vineri, 30 septembrie 2011

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂSANII


---Ce se ia dupa Sfanta Impartasanie: anafora, agheasma mare, mica sau vin?
Dupa Sfanta Impartasanie se ia anafora, iar dupa aceea putin vin ca sa se clateasca gura si sa se inghita toata Sfanta Impartasanie.
---Ce se ia inainte de Sfanta Impartasanie?
In ziua in care ne impartasim nu trebuie sa mancam si nici sa bem nimic.
---Femeile se pot impartasi in perioada ciclului lunar ?
 Femeile, in perioada ciclului lunar nu au voie sa se atinga de nimic sfintit, dar daca se afla cineva pe patul de moarte, nu se mai tine cont de asta si se poate spovedi si se poate impartasi.
 ---Cand preotul te dezleaga pentru Sf. Imprtasanie, iar canoanele te opresc, cum procedam ?
 Cand preotul te dezleaga sa te impartasesti, iar canoanele si constiinta ta te opresc, sa nu te impartasesti, pentru ca Sf. Apostol Pavel zice: "Sa se cerceteze omul pe sine si numai asa sa manance din paine si sa bea din pahar". Aceasta este o problema spinoasa, caci se intampla de multe ori sa se marturiseasca crestini care fac pacate mari cum ar fi betia, curvia, mandria, ferirea de a face copii, fumatul etc., la preoti care fac si ei astfel de pacate, iar acestia sa le spuna ca nu-i pacat si sa le dea si dezlegare la Sfanta Impartasanie! Nicidecum sa nu ne impartasim, desi am putea sa o facem pentru ca avem dezlegare, ci sa cautam un duhovnic fara pacate mari, nu pentru ca ar avea mai mult har, cum zic unii, ci pentru ca sa ne sfatuiasca mai bine.
 ---Cum procedam cu resturile de mancare pe care le scoatem din gura dupa ce ne-am impartasit, si cate zile tinem aceasta regula ?
 Resturile scoase din gura dupa ce ne-am impartasit se ard in foc. Aceasta regula se pastreaza o zi. Putem insa evita in acea zi sa mancam de exemplu peste.
 ---Cate zile minimum trebuie sa tinem post sufletesc si trupesc, inainte de Sf. Impartasanie ?
 Minimum trei zile, afara de bolnavi, care nu pot decat o zi sau deloc. A se face insa diferenta intre impartasirea in timpul posturilor si cea in dulce. Daca ne impartasim in post, trebuie sa postim atat inainte, cat si dupa ce ne-am impartasit, adica sa tinem tot postul. Exceptie fac, bineinteles, bolnavii si batranii, recomandabil cu dezlegarea duhovnicului, nu de capul lor.
 ---Dupa Sf. Impartasanie, in ziua aceea se poate sta in genunchi, se pot face metanii ?
 Dupa Sf. Impartasanie, in ziua aceea nu se sta in genunchi, nu se fac metanii, ci se fac numai inchinaciuni cu plecaciuni.
 ---Daca dupa ora 24 am mancat, am baut apa si apoi am dormit, dimineata ne putem impartasi ?
 Dimineata nu ne putem impartasi pentru ca acest lucru arata neglijenta, lipsa de evlavie si nepasare.
 ---Daca in noaptea dinaintea Sf. Impartasanii, crestinul a avut un vis desfranat se mai poate impartasi ?
 Nu se poate pentru ca in acest caz este necuratie.
 ---Cum trebuie sa ne prezentam in biserica, trupeste, cand vrem sa ne impartasim ? (partea femeiasca)
 Cine vrea sa se impartaseasca fara sa se osandeasca sa nu vina la impartasit fardata, cu rochii stramte, scurte, despicate, in pantaloni, cu palarii, cu fel de fel de zorzoane, cu capul gol, rujate, cu unghiile vopsite; daca vin astfel arata necredinta, nepasarea de cele sfinte.
---CAT DE DES SE POT IMPARTASI CREDINCIOSII ? 
          Astazi in ortodoxie exista pareri si practici diferite privind administrarea deasa sau rara a Sfintei Euharistii. Trebuie subliniat de la inceput ca efectele Sfintei Impartasanii nu depind insa de numarul de impartasiri, ci de pregatirea noastra sufleteasca cu care o primim. Traditia bisericeasca si Sfintii Parinti evidentiaza adesea regula aplicata totdeauna in Biserica Ortodoxa care nu indica nimanui sa vina la impartasire fara pregatirea necesara din care un loc de frunte il ocupa Taina Spovedaniei, prin care se face curatirea sufletului. Iata un exemplu in acest sens. Sfantul Ioan Gura de Aur in "Omilia a XVII-a catre Evrei, ne spune: "Multi se impartasesc cu aceasta jertfa o data pe an, multi de doua, altii mai des si catre toti acestia se indreapta cuvantul nostru. Dar nu numai catre cei de fata, ci si catre cei ce sunt in pustietati, caci acestia fac acest lucru o data pe an si, de mai multe ori, la doi ani. Deci care trebuie laudati ? Nu voi lauda nici pe cei ce se impartasesc o data, nici pe ce de mai multe ori, ci numai pe cei ce se impartasesc cu  constiinta curata si a caror viata este neprihanita. Pe unii ca acestia totdeauna ii vom lauda, iar cei ce nu sunt curati, sa nu se apropie de Sfanta Impartasanie fiindca acestia primesc asupra lor judecata si osanda... Tu  te desfatezi la masa duhovniceasca, si apoi  iarasi  iti intinezi gura cu noroi?… Crezi ca iti ajung patruzeci de zile spre a te curati de pacatele comise timp indelungat si dupa o saptamana iarasi te intorci la cele de mai inainte?... Spune-mi daca vindecandu-te in patruzeci de zile de boala   indelungata si apoi iarasi inapoindu-te la mancarurile care au pricinuit boala, nu ai pierdut atata osteneala de mai inainte?"
          De la toate acestea si pana la situatia jalnica si impotriva firii la care s-a ajuns in zilele noastre, ca la Sfanta Liturghie sa nu se impartaseasca nimeni dintre credinciosi, este o cale lunga. Cat de nefiresc suna cuvintele preotului: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati !" atunci cand sunt rostite in gol, pentru ca nimeni nu se va mai apropia de Sfanta Impartasanie ci, mai rau, in unele locuri, toti credinciosii din biserica vor face un pas-doi inainte, facand  dezordine, zgomot si inghesuindu-se ! Prin aceasta se desfiinteaza chiar scopul principal al Sfintei Liturghii: preschimbarea darurilor de paine si vin in Trupul si Sangele Mantuitorului, apoi impartasirea credinciosilor cu ele. Nu se poate concepe  Sfanta Liturghie fara impartasirea credinciosilor, lucru aratat in practica Bisericii primare, cand impartasirea duminicala era o regula comuna. Canonul 9 apostolic  spune: "Toti credinciosii care intra in biserica si asculta Scripturile, dar nu raman la slujba si la Sfanta Impartasanie, aceia trebuie sa se afuriseasca". Iata deci ca Impartasania avea un caracter obligatoriu, dar observam ca dorinta de impartasire scazuse, deoarece credinciosii nu puteau fi pregatiti de fiecare data. Asa se face ca  Biserica a instituit anafora pentru a-i tine pe credinciosi in legatura cu Sfantul Altar (a nu se intelege ca anafora ar fi echivalenta cu Sfanta Impartasanie ).
          De-a lungul veacurilor, nu s-au fixat perioade anume in care sa se impartaseasca credinciosii, ci a fost lasata la libera voie a credinciosilor, in functie de dorinta si pregatirea lor. Porunca a 4-a bisericeasca spune ca suntem datori sa ne impartasim de 4 ori pe an in cele 4 posturi, sau macar o data pe an, in postul Sfintelor Pasti. Aceasta nu inseamna ca impartasirea mai deasa este interzisa, ci porunca arata doar momentele care sunt obligatorii. Mai trebuie sa mentionam ceea ce ne invata Sfantul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului in secolul al XV-lea, care recomanda dar nu obliga impartasirea deasa, spunand ca acei care iubesc pe Domnul "sa nu depaseasca 40 de zile" fara a se impartasi. Aceasta iarasi nu inseamna ca cineva ar fi oprit inainte de acest termen, deoarece in continuare  Sfantul Simeon zice: "de se va putea, credinciosii sa se apropie de Impartasanie in toate duminicile, si mai ales cei batrani si bolnavi, pentru ca aceasta este viata si tarie". Asadar credinciosii se pot impartasi nu doar in  timpul posturilor, ci in orice timp, daca simt nevoia si se pregatesc prin Spovedanie. Si nu in ultimul rand trebuie sa se tina cont de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Ori de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pana ce va veni. Astfel oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de Trupul si Sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si numai asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit"(I Corinteni 11;26-30).
 Impartasania stim cu totii ca este sfintenia cea mai mare, unirea noastra cu Dumnezeu care este foc mistuitor, si trebuie sa facem o cat mai buna pregatire si curatenie sufleteasca si trupeasca caci nu putem primi aceasta Taina oricum. De aceea nu pot spune tuturor la fel. Cei casatoriti, mai greu se pot pregati. Tineretul cu greutatile lui, cei mai in varsta cu altfel de greutati. Unii se pot vaita de o neputinta, altii de alta neputinta. E bine, foarte bine sa se poata impartasi omul cat mai des, dar nu fara pregatire corespunzatoare. Nu conteaza deasa sau rara impartasire, ci pregatirea cu care o primim. Calugarii si maicile care stau in manastire si in biserica si tot nu se incumeta sa se impartaseasca mai des. Unii pot de 4 ori pe an, altii de 8 ori pe an, altii numai o data. A se face diferenta intre Spovedanie care poate fi fara Impartasanie, in timp ce invers nu poate fi (Impartasanie fara Spovedanie).
---CAND SE CUVINE SA SE IMPARTASEASCA CREDINCIOSII ?
          In primul rand trebuie amintit ca nu este obligatoriu sa asteptam venirea unui post pentru a ne impartasi, ci o putem face ori de cate ori simtim nevoia si vrednicia.
         Apoi, pentru ca postul e un mijloc in plus pentru primirea Sfintei Euharistii, in mod normal ar trebui sa ne impartasim la sfarsitul postului, pentru a simti din plin bucuria sarbatorii care incheie fiecare din cele 4 posturi. Nicăieri însă nici un preot nu ar avea cum să spovedească pe toti credinciosii în 1-2 zile. Obiceiul de a posti doar in prima si ultima saptamana nu este valabil ca regula generala. Durata si felul postirii sunt de competenta duhovnicului, el acordand dezlegarea de la caz la caz. Deci in primul rand trebuie sa tinem cont de sfatul duhovnicului si sa postim fiecare cat si cum putem. Atentie insa! Neputinta de a posti este una, lipsa  de vointa este alta! Neputinta poate fi din cauza unei boli a aparatului digestiv (mai ales a stomacului), a sangelui (exemplu anemie) sau din cauza batranetii; lipsa vointei, a dorintei de abtinere, stapanirea poftei de bucate gustoase este cu totul altceva. 
---CREDINCIOSII AU VOIE SA SARUTE ICOANE SAU MANA PREOTULUI DUPA CE AU PRIMIT SFANTA EUHARISTIE ?
          Impartasirea cu Sfintele Taine reprezinta „arvuna vietii vesnice” si „antidotul nemuririi”, asa cum frumos ne invata Sfintii Parinti. Insa ea este si „foc care arde pe cei nevrednici”.
          De aici a aparut grija de a o pastra cu sfintenie. Astfel, unii credinciosi nu mai saruta nimic din cele sfinte, nici  mana preotului si mustra pe cei care fac acest lucru, deranjand vizibil atmosfera din biserica.
          O asemenea practica nu e corecta. Impartasania nu ramane pe buze, ci se inghite. De aceea e binevenit obiceiul de a primi, dupa Impartasanie, anafora si chiar un pic de vin, acestea pentru ca din Impartasanie sa nu ramana nimic afara. Apoi icoanele nu sunt lucruri care sa intineze sau sa anuleze efectul Sfintei  Impartasanii, ci sunt obiecte sfinte, care mereu aduc binecuvantare si sfintire. Asemenea si mana preotului trebuie sarutata dupa fiecare Sfanta Liturghie, la momentul miruitului, caci este acea dreapta care binecuvinteaza si sfinteste, prin care lucreaza harul Duhului  Sfant, iar preotul se impartaseste la fiecare Sfanta Liturghie si este purtator de Hristos dupa fiecare Sfanta Liturghie.
          Tot in legatura cu impartasirea se pune problema daca avem voie sa ne sarutam parintii, copiii, rudele si cunostintele. Imbratisarea sau sarutarea lor nu pericliteaza efectele Impartasirii. In ce priveste sarutul cu nuante erotice, acolo apare pacatul. Acest fel de sarut face rau oricand, nu doar dupa impartasire, mai ales in vremurile noastre, cand este la moda si se practica intr-un stil respingator.
---ESTE ADEVARAT CA, DACA DORMIM IN ZIUA IN CARE NE-AM  IMPARTASIT, VIN DIAVOLII SI FURA SFÂNTA ÎMPĂRTĂSANIE?
          Aceasta este o conceptie deja aberanta. Cel impartasit devine purtator de Hristos. Somnul ca odihna  este  randuit de la Dumnezeu. Diavolii  nicidecum nu se pot atinge de efectele Sfintei Euharistii, unul dintre efecte fiind sporirea in viata duhovniceasca si in lupta cu raul. Daca diavolii ne pot ispiti chiar si imediat dupa ce ne-am impartasit, Trupului si Sangelui lui Hristos pe care le-am inghitit nu le pot aduce nici o stricaciune. Si cum ar putea oare diavolii sa-L afecteze direct pe Hristos Cel in chipul painii si al vinului? Se spune ca singurul loc din aceasta lume unde nu poate patrunde diavolul niciodata este Sfantul Potir, unde se afla Insusi Mantuitorul Hristos coborat intre noi oamenii. Important este sa citim rugaciunile de multumire din canonul care trebuie citit cand ne impartasim.
---DACA DIN GRESEALA, SPALANDU-NE PE DINTI, AM INGHITIT APA, NE MAI PUTEM IMPARTASI IN ACEA ZI ?
   Canonul 6 al Sfantului Timotei al Alexandriei zice: "Intrebare: Daca cineva ajunand spre a se impartasi, spalandu-si gura a inghitit apa nevrand, se cuvine a se impartasi ? Raspuns: Da, caci satana afland prilej de a-l opri de la impartasire, mai des va face aceasta".
   Raspunsul ne este dat clar de Sfantul Timotei. Se intelege insa ca doar daca inghitim accidental o gura de apa si nu mancare sau alt lichid. Totusi, pentru a nu avea nici o indoiala, e bine sa ne spalam pe  dinti seara inainte de a ne impartasi, evitand astfel sa mai numaram daca am inghitit doar o gura si nu o gura si jumatate de apa !
---ESTE CORECTA ADMINISTRAREA SFINTEI IMPARTASANII LA PERSOANELE  INCONSTIENTE ?
          Primirea Sfintei Impartasanii este strans legata de Spovedanie chiar si pe  patul mortii. Cel care e inconstient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legata si de vointa persoanei respective. Impartasania pe patul de moarte nu se refuza niciodata, cu conditia insa ca muribundul sa o ceara. Chiar daca a cerut Impartasania inainte de a fi inconstient, nu poate fi impartasit un muribund, deoarece devenind inconstient nu poate marturisi pacatele. Preotul trebuie sa fie  cu luare-aminte la impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconstient este ca si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: "Nimeni sa nu dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: (Matei 26 ; 26), insa trupurile mortilor nu pot sa ia, nici sa manance". Apoi Taina nu lucreaza de la sine si nu produce efecte fara voinata si efortul celui care o primeste. Chiar daca muribundul a fost unul din bunii credinciosi, dar este  inconstient, nu  se cade sa-i administram Sfanta Impartasanie, pentru ca vointa lipseste. Poate ca de la ultima Spovedanie, respectivul crestin a savarsit pacate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le stiu si nici cel in cauza nu le poate spune. Si, chiar de le-ar sti, marturisirea pacatelor si primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de vointa si raspundere personala.
         Membrii  familiei  trebuie in acest caz mustrati pentru lipsa de grija fata de cel  in cauza si pentru neglijarea celor sfinte. Impartasirea nu trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii. Ea nu trebuie sa se dea niciodata spre moarte, ci spre viata.
---SE POATE CUNOASTE EVOLUTIA STARII MURIBUNDULUI DUPA FELUL CUM "CADE" SFANTA IMPARTASANIE ÎN LINGURITĂ?
          Se spune adesea ca, daca Impartasania sta pe varful linguritei, cel in cauza nu mai are mult de trait, iar daca sta spre coada linguritei va mai trai. Asemenea si daca Impartasania pluteste, cel in cauza va trai, iar daca se lasa la fundul linguritei,  va muri.
          Aceste interpretari nu au absolut nici un temei, ci sunt influente provenite din vrajitorie. Se stie ca Impartasania pentru bolnavi se pregateste o data pe an, in Joia Patimilor, la Sfanta Liturghie, si  apoi se sfarama si se usuca marti  in  Saptamana  Luminata. Cand se impartasesc bolnavii, se pun cateva faramituri intr-o lingurita, peste care se toarna vin, agheasma sau apa curata pentru a putea fi inghitita. Daca Impartasania va fi tinuta mai mult timp sau faramiturile vor fi mai mari, ele vor cadea  la fundul linguritei. Daca dimpotriva vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor pluti. De asemenea  daca se toarna vin cu sticla in lingurita, faramiturile de Sfanta Impartasanie vor fi impinse in functie de locul de pe lingurita in care se tine sticla. Sau daca faramiturile sunt adaugate in lingurita dupa ce s-a turnat vinul, atunci vor sta in locul in care au fost puse. Aceste interpretari sunt rodul imaginatiei si sunt foarte amagitoare, Dumnezeu fiind „Stapanul vietii si al mortii” si doar El stiind clipa si ceasul mortii. Deci nu se cuvine sa facem ghicitorie cu Sfanta Impartasanie.
---ESTE CORECT SA NE IMPARTASIM PENTRU CEI MORTI NEIMPARTASITI, TINAND IN MANA LUMANARI PENTRU EI?        
          Din punct de vedere liturgic, aceasta practica este o inovatie, caci nu este mentionata in nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectam  principiul conform caruia Sfintele Taine se administreaza doar persoanelor vii. Simpla rostire a numelui celor decedati nu inseamna si impartasirea lor, sufletele lor imateriale neputandu-se impartasi cu ceva material, asa cum este Sfanta Euharistie.
         Mai exista obiceiul ca, pe langa rostirea numelui celor morti, persoana care se impartaseste vine cu una sau mai multe lumanari in plus la impartasire sau chiar roaga pe preot sa rosteasca si numele celor decedati.
         Obiceiul este neintemeiat, asa cum am amintit mai sus si din cauza lipsei vointei persoanei, si din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit nespovediti sunt in mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A considera ca putem lua Impartasania pentru persoane care n-au facut pocainta si nicicum n-o mai pot face, nu inseamna decat sa desconsideram Sfanta Taina a Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei raposati este doar rugaciunea si milostenia, concretizate in slujbele pentru morti si "datul de pomana".
           Daca in momentul in care ne apropiem sa primim Sf. Impartasanie, o alta persoana vine la noi si ne mai da una sau mai multe lumanari, sa refuzam a le primi deoarece ei o fac cu credinta ca ne putem impartasi noi pentru cei morti neimpartasiti dintre rudeniile si cunostintele lor, lucru imposibil dupa cum am vazut mai sus.
---CE IMPORTANTA ARE ROSTIREA DE CATRE PREOT, LA POMENIREA UNUI MORT, A CUVINTELOR "NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT SI FARA LUMINA" ?
          Se mai folosesc si expresii ca "nepregatit", "negrijit" sau "fara lumina".
          In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la schitul Posaga din judetul Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor. Cand i-am dictat nume de morti la care am adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a mai auzit asa ceva.
         La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru ei si milostenia. Dumnezeu ii stie ca au murit  nepregatiti  si nu este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra acestui fapt.
---Să nu împărtăşim un om bolnav deoarece va muri.
Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: "Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi" (loan 6;54). Cel neîmpărtăşit, chiar dacă trăieşte este deja mort pentru Dumnezeu: "Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort" (Apocalipsa 3;1).
---Oricine se împărtăşeşte în Joia Mare din Săptămâna Patimilor rămâne împărtăşit tot anul.
Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat Sf. Trup şi Sf. Sânge al Mântuitorului: "Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului" (1 Corinteni 11;27-29). Aceasta afirmaţie o folosesc greşit spre justificare creştinii care vin la Sfânta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI. Însă porunca a patra bisericească spune aşa: sa ne spovedim şi sa ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de câte ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut, acela de a nu lua Sfânta Împărtăşanie fără sa ne fi spovedit pentru ca: "Oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit" (1 Corinteni 11; 27,30). Să nu mai spunem că există credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti (Pasca) şi consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă între Sfintele Paşti (pâine şi vin sfinţite prin rugăciunea preotului) şi Sfânta Împărtăşanie care este Însuşi Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
---Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde.
Scorneala! A călca pe iarba verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui. Daca privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa ca ea se ridica la loc. Ar trebui să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul ca nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuştii etc). Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoşata Judecată: "Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut" (Matei 25;45).
---S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfânta Împărtăşanie) praf.
Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie sa le explice enoriaşilor săi ce este cu Sfânta Împărtăşanie folosită în cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (ziua Cinei celei de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru cazuri de urgenţă (de grijanie) sau pentru bolnavii netransportabili. Se ştie că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtaşit şi atunci această împărtăşanie de rezervă nu este o şmecherie a preoţilor, ci o practică a Sfintei Biserici din totdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc aşa ceva!
---La Sfanta Impartasanie trebuie sa tinem copilul in mana dreapta?
Nu exista nici o porunca, canon etc. care sa ne oblige sa tinem copilul la Impartasanie in mana dreapta sau cu capul pe mana dreapta. Copilul se tine cu amblele maini si cu capul pe mana dreapta deoarece daca punem copilul cu capul pe mana stanga, „îi vine pe dos” preotului sa-i dea Sfanta Impartasanie. De aceea trebuie sa-l punem cu capul pe mana dreapta.
---Este pacat sa mancam de dulce dupa ce ne-am impartasit in acea zi?
Daca mai este inca post, desigur ca nu-i bine. Daca insa postul s-a terminat, putem manca de dulce. De exemplu dacă suntem in postul Adormirii Maicii Domnului care tine intre 01 si 15 august si ne impartasim pe 6 august de Schimbarea la Fata, trebuie sa continuam postul. Dar daca ne impartasim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem manca de dulce.

joi, 29 septembrie 2011

CUM INSEALA DIAVOLUL PE OM


În cele ce urmează, vom vorbi despre sfatul dracilor; cum îi învaţă dracii pe oameni să amâne pocăinţa. Era un călugar pustnic, ascet mare în pustie în părţile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o sută de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câţiva ani de zile: "Doamne, să-mi arăţi mie care este sfatul dracilor cu care ei câştigă cele mai multe suflete pentru împărăţia iadului! Care-i meşteşugul lor şi metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea bună, pentru a-i face robi păcatului, şi a-i duce în iad. Cum câstigă ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii păzitori pentru împărăţia cerului?" S-a rugat părintele un an, doi, trei şi nu i-a răspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: "Avva Ilarioane!" "Ce este, Doamne?" "Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni".
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.
Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.
Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.
Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis "sa nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.
Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
- Stapâne, nu stim!
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!
Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.
Atunci a iesit unul din multime si a zis:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
- Ei, sa vedem! - Eu, zice el, îi spun omului asa: "Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!"
Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.
Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.
Si a întrebat satana:
- Pe multi ai înselat?
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
- De ce, întunecimea ta? - Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: "Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu". Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. "Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!"
- Ai patit asa?
- Am patit si asa!
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.
Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!
L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.
Iese altul la raport:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
- Scarabuta ma cheama.
- Cum înseli tu pe oameni?
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
- Si ai înselat multi?
- Multi am înselat!
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: "De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.
Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.
Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. "De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?"
Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume - esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!
Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.
A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.
Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.
Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.
Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.
Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
- Cum te cheama?
- Sarsaila, ma cheama!
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.
Eu atât îi spun omului: "Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?"
Daca-i copil îi spun: "Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!"
Iar daca-i tânar îi spun: "Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!"
Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! "Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!"
Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: "Lasa pe alta data". Cand vine îngerul si-i spune: "Mai, omule, fa un praznic pentru morti!" Eu îi spun: "Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!" Îngerul vine si-i spune: "Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!" Eu îi spun: "Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!"
Sau vine îngerul si-i spune: "Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!"
Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.
Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: "Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta". Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: "Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!"
Si-i zicem asa: "Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!" Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!
Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.
Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!
Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: "Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!"
Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: "Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!"
Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: "Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete". Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!
Atunci satana a zis:
- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: "Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!"
Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.
Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.
Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:
- Avva Ilarioane!
- Ce este, Doamne?
- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!

miercuri, 28 septembrie 2011

Păstorul cel credincios


Povestea spune că: orice lucru are mai multe înţelesuri,
un gest frumos nu trebuie demolat de dragul adevărului,
fiecare om are adevărul lui,
iluzia protejează când adevărul ar putea zdrobi,
interpretăm realitatea pe măsura sufletului nostru.

Călătorind prin ţară, Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.

–Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
–Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.

Mirat Moise cere lămuriri:
–Cum aşa?
–În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!

Văzând simplitatea omului, Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–Şi Dumnezeu îl bea?
–Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!

Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–Eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.

Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.

Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui Moise..
–Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!

În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:

,,Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...

Spunem povestea: aceluia care de dragul adevărului răneşte oamenii,
cuiva care crede că e singurul care ştie adevărul,
,,realistului" care ucide iluziile oamenilor.



TAINA ADEVARULUI

Povestea ne arată: deosebirea dintre înţelepciune şi inteligenţă, complexitatea alcătuirii lumii, limitele şi subiectivismul cunoaşterii noastre.

Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.

La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe.

Puţin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte ostenit.

După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.

Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:

–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?

Iar Dumnezeu i-a răspuns:

–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.

Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru...

Spunem povestea: melencolicului, pesimistului,
celui ce a renunţat la speranţă,
cuiva care vede numai răul din jur,
acelui ce nu înţelege sensul răului,
când vrem să explicăm înţelepciunea organizării lumii,
omului aflat în necaz.

Smerenia

Povestea vorbeşte despre smerenie, strădanie, credinţă.

Un călugăr tânăr îl tot iscodea pe un frate mai bătrân despre toate cele:
–Spune părinte, rogu-te, ce este smerenia?
–Smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului.
–Şi ce se face pentru câştigarea smereniei?

–Smerenia se câştigă, când te-ai deprins propriile păcate să le vezi, să le cunoşti, să te războieşti cu ele, să scapi de ele. Iar de păcatele altora să nu iei în seamă...

Spunem povestea: cui caută smerenia, credinţa, sporirea duhovnicească, autoperfecţionarea.

Cum pacatosii cred ca nu au pacat!


Sunt mulţi care sunt de părere că, dacă nu umblă pe calea desfrâului lumesc, atunci nu au păcate şi deci nu au ce să mărturisească la duhovnic.
Prăpastie adâncă este aceasta pentru bietul suflet, căci se defaimă cea mai trebuincioasă taină pentru mântuire - Taina Pocăinţei, care împreună cu Sfântul Botez deschide uşa raiului la toată lumea.
Căci cine socoteşte că nu e păcătos, acela nu are nici pocăinţă, şi mântuirea stă departe de el.
Sfinţi Părinţi ne învaţă că orice abatere de la bine este socotită păcat, căci şi pruncul are mânie şi pizmă… Sf. Proroc David se plânge că: ,,întru păcate m-am născut” (Ps. 50), iar noi, care am îmbătrânit întru rele, zicem că nu facem păcate?! Oare numai desfrânarea este păcat?!
Dar în Tablele Legii câte porunci ne-a dat Dumnezeu până la porunca a şaptea (Să nu faci desfrânare)? Iar la cele nouă Fericiri din Sfânta Evanghelie, oare fericeşte Domnul numai pe cei curaţi cu trupul? Dar nici nu aminteşte de aceasta, căci dacă nu ai inima curată, nici trupul nu este curat şi nici sufletul. Dar oare numai cel care tuşeşte este bolnav?! Câţi nu sunt atacaţi de oftică sau alte boli, şi dacă nu tuşesc, oare ei nu sunt bolnavi?
Hrană duhovnicească -Sfântul Ioan Iacob Românul-Hozevitul 

Confluente religioase / "Mortii" se arata - de Dimitri Dudko

Se spune ca multi se plang acum, mai ales femei, ca noaptea vin mortii.
O femeie si-a ingropat barbatul. Da, a suferit mult, a plans. Nu putea dormi.
La miezul noptii, a auzit pe cineva punand o cheie in usa, tarait de picioare; cineva a venit la patul ei.
" Valia, eu sunt."
Ea a sarit cu frica. Da - in fata ei se afla barbatul ei, care murise. Au inceput sa vorbeasca.
In noaptea urmatoare ea a asteptat cu mare frica. El a venit si noaptea urmatoare.
Oamenii i-au spus: Visezi. Oamenii cu carte i-au spus: Ti se pare asta din cauza suferintelor. Psihiatri au luat-o sub observatie...
Dar ce inseamna asta la urma urmei? Omul este normal in esenta, dar se petrece ceva ce nu este normal. Halucinatii... Dar ce este o halucinatie? Sau este cumva vreun fel de aratare?

Iata o fiica. Mama ei a murit de mult. Ea nu se mai gandeste la mama ei, dar pe neasteptate mama ei vine, mai intai singura, apoi cu un fel de copii.
Fiica a fost dusa la spital si tratata. Dar pentru ce a fost tratata? Intelegem noi ce se petrece aici?

Iata o femeie care este foarte tulburata si se gandeste sa-si puna capat zilelor. Este trista. Pe neasteptate vine cineva si intra la ea.
" Vera, la ce te gandesti?" Incep sa vorbeasca deschis si sincer.
Femeia se linisteste. Cea care a venit pleaca. Femeia isi vine in sine si se gandeste: cum a venit ca doar e tarziu? Se uita la ceas. E doua. Merge la usa, dar usa incuiata.
In ziua urmatoare face verificari. Femeia care venise noaptea, era moarta de multa vreme. Asta inseamna ca venise din alta lume.
Necredinciosii vor spune ca au fost halucinatie, o inchipuire bolnavicioasa...
Cand oamenii nu stiu ce sa spuna, atunci zic: halucinatie, inchipuire. Dar asta lamureste ceva?
Sa mai dau un exemplu:
Un pilot se prabuseste si femeia lui are un vis: " Da-mi doua ruble."
Femeia nu da nici o atentie. Are acelasi vis de mai multe ori. Incepe sa se ingrijoreze.
Unii spun: Nu da atentie. Dar asta nu o linisteste. Inainte, ea nu mersese la biserica si nu se gandise la Dumnezeu. Dar acum, se indreapta catre oamenii bisericii. Acestia o sfatuiesc sa faca o panahida. Ea nu stie cum sa o faca. Ei o lamuresc. Ea cere preotului sa-i faca celui mort o panahida si intreaba:
- Cat costa?
- Doua ruble.

In vremea noastra, hotarele dintre aceasta lume si cealalta lume s-au facut mai confuze. Am incetat sa ne mai gandim la invierea din morti si de aceia mortii nu ne dau odihna..
Ce este moartea? Exista viata acolo? Atata vreme cat totul pare in regula cu noi, nu ne gandim la aceste lucruri. Dar sunt situatii, cand pe neasteptate, hotarele acestei lumi se rup si omul vede ceva care mai tarziu ii rastoarna intreaga constiinta.

Un om pe nume Uekskuell s-a pomenit dintr-odata intr-o alta lume. Inainte fusese ateu, nu credea in viata dupa moarte.
Si-a vazut trupul din care iesise, iar in jurul lui erau adunati oameni. Nu-si dadea seama de ce se aduna oamenii acolo. Caci el nu se afla acolo, ci aici... Voia sa le spuna oamenilor asta, dar glasul sau se pierdea in gol. Ei nu-l auzeau. A vrut sa-i atinga cu mana, dar mana lui a trecut prin ei fara sa-i atinga..
Cand s-a intors inapoi in trupul sau, s-a lepadat de toate desfatarile si si-a inchinat viata lui Dumnezeu.
Se intampla astfel de lucruri sa ne mai aduca in simtiri.
Lumea de dincolo de mormant aproape ca o atinge pe a noastra, parca ar fi la o departare de noi de numai o fractiune de milimetru; dar nu ne unim in intregime cu aceasta lume.
Omul nu este numai acest trup, materie, tarana. Omul este alcatuit din trup si suflet. Iar sufletul nu moare ca trupul; el vede si stie toate

LEGENDA SÂNZIENEI


Sânziana este o plantă ce înfloreşte în fiecare an la 24 Iunie, adică la sărbătoarea naşterii Sf Ioan Botezătorul.


Legenda spune ca Sanziana a fost o fata sarmana, ramasa orfana si de care nimeni nu avea grija. Oamenii rai de prin preajma ei o alungau de colo-colo, nelasandu-i, bietei fete, nici macar linistea.

Ea insa se ruga fierbinte lui Dumnezeu sa aiba mila si de ea si sa duca o viata mai buna. Pasarile si animalele padurii o indrageau si veneau in fiecare zi in prejma ei, unele dintre ele aducandu-i chiar si cate ceva de mancare: vrabiutele ii aduceau firimituri de paine, iar pasarile mai mari cate un fruct ce-l purtau cu grija in cioc.

Dar, nu dupa mult timp, Sanziana se imbolnavi si zacea sarmana pe un pat facut din crengi si iarba.

Tocmai pe atunci se intampla ca trecu pe drumul acela, de la marginea codrului, chiar Sfanta Vineri, ce umbla pe pamant imbracata ca o femeie simpla, pentru a le rasplati oamenilor cu inima buna si a-i pedepsi aspru pe cei rai.

Vazand-o pe biata fata ce viata grea duce si negasindu-i nici o vina, Sfanta Vineri se milostivi de ea si o prefacu intr-o floare gingasa si firava, dupa cum era si trupul ei tanar, o floare galben-aurie, dupa cum ii erau si cositele balaie.

Si fiindca a fost binecuvantata chiar de Sfanta Vineri, florile Sanzienei apara de rau. Fiecare floricica a Sanzienei are patru petale mici, asezate in forma de cruce si de aceea are putere impotriva relelor.

Iar oamenii, indragind mult aceste flori minunate, au si astazi obiceiul ca de 24 Iunie sa impleteasca coronite de sanziene, pe care le aseaza apoi la icoanele din biserici si la portile caselor.

Omul care se împotrivește



Este câte un om cu aşa un duh de împotrivire, încât niciodată nu te poţi înţelege cu el. Oricând spui tu da, el spune nu. Oricând vrei tu aşa, el vrea altfel. Şi chiar dacă laşi şi tu după el – îndată se va schimba tocmai împotrivă, fiindcă duhul lui este aşa.
Cu un astfel de om eşti foarte chinuit şi când vorbeşti, şi când taci. Trebuie să-l laşi cum face el şi să nu îndrăzneşti să-l mustri niciodată, fiindcă oricâtă dreptate ai avea tu, el nu va recunoaşte niciodată că a greşit. Nu va primi niciodată o mustrare şi nu va respecta niciodată o hotărâre bună.

Dar, vai, omul care se împotriveşte tuturor mustrărilor – spune Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu – va fi zdrobit dintr-o dată şi fără leac…

Dacă n-ar fi fost marea neascultare de la început, n-ar fi fost nici mustrarea.

Şi dacă n-ar fi fost împotrivirea faţă de mustrare, n-ar fi fost nici pedeapsa.

Dar prima neascultare a adus mustrarea. Iar împotrivirea la mustrare a tras după ea blestemul osândei .

Şi cu cât se înmulţesc neascultările şi împotrivirile, cu atât omul se scufundă mai adânc în întunericul şi în osânda care vine neapărat pentru ele şi deodată cu ele.

Omul care se împotriveşte la prima mustrare este iertat sau pedepsit puţin.

Cel care se împotriveşte la mai multe mustrări este iertat mai greu şi pedepsit mai greu.

Dar cel care se împotriveşte tuturor mustrărilor, aceluia i se întâmplă întocmai cum este scris: va fi zdrobit dintr-o dată şi fără leac pe totdeauna.

Şi merită să fie zdrobit aşa, pentru că şi el, prin împotrivirile sale neîncetate, a zdrobit atâtea inimi şi atâtea vieţi.

A zdrobit întâi şi întâi inima lui Dumnezeu.

A zdrobit inima lui Hristos.

A întristat pe Duhul Sfânt (Efes. 4, 30).

A zdrobit inima părinţilor săi de atâtea ori.

O, Dumnezeule al Iubirii binevoitoare, Te rugăm să ne dai duhul ascultării smerite, pentru a ne bucura de pacea şi de bunăvoinţa Ta. Ai milă de cei împotrivitori la orice mustrare şi nu-i lăsa în duhul acesta, ca să nu piară dintr-o dată, ci să fie mântuiţi.

Amin.

Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică.

Preot ILARION ARGATU



(1913 - 1999)

Rugaciune

"Iarta-ma Doamne:

-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!

-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!

-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!

-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!

-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!

-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!

-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!

-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!

-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!

-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!

-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!

-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!

-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta Doamne si a Imparatiei Tale Divine!

Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Iti multumesc, Doamne:pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !

-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!

-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!

-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!

-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!

-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!

-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!

-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!

-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!

-pentru visele care au pr ins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!

-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!

-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!

-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!

Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile

şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus,Amin.

Această rugăciune este atât de puternica. Trimite-o la 12 persoane inclusiv eu. O binecuvântare vine la tine sub forma unui nou loc de muncă, o casă, căsătorie sau financiar. Nu desconsidera si nu pune întrebări. Acesta este un test. Dumnezeu este pe primul loc in viata ta? Dacă da, opreste-te putin din ceea ce faci si trimite-l la 12 persoane acum. Uita-te la ceea ce El face!

Aceasta este rugăciunea mea pentru ca tu si toata familia ta sa fiti feriti de boli şi griji.

marți, 27 septembrie 2011

RUGĂCIUNI LA VREMURI DE GREA ÎNCERCARE,NECAZURI, PERICOLE ŞI NENOROCIRI

www.commentsCod.com
- CARE SE ADAUGĂ LA RUGĂCIUNILE DE DIMINEAŢĂ ŞI SE ZIC CU MULTE ÎNCHINĂCIUNI -

Doamne Dumnezeule, norii negri ai nenorocirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, eu nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu totdeauna esti sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nenorocirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea.Desi sufar, Doamne, eu stiu ca Tu ma iubesti, si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, pentru ca eu cred ca, avand ajutorul Tau, voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corabia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin.
Doamne, Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasa in Rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea lor ; Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingroziri si cu suferinte grele pe Dreptul Iov, pentru a se vadi si mai lamurit virtutile si credinta lui cea intru Tine ; Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de Insusi Fiul Tau, spre a-L imbia cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acel duh bestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele : ,, Inapoia, mea satano, caci este scris : Domnului Dumnezelui tau sa I te inchini si numai Lui Unuia sa-I slujesti ! ,, Cel ce tuturor Dreptilor si Sfintilor Tai le-ai dat vremuri de ispitire, de primejdii si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa biruie si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine. Insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-ma in aceasta clipa grea ,cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si amagiri viclene imi framanta inima. Arata-mi Milostive Doamne, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind greaua incercare din clipa de acum, sa ma bucur de cuvintele Apostolului Tau Iacob, care zice : ,, Fericit barbatul care rabda ispita, caci, lamurit facandu-se, va lua cununa vietii pe care a fagaduit-o Dumnezeu tuturor celor ce Il iubesc pe El. ,, Daruieste-mi, Stapane Doamne, inima curata si credinta tare, pentru ca ,in aceste clipe grele, sa cant impreuna cu Proorocul Tau David : ,, Doamne, cat s-au inmultit cei ce ma necajesc ! Multi se scoala asupra mea. Multi zic sufletului meu : Nu este mantuire lui intru Dumnezeul lui ! Dar Tu, Doamne, sprijinitoru l meu esti, slava mea esti si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul a strigat si m-a auzit din muntele cel sfant al Lui. A Domnului este mantuirea si peste tot poporul Tau binecuvantarea Ta.,, Amin.

Sa se vie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui de la fata Lui toti cei ce-L urasc pe Dansul. Sa piara cm piee fuml, cum se topeste ceara de la fata focului, asa sa piara diavolii de la fata celor ce-L iubesc pe Dumnezeu si sa insemeze semnul Sfintei Crucii si zic cu veselie :bucura-Te, Preacinstta si de viata facatoare Cruce a Domnului, care alungi diavolii cu puterea Celui ce S-a rastignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, care S-a pogorat la Iad si a calcat puterea diavolui si te-a daruit pe tine noua, Cinstita Cruce a Sa, spre alungarea a tot pizmasul. O, Preacinstita si de viata facatoare Cruce a Domnului, ajuta-mi impreuna cu Sfanta Feciora Maria Nascatoarea de Dumezeu, si cu toti Sfintii, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Ingradeste-ma, Doamne Dumnezeule, acopera-ma si pazeste-ma, cu puterea Cinstitei si de viata purtatoarei Crucii Tale, departand de la mine tot raul. Amin.

In mainile milostivirii Tale elei mari, Dumezeul meu, incredintez astazi sufletul si trupul meu, simturile si graiurile mele, sfaturile si gandurile mele, lucrurile si toate cele trebuincioase ale sufletului I ale trupului meu. Iar Tu, Doamne, binecuvanteaza-ma, miluieste-ma Doamne, si ma izbaveste de tot raul, ca, petrecand aici, pe pamant, viata fara de pacat in toate zilele vietii mele, sa ajung la viata cea vesnica cu Sfintii Tai in Imparatia Ta si cu dansii sa Te slavesc in veci. Amin.
Doamne Dumnezeule, Dumnezeul parintilor nostri, Dumnezeul milei si al indurarii si al iubirii de oameni, in toata vremea si in tot ceasul, in tot locul, in tot lucrul, intareste-ma Tu, Doamne, cu putere, cu tarie, cu credinta, cu nadejde, cu rabdare, cu intelepciune si stiinta de la Tine. Lmineaza-ma Tu, Doamne Dumnezeule, cu Sfanta voia Ta, ajuta-ma a o intelege pe ea si numai pe ea a o face. Fie mie dupa cuvantul Tau, Doamne, Dumnezeule, intareste-ma in cele ce voi suferi si ajuta-ma de acum inainte sa nu mai gresesc inaintea preasfintei Tale fete si a Maicii Tale Preacurate.
Imparateasa mea cea prea buna si nadejdea mea, Nascatoare de Dumnezeu, primitoarea saracilor si ajutatoarea strainilor, bucuria celor mahniti si acoperitoarea celor necajiti, izbavirea celor neputinciosi fiind, celor neputinciosi si bolnavi acoperamant si sprijinire ! Vezi-mi nevoia, Maica Domnului ! Vezi-mi manirea, Maica lui Dumnezeu ! Vezi-mi durerea, Maica Domnului ! Vezi-mi suferinta, Maica Domnului ! Vezi-mi cumplita mea rana sufleteasca si trupeasca, Maicuta lui Dumnezeu. Ajuta-mi , Maica Preacurata, ca unui neputincios, hraneste-ma ca pe un strain, invata-ma, Maica Preacurata, ca pe un neputincios, caci numai tu stii cu adevarat cat de neputincios si nestiiutor sunt eu. Necazul meu tu il stii, Maicuta lui Dumnezeu, dezleaga-l precum voiesti, ca eu nu am alt ajutor afara de tine, nici alta folositoare degraba, nici alta mangaietoare, decat pe tine, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, sa ma pazesti si sa ma acoperi sub Sfant Acoperamantul tau, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului duh. (cu inchinaciune )
Unde umbreaza darul tau, Arhanghele, de acolo se izgoneste puterea diavolului, caci nu poate rabda lumina ta luceafarul cel ce a cazut.
Pentru aceasta, sagetile lui, cele de foc prtatoare aupra mea, stinge-le prin mijlocirea ta, izbavindu-ma pe mine de smintelile lui, vrednicule de lauda, Mihaile Arhanghele !

Doamne, milueste-ma !
Doamne, iarta-ma !
Doamne, ia-ma in paza Ta !

Nadejdea mea este Tatal.
Scaparea mea este Fiul.
Acoperamantul este Duhul Sfant.
Treime Sfanta slava Tie !

joi, 22 septembrie 2011

Diferenţa dintre noapte şi zi


Un mare înţelept şi-a întrebat discipolii cum pot deosebi momentul în care noaptea s-a sfârşit de ziua care a început.
Unul dintre ei a spus:
- Când vezi un animal la distanţă şi poţi spune dacă este vorba de cal sau de o vacă.
- Atunci când vezi un copac la distanţă şi poti spune dacă este vorba de un castan sau de un stejar, spuse un alt discipol.
- Niciun răspuns nu e corect, zise înţeleptul.
- Atunci când? au întrebat discipolii.
- Când vei putea privi faţa unui om oarecare şi să recunoşti în el pe fratele tău. Dacă nu poţi face asta, chiar dacă soarele e sus pe cer, pentru tine încă este noapte.

CE INSEAMNA A DARUI

Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:

- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.

Nu trebuie să dai din buzunar, ci din suflet.

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Daruind, vei face fericita persoana caruia ii faci bine, tu vei fi fericit; iar Dumnezeu se ridica de pe tronu-i cel mare si te aplauda pentru ca doar atunci cand daruiesti, esti chip si asemanare dupa El…
Daruieste, si nu astepta nimica in schimb, iar rasplata ta va fi mare in cerurui!!!

Mâhnire din invidie

Un înţelept a fost întrebat odată:
- De ce sunt câteodată oamenii atât de mâhniţi?
Şi înţeleptul a răspuns:
- Oamenii sunt mâhniţi, în general, pentru necazurile şi problemele lor, dar unii sunt şi mai mâhniţi pentru starea de bine pe care o au cei din jurul lor.


miercuri, 21 septembrie 2011

MANASTIREA OASA

Manastirea Oasa
In Muntii Sureanu, la 1400 de metri peste pamant, douazeci si patru de monahi ortodocsi aprind vazduhul cu rugaciunile lor. Sunt tineri, intelectuali de elita, cu viata daruita lui Dumnezeu. Credinta lor ocroteste intreg Ardealul

Ca in orice manastire de rit athonit, clopotele de la Oasa par sa urmeze alt calendar si alta succesiune a orelor diurne. Ziua incepe nefiresc, la miezul noptii, si se incheie mult dupa pranz, cand monahii reusesc sa fure cateva ore de somn si sa-si faca o parte din pravila lor calugareasca. Nu oricine poate sa reziste aici, in pustiul de piatra al muntelui, singur cu Dumnezeu si puzderia de fiare ce salasluiesc prin paduri. Trebuie sa fii cu adevarat puternic ca sa traiesti la Oasa, pe inaltimile locuite candva de daci, unde anul are numai doua anotimpuri, iar timpul pare incremenit in largi secvente liturgice, intrerupte doar de posturi aspre
si mari sarbatori.

Icoana cu minuni

Oasa e un loc aparte, aspru si indragit de Dumnezeu - un loc in care, epuizati de drum, porumbeii voiajori se opresc inexplicabil cateva zile pentru a se intrema, zboara planat la mica inaltime si apoi aterizeaza fara frica pe umerii calugarilor; un loc in care vacile pasc fericite si nu se feresc din calea oamenilor, in timp ce, in poiana din apropiere, uneori poti vedea laolalta iepuri, jderi, caprioare, veverite, ba chiar si un urs - ca intr-o scena biblica a pacii si a pregustarii finale.
Lupta si ispitele de tot felul nu se vad. Pandesc cotlonite in adanc, in incercari si primejdii nebanuite, care au facut cu decenii in urma ca frumoasa biserica de lemn a manastirii sa fie stramutata in ultima clipa, din cauza lacului de acumulare construit pe Valea Frumoasei, iar primele maici vietuitoare de la Oasa sa plece, prin 1998, nemaiputand sa reziste singuratatii si asprimii iernilor de aici.
Ca sa ajungi la Oasa, trebuie sa te rupi complet de lume si sa urci incet, de la Sebes spre munte, in ritmul si in tacerea adancita a padurii, ce pare a nu se mai sfarsi niciodata. Rasplata e sus, dincolo de poarta mare de lemn si de drumul abrupt ce se termina chiar in pridvorul bisericii. Dreapta si invelita in solzi de sita marunti, biserica vegheaza intreaga Vale a Frumoasei, cea pomenita de Mihail Sadoveanu in povestirile lui de la "Bradul Stramb". Alaturi, langa pangar, cativa pelerini aprind lumanari si discuta cu glas soptit. Unii sunt pentru prima oara la Oasa, veniti cu mare nadejde in minunile ce se implinesc uneori la icoana Maicii Domnului din biserica; altii vor doar sa multumeasca pentru toate lucrurile fericite care li s-au implinit.
Manastirea OasaParintele staret Iustin Miron
O femeie din Sugag povesteste cum o actrita din Bucuresti s-a vindecat de cancer, dupa ce a venit de sapte ori, in sapte luni la rand, sa planga si sa vegheze toata noaptea la icoana. O alta femeie, din Petrosani, ii intareste marturia si aminteste de cazul unui politist venit tocmai din Turda, care, drept multumire ca fiul sau a fost salvat de la moarte, a luat icoana din biserica cu toata opozitia calugarilor si a organizat in orasul lui o mare procesiune, oprind circulatia, ca sa afle toata lumea de minunile si de puterea fara egal a Maicii Domnului.
Discutiile despre taria icoanei Pantanassa, zisa si A tot Imparateasa (darul manastirii athonite Vatopedu), se curma brusc, atunci cand, pe aleile strajuite de flori, apar mai multi calugari, iesind de la slujba vecerniei. Multimea pestrita a credinciosilor da binete si cere binecuvantare, in timp ce o batrana ii lamureste pe cei mai tineri si mai putin stiutori ca monahii de la Oasa sunt "altfel"; intelectuali si oameni cu multa carte. Parintele staret Iustin a terminat Facultatea de Electrotehnica de la Timisoara, parintele Pantelimon a absolvit belle-artele, parintele Serafim e medic, Nectarie - teolog, Moise Iorgovan - scriitor si editor al cartii "Sfantul inchisorilor", in timp ce Sava a terminat Conservatorul tocmai peste ocean, in indepartata America.
"Cand spiritul se inalta, trupul trebuie sa cada in genunchi"
Curiosi, oamenii asculta si cer amanunte, mai ales un grup de turisti germani, care discuta intre ei si nu inteleg mare lucru din programul si rigoarea unui schit ortodox, pana ce tanarul parinte Pantelimon, pictor neintrecut de icoane pe lemn, renunta la serviciile translatorului si incepe sa vorbeasca intr-o germana impecabila, starnind printre turisti uimire si soapte admirative, mai ales cand acestia inteleg in final ca monahii de la Oasa au renuntat la lume, desi au studii superioare, ca nu pun gura pe carne, ca isi cultiva singuri legumele si-si mana vitele prin pasunile manoase din munti.
Parintele Pantelimon ar avea multe de spus despre Oasa si despre tipicul athonit al rugaciunii neincetate, dar, din pragul trapezei, un tanar rasofor intrerupe prin gesturi orice activitate si pofteste toata lumea la masa. E obiceiul nestramutat al locului. Nimeni nu are voie sa plece din manastire flamand si neomenit. Pentru calugarii de la Oasa, frangerea painilor si bucatele binecuvantate reprezinta o a doua impartasanie, amintirea agapelor crestine si a comuniunii cu Hristos.
Manastirea OasaRaiul Frumoasei si al Muntilor Sureanu
La Oasa, ca sa fie deplina, hrana trupului trebuie sa treaca prin cuget, prin ascutisul gandului si al meditatiei, implinind astfel vorbele intelepte din Pateric: "Cand spiritul se inalta, trupul trebuie sa cada in genunchi". Deloc intamplator, aici fiecare vietuitor are porunca de ascultare sa-si urmeze inzestrarea proprie de a canta, a scrie sau a picta, cum tot porunca este sa citeasca zilnic din Filocalie si din Sfintii Parinti, pentru ca duminica, imediat dupa Sfanta Liturghie, sa participe cu totii la ceea ce fratii numesc "Sinaxar", o ora de marturii, discutii si aprinse dezbateri teologice; o ora de efluvii de sensibilitate, de ganduri si emotii spirituale, iscate din simpla traire comuna intru Hristos.
Daca ai naivitatea sa il intrebi pe staretul Iustin cine conduce aceste discutii si cum poate el evita micile dispute si polemici verbale, atat de obisnuite intre intelectuali, parintele zambeste si isi aduce aminte de o veche intamplare din Athos, cand, nevoiti fiind sa-si aleaga staret, fratii de la Hilandaru au inceput sa se certe, ravnind fiecare sa ocupe scaunul egumeniei. Aflati tocmai in toiul unei dispute aprinse, calugarii au observat ca icoana Maicii Domnului disparuse de la locul ei si se mutase in strana fostului staret. In zadar au readus icoana in altar si au inchis biserica cu multa paza. A doua zi, icoana se afla din nou in scaunul staretesc. Curand, tulburarea obstii avea sa ia sfarsit, odata cu glasuirea Maicii Domnului, care le-a spus cu asprime: "Nu va mai certati si nici alta vrajba sa mai fie intre parinti. Nu am venit la voi ca sa ma paziti, ci ca eu sa va pazesc pe voi. De azi inainte, eu am sa va fiu staret, am sa va conduc si am sa tin randuiala din acest loc sfant". Simpla legenda sau nu, Hilandaru e unica manastire din Sfantul Munte care nu are nici acum staret, iar icoana Maicii Domnului e singura din toata ortodoxia numita "Egumenita", legenda spunand ca, in fiecare sambata, Preacurata, asa cum a promis, isi rosteste nevazut Paraclisul in fata calugarilor ingenuncheati si patrunsi de prezenta ei conducatoare.

Revelatii si trairi isihaste

Gresesc cei care cred ca manastirile ortodoxe sunt facute doar pentru oameni simpli si mai putin scoliti. Duminica si in unele seri prelungi de iarna, calugarii de la Oasa organizeaza adevarate saloane teologice, citesc in comun din textul evanghelic, isi pun intrebari si se intrec in cugetari sau pilde, cautand - nu slava proprie sau bucuria egoista de moment - ci urmarind cu tot sufletul ceea ce parintele Iustin sintetizeaza intr-o singura si apasata rostire: "Topirea intelegerii unice si diferite a fiecaruia in duhul comun al marturisirii lui Hristos".
Manastirea Oasa"Gradina" de la Oasa - a inflorit bujorul de munte
Cineva ar trebui sa inregistreze aceste convorbiri duhovnicesti de un inalt nivel intelectual, pastrandu-le undeva, ca intr-un jurnal manastiresc de ganduri. Revelatii si trairi isihaste care amintesc de "Rugul aprins"; un jurnal de cugetari si vorbe memorabile, ce ar trebui sa inceapa chiar cu afirmatia stralucitoare a parintelui staret: "Cata vreme catolicismul este universalul locului, ortodoxia va fi pururea localizarea universalului" sau cu dictonul de la care nu s-a abatut niciodata in convorbirile de Sinaxar cu ceilalti frati: "Niciodata, dar absolut niciodata, sa nu inchizi definitiv un subiect!".
Intr-adevar, la Oasa, nimic nu e definitiv. Nici lupta si nici rasplata linistii profunde din timpul slujbelor de noapte; nici bisericuta de lemn, care a fost ridicata in 1936, de doi mari scriitori (Mihail Sadoveanu si Ionel Pop), si nici faptul ca astazi manastirea e vietuita in intregime de straluciti calugari intelectuali, trecuti mai intai prin scoala insingurarii monahale de la Posaga si initiati apoi in tainele Filocaliei, de catre duhovnicul lor de la Sambata, regretatul Teofil Paraian. Fratii de la Oasa ii spun si acum cu mare si adanc respect: "Batranul", in timp ce parintele Iustin Miron, actualul staret, nu inceteaza sa se roage la el sau sa-i ceara sfat si ajutor la nevoie, numindu-l intr-un anume fel, cu emotie si nespusa duiosie: "Mosul si secretul nostru Stalpul nostru cel de obste si de viata intru Hristos".

Zidul de rugaciune

Daca ajungi la Oasa, nu trebuie sa-l cauti neaparat pe parintele Iustin. Te gaseste el. Rareori retras in chilia sa, parintele staret da mereu ocol manastirii, vegheaza de departe bunul mers al rostului rugaciunii si ravna fiecarui frate in parte, si arar intervine cu o privire severa sau cu o vorba de repros, stiind prea bine ca in toate trebuie sa ai rabdare, cat mai multa rabdare, dupa cum singur o marturiseste: "Niciodata floarea nu creste in salturi - omul duhovnicesc, cu atat mai putin".
Manastirea Oasa"Dumnezeu nu te obliga cu nimic. Doar iti arata drumul si te invata sa inveti singur"
La Oasa, criteriul vietii de obste este libertatea si propria constiinta, iar "taierea voii" se face numai prin lucrarea aleasa in parte de fiecare - fie la grijirea vacilor (fratii Silviu si Mihai, studenti la filologie, ajunsi in manastire prin taberele organizate de ASCOR), fie in atelierul de icoane sau la dirijarea corului in strana.
Uneori, cand are timp, parintele Iustin priveste in jur si tresare, parca nevenindu-i nici lui sa creada cat a crescut manastirea in ultimii ani. Surazand amar, isi aminteste ca in toamna lui 2000, cand a suit prima oara muntii Sureanu, Oasa era o manastire devastata, cu toate instalatiile furate si cu acoperisul spart. In toata curtea manastirii nu era decat vant si carpe, facandu-l pe parintele sa se clatine si sa se indoiasca sincer ca pe acel loc se va mai ridica vreodata obste si "zid de rugaciune", pana cand i s-au deschis ochii mintii si a descoperit ca exact ceea ce planuise el sa realizeze la manastirea Posaga (biblioteca, arhondaric si iaz cu peste), le regasea pe toate gata facute la Oasa. "Dumnezeu nu te impinge niciodata de la spate si nu te obliga cu nimic. Doar iti arata drumul si te invata sa inveti singur", zice parintele staret, amintindu-si, cu o boare de lacrimi in priviri, cum batranul parinte Serafim de la manastirea Afteia a insitat sa vina si el la Oasa. Nu conta ca, ajutat de un carucior special, abia se deplasa dintr-un loc in altul. Cu blandetea lui nesfarsita, se ruga necontenit,cautand mai ales in timpul verii umbra unui brad argintiu din spatele manastirii. Cum anul urmator a cazut la pat si s-a mutat la Domnul, fratii s-au grabit sa-l ingroape unde o fi, manastirea neavand cimitir. L-au ingropat deci la intamplare, cu slujbe si cantari potrivite, pentru ca intru sfarsit, ridicand privirea, fratii sa descopere cu uimire ca parintele Serafim isi alesese loc de odihna vesnica chiar sub bradul lui argintiu, aratand parca tuturor ca orice moarte e deopotriva inceput si promisiune, iar pentru cei alesi, rasplata si pregustare a vietii vesnice.
Un american la Oasa

Manastirea OasaParintele Iustin, slujind alaturi de parintele Teofil Paraianu, marele duhovnic al monahilor de la Oasa
Cand intri in biserica si strana urmeaza isonul cantarilor de seara, e cu neputinta sa nu-l remarci. Cu o figura prelunga si o ciudata barba carunt roscovana, de alchimist polonez, cu gesturi poruncitoare, sustinute de un diapazon cu care conduce contrapunctul melodios al cantorilor de la strana, parintele Sava iti atrage atentia din prima clipa. Chiar si cand il asculti rostind Psalmii lui David nu prea iti dai bine seama ca parintele nu e roman, desi un anume accent si o anume corectitudine apasata in pronuntie te avertizeaza, lucru pe care il lamuresti mai tarziu, cand afli ca parintele Sava e de fapt american, ca in acte il cheama Steven si ca de loc e din statul Ohio, unde a si terminat studiile muzicale de la Conservatorul din Columbus. Student eminent, deosebit de talentat si atras de parfumul oriental al cantarilor religioase vechi, a imbratisat ortodoxia dimpreuna cu muzica psaltica, pe care a cautat sa o aprofundeze la Sfantul Munte Athos, unde a si vrut sa-si traiasca tot restul vietii. Dar marele sau duhovnic, Efrem Vatopedinul, nu l-a lasat, spunandu-i, spre uimirea tuturor, ca voia lui Dumnezeu era ca el, americanul Steven, sa plece in Romania si sa se calugareasca in sihastria Lotrului, la Oasa.
Manastirea OasaFormula AS la Manastirea Oasa. De la stanga:Valentin Iacob, parintele-pictor Pantelimon, parintele staret Iustin, Sanziana Pop si Sorin Preda
Sunt zece ani de atunci, ani atat de bogati si plini de evenimente, incat parintele Sava a incetat sa-i mai numere. Deja se considera roman si ortodox, chiar daca la spovedanie se trezeste uneori gandind in engleza si apoi se vede nevoit sa traduca tot ce are de spus intr-o romana ceva mai cronicareasca, deprinsa din pravila rugaciunilor de peste zi si dintr-un vechi manual de citire, gasit miraculos in podul manastirii, parca special pastrat pentru el.
La cei zece ani de manastire pe care ii va implini in curand, parintele Sava se poate considera un veteran al Oasei. Sub ochii lui au crescut zidurile manastirii, iar obstea de calugari intelectuali s-a implinit de la an la an. Sub ochii lui, la Oasa s-a infiripat traditia taberelor studentesti de fotografie si pictura, iar sinaxarele duminicale au capatat, prin participarea fratilor, consistenta si tarie filocalica. "Am o mare bucurie sufleteasca", zice el, "sa conduc strana si sa-mi vad fratii nelipsiti la slujbele de noapte, tot mai evlaviosi si mai puternici duhovniceste Ma minunez cat de mult au progresat. In urma cu zece ani, cand am venit la Oasa, am gasit aici o manastire de baieti. Acum e o manastire de barbati, de calugari postitori si indarjiti in credinta, cum n-am mai intalnit pana acum in nici o alta parte".
De cand s-a calugarit, parintele Sava nu si-a mai vazut niciodata familia. Prefera sa le scrie cand si cand parintilor, sa-i mangaie cu privirea intr-o fotografie si, mai ales, sa se roage pentru ei. Poate ca ar vrea sa-i mai vada o data, inainte ca ei sa moara. Poate ca ar renunta la cateva saptamani de liniste si ar lua avionul spre America, dar acum nu poate - inca are multe de facut la strana sau in linistea chiliei, unde il asteapta lectura plina de nesat din "Patericul romanesc", viata si cuvintele uimitoare ale arhimandritului Ilie Cleopa, ale lui Vichentie Malau sau Teofil Paraian - "Mosul si secretul" intregii obsti de la Oasa. Desi nu vrea sa recunoasca, parintele Sava n-ar mai parasi in veci zidurile manastirii. S-a indragostit iremediabil de Oasa. A devenit dependent de linistea si pacea acestui loc in care, epuizati de drum, porumbeii voiajori se opresc inexplicabil cateva zile pentru a se intrema, zboara planat la mica inaltime si apoi aterizeaza, fara frica, pe umerii calugarilor.

Foto: ANDREI CHERAN,
FLORENTIN POPA
Articol preluat din  formula as 

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.