joi, 30 iunie 2011

LISTA CU FAPTELE RELE CARE TREBUIE SA LE MARTURISIM LA SPOV.


SFATURI PENTRU CEI CE SE SPOVEDESC 

Fraţi creştini,
 

Toţi cei care am primit taina Sfântului Botez, ne numim creştini, căci ne-am spălat de păcatul strămoşesc şi ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu, după dar, prin Iisus Hristos. 
La Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, dar cum mai toţi am fost botezaţi de mici şi nu prea am ştiut noi ce mare importanţă are Botezul asupra sufletului şi trupului nostru, am început să uităm datoriile noastre către Dumnezeu şi ne-am lăsat prinşi de valurile vieţii care ne-au cufundat în marea păcatelor, făcând o mulţime de nelegiuiri şi chiar înecându–ne în tot felul de păcate. 
De aceea, cu toţii am păcătuit de la vârsta de 7 ani, de când ni se ţin în seamă păcatele şi de Dumnezeu, cu toţii: bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, bogaţi şi săraci, împăraţi şi domnitori, mireni, preoţi şi călugări şi fără îndoială că toţi suntem leproşi cu diferite păcate. 
Nimeni nu poate să spună că n-a făcut păcate, căci este un mincinos. Păcate fac şi copiii până la 7 ani, dar nu li se socotesc de Dumnezeu; acele păcate cad asupra părinţilor lor şi asupra acelora care îi împing la rele şi nu-i învaţă cele bune. 
Aşadar, iubiţi creştini, să mergem la Iordan ca Neeman Sirianul, care era lepros şi scăldându–se în apele Iordanului s-a făcut sănătos. 
Să mergem la scăldătoarea oilor, ca slăbănogul cel de 38 de ani din Evanghelie, şi-L vom întâlni pe Domnul Hristos, prin persoana duhovnicului care îndată ne va tămădui după ce 
ne-am spovedit păcatele. 
Să ne sculăm din vicii şi păcate ca şi fiul cel rătăcit şi desfrânat şi să ne întoarcem la Tatăl cu căinţă şi cu lacrimi în ochi, să ne mărturisim, zicându-I: „Tată, greşit-am la Cer şi înaintea Ta, şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău! Primeşte-mă şi pe mine ca pe unul din argaţii Tăi!” 

Şi dacă venim cu lacrimile pocăinţii, cu zdrobirea inimii, adică să ne căim cu lacrimi amare, ca Petru care s-a lepădat de Domnul de trei ori, să ne pară rău din adâncul inimii şi să zicem: „cum am putut eu să fac asemenea păcate, cum m-am lepădat eu de Mântuitorul şi Binefăcătorul meu Dumnezeu, şi m-am împreunat cu lucrurile satanii, adică cu păcatele ?” 
Căinţa să nu fie de moment, să ne căim ca Petru toată viaţa, până la sfârşit, şi să vedem păcatele înaintea ochilor ca David, care zice în Psalmul 50: „şi păcatul meu înaintea mea este pururea”, fiindcă cel ce nu se căieşte din inimă pentru ce a făcut foarte uşor se întoarce la aceleaşi păcate şi le face iarăşi, chiar mai grele şi mai multe. 
Spovedania adevărată trebuie să se facă cu acest gând serios, cu hotărâre de a nu mai păcătui, adică să urâm atât de mult păcatul, încât mai bine să preferăm să murim decât să mai păcătuim. 
Spovedania trebuie făcută fără să te ruşinezi a spune păcatul aşa cum l-ai făcut, adică arătând toată gravitatea lui. Să spui toate năravurile tale, să nu arunci vina pe unul şi pe altul, să te osândeşti pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, şi să-i arăţi toate rănile păcatelor, zicând: „din lenevirea mea şi din nesimţirea mea, am mâniat pe Dumnezeu, mi-am rănit sufletul şi trupul şi acum mă aflu osândit la temniţele iadului şi la muncile veşnice”. 
Spovedania s-o faci toată odată, adică să nu spui unele păcate la un preot şi altele la altul, de frică să nu te oprească de la Împărtăşanie, fiindcă mare greşeală faci, căci păcatele care le ştii şi nu le spui de ruşine sau din altă pricină, ţi se dublează şi mai bine nu te-ai fi spovedit decât să faci un asemenea păcat, asemănându-te cu Iuda cel plin de vicleşug care avea păcatul trădării lui Iisus în minte şi în inimă, şi nu-l mărturisea nici Domnului, care era de faţă, nici ucenicilor Lui. De aceea a căzut în deznădejde şi apoi s-a spânzurat. Numai păcatele cele mici, neînsemnate, se iartă la spovedit, dacă nu ţi-ai adus aminte cu nici un chip de ele, dar păcatele cele mari este imposibil să le uite cineva pentru că îl mustră conştiinţa. 

Trebuie să ştim că pocăinţa (spovedania) este una din cele şapte taine, deopotrivă cu Taina Sfântului Botez. 
Această taină se compune din patru părţi: 
- prima, căinţa sau zdrobirea inimii, 
- a doua, spovedania tuturor păcatelor fără ocolire, 
- a treia, facerea canonului. Duhovnicul este dator să dea canon celui ce se spovedeşte, după păcatele lui şi după puterea celui ce s-a spovedit, ca să se poată vindeca făcând canonul. Iar dacă duhovnicul nu ţi-a dat nici un canon, să te canoniseşti singur frate creştine, ca Zaheu, ca Maria Egipteanca şi ca alţi păcătoşi, care prin canon s-au spălat şi curăţit de întinăciunea păcatelor. 
- a patra parte a acestei Sfinte Taine, este dezlegarea păcatelor, care se face de Darul Sfântului Duh, prin preotul duhovnic, căruia i s-au dat cheile de a lega şi dezlega păcatele oamenilor. 
Înainte de a merge la spovedit să–ţi aduci aminte dacă eşti supărat cu cineva şi nu l–ai iertat, şi să nu îndrăzneşti să te spovedeşti dacă n–ai iertat din inimă pe cel ce ţi-a greşit. Dacă l-ai rugat de iertare prin salutări şi prilejuri bune, şi nu vrea să-ţi răspundă, păcatul este al lui, iar dacă tu l-ai iertat din inimă poţi să te spovedeşti.
 
Să se ţină seama că dacă unui creştin îi lipseşte una din aceste părţi ale acestei Taine mari, adică căinţa din inimă, spovedania păcatelor, facerea canonului şi dezlegarea de către preot, acel creştin nu s-a folosit de spovedanie. 
De aceea este de neapărată trebuinţă ca creştinul să caute cel mai iscusit duhovnic aşa cum zice Sf. Vasile cel Mare: că precum oamenii nu arată rănile trupului şi bolile la orice fel de doctori, ci numai la cei iscusiţi, aşa şi noi să căutăm doctorul cel mai iscusit care poate tămădui rana şi boala cea sufletească. 
Cei care vreţi să vă mărturisiţi bine, întâi cercetaţi cu atenţie această cărticică şi scrieţi pe hârtie după ea numai păcatele pe care ştiţi sigur că le-aţi făcut; nu vă apucaţi să o copiaţi întocmai şi să mai adăugaţi şi cuvinte de prisos ca să-l obosiţi pe preot şi să nu vă poată asculta cu atenţie. 
Încă un lucru foarte principal de ţinut seama: e bine să căutaţi să faceţi această spovedanie amănunţită atunci când preotul duhovnic nu este prea aglomerat (în ajun de sărbători mari sau când are servicii multe de făcut), să căutaţi timpul când este mai liber şi nu e rău chiar când vi se face o sfeştanie în casă să-l rugaţi să vă şi mărturisească, dacă e duhovnicul pe care vi l-aţi ales. Păcatele care le-aţi spus o dată şi nu le-aţi mai repetat nu mai trebuiesc spuse, mai ales dacă aţi primit canon pentru ele. 
Schimbarea unui duhovnic nu se face decât în cazuri grave şi anume: atunci când afli că acel duhovnic a fost caterisit, al doilea când duhovnicul îţi poate deveni o pricină de sminteală fiind neputincios şi ispitit de persoana ta, eşti dator fără întârziere să nu-l mai întâlneşti niciodată. Mai sunt şi alte cazuri, abateri mai uşoare, dar care nu sunt periculoase. 
Foarte mult contează spovedania sinceră care o faci în faţa lui Dumnezeu şi înaintea preotului care este martor că ai spus acele păcate. După ce ţi-ai întocmit lista cu păcatele care le-ai scos din cartea aceasta, mai întâi pregăteşte-te dacă se poate şi cu ceva post şi rugăciune şi citeşte-ţi-le singur în odăiţa ta, înaintea Sfintelor Icoane, cu candela aprinsă şi spune-le lui Dumnezeu cu lacrimi, cu metanii câte poţi şi zi rugăciunea aceasta: 

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat întru milă şi necuprins întru îndurări, Care eşti Singur din fire fără de păcat şi pentru noi fără de păcat Te-ai făcut om, ascultă în ceasul acesta, această dureroasă rugăciune a mea, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat întru mine. Că Tu, Doamne, Preaînalte Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toate tinereţile mele le-am cheltuit în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat în totul diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Că întunecându-mi-se gândul, din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea sfântă, ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut râs şi batjocură dracilor, nicidecum în minte socotind, că nesuferită este urgia îngrozirii Tale, cea asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului. Şi dintru această pricină în deznădăjduire căzând, şi nicidecum în simţire de întoarcere fiind, pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine m-am făcut. Că ce fel de păcate nu am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit cu covârşire şi cu sârguinţă? Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul 
mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi 
l-am pângărit cu învoire spre păcat. Toate mădularele ticălosului meu trup a lucra şi a sluji la păcate le-am pornit. Şi cine, dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, mânia Ta o am întărâtat, eu singur urgia Ta asupra mea o am aţâţat, eu singur răutate înaintea Ta am făcut, întrecând şi covârşind pe toţi cei din veac păcătoşi, fără de asemănare păcătuind şi fără de iertare. 
Ci, de vreme ce eşti Multmilostiv şi Multmilosârd, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe 
sine-mi înaintea înfricoşatului şi nesuferitului Tău divan şi, ca şi cum m-aş atinge de Preacuratele Tale picioare, dintru adâncul sufletului strig Ţie: 
Milostiveşte-Te, Doamne, iartă-mă Îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să 
nu le treci cu vederea! Primeşte-mă pe mine cel 
ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind întoarce-mă, şi 
întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că nu ai pus pocăinţa drepţilor, nu ai pus iertare celor ce nu greşesc, ci ai pus pocăinţă asupra mea, păcătosului, pentru acelea care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. 
Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi-mi dă mie umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă, spre îndreptare, ca astfel cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire să merg la lumea cea de acolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna Preasfânt Numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!” 

Vă mai atrag încă o dată atenţia, fiindcă acest lucru este foarte important, să vă citiţi cu atenţie lista cu păcatele care le-aţi scos din cărticica aceasta, ca să le puteţi citi şi în faţa preotului duhovnic cât mai clar şi desluşit şi tare ca să audă şi el, să nu vă mulţumiţi că le înşiraţi la repezeală şi duhovnicul nici nu le aude cum trebuie sau nu le înţelege, fiindcă vă păgubiţi singuri. 
Să spui duhovnicului cam de când nu te-ai spovedit, şi mai spune şi dacă nu ţi-ai mărturisit atunci toate păcatele tale, dacă le-ai ascuns sau 
le-ai uitat, dacă ai primit vreun canon şi nu l-ai împlinit şi ce anume canon, dacă ai umblat din duhovnic în duhovnic, ca să nu fii oprit de la Împărtăşanie. 

După ce v-aţi pregătit în felul acesta, mergeţi cu încredere la scaunul de judecată şi aplecaţi-vă cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu şi a preotului, care este martor între om şi Dumnezeu şi închipuieşte-ţi că Judecătorul viilor şi al morţilor este în chip adevărat de faţă, că chiar aşa este, şi ascultă mărturisirea ta, iar tu frate şi soră creştină la El ai venit nu la preot, ca om. 

Adu-ţi aminte mai întâi de păcatele împotriva Duhului Sfânt: 

- Nu cumva ai avut încredere prea mare în mila lui Dumnezeu şi ai zis că El este Milostiv şi te va ierta de păcate şi aşa fără înfrânare ai păcătuit mereu şi ai amânat pocăinţa din an în an până la bătrâneţe? 
- Nu cumva te-ai deznădăjduit de mila lui Dumnezeu, zicând că poţi păcătui mereu că tot nu te va ierta Dumnezeu ? 
- Nu cumva ai întristat pe Duhul Sfânt stând împotriva adevărului, adică socotind Biblia scornituri mincinoase, sau hulind Sfintele Taine, înjurând de Grijanie, de Dumnezeu, de Biserică şi de cele sfinte? 
- Nu cumva ai zis despre Maica Domnului peste care s-a coborât Duhul Sfânt că a mai avut copii şi că n-a rămas Fecioară după naştere, ci este o femeie ca toate femeile, cum zic sectanţii? 
- Nu cumva ţi-ai împietrit inima şi ai stat nepăsător la predicile din Biserică şi la chemările dumnezeieşti, prin semne şi minuni ce s-au făcut? 
- Nu cumva ai stat împotriva preoţilor evlavioşi care au propovăduit dreapta credinţă şi ai râs de ei, sau i-ai batjocorit zicând că-ţi merge rău că ţi-a ieşit popa înainte? 
- Nu cumva ai stat împotriva copiilor sau la altcineva, care s-au hotărât să urmeze mai serios credinţa şi i-ai batjocorit zicându-le că au înnebunit, că s-au prostit, că s-au rătăcit, sau i-ai pârât la lume, ca să fie dispreţuiţi şi huiduiţi? 
- Nu cumva din răutate ai dat învăţături la cineva contra dreptei credinţe ortodoxe? 
- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi te-ai rătăcit, trecând la vreo sectă? 
- Nu cumva ţi-ai pus în minte să te omori, sau chiar te-ai hotărât vreodată să faci acest păcat cumplit? 
Cercetează-ţi cugetul şi vezi dacă ai făcut aceste păcate strigătoare la cer, care urmează: 
- Nu cumva ai ucis pe cineva cu voia, sau în combinaţie cu alţii, sau din cauza ta a murit cineva cât de târziu? 
- Nu cumva aţi ucis prunci în pântece? Ca bărbat ai fost de părere la uciderea pruncilor cu soţia ta, ai ajutat pe cineva să facă avorturi cu injecţii sau cu buruieni, sau cu sfaturi? 
- Nu cumva ai făcut sodomie, adică bărbat cu bărbat, femeie cu femeie? Nu cumva ai făcut păcate de urgie, care atrag urgia lui Dumnezeu asupra locului şi a acelor persoane, adică: când bărbatul nu întrebuinţează organele genitale aşa cum a lăsat Dumnezeu, ci întrebuinţează dosul, gura şi alte părţi? 
- Nu cumva te-ai însoţit cu animale ? Ca bărbat cu ce fel de animale şi ca femeie, la fel, cu ce fel de animale? 
- Nu cumva ai asuprit pe săraci, văduve şi orfani şi pe cei neputincioşi? 
- Nu cumva ai oprit plata celor ce ţi-au lucrat ceva, sau celor ce ţi-au vândut ceva? 
- Nu cumva te-ai împrumutat la cineva de bani şi nu i-ai mai dat înapoi? 
- Nu cumva ţi-ai batjocorit părinţii şi i-ai vorbit de rău, sau te-ai judecat cu ei? 
- Nu cumva te-ai arătat nemulţumitor faţă de părinţi, nu i-ai ascultat, i-ai bătut şi i-ai chinuit făcându-le viaţa amară? 
- Nu cumva nu i-ai îngrijit când au fost bolnavi, sau la vreme de bătrâneţe, nu cumva ţi-ai uitat părinţii după ce au murit şi nu le-ai făcut pomeni şi parastase cum ne învaţă Biserica? 


Cercetează-ţi acum cugetul şi vezi care păcate le-ai făcut din acestea, care sunt împotriva celor 10 porunci şi care mai sunt şi din cele 7 păcate de moarte:
 


- Nu cumva te-ai lepădat de credinţa ortodoxă şi ai trecut la vreo erezie? Ai fost măcar vreodată în adunările lor, ai zis vreodată că este bună şi religia lor? Să spui la spovedit şi dacă ai fost numai o singură dată la adunarea lor! 
- Nu cumva ai primit binecuvântare de la sectanţi, sau i-ai primit în casă, sau ai mâncat ceva de la ei, ori ai mâncat cu ei la masă? 
- Nu cumva eşti căsătorit(ă) cu sectant(ă), sau ai vreun copil căsătorit cu sectant(ă) sau rătăcit? 
- Nu cumva ai citit cărţi sectante, ateiste, păgubitoare de suflet, care atacă şi batjocoreşte religia Sfintei Biserici Ortodoxe? 
- Nu cumva faci glume la adresa ortodoxiei şi a clerului? 
- Nu cumva râzi de orbi, şchiopi şi ciungi, nu cumva spui glume şi iei în deşert numele lui Dumnezeu? Nu cumva te ruşinezi să te închini când treci pe lângă Biserică, sau pe lângă o troiţă? 
- Nu cumva te-ai rugat vreodată cu faţa spre apus, spre miazăzi şi miazănoapte ca unii păgâni? 
- Nu cumva iubeşti mai mult ca pe Dumnezeu copiii, averea, soţia(soţul), banii, făcând din ei nişte idoli? 
- Nu cumva fumezi tutun spre bucuria diavolilor? Nu cumva dai cu roşu pe buze şi unghii, sau te parfumezi? Nu cumva te-ai mascat vreodată, făcându-te din bărbat femeie şi din femeie bărbat, sau ţi-ai pus mască de capră, de urs sau de diavol? 
- Nu cumva porţi cercei în urechi, brăţări la mâini, mărgele şi zgardă la gât, nu cumva ţi-ai tăiat părul, sau ţi-ai făcut aluniţe pe obraz ca să placi oamenilor? 
- Nu cumva ai avut vreodată intenţia să placi şi altor oameni şi să-i atragi în cursa desfrânării, afară de bărbatul tău? 
- Nu cumva ai fost la vrăjitoare, descântătoare, ghicitoare, la spiritism şi hipnotism şi dacă ai fost ţi-a descântat argintul viu, ţi-a turnat cositorul, 
ţi-a ghicit în cărţi, sau având ură de moarte pe cineva ai cerut să le pună cuţitul, ai cerut să lege bărbatul, sau femeia să nu se mai poată împreuna? Nu cumva ţi-ai căutat norocul cu papagalul, cu zodii, cu şoarece? 
Aici adu-ţi aminte în care cursă ai căzut la aceste vrăjitoare şi spune exact şi adu-ţi aminte dacă ai mai dus acolo şi pe altcineva. 
- Nu cumva ai crezut greşit ca budiştii, zicând că sufletul ce iese din om trece în porc sau în diferite animale ? 
- Nu cumva ţii în casă cărţi pentru descântece, cărţi pentru explicarea semnelor şi a viselor, a zodiilor, sau cărţi de ghicit sau de joc? Nu cumva ai obicei să zici zău lui Dumnezeu, să iei numele Domnului în deşert, pomenindu-L la orice treabă nefolositoare? 
- Nu cumva te-ai jurat strâmb, nu cumva te dai diavolului, pe tine, pe soţie şi copii şi orice lucru din casă sau din afară? 
- Nu cumva te-ai blestemat cu jurământ, ca să faci rău la cineva sau ai făgăduit cuiva ceva cu jură-mânt? Adu-ţi aminte dacă le-ai împlinit sau nu. 
- Nu cumva înjuri de cele sfinte, nu cumva te-ai împărtăşit cu nevrednicie şi după împărtăşanie 
te-ai întors cu bucurie la păcate?
 
- [b]Nu cumva ai silit, sau ai înşelat pe cineva cu bani ca să jure strâmb, ai cârtit vreodată împotriva lui Dumnezeu, la vreo boală sau vreo supărare, nu cumva ai făgăduit să dai bani, veşminte, obiecte, case, pământ, la vreo sfântă Biserică, sau mănăstire şi nu te-ai ţinut de cuvânt? 
- Nu cumva te-ai jurat zicând să orbesc, să mor, să n-am parte de copiii mei şi altele? Nu cumva ţi-ai cerut moartea la vreme de boală sau de necazuri? 
- Nu cumva lucrezi în duminici şi sărbători, sau te duci la vânătoare în aceste zile sfinte, sau faci adunare nelegiuită cu băuturi, cu jocuri, cântece şi înjurături şi altele? 
- Nu cumva vii prea târziu la Biserică şi când vii cauţi locul cel de frunte? Asculţi cu evlavie slujba Sfintei Liturghii, predicile şi Cazania, sau umbli de 
colo-colo stricând liniştea şi celorlalţi? 
- Nu cumva când vii la Biserică te împodobeşti cu bluze şi fuste transparente, cu capul descoperit, în pantaloni şi faci sminteală bărbaţilor, trufindu-te cu acestea? Să ştii că rugăciunea nu-ţi este primită dacă vii aşa şi în loc să te foloseşti, pleci cu blestem şi afurisanie înapoi. 
- Nu cumva îţi place să vorbeşti şi să povesteşti în Biserică? 
- Nu cumva ai ajunat sâmbăta şi duminica, sau ai făcut metanii în aceste zile ? 
- Nu cumva ai intrat în Biserică, având scurgerea de sânge lunară ca femeie ? 
- Nu cumva ai stat la masă fără rugăciune sau te-ai culcat fără rugăciune? Nu cumva ai botezat sau cununat pe cineva a doua oară, crezând că prima slujbă nu a fost primită? 
- Nu cumva ca părinţi de copii, ce sunteţi, nu i-aţi iubit şi îngrijit deopotrivă, nu i-aţi învăţat rugăciuni şi sfânta religie? 
- Nu cumva nu-ţi înveţi copiii să se spovedească şi să se împărtăşească şi nu-i fereşti de anturaje rele? 
- Nu cumva ai povăţuit copiii să meargă cu vitele prin bucatele şi ierburile oamenilor? 
- Nu cumva aţi păcătuit în faţa copiilor, făcându-vă pofta ca soţi? Nu cumva ca bărbat ţi-ai urât femeia, batjocorind-o ca pe o roabă şi când a fost bolnavă nu ai căutat-o, îngrijind-o cu medicamente sau cumpărându-i cele de trebuinţă? 
- Nu cumva ca soţie nu te-ai supus bărbatului, din contră l-ai ocărât şi drăcuit că nu-ţi cumpără îmbrăcăminte luxoasă? Nu cumva ţi-ai atras copiii de partea ta, învăţându-i să-l urască şi să se depărteze de tatăl lor? 
- Nu cumva ai pus spurcăciuni în mâncare, în cafeaua soţului tău spurcându-l cu descântece de la vrăjitoare, sau cu altceva din cele femeieşti? 
- Nu cumva ai amărât viaţa altora, ai aţâţat pe cineva la bătăi şi ucideri, sau le-ai zdruncinat sănătatea din care cauză au şi murit? 
- Nu cumva ai omorât copii după botez, sau ai lăsat vreun copil să moară nebotezat? 
- Nu cumva din neglijenţa ta ţi-a murit vreun copil înăbuşit, sau a căzut în apă sau în foc şi s-a ars? 
- Nu cumva ţi-ai lepădat copiii vii, botezaţi, pe străzi, în târguri, la uşa bisericii şi în alte locuri pe unde trec oamenii ca să-i ia să-i crească? 
- Nu cumva ai făcut prinsoare cu cineva ca să-l întreci în mâncări, băuturi, ridicături, sărituri, jocuri şi strigări, prin care ţi-ai pierdut sănătatea sau altceva? 
- Nu cumva ai privit cu plăcere la împreunarea animalelor, câini, pisici sau altele. 
- Nu cumva ai privit cu poftă filme pornografice, ilustrate, tablouri, statui, reviste aţâţătoare la păcatul desfrânării? Nu cumva ai în casă pe pereţi astfel de idoli sau ilustrate şi reviste pornografice? 
- Nu cumva faci păcatul onaniei, sau ai făcut cu altul, adică bărbat cu bărbat şi femeie cu femeie? 
- Nu cumva ai stricat fecioria unei fete? Nu cumva ai curvit cu femeie văduvă, sau ai preacurvit cu vreo femeie sau bărbat? Nu cumva ai curvit cu vreo faţă bisericească? 
- Nu cumva ai curvit cu rudenie, soră, verişoară, naşă? Nu cumva ai curvit cu vreo femeie de altă religie? Aici iar te fac atent frate şi soră să spui exact cu cine ai păcătuit, adică ce fel de rudă îţi este şi dacă femeia a avut bărbat sau nu, fiindcă păcatul acesta al curviei ori se micşorează ori se îngreunează. 
- Nu cumva sunteţi căsătoriţi rudenii? Spuneţi la spovedit, ce fel de rudenii, şi cereţi să vă sfătuiască ce să faceţi.[/b] 
- Nu cumva ai păcătuit cu soţia ta în sărbători, duminici şi sâmbăta, miercurea şi vinerea şi în cele 4 posturi de peste an? 
- Nu cumva v-aţi împreunat în timpul ciclului, sau după naşterea pruncului până la 40 de zile? Nu cumva aţi culcat într-un pat fetele cu băieţii după vârsta de 7 ani? 
- Nu cumva v-aţi culcat în pat ca tată cu fetele tale şi ca mamă cu băieţii tăi după vârsta de 7 ani? 
- Nu cumva te-ai căsătorit cu altă femeie până n-ai divorţat de cea dintâi ? Nu cumva ai trăit măcar o zi cu femeia ta fără cununie religioasă? Să ai grijă să spui chiar dacă te-ai cununat la biserică, că acest păcat nu se iartă decât prin spovedanie. 
- Nu cumva ai mai păcătuit având femeie, cu femeia de care ai divorţat, că acest păcat este preacurvie? 
- Nu cumva ai prieten sau mai mulţi aşa cum este obiceiul acum (de a trăi în păcate) ? Ori te cununi ori te desparţi, altfel focul gheenei te aşteaptă. 
- Nu cumva ai furat ceva de la vreo biserică sau mânăstire? Nu cumva te-ai lăcomit şi ai furat din averea aproapelui, sau ai poftit averea aproapelui, sau soţia lui, copiii lui, vitele şi lucrurile aproapelui tău? 
- Nu cumva ai ajutat prin vorbe şi fapte pe cineva ca să înstrăineze averea bisericii, mânăstirilor sau vecinilor tăi? 
- Nu cumva te-ai îmbogăţit prin minciuni, prin judecăţi cu martori mincinoşi? 
- Nu cumva te îmbeţi şi faci scandaluri, bătăi şi certuri în casă şi între vecini? 
- Nu cumva ai furat vite, păsări, ouă sau altceva? Să ştii că păcatul nu se iartă până nu dai înapoi lucrul furat, iar dacă nu mai trăieşte persoana aceea, împarţi la săraci? 
- Nu cumva ai judecat şi osândit pe cineva, pe drept sau pe nedrept, nu cumva ai băgat vrajbă între oameni sau între preoţi, sau între părinţi şi copii? Nu cumva ai fost mărturie mincinoasă la vreun proces? 
- Nu cumva ai spus minciuni cu care ai păgubit pe mulţi trupeşte şi sufleteşte? Nu cumva ai pârât pe cineva şi ai vorbit cu două înţelesuri, ca să semeni zâzanie între oameni? 
Aici iar te fac atent să judeci bine ce fel de minciună ai spus, că nu e deajuns să spui numai atât: am minţit. Adu-ţi bine aminte şi cercetează acestea de mai sus, că şi minciuna e ca şi furtul, una e când furi un ou şi alta e când furi un bou. Una e când spui o minciună fără să cauzeze cuiva ceva rău şi alta e când spui o minciună la un proces, sau să calomniezi pe cineva, sau să faci vrajbă, sau să spargi o casă despărţindu-i pe soţi. 
- Nu cumva ai înşelat pe cineva cu bani, sau ai pus apă în lapte, sau în vin, sau în alt chip ai făcut înşelăciune? 
- Nu cumva ai mutat hotarul ogrăzii şi al grădinilor tale şi te-ai judecat cu vecinii? 
- Nu cumva eşti plin(plină) de mândrie, te înalţi cu gândul că eşti cineva, te mândreşti că eşti frumoasă, te mândreşti că eşti învăţat, te mândreşti că ai copii învăţaţi şi frumoşi? Nu cumva te mândreşti că eşti de neam mare, că ai neamuri bogate, sau te mândreşti cu haine, obiecte şi avere? 
- Nu cumva din cauza mândriei ai căzut în făţărnicie, în obrăznicie şi ai devenit încăpăţânat, ambiţios şi îngâmfat?
 
- [b]Nu cumva ai căzut în mândrie, retezându-ţi părul capului, scoţându-ţi sprâncenele, porţi rochie scurtă şi strâmtă şi tocuri înalte? Nu cumva din cauza mândriei ai râs de păcatele altora, ai râs de sărăcia şi îmbrăcămintea altora, ai râs de portul sau de corpul unuia sau altuia că e prea gras sau prea slab? 
- Nu cumva ai ascultat le ferestrele altora, ca să semeni zâzanie în lume? Nu cumva eşti nesăţios, nedrept şi trădător? 
- Nu cumva ai dat bani cu camătă ca să iei înapoi cu dobândă? Nu cumva ai plâns cu lacrimi de deznădejde când ai pierdut ceva din averea ta? 
- Nu cumva ai în minte gânduri spurcate, vorbeşti glume curvăsăreşti, ai făcut cu ochiul la cineva, priveşti cu poftă trupul altuia, ai trimis scrisori cu scopul desfrânării? 
- Nu cumva ai clevetit pe cineva, prin şoapte sau ai făcut semne cu mâna? Nu cumva te-ai bucurat de paguba şi necazul altora, nu cumva ţi-a părut rău de fericirea şi norocul altora? 
- Nu cumva n-ai vrut să ierţi pe cel ce ţi-a cerut iertare, sau nu cumva nu te-ai plecat cu smerenie să ceri iertare de la aceia pe care i-ai supărat? Nu cumva eşti un nerecunoscător, porţi ură şi ţii minte răul care ţi l-au făcut alţii? 
- Nu cumva ai povestit altora păcatele aproapelui tău? Nu cumva eşti lacom la mâncare, la băutură şi la altele şi calci cele 4 sfinte posturi de peste an, ajunările şi zilele de miercuri şi vineri, mâncând de dulce în lăcomia ta? 
- Nu cumva din cauza lăcomiei că ai mâncat sau ai băut peste măsură, ai vărsat după împărtăşanie? Ai mâncat ceva pe ascuns de familia ta? Nu cumva ai mâncat ceva spurcat, carne de animale mortăciuni, carne de şoarece (nutrie), păsări moarte, pască jidovească sau ceva de la vrăjitoare? 
- Nu cumva ai mâncat ceva de furat, sau ai învăţat copiii să fure, mâncând împreună bucate furate? 
- Nu cumva eşti tare mânios şi supărăcios, înjuri, baţi, nu cumva ai scuipat şi rănit pe aproapele, nu cumva ai bătut animalele, punând să ducă peste puterea lor? 
- Nu cumva ai ţinut mânie pe cineva o zi, o săptămână, luni sau ani? Nu cumva ai făcut mizerie cuiva, slugilor, elevilor de şcoală, soţiei sau copiilor? 
- Nu cumva eşti leneş la rugăciune, la treburi, te leneveşti să mergi la Biserică, te leneveşti să-ţi faci canonul dat de duhovnic? Nu cumva dormi în timpul Sfintei Liturghii la Biserică sau acasă? 
- Nu cumva ai amânat din lene să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, să faci fapte bune şi rugăciuni? Nu cumva din lene nu vrei să stai în genunchi la rugăciune, sau nu chemi preotul să-ţi facă sfeştanie? 
- Nu cumva locuieşti în casă nesfinţită de preot prin sfânta aghiazmă? 
- Nu cumva din lenevire ţi-ai uitat mormintele părinţilor neîngrijite? Nu cumva din lene n-ai păzit făgăduinţele date la Sf. Botez sau la călugărie? 
- Nu cumva te-ai împrietenit cu necredincioşii şi ai luat în batjocură sfânta credinţă? 
- Nu cumva ai amânat pocăinţa de azi pe mâine, de la un post la altul? Nu cumva din lene stând în Biserică ţi-ai lăsat mintea să hoinărească după păcate privind îmbrăcămintea şi persoanele din biserică? 
- Nu cumva te-ai lenevit a-ţi pedepsi copiii când au făcut răutăţi şi păcate? 
- Nu cumva n-ai învăţat şi sfătuit pe cel pe care îl vedeai greşind? Te-ai rugat pentru binele aproapelui? Te-ai rugat lui Dumnezeu pentru vrăjmaşii tăi, i-ai iertat din toată inima, îi iubeşti pe vrăjmaşi? Ai mângâiat pe cel întristat? Ai suferit nedreptăţile şi ocările cu răbdare? 
[/b] 
Mai adu-ţi aminte şi de aceste fapte, care dacă nu le-am făcut, să le facem, că la Judecată ne va întreba Domnul Hristos de ele: dacă n-ai dat mân-care celui flămând, dacă n-ai dat apă celui însetat, dacă n-ai îmbrăcat pe cel gol, dacă n-ai cercetat pe cei din închisori, dacă n-ai căutat pe cei bolnavi, dacă n-ai primit pe cei străini în casa ta, dacă n-ai îngropat pe cei morţi, care n-aveau pe nimeni. 
După ce ai terminat de citit lista cu păcatele, zi aceste cuvinte: 
“ Pentru toate aceste păcate pe care le-am făcut şi de care sunt vinovat înaintea lui Dumnezeu, mă căiesc şi-mi pare rău din inimă şi cu zdrobirea inimii mele mă rog Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, tuturor Sfinţilor, Sfinţilor Îngeri şi sfinţiei tale părinte duhovnicesc ca să-mi fiţi martori în ziua judecăţii mele împotriva vrăjmaşilor diavoli, care în tot momentul mă pândesc, să mă surpe în osânda iadului. 
Şi acum vă rog sfinţite părinte să-mi rânduiţi un canon, care socotiţi că mi s-ar cădea după păcatele mele, să-l fac cu ajutorul lui Dumnezeu.” 

Acum preotul urmează să-ţi spună ce canon să faci, şi-ţi rânduieşte un număr de metanii pe zi, post şi rugăciuni, chiar ajunare, milostenii, mergerea la Biserică, cercetarea bolnavilor, a văduvelor, sărindare pentru iertarea păcatelor, să botezi prunci, să citeşti Paraclisul Maicii Domnului, Psaltirea şi Acatiste şi dacă te opreşte un timp de la Sfânta Împărtăşanie, să nu te superi, că e mai bine să primeşti acest canon, decât să te împărtăşeşti cu mare nevrednicie, fiindcă nu-ţi va folosi şi pe lângă păcat te vei alege cu vreo pedeapsă de la Dumnezeu. 
După ce ţi-ai primit canonul, mergi cu bucurie acasă; pe drum ai să te simţi uşor ca un fulg şi când ajungi acasă multumeste lui Dumnezeu ca te-a ajutat sa faci o marturisirea a pacatelor asa cum trebuie...

miercuri, 29 iunie 2011

Plansul


ˇ Mai intai roaga-te pentru dobandirea lacrimilor, ca prin plans sa inmoi salbaticia ce se afla in sufletul tau; si, dupa ce vei fi marturisit astfel impotriva ta faradelegile tale inaintea Domnului, sa primesti iertare de la El. (Evagrie Ponticul)32

ˇ Foloseste-te de lacrimi pentru a dobandi implinirea oricarei cereri. Caci foarte mult se bucura Stapanul, cand te rogi cu lacrimi. (Evagrie Ponticul)32

ˇ Daca versi izvoare de lacrimi in rugaciunea ta, sa nu te inalti intru tine, ca si cum ai fi mai presus de multi. Caci rugaciunea ta a primit ajutor ca sa poti rascumpara cu draga inima pacatele tale si sa imblanzesti pe Stapanul prin lacrimi. Deci sa nu intorci spre patima inlaturarea patimilor, ca sa nu manii si mai mult pe Cel ce ti-a daruit harul. (Evagrie Ponticul)32

ˇ Multi plangand pentru pacate uita de scopul lacrimilor; si asa, pierzandu-si mintea, au ratacit. (Evagrie Ponticul)32

ˇ Cand socotesti ca nu ai trebuinta de lacrimi in rugaciunea ta pentru pacate, gandeste-te cat de mult te-ai departat de Dumnezeu, avand datoria sa fii pururea in El, si vei lacrima cu si mai multa caldura. Astfel, cunoscand masurile tale, vei plange cu usurinta, dosadindu-te dupa Isaia: ''Cum, necurat fiind si petrecand in mijlocul unui astfel de popor, adica intre potrivnici, indraznesti sa te infatisezi inaintea Domnului Savaot?''32

ˇ Sa nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugaciunii, caci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea. (Marcu Ascetul)32

duminică, 26 iunie 2011

O lectie despre inchinare


Intr-un sat traia un copil care se nascuse fara maini. Cu toate ca era de mic orfan, se arata tuturor plin de bucurie.

Intr-o zi de sarbatoare, un boier al locului, iesind din biserica, l-a vazut pe copil ca sarea cu picioarele desculte, inainte si inapoi, la dreapta si la stanga, peste o balta.

– Ce faci, blestematie? Asa se iese de la Sfanta Biserica?

Copilul ii raspunse:

– Iertare, domnia-ta, dar daca n-am maini, ca toata lumea, ma inchin cum pot, sarind crucis in cele patru colturi.

Boierul s-a dat un pas inapoi, si-a facut o cruce mare, multumind lui Dumnezeu pentru cele descoperite.

SUFET CURAT


Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului.

Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:
- Vedeţi cum merge acest ceas ? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.

După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.

- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se “murdărească” de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă.

Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite...

“Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul.” - Sfântul Ioan Gură de Aur.

joi, 23 iunie 2011

Postul nu este lasat sa omoare omul



Postul nu este lasat sa omoare omul
Unii nu postesc deloc, altii postesc o saptamana sau cateva zile, iar altii, o saptamana la inceput si o saptamana la sfarsit. Fiecare isi va lua plata dupa ostenelile sale. Dar cei care postesc, adeseori se mai si incurca in intelegerea postului. Unii postesc ajunand mai ales vinerea - si e foarte bine. Pentru ca postul si ajunarea dau bun prilej organelor noastre celor dinlauntru sa se repare - aceasta "uzina" care suntem noi insine si care merge asa, ca un automat: de pilda, nu ne dam seama cand se transforma painea in energie. Si cand postim, se bucura tot launtrul nostru, ne spune "mersi", pentru ca se reface aievea. Asadar, cine tine post cu regularitate isi face el insusi foarte mult bine.
Este la cate unii aceasta panica: "Daca nu mananc, mor, ametesc!" Nu-i adevarat. Postul armonizeaza si invioreaza tot launtrul nostru. Postul crestin, supravegheat si tinut cu intelepciune, este recomandat desfintii Parinti, iar unii din ei aveau studii de medicina inalta si ei urmareau sa ne faca noua bine, nu sa ne chinuiasca. Asa ca toate au fost randuite cu foarte multa luciditate si pricepere.
Postul trebuie sa fie luminat, consimtit de buna voie, nu cu ciuda, ci sa fie ca o bucurie. Nu un post cu ciuda sau tinut de frica, pentru ca atunci stomacul resimte postul ca o mare suferinta, iar mintea culege numai matraguna si numai rautati. Dumnezeu nu vrea un astfel de post. Este un post netrebnic, cu adevarat, atunci cand posteste aceasta aparatura fizica, iar sufletul se revolta. Nu asa! Dumnezeu vrea ca totul sa fie global, armonios; sa posteasca si trupul, dar sa posteasca si sufletul, si atunci e postul cu adevarat binefacator. Sa se bucure si cele dinlauntru si sa nu se revolte gura si limba ca le-am pus la post.
Sfantul Timotei, ucenicul sfantului apostol Pavel, nu stia cum sa se chinuiasca mai mult, ca sa-si stapaneasca patimile. Manca numai paine, apa si fructe - nu numai in post, ci tot timpul - si slabise foarte rau. Sfantul Pavel, care stia suferinta lui, ii scrie sa bea si putin vin, nu numai apa, din pricina deselor sale slabiri. Desigur, sfantul Pavel ii scria putine cuvinte, insa Timotei intelegea foarte mult din ele, din aceste cuvinte putine. Sunt in biblioteci carti mari, volume groase, cu foarte multe pagini si pe masura ce le parcurgi, te atrag intorsaturile de fraze, cuvintele frumoase, dar cand strangi in mana, vezi cum curge tot, nu ramai cu nimic -adica ai foarte putin folos din aceasta literatura profana. Sfanta Scriptura insa este intelepciunea cea mai inalta si deseori, un singur loc, un singur cuvant din Biblie ne poate lumina pe deplin. Sunt mari sfinti care au urmat un singur cuvant din Biblie: "Vinde tot ce ai si urmeaza-mi Mie" - sfantul Antonie cel Mare, de pilda, sau sfanta Paraschiva. Le-a ramas in minte si in inima un text sau o frantura de text din sfanta Scriptura si acest text a "ars" in inima lor, ca unjaratec, toata viata - si pe acesta l-au urmat si s-au mantuit.
In epistola sa catre Timotei, sfantul Pavel scrie cuvinte de o gingasie rara. Ce poate fi mai dragastos decat faptul ca sfantul Pavel, care era asa de prins cu atatea treburi, se ingrijeste de sanatatea ucenicului sau? Si ii scrie cu multa delicatete si curatie launtrica. Timotei era bolnavicios din firea sa si isi stricase stomacul si sfantul Pavel ii scrie: "Nu bea numai apa" - asta inseamna ca pana atunci bause cu adevarat numai apa. Altadata spune: "Eu am trimis la voi pe Timotei, iubitul si credinciosul meu fiu" - aceste cuvinte arata vredniciile lui Timotei. Si Timotei n-ar fi fost asa vrednic, daca ar fi fost robit de trup; dar el, tanar cum era, in chilia lui, intiparea in sine toate faptele bune pe care le facea sfantul Pavel. Desi era foarte tanar, purta acelasi jug cu sfantul Pavel. "Nimeni sa nu-l dispretuiasca pe Timotei, caci el urmeaza Legea Domnului, ca si mine; si ca un tata cu fiul sau, asa impreuna cu mine a slujit el" - spune sfantul Pavel. Timotei insa continua sa posteasca inainte, cu toata asprimea. Si nu facea ca aceia care, dupa ce postesc, incep sa zica: "Ce sa mai postesc de-acum? Mi-am omorat trupul si l-am biruit pe diavolul. De-acum de ce sa mai postesc?" Timotei nu zicea asa, ci cu cat erau mai mari meritele sale, cu atat mai mult se nevoia; si aceasta, desigur, a invatat tot de la sfantul Pavel.
Va atrag atentia asupra unui cuvant. Sfantul Pavel nu-i scrie: "bea vin", ci "putin vin", adica numai cat e de trebuinta pentru a alunga boala trupului, si nu pentru a ingadui boala sufletului, nici pentru a intarata patimile. Caci vinul, frati crestini, sfarseste energia organismului. Vinul e lasat de Dumnezeu sa-l intrebuintam cu masura, nu oricum. Betivul e un mort viu, are cerul cu desavarsire inchis. Betivii nu pot mosteni imparatia cerurilor, sfantul Pavel ne spune asta.
Frati crestini, din cele spuse in seara aceasta, as vrea sa ramaneti macar cu doua ganduri si anume: un post cumpatat; si dupa un post aspru, sa mancati putin. Unii postesc toata ziua, ajuneaza, si seara mananca cat ar fi mancat toata ziua si apoi toata noaptea le e rau. Este si un cuvant in popor: "Craciunul satulului, Pastele fudulului" - adica acum se taie bietii porci si mancam si ne imbuibam cu toate dupa post, mancam pentru tot postul cu un fel de razbunare si ne vatamam trupul (...). E nevoie de post cu adevarat, frati crestini.
Dar un post aspru se impleteste cu rugaciunea si cu meditatia, si mai ales sa-ti posteasca si gura in timpul postului. Sunt oameni care fac din aceasta ravna a postului un ideal. Si ferice, cu adevarat, de cei ce merg pe aceasta cale frumoasa si cu adevarat vrednica, calea postului! Numai sa fie dusa cu statornicie si rabdare, pentru ca este o cale spinoasa, frati crestini, si totdeauna veti avea de suferit pe aceasta cale. Si sfintii au suferit foarte mult, toti, fara nici o exceptie. Iar daca cineva ajunge la varful faptelor bune si apoi se ademeneste si cade, caderea lui e mare, pentru ca ii tulbura pe toti. Sfantul Timotei stia ca are nevoie de un frau pentru tineretea lui - caci tineretea aceasta de multe ori se preface intr-un fel de flacara si cuprinde totul in jur. De aceea, sfantul Timotei se ingradea din toate partile, ca sa stinga aceasta flacara a pacatului. Si el nu parasea nicicum lucrul lui Dumnezeu, ci cu tot postul lui aspru, acum era la Efes, acum la Corint, sau pe mare, sau in alta parte, oriunde era invatatorul sau, sfantul apostol Pavel. Toti matii sfinti au fost bolnavi, frati crestini. Incepand de la sfantul Pavel, care avea mereu nevoie de sfantul Luca, sau sfantul Ioan Gura de Aur care vomita mereu si nu putea manca niciodata cu altcineva la masa, din pricina acestei slabiciuni... sfantul Nicolae care avea picioarele ranite si um­flate, de la minele de plumb din Asia Mica, unde a fost deportat...
Toti sfintii, fara exceptie, au primit suferinta in trupul lor, ca pe un ghimpe care ii ajuta sa fie mereu cu mintea la Bunul Dumnezeu; de aceea ei primeau cu foarte mare bucurie aceste suferinte. Iisus insusi a suit acest drum al suferintei, a calatorit pe drumul Crucii si picioarele Lui au netezit asprimea caii, au facut-o mai lesnicioasa celor ce vor merge dupa El.
Tineti seama de toate acestea, frati crestini. Luati-va in serios propria viata, pentru ca o data ii este dat omului sa traiasca si dupa moarte vine judecata - spune sfantul Pavel. Daca noi vorbim numai despre aceste lucruri si le laudam cu gura, dar nu le facem, e ca si cum am vedea in vitrina unui magazin o mancare foarte buna, dar nu o putem lua, pentru ca este un geam intre noi. Asa este si cu aceasta ne-aplecare spre poruncile lui Dumnezeu, spre lucrarea lor. Sa facem, frati crestini. Dumnezeu sa ne ajute sa facem, si negresit, ne vom bucura de roadele si sporul cel duhovnicesc. Amin.
Postul e inainte de toate, infranare, frati crestini. Pentru ca daca nu mananci de dulce, dar mananci de post mai mult decat trebuie si mananci si o mancare foarte bine gatita, acela nu mai este post.
Noi astazi nici nu mai bagam in seama poruncile lui Dumnezeu, dar pentru acest dispret grozav fata de poruncile Lui, fara indoiala ca vom fi aspru judecati. Noi, cei de azi, ne-am obraznicit, suntem "evoluati"...
In post conteaza foarte mult sa va iertati unul pe altul. Postul n-are nici o valoare cand ai necaz pe cineva si nu te poti impaca cu el. Poti sa mori de foame, nu are nici un rost postul tau, pana cand nu te impaci cu celalalt. Dar nu asa, o impacare de politete, ci iertare din inima. Nu asa, ca "da, eu n-am nimic cu nimeni". Asta nu e iertare. Sa va iertati unul pe altul din toata inima, numai atunci postul va fi cu adevarat de folos. Unii nu-si vorbesc cu anii, dar postesc fiecare post. Vai de postul lor... Asemenea persoane trec pe deasupra gurii iadului, duc cu ei un fel de zbucium cumplit si dincolo ii asteapta acest foc cumplit al constiintei vinovate.
Nu va temeti de post. Postul nu e lasat sa omoare omul, ci sa potoleasca patimile din noi. Daca esti bolnav si postesti, de cele mai multe ori te vindeci prin post. Si dimpotriva, daca mananci prea bine, poti fi oricat de sanatos, indata te distrugi. Si apoi sa nu uitati ca postul nu inseamna numai post de mancare, ci sa te abtii de la tot ceea ce simti ca nu-ti este de folos: de la o placere vinovata, de la un roman nepotrivit.
In comunitatile in care traim, cand pleaca unul afara, toti ceilalti tabara pe el si ii spun toate greselile si uita ca, oricat de rau ar fi cineva, are si niste lucruri bune. Dar se uita acest amanunt si se spun numai cele rele. Si gresim osandind pe altul, si spurcam postul nostru cu acest pacat, si ne adunam pacate grele in fata lui Dumnezeu. Pentru ca atunci cand judeci pe altul, intri cu obraznicie in drepturile lui Dumnezeu, El e judecatorul. "Cine esti tu, sa judeci sluga straina?" Ce folos ca nu mananci carne, dar mananci cinstea fratelui tau? Sau dai averea la saraci, dar tu esti plin de ura?
Sa avem grija, asa cum v-am spus, sa postim si cu limba, frati crestini. Noi avem gura, cu care facem foarte multe greseli de neiertat. Sfantul Iacov spune asa: "Cine-si pazeste limba si nu spune lucruri gresite, acela e barbat desavarsit". Mare e razboiul purtat de limba - limba aceasta cu care vorbesc si eu acum. Si apoi nu uitati ca vom da seama de orice cuvant desert - asa ne avertizeaza Mantuitorul. E cumplit: vom fi pusi in fata cu toate cuvintele noastre. De aceea spun sfintii Parinti ca limba are doua garduri in fata, ca s-o poti stapani: dintii si buzele. Cand spune prostii, musc-o in asa fel incat sa curgasange. Pedepseste-ti limba, ca sa scapi tu de pedeapsa cea vesnica. Ar trebui sa ne controlam fiecare cuvant pe care-l spunem, pentru ca fiecare are rostul lui in viata noastra sau in viata altora. Nu-ti invinui numai limba, ca si cum ea ar merge fara cap si fara minte... S-o strunim noi, sa-i poruncim noi ce sa spuna, nu sa ne scuzam ca "am scapat din vedere ceea ce am spus", nu dati vina numai pe limba. Inca o data, nu uitati ca postul este si al gurii. Sunt vorbe de aur, vorbe de argint, dar cele mai multe sunt vorbe goale. Nu uitati indemnul:. "Cuvantul vostru sa fie dres, cu sare.. .". Asa ca aveti grija la capitolul "barfa". La noi, asa se procedeaza. Cand lipseste cineva din birou, chiar pentru o clipa, in urma e anulat cu totul de ceilalti, nu mai e bun decat de scuipat cand se intoarce... Sa nu fie, frati crestini.
Marile calatorii sunt intotdeauna cele interioare. Pentru ca in calatoriile exterioare, in timpul nostru, sunt foarte multe inlesniri - de pilda putem merge foarte comod si putem parcurge drumuri mari intr-un interval de timp foarte scurt. Sunt insa calatorii interioare in care avem de luptat cu noi insine, asa cum, de pilda, in Athos, ca sa mergi de la o manastire la alta, te strecori pe niste cararui si cararuile astea [au] de o parte si de alta niste arbusti mici, cu foarte multi spini - si daca mai si ploua, pe de o parte te uda ploaia sau roua, iar pe de alta parte te zgarie spinii care te intampina pe toate cararuile acestea inguste. La Athos nu prea calatorim, insa calatorim cu totii pe o cale foarte ingusta, plina de spini, cu piedici de tot felul. Sa ne gandim cate piedici avem cand vrem sa facem o fapta buna, cate targuieli nu facem noi cu noi insine, cand vrem sa facem o milostenie: cat ii dam? Mai putin, ca avem si noi nevoie... Sau cat trebuie sa ne luptam ca sa ne stapanim de la niste patimi! Cat de greu ne vine sa ne hotaram la aceasta calatorie, fara sa stam pe loc, ci sa mergem numai inainte! De aceea spun ca marile calatorii sunt cele interioare - mai ales aceste targuieli cu noi insine, pentru fapta cea buna.
Aceasta randuiala a postului este tot o calatorie pentru fiecare din noi, un timp de lupta cu noi insine. Pentru ca cea mai cumplita lupta este cu noi insine, nu cu altii, frati crestini. Noi pe altul il biruim repede sau il inlaturam, mai ales daca suntem mai voinici - il desfiintam repede pe dusmanul nostru, insa cu noi insine suntem tare delicati, ne este tare mila de noi si gasim toate argumentele ca sa ne crutam pe noi insine. Postul este lasat ca o arena in care trebuie sa ne luptam cu fiarele din noi, cu spinii din noi, cu rautatea din noi - si e foarte greu sa te biruiesti pe tine insuti.
Si intr-o asemenea calatorie launtrica, ne este absolut de trebuinta o fapta buna care, daca o implinim, este egala cu eliberarea noastra launtrica: adica sa ne iertam unii pe altii. Pentru ca in aceasta calatorie spre inviere, avem noi insine nevoie de multa iertare de la Dumnezeu. Si daca nu iertam, nici noua nu ni se iarta si vai de sufletul nostru! Ne merg toate impotriva, chiar daca ni se pare ca mergem pe drumulcel bun; vai de sufletul nostru, daca nu ne iarta si pe noi Dumnezeu! Cand stii ca seful tau e suparat pe tine si urmeaza sa te sanctioneze, te temi si cauti sa faci tot ce poti, ca sa te ierte si sa te pui bine cu el. Dar marele Stapan al universului, cand il stim suparat pe noi, la cine putem mijloci sa ne ierte? Iar conditia iertarii Lui, e sa iertam si noi. Este conditia pe care acest mare Stapan o pune pentru fiecare dintre noi: "iertati si vi se iarta"; "nu iertati, nu vi se iarta". Aceasta este problema iertarii - foarte grea de multe ori, dar si foarte luminoasa, pentru ca ea ne ajuta la sporul cel duhovnicesc si "ne pune bine" cu acest mare si bun Stapan al universului intreg. Ierti - ti se iarta.
Orice truda pentru luminare si mantuire presupune aceasta conditie a pacii interioare. Caci asta inseamna iertarea: pacea ta. Si nici nu se poate face rugaciune cu ciuda. Cand te chinuie gandul ca celalalt ti-a facut rau, n-ai liniste in suflet si nu te poti ruga. Praful acesta care ustura si doare, stergeti-l de pe suflet si aruncati-l la caini... iertati, fratilor, ca sa puteti veni aici la rugaciune cu inima deschisa si sa va intoarceti acasa cu pace in suflet. Si nu asteptati sa va ceara celalalt iertare. Nu, incepeti prin a cere dumneavoastra iertare, pentru ca este imposibil ca, oricat ar fi si celalalt de vinovat, sa nu aveti si dumneavoastra o vina cat de mica... e imposibil...

miercuri, 22 iunie 2011

Manastirea MARCUS

Îngerii cresc în poiană, la Mănăstirea Mărcuş. Cu Maica Stareţă Serafima

„Văd o poiană cu îngeri. Văd loc de mănăstire”. Părintele Arsenie Boca

ManastireaMarcus
Pentru Mănăstirea Mărcuş, maica Serafima a dat tot. Cerşind prin gări şi biserici, răbdând umilinte şi cuvinte grele. Muncind până la epuizare, cot la cot cu bărbaţii.
Locul pe care s-a ridicat mănăstirea a fost numit de măicuţe Poiana Îngerilor.
Iar Nicoleta, Mihaela, Maria-Petruţa, Ana, Elena, Ştefania, Maria-Alexandra, Teodora, Andreea şi Ana-Maria sunt îngerii Mănăstirii Mărcuş.
Fetiţe orfane. Adică au fost orfane. Pentru că mamă este cine te creşte, nu cine te face. Iar Maica Stareţă Serafima este Mamă a 10 copii.

MaicaStaretaSerafima
Sunt zece fetiţe. Cele mai „mari” au 6 ani.
Maica Stareţă Serafima le-a luat de la câteva luni din pătuţurile de spital, le-a botezat, le-a vindecat rănile, le-a educat şi le-a iubit ca şi cum ar fi fost ale ei. Arareori dacă le vizitează cineva. Mamele lor naturale, deşi ştiu unde se află fetele lor, abia dacă trec pragul mănăstirii, în zi de sărbătoare, o dată sau de două ori pe an.
În 2001, Maica Serafima s-a hotărât să facă o căsuţă. Pentru copii. Abia în 2003 le-a adus aici. Se ducea foarte des la o maternitate în Braşov, iar copiii foarte micuţi, de doar câteva luni, o atrăgeau irezistibil. A făcut toate formele pentru a le lua în plasament. A primit, la final, o hârtie cu numele şi vârsta lor. 2 luni, 4 luni, 6 luni, 7 luni. Atât era trecut. Iar în dreptul prenumelui, linie. Erau atât de slabe şi de pricăjite, că abia după câteva luni de îngrijiri măicuţele au reuşit să le aducă la greutatea normală.


„Alexandra făcuse puroi la ureche, pentru că în maternitate li se lega un biberon de gât şi tot laptele din el picura pe gât şi spre ureche. Era carne vie plină cu puroi. Mamele lor le abandonaseră în spital, cu tot cu bolile lor, cu tot cu frumuseţea şi puritatea unor copii abia născuţi. Pe Alexandra şi pe Maria le-am operat la ochişor. Ţin minte că picioarele Mariei erau atât de firave, de rahitice, că nu am crezut că îşi va putea reveni vreodată şi că va putea să meargă. Le-am botezat şi Dumnezeu a vrut ca ele să trăiască” – Maica Serafima.
Fetiţele merg la grădiniţă. Pentru a le dezvolta talentul, maica stareţă le-a adus la mănăstire o profesoară cu care să lucreze după-amiaza. În sala de mese, de pe perete, zâmbesc zeci de fluturaşi, de broscuţe, de copaci sau de flori, toate pictate, colorate sau lipite de mâinile pricepute ale copilelor.


Teodora are 6 ani. A fost găsită într-un grajd şi salvată în chip miraculos de o familie care trecea pe-acolo şi care i-a auzit scâncetele. Nu cunoaşte altă casă decât mănăstirea şi nici altă mamă decât stareţa Serafima. Ana abia a trecut de 6 ani. „Eu ştiu de ce sunt aici. Barza a greşit cui m-a dat. Mama m-a aruncat în spital. Ştiţi, m-a lăsat pe drumuri. Mami de la mănăstire îmi spune că trebuie să iertăm. Sunt supărată pe mama cealaltă. N-o iubesc şi nu o iert”.
Maica stareţă şi-ar dori pentru ele o pianină, „ca să le testez talentul şi să ştiu mai departe ce să fac pentru ele”. „Aş vrea să urmeze o facultate, să ştie să discearnă ce e bine şi ce e rău, să fie pe picioarele lor. Asta ar fi cea mai mare bucurie şi satisfacţie pe care Dumnezeu mi-o poate oferi”.


Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Presedinta Asociatiei de Binefacere „Sfanta Iustina” – Maica Stareta Serafima Comsa:
Asociatia de Binefacere „Sfanta Iustina” a fost infiintata in cadrul Sfintei Manastiri Marcus din jud. Covasna, in scopul adapostirii fetitelor orfane sau abandonate de parintii lor in maternitate. Casa familiala a inceput a fi construita din anul 2001 de catre Maica Stareta Serafima, maica stareta fiind si presedinta Asociatiei de Binefacere „Sfanta Iustina”. Maica Starete Serafima urmareste integrarea treptata a acestor copii in viata sociala, scolarizarea lor pe diferite forme de invatamant, in functie de dezideratele si aptitudinile personale ale fiecareia, sustinerea lor pana la implinirea sociala si familiala, la maturitate. De asemenea, asociatia de binefacere este de acord sa se pastreze legatura cu familia natala, deci copiii pot fi vizitati oricand si pot fi scosi din aceasta institutie privata de ocrotire, daca familia poate la un moment dat oferi conditii decente de viata la domiciliu. Prin Hotararea nr. 236/2002 a Comisiei pentru Protectia Copilului din cadrul Consiliului Jud. Covasna, asociatia a obtinut autorizarea pentru desfasurarea de activitati in domeniul protectiei copilului, ceea ce a permis a deschide casa familiala cu 16 paturi, pentru care s-au rugat cu ravna tot soborul Sfintei Manastiri Marcus.

ManastireaMarcus
Prin voia Domnului, primele 10 fetite sunt in grija noastra: Ana, Maria-Alexandra, Andreea, Elena, Stefania, Maria-Petruta, Nicoleta si Mihaela, Ana-Maria si Teodora – ele fiind acum bucuria si grija noastra de fiecare clipa!
In dorinta noastra de a face partasi oamenii la bucuriile noastre, va invitam sa ne vizitati si sa zaboviti in Casa micutelor noastre – Adapost dat de Dumnezeu, sa simtiti cu inima sentimente si trairi pe care poate nu le-ati mai gustat niciodata!
Aflandu-va aici printre noi, prezenta dv. va fi o dovada ca sunteti aliatii nostri, pe nevazutul si cel mai nobil front, acela al binefacerii umane-crestinesti.
In acelasi timp, poposind aici la noi, va veti afla ca intr-un sanatoriu sufletesc, restaurator de liniste, de pace, de incredere, de mangaiere, de bucurie, asa cum au simtit foarte multi oameni care vin mereu la noi tocmai in acest scop, nobil si innobilator.
Va solicitam de asemenea spijin financiar si material de care puteţi dispune,orice ajutor fiind binevenit, nevoile micutelor fiind din ce in ce mai mari.
In cazul in care sunteti de acord a va alatura binefacatorilor care sunt alaturi de noi nu doar ocazional, cea mai buna formula de ajutor este acordarea unei sume lunare fixe, in cadrul unui contract de sponsorizare, astfel incat sa ne putem baza pe intreaga perioada a anului pe venituri din care sa acoperim nevoile permanente de hrana, imbracaminte, igiena, incalzire, instruire, plata personalului etc ale fetitelor aflate in orfelinatul nostru.
Sperand ca cererea noastra va avea ecou in inimile Dumneavoastra, va asiguram ca veti fi pomeniti in randul binefacatorilor si ctitorilor orfelinatului Sfintei Manastiri Marcus.
DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE PE TOTI !

ManastireaMarcus
ASOCIATIA DE BINEFACERE „SFANTA IUSTINA”
Cod Fiscal:14152220 Orfelinatul Sfintei Manastiri Marcus
Loc. Marcus, jud. Covasna, tel: 0267/375.651 sau 0267/375.624
Cont BCR – Sf. Gheorghe, nr. RO53RNCB0124009682180001
BCR codul SWIFT (BIC): RNCBROBUCV0 (ultimul caracter este cifra zero).
E-mail: marcus_serafima@yahoo.com ; email@manastirea-marcus.com
Telefon Maica Stareta Serafima: 0740.095.480
Com. Dobarlau, 27km NE de Brasov, 20 Km NV de Intorsura Buzaului, 22 Km de municipiul Sfantu Gheorghe, 41 km de statiune

vineri, 17 iunie 2011

Marturisirea unui intemnitat


Va scrie un om care se afla in inchisoare. Insa nu trebuie sa va speriati de acest cuvant. Martor imi este Dumnezeu, sunt curat in fata Lui si a oamenilor. Pacatul pentru care ma aflu aici nu este al meu. Poate ca Dumnezeu imi trimite o incercare, nu stiu…

Doar rugaciunea si cartile ma salveaza, insa cu cat mai mult citesc, cu atat mai multe intrebari imi apar. Doresc sa va povestesc ce mi s-a intamplat in oraselul Lopatki, regiunea Sverdlovsk.

In primavara anului 1994, in inchisoare pelagra a inceput sa faca ravagii. In fiecare zi aparea un nou sicriu: boala nu cruta pe nimeni, nici pe cei batrani, nici pe cei tineri. Mi-a venit si mie randul. Mi-a slabit vederea, picioarele mi s-au umflat, dintii au inceput sa mi se clatine, incat nu mai puteam manca. Dar, mai ales, au aparut vestitorii mortii – paduchii. In infirmerie nu mai erau medicamente. Am inteles ca nu mai aveam mult timp de stat aici pe pamant. Doar o minune ma putea salva. Si ea s-a intamplat. In Dumnezeu nu credeam, insa intelegeam ca boala mea era plata pentru viata pe care o dusesem inainte. Un om bun mi-a adus o iconita de carton a Sfantului Nicolae si mi-a spus: “Roaga-te si caieste-te. El te va ajuta“. Eu nu cunosteam nicio rugaciune, insa acest om mi-a explicat: “Vorbeste-i! vorbeste-i ca si cum ai vorbi cu mine. Spune-i tot ce ai mai tainic, tot ce ai pe suflet, ceea ce nu poti sa spui altcuiva. Marturiseste-i toata viata ta pacatoasa“.

Noaptea care a urmat a fost o noapte cumplita. Intelegeam ca nu voi mai ajunge pana dimineata si am inceput sa ma rog. Incet, putin cate putin, imi deschideam sufletul inaintea Sfantului Nicolae. Nu stiu daca aceasta a fost aievea, in vis sau in delir, insa vedeam in fata mea doi ochi mari care ma priveau si de care nu ma puteam ascunde si un zambet, incadrat intr-o barba alba. Privind acesta fata blanda, am jurat ca, daca voi ramane in viata, nu ma voi abate de la drumul pe care am apucat.

A venit si dimineata cu mult soare – prima dupa multe zile ploioase. M-a coplesit o dorinta mare sa traiesc, sa ma bucur de soare, de iarba, de oameni. Sufletul mi-era invaluit de multumire pentru faptul ca traiesc in aceasta lume minunata. Am inteles ca rezistasem. Mi-au reaparut puterile, aspiratiile, dorintele, de parca renascusem. Sprijinit intr-un bat, am iesit afara, sa ma bucur de caldura soarelui. Spre marea mea mirare, am vazut ca ma pot lipsi de toiag. Cu fiece ora ma simteam din ce in ce mai bine. Aceasta s-a intamplat pe data de 28 aprilie 1994. Am renascut. Dar cel mai important este faptul ca am gasit sensul vietii mele nemernice si pacatoase. Doar credinta il salveaza pe om, il face mai curat, mai bun, mai sensibil la durerea aproapelui.

V.N.Piscun, orasul Neviansk, regiunea Sverdlovsk


Nu a ingaduit batjocura

O femeie a relatat o intamplare care avusese loc in familia sa cand ea implinise abia sase ani. Mama ei era o femeie foarte credincioasa, dar tatal ei, comunist, se purta cu dusmanie fata de biserica. Mama era nevoita sa tina ascunsa de el, intr-un sifonier, printre haine, icoana Sfantului Nicolae, pe care o primise ca binecuvantare de la mama ei.

Intr-o zi ea a venit de la serviciu si a vrut sa aprinda focul in soba. Lemnele erau deja puse si trebuiau doar apirnse, insa nu reusea nicidecum. Cat n-a incercat – dar lemnele nu luau foc si pace!

Atunci s-a gandit sa le scoata din soba si o data cu ele a scos si icoana sfantului, pe care sotul o gasise in sifonier si hotarase s-o distruga cu mainile sotiei.


“Cine se roaga pentru tine?”

Cand eram mica, in satul nostru venea deseori un capitan de cursa lunga pentru a-si vizita parintii. Istorisirea lui mi-a ramas intiparita in minte toata viata:

“Corabia noastra – povestea el – a iesit in larg, ca de obicei, la pescuit. Marea era linistita, cand deodata a inceput sa bata un vant naprasnic. S-a starnit furtuna. Panzele s-au rupt, corabia nu mai putea fi manevrata si s-a alunecat pe o parte. Valurile mari o aruncau ca pe o cutie de chibrite. Nimeni nu putea sa ne vina in ajutor si cu totii am simtit ca moartea era inevitabila…

Am alergat spre puntea corabiei si, cu mainile ridicate catre cer, cu lacrimi in ochi, am inceput sa ma rog Sfantului Nicolae, cerandu-i ajutor. Cat timp a trecut, nu stiu, insa am observat ca furtuna a inceput sa se potoleasca.  Eu insa insistam. In cateva clipe toti trei am intins panzele, desi de obicei nu reuseam sa facem acest lucru nici in zece oameni. Furtuna se potolea. Cand am coborat in cala, am ramas uluiti: un peste mare astupase gaura.

Cu lacrimi in ochi m-au inconjurat marinarii si ma intrebau: <> Era in vremurile cand credinta se persecuta. Le-am raspuns: <>, si am scos din buzunar portofelul unde pastram iconita Sfantului Nicolae Facatorul de minuni.

Conducerea ne-a rasplatit cu un concediu, iar marinarii m-au rugat sa le cumpar iconite cu Sfantul Nicolae si sa platesc la biserica o slujba de multumire. Toti care erau pe corabie au transmis salutari calduroase bunicii si mamei mele pentru rugaciunea lor”.

L.N.Goncearova, regiunea Volgograd

joi, 16 iunie 2011

*Lucrează Dumnezeu pentru noi


Oare cel ce a lucrat Duminica sau în zi de sărbătoare, se află la sfârşitul anului mai îmbelşugat decât cel care în acea zi a fost la Biserică şi s-a rugat? Oare casa lui e mai bine îngrijită, copii mai bine hrăniţi? Nimic din toate acestea. Ba dimpotrivă!

Cel ce a fost Duminica la Biserică a respectat porunca lui Dumnezeu, de a-I cinsti Ziua, iar a doua zi începe lucrul cu temei şi voie bună, având sufletul împăcat, al datoriei împlinite.
Un sătean îl întrebă pe altul într-o zi:
- Cum faci dumneata, bădiţă Ioane, de isprăveşti toate treburile atât de repede şi bine, cu toate că în zi de Duminică toţi ai casei nu lucraţi, ci sunteţi cu toţii la Biserică?
 - Foarte bine. Dumnezeu lucrează că ne dă soare sau ploaie, vreme bună pentru arat, semănat, cules roadele, ne dă hrană sufletelor noastre prin Sfânta Sa Evanghelie, pe care o auzim la Sfânta Biserică, ne învaţă numai lucruri bune pentru viaţă, ne dă odihna, învăţătura, hrana şi bucuria zilelor de Duminică şi sărbătoare. Pe scurt El ne dă putere şi sănătate pentru trup şi în zile de sărbătoare, ne hrăneşte şi ne întăreşte sufletul cu hrana lui mântuitoare.
Săteanul care-l asculta şi era şi el un bun gospodar, dar un gospodar creştin mai mult cu numele, se hotărî din acel ceas să respecte Duminica -ziua de odihnă - când va lucra Dumnezeu pentru el în casa lui.
O familie de credinciosi nu se ducea la culcare fara sa-I multumeasca Domnului. Intr-o seara, unul din copii a fost biruit de somn si a adormit inainte de a-si face rugaciunea. Ceilalti copii i-au zis tatalui: - Vezi tata, fratele nostru doarme, iar noi ne rugam. Tatal le-a raspuns: - Dragii mei, mai bine dormiti decat sa va mandriti cu rugaciunea.

marți, 14 iunie 2011

O pilda minunata, Cuviosul Martirie


În îndepărtata Savorie trăia un călugăr numit Martirie. Deşi tânăr de ani, el era bătrân la minte, milostiv şi smerit. O dată pe săptămână, el mergea la o mânăstire vecină, unde se afla stareţul său întru rugăciune. Şi cum mergea el , numai ce dă peste un sărman, zăcând pe cale. Cu greu, căci era peste măsură de slăbit, îi spune lui Martirie că este bolnav, sărac şi foarte bătrân, că vrând să meargă la stareţul, la care mergea şi Martirie, pentru rugăciune, l-au lăsat puterile...De îndată fericitul Martirie şi-a scos mantia, a întins-o pe pământ, l-a pus pe sărmanul neputincios pe mantia sa, apoi l-a săltat în spate şi l-a dus până la mânăstire. Stareţul său, care văzuse totul cu ochii duhovniceşti, a început să strige la fraţi:
 –Alergaţi şi deschideţi poarta mânăstirii, că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu!
La poarta mânăstirii, bătrânul s-a coborât din spatele lui Martirie, i s-a înfăţişat ca în icoane, în lumină şi i-a spus:
–O! Martirie, cum tu nu M-ai trecut cu vederea şi ai căutat cu milă la Mine, tot aşa te voi milui, când ajungi în Cer, şi miluit vei fi!
Apoi s-a ridicat la Cer.
Stareţul a alergat la poartă şi văzând pe Martirie singur l-a întrebat:
–Unde este Acela, pe care l-ai adus în spate?
–De aş fi ştiut cine este Acela, m-aş fi ţinut tare de piciorul lui!
Seara, fraţii l-au înconjurat pe Martirie şi l-au cercetat cu tot felul de întrebări:
–Era greu?
–N-am simţit nici-o greutate, dar atunci nu mi-am luat seama. De bună seama El m-a purtat pe mine, după cum poartă lumea întreagă, şi numai prin Cuvânt o ţine.

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.