vineri, 29 aprilie 2011

Interviu cu Parintele Justin Parvu



Interviu cu Parintele Justin: Jugul erei electronice. Mesaj de Sfintele Pasti catre credinciosi

Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate – sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi limitări ale drepturilor noastre umane – cu ce cuget ar trebui să treacă creştinul prin aceste greutăţi, fără ca să deznădăjduiască, fără ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?

Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim strâmtorările ce ne împresoară. Lumea, din cauza sărăciei, a căzut într-o descurajare ce apasă pe fiecare în parte. Atât de deznădăjduit şi afectat este de starea în care se află, încât nici nu mai are timp să discute cu vecinul său. Mă gândesc cum era altădată o comuniune deplină în comunitatea noastră creştină. Sărbătorile bisericeşti, nunţile, botezurile erau un prilej de comuniune şi manifestare a dragostei creştine. Păi când era vorba să cununi pe cineva, sau să botezi pe cineva – era o sărbătoare pentru întreg satul, nu doar pentru familiile respective. De ce se duce creştinul la nuntă? Se duce să se bucure alături de cei doi miri, dar şi să dea un mic ajutor financiar noii familii, care tocmai se integrează în comunitatea creştină a satului. Nunta era astfel un prilej de manifestare a dragostei creştine, prin care puteai să contribui, după putinţă, la consolidarea noii familii.

La fel era şi pentru botezuri, când familiile trimiteau urările şi darurile lor celui nou venit în comunitatea creştină. Noi, copiii, ne furişam şi ne uitam pe geamuri, că nu aveam noi voie să intrăm la petrecerea adulţilor. Până şi viaţa de petrecere a românului arată această bucurie şi solidaritate creştină. Cum se numeau odată astfel de petreceri – colăcării. Apăi, colăcăriile nu erau altceva decât colectarea darurilor şi colacilor – era un întreg ritual tradiţional, era de fapt un schimb de dragoste între creştini. Acum însă lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai există potecă spre casa vecinului; omul nu mai are timp să se gândească la vecinul lui. Sărăcia şi grijile l-au împins pe bietul român să nu mai vadă casa vecinului. Nu mai există o nuntă, un botez, un eveniment comun de care să se bucure împreună obştea creştină. Dispariţia acestor obiceiuri ale tradiţiei româneşti arată de fapt starea critică a vieţii creştine. Creştinul de mic era învăţat să se deprindă cu obiceiurile şi sărbătorile creştine. Păi, numai de Paşti cât interes era! Îmi amintesc cum trebuia să ne pregătim costumele de Paşti. Trebuia să începem cusutul modelelor pe costume din pânză de bumbac curat, încă de la începutul Postului. Era jos, la baza costumului, o lăţime de 10 centimetri, care trebuia cusută şi ornamentată frumos. Apoi erau şi brâiele acestea frumoase, în tricolor şi toţi copiii aşteptam să umplem bisericile de Paşti cu noile noastre veşminte.

Acum a venit schimbarea aceasta de civilizaţie, chipurile mai evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizaţie? L-a dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat şi haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă. Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui, încât tânjește soţia după soţul ei plecat prin ţări străine. Se duce bietul om să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franţa, Canada, Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român, muncit, obosit şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situaţia economică să ne influenţeze viaţa creştină şi structura noastră sufletească. Este dureros să vezi cât de mult depinde credinţa noastră de aspectul material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai puţini oameni. Necazurile, în loc să ne aduce în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică. Unde este credinţa noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preţ decât trupul – sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului. Credinţa poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem aceasta? Unitatea creştină, tradiția familiei, cu ierarhia şi armonia ei, păstra acest suflu al dragostei creștine care dădea omului bucuria de a trăi. De pildă, în cadrul slujbei cununiei, se citeşte o rugăciune în care se spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Ei, bine, supusă nu înseamnă un fel de robie, ci această supunere venea dintr-o înţelegere deplină între cei doi soţi.

În familie soţia avea un cuvânt important de spus; hotărârile cele mai importante în viaţa de familie nu le lua bărbatul singur, ci în sfătuire cu soţia sa. Spre deosebire de alte religii apusene care promovează egoismul şi individualismul, ortodoxia a promovat întotdeauna solidaritatea celor tari cu cei slabi, în care cei puternici trebuie să îi sprijine pe cei slabi. Comunismul a încercat să înăbuşe aceste principii ale dragostei creştine, uniformizând indivizii ca la colectiv – toţi mâncăm aceeaşi mâncare, toţi bem aceeaşi băutură. Era noastră ce fel de uniformizare suferă acum, că nu mai putem vorbi de comunism? Acum se încearcă o uniformizare prin tehnică. E aceeaşi Marie cu altă pălărie. Toţi să fim la fel, adică nişte numere de data aceasta. Este tocmai ce spuneam şi mai înainte – această părută civilizație, după ce ne-a dezbrăcat de hainele noastre, ne-a dispersat familiile, ne-a luat hrana de la gură, acum încearcă să ne golească şi de suflete. Tehnica în sine nu are nimic rău, dar folosirea greşită a ei aduce o mare pagubă. Şi cea mai mare pagubă este aceea că Îl alungă pe Dumnezeu din lume, din societate. Ce nevoie mai are omul modern de azi de Dumnezeu, dacă el are tehnica la îndemână? Această tehnică îi dă omului o aşa încredere în puterile lui, încât el se crede alpha şi omega, că el poate să comunice şi cu luna şi cu soarele, nu mai are el nevoie de Dumnezeu; deasupra omului tehnic nu mai există nimic. Această civilizaţie doreşte ca omul să nu mai aibă nevoie de Dumnezeu. Şi nu este la fel omul tehnic cu omul socialist? Devierea de la axa dragostei îl împinge pe om în ateism.
Păi se spune că progresul nu e o piedică în calea credinţei…

Fără îndoială că nu e o piedică. Civilizaţia şi creştinismul au mers mereu mână în mână. Dacă s-ar păstra principiile creştine, ar fi cu adevărat progres în civilizație. O societate atee are foarte multe goluri, şi de acest lucru şi-au dat seama şi comuniştii şi au schimbat tactica. Ei doreau o constrângere şi o izolare a omului, încât să nu ia contact cu celelalte civilizaţii, să nu privească în curtea occidentalilor. Dar au schimbat tactica şi au început să trimită elevii să studieze în străinătate, să înveţe două limbi străine. Însă omul a venit nu numai cu ştiinţă din străinătate, dar şi cu foarte multe rele din lumea aceasta occidentală, vicii pe care au început să le cultive în familiile lor. Cel mai mare rău împrumutat a fost avortul şi mamele au ieşit astfel din făgaşul lor. Mult mai „civilizate”, chipurile, au preferat să stea mai mult la televizor, la internet, să participe la lumea mondenă şi astfel s-a îndepărtat cu totul de rostul şi de chemarea femeii. Şi iată cum se descompune viaţa de familie şi de naţiune. Ce a făcut străinătatea din bietul român? Vine şi el în ţară, după 4, 5 ani de stat în occident cu o maşină ultimul răcnet, ca să se uite vecinii la el: „mai, uite ce maşină a adus Grigore! Ai văzut măi, Ioane”? Şi ei îi văd maşina, dar nu văd că ochii îi sunt duşi în fundul capului, slab, cu nasul ieşit în faţă şi cu umerii uscaţi de munca nebună, pe care, săracu’, a dus-o acolo. Dar aici în ţară trebuie să pară că e cineva şi se afişează cu maşini străine. Dar nu înţeleg sărmanii că acestea nu sunt obiceiuri nobile. Păi, cu maşina toţi țiganii se afişează acum, măi.

Eram la mănăstirea Bistriţa într-una din zile, în chilia mea şi numai ce văd în faţa geamului că se deschid trei maşini de lux şi mă gândeam eu cine să fie oare. Şi îi primesc pe aceşti oameni care erau şi ei nişte ţigani, şi nu vreun primar sau vreo mare vedetă. Maşini şi aur au toţi ţiganii, nu asta e civilizaţie. Nu e nimic grav faptul că e ţigan, au şi ei suflete ca ale noastre, nu am nimic împotriva lor, încă am văzut ţigani cu multă frică de Dumnezeu. Dar e grav faptul că împrumutăm din moravurile lor rele, de a ne da în spectacol cu viaţa noastră luxoasă. Ţăranul nostru s-a îmbrăcat în blugi, femeia şi-a luat cizmuliţă, dar ţiganul nu şi-a schimbat portul, el tot aşa a rămas. Când mă uit la cuconiţele noastre de azi, mă minunez de atâta degradare. Nu le mai vezi purtând în pântece, cu haine adecvate, ci le vezi ca nişte spiriduşi, cu pantalonii strâmţi ca nişte cauciuc, de nu ştiu cum de îi poate îmbrăca, în toate culorile pestriţe, cu tocuri lungi şi subţiri, de parcă sunt nişte libelule care se învârt numai în vârful aripioarelor. Dacă românul a luat ceva din Apus, a luat întotdeauna ce era mai rău. Să vă spun însă ce părere aveau soldaţii germani în război, când au venit la noi în ţară. Erau cu totul şi cu totul uimiţi de viața bogată şi frumoasă a românului. Pentru că ei ştiau de acasă că românul e sărac, că statele balcanice sunt nişte state de nomazi. Aceleaşi lucruri li se spunea şi soldaţilor ruşi – nişte state care nu au nimic, sărace şi aflate sub cucerirea lor, lăsate însă în libertate.

Ei, bine, când au intrat ei în curţile românilor, vedeau acolo păsări, animale, grâne, hambarele pline, belşug de fructe şi vinuri alese, bucuria vieţii şi jocurile copiilor – rămâneau germanii uimiţi şi ne întrebau: Dar ale cui sunt toate acestea? Pentru că nu le venea să creadă că sunt ale românilor. Şi ruşii s-au înfruptat din plin din bogăţiile românilor, pentru că ei nu o duceau aşa de bine ca românul, însă erau bine îndoctrinaţi de Partid că nu mai există nimeni pe lumea asta mai bogaţi ca ei. Lenin spunea, şi a avut dreptate: „va ţine comunismul în Rusia, sănătos aşa cum îl vedeţi, până ce va lua contact rusul cu civilizaţia europeană”. Când intra rusul în casele ţăranilor simpli, se minuna şi mai tare şi întreba: „Aici e colac, colac”? – pentru el colac însemna burghez. „Nu, domnule, aici e gospodăria mea” – răspundea ţăranul. „Dar vinou, vinou aveţi”? „Avem, hai la beci”. Şi rămânea rusul în beci toată noaptea, că mulţi dintre ei se înecau, îmbătaţi în vinul curs din butoaiele ţăranilor români. Erau toţi nişte flămânzi, atei şi unii şi alţii. Atât socialismul răsăritean cât şi cel apusean era unul si acelaşi lucru. Era un banc: un profesor de socialism este întrebat de un elev: „Tovarăşe, care este diferenţa dintre socialism şi capitalism”? Şi răspunde profesorul: „Mai, socialismul este robirea unuia faţă de celălalt, iar capitalismul invers”. Socialismul nu a făcut decât să sărăcească masele. „Ce-i al tău e al meu, ce-i al meu e tot al meu” – cam aşa era. Dar cât de sărac ar fi omul, dezmăţul şi moravurile uşoare tot nu lipsesc.

Asta este şi rodul educaţiei televizorului… Televizorul ca televizor, dar mamele, părinţii ce păzesc? Părinţii trebuie să orienteze copilul de mic ce să privească la televizor, cu toate că mai bine ar fi să se lipsească de tot de el. Dar şi la televizor acolo, sunt o sumedenie de posturi, unele cu otravă, altele cu lucruri de folos. Nu trebuie lăsat copilul să aleagă ce vrea el. Păi dacă ţi se pune în faţă două pâini – una otrăvită şi alta neotrăvită – ce faci, pe care o alegi? Televizorul îl tâmpeşte pe copil de la început. Ce să mai priceapă el mai târziu?

Părinte, cum vedeţi pericolul societăţii electronice, mai ales că acum se introduce în sistemul economic semnătura electronică pentru firme, deocamdată, prin care se plătesc taxele către stat, urmând ca în timp să fie obligatorie pentru fiecare cetăţean?

Semnătura aceasta electronică consider că este ultimul jug pe care acest sistem i-l pune omului, ca să nu mai mişte deloc, nici în dreapta, nici în stânga. Să îl ţină pe om legat cât mai strâns de ieslea lui, ca un animal înlănţuit, care nu mâncă decât fânul pe care îl primeşte de la stăpân. Scopul administraţiei mondiale, la ora actuală, nu este altul decât desfiinţarea persoanei şi comuniunii dintre oameni. Dacă alte sisteme politice au înjugat drepturile oamenilor, acest sistem electronic dictatorial, va înjuga sufletul, gândirea umană. Pentru că ei vor să devenim nişte numere, cum purtam, noi, deţinuţii, să desfiinţeze relaţiile interumane şi relaţia omului cu Dumnezeu. Este o robotizare a societăţii, din care va dispare uşor, uşor omul obişnuit, şi vor rămâne roboţii supravegheaţi de oamenii „superiori”, care conduc lumea. Cetăţeanul nostru de azi nu își dă seama, în orbirea lui, de situația în care se află, şi de faptul că acceptă ca o vită propria-i desfiinţare. Trebuie să stârpim acest sistem electronic din faşă şi să facem tot posibilul să nu acceptăm această nouă ordine electronică, această civilizaţie virtuală, pe internet. Asistăm la declinul omului de la persoană, de la nume, la număr.

Omul este după chipul lui Dumnezeu şi are în el toate resursele de a rămâne în Harul divin şi de a nu pica în această capcană extrem de înşelătoare prin care ne vindem libertatea şi dreptul de fi asemenea Celui Preaînalt. Omul demn, liber, în integritatea persoanei lui, are şi o altă atitudine faţă de nedreptăţile sociale ale unui sistem sau altul. De aceea ei preferă oameni tâmpi, pe care să îi prostească uşor. Şi încep din copilărie, de altfel, să tâmpească copilul prin televizor, apoi prin învăţământ, unde i se administrează o materie aleasă de ei, cu noţiunile pe care vor să le inoculeze, cenzurând o mare parte din istoria popoarelor şi cunoaşterea este astfel influenţată. Cunoaştem zicala de pe vremea lui Gheorghiu Dej: „Voi nu aveţi voie să gândiţi. Partidul gândeşte pentru voi. El vă gospodăreşte şi vă dă ceea ce trebuieşte. Noi suntem cei care vă dirijăm şi vă dăm pâinea de toate zilele”. Îmi amintesc un capitol din Frații Karamazov, din care rămâi foarte uimit de anumite asemănări de doctrine: Papa era reprezentat în roman, grandios, la înălțimea unui balcon, cu fastul de rigoare, iar, jos, pe o margine de stradă, mergea Mântuitorul Iisus Hristos, deabia ducându-şi picioarele de slab şi rănit ce era. De la balcon Papa strigă: „Luaţi-l repede şi băgaţi-l la puşcărie!

El nu-şi mai are rostul, că mult ne-a încurcat în administraţia noastră. Noi suntem stăpâni, noi dăm pâinea, noi dăm dreptatea, noi dăm fericirea poporului”. Iată cum este văzut Hristos în concepţia papală, de altfel de aici au apărut şi dogmele lor eretice despre infailibilitatea papală, Filioque şi alte inovaţii de ale lor, pentru a crea un sistem autonom şi dictatorial în biserică, până într-acolo încât Îl scot pe Dumnezeu din lume. Nu mai există Dumnezeu, ci omul, iar omul superior este, bineînţeles, Papa. Nu vedeţi şi dumneavoastră asemănarea izbitoare între doctrina umanistă, nihilistă, papală şi comunistă? Şi aşa a rămas omul gol goluţ, în grijile şi păcatele lui, dezbrăcat de haina luminoasă a harului lui Dumnezeu. Dar el nu mai este nici măcar gol ca Adam în rai, ci s-a îmbrăcat cu haina întunecată a dumnezeilor mincinoşi de care am pomenit. Acum, că urmează să vină papa în România, mă întreb oare cu ce scopuri politice mai vine? Ca aşa s-a jucat istoria asta până acum, şi s-au împărţit neamurile, prin vizite şi conferinţe de pace, chipurile. Noi sperăm să rămânem cu Ardealul întreg totuşi. Că dacă nu au reuşit atâţia papi să îl subjuge, nu o reuşi acesta de azi.

Păi, să nu reuşească ungurii de la noi din ţară. Cum vă explicaţi că au atâta putere şi mână liberă într-o ţară care niciodată nu a fost a lor, încât își permit să facă demonstraţii în pieţe unde îl spânzură pe Avram Iancu?

Au mână liberă, pentru că mafia asta care dirijează lumea, formează nişte interese politice. Că doar lumea la ora actuală nu este condusă decât de guvernul unic mondial şi de acolo se dirijează toate guvernele statelor. Noi acuzăm pe păpuşelele din guvernul nostru, dar ei, săracii, nu prea mai au niciun drept. Ce le spune şeful, aceea execută şi ei. Altădată ce dicta Moscova, aceea se executa în România. Dar cu românii le este mai greu, pentru că românul poate da terenuri, poate da bogăţie, aur şi grâne, dar nu îşi dă sufletul cu atâta uşurinţă. Aşa cum spuneau Horea, Cloşca şi Crişan: „Vă dăm holdele noastre, vă dăm braţele noastre, vă dăm trupul nostru, dar nu vă dăm credinţa noastră”. Iar aceste demonstraţii şovine şi barbare ale lor nu sunt decât nişte teste făcute pe poporul român, să vadă ei care mai e temperatura naţiunii. Dar la cât au vândut politicienii noştri străinilor, românii sunt oricum iobagi în pământul ţării lor, numai că nu este declarată oficial această realitate.

Acum, că tot sunt ameninţate mai multe state de pericolul războiului, puteți să ne povestiţi cum sărbătoreau românii Învierea în vreme de război?

Da, îmi amintesc un episod teribil şi emoţionant pe când eram preot pe front. Perioada anilor 1943 – ’44, ’45 – a fost una din cele mai negre perioade din istorie pe care a trăit-o poporul român. De ce asta? Pentru că veneau hoardele de la Răsărit. Altădată hoardele acestea cotropitoare erau mai blânde, mai puţin sălbatice decât bolşevismul rusesc. Îmi amintesc o scenă din primăvara anului 1944, când ne aflam în comuna Agapia, unde era divizia a IV-a de munte împotriva armatei ruseşti, care întâmpinase aici, în munţii Neamţului un real obstacol şi nu mai puteau înainta. Între Nemţişor şi şoseaua Târgu Neamţ, mănăstirea Neamţului era atacată de tunurile ruşilor. Desimea şi pâcla asta de pădure au fost foarte nefavorabile armatei ruseşti. Noi aveam în satul Vânători o divizie specială de luptători specializaţi pe luptele de munte şi pădure. Eu eram trimis ca preot în Vânători, unde era şi divizia noastră.

Ruşii aveau obiectiv de observaţie în clopotniţa bisericii din Oglinzi, de unde supravegheau totul cu binoclurile lor. Românii noştri au bombardat atunci turla bisericii şi au căzut de acolo vreo patru ostaşi ruşi care benoclau. Eu eram singurul preot pe toată zona din Târgu Neamţ până în Pipirig, unde trebuia să oficiez botezuri, cununii, înmormântări, pentru că preotul din sat şi cei dimprejur fugiseră de frică în sudul ţării; aşa au procedat mulţi din intelectualii Moldovei şi, ca de obicei, tot omul mai simplu se sacrifică, iar elitele intelectuale se corcolesc şi protejează. Eu aveam cazarma în comandamentul din Oglinzi şi zilnic aveam de lucru, pentru că mă chemau oamenii în sate să le oficiez slujbe. Mai citeam câte o rugăciune la ostaşi, le mai dădeam câte o cărticică, tămâie, îi mai îmbărbătam pe bieţii ostaşi care majoritatea erau foarte tineri. Eram în postul Paştelui şi ne apropiam de Paşti. Eu trebuia să împărtăşesc armata, care avea peste 1200 de ostaşi. Vine şi noaptea de Paşti, trebuia să oficiez slujba Sfintei Liturghii în Biserica din Vânători, cu toți aceşti ostaşi şi familiile din satele din zonă. Vine slujba Învierii. Ofiţerii toţi formează un cor şi începem slujba, după tipicul ei. Ieşim din biserică, pe la 4 jumătate – 5, ne aşezăm la mesele pregătite de altfel din ajun şi în mijlocul lor… Justin. Îţi poţi imagina prin ce emoţii treceam. I-am împărtăşit pe toți acei soldaţi, pentru că oricând putea ataca inamicul. A durat împărtășirea o jumătate de zi, iar să golesc potirul, iar să pun vin. Imediat după slujbă un avion rusesc trecu pe deasupra noastră şi mitraliază; ne-am adăpostit prin şanţuri, peste tot, sub copaci, şi m-am aşezat într-un şanţ de lângă clopotnița bisericii şi un cartuş de aviaţie a trecut drept prin faţa mea.

M-am sculat de acolo, am dat slavă lui Dumnezeu, am ţinut cartuşul la mine şi aşa am scăpat de primul val. Şi ziua, cum ciocnim noi ouăle roşii – se aude un motor de motocicletă. Opreşte, vine un soldat direct la general, îi şopteşte ceva la ureche. Se ridică deodată şi strigă: „Băieţi, mâna pe arme şi la Creastă! Luaţi cartuşe şi vă asiguraţi de atac. Şi aşa i-am luat pe ruşi şi i-am împins până dincolo de Moldova. Ei au atacat în zi de Paști că ştiau că românii ţin la sărbătorile lor şi se gândeau că suntem nepregătiţi. Când au ajuns românii la cazanele ruşilor – dă-i bătaie! Ai noștri s-au oprit din atac şi s-au dat la mâncare. Le-am dat ocazie rușilor să se organizeze şi să contraatace. Şi astfel ei ne-au împins înapoi spre baza noastră. Revenim apoi la bazele noastre şi se stabileşte aici frontul până la 24 august. Au murit vreo 100 de ostaşi, dar am avut mulţumirea că i-am împărtăşit pe toţi. La Codrii Paşcanilor când am luat contact cu ruşii, a dat o aşa zăpadă cum nu mai fusese demult. Să vezi de Paşti o asemenea zăpadă! Şi, retrăgându-ne din Codrii Paşcanilor, cu armată cu tot, cu detaşamentul, am înhămat la tunurile de munte, vitele oamenilor ca să le poată urni – într-atât era de mare zăpada, mai vedeai pe ici-acolo un vârf de par de la garduri sau vreun coş de casă. Această vreme i-a imobilizat pentru o vreme pe ruşi, care erau cam depărtaţi de baza lor de alimentare şi nu au mai putut înainta. Şi aşa am petrecut noi prima şi a doua zi de Paşti. Am ajuns, în cele din urmă în cazematele de la marginea Moldovei, unde ne-am adăpostit.

Ajungem şi în Târgu Neamţ, rupţi de toată oboseala, nu mai aveam nici alimente. A apărut însă lumea din Vânători cu alimente şi mâncare pregătită. Cărau bietele creştine cu osteneală, pentru că soţii lor sau copiii erau plecaţi pe front. A treia zi de Paşti am cules toţi prizonierii de pe terenul de luptă, şi unii şi alţii au arborat steagul alb, ca semn de armistiţiu între armate, pentru curăţirea morţilor de pe teren. S-au adunat credincioşii şi i-am prohodit pe toţi; era un plâns şi un vaiet în tot satul. I-am îngropat acolo în cimitirul din biserica din Vânători, unde este ridicat un monument închinat lor. Cum se împleteşte bucuria Învierii cu necazul şi suferinţa? Neamul nostru nu este străin de suferinţă. Greutăţi au fost întotdeauna. Aşa s-a clădit neamul acesta – prin suferinţă şi bucuria Învierii, care tot din suferinţă se naşte. Nu poţi să simţi bucuria şi Învierea cu adevărat, dacă nu ai suferit mai înainte.

Ziua Învierii din 1944 rămâne de pomină în memoria poporului român. Armata noastră a ştiut să moară demn. Să nu credeţi că eram într-o tristeţe sau disperare. Nu! Ostaşul nostru stătea demn cu arma în mână, străjuind ţara. Pentru noi era o bucurie să mori sacrificându-te pentru un neam ortodox, care a dat atâția sfinţi voievozi, făcându-ne noi înşişi o temelie a jertfei neamului nostru. Dar toate jertfele pe care le-am avut noi de la începutul războiului şi până la sfârşit – 800 de mii de soldaţi, am putea spune ca sunt ca rugătorii noștri înaintea lui Dumnezeu. Pentru că luptând au menţinut starea unui creştinism ortodox românesc, pe care îl avem până astăzi, cu sângele şi suferinţa lor. Mai ales că neamul nostru nu a dus războaie de cotropire, ci doar de apărare. Noi nu am făcut rău nimănui.

Cum vedeţi implicarea noastră în războiul actual din Libia, la ordinele NATO?

Ne facem părtaşi de vărsare de sânge nedreaptă. Noi, ca români ortodocşi, nu avem voie să luptăm împotriva unei naţii care nu ne-a deranjat pe noi. Poporul nostru a dus lupte numai de apărare, nu de cucerire. Soldatul aflat în subordine este dator să împlinească ordinul, dar aceste nedreptăţi pe care le facem altor popoare vor apăsa pe umerii neamului nostru, generațiilor ce vor urma, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit. Dar nu mai reprezintă armata noastră un inamic de temut; noi nici arme de luptă nu avem, nici avioane de război, nimic, armata noastră este practic nulă. Dacă va mai fi credinţă în popor şi mărturisitori ai lui Hristos, atunci Dumnezeu va mai ţine neamul acesta, neatins de urgia străină.

Şi în final, dacă doriţi să transmiteți poporului un mesaj pentru Învierea pe care o prăznuim
.
Doresc tutor creştinilor români ca să câştige harul şi mângâierea Mântuitorului Iisus Hristos, care pentru a noastră mântuire S-a jertfit şi a înviat a treia zi din mormânt şi Îl rugăm să ia aminte şi acum spre robirea noastră sufletească din patimile în care ne-am afundat, să ne lămurească precum aurul în topitoare, în vâltoarea necazurilor, sărăciei de azi. Hristos să învieze blând şi frumos în inimile noastre, ca ziua aceasta mare a Învierii Domnului să fie şi spre învierea neamului nostru.

apărut în ATITUDINI, nr. 16

Cum e raiul?

-Fragment din textul „Basmul din Carpaţi”, publicat în cartea „Despre Omul Frumos”- de Dan Puric

(…) Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul.
„Mamă! Mamă! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. „Nu ştiu…, caută-l singur”, îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă… „Unde? Unde e Raiul?” , îi întreba copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.
„Ce lume urâtă…”, îşi spuse pentru sine puştiul. „Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta…”, se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. „Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul.” Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui, satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. „Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul călător. „Vreau să găsesc Raiul”, răspunse copilul, „şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung”. Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: „Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai”.
Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul, n-avu niciun vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. „Ce este aceasta?”, întrebă copilul. „Aceasta este o mănăstire”, spuse bătrânul. „De-aici începe poteca către Rai.” Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo. „Şi ce-am să fac aici?”, întrebă copilul. „Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea”. Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.
Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: „Cum merge, cum îţi e?” „Mi-e foarte bine”, răspunse puştiul. „Am de toate.” Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrânul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. „Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?” „Mie…, nimic”, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, „Dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?”, ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. „Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. „Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treaba cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului. Era primul pas către Rai, ce se numea iubire. Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. „Hai, vino să mănânci!”, îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. „Hai, că nu ştie nimeni!” Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru.
Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten! Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia. Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: „Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?”. Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea, dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. „Ce-ai făcut înăuntru?”, se repeziră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. „N-am făcut nimic”, răspunse puştiul tremurând. „Minţi! Spune ce-ai făcut?”, l-au întrebat din nou călugării furioşi. „Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce”, răspunse copilul înspăimântat. „Care Frate?”, au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. „Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare”, răspunse puştiul. „Şi ce-a făcut Fratele?”, au întrebat tulburaţi călugării. „A coborât şi-a mâncat”, răspunse dintr-o suflare puştiul.
Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: „Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă…” „Am să-i spun!”, răspunse copilul bucuros, „Dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?” „Da, poţi să iei cât vrei”, răspunse tremurând egumenul.
Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. „Hai să mănânci!”, îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi, câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. „Frate”, îi spuse el, „bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă”.
Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. „Vezi firimiturile astea, de pe masă?”, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. „Sunt cu mult mai puţine decât păcatele lui… Nu poate să vină”. „Nu poate să vină?”, rămase uimit copilul. „Nu!”, fu răspunsul scurt al Fratelui.
Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând. „Ce-a zis Fratele?”, întrebă acesta, gâtuit de emoţie. „A zis că nu te poate primi!”, răspunse copilul. „De ce?”, întrebă înspăimântat egumenul. „Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă”. Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. „Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte” Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: „Bine, am să-l rog din nou şi mâine!”.
Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. „Pot să iau mâncare?”, întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. „Poţi”, îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. „Hai să mâncăm!”, spuse el Fratelui cel Mare. „Hai!”, răspunse acesta, îndreptându-se spre el. Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: „Te roagă egumenul să-l ierţi… şi să-l primeşti şi pe el la masă!…”
Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe… „Am înţeles…”, spuse copilul, „Nu se poate…” „Da, nu se poate”, răspunse Fratele cel Mare. Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni. „Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. „Bine”, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, „Spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă…”.
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spuse! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă, clopotele băteau. „De ce?”, întrebă nedumerit copilul. „Bătrânul a plecat la Domnul”, i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul văzu!
Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nicio firimitură, Mântuitorul îl iertase. „Am văzut Raiul!” striga fericit copilul, prin mănăstire. „Am văzut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. „Nu se poate!”, strigau aceştia. „Cum arată?” „E plin de iertare”, murmură copilul. (…)

Dan Puric

joi, 28 aprilie 2011

SFINTELE PASTE

 




Acest articol se referă la sărbătoarea Paştelui în diferite religii şi rădăcinile sale precreştine. Pentru alte sensuri vedeţi Paşti.
Paştele (latină: pascha, ebraică: pessach, greacă: Πάσχα) este o sărbătoare religioasă anuală cu semnificaţii diferite, întâlnită în creştinism şi iudaism. Unele obiceiuri de Paşti se regăsesc, cu semnificaţie diferită, în antichitatea anterioară religiilor biblice.

Învierea Domnului - icoană ortodoxă. În calendarul creştin este considerată cea mai importantă sărbătoare. Potrivit Scripturii Creştine, la 3 zile dupa ce a murit crucificat, Isus a înviat. Creştinii sărbătorec Învierea Domnului în Ziua de Paşti sau Duminica Paştelui. Saptămâna dinaintea Paştelui se numeşte Săptămâna Mare.

Elemente cum ar fi sosirea iepuraşului de Paşti sau căutarea ouălor colorate sunt obiceiuri asociate acestei sărbători şi sunt sărbătorite chiar şi de oamenii necreştini.

Etimologie

Cuvântul Paşti (acceptat şi ca Paşte) provine în limba română din forma bizantino-latină Pastihae a cuvântul de origine evreiasca Pesah (trecere), mostenit de evrei de la egipteni. Evreii numeau Paseha (Paşti) sau sărbatoarea azimilor sarbatoarea lor anuală în amintirea trecerii prin Marea Roşie şi a eliberării lor din robia Egiptului (Ieşire XII, 27), care se prăznuia la 14 Nisan şi coincidea cu prima lună plină de după echinocţiul de primăvară.

Termenul ebraic de Paşti a trecut deci în vocabularul creştin pentru că evenimentele istorice care sunt comemorate în sarbatoarea noastră, adică patimile, moartea şi Învierea Domnului au coincis cu Paştile evreilor din anul 33. Însă este de la sine înţeles că obiectul sau motivul Paştilor creştine este cu totul altul decit al Paştilor evreilor, între vechea sărbătoare iudaică şi cea creştină nefiind altă legatură decât una de nume şi de coincidenţa cronologică.

O altă interpretare, răspândită în secolele trecute la catolici, a fost aceea de pascha – passione, de la passione – suferinţă (în greacă: πάσχω (páscho – sufăr), πάσχει (páschei – suferă).

Unele limbi germanice numesc această sărbătoare după zeiţa Eostre :

germană Ostern (das), germana superioară medievală: ōsteren din vechea germană superioară: ōstarun, ōstarūn (formă la plural)
engleză Easter, dialect northumbrian: Eostre (În engleza medievală: ester, estre din englza veche: ēaster, ēastre. Alte denumiri ale Zeiţei Mame a fertilităţii, reînvierii şi zorilor: Ostare, Ostara, Ostern, Eostra, Eostre, Eostur, Eastra, Eastur, Austron and Ausos). La greci, zeiţa era numită Eos iar la romani Aurora. Românii, imparţiali, au preluat ambele forme.
Ambele denumiri, germană şi engleză, provin din rădăcina indo-europeană aus- a străluci

Semnificaţie

Paştele reprezintă una dintre cele mai importante sărbători anuale creştine, care comemorează evenimentul fundamental al creştinismului, Învierea lui Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu în religiile creştine, în a treia zi după răstignirea Sa din Vinerea Mare. Data de început a Paştelui marchează începutul anului ecleziastic creştin. Există unele culte creştine care nu sărbătoresc Paştele.

Modul de calcul pentru Sfintele Paşte

Calculul datei de Paşte

Data celebrarii Pastelui are la baza doua fenomene astronomice: echinoctiul de primavara si miscarea de rotatie a Lunii in jurul Pamantului. Astfel, Pastele se serbeaza in duminica imediat urmatoare primei luni pline dupa echinoctiul de primavara.

Durata

Paştele creştin are o durată de 40 de zile, cuprinse între sărbătoarea Învierii Domnului (prima duminică de Paşti) şi sărbătoarea Înălţarii Domnului, care se celebrează la 40 de zile de la Înviere, într-o zi de joi. Primele 3 din cele 40 de zile pascale sunt zile de mare sărbătoare.

Obiceiuri de Paşti

De Paşti se vopsesc ouă în special roşii, unii oameni vopsesc şi alte culori, ca de exemplu: verzi, albastre, galbene, violet... Creştinii se duc în Săptămâna Mare (ultima săptămână înainte de Paşti) să se spovedească şi să se împărtăşască. În Vinerea Mare, seara, se obişnuieşte ca grupul de credincioşi să înconjoare Biserica împreună cu preotul şi, cu un buchet de flori în mână, să treacă pe sub masa din Biserică, aceasta simbolizând mormântul lui Iisus.

Gospodinele prepară pască, cozonac, drob şi alte mâncăruri tradiţionale.

Folclorul conservă mai multe legende creştine care explică de ce se înroşesc ouăle de Paşti şi de ce ele au devenit simbolul sărbatorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-şi plângă fiul răstignit, a aşezat coşul cu ouă lângă cruce şi acestea s-au înroşit de la sângele care picura din rănile lui Iisus.

Culte creştine care nu sărbătoresc Paştele
Anumite culte creştine nu sărbătoresc paştele, acestea sunt: Martorii lui Iehova, Biserica Mormonă, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Bisericile baptiste, ş.a.



Paştele evreiesc

Paştele evreiesc, facsimil al unei miniaturi dintr-o carte de rugăciuni din secolul al XV-lea, ornamentată cu picturi ale Şcolii lui Van EyckComparaţie între calendarul lunar ebraic
şi calendarul solar gregorian Luna ebraică Durata

Semnificaţie

Pesah (Paştele evreiesc) este o sărbătoare religioasă celebrată de evrei în amintirea eliberării din robia egipteană şi ieşirii lor din Egipt (Exodul), sub conducerea lui Moisesi pentru invierea lui Iisus.

Vechime istorică

[modifică] Data de început a Paştelui
Paştele evreiesc este o sărbătoare anuală fixă din calendarul iudaic, care începe în ziua de 14 Nisan. Spre deosebire de Paştele creştin, care începe obligatoriu într-o duminică, data de început a Paştelui evreiesc poate pica în orice zi a săptămânii. Nisan este a şaptea lună a calendarului civil evreiesc. Calendarul religios ebraic nu coincide însă cu cel civil. În calendarul religios, Nisan, care durează de la luna nouă din martie până la luna nouă din aprilie, după calendarul gregorian), este prima lună a anului ecleziastic ebraic, conform poruncii divine:

Luna aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. (Exodul 12,2).

Paştele iudaic - reproducere după Enciclopedia iudaicăConform tradiţiei ebraice, sărbătoarea Paştelui trebuie să cadă primavara. Calendarul ebraic este însă un calendar lunar, de aceea luna Nisan ar trebui să înceapă cu 11 zile mai devreme în fiecare an solar. Pentru ca Nisan şi Paştele să pice primavara, şi nu în alt anotimp, se adaugă câte o lună suplimentară (numita Adar II) în anumiţi ani. Dintr-un ciclu de nouăsprezece ani, anii 3, 6, 8, 11, 14, 17 şi 19 au câte 13 luni lunare, în loc de 12 luni. Acest calendar stabil, folosit şi în prezent, a fost introdus în secolul al IV-lea, pentru a se asigura corelarea cu calendarul solar şi anotimpurile.

Durata

Pastele se celebrează timp de opt zile, în perioada 15-22 Nisan. Dintre acestea primele şi ultimele două zile impun respectarea strictă a regulilor religioase.

Cronologia Paştelui evreiesc

Intrarea evreilor în Pesah este marcată printr-o masă rituală, Seder.

Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina a anului, pentru prima data fiind sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. Sarbatoarea Pastelui poate fi asociata cu primavara. Retrezirea naturii la viata simbolizeaza noua viata pe care crestinii au castigat-o prin crucificarea si Invierea lui Iisus. Pastele crestin este similar cu doua traditii antice: una evreiasca si alta pagana. Ambele traditii sarbatoresc Invierea, trezirea la viata. Pastele crestin deriva din Pastele evreiesc, numit Pesach, cuvantul de origine al cuvantului Pasti. Pentru prima data, Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta data, evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastilor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu i-a salvat din robia in care se aflau in Egipt. Cu ocazia iesirii din Egipt, cand au sarbatorit pentru prima data Pastele, toti evreii trebuiau sa ia un miel si sa il sacrifice. Apoi, cu sangele mielului erau unse ramele de lemn ale usilor de la casele in care locuiau acestia. In noaptea aceea, ingerul mortii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt si a omorat toti fiii intai nascuti ai egiptenilor in casele care nu aveau pe usa sangele mielului. In casele israelitilor nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus sangele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.

- Un obicei care se practica numai in Bucovina in noaptea de Inviere este acela ca fetele sa se duca in clopotnita si sa spele limba clopotului cu apa neinceputa. Apa neinceputa inseamna ca persoana care a scos-o din fantana sa nu vorbeasca pana cand va fi folosita la spalatul clopotului. Cu aceasta apa se spala apoi fetele in zorii zilei de Paste ca sa fie frumoase tot anul si sa alerge feciorii la ele.

In trecut, feciorii isi alegeau un crai dintre cei mai harnici pentru a le judeca si pedepsi toate greselile facute de-a lungul anului. Cei gasiti vinovati erau purtati in jurul bisericii si la fiecare latura erau loviti cu vergele de lemn la talpi pentru a nu mai repeta greselile in anul viitor.

- In zona Campulung Moldovenesc, datina se deosebeste prin complexitatea simbolurilor, a credintei in puterea miraculoasa a rugaciunii de binecuvantare a bucatelor.

In zorii zilei de duminica, credinciosii ies in curtea bisericii, se aseaza in forma de cerc, purtand lumanarile aprinse in mana, in asteptarea preotului care sa sfinteasca si sa binecuvanteze bucatele din cosul pascal. Fiecare gospodar pregateste un astfel de cos acoperit cu un servet tesut cu model specific zonei, dupa oranduiala stramosilor. In cos sunt asezate, pe o farfurie: seminte de mac (ce vor fi aruncate in rau pentru a alunga seceta), sare (ce va fi pastrata pentru a aduce belsug), zahar (folosit de cate ori vitele vor fi bolnave), faina (pentru ca rodul graului sa fie bogat), ceapa si usturoi (cu rol de protectie impotriva insectelor). Deasupra acestei farfurii se aseaza pasca, sunca, branza, ouale rosii, dar si ouale incondeiate, bani, flori, peste afumat, sfecla rosie cu hrean si prajituri. Dupa sfintirea acestui cos pascal, ritualul de Pasti se continua in familie.

In partile Sibiului, exista obiceiul ca de Pasti sa fie impodobit un pom (un arbust) asemanator cu cel de Craciun. Singura deosebire consta in faptul ca, in locul globurilor, se agata oua vopsite (golite de continutul lor). Pomul poate fi asezat intr-o vaza frumoasa si farmecul sarbatorii sporeste cu o podoaba de acest fel.

- La Calarasi, la slujba de Inviere, credinciosii aduc in cosul pascal, pentru binecuvantare, oua rosii, cozonoc si cocosi albi. Cocosii vestesc miezul noptii: datina din strabuni spune ca, atunci cand cocosii canta, Hristos a inviat! Cel mai norocos este gospodarul al carui cocos canta primul. Este un semn ca, in anul respectiv, in casa lui va fi belsug. Dupa slujba, cocosii sunt daruiti oamenilor saraci.

- In Maramures, zona Lapusului, dimineata in prima zi de Pasti, copiii (pana la varsta de 9 ani) merg la prieteni si la vecini sa le anunte Invierea Domnului. Gazda daruieste fiecarui urator un ou rosu. La plecare, copiii multumesc si ureaza gospodarilor “Sarbatori fericite”. La aceasta sarbatoare, pragul casei trebuie trecut mai intai de un baiat, pentru ca in acea gospodarie sa nu fie discordie tot restul anului.

- In Arges, printre dulciurile pregatite de Sfintele Pasti se numara covrigii cu ou (numiti asa pentru ca in compozitia lor se adauga multe oua, 10-15 oua la 1 kg de faina). Fiecare gospodar se straduieste sa pregateasca o astfel de delicatesa, care este si simbolul belsugului.

- In Banat, la micul dejun din prima zi de Pasti, se practica traditia tamaierii bucatelor. Apoi, fiecare mesean primeste o lingurita de pasti (vin+paine sfintite). In meniul acestei mese festive se include ciolanul de porc fiert, oua albe si mancaruri traditionale, dupa acestea se continua masa cu friptura de miel.

In dimineata zilei de Paste, copiii se spala pe fata cu apa proaspata de la fantana in care si-au pus un ou rosu si fire de iarba verde.

- In Tara Motilor, in noaptea de Pasti se ia toaca de la biserica, se duce in cimitir si este pazita de feciori. Daca nu au pazit-o bine, si a fost furata, acestia sunt pedepsiti ca a doua zi sa dea un ospat, adica mancaruri si bauturi din care se infrupta atat “hotii”, cat si “pagubasii”. Daca aceia care au incercat sa fure toaca nu au reusit, atunci ei vor fi cei care vor plati ospatul.

-Pe valea Crisului Alb, la Almas, toata suflarea comunei se aduna in curtea bisericii. Femeile si fetele din localitate se gatesc in straie de sarbatoare si vin in curtea bisericii, unde vopsesc si “impistritesc” (incondeiaza) oua.

marți, 19 aprilie 2011

Ouale de Paste,


Ouale de Paste, potrivit traditiei, erau adunate din cuibar in miercurea din a patra saptamana a Postului Mare, numita si „miercurea Paresimilor". Exista obiceiul ca de la lasatul secului si pana in aceasta zi, gospodinele sa nu stranga ouale. Era credinta ca ouale alese in aceasta zi nu se stricau pana la Paste. Acum se alegeau ouale pentru mancarea de Pasti si ouale ce urmau sa fie inrosite.
Chiar daca ele erau stranse in aceasta zi, vopsitul lor avea loc in joia din saptamana de dinaintea Pastelui, insa, niciodata in Vinerea Mare.
Oul vopsit este simbolul Mantuitorului, care paraseste mormantul si se intoarce la viata, precum puiul de gaina iesit din gaoace.
Ouale rosii sunt numite in Bucovina merisoare, iar cele cu ornamente sunt numite incondeiate, inchistrite sau impistrite.

Ornamentica oualor decorative este extrem de variata, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe si religioase. Iata cateva simboluri si semnificatii utilizate:
- linia dreapta verticala = viata ;
- linia dreapta orizontala = moartea ;
- linia dubla dreapta = eternitatea ;
- linia cu dreptunghiuri = gandirea si cunoasterea ;

- linia usor ondulata = apa, purificarea ;
- spirala = timpul, eternitatea ;
- dubla spirala = legatura dintre viata si moarte.
Folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se inrosesc ouale de Pasti. Una dintre ele relateaza ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea s-au inrosit de la sangele care picura din ranile lui Hristos.

Ciocnitul oualor se face dupa reguli precise: persoana mai in varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului tinut in mana de partener, in timp ce rosteste cunoscuta formula "Hristos a inviat", la care se raspunde "Adevarat a inviat".
In Bucovina, cojile oualor de Pasti, sunt aruncate in rau, pentru ca apa sa le poarte la "Blajini" (fiinţe imaginare, incarnari ale copiilor morti
nebotezaţi, al caror loc de vieţuire se afla la "capatul lumii", aproape de Apa Sambetei). In felul acesta, si Blajinii stiu ca pentru toti crestinii a venit Pastele.La tarani, mai exista obiceiul ca, in dimineata din duminica Pastelui, sa-si spele fata cu apa noua sau apa neinceputa, in care pun un ou rosu, avand credinta ca astfel vor fi tot anul frumosi si sanatosi ca un ou rosu. Dupa consumarea oualor, cojile rosii sunt pastrate pentru a fi puse in brazde, la arat, crezandu-se astfel ca pamantul va da rod bun.
Saptamana Patimilor - MIERCURI

http://www.crestinortodox.ro/

Semnificatia Deniilor fiecarei zile din Saptamana Mare

http://t2.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSMK1GCHFgShHJB1miGbiLfRF8VLFEkF8ML3Fkm7SmkRoOiNBnt

Ne apropiem cu pasi repezi de ceea ce lumea crestina numeste “timpul pascal”. In aceasta Saptamana Mare, in biserici au loc slujbele numite Denii, in care se face pomenire despre toate prin cate a trecut Iisus, de la sosirea la Ierusalim si pana la moartea Sa pe cruce. Cuvantul denie este de origine slava si inseamna “veghe” sau “priveghere”. Vom prezenta in continuare semnificatia fiecarei zile din Saptamana Mare, sau Saptamana Patimilor.
Drumul Patimilor incepe cu Intrarea Domnului in Ierusalim. Prima denie pascala se tine chiar in seara zilei de Florii, Duminica, in care poporul care peste cateva zile Ii va cere moartea, Il va intampina pe Iisus cu ramuri de finic si cu osanale.
In Sfanta si Marea Luni, la denie, este pomenit Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament in care Biserica vede o preinchipuire a lui Hristos. Acesta fusese vandut de fratii sai pe 30 de arginti. Iosif iesise viu din groapa unde il azvarlisera fratii lui, ajunsese stapanul Egiptului si salvase poporul de foamete, sfarsind prin a-i ierta pe toti pentru raul pe care i-l facusera.
Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat blestemat fiind de Domnul. Smochinul inchipuie pomul pacatului si secatuirea Legii celei vechi. Dumnezeu cere de aici inainte roada Legii celei noi, a harului venit prin Iisus Hristos.
In Sfanta si Marea Marti, denia aminteste de sirul predicilor in care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, moartea si invierea Sa, dar si semnele vremurilor de pe urma. Un accent deosebit se pune pe parabola celor 10 fecioare care zabovesc la usa camarii Mirelui: 5 intelepte, care asteapta cu candelele pline, si 5 neintelepte, care asteapta cu candelele ramase fara ulei. Refrenul acestor zile este indemnul la priveghere.
In Sfanta si Marea Miercuri, denia aduce in prim-plan pe Iuda, apostolul vanzator, in mintea caruia se coace gandul tradarii, si desfranata, femeia devenita marturisitoare, care spala picioarele lui Iisus cu lacrimi pline de cainta si Il unge cu mir spre vesnica ei mantuire. Conform Evanghelistului Ioan, nu ar fi vorba despre o desfranata, ci de Maria, sora Martei, pe care Iuda o acuza de risipirea mirului. Sfantul Ioan Gura de Aur este de parere ca este vorba despre doua femei care au facut acelasi gest. In aceasta zi, crestinii obisnuiesc sa tina post negru.
In Sfanta si Marea Joi este randuita denia celor 12 Evanghelii. In aceasta zi, Iisus a spalat, in semn de mare smerenie slujitoare, picioarele ucenicilor Sai. In aceeasi zi, la Cina cea de Taina, cand si-a adunat ucenicii pentru a celebra Pastele evreiesc, Iisus instituie Sfanta Taina a Euharistiei: “Luati, mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi. Beti dintru aceasta toti, ca acesta este sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”. Apoi, Iisus se roaga, cu sudori de sange, Tatalui ceresc, in gradina Ghetsimani, si primeste in toiul noptii sarutul lui Iuda vanzatorul.
In aceasta zi, cei mai multi dintre cei care s-au spovedit se vor impartasi. Incepand cu aceasta zi, pana la Inviere, in biserici nu se mai trag clopotele, ci se bate numai toaca.

Sfanta si Marea Vineri (Vinerea neagra) este ziua cand a fost adus la judecata, batjocorit, schingiuit, rastignit, mort si ingropat Iisus.
Guvernatorul roman Pilat a incercat sa-L scape pe Iisus de la moarte, din pricina neintelegerilor cu evreii si a unui vis al sotiei sale. Dupa cum era obiceiul, de Pasti, era eliberat un intemnitat. Pusa sa aleaga intre Hristos si Baraba, multimea cere eliberarea talharului si rastignirea lui Iisus, strigand: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”Iisus isi poarta crucea spre Golgota, unde este rastignit intre doi talhari, dintre care unul, recunoscandu-I nevinovatia si dumnezeirea, se invredniceste de mantuire.
La ceasul al noulea, Iisus isi da duhul, iar trupul Lui este luat de Iosif si Nicodim si ingropat, dupa randuiala, intr-un mormant nou, pecetluit si pus sub paza, “ca nu cumva ucenicii Lui sa vina si sa-L fure, spunand poporului ca S-a sculat din morti.”
In seara de vineri se canta in biserici Denia Prohodului, adica slujba inmormantarii Domnului. Alaiul indurerat al credinciosilor trece pe sub Sfanta Masa, ca si cand ar trece prin mormantul lui Iisus, dupa care, in frunte cu preotii, da ocol bisericii de trei ori, adica o data pentru fiecare zi a sederii in mormant.
Sfanta si Marea Sambata este zi de reculegere. Aceasta inchipuie odihna in mormant a trupului lui Hristos. Credinciosii se pregatesc pentru marea veghe de peste noapte, cand, in toate bisericile, la miezul noptii, preotii vestesc Invierea, vor imparti lumina si vor tine slujba Sfintelor Pasti. Ei vor sfinti pasca, oule rosii si celelalte bucate. Painea stropita cu vin, numita “Sfinte Pasti”, si impartita credinciosilor, se va manca dimineata, “pe inima goala”.
Traditia mai spune ca in timpul sederii in mormant, Iisus s-a pogorat la Iad, de unde i-a scos pe Adam si Eva, precum si pe dreptii Vechiului Testament, ca arvuna a invierii si a mantuirii tuturor dreptilor, fapt adeseori infatisat in icoanele inchinate praznuirii Sfintelor Pasti.



sâmbătă, 16 aprilie 2011

Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate.



Ascultarea va aduce harul.

Cea mai mica neascultare alunga harul.

Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugaciunea. Nu ne mantuie rugaciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mantuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi batrani si prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el insusi cum vedea demonul inaintea lui si cand zicea o data rugaciunea lui Iisus demonul se tulbura.
Roza Lia: Cand zicea rugaciunea a doua oara, demonul incepea sa tremure. A treia oara cand zicea rugaciunea, demonul disparea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, esti pentru rai. Sa stiti ca diavolul nu se teme de noi, nici macar nu ne ia in seama. El fuge de noi cand vede Harul lui Dumnezeu pe care il avem datorita ascultarii de duhovnic.

Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fa ce vrei: rugaciune, post, asceza, etc. – nu mantuiesc. Numai ascultarea mantuieste. Cel care face ascultare se aseamana cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate sa cada. Cel care face ascultare nu cade niciodata. Duhovnicul va da socoteala inaintea lui Dumnezeu pentru dansul, dar cel care face ascultare nu.

Prin duhovnic vorbeste Hristos. Se poate oare sa cada cineva cata vreme se aseamana in ascultare cu Hristos? Chiar daca porunca duhovnicului e ratacita, Dumnezeu, pentru ascultare, o va intoarce in folos sufletesc. Pe duhovnicul tau, asadar, sa-l vezi ca pe Hristos. Sa nu-l intristezi. L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta… plec." Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei".

Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu.
. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp. Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit" de Dumnezeu.

Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.

Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.

Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu si la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a facut desavarsita ascultare la Tatal Ceresc te primeste, te aude, te face asemanator Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dubla cununa in slava vesnica.

Daca te trimite duhovnicul pe luna si te duci, esti in ascultare. Il odihnesti pe duhovnic.
Cand m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era incepator. Parintele Iosif mereu il incerca, dar duhovnicul vostru nu stia nimic decat blagosloviti si sa fie blagoslovit. Adesea parintele Iosif ii striga cand mergeam eu pe acolo: „Vavuli fa-ne cafea", si duhovnicul vostru Efrem raspundea: „Sa fie blagoslovit" si fugea sa indeplineasca porunca. Cum se indeparta, parintele Iosif zicea incet: „Fii binecuvantat intotdeauna!" si se ruga pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorita ascultarii la parintele Iosif.
Roza Lia: Demonizatul acela care a facut desavarsita ascultare la cei doi batrani si care s-a tamaduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi sopteau demonii: „Pleaca de la batranii la care esti si coboara pe tarm, pe stanci. Batranii astia mananca, dorm, se roaga prea putin. Ca sa iesim trebuie multa rugaciune si post." Si desigur ziceau adevarul, insa era o cursa a diavolilor pentru ca sa-l scoata de sub ascultare. Siliti de o alta putere au marturisit: „Daca reuseam sa te scoatem de la batrani si sa te facem sa cobori pe stanci, spre tarm, te-am fi aruncat incet-incet in deznadejde si te-am fi facut sa sari in mare, adica sa te sinucizi". Prin ascultarea lui a invins demonii si s-a vindecat.

Numai diavolul stie ce e duhovnicul, ce inseamna duhovnicul, ce inseamna ascultarea de duhovnic!  http://ro.netlog.com/PAISIEE/blog/blogid=1256915

vineri, 15 aprilie 2011

Simbolismul salciei de Florii

Simbolismul salciei de Florii 

Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. al IV lea de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, in Duminica Floriilor se aduc in biserici ramuri de salcie. Acestea sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Hristos la intrarea Sa in Ierusalim. Noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Avand in vedere ca noi mergem in Duminica Floriilor cu ramuri de salcie si nu de finic, exista credinta ca Biserica a adoptat anumite simboluri care nu au temei scripturistic. Astfel, cei care impartasesc aceasta credinta, sustin ca s-a diminuat semnificatia religioasa.

Daca analizam rolul salciei in istorie, vom putea observa ca i s-au atribuit diverse calitati magice. Prof. Dr. Remus Rus scrie o lucrare amanuntita despre interpretarile care apar atat in credinta pre-crestina, cat si in mitologiile antice sau in invataturile Bibliei.
Salcia - simbol al mamei si al fecioarei
De Thesmophoria, o sarbatoare legata de cultul lui Demeter si Core, femeile isi faceau un pat din ramuri de salcie pe care stateau in tot timpul sarbatorii. Salcia fiind considerata un copac ce-si distruge rodul (ea isi leapada florile inainte ca rodul sa se lege), actul pe care il faceau femeile in acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut in sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamant, iar pamantul era simbolul sacru al zeitelor mame.
Salcia - planta menita sa asigure steriliatea
Avand in vedere ca salcia este un copac distrugator de rod, era considerata ca fiind planta ce asigura sterilitatea. In textele antice intalnim in acest sens, afirmatii de genul: "luati flori de salcie, frecati-le in apa si beti amestecul. Acesta va suprima orice pofta amoroasa si va face pe femei sterile" .

Salcia in Vechiul Testament
In Vechiul Testament salcia este intalnita pentru prima data in timpul sarbatorii corturilor, sarbatoare care aminteste de eliberarea evreilor din Egipt: "In ziua intai sa luati ramuri de copaci frumosi, ramuri de finici, ramuri de copaci cu frunze late si salcii de rau si sa va veseliti inaintea Domnului Dumnezeului vostru..." (Levitic 23, 40). In cadrul acestei sarbatori salcia este un simbol al bucuriei si al vietii.
Insa, in Psalmul 136, in care este descrisa disperarea evreilor aflati in robia babilonica : "La raul Babilonului, acolo am sezut si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion. In salcii, in mijlocul lor, am atarnat harpele noastre" (1-2), salcia devine aici simbolul neputintei si al disperarii. Astfel, si in Vechiul Testament salcia isi pastreaza dualismul ei simbolic : viata si moarte.

Salcia in crestinism (Floriile)
In gandirea crestina, simbolismul salciei este intalnit pentru prima data in scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiti "ramuri de salcie purtatoare de rod" ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce si-au daruit viata lui Hristos, nu au ramas in moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia, in scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

In concluzie, trebuie sa intelegem ca folosirea salciei in cult nu este expresia acomodarii Bisericii la mediu. Dimpotriva, folosirea salciei in cult isi are bogatia sa in viata rituala a Bisericii.
Salcia in credinta populara
In popor exista credinta ca cei care nu pot ajunge la biserica, in special din motive de sanatate, trebuie sa fie loviti cu aceste ramuri de salcie binecuvantate, strigandu-se in mod repetat:

"Iesi, boala, intoarce-te sanatate!". Apoi sa se cante: "Nu sunt eu cel ce te loveste/ Ramura de salcie te loveste / Nu tu esti in suferinta / Ramura este cea care sufera / In curând va fi Pastele".
Modul in care aceasta ramura de salcie se pastreaza in gospodarie, este diferit de la o zona la alta. In Moldova si in Bucovina exista credinta ca salcia nu trebuie adusa in casa. Ea se pune intotdeauna afara, la streasina casei. Dimpotriva, in Muntenia si Oltenia, ramurele de salcie se pun la icoane.

In literatura folclorica romaneasca exista multe legende despre salcie. In una din ele se spune ca Fecioara Maria, auzind de Rastignirea lui Hristos, a plecat sa-L caute. Ajungand la malui unui rau s-a rugat de broasca sa o treaca dincolo, dar aceasta nu a vrut spunandu-i ca si ea a avut trei copii care au fost omorati de roata unei carute si nu a mai plans dupa ei. Fecioara a blestemat-o sa se usuce, dar sa nu putrezeasca niciodata. Asa a ajuns la salcie, cea care si-a facut ramurile punte pentru a o ajuta pe Fecioara sa treaca raul. Fecioara a binecuvantat-o, ca niciodata sa nu arda, sa rodeasca si sa se inmulteasca oriunde s-ar aseza.
Adrian Cocosila

POMENIREA MORTILOR..


 Sa nu uitam ca maine este pomenirea mortilor….este sambata lui Lazar . Sa ne amintim de cei raposati ca sa iti aminteasca si Dumnezeu de noi ! Uite aici calatoria sufletului dupa moarte : http://www.parintelevisarion.ilive.ro/audio/35%20Calatoria%20sufletului1.mp3
Iar aici despre folosul slujbelor pentru cei raposati :
http://www.parintelevisarion.ilive.ro/audio/102%20Sarindare%201.mp3



  http://www.parintelevisarion.ilive.ro/audio/103%20Sarindare%202.mp3http://www.parintelevisarion.ilive.ro/audio/103%20Sarindare%202.mp3
http://www.parintelevisarion.ilive.ro/audio/103%20Sarindare%202.mp3

miercuri, 13 aprilie 2011

Sfaturi ale Staretului Partenie de la Pecerska DESPRE TREZVIE SI LUPTA DUHOVNICEASCA

Pentru a nu te tulbura şi pentru a-ţi păstra duhul rugăciunii, încearcă să eviţi vizitele şi discuţiile.

Mai presus de toate pune liniştea, şi să cugeţi adeseori la moarte.

Moartea este mult-dorită pentru cei care îl iubesc pe Dumnezeu, dar înfricoşătoare pentru cei care nu sunt pregătiţi.

Nu născoci şiretlicuri în problema mântuirii tale.

Nu căuta căi nefireşti.
Nu te împovăra pe ţine însuţi cu nevoinţe extraordinare, decât numai atunci când Domnul îţi dă puterea să o faci.

Să te sileşti permanent şi fără milă pe tine însuţi la orice lucru bun.

Este foarte primejdios să urmezi gândurilor şi cugetelor tale în ceea ce priveşte mântuirea ta.

Mintea noastră – acest mărginit ochi al omului trupesc – percepe şi cercetează numai lucrurile lumii exterioare, materiale, însă problemele duhovniceşti înalte să le încredinţăm lui Dumnezeu prin părintele nostru duhovnic, şi să urmăm tuturor sugestiilor lui.

Dispoziţiile şi intenţiile noastre se schimbă necontenit şi se risipesc precum praful. De aceea trebuie să murim voii noastre o dată pentru totdeauna şi să ne predăm voii povăţuitorului nostru duhovnicesc.

Nu este bine să povesteşti altora isprăvile tale, chiar dacă această nu provine din iubirea de slavă.
Darurile lui Dumnezeu, când le descoperi, pleacă de la tine.

Răul se transmite atât de uşor, precum o boală contagioasă.
Dacă te întovărăşeşti cu oameni care vorbesc lucruri deşarte, care clevetesc, care iubesc lucrurile lumeşti, atunci şi tu fără să îţi dai seama vei cădea în aceleaşi pătimi.

Şi dimpotrivă, dacă te întovărăşeşti cu oameni duhovniceşti şi prieteni ai rugăciunii, atunci virtuţile lor ţi se vor transmite şi ţie.

Pentru a dobândi desăvârşita curăţie, să nu ai legături pătimaşe, chiar şi duhovniceşti, cu persoane sau lucruri.

Iubeşte pe fiecare cu nemărginită iubire ca pe tine însuţi, dar nu îţi lega inima de nimic.
Nu îţi dori să vezi chipul vreunei persoane dragi ţie sau să te bucuri de prezenţa ei, şi nu îţi îngădui a o avea în minte permanent.

Nu îţi urma niciodată degrabă gândul, chiar şi de ţi se pare drept, încearcă-l cu trecerea timpului.
Cinstea ce provine de la oameni trebuie să fie dispreţuită de sufletul care îşi caută mântuirea şi îşi cunoaşte neputinţele.

Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Mat. 11: 12). Silă această nu se reduce la înfrânare de la mâncare şi de la diferitele patimi, ci priveşte toate activităţile noastre lăuntrice şi exterioare. Să lucrezi cu desăvârşire împotriva a tot ceea ce îşi doreşte trupul. Vrei să te întinzi mai confortabil? Sileşte-te pe tine însuţi a face opusul. Vrei să te aşezi cu coatele rezemate? Nu ţi le rezema… în toate să te porţi aşa.

Sileşte-te pe tine însuţi atunci când nu vrei să te rogi şi când nu ai dispoziţie de a face binele.
Nu ajunge să ne păzim curăţia trupului. Lucrul de căpătâi este să avem gânduri curate şi neprihănite.
Dreapta socoteala este mai presus de toate. Rabdarea, mai folositoare decât toate. Tacerea, mai buna decât toate. Multa-vorbire, mai rea decât toate.

Dreapta socoteala este mai presus de toate virtutile. Prin aceasta, sufletul se apara de toate patimile si gândurile ce se razvratesc împotriva lui.

Dragostea de saracie si neiubirea de arginti pricinuiesc mari comori sufletului.

Neagonisirea si rugaciunea contribuie împreuna la mântuirea noastra.

Rugaciunea naste neagonisirea si neagonisirea naste rugaciunea.

Faptul de a trai virtuos, de a face si a gândi binele nu este jertfa catre Dumnezeu, ci datoria ta omeneasca.

Orice suflet binecuvântat este simplu, drept, milostiv, nobil, smerit, lipsit de rautate, lipsit de viclenie, înfrânat si temator de Dumnezeu. Nerautatea si simplitatea atrag harul si mila lui Dumnezeu mai mult decât toate virtutile.

Frica lui Dumnezeu zdrobeste trupul mai mult decât postul si celelalte nevointe. Pentru cine o dobândeste, nu exista pe pamânt nici lucruri pricinuitoare de durere, nici lucruri pricinuitoare de placere.

Tacerea este foarte mare virtute.

Omul vorbaret nu se va procopsi niciodata.

Lipsa harului lui Dumnezeu este mai înfricosatoare decât orice alta lipsa. Nu exista stare mai jalnica decât atunci când harul dumnezeiesc s-a retras. De aceea, multi care l-au pierdut s-au chinuit sa îl redobândeasca cu mari nevointe.

Omul, cu toate încercarile lui, fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate sa planifice nimic, nici viata lui exterioara si nici cea launtrica. “Fara Dumnezeu nici pâna la prag.”

Voia noastra omeneasca sta în a ne dori numai binele si a gasi mijloacele pentru dobândirea lui.

Savârsirea si realizarea binelui I se datoreaza lui Dumnezeu. Pentru rau, noi suntem responsabili.

Trebuie sa avem trezvie neadormita pentru a pastra harul dumnezeiesc. Acesta ni se da ca dar din iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însa este nevoie de multa lupta pentru a-l pastra.

(din: ”Ne vorbeste Staretul Partenie de la Pecerska”, Editura Egumenita)

Slava desarta

ˇ Dintre ganduri singur cel al slavei desarte lucreaza cu multe mijloace. El cuprinde aproape toata lumea si deschide usile tuturor dracilor, facandu-se ca un fel de tradator viclean al cetatii. De aceea el umileste foarte tare mintea pustnicului, umpland-o cu multe vorbe si lucruri si intinandu-i rugaciunile, prin care acesta se straduieste sa-si tamaduiasca toate ranile sufletului sau. Gandul acesta il fac sa creasca toti draci dupa ce au fost biruiti, ca printr-insul sa primeasca intrare din nou in suflet, si sa faca astfel cele mai din urma mai rele ca cele dintai. Din gandul acesta se naste si cel al mandriei, care a facut sa cada ca un sunet din ceruri pe pamant pecetea asemanarii si cununa frumusetii. Salta-te din el si nu zabovi, ca sa nu vindem altora viata noastra, nici petrecerea noastra, celor fara de mila. Pe acest drac il alunga rugaciunea staruitoare de a nu face sau zice cu voia nimic din cele ce ajuta blestematei slave desarte. (Evagrie Ponticul)44
ˇ Cand mintea pustnicilor a ajuns la putina nepatimire, si-a agonisit si calul slavei desarte, caruia indata ii da pinteni prin cetati, purtandu-si fara stapanire lauda izvorata din slava. si intampinand-o duhul curviei, printr-o randuiala nevazuta, o inchide intr-o cocina de porci, invatand-o sa nu se mai ridice altadata din pat inainte de a se face sanatoasa deplin, nici sa nu faca ceea ce fac bolnavii neascultatori care, purtand inca urmele bolii intr-insii, se dau la drumuri si merg la bai inainte de vreme, cazand din nou in boala. De aceea sezand locului, sa luam si mai bine aminte la noi insine, ca inainte de virtute, sa ne facem greu de miscat spre pacat, iar innoindu-ne intru cunostinta sa dobandim multime de vederi felurite. Si asa inaltandu-ne si mai tare, vom vedea si mai bine lumina Mantuitorului nostru. (Evagrie Ponticul)44
ˇ Inceputul ratacirii mintii este slava desarta. Caci mintea fiind miscata de aceasta, incearca sa margineasca dumnezeirea in chipuri si infatisari. (Evagrie Ponticul)44
ˇ Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine. (Marcu Ascetul)44
ˇ Cand vezi pe cineva indurerat de multe ocari, cunoaste ca, dupa ce s-a umplut de ganduri de-ale slavei desarte, secera acum cu scarba spicele semintelor din inima. (Marcu Ascetul)44
ˇ Cel ce cugeta semet si cel ce iubeste slava desarta se insotesc cu placere unul cu altul. Caci cel dintai lauda pe iubitorul de slava desarta, care-i cade inainte slugarnic; iar celalalt mareste pe cel cu cuget semet, care-l lauda intr-una. (Marcu Ascetul)44
ˇ Cand dracul slavei desarte se aprinde puternic impotriva noastra, luand ca motiv venirea vreunor frati, sau a oricarui alt strain la noi, bine este sa lasam cu acest prilej ceva din asprimea dietei noastre obisnuite. Prin aceasta vom face pe drac sa plece fara isprava, ba mai degraba plangandu-si incercarea neizbutita. Totodata vom implini cu dreapta judecata legea dragostei, pazind in aceeasi vreme taina infranarii nedezvaluita, prin pogoramantul ce l-am primit. (Diadoh al Foticeii)44

Smerenia - o înaltă virtute


Smerenia este o virtute rară şi este o floare rară care creşte în sufletele curate, plăcute lui Dumnezeu.
Se zice că într-o zi, îngerul florilor îi spune tămâioarei:
- Ce răsplată să-ţi dau pentru mireasma cu care îmbălsămezi viaţa oamenilor? Iar ea a răspuns:
- Înger bun, te rog să-mi dai puţină iarbă ca să mă ascund
Iată ce exemple frumoase şi nobile putem să luăm noi, oamenii, şi din lumea plantelor! Oare aşa facem şi noi cu darurile lui Dumnezeu?  [ popas duhovnicesc

marți, 12 aprilie 2011

Din Gandirea si Cugetarea Monahilor / INTELEPCIUNI - PARINTELE ARSENIE BOCA


- Iubirea lui Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos, este cu mult mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.
- Fiecare dintre noi duce un ateu in spate, trupul pe care-l avem.
- Pacatele se inregistreaza in codul genetic al fiecaruia.
- Mai mare este omul in genunchi, decat in picioare.
- Este cu dreptate sa tragi necazul pentru necredinta.
- Diavolul prezinta patimile din om ca placute si usoare.
- Nu suntem din maimuta, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
- Cata vreme tinem pacatele nemarturisite, atata vreme atarna pedeapsa lor asupra noastra,
ca o sabie care sta sa cada peste viata noastra.
- Toti ne putem imbolnavi de mai multe ori fara sa stim, dar prin spovedanie sincera si prin impartasirea cu Sf.Euharistie ne refacem.
- Nici o patima nu vrea sa paraseasca firea fara nevointe, adica silinte ale constiintei intarite de vointa.
- Cea mai primejdioasa este mandria sfantului, de aceea sfintii adevarati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pacatosi.
- Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.
- Cea mai lunga cale este calea care duce de la urechi la inima.
- Mersul vremii este dupa purtarea oamenilor.
- Tineretea nu-i pentru distractii, tineretea e pentru invatatura.
- Aveti destula sanatate, daca nu v-o cheltuiti cu femeile si cu desfranarile.
- Desfranat e un om care nu mai are frane: nici la mancare, nici la bautura, nici la vorbire.
- Nu vinu-i rau, betia e rea.
- Dumnezeu nu e o poveste, e o realitate.
- Toate rugaciunile sunt bune; e mai buna rugaciunea vamesului ,,Doamne Isuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul".
- Mai bine o rugaciune pentru cel care injura, decat o observatie.
- Credinta e o asceza a ratiunii.
- Mantuirea se lucreaza numai pe ruinele egoismului.
- Lepadarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sa n-o ai in adancul pustiei petrecand.
- Toti cei ce umbla dupa placeri, de orice fel, nu vor scapa de primejdii, caci sub orice placere e incolacit un sarpe.
- Dreapta socoteala-i mai mare ca postul, dar cu ascultare de duhovnic.
- Un organism topit cu postul nu mai are putere sa schimbe convingerile constiintei.
- Mai bine de jumatate din numarul patimilor sunt ale mintii. Postul lucreaza si asupra acestora.
- Sa-mi tina Dumnezeu credinta de copil.
- Sa cautam Ierusalimul din noi, nu cel din Israel.
- Cel cu un talant, din Sf. Evanghelie, are numai botezul si talantul lui i se va da celui fara botez, dar cu fapte.
- Bolile incep de la suflet, de la minte, de la conceptia despre lume, de la dezechilibru mintal.
- Paralizia loveste de obicei pe cei nesatui de avere si poate fi mostenita.
- De obicei patimesc de cancer cei care nu postesc niciodata, Cancerul inca nu are leac si apare fara alte explicatii, decat ca o frana pedepsitoare a desfranarii stomacului. Se vede ca prin el se pedepseste lacomia mancarilor si obarsia desfranarii.
- Batranetea-i un cavou ajutator......Sa nu cartim la necazuri.

duminică, 10 aprilie 2011

Absurditatea zgarceniei


Un om zgarcit isi ingropase banii in gradina. Intr-o zi, banii au disparut din ascunzatoare, fiind inlocuiti cu o piatra mare.

- Nenorocitul de mine, a inceput el sa planga inaintea vecinului sau, ce ma voi face acum?

Vecinul insa i-a raspuns:

- Tu nu aveai de gand sa te folosesti vreodata de comoara ta. De aceea, inchipuie-ti ca piatra este o comoara, asa ca nu esti mai sarac decat mai inainte!

- Chiar sa nu fiu mai sarac de cum am fost, a zis zgarcitul, totusi acum hotul care mi-a furat comoara va fi mai bogat decat mine. Gandul ca un altul a devenit mai bogat cu suma furata ma face sa turbez de manie.

Omul zgarcit are si multe alte pacate, tot atat de grele ca zgarcenia.

Prohodul Adormirii Maicii Domnului



Description: STAREA INTAI
1. In mormant Viata
Ai fost pus, Hristoase,
Si-a vietii Maica-acum intra in mormant
Si se muta la viata cea de sus.

2. Tu nascand Viata,
Pe a tot-Dumnezeu
Si viata, Prea Curata schimband-o
La viata cea de sus te-ai si mutat.

3. Te marim pe tine,
Maica prea curata,
Si-adormirea ta cinstim, praznuind-o
Cu solirea-ti pururea fiind paziti.

4. Fericimu-te toti,
O prea sfanta Maica,
Inchinandu-ne cinstitei tale mutari,
Cea de care ingerii s-au minunat.

5. Te marim pe tine,
Maica a lui Hristos,
Care far a de samanta ai zamislit
Si a a ta mutare toti o preamarim.

6.  Fericimu-te toti,
Maica a lui Hristos
Ceea ceai pricinuit pe noul Adam,
Si-adormirea-ti cu credinta o cinstim.

7. Te marim, Fecioara
Pururea cinstita
Si icoanei tale ne inchinam,
Ca la oglindirea sfantului tau chip.

8. Fericimu-te toti,
Maica a lui Hristos,
Ca pe rugatoarea pururea pentru noi
Si ca pe o solitoare pentru toti.

9. A fericitilor
Tai parinti straluciti,
Tu prea fericita fiica lor te-ai facut
Si pe toate neamurile ai intrecut.

10. Drept-maritori preoti
Si popor credincios
Cu smerenie cadem la sicriul tau
Prea curata Maica lui Emanuil.

11. Multimea de pustnici,
Cete de cuviosi
O, voi tineri si fecioare, cu cei batrani
Cantati adormirea prea Curatei Maici.

12. O voi domnitori mari,
Toti acum laudati
Stramutarea prea curatei Imparatese
Ce-a nascut pe Imparatul tuturor.

13. Cine dar va spune
Bucuria multa
Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus
Cand i sa vestit mutarea Ei la cer.

14. Suind Prea Curata
Muntele Eleon
Si in mana de la inger floare luand
Catre Cel nascut din Ea se inchina.

15. A muntelui saduri.
Tie ti se-nchina,
Prea Curata, vazand ramura de finic
Ca la Maica Celui atotziditor.

16. Glasul Celui de sus
Fara veste-a grait
De mutarea ta iubitului ucenic,
In Efes fiind cu slujba lui Hristos.

17. "Mergi la Ghetsiinani
Iute si prea degrab,
Caci se muta Maica Domnului sus la cer,
Facand cea de pe pamant mutarea sa".

18. O minuni straine,
Mari si dumnezeiesti,
Cum de nori pe sus, Curata, s-adusera
La inmormantarea ta, apostolii!
19.  Venind de la margini
Ceata de ucenici
Minunat de nori purtatu-s-a prin vazduh,
Ca sa-ngroape trupul Maicii lui Hristos.

20. De la margini vine
Ceata de ucenici,
Ca sa-ngroape in mormant preasfantul sau trup,
Cea mutata negrait de pe pamant.

21. Dintre ale lumii
Margini pan-la margini,
Adunandu-se soborul apostolesc
Pe Cea fara de prihana preamaresc.

22. Coruri de la arhangheli
Si de la ingeri cete
Adunandu-se la sfanta mutarea ta,
Te maresc in canturi, spaimantandu-se.

23. Stapanul ca Fiu dand
Haruri Maicii Sale,
Din cerestile lacasuri sa pogorat,
Ca pe-al Maicii Sale Duh sa-l poarte sus.

24. La a ta curata,
Cinstit-adormire,
A venit intreg soborul cel ingeresc,
Iara ceata de apostoli te plangea.

25. Adevar minune
Straina-i a privi
Si-a vedea pe Dumnezeu ca un om primind
In maini sufletul prea sfintei Sale Maici.

26. Ceea ce suit-ai
La lacasuri ceresti
Nu lipsi, Stapana noastra, privind spre noi,
Spre cei ce cu drag cinstim mutarea ta.

27. Inaltand Fecioara
Mainile sale-n sus
Credinciosii toti se roaga a fi paziti
Prin mutarea Ei la Fiul sau iubit.

28. Mori acum si te duci
La viata de sus
Ci sa nu ne parasesti pe noi, robii tai,
Vesnic treaza Solitoare pentru toti.

29. Minune prea mare
Este a se vedea,
Cum ceea care Viata lumii nascu
Mortii cei firesti partasa sa facut.

30. Prunc fiind Iisus,
Fiul Celui de sus,
Se purta de prea curatele tale maini,
Iar acum El poarta-n maini sufletul tau.

31. Ucenice Petre
Si ceilalti ucenici
Bun ramas de petrecanie cuvantand
A canta incepeti Maicii Domnului.

32.  Fericimu-te toti,
Maica prea curata,
Si mutarea-ti praznuind, cu toti te cinstim,
Caci te-ai dus de pe pamant la cei de sus.

33. Mutatu-te-ai de jos
La viata se sus,
Dara ostile de ingeri s-au inspaimantat,
Cand al tau duh Tatalui ceresc ai dat.

34. Dusmanii tai cei rai,
Si prea inselatori
Vrand sa-ti arda trupul ca niste pagani
S-au orbit de dreapta Celui Prea Inalt.

35. Sabie grozava
Cu taierea sclipi
Impotriva celui singur semet pornit
Spre curata Maica a lui Dumnezeu.

36. Nemernicul vrajmas,
Patul
vrand a-ti surpa,
Nevazut a patimit taierea de maini
Ticaloase ce de pat s-au fost atins.

37. A cerestilor osti,
Dulci cantari si frumos
Potrivite s-auzeau de toti ce erau
Privind adormirea Maicii Domnului.

38. Ceea ce nascut-ai Pe Hristos Viata,
Spune dara cum de moarte te-mpartasisi?
O cunoaste numai Cel nascut al tau.

39. Prea curata Maica
Prea cinstita Sfanta,
Dupa stralucit-acum adormirea ta,
Apara pe cei ce cred intru Hristos.

40. P e cei ce mutarea-ti
Credincios praznuiesc,
Tu-i acopera si-i apara de nevoi,
Prea curata totdeauna ramanand.

41.  Din grele primejdii
Si de limbi viclene
Scapi pe cei ce canta-acum adormirea ta,
Prea cinstita Solitoare-a tuturor.

42. Catre Domnul te am
Solitoare si-ajutor,
Prea curata Nascatoare de Dumnezeu,
Ca Tu din primejdii sa ma mantuiesti.

43. Inainte iti stam,
Maica lui Dumnezeu,
Pomenirea ta din inima
laudand,
Cantari sfinte cu buzele versuim.

44. Insufletite Cer
Ce-ncapusi pe Domnul,
La cereasca locuinta te-ai ridicat
Si pe lumea cea de sus ai luminat.

45. Cei ce cu dorinta
Savarsim, prea sfanta
Maica si Fecioara, astazi mutarea ta,
Mantuiti sa fim de patimi ne rugam.

46. Proorocul David,
Strunindu-si lauta,
Te mareste Prea Curata, cantandu-te
Si-adormirea ta cu drag vestind-o.

47. Credincioase cete
Canta chivotului
Impletite versuiri de ceresti cantari
Celei duse la odihna cea de sus.

48. Tie ce nascut-ai
Pe Hristos Viata
Cu credinta iti cantam si te prea cinstim
Si mutarea ta, Fecioara o marim.

49. Multime de oameni
Lauda pe Prunca,
Marind, Prea Curata, si adormirea ta
Cea cantata de soborul ingeresc.

50. A toti credinciosii
Din nevoi scapare,
Miluieste, Nascatoare de Dumnezeu,
Pe cati canta astazi adormirea ta.

51. Proorocii candva,
Prea Curata, vestind
Adormirea ta, Fecioara, o au vazut
Si multimi de ingeri o au laudat.

52. Intr-a mortii umbra
Se ingroapa acum
Ceea ce nascu Viata, mutandu-se
De la voi la Tronul cel vesnic de sus.

53. Certati cu Dumnezeu
Fiind, ne-am impacat
Intru tine, Nascatoare de Dumnezeu,
Deci Fecioara adormirea ta marim.

54. Prea lumii, Stapana,
Prea curata privind,
Stralucit ca sa se-ncuie-n mormant acum,
O, tu sat Ghetsimani, te bucura!
55. Mult dumnezeiescul
David s-a bucurat
Psalmi cantand scularii tale celei din morti,
O, Tu al lui Dumnezeu sicriu sfintit.

56. Savarsim toti astazi
Ducerea de la noi
A Maicii Cuvantului, curatindu-ne
Mintea, inima, trupul si sufletul.

57. A Domnului Maica,
Pe cei drept-maritori
Care cinste dau mutarii tale, fa-i tari
Impotriva luptatorilor vrajmasi.

58. Dar cum mori, Fecioara,
Care Viata ai dat,
Ca si oamenii firesti supuindu-te
Si cum rabda Cel nascut far-de pacat?
59. Stangandu-va margini,
Veniti sa fericim
Cea de-aci dumnezeiasca petrecere
Catre cer a Maicii Domnului acum.

60. Din curate-ti sangiuiri
Luand trup Iisus,
Pe flamanzi i-a saturat prea indestulat
Si afara pe bogati i-a scos deserti.

61. De a ta mutare
Salta firea acum,
Veselindu-se cu ingerii, oamenii,
ingroparea ta de obste savarsind.

62. Ceea ce trup de lut
Lui Hristos daruisi,
Zamislindu-l, Nascatoare de Dumnezeu,
Rugaciunile noastre sa nu la treci.

63. La puteri mai-nalte,
Cerestile Puteri
Au strigat zicand, acum pregatiti-va,
Ca pe Maica Domnului sa o primiti.

64. Preoti si norodul
Si toti cei credinciosi,
Cu smerenie te roaga, ca sa primesti,
O, Stapana, rugaciunile lor azi.

65. Una Prea Curata,
Tie toti ne rugam,
Ca prin blanzii si milosii tai ochi frumosi
Sa privesti spre noi Smeritii pururea.

66. Nascand Tu, Curata,
Pe Hristos Ziditor,
Din nevoi sa mantuiasca, roaga-te Lui,
Pe cei ce cu drag cinstesc mutarea ta.

67. Solitoarea lumii,
Scutul crestinilor,
Pe cei cati scapa la tine acopera-i,
De ispite si nevoi pazind pe toti.

68. Nadejdea toti avand
La tine, Prea Sfanta,
Nenuntita, Nascatoare de Dumnezeu,
In nadejdea ta noi nu ne poticnim.

69. Strigam toti cinstitul
Glas al lui Gavriil,
Bucuria tuturor credinciosilor:
Bucurie fie-ti, Maica Domnului.

70. De orice ispite
Si de multe nevoi
Ceea ce pe Dumnezeu, Prea Sfant-ai nascut,
Si pe robii tai acum sai izbavesti.

71. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu,
Pe care tea inchipuit stalpul cel de foc
Si pe noul Israil povatuiesti.

72. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu, Pe care Moisi de mult te-a vazut in rug
Ce nears ardea in muntele Sinai.

73. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu,
Scara-nalta insuflata, ce oarecand
S-a vazut de catre dreptul Iacov.

74. Fericimu-te toti,
Maica lui Dumnezeu,
Cea pe care Ghedeon te-a inchipuit
Lana uda ce pamantul rourezi.

75. Te marim, Lumina
Cea in trei straluciri
Pe Parintele, pe Fiul si Duhul Sfant,
Pe Treimea cea atotputernica.

76.  Fericimu-te toti
Credinciosii tai fii,
Caci purtasi pe Dumnezeu cel neincaput
Ce in tine-a incapea a primit.

77. Te marim pe tine,
Preacurata Maica,
Si prea sfanta adormirea ta o cinstim,
Si mutarea ta de pe pamant la cer.

78. In mormant viata
Ai fost pus, Hristoase,
Si-a vietii Maica-acum intra in mormant
Si se muta la viata cea de sus.
Ectenia mica si Vosglas:
Ca s-a binecuvantat numele
Tau...

STAREA A DOUA
1. Cade-se acum,
Ca sa te marim, Fecioara Maica
Mai cinstita fiind si mai marita mult
Decat toate cetele cele de sus.

2. Cade-se acum
Sa te fericim, Fecioara Maica,
Fericita totdeauna adevarat,
Mai marita decat cei ce au ochi multi.

3. A te ferici
Se cuvine, pururea Fecioara,
Ca nascand pe Facatorul tau te-ai facut
Decat cerurile cu mult mai presus.

4. Ca sa te marim
Se cuvine, Nascatoare, Doamna
Ca prin ale tale rugi sa ne-acoperim
Pentru adormirea ta cea sfant-acum.

5.  Toti cei credinciosi
Ai curatei Maice si Fecioare
Adormirea-ti cantand, zicem: bucurate,
Solitoarea noastra calda-a tuturor;
6. Primeste-acum
De petrecere cantari, Fecioara,
Maica a tot Imparatului Dumnezeu
Si trimite pace credinciosilor.

7. Monahi multi si sfinti
Si-ale cuviosilor soboare,
Cum si cetele barbatilor credinciosi,
Din evlavie cu totii te maresc.

8. Cete tineresti,
Cu fecioarele drept credincioase,
De petrecere cantare strigati acum,
Pentru Maica sfant-a lui Emanuil.

9. Trupul pamantesc
Vazand ceata uceniceasca,
Al tau Maica Ziditorului tuturor,
Cu sfiala tronul tau ti l-au purtat.

10. Credinciosii toti
Fericim pe cea acum mutata
Catre ceruri, Nascatoarea de Dumnezeu,
Ca pe dansa
solitoare s-o avem.

11. Noul Israel,
Acum dupa sfanta datorie.
Cu cantari dumnezeiesti prea mareste-n cor
A Fecioarei ducere la cei de sus.

12. Pe cei ce-ti cantam
Cu credinta prea curata Maica
Ce-ai nascut pe Imparatul cerurilor,
Binecuvinteaza-ne pe noi de sus.

13. Pre curate maini
Tinzand catre Dumnezeu, Fecioara,
Ca o buna miluieste si-acopera
Pe toti care-si pun nadejdea-n mila ta.

14. Priveghelnica
Rugaciune, curata Fecioara,
Primeste acum cu mila si cererea
Celor ce cinstim cu drag mutarea ta.

15. Pomeneste-ne,
Maica si Fecioara prea curata,
Prin a ta mutare sfanta, rugamu-te
Si a noastre greseli nu le socoti.

16. Din multe nevoi,
Intamplari, necazuri izbaveste
Pe acei care in tine nadajduiesc
Si cinstire adormirii tale dau.

17. Ucenicii toti
La sicriul tau sosind in graba,
Prin vazduh fiind purtati de pe unde-au fost,
In genunchi, Fecioara, ti s-au inchinat.

18. Toti au povestit
Celei sfinte si neprihanite,
Cum au fost rapiti de nori din locurile
Unde stau si predicau noroadelor.

19. Fara de barbat
Ci nascut, Fecioara prea curata
Dar si moarta tu fiind, nu ai putrezit
Si-ndoita inchinare ai primit.

20. Cel de Dumnezeu
Primitor trup ceata de apostoli
Il ingroapa-acum strigand cu-ale tale rugi,
Mostenirea ta, Stapana, apara.

21. Toti Arhanghelii,
Stapanii, Domnii si Puteri toate,
Limbi, popoare, neamuri ale pamantului
Adormirea Pre Curatei laudati
22.  Vas ales fiind,
Pavel a cantat pe Prea Curata,
De petrecere cantare a glasuit
Pentru ceea ce e mai presus de cer.

23. Sfarama Moisi
Manios a Sinaiului table,
Iar Stapanul pe aceea ce L-a nascut
O pazeste-n ceruri vie pururea.

24. De maini fu lipsit
In chip nevazut semetul vrajmas
Care-n fata ucenicilor a incercat
Sicriul tau sa rastoarne, o Maica!
25. Versuia cu glas
Multimea de ostire cereasca,
De la margini pe pamant tainic alergand
La-ngroparea Maicii lui Emanuil...

26. Cu dumnezeiesti,
Cuvioase cantari impletite,
Ingroparea Nascatoarei de Dumnezeu
Veniti ca si noi acum sa laudam.

27. La mutarea ta,
Maica si Fecioara prea curata,
Ti-au cantat cu duiosie ingerii toti,
Si multime mare de popor crestin.

28. Tu dintre femei
Intrecut-ai hotarele firii,
Caci tu singura avusi adormirea ta,
Mai marita decat orice muritor.

29. Preoti si popor
Adormirea-ti canta laudand-o
Dezlegarea datoriilor ne rugam
Da-ne Maica Domnului la toti acum.

30. Pe cei ce-au gresit,
Maica si Fecioara, prea curata,
Sfanta Prunca, miluieste-i, ca maneca
La locasul tau cel ce-i dumnezeiesc.

31. Lanturile rup
Ale tale rugi, curata Prunca,
Si din toata munca scapi pe cei ce cinstesc
Cu credinta sfanta adormirea ta.

32. Striga, o David,
Nascatoarei de Dumnezeu, lira
Rasunandu-ti: auzi fiica mutarea ta
Catre ceruri sus de jos de pe pamant.

33. Minunat a fost
A privi de jos spre cer cum pleaca
Cerul cel insufletit, Dumnzeule!
Minunate-s, Doamne, lucrurile Tale.

34.  Cete ingeresti
Al tau pat cu buna cuviinta,
Maica si Fecioara, ti l-au acoperit
In vremea cand Tu, Curat-ai adormit.

35. Danturi netrupesti
Cu dumnezeiasca cuviinta
Cant-acum, Curata, Cerul insufletit,
Spre cerestile odihne Tu mergand.

36. Catre cer de jos
Al lui Aaron toiag se muta,
Care pe Hristos nespus L-a fost odraslit
Si rodeste pomul vietii vesnice.

37. Pe cea de demult
Scara-nalta de Iacov vazuta,
Cea pe care o intari Iisus cu trup,
S-a mutat acum de pe pamant la cer.

38. Patul tainuit,
Ne-ntinata Maica si Fecioara,
La prea sfinte locuinte se suie acum
Nelipsit a locui cu Fiul Sau.

39. Cartea curata,
In care cu trup s-a scris Cuvantul,
Se inchide si se muta, puindu-se
Intru ale Fiului curate maini.

40. Daruri datii-ti-a
Peste fire, Fiul tau, Fecioara,
Nelipsit prea sfanta prunca pazindu-te
Si suindu-te la viata vesnica.

41. Cu adevarat
Ca pe o aleasa smirna sfanta
Te salasluieste-n sfanta prea sfintelor
Cel Atoateziditor si Fiul Tau.

42. Viata a rasarit
Dintru tine, prea sfanta Fecioara,
In ce chip dar trupul cel neintinat
Se facu acum mortii impartasit?
43. Casa te-ai vazut,
Prea curata Fecioara, vietii,
Deci murind indata te-ai si invrednicit
Totdeauna cu Hristos a vietui.

44. Instrunind acum
Buze prea curate-n loc de coarde,
Maicii atotfacatorului Dumnezeu
Imnuri de petrecere sa intocmim.

45. Inaltarea-n cer
A curatei Maicii Tale, Doamne,
A unit acum pe oameni cu ingerii,
Tie laudari de obste aducand.

46. Pamantesti numiri,
Domnitori ce judecati noroade,
Tineri, tinere, cantare toti sa-naltam
Maicii imparatului Hristos din cer.

47. Pomenirea ta
Cea cinstita, prea curata Maica,
Laudandu-ti o maresc toti cei ce traiesc
Si faptura toata cu smerenie.

48. Prunca odraslind
Dintru a lui Iesei tulpina,
Omeneste Maica lui Dumnezeu murisi
Si-mpreuna cu Fiul tau vietuiesti.

49. Pamantenilor,
Saltati si va minunati acuma,
Ca Muntele cel prea sfant si dumnezeiesc
Desfatare a aflat la Fiul sau.

50. Aratatu-s-a,
Prea Curata, moartea ta pod vesel,
Pe care-ai trecut la ceruri de pe pamant
Si la Fiul tau odihna ai aflat.

51. Usile ceresti
Se deschisera tie, Prea Sfanta,
Si Puterile ceresti mult te-au laudat
Si pe-al tau trup Fiul l-a primit in cer.

52. Norii luminati
Au adus multimea de apostoli
De la marginea pamantului, cuvios
Pe curata Maica Fiului s-o dea.

53. Prea sfant trupul tau,
Ucenicii plangandu-l, Curata,
Fu stropit cu lacrimi alaturand cantari
De petrecerea cea de aici la cer.

54. Margini pamantesti
Glasuiescu-ti Maica si Fecioara,
Ca nascand pe Fiul tau cel dumnezeiesc,
Amagirea idolilor ai sfarsit.

55. Lauda strigand
Toata sfanta adunare mare
Pe aceea ce nascut-a pe Dumnezeu:
Paza fii la toti prin ale tale rugi.

56. Duhul tau luand
Chiar Cuvantul ce din tine, Prunca;
Ce nascuse fara ispita de barbat,
Ca un Fiu in slava l-a salasluit.

57. Pe Stapanul lor
Ingerestile Puteri vazandu-L
Duhul Maicii sale singur in maini luand,
Spaimantatu-s-au si mult s-au bucurat.

58. Firea cea de om
intreci de Dumnezeu Nascatoare,
Caci Fecioara ai ramas dupa nastere
Si murind te duci la Fiul tau prea sfant.

59. Cete ingeresti,
Oameni si faptura toata,
Laude ti-aduc, o Maica, toti la un loc,
Ca Tu mai presus de orice fire esti.

60. Straja tare fii
Celor ce te lauda, Curata,
Impotriva bantuielilor dusmanesti
A vazutilor si nevazutilor vrajmasi.

61. Intru rugaciuni
Pe Fecioara, Maica ta, primeste-o
Ca pe o calda Solitoare pentru noi toti,
Iar pe noi, ca un bun, mantuieste-ne.

62. Pe Cel ne-nceput
Impreuna cu Fiul marescu-L
Si pe Duhul, in trei fete un Dumnezeu,
Cel ce este Ziditorul tuturor.

63. Lucru minunat
Esti cu totul fara de prihana,
Caci mormantu-ti tuturor credinciosilor
Se arata rai prea intelegator.

Amandoua stranile impreuna:
Cuvine-se dar, sa marim preacurata Fecioara, decat Heruvimii mai cinstita fiind, si slavita decat Serafimii mult,
Ectenia mica si Vosglas:
Ca sfant esti Dumnezeul nostru, Cel ce odihnesti....

STAREA A TREIA
1. Neamurile toate
Lauda-ngroparii
Tale Fecioara, canta.

2. Neamurile toate
Te fericesc Doamna,
Ca esti lui Hristos Maica.

3. Neamurile toate
Te fericesc, Maica
Cu daruri daruita.

4. Limbile pe tine
Te fericesc sfanta,
A lui Dumnezeu Maica.

5. Ceata de apostoli
Alergati cu ravna
La ingroparea Maicii.

6. Ceata de apostoli
A venit din margini
Sa-ngroape Fecioara.

7. Fricos te-mpresoara
Cetele de ingeri
La prea slavita-ti moarte.

8. Cu sobor de ingeri
Se pogoara Fiul
Sa ia al Maicii lui duh.

9. Desi mori Fecioara
Dar te-nalti la ceruri,
La prea iubitul tau Fiu.

10. Preoti laudati toti
Pe a Domnului Maica
Ce in cer se stramuta.

11. Lauda din ceruri,
Sa se glasuiasca
La adormirea Maicii.

12.  Satul Ghetsimani
Slaveste mormantul
De-a pururea Fecioarei.

13. La ceresti lacasuri
Acum mergand Maica
Pe cei ce-ti canta scapa-i.

14. Cetele slavite
Trecand pe Fecioara
La cer au proslavit-o.

15. Prea curata Maica,
Fericimu-te cu
Ai tai prea sfinti nascatori.

16. Tu nascand viata,
Prea Curata, cum mori
Biruind legea firii?
17. O minuni straine,
Ziditorul cum ia
Al Maicii sale suflet!
18. S-alergam indata
La groapa Prea Sfintei
Si dobandi-vom mila.

19. Bucurase totul
De a ta prea sfanta
Si cereasca mutare.

20. Cerul si pamantul
Cantec de mutare
Glasuiesc Prea Curatei.

21. Lumii mantuire,
Stapana, arata
Intru a ta mutare.

22. De finic mladite.
Ca lui Hristos, Maica
Tie acum aduc.

23.  Din a lumii margini,
Cei trimisi la tine
Se adunara, Maica.

24.  Catre a Sa Maica,
Astazi de la ceruri
S-a pogorat Stapanul.

25. Astazi lumea toata,
S-a sfintit cu totul
Prin sfanta-ti adormire.

26. Astazi dar Fecioara
Si Maica Vietii,
Sus, catre ceruri sa dus.

27. Ma spaimant, Fecioara,
Petru striga tie
Cand stai intinsa moarta.

28. Ma spaimant; Fecioara,
Vazandu-te-ntinsa
Pe pat, stigat-a Pavel.

29. La ceresti lacasuri,
Te-ai mutat cu totul
De jos, Fecioara Maica.

30. Frica ia multimea,
De cinstita-ti moarte
Trupeasca Prea Curata.

31. Cete credincioase,
Marescu-ti, Fecioara,
Slavita-ti adormire.

32.  Vie esti si-n moarte,
Fara de samanta
Nascand Viata lumii.

33. Soarele cel mare
Te-a luat la Sine,
Norule cel usurel.

34. Din partile departate,
Corul de apostoli
S-a strans sa cante tie.

35. Cetele de ingeri,
Coruri de apostoli,
Marescu-te, Fecioara.

36. Pe cei care canta
Si vegheaza Doamna,
La tronul tau pazeste-i.

37. Limbi, noroade, neamuri,
Ingropati cu frica
Pe Solitoarea voastra.

38. Ingerii te canta,
Maica si Fecioara,
Intru a ta mutare.

39. Se intaratara,
In zadar Iudeii
Asupra ta, Fecioara.

40. Ganduri pangarite,
Cugetat-au, Doamna
Asupra trupului tau.

41. Prea Sfanta Fecioara,
A Domnului Maica,
Pe cantareti mangaie.

42. Sfanta prunca, Maica
Roaga pe al tau Fiu
Pentru toti careti canta.

43. Robitor ce canta,
Cere mantuire
De la Hristos Cuvantul.

44.  Din toata nevoia
Scapa, Prea Curata,
Pe ai tai dreptcinstitori.

45. Din toata ispita,
Scapa, Prea Curata,
Pe ai tai dreptmaritori.

46. Da-ne mantuire,
Celor ce cu lacrimi
Icoana ta o cinstim.

47. O Treime sfanta,
Tatal, Fiul si Duh Sfant
Mantuieste-ne pe noi.

48. Candela luminii
Prea curata Prunca,
Nu ne lasa uitarii.

Amandoua stranele impreuna:
Neamurile toate, lauda'ngroparii, ti-aduc Fecioara Sfanta.

Si indata cantam urmatoarele Binecuvantari.

1) Binecuvantata esti Curata, apara, pazeste si acopera pre cei ce te lauda cantandu-ti
Soborul ingeresc s-a spaimantat vazandu-te intre cei morti socotita fiind, si sufletul tau lui Dumnezeu daruindu-l; iar a treia zi cu trupul la ceruri te-ai inaltat, Stapana, Mireasa lui Dumnezeu.

2) Binecuvantata esti Fecioara, Chivot prea sfant, nadejdea celor care-ti canta tie.

Pentru ce la groapa Maicii lui Dumnezeu, impreuna tainic stati si lacrimati? Catre Apostoli din inaltime ingerii au strigat: Iata vedeti semnele de ingropare, caci Fecioara din mormant acum s-a ridicat.

3) Binecuvantata esti Fecioara, Toiagul cel odraslit si slava a celor ce-ti canta tie.

Piatra mormantului, tau Doamna, fiind ridicata de ingeri, a gonit mahnirea lui Toma ucenicul cel credincios, care dupa trei zile de la adormirea ta a venit, ca sa slaveasca si sa adevereasca sfanta mutarea ta la cer.

4) Binecuvantata esti Fecioara, Muntele cel umbrit si cinstea celor care-ti canta tie
Miruri izvorand din mormantul tau, Fecioara tuturor s-a facut izvor tamaduitor caci tu Curata te-ai aratat credinciosilor, sicriu nesecat de miruri, care daruieste tuturor tamaduiri.

5) Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh
Inchinamu-ne cu credinta Sfintei Treimi, cu ingerii strigand impreuna: Fire mai pre sus stapanitoare apara pe cei binecredinciosi din nevoi, care-ti canta si te lauda neincetat: Sfant, Sfant, Sfant, esti Doamne


Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.