marți, 23 august 2011

Unde este Dumnezeu acolo este tot binele


Unde este Dumnezeu acolo toate sunt bune, unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele. Omul acela cu care este Dumnezeu, acela face numai bine si cu el este tot binele, iar acel om cu care nu este Dumnezeu, acela face numai rau si cu el este tot raul. Daca Dum­nezeu este cu noi, nimeni nu este impotriva noastra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, toti dusmanii se ridica impotriva noastra si ne biruiesc pe noi; daca Dumnezeu este cu noi, atunci si panza de paianjen va fi pentru noi zid de piatra, dar daca Dumnezeu nu este cu noi, atunci si zidurile de piatra vor fi pentru noi panza de paianjen si nu ne vor apara. Celui ce este cu Dumnezeu, aceluia totul ii este bun, iar celui ce este fara Dumnezeu, aceluia totul ii este rau.

Asadar cu cine este Dumnezeu si cu cine nu este? La aceasta intrebare poate raspunde orisicine cu usu­rinta. Cu cel ce este virtuos, facator de bine, cu acela este Dumnezeu, iar cel ce face rau, il manie pe Dum­nezeu si cu acela El nu este. Deci cu omul bun este Dumnezeu, iar cu cel rau El nu este.

Desigur, este cu dreptate ca Dumnezeu, omniprezent fiind si atotputernic, cu puterea Sa nemarginita, atottiitoare si atotindreptatoare se gaseste cu fiecare om si cu cel rau, precum si cu cel bun. Pentru ca "El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie si peste cei drepti, si peste cei nedrepti" (Matei 5, 45). Asemenea si Viata, ii tine pe toti, buni si rai, drepti si pacatosi, "caci in El traim si ne miscam si suntem" (Fapte 17, 28). Dar in chip deose­bit, cu harul Sau, dupa mila Sa mantuitoare, ajuta­toare, aparatoare si pazitoare, nu este cu oricare om, ci numai cu acela care cu dragoste curata si cu frica isi indreapta catre El ochii mintii si intotdeauna il vede pe El ca fiind inaintea sa, dupa cuvantul prooro­cului David: "Vazut-am mai inainte pe Domnul ina­intea mea pururea" (Psalm 15, 8). Omul acesta, dato­rita faptului ca il vede pe Dumnezeu ca pururea fiind de fata, dar si pentru dragostea si frica ce o poarta pentru El, orice ar face, orice ar vorbi sau ar gandi, toate le savarseste bine, vorbeste nefatarnic, gandeste cele bune si folositoare toata viata, ca si cum ar pe­trece-o in fata ochilor dumnezeiesti atotvazatori, vir­tuos si mantuitor de suflet, repetand adeseori in sine cu frica si cu cutremur, cuvintele proorocilor Ilie si Elisei: "Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel, ina­intea Caruia slujesc eu" (3 Regi 17, 1). Sau, aratand mai pe larg aceasta rostire launtrica, zice: "Viu este Domnul in fata ai Carui ochi atotvazatori merg, stau, sed, lucrez, mananc, beau, vorbesc si gandesc. Si ori­ce altceva ce as savarsi, le savarsesc inaintea ochilor Sai prealuminati, si de aceea nu indraznesc sa fac ceva rau sau sa gandesc ceva spurcat, ca nu cumva El, ma­niat de mine, sa ma rapuna cu faradelegile mele."

Astfel, unde omul vede pe Dumnezeu cu ochii mintii, acolo El se salasluieste, caci Domnul Se apro­pie de cei ce singuri se apropie de El, este inaintea acelora care se sarguiesc sa fie inaintea Lui, si cauta la cei ce-L cauta pe El, toata aceasta alcatuire si ran-duiala fiind asemenea unei oglinzi. Cine priveste in oglinda, acela vede si fata care se arata din oglinda, iar cand privitorul isi intoarce fata sa de la oglinda, se intoarce de catre el si fata vazuta de el in oglinda. Asemenea si Domnul Dumnezeul nostru Se indreapta catre cei ce se indreapta spre El, si priveste la cei ce-L privesc pe El; insa isi intoarce fata Sa de la cei ce se intorc de la El si nu cauta spre cei ce nu se uita la El, si se invartoseaza a nu vedea ca El este si in ei.

Sa vedem, dar, cat de mare este raul de a nu avea frica de Dumnezeu si de a nu-L vedea pururea inain­tea noastra.

Acolo unde nu se afla Dumnezeu, unde oamenii nu au in fata ochilor pe Dumnezeu, unde nu se cauta spre Dumnezeu, acolo nu este altceva decat aflarea dracilor, acolo este rautatea draceasca si viata por­ceasca; acolo oamenii nu sunt ca oamenii, ci aseme­nea dracilor si porcilor indraciti cufundati in adancu­rile pieirii.

A pierdut oarecand Iuda aflarea in sine a lui Dum­nezeu, a pierdut dragostea sa curata catre Domnul, a incetat sa aiba in fata ochilor pe Dumnezeu, desi cu ochii cei obisnuiti si trupesti privea la Hristos, dar ochii mintii lui erau deja intorsi de la Hristos, deja incepusera sa se uite la gloata iudeilor si sa tocmeas­ca pretul: "Ce voiti sa-mi dati si eu il voi da in mai­nile voastre?" (Matei 26, 15) Asadar, ce i s-a facut lui Iuda atunci cand a incetat cu desavarsire sa mai caute la Dumnezeu si sa mai aiba frica de El? A intrat in el satana, si s-a facut Iuda ca un diavol; caci cel ce se lipeste de Domnul este un singur duh cu Domnul si asemenea si cel ce s-a lipit de diavolul este un duh cu diavolul, dupa cuvantul Apostolului (1 Corinteni 6, 16-17). Omul rau este intru totul asemenea diavolului dupa lucrare, fiindca, lipindu-se de diavol este un sin­gur duh cu diavolul.

Uitand frica de Dumnezeu, va inceta omul sa mai caute spre Dumnezeu, va inceta sa mai aiba frica de El, nici un gand nu se va mai pleca in mintea sa spre aducerea-aminte de Dumnezeu, ca si cum Domnul nici n-ar fi, si pentru acestea toate va incepe acel om sa traiasca in pacat uitand de frica de Dumnezeu si va fi umbletul lui dupa indeletnicire si mestesugire paca­toasa, dupa castig si dobandire nedreapta, va intinde mana la lucrul strain si sfant, va indrepta mana la furt si jefuire si, ridicandu-se asupra aproapelui sau, va cauta pieirea acestuia. Faurindu-le pe toate acestea, un asemenea om nu este altceva decat un diavol, caci si in el, la fel ca si in Iuda, intra satana si unul ca aces­ta este un duh cu Satanail.

O, cat de mare este raul de a nu avea in fata ochilor tai pe Dumnezeu!

A plecat oarecand fiul risipitor de la tatal sau, s-a ascuns departe de ochii lui si unde a ajuns? La porci: pastea porcii si se hranea cu mancarea lor, dorind sa se sature cu roscovele din care mancau porcii (Luca 15, 11-32). Cand omul incepe sa se indeparteze de Dumnezeu prin faptele sale rele, cand isi va departa mintea de la sederea de fata a lui Dumnezeu, va ince­pe sa pribegeasca departe de El, pe taram pacatos, va incepe sa capete obicei porcesc si nume desfranat. Atunci, un asemenea om nu este altceva decat un porc ce se tavaleste in mlastina imputita a faptelor spurcate, porc indracit ce merge de buna voie spre pieire vesnica, si astfel se prapadeste.

Inca o data voi spune: acolo unde nu este Dum­nezeu de fata, unde oamenii nu-L au pe Dumnezeu de-a pururi inaintea ochilor lor, acolo numai trai dra­cesc si porcesc este cu putinta, iar sfarsitul unui ase­menea trai este inecul, inecul nu in apele cele de rand si firesti, ci in raul cel de foc.

Oarecand maniindu-se, Faraon nu a vrut sa dea ascultare lui Dumnezeu - facandu-se asemenea diavo­lului - si nu a vrut sa-i slobozeasca pe israeliteni; si care i-a fost sfarsitul? A pierit cu toata puterea sa in Marea Rosie in chip vazut, iar in chip nevazut cu su­fletul in iad (Iesire 14, 26-28).

S-au dat sodomitenii unui trai porcesc, si-au iesit din minti din turbarea spurcatelor pacate trupesti, si ce li s-a intamplat? Li s-a pogorat asupra-le inecul, asemenea porcilor gadarenilor (Matei 8, 32; Marcu 5, 13; Luca 8, 33), iar inecul a fost unul cumplit, caci s-au inecat cu trup si suflet in vapaia flacarilor de foc, trimisa asupra lor din Cer (Facere 19, 24-25).

Dar care a fost pricina unei asemenea pieiri a lui Faraon si a sodomitenilor? Cu adevarat nu este nici una fara numai aceasta singura: a nu avea pururea inainte pe Dumnezeu; adica nu-L aveau pe Dumne­zeu in fata ochilor lor, nu-si indreptau privirile catre Dumnezeu, nu aveau frica de Dumnezeu. Faraon spunea: "Nu-L cunosc pe Domnul si nu voi da dru­mul lui Israel" (Iesire 5, 2). El nu-L vedea pe Dum­nezeu ca fiind de fata. Asemenea si sodomitenii nu se infricosau de dreapta judecata a lui Dumnezeu si nu asteptau groaznica razbunare; mintea lor intunecata de indulciri preapacatoase, nu-L zarea pe Dumnezeu. Despre aceasta a marturisit insusi Dumnezeu, in cu­vintele Sale catre Avraam: "Strigarea Sodomei si a Gomorei e mare si pacatul lor cumplit de greu. Pogo-ri-Ma-voi deci sa vad daca faptele lor sunt cu adeva­rat asa..." (Facere 18, 20-21).

Sa patrundem cu price­pere cuvintele pe care le spune Domnul catre noi: "Pogori-Ma-voi deci sa vad", ca si cum El niciodata nu i-a vazut. Fara de-ndoiala ca Domnul, fiind Atot-vazator i-a vazut cu inainte-vedere si cu privire atot­cuprinzatoare, cu ochii Sai in fata carora nu este ni­mic tainic, dar rosteste aceste cuvinte pentru a arata vinovatia sodomitenilor, pricina pieirii lor, care izvo­ra din acea lucrare nelucratoare, prin care omul il tre­ce pe Dumnezeu cu vederea. Asadar, pentru ca sodo­mitenii nu-L aveau pe Dumnezeu inaintea ochilor lor, erau straini de starea de fata a lui Dumnezeu si de aceea Dumnezeu, ca si cum nu i-a vazut niciodata, spune: "Pogori-Ma-voi deci sa vad!" - ca si cum ar fi spus: Sodomitenii nu au voit sa-si aduca aminte de Mine, sa stie de Mine si sa aiba frica; asadar, acum Ma vor cunoaste, Ma vor vedea si Ma vor sti pe Mine, Cel ce-i va pedepsi, pe Cel mult rabdator pe Care ei nu L-au cunoscut; vor vedea pedeapsa cum­plita a lui Dumnezeu toti cei ce n-au vrut sa vada si sa cunoasca mila lui Dumnezeu. Eu pana acum le-am rabdat multe, dar acum voi incepe sa-i pedepsesc. "Sa se intoarca pacatosii in iad; toate neamurile care uita pe Dumnezeu" (Psalm 9,17). O, cat de mare este raul de a nu-L vedea pe Dumnezeu pururea inaintea noas­tra, de a-L da uitarii pe Cel de neuitat!

Nu se stie despre care pacatos anume vorbeste David: "Nu este Dumnezeu inaintea lui. Spurcate sunt caile lui in toata vremea" (Psalm 9, 24-25), dar se stie de ce caile omului pacatos se spurca in toata vremea: deoarece nu este Dumnezeu inaintea fetei lui. De ce omul calca poruncile lui Dumnezeu, care sunt bune foarte, sfinte si mantuitoare de suflet? Pen­tru faptul ca "nu este Dumnezeu inaintea lui". Pentru ce pricina oarecine indrazneste sa-i obijduiasca pe cei de aproape ai lui, sa fure, sa jefuiasca, sa siluiasca, sa intarate? Pentru ca "nu este Dumnezeu inaintea lui". De ce furul fura, talharul omoara si hotul jefuieste? De aceea, pentru ca "nu este Dumnezeu inaintea lor". Din ce pricina, cel ce este fara de rusine cleveteste, cel obisnuit in minciuna minte, calcatorul de jura­mant in zadar se jura pe cele sfinte, iar cel cu minte iscoditoare de rautati necajeste pe aproapele lui? De ce insusi omul ce se afla impovarat de tot pacatul ii judeca pe altii? De aceea, pentru ca "nu este Dum­nezeu inaintea lui". De ce judecatorul mitarnic judeca nedrept, martorul mincinos marturiseste neadevar, iar cel plin de rautate vicleneste? De aceea, pentru ca "nu este Dumnezeu inaintea lor". De ce betivul se imbata, iubitorul de pacate trupesti calca in picioare credinciosia nuntii savarsind preadesfranare, ne-multumindu-se numai cu casatoria dupa lege si randuiala, si astfel ii spurca pe multi si se spurca cu multi? De aceea, pentru ca "nu este Dumnezeu inain­tea lor".

Nu este frica de Dumnezeu in fata lui, nu-L are pe Dumnezeu in fata ochilor, nu-si aduce aminte de Dum­nezeu, nu se infricoseaza de Judecata Lui, nici nu se cutremura de caznele vesnice, nici imparatia Cerurilor nu o asteapta. "Nu este Dumnezeu inaintea lui. Spur­cate sunt caile lui in toata vremea" (Psalm 9, 24-25). O, daca in fata ochilor pacatosului ar fi Dumnezeu, daca El si-ar aduce aminte de judecata viitoare si de pedeapsa, nu ar cuteza sa pacatuiasca si sa-L manie pe Dumnezeu, Judecatorul si Rascumparatorul sau!

Aduceti-va aminte istoria cu neprihanita Susana si ce doi batrani fara de lege, judecatori ai Israelului, care au vrut cu sila sa o pangareasca pe femeia cea curata. Ce lucru le dadea indrazneala batranilor sa faca o fapta spurcata si ce aducere-aminte a indepar­tat-o pe evlavioasa Susana de la spurcata faradelege? Batranilor celor fara de lege le-a dat indrazneala un singur lucru, acela ca nu-L aveau pe Dumnezeu ina­intea ochilor lor, pentru ca ei ziceau: "Iata usile gra­dinii sunt inchise si nimeni nu ne vede" (Istoria Su-sanei 1, 19). O, judecatori fara de lege! Batrani rata­citi! De ce graiti: "nimeni nu ne vede"? Dar oare Dumnezeu nu va vede? V-ati ascuns de ochii ome­nesti, dar oare va puteti ascunde de ochii lui Dumne­zeu? V-ati inchis cu usile dinaintea oamenilor ca sa nu va vada, dar cu ce o sa va acoperiti de ochii lui Dumnezeu? Ce gradini, ce copaci cu frunza multa, care padure deasa si pustiuri si desisuri sau prapastii pamantesti va vor ascunde de Atotvazatorul Dum­nezeu? Nu stiti oare ce spune Sfanta Scriptura: "Ochii Domnului de zece mii de ori sunt mai lumi­nosi decat soarele si privesc la toate caile oamenilor si vad toate partile cele ascunse"? (Sirah 23, 27) Si inca: "Toate faptele oamenilor sunt de fata inaintea Lui si nimic nu se poate ascunde de la ochii Lui" (Sir­ah 39, 25). Iar voi afurisitilor, spuneti: "nimeni nu ne vede"! intru acest chip, neaducerea-aminte de Dum­nezeu i-a facut sa indrazneasca spre pacat, fiindca ei nu-L aveau pe atotvazatorul Dumnezeu inaintea ochilor lor, spunand: "nimeni nu ne vede".

Ce a indepartat-o pe neprihanita Susana de a im­plini voia lor si a ferit-o de caderea in pacat? Un sin­gur lucru, acela ca ea il avea pe Dumnezeu inaintea ochilor sai. Sa ascultam ce le vorbea ea acestor ba­trani iubitori de pacat: "Mai bine este pentru mine sa nu fac si sa cad in mainile voastre, decat sa pacatuiesc inaintea Domnului" (Istoria Susanei 1, 23). Dar, fe­meie frumoasa, Dumnezeu este sus, tu nu-L vezi cu ochii simtitori. De ce te temi de El? De ce te socotesti pe tine inaintea ochilor Lui cand spui: "sa pacatuiesc inaintea Domnului"? Pentru aceea ca, in mintea ta se salasluiesc cuvintele proorocului si imparatului David, care spune: "Vazut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea, ca de-a dreapta mea este ca sa nu ma clatin" (Psalm 15, 8). Si, desi tu nu-L vezi cu ochii cei trupesti, dar il vezi stand inaintea fetei tale cu ochii cei launtrici ai sufletului si ai inimii si astfel ai frica de Domnul, ca de Cel ce stie si vede toate fap­tele si gandurile tale, stand inaintea Lui ca inaintea unui Gade si Judecator. De aceea spui ca este mai bine pentru tine a nu savarsi pacatul, si decat sa paca-tuiesti inaintea Domnului Dumnezeului tau, este mai bine a cadea in mainile judecatorilor nedrepti, ce se sfatuiau sa te dea la moarte.

O, ce pilda preafrumoasa pentru a vedea pururea inaintea noastra pe Domnul! Ce chip minunat de a ne feri pururea de savarsirea pacatului! Cu adevarat, cel ce pe toate le plineste in acest chip inaintea lui Dum­nezeu, cine graieste impreuna cu Psalmistul: "Va­zut-am mai inainte pe Domnul inaintea mea pururea", acela nu se va clatina si nu-L va mania in veci pe Domnul Dumnezeu. Daca insa se va poticni in ceva, ca un om, atunci de indata, avand inaintea ochilor sai pe Dumnezeu, se va ridica si se va indrepta si prin acestea se vor implini cuvintele Proorocului David: "Cand va cadea, nu se va zdruncina, ca Domnul intareste mana lui" (Psalm 36, 24).

Dar sa ne intoarcem iarasi spre cei ce nu-L au in fata ochilor lor pe Dumnezeu.

Se intampla uneori un asemenea lucru: noi nu nu­mai ca nu avem frica de Dumnezeu, dar savarsim un lucru in care prisoseste toata rautatea - astfel incat, cu sila necinstirii si cu nedreptate il alungam de la noi pe Domnul Hristos, Dumnezeul nostru. Dar va zice cineva: "Eu niciodata nu-L alung pe Hristos, Lumina mea, eu nu-L necinstesc pe El". Daca cineva va grai asa, eu ii voi zice: "Tu intotdeauna il prigonesti si il necinstesti pe Hristos, il prigonesti in aproapele tau, il necinstesti in tine insuti."

Vrei sa stii cum il prigonesti pe Hristos in aproa­pele tau? Asculta! Tot ce se face pentru aproapele, fie bune, fie rele se fac pentru Hristos insusi, dupa cum Domnul graieste pentru acestea in Sfanta Sa Evanghelie: "intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, preamici, Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40). Ai facut mila, ai dat lui Hristos insusi; nu ai dat saracu­lui, nu ai dat lui Hristos, pentru ca Hristos spune: "Orice veti face unuia dintre acesti frati ai Mei prea­mici, Mie imi veti face". Ai savarsit bine aproapelui, lui Hristos insusi I-ai facut, daca insa n-ai facut bine aproapelui, nu I-ai facut lui Hristos.

Si acum gandeste-te tu, omule, de cate ori nu nu­mai ca n-ai facut bine aproapelui, dar il si inraiai pe cel de langa tine? De cate ori nu ai refuzat cersetoru­lui mila? De cate ori ai fost nemilostiv cu cei ce aveau trebuinta de milostivire? Purtandu-te fara de milostivire si plin de cruzime cu aproapele tau, oare nu cu insusi Hristos te porti asa? Daca prigonesti si superi pe cel nevinovat, pe insusi Hristos prigonesti si superi! Cat l-ai necajit si l-ai injurat pe aproapele, atata L-ai necajit si L-ai injurat pe Hristos. Toate re­lele care le savarsesti aproapelui tau, la insusi Hristos le impingi, dupa cuvantul Lui: "Orice veti face unuia dintr-acesti frati ai mei preamici, Mie imi veti face", in acest chip il prigonesti pe Hristos in aproapele tau!

Cum il necinstesti pe Hristos in tine insuti? Ascul­ta! Oare iti aduci aminte ce scria Apostolul Pavel ca­tre Corinteni? "Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Ni­cidecum!" (1 Corinteni 6, 15) Omule, oare intelegi ce se spune aici? Madularele trupului tau nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, pentru ca de El sunt zamislite si zidite, rascumparate cu sangele Sau nevinovat. Cel care cu necuratia pacatului trupesc isi pangareste ma­dularele, acela in sine insusi il necinsteste pe Hristos, prefacand madularele lui Hristos in madulare ale des­franatei. Socoteste in tine insuti de cate ori te-ai spur­cat cu desfrau, fie prin gand, fie prin fapta, sau prin alte pierzatoare si marsave chipuri ale desfranarii!

Dar ar putea spune cineva: Ce suparare are Hristos de-si va spurca cineva trupul cu pacatul desfranarii? Cu adevarat mare-I este supararea, caci trupul crestinului, sfintit prin Taina Sfantului Botez apartine nu lui, ci lui Hristos, dupa marturia Sfintei Scripturi: "Iar voi sunteti trupul lui Hristos si madulare (fiecare) in parte" (1 Corinteni 12, 27). Si iarasi: "Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sun­teti ai vostri?" (1 Corinteni 6, 19); "Nu cu lucruri stricacioase, cu argint sau cu aur, ati fost rascumparati din viata voastra desarta, lasata de la parinti, ci cu scumpul sange al lui Hristos, ca al unui miel nevino­vat si neprihanit" (1 Petru 1, 18-19). Ia aminte cres­tine, capul din care izvorasc cugetele cele trupesti nu este al tau, ci al lui Hristos, si nu ai voie sa gandesti rautati cu capul ce este al lui Hristos. Picioarele cu care mergi la faradelegi nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos, si nu ai voie sa pornesti cu picioarele lui Hris­tos catre faradelegi. Mainile cu care savarsesti lucru­rile spurcate nu sunt ale tale, ci ale lui Hristos si nu-ti este ingaduit sa lucrezi marsavii cu mainile lui Hris­tos. Tot trupul tau nu este al tau, ci al Domnului Hris­tos, si de aceea nu ai voie ca trupul lui Hristos sa-l pangaresti cu infaptuirea patimilor trupesti, caci tru­pul este templu al lui Dumnezeu, dupa cuvantul Apos­tolului Pavel: "Pentru ca sfant este templul lui Dum­nezeu, care sunteti voi" (1 Corinteni 3, 17).

Deci, sa avem intotdeauna in fata ochilor pe Dum­nezeu si sa avem frica de El. Frica de Dumnezeu ne va pazi de pacat!

Sfantul Dimitrie al Rostovului


Niciun comentariu:

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină