghie.
"Şi precum atunci când se sărbătoresc biruinţele împăraţilor, sunt lăudaţi şi toţi cei care au ajutat în luptă, iar cei care se află în temniţe sunt eliberaţi datorită acestei împrejurări, dar trecând vremea aceasta (de graţiere) cel care nu a luat har, nu-l va mai lua, tot astfel şi aici, în vremea săvârşirii Jertfei; acesta este timpul pentru biruinţe.
Sfinţii Apostoli n-au legiuit fără motiv rugăciunile pentru cei plecaţi, care se rostesc În vremea săvârşirii Înfricoşătoarei Taine a Dumnezeieştii Liturghii. Căci au cunoscut marele câştig şi folos ce îl primesc aceia. Atunci când un întreg popor îşi înalţă mâinile sale la rugăciune şi împreună cu tot clerul aduc înfricoşătoarea Jertfă, cum să nu înduplecăm milostivirea lui Dumnezeu prin rugăciunile noastre stăruitoare. Dar aceasta îi priveşte numai pe cei dreptcredincioşi".
Sfântul Simeon al Tesalonicului, urmând Tradiţia apostolică, scrie: "Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu precum aceasta. Deoarece Însuşi Sângele Domnului este cel care prin această Jertfă se varsă pentru noi netrebnicii şi Însuşi Dumnezeiescul Trup este cel care se jertfeşte pe Sfântul Jertfelnic".
Sfântul Grigorie de Nyssa socoteşte "folositor şi plăcut lui Dumnezeu" faptul de a pomeni numele celor adormiţi în vremea săvârşirii Sfintei Liturghii.
Sfântul Chiril al Ierusalimului spune că "nespus de mare" este folosul care provine din această rugăciune. Iar Sfântul Atanasie exclamă: "Chiar şi în aer de ar muri cel credincios, nu şovăi să aduci pentru el untdelemn şi lumânări. Deoarece acest prinos îl primeşte Dumnezeu şi răsplăteşte spre folosul aceluia".
Şi precum atunci când un tată are un copil bolnav, care nu poate aduce la biserică pentru sine untdelemn, lumânări şi tămâie, ci în locul lui le aduce tatăl său, acest prinos fiind bineplăcut lui Dumnezeu, la fel se întâmplă şi în cazul celor morţi. Deoarece aceştia nu mai au trup ca să se poată ajuta pe ei Înşişi, îi ajută rudele şi prietenii lor prin jertfele pe care le aduc pentru ei.
De aceea nu trebuie să neglijăm sfintele parastase. Şi în mod deosebit trebuie să pomenim numele în vremea Dumnezeieştii Jertfe, deoarece ]n acest scop ne-a fost dată.

Cum ajută?

Însă modul în care ajută parastasele rămâne o taină, pe care mintea omenească nu o poate explica.
În 1652, precum am spus mai sus, s-a adunat un sinod local la Ierusalim, unde s-a discutat şi subiectul acesta. De aici reiese că el nu este un lucru lipsit de importanţă, ci deţine un loc important în Biserica noastră. Iar concluzia care reiese de aici este următoarea: faptul că parastasele folosesc îl cunoaştem şi îl credem, dar cum şi când, asta aparţine judecăţii lui Dumnezeu.
Şi renumitul Andruţos spune în Dogmatica sa: "Precum nu este cu putinţă să înţelegem cum Dumnezeu, Cel ce cârmuieşte lumea prin anumite legi, este înduplecat de o anumită rugăciune şi intervine în mersul lucrurilor naturale (fizice) şi omeneşti, tot astfel nu este cu putinţă să ne dăm seama cum folosesc rugăciunile pe cei adormiţi".

Pe cine ajută şi pe cine nu ajută?

Ajută:
Atunci când se săvârşesc cu credinţă şi evlavie.
Atunci când cei morţi sunt vrednici de mila dumnezeiască. 
Atunci când plinătatea rugăciunilor nu se împotriveşte dreptăţii şi bunătăţii dumnezeieşti.
Nu ajută:
Atunci când omul a respins harul dumnezeiesc şi s-a făcut rob diavolilor, nevrând să se pocăiască.
Celui care a plecat cu desăvârşire nepocăit. Căci acestuia nu îi aduc prea mult folos parastasele, ci doar o oarecare uşurare sufletească, lucru mărturisit de Părinţii Bisericii.
Sinucigaşilor, desigur nu celor care au fost bolnavi psihic, nu le putem face parastase.
De asemenea nici ereticilor, deoarece ei sunt despărţiţi de Biserică.
Cei care au trăit aici creştineşte, dar nu s-au putut desăvârşi, primesc mult folos din parastase. Dar cât folos, nu cunoaştem. "Nu te îndoi că vor rodi ceva folositor (sufletului)", întăreşte Sfântul Ioan Gură de Aur.
Dar cât de mare este acest folos şi până unde poate ajunge, noi nu putem şti. Însă lucrul pe care îl ştim şi pe care Părinţii Bisericii îl accentuează, este marele folos care provine din parastase pentru cei care nu au plecat de aici cu desăvârşire nepocăiţi. Un scriitor bisericesc contemporan scrie:
"Ştiu că există cadavre morale asupra cărora injecţiile nu au efect. Dar ştiu de asemenea că există păcătoşi, şi aceştia sunt cei mai mulţi, care au fost răniţi, dar nu au murit, au căzut, dar fără să lase sabia din mâini şi văzându-şi în ultimele ceasuri urâţenia lor, au amestecat un înăbuşit "Pomeneşte-mă, Doamne” cu ultimele lor delirări. Şi cine este acela care va susţine cu îndărătnicie că nu folosesc rugăciunile credincioşilor? Starea în care se află sufletele celor adormiţi este o stare provizorie. După ieşirea sufletului din această viaţă s-a făcut o oarecare judecată, dar judecata din urmă în care sufletul îşi va primi locul său pentru veşnicie nu s-a făcut încă".
Şi adaugă: "Deoarece încă nu a ieşit hotărârea din urmă a Judecătorului, deoarece stăpânirea lui Hristos cuprinde cele cereşti, cele pământeşti şi cele de dedesubt şi deoarece «Duceţi-vă de la Mine» nu s-a auzit, cea mai bună atitudine pe care o poate lua Biserica este să se roage pentru morţii ei".

Cazul celor ce au păcătuit greu

Dar ce putem spune despre cazurile acelor oameni care au plecat cu desăvârşire nepocăiţi sau nu au apucat să se pregătească deloc? Răspunsul Evangheliei este clar. La fel ne spun şi învăţăturile Părinţilor Bisericii noastre, care arată limpede că viata aceasta este stadionul de nevoinţă, iar cea viitoare este a răsplătirii. Sfântul Ioan Gură de Aur, referitor la aceasta spune: "Să nu îi plângem pe cei care au murit, ci pe cei care au murit în păcat. Unii ca aceştia sunt vrednici de plâns, de bocete şi de lacrimi... Câtă vreme trăia aici acela putea nădăjdui în schimbare şi în îmbunătăţire... Nu se poate pocăi cineva după ce pleacă din această viaţă. Nici un atlet nu se poate lupta atunci când s-au terminat întrecerile, când a ieşit din arenă şi spectatorii s-au împrăştiat... Atâta timp cât ne aflăm aici putem nădăjdui cu siguranţă, dar după ce vom merge acolo nu mai suntem stăpâni pe pocăinţă, pocăinţa nu mai este în mâna noastră şi nici nu ne mai putem spăla păcatele noastre. De aceea mereu trebuie să ne pregătim pentru ieşirea noastră...".
Dar şi în cele mai grele situaţii, Părinţii Bisericii noastre nu ne-au lăsat nemângâiaţi. Referitor la acest subiect Sfântul Atanasie cel Mare spune că sufletele păcătoşilor primesc o oarecare binefacere de la Jertfa cea fără de sânge. Dar aceasta se întâmplă "numai atunci când Dumnezeul nostru Cel ce stăpâneşte peste cei vii şi cei morţi şi Care  cunoaşte în chip desăvârşit porunceşte".
Adică Sfântul lasă slobozirea sufletelor păcătoase în seama iubirii de oameni a lui Dumnezeu. 
Sfântul Ioan Gură de Aur, deşi în paragraful anterior a fost aspru, atunci însă când se ocupă de subiectul acesta este mai mângâietor. Şi spune: "Să îi ajutăm cât putem, să aflăm pentru ei un oarecare ajutor, care oricât de mic ar fi are putere să ajute". Dar în ce fel? Şi răspunde: Rugându-ne şi noi înşine şi îndemnând şi pe alţii să se roage pentru ei, şi făcând milostenii şi cereri pentru cei care au plecat împovăraţi de păcate. Iar acestea se fac pentru ca cei adormiţi să primească o oarecare mângâiere. Căci dacă fiii lui Iov au fost curăţiţi de jertfa tatălui lor, de ce te îndoieşti că morţii noştri ar putea câştiga un oarecare folos din rugăciunile şi milosteniile ce le facem pentru ei?
Sfântul Chiril al Ierusalimului este mai mângâietor, am putea spune, în privinţa aceasta, chiar şi decât Sfântul Ioan Gură de Aur.
La întrebarea: "Ce anume îl poate ajuta pe sufletul ce a plecat cu păcate din această viaţă?" ce i-a fost pusă, răspunde printr-un exemplu. Închipuieşte-ţi un împărat care i-a exilat pe toţi locuitorii care s-au răsculat împotriva lui. Atunci la împărat mijlocesc nişte prieteni ai celor exilaţi, care împletindu-i o cunună i-o oferă "pentru cei din exil". Şi întreabă Sfântul: Oare împăratul nu va ceda la aceste rugăminţi insistente şi nu va da exilaţilor "slobozire de pedeapsă"?
Într-un mod asemănător, continuă Sfântul, se petrece şi aici, căci atunci când noi aducem lui Dumnezeu rugăciuni pentru cei adormiţi, fie ei şi păcătoşi, nu îi împletim şi nu îi aducem cunună, ci "pe Hristos junghiat pentru păcate, cerând şi luând iertare" de la iubitorul de oameni Dumnezeu pentru ei şi pentru noi.
***
Dar cine dintre noi poate cunoaşte dacă cel adormit a plecat în pocăinţă sau nu? Cine poate pretinde că este cunoscător de inimi şi astfel să se pronunţe cu siguranţă asupra soartei unuia dintre semenii noştri? De unde putem şti ce s-a întâmplat în răstimpul dintre săritura de pe pod (a unui sinucigaş) şi afundarea în apa râului, interval suficient pentru a spune: "Pomeneşte-mă, Doamne"? Judecăţile lui Dumnezeu ne interzic osândirea oricărui dintre cei adormiţi. Noi să facem tot ceea ce putem, să ajutăm pe semenii noştri după putere, iar pe celelalte să le lăsăm în seama milei şi iubirii de oameni a lui Dumnezeu, care nu au margini. De aceea Biserica noastră nu osândeşte pe nimeni, ci îşi arată dragostea faţă de toate mădularele ei. Ca dovadă a folosului pe care îl primesc din parastase cei care au murit cu păcate grele sau sunt sub o oarecare legătură, Sfântul Nectarie spune că: "Mulţi mărturisesc aceasta, dar mai ales cei dezlegaţi după moarte de legătura afurisirii, o dovedesc prin descompunerea trupurilor lor în urma rugăciunilor". 

Foloase pentru cei vii

Dar din parastase avem şi alte foloase pe care le primesc şi cei care rămân în această viaţă.
- Se înmulţeşte dragostea dintre cei vii şi cei morţi.
- Folosul se leagă nemijlocit de virtutea creştinească.
- Se întăreşte credinţa în viaţa de dincolo de mormânt.
- Se întăreşte nădejdea în mila lui Dumnezeu.
- Se propovăduieşte prezenţa necurmată a lui Hristos în lume.
- Învaţă că omul este cetăţean al cerului. Se mută din Biserica luptătoare de pe pământ în cea biruitoare din cer.
- Hristos ascultă rugăciunile tuturor şi este înduplecat de mijlocirile sfinţilor şi ale Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu.
- Nădejdea de mântuire a creştinilor nu se pierde nici după moarte. 
- Dăruiesc iertare păcatelor celor pentru care se săvârşesc parastasele, căci Iubitorul de oameni Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunile Bisericii Lui.
- Hotărârea definitivă a lui Dumnezeu pentru răsplata sau pedeapsa viitoare nu s-a rostit încă. Aceasta este păstrată pentru a Doua şi înfricoşata Venire. Până atunci Biserica poate înălţa rugăciuni şi cereri pentru mădularele ei.
- Precum în Biserica luptătoare cei care se află sub pedeapsă canonică pentru păcatele săvârşite sunt lipsiţi de dumnezeieştile Taine, tot astfel şi în Biserica biruitoare cei care au murit în păcate sunt departe de sfinţi şi drepţi.
- Se înmulţeşte dragostea frăţească.
- Se mângâie cei vii şi întristaţi pentru moartea persoanei iubite, căci moartea este amară, pricinuieşte mâhnire nesuferită şi îi desparte brusc de cei iubiţi. Rugăciunea şi parastasul este singurul mod de comuniune cu ei, căci nu există un alt mod de comuniune cu persoanele dragi nouă.
- Pricinuieşte aducerea aminte de moarte, de deşertăciunea lumii şi a lucrurilor ei.
- Îndeamnă la dobândirea virtuţii şi la petrecerea plăcută lui Dumnezeu. Încurajează la faceri de bine şi la nevoinţa proprie.
Sfântul Ioan Damaschin accentuează faptul că: "Dumnezeu vrea ca toţi să facem bine unii altora, atât în viaţa aceasta cât şi după moarte", de vreme ce Îl aducem pe Hristos "junghiat pentru păcatele noastre înduplecând astfel pentru ei şi pentru noi pe iubitorul de oameni Dumnezeu", precum spune şi Sfântul Chiril al leusalimului.
Dar în loc să aşteptăm după moarte rugăciunile şi parastasele altora pentru noi, nu ar fi mai bine să ne îngrijim încă de pe acum de sufletul nostru cel nemuritor, având la îndemâna noastră toate mijloacele mântuitoare ale Sfintei noastre Biserici?
Aşadar, pentru că ziua morţii noastre este atât de nesigură, să fim întotdeauna pregătiţi ca nu cumva astăzi "să fim în viaţă, iar mâine în mormânt"

luni, 26 martie 2012

BISERICA DIN BAIA DE FIER

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!

Biserica parohială din comuna Baia de Fier, sat Baia de Fier, un valoros monument istoric, reprezintă din punct de vedere arhitectural şi pictural, stilul brâncovenesc specific secolului al XVIII-lea. Despre trecutul documentar al acestor lăcaşuri de cult, în cele ce urmează.
Arhivele gorjene deţin multe documente despre bisericile din Baia de Fier
Arhivele gorjene deţin multe documente despre bisericile din Baia de Fier
Cercetându-se fondul arhivistic „Protoieria Judeţului Gorj” aflat în depozitele Serviciului Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale, în inventarul pe anul 1894 s-a găsit un răspuns al preotului paroh, Dimitrie Vasile, în urma ordinului nr. 1068 din noiembrie 1894 al Protoieriei Judeţului Gorj, prin care trebuia să prezinte inventarul averii mobile şi imobile a bisericilor din parohia comunei Baia de Fier, plasa Novaci.
Biserică de secol XVII
Conform inventarului, biserica parohială cu patronajul „Toţi Sfinţii”, a fost construită din zid în anul 1649 de ctitorii Dionisie Arhimandrit, Bălăcescu Egumen al Mănăstirii Horezu, în timpul lui Ion Grigore Ghica Voievod. Starea sa era bună, dar necesita repararea acoperişului. Curtea bisericii cuprindea următorul teritoriu: la răsărit 7 m, sud 15 m, vest 17 m şi nord 6 m. Avere mobilă nu deţinea.
Serviciul proscomidiei, într-un limbaj specific perioadei cuprindea: „2 discuri de cositor, 1 stea de cositor, 1 potir de tumbac poleit cu argint, 2 linguriţe: 1 de argint şi 1 de alamă. Alte obiecte de serviciu: 1 chivot de tinichia, 6 candele de sticlă cu tocurile de alamă (1 mare şi 5 mici), 10 sfeşnice de lemn: 2 mari fixate şi 4 purtative şi 4 de alamă mici, 2 cadelniţe de alamă galbene, 2 clopote din care unul de bronz aşezat în turla bisericii, având trecut cu cifre arabe anul 1754, 1 toc de lemn lângă clopot şi 1 colimbitru de lemn”.
Îmbrăcămintea cuprindea: 1 antimis de pânză; 2 mese pe sfântul pristol: una de pânză şi una de rips; 1 proscomid; 3 advere de materie rips; 1 stihar de damasc verde
2 epitrahire: unu de stofă şi unu de lână; 2 perechi rucănite de materie veche; 3 sfite: una de stofă, una de rips vişiniu şi una de lână materie veche; 1 epitaf de pânză
1 steag de pânză zugrăvit vechi..
Cărţile religioase, vechi, groase, sunt scrise fie cu litere chirilice, fie latine. Printre acestea menţionăm: Un Octoih tipărit în anul 1854 în Bucureşti, la tipografia arhiepiscopului D.D. Nifon, mitropolitul Ungro-Vlahiei; Un Orolog tipărit în anul 1835, din timpul împăratului Ferdinand I, Mitropolit fiind Ştefaniu; O Liturghie tipărită în anul 1887, la tipografia Bucureşti, în timpul Regelui Carol I ŞI A Episcopului Gheradia; O Apostolă tipărită în anul 1888, la tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, în timpul Regelui Carol I;Un Evhologiu tipărit în anul 1888; Un Predicator tipărit în anul 1883, la Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, în timpul Regelui Carol I şi a Episcopului Melchisidec de Roman; Un Triod tipărit în anul 1892, , la Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, în timpul Regelui Carol I; O Evanghelie tipărită în anul 1844, la Tipografia Sibiului, în timpul Împăratului Ferdinand I, Episcop V. Moga.
Mobilierul bisericii cuprindea 12 icoane din care 4 mari împărăteşti, 7 prasnicare în cutie şi 1 pe iconostas, toate de lemn; 1 iconostas de lemn vopsit; 1 casă de lemn simplă; 1 tetropod de lemn vopsit şi îmbrăcat cu piele deasupra; 2 stane; 24 jeţuri de lemn, 7 rupte; 1 ladă pentru conservarea lumânărilor, 1 poliandru de materie necunoscută.
Despre Biserica Filială
Biserica filială din nordul satului Sohodol, a fost construită din lemn în anul 1809, an săpat în grinda de lemn aşezată deasupra uşii de la intrare, de ctitorii Jupăn zis Popa Statie. Starea sa era bună, dar necesita reparaţii la temelie şi acoperiş. Curtea bisericii cuprindea următorul teritoriu: la răsărit 4 m, sud 8 m, vest 12 m şi la nord 5 m. Biserica are formă dreptunghiulară, fiind aşezată pe o temelie din piatră de calcar adusă din masivul calcaros din imediata apropriere nordică a ei, masiv numit de localnici „Cornăţele”.
Serviciul proscomidiei, într-un limbaj specific perioadei cuprindea:”2 discuri de cositoriu, 1 stea de tinichia, 2 potire de tinichia rupte, 1 linguriţă de alamă. Alte obiecte de serviciu: 1 chivot de lemn, 5 candele de sticlă cu topurile de alamă, 7 sfeşnice din care 2 de fier fixate, 1 de lemn purtativ şi 4 mici de alamă, 1 cadelniţă de alamă, 2 clopote: unu de bronzu în clopotniţă şi unul mic pe prestal, 1 toci de lemn, 1 vadră de lemn”.
Îmbrăcămintea era formată din: 1 antisimă de pânză; 2 mese pe sfântul pristol de pânză veche; 1 proscomide de lemn; 3 advere de pânză sadea veche; 2 stihare de cauciuc
3 epetrahire de damasc; 1 pereche rucanite de lână; 1 sfite de damasc; 1 epitaf de muşama
1 steag de pânză vopsită şi zugrăvită.
De asemenea, conform acestui inventar, biserica avea în gestiune numeroase cărţi vechi şi importante, având în vedere, acum, scrierea şi anul tipăriturii, printre care amintim:1 Evanghelie tipărită în anul 1806, la Tipografia I. Bartău Sibiu, în timpul Împăratului Frantiscurs II Consostor; 1 Liturghie tipărită în anul 1809, la Tipografia I. Bartău Sibiu, în timpul Împăratului Frantiscurs II Consostor; 1 Ohtoih tipărit în anul 1692, Tipografia Seminarului Blaj, Împărat D.D. Frantisch, Episcop Vladica Ion Bob;12 Minee tipărite în zilele lui I. Ipsilanti, Episcopul Argeşului Iosiv, Tipografia Universitate Pesta; 1 Pentacostar tipărit în anul 1850, Tipografia Blaj, în timpul Împăratului D.D. Frantisch şi al Episcopului I. Bob; 1 Epistolă tipărită în anul 1888, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, în timpul Regelui Carol I;1 Orologiu tipărit în anul 1858 în timpul domnitorului Alexandru D. Ghica; 1 Psaltire tipărită în anul 1841, Episcopii Buzău, în timpul domnitorului AL. D. Ghica, Episcop D. D. Chesarie  etc.
Mobilierul cuprindea 6 icoane din care 4 mari împărăteşti, 1 pe iconostas şi 1 de lemn, 1 iconostas de lemn vopsit, 1 masă simplă, 1 tetropod simplu, 2 strane simple, 12 jeţuri.
Cristina Paula Vasiloiu

duminică, 25 martie 2012

TAINA OMULUI

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!




Vrind sa aflu ce e omul, lumea-ntreaga-am colindat
Si bătînd din poartă-n poartă, prea puţine am aflat.
Trup din lutul de pe vale, ce-l framinţi doar cu o mină,
Care şade-un timp pe cale şi se-ntoarce in ţărină.

Trup plăpînd, micuţ si firav, sub povara se-ncovoaie,
Iar pe vint şi pe furtună, pină la pămint se-ndoaie.
Însă lutu-acesta moale ce se-ndreaptă către moarte,
Duce-n pieptul lui o taină ce-l ajută să se poarte.

Şi-am văzut in lumea larga, mulţi care-şi pierdeau puterea,
Şi zdrobiţi de grea povară, invăţau ce e durerea.
Mame ce-şi vedeau copiii smulşi cu sila de la sîn,
Ca să fie daţi ca jertfă unui ritual păgîn.

Taţi care-şi vindeau copila pentru pumnul de arginţi,
Tineri osîndind la moarte pe bătrînii lor părinţi.
Fraţi călcându-se-n picioare, ne-mpărţind piinea şi sarea,
Şi zidiţi în împietrire, învăţînd ce-i nepăsarea.

Pumnii înălţaţi spre ceruri, în blestem rostit cu gura,
Aşteptări neîmplinite, învăţîndu-i ce e ura.
Mii de vise sfărîmate, ghiare sfîşiind fiinţa,
Altă lecţie-nvăţată. Denumirea: suferinţa.

Şi mergînd aşa pe cale, cu povara asta-n spate,
Am crezut de la o vreme, că le-am învăţat pe toate.
Însă omu-i o fiinţă ce nu-şi recunoaşte starea
Şi rănit de suferinţă, a-nvăţat ce-i răzbunarea.

Ah! Ce dulce-i, ce divină, cind nimic n-ai de pierdut,
Cel ce te-a rănit, plăteşte, pentru tot ce te-a durut.
Este o lege: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte,
Nu mai ştii ce eşti acuma, nici ce-ai fost cîndva-nainte.

Fără viaţa, fără lege, fără nici un viitor,
Drumul cobora într-una şi era tot mai uşor.
Nici o stavilă pe cale, să-i oprească-naintarea,
Şi aşa, piredut de toate, a-nvăţat ce-i desfrînarea.

Şi ieşind din stralucirea care îi dădea puterea,
În noroi, zdrobit de toate, experimenta căderea.
Nu mai era nici o treaptă ce să-i năruie fiinţa.
Biciuit de toţi şi toate, invăţase umilinţa.

Şi-astfel am vazut că omul, ce-n păcat îşi frînse zborul,
Îşi pierduse măreţia ce i-o dase Creatorul.
Dar pe drum, un OM cu-o cruce, tainic îşi urma destinul,
Învăţind şi EL, ca alţii, ce-i durerea, ce e chinul.

Cu povara crucii-n spate, fără-aş inălţa privirea,
El îi învaţa pe alţii, cu adevarat, smerirea.
Toţi credeau că vina-şi poartă şi pe drept plăti-va preţul.
El urca tăcut pe cale, suferind smerit dispreţul.

Nimeni nu ştia ca însuşi Cel Dintîi, din Tatal, Sfîntul,
Pe pămînt se coborîse pentru a-mplini Cuvintul.
Prin batjocura de vorbe şi de lovituri cu sila,
Doar un suflet de femeie, învaţa ce-nseamnă mila.

"Nu e drept, ca fără vină, Tu să îmi plăteşti păcatul,
Să fii Tu pe lemnul crucii, cînd un altu-i vinovatul! "
"Am venit din înalţime, să găsesc ce s-a pierdut,
Să-mplinesc o datorie, precum Tatăl mi-a cerut !

Am venit să platesc preţul: un păcat cerea o moarte.
Dar o mare de păcate, azi de Tatăl, vă desparte.
Şi era cu neputinţă pentru om să-şi schimbe starea,
Doar un Dumnezeu din ceruri, îi va dărui iertarea !

Tu femeie preamiloasă, îmi întinzi ulciorul Mie.
Nu ştii că Eu sunt izvorul nesecat, de apă vie ! "
Duhul Tatălui din ceruri, azi îi cerceta fiinţa
Şi-n fiorul ce-o cuprinse, se născuse pocăinţa.

Lacrimi mari brăzdau obrazul sufletului păcătos,
Căci Acel care venise, azi o ridica de jos.
Şi-un şuvoi de sentimente, năvăleau, copleşind firea.
"Dintre toate, azi, femeie, te-a învăluit IUBIREA."

Nu-i pe lume nici o forţă, nu e nici o stăpînire,
Ce pe om ca să-l despartă de a Tatălui iubire.
Fie el oricît de jalnic şi oricît de păcătos,
Rătăcind pe-a vieţii cale sau căzut oricît de jos,

Dacă vine azi la Tatăl, lepădînd al său păcat,
Curăţit va fi pe dată şi în veşnicii, iertat.
Şi umblînd pe-atîtea drumuri, taina din om am aflat:
DRAGOSTEA care-l uneşte cu Acel ce l-a creat.

sâmbătă, 24 martie 2012

Bunavestire, sarbatoarea primaverii si a vietii: Traditii si obiceiuri romanesti de Blagovestenie!

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!


Duminica, 25 martie, in calendarul crestin ortodox, este sarbatorita Bunavestirea, o sarbatoarea importanta si draga multora dintre romani. Ziua in care Maica Domnului a fost instiintata de arhanghelul Gavriil ca il va purta in pantecele sale pe fiul Domnului este considerata a fi o zi sfanta si este cinstita ca atare. In mentalul si credinta populara romaneasca, exista insa o sumedenie de obiceiuri si traditii legate de aceasta sarbatoare autohtona. Traditiile si obiceiurile sunt atat de frumoase, atat de romanesti, atat de stravechi, cu atat de mult iz stramosesc, atat de putin cunoscute unele, incat trebuie sa le scoatem la lumina si sa le dam mai departe. (Foto fr si main: morning_rumtea)
Sarbatoarea de Bunavestire mai este cunoscuta si sub denumirea de Blogovestenie ( Blago Vesti), cuvant ce este de origine slava. Este o sarbatoare ce descrie venirea fizica a primaverii si blagoslovirea naturii si a pamantului, dar si renasterea ciclica a naturii. Este ziua in care firul de iarba se dezleaga si incepe sa creasca, este ziua in care pamantul si mustele se dezamortesc, este ziua intoarcerii pasarilor calatoare.


Ziua Cucului: Bunavestirea, ziua in care pasarile vorbesc despre viata, primavara, despre oameni


In esenta sa, Bunavestire este o sarbatoare asociata indeosebi pasarilor si de aceea i se mai spune si Ziua Pasarilor. Se spune ca pasarile se intorc in aceasta zi de primavara spre casele lor, purtand pe aripile lor speranta, primavara, dorul de reintoarcere. In unele zone ale tarii, exista credinta ca pasarile care se intorc in aceasta zi sunt intrupari ale sufletelor stramosilor.


Intr-o zi atat de speciala, pasarile au si ele dezlegare de la cel care le-a creat, limba fiindu-le dezlegata. Cucul prezinta si el o importanta deosebita in geneza sarbatorii Bunavestirii, primul sau cantat fiind asociat echinoctiului de primavara, iar ultimul sau cantat de solsitiul de vara. Doar in aceasta zi, de Bunavestire, cucul, despre care se crede ca in timpul frigului si al iernii devine uliu, redevine la loc cuc si incepe sa cante. Harul cantatului ii este dat pana de sarbatoarea Sanzienelor sau a Sfantului Petru cand devine iarasi uliu (Amutitul Cucului). Dar Cucul este cu siguranta o pasare speciala si nu degeaba in unele regiuni ale tarii, Bunavestire mai este cunoscuta si ca Ziua Cucului… Harul cantatului ii este dat inapoi la urmatoarea sarbatoare a Blagovesteniei.


In cultura romaneasca populara, exista o sumedenie de superstitii legate de cantatul cucului, aceasta pasare arhaica mitica. Se spune ca daca ii auzi cantatul in ziua de Bunavestire, este indicat sa porti straie curate, sa fii primenit si sa ai asupra ta o moneda. Vei avea parte de toate aceste lucruri pe tot parcursul anului.
In plus, Cucul este perceput in mentalitatea arhaica romaneasca drept un mesager catre om, el anuntand vesti importante in existenta unui om. Tot cucul este cel care anunta trecerea catre vara. Daca auzi cucul cantand in aceasta zi dinspre partea dreapta, este semn bun si este considerat ca aducand vesti buni. Daca in schimb, il auzi venind din partea stanga sau din spate, inseamna ca vesti proaste vei primi in curand. Conform unei alte superstitii romanesti, daca auzi cucul cantand pentru prima oara in acel an tomcai de Bunavestire, trebuie sa numeri de cate ori canta. Conform superstitiei, acestia sunt anii pe care ii mai ai de trait. Tot in credinta populara romaneasca, se crede ca de Bunavestire berzele se reintorc la vechile lor cuiburi, iar randunelele revin pentru a construi altele.


Traditii, obiceiuri si superstitii legate de sarbatoarea Bunavestirii


In calendarul crestin ortodox, Bunavestire este o zi a Postului Pastelui cu dezlegare la peste. In credinta populara, a manca peste in aceasta zi inseamna ca o sa ai parte de sanatate pe tot parcursul anului.
Sunt anumite sate romanesti in care fetele tinere inca obisnuiesc sa puna grau la incoltit in strachini de lut in ziua de Bunavestire, invocand totodata ploile, fertilitatea, abundenta, milostenia divina. In cazul in care boabele incoltesc si firicele verzi de grau incep sa se inalte inseamna ca primamavara si-a intrat deplin in drepturi si ca recoltele ei vor fi semnificative.


In ziua de Bunavestire, satenii isi pot ara pamanturile, insa nu este indicat sa le si semene daca nu vor ca pasarile cerului sa se napusteasca asupra boabelor de pe spice.


Bunavestire este o sarbatoare legata si de fertilitate si in aceasta zi pomii sunt invocati sa rodeasca, ori in caz contrar sunt amenintati cu taierea.


Totodata, vremea din ziua de Bunavestire prefigureaza vremea de Pasti sau starea de a fi a anului in curs. Daca va fi vremea calduta si insorita, anul in curs va fi unul bun. Belsug si bogatie se anunta in anul respectiv daca de Bunavestire natura se afla in frunza verde.


Bunavestire este si o zi care trebuie tinuta in pace si liniste, iar cearta si galcevile intre oameni nu isi au rostul in aceasta zi sfanta. Este bine si crestinesc sa te tii departe de certuri. Se considera a fi pacat si poti atrage astfel relele asupra ta. De asemenea, tot conform credintei populare romanesti, fereste-te sa pui closti tocmai in ziua de Bunavestire, sa atingi ouale sau sa cauti gainile, gastele, ratele de oua. Se spune ca puii fie ies strambi, fie se imbolnavesc.


Noaptea Focurilor, noaptea in care ingerii se apropie de pamant…


Unul din cel mai des intalnit obicei de Bunavestire, dar poate si cel mai frumos este obiceiul aprinderii focului. Este un ritual care in zonele Maramuresului este cunoscut sub numele de Noaptea Focurilor. In gradini sau in afara casei, se aprinde un foc mare, langa care se asaza paine, sare si apa pentru ingeri. Apa este pentru a potoli setea ingerilor, painea si sarea sunt menite sa potoleasca foamea ingerilor, iar focul este pentru a-i incalzi. Ulterior, dupa ce focul este stins, painea se imparte de pomana. In unele zone, painea si sarea se lasa in pragul usii pentru ca ingerii sa vina sa le ia. In acelasi timp, despre foc se spune ca are rol purificator, dar si abilitatea de a dezmorti livezile si pamantul.


In unele sate, exista traditia de a afuma usor grinzile caselor si unele lucruri pentru a feri acea casa de blesteme si vrajitorii, dar si pentru a tine la distanta gandurile negre.


O duminica linistita!


Iata ce ne spune ...
Pr. prof. dr. Mihail Milea, Biserica „Sfântul Sava", din Buzău
 
Buna Vestire. Ce înseamnă această sărbătoare pentru creştini? Ce rol are Fecioara Maria în această sărbătoare?

Buna Vestirea este începutul sfintelor sărbători în Ortodoxie. Fără de această veste bună, că Iisus Hristos se naşte din Sfânta Fecioară Maria, prin puterea Sfântului Duh, nu am fi avut sărbătorile de Crăciun, Bobotează, Învierea, Înălţarea şi nici un alt praznic bisericesc. Buna Vestire a fost momentul cel mai aşteptat din istoria umană. În această zi sfântă s-au împlinit toate profeţiile mesianice, scoţând în evidenţă faptul că Sfânta Scriptură este o carte adevărată şi că tot ce s-a scris despre întruparea Mântuitorului Hristos este adevărat. Buna Vestire scoate în evidenţă, pe de o parte, rolul pe care îl au îngerii lui Dumnezeu, de a transmite mesaje foarte importante pentru mântuirea noastră, iar pe de altă parte, ce misiune sfântă, deosebită are Fecioara Maria, de a deveni scară cerească, potir ales, în care să coboare Fiul lui Dumnezeu pe pământ, la noi, oamenii. Buna Vestire este în sine o ştire, o veste, un cuvânt bun transmis de sus pentru noi pământenii. Deşi eram foarte păcătoşi, Dumnezeu ne-a transmis prin îngerul Gavriil o veste bună, ne-a dat de ştire că ne iubeşte mult şi că s-a hotărât să ni-L trimită pe Însuşi Fiul Său, Iisus Hristos ca să se jertfească pentru fiecare din noi oamenii (In. 3, 16). Această veste bună ne-a bucurat pe toţi. Prin Buna Vestire, noi am primit încredere în bunătatea lui Dumnezeu, ne-am convins şi mai mult că El este Iubirea întrupată şi că dragostea Lui e fără de margini. Buna Vestire este izvorul bucuriei veşnice. Primele cuvinte adresate de înger Maicii Domnului au fost: "Bucură-te cea plină de har, Marie, Domnul este cu tine". A fi în Dumnezeu, cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu este izvorul bucuriei celei adevărate. În Fecioara Maria a coborât Însuşi Dumnezeu "în carne şi oase", El a luat trup omenesc prin puterea Sfântului Duh care a umbrit-o pe Maica Domnului. De la Buna Vestire noi ne adresăm Maicii Domnului cu titulatura de "Născătoare de Dumnezeu". Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu există dintotdeauna, El e din veşnicie. Nu a existat nici măcar o clipă fără de existenţa Mântuitorului. Fecioara Maria nu L-a făcut pe Dumnezeu, ci ea L-a născut pe Iisus Hristos care este "Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat".

Cu alte cuvinte, Pruncul Iisus născut din Fecioara Maria nu este un copil obişnuit, nu s-a născut după legile firii umane, ci avem de-a face cu o mare minune, pe care numai Dumnezeu o poate înfăptui. Iată de ce Buna Vestirea este bucurie tainică, sfântă şi veşnică! Bucuria ne-o dă Maica Domnului care ni-L aduce foarte aproape pe Dumnezeu, ni-L introduce chiar în inima noastră, ca să putem exclama ca şi Sfântul Apostol Pavel: "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine" (Gal. 2, 20). Buna Vestirea ne aduce această mare bucurie că Dumnezeu este cu noi şi pentru noi oamenii. Buna Vestire ne transmite un mesaj clar: cine nu cinsteşte pe Maica Domnului, acela de fapt nu-L cinsteşte nici pe Mântuitorul Hristos.

Cum putem fi noi, astăzi, în spiritul acestei sărbători?

Astăzi, aproape toată mass-media este axată pe a transmite doar ştiri negative, pline de violenţă, de ură şi pesimism. A dispărut frumosul, binele, iubirea. Iată de ce avem mare nevoie de această mare sărbătoare, de Buna Vestire, pentru a ne bucura, a trăi în sfera bucuriei sfinte şi a transmite celor din jurul nostru o stare de bucurie. Să gândim pozitiv, să avem nădejde şi de vremuri mai bune prin harul lui Dumnezeu. Lumea se va schimba în bine prin noi. Dacă noi devenim mai buni şi lumea va deveni mai bună. Buna Vestire este sărbătoarea Maicii Domnului care se uneşte cu Biserica lui Hristos. Această sărbătoare ne îndeamnă pe toţi ca să ne bucurăm unii pe alţii cu veşti bune, care să producă bucurie sufletească. A folosi cuvinte potrivite, a binevesti lucruri minunate, a vorbi de bine pe cei din jur înseamnă a fi cu adevărat în duhul acestei sărbători sfinte. (Eugenia Golub)

joi, 22 martie 2012

RUGACIUNE

DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE! SA VA FIE ASCULTATE RUGACIUNILE!

“Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pazeste-ne de inselaciunea vicleanului Antihrist, a carui venire se apropie, si ne izbaveste de toate uneltirile lui.
Acopera-ne pe toti dreptmaritorii crestini de mrejele lui cele viclene !

Nu ne lasa pe noi, Doamne, sa ne ingrozim de frica diavoleasca mai mult decat de frica de Dumnezeu si nu ne lasa sa ne departam de Tine si de Biserica Ta cea sfanta.

Da-ne Doamne, mai bine sa patimim si sa murim pentru sfant numele Tau si Credinta cea adevarata, decat sa ne lepadam de Tine si sa primim voile marsavului Antihrist si sa ne inchinam lui.

Da-ne noua lacrimi sa plangem gresalele noastre !
Indura-Te de noi, Doamne, in ziua Infircosatoarei Tale Judecati.
Iarta-ne,miluieste-ne si ne mantuieste!
Amin!”

miercuri, 21 martie 2012

URSUL CREDINCIOS

MISTIC-ART-ICON: Domnul Iisus Hristos - detaliu



    Un ateu se plimba prin padure, minunandu-se de frumusetile naturii:
    Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!
    La un moment dat, in timp ce se relaxa, omul aude in spatele lui zgomote ciudate. Cand se intoarce vede un urs ca-n povesti: mare, frumos, sanatos si cu pofta de mancare. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul avea conditie fizica asa ca il urmeaza constiincios... Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
    - Doamneeee!!!.
    In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce:
    - Mi-ai negat existenta toata viata, le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice... si vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat?
    Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
    - As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate reusesti sa faci ca ursul sa devina crestin?
    - Foarte bine, raspunse vocea.
    Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din ghearele sale, isi impreuna labele din fata si spuse:
    - Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin.

luni, 19 martie 2012

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.