luni, 31 ianuarie 2011

JERTFA LUMANARII...




E ora rugăciunii. M-aţi aprins şi vă uitaţi gânditori la mine… Parcă aţi vrea să vă spun ceva. Ce să vă spun ? Simţiţi bucurie în suflet ?

În mod sigur eu mă bucur, pentru că am un sens numai când ard. Nu sunt tristă, chiar dacă arzând devin mai mică. De fapt eu am doar două posibilităţi:
Prima, e să rămân întreagă. Asta ar însemna să rămân rece, să nu fiu

aprinsă şi atunci nu mă micşorez, dar nici nu-mi împlinesc rostul meu.

A doua, ar fi să răspândesc lumină şi căldură şi prin asta să mă jertfesc, să mă dăruiesc chiar pe mine însumi… Asta e mult mai frumos decât sa rămân rece şi fără rost.
Si voi oamenii sunteţi la fel. Când trăiţi numai pentru voi, sunteţi lumânarea neaprinsă, care nu şi-a împlinit rostul. Dar dacă dăruiţi lumina şi căldura, atunci aveţi un sens. Pentru asta trebuie să vă jertfiţi, să daţi ceva: dragostea, adevărul, bucuria, încrederea şi toate sentimentele nobile pe care le purtaţi în inimă. Să nu vă temeţi că deveniţi mai mici… Asta e o iluzie. Înlăuntrul vostru e mereu lumină. Gândiţi-vă, cu pace în suflet, că sunteţi ca o lumânare aprinsă.
Eu sunt numai o simplă lumânare aprinsă. Singură luminez mai puţin. Dar când suntem mai multe împreună, lumina şi căldura sunt mult mai puternice.
Şi la voi oamenii e tot aşa, împreună luminaţi mai mult…

Rostul lumânării este să ardă... rostul omului este să se roage... O lumânare stinsă este o lumânare moartă. Ea nu arde pentru că trebuie să ardă, nu arde din obligaţie, ci pentru că altfel nu are viaţă. Un suflet care nu se roagă este ca o lumânare stinsă. Este un suflet fără viaţă.Lumânarea luminează în tăcere, fără să facă zgomot, fără să atragă atenţia. Cu cât luminează mai mult, cu atât se micşorează mai mult pe sine. Nu se înalţă ci se face tot mai mică. La fel, cel care se roagă o face în taină şi în smerenie. Cu cât faptele lui sunt mai de cinste cu atât se smereşte mai mult. Cu cât se apropie de Dumnezeu prin rugăciune, cu atât se vede pe sine tot mai mic şi mai neînsemnat. O lumânare aprinsă răspândeşte căldură şi lumină în jurul ei. Ea nu arde pentru sine, ci întotdeauna şi pentru ceilalţi. Din flacăra ei se pot aprinde şi alte lumânări, fără ca lumina ei să se împuţineze. Ba chiar în acel loc se face mai multă lumină. La fel se întâmplă şi cu cel care se roagă, şi care se roagă şi pentru cei apropiaţi, nu doar pentru sine. O lumânare aprinsă răspândeşte căldură şi lumină în jurul ei. Ea nu arde pentru sine, ci întotdeauna şi pentru ceilalţi. Din flacăra ei se pot aprinde şi alte lumânări, fără ca lumina ei să se împuţineze. Ba chiar în acel loc se face mai multă lumină. La fel se întâmplă şi cu cel care se roagă, şi care se roagă şi pentru cei apropiaţi, nu doar pentru sine. Lumânarea ne însoţeşte pretutindeni, fiind aproape de noi în cele mai importante clipe din viaţă: la Botez, de ziua noastră, când ne împărtăşim, la Sfintele Paşti, la nuntă, la înmormântare, lumânarea este nelipsită. Parcă ar vrea să ne spună: „Nu uitaţi de rugăciune!"

duminică, 30 ianuarie 2011

MOARTEA

ˇ         Moartea, de o va avea omul in minte, nemurire este; iar neavand-o in minte, moarte ii este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. (Antonie cel Mare)24
ˇ         Dintre cei ce se afla intr-o ospatarie, unii inchiriaza paturi; altii neputand avea pat si dormind pe jos, sforaie nu mai putin decat cei ce dorm in pat. Si asteptand masura noptii, dimineata toti se duc, lasand paturile ospatariei si luand numai lucrurile lor. Asemenea este si cu toti cei ce vin in viata: si cei ce au trait cu putine si cei ce au vietuit in slava si bogatie, ies din viata ca dintr-o ospatarie, neluand nimic din desfatarea si bogatia vietii, fara numai faptele lor, bune sau rele, savarsite de ei in viata lor. (Antonie cel Mare)24
ˇ         A scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscand aceasta, oamenii intelepti si deprinsi in virtute si in cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fara suspine, fara frica si fara plans, aducandu-si aminte de neinlaturarea ei si de izbavirea din relele vietii. (Antonie cel Mare)24
ˇ         Precum trupul, dupa ce s-a desavarsit in pantece trebuie sa se nasca, asa si sufletul dupa ce si-a plinit in trup masura hotarata lui de Dumnezeu, trebuie sa iasa din trup. (Antonie cel Mare)24
ˇ         Definitia desavarsitei desfatari in Dumnezeu: a socoti bucurie tristetea mortii. (Diadoh al Foticeii)24
 Cele trei feluri de a muri

DE LA UN VESTIT PICTOR GERMAN, mort în floarea vieţii - Alfred Rethel - au rămas trei tablouri vestite. În aceste tablouri, pictorul, un suflet credincios, a zugrăvit moartea şi felul de a muri al oamenilor, în trei clase.

În tabloul prim, se vede un credincios adormind liniştit cu rugăciunea pe buze, iar alături, un înger şi moartea trag clopotele învierii.
Aceasta este moartea omului credincios. Moartea lui este un somn, o adormire liniştită în Domnul.
În tabloul al doilea, se vede moartea dând buzna într-un bal. Ce groază nebună în faţa acestui oaspete neinvitat! Ce fugă! Ce ţipete! Moartea însă râde şi îşi culege jertfele.
Acesta este chipul celor pe care moartea îi află înecaţi în dulceţile şi plăcerile acestei vieţi, negândindu-se deloc la sfârşitul vieţii lor.
În tabloul al treilea se vede un om fugind de moartea care îl urmăreşte călare pe un cal. În el a pus pictorul pe cei ce îşi închipuie că pot fugi din calea morţii şi se pot apăra faţă de ea.
În care din acestea trei vei muri tu?


In clipa mortii vede omul
Cum trebuia sa fi trait,
Ce cale trebuia s-aleaga
S-ajunga bine la sfarsit!

In clipa mortii vede omul..
Desertaciunea ce si-a strans,
Pe care asa curand o lasa
Schimband-o cu un vesnic plans!

In clipa mortii!
Dar atunci e prea tarziu!
E prea tarziu!
Un ras de-o clipa poate aduce
Un plans prea-vesnic si pustiu!

CU CATA INTELEPCIUNE S-AR CERE SA PASIM
CAND NU STIM CALEA..."CLIPEI"...DE-AJUNGEM S-O SFARSIM...!!!
CU CATA LEPADARE DE TOT CE ...PARCA ...AVEM...
CAT NU STIM LANGA TOATE CAT INCA MAI SUNTEM...!!!

Nu uita ...! Nu uita...!
Ca-i un vis si viata ta !!!
In curand...in curand,
Parca nici n-ai fost NICICAND !
Parca nici n-ai fost NICICAND ! 



Nu am moarte cu tine nimic

de GRIGORE VIERU

Nu am ,moarte cu ,tine nimic
Eu nici macar nu te urasc
Cum te blesteama unii, vreau sa zic
La fel cum lumina parasc

Dar ce-ai face tu, si cum ai trai
de-ai avea mama si-ar muri?
Ce-ai face ,tu moarte si cum ar fi
De-ai avea copii si-ar muri?

Nu am moarte ,cu tine nimic
Eu nici macar, nu te urasc
ve-i fi mare tu ,eu voi fi mic
Dar numai din propria-mi viata, traiesc

Nu frica, nu teama
Mila de tine mii,
Ca n-ai avut niciodata mama
Ca n-ai avut niciodata copii

Mi-a placut aceasta poezie si am zis sa o postez...Dumnezeu sa-l odihneasca pe marele poet
GRIGORE VIERU

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

RUGACIUNEA SFANTULUI ISAAC SIRUL

s_isaacsyrian.jpg
“Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Carele ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale vindeca patimile mele, cu ranile Tale tamaduieste ranile mele, cu sangele Tau curateste sangele meu si patrunde-mi trupul cu misreasma trupului Tau, celui de viata facator. Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul ma adapa. Trupul Tau intins pe cruce sa intinda catre Tine mintea mea cea trasa-n jos de catre diavoli. Capul Tau, pe care L-ai aplecat pe cruce, sa inalte capul meu palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale maini, pironite de necredinciosi pe cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum preasfanta gura Ta a fagaduit. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Sufletul Tau, pe care L-ai dat Tatalui cand erai pe cruce, sa ma povatuiasca spre Tine prin darul Tau.
Nu am inima indurerata ca sa Te caut, nu am pocainta si nici umilinta care-i intoarce pe fii la mostenirea lor, nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. Intunecatu-s-a mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. Racitu-s-a inima mea de-atatea ispite si nu poate sa se-nfierbante cu lacrimile dragostei de Tine. Ci Tu, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele.
Da-mi asadar, Bunule, darul Tau. Tatal, Carele mai inainte de veci Te-a nascut din sanurile Sale cele mai presus de timp, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, nu ma parasi; am iesit de la Tine, iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale celei preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele, din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si intr-insa se vede stralucirea descoperirilor Tale. Stralucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce S-au ostenit pentru Tine in necazuri si in tot felul de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine, nevrednicul, cu darul si cu iubirea Ta de oameni, in vecii vecilor. Amin”.
mi570x.jpg

Sfantuletul


Intr-un sat cu cateva sute de familii, doar unui singur om i se spunea "Sfantuletul”, asta pentru buna sa purtare, pentru infatisarea lui smerita, pentru bunatatea si darnicia lui. Intr-o zi, pe cand acest om se afla la rugaciune, auzi parca o voce care ii soptea ca in satul vecin se afla un om caruia nu i se spune "Sfantuletul”, dar vrednicia sa este cu mult mai mare ca a lui.

Auzind acestea se nelinisti si isi facu bagajul pentru a calatori pana in satul vecin. Acolo statu mai multe zile si neafland de unul singur acel om care ar putea avea fapte mai vrednice decat ale lui, se hotari sa mearga la preotul satului care cunostea fiecare om in parte.

Afla de la acesta ca niciun om din partea locului nu are fapte asa vrednice sa fie considerat un sfant inca din aceasta viata. "Sfantuletul” nostru insista atunci pe langa preot, rugandu-l sa se gandeasca la faptele bune ale satenilor. Preotul statu apoi pe ganduri si ii spuse:

- M-ai intrebat despre faptele bune ale satenilor de aici, ti le-am spus...Dar ar mai fi ceva!...Undeva la marginea satului, unde incepe padurea, traiesc sapte copii. Acestia sunt fara parinti si sunt tinuti cu cele de trebuinta de fratele cel mai mare dintre ei, care are saisprezece ani. El trudeste pe unde poate in ograzile satenilor si la sfarsitul zilei duce de mancare celorlalti frati.

Cu toate ca face asta, fratii sai nu-i multumesc pentru stradania sa, ba chiar il cearta ca nu aduce bucate mai bune si fac glume pe seama lui, si-l numesc "Mutulica", fiindca nu prea vorbeste. Copilul acesta acum vreo sase ani, se poate spune ca a salvat niste mineri de la a pieri de foame. Mina de cupru din celalalt capat al satului s-a surpat intr-o zi la intrare, astfel ca a ramas o gaura prin care de abia intra un catel. Pana au fost chemati de la oras sa intervina cu utilaje, sa intareasca peretii minei si sa mareasca gaura...au trecu aproape trei zile. Copilul nostru lucrand la o gospodarie din vecinatatea minei a auzit de minerii care stateau inauntru fara mancare si fara apa de trei zile si i s-a facut mila, cerand sa intre la ei. Seful minei nu i-a dat voie, dar el a luat apa si mancare de la cativa sateni, a luat cu el o lampa si noaptea, a intrat prin acea gaura ca sa le dea minerilor acelea. Apoi s-a surpat de tot intrarea si copilul a petrecut doua nopti impreuna cu minerii in maruntaiele pamantului...

Dupa doua zile au venit cu utilaje si tarnacoape cei de la oras si au facut o spartura noua prin care au iesit toti cei prinsi dedesubt. Iar copilul nostru a iesit si el, iar in loc sa i se multumeasca pentru ca a intrat sa le dea de mancare minerilor, aproape ca a fost luat la bataie de seful minei, fiindca a intrat acolo fara voia lui.

La vreo doi ani dupa asta, intr-o zi toata lumea astepta sa vina garla mare, caci fusese potop la deal. In sat traia pe atunci un betiv care toata ziua cat era de lunga si-o petrecea la carciuma, iar cand iesea, avea obiceiul sa-i injure pe toti cei care ii ieseau in cale, ba chiar sarea si la bataie. De atata bautura adormi pe malul garlei, chiar in ziua cand oamenii se asteptau ca apa sa creasca si sa inunde gospodariile. Si a trecut un satean pe acolo si l-a vazut pe betiv ca doarme langa apa, dar nu l-a ridicat. Si a trecut si un al doilea si nici acela nu-l trezi. Apoi trecu si copilul nostru, care stiind ca trebuie sa vina apa mare s-a luptat, a luat betivul taras de acolo, asa cu puterile lui, ducandu-l la loc sigur, scapandu-l de apa cea mare care probabil l-ar fi inecat...Iar multa lume a inceput sa bombane spunand ca mai bine ar fi fost sa-l ia apa pe betivul satului...ca prea se purta urat...si nimeni nu i-a multumit copilului nici pana in ziua de azi...

- Cu adevarat, am gasit ceea ce cautam!

- Cum asa, spuse preotul?

- Pai mie mi se spune la mine in sat "Sfantuletul”, fiindca am numai fapte bune. Dar ma gandesc ca acest copil de saisprezece ani are fapte mai mari decat mine, pentru ca desi a lucrat binele tot timpul, el a stiut sa primeasca si raul sau prigonirea celor din jur. Jertfa si sfintenie inseamna cand le primesti si pe cele bune si pe cele rele, nu numai pe cele bune asa cum le primesc eu. De acum incolo ma voi ruga de satenii mei sa nu ma mai numeasca "Sfantuletul”, caci nu sunt demn de o asemenea numire.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010



vineri, 28 ianuarie 2011

LUCRURILE NU SUNT INTOTDEAUNA CE PAR A FI....

Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei
familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri
sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb le-a oferit o camaruta in
subsol. In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat. Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".
In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia
lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau,i-au lasat pe
ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au
trezit a doua zi,ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand.
Singura lor vaca al carei lapte
era singurul lor venit, murise pe camp.Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se
poate intampla un asemenea lucru? "Primul om avea tot, si totusi l-ai
ajutat", a spus el. "A doua familie avea atat de putin, dar era in
stare sa imparta totul, si
tu i-ai lasat vaca sa moara". "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran
"Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era
depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era
incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu
o mai gaseasca. Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de
tarani,ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca
Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par fi.Uneori chiar asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui. Daca ai CREDINTA, e
nevoie doar sa crezi ca orice intamplare este intotdeauna in avantajul
tau.S-ar putea sa nu stii (sa nu afli de ce anume te-a pazit Dumnezeu) pana
foarte tarziu… Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede… Unii ne devin
prieteni si stau aproape de noi…lasandu-si minunatele amprente asupra inimii
noastre… si noi nu mai suntem aceeasi pentru ca ne-am facut un prieten
bun!!!
Ieri a trecut. Maine este un mister.Astazi este un dar.Cred ca viata
aceasta este deosebita…traieste si savureza fiecare moment… 

joi, 27 ianuarie 2011

CERSETORUL


Important nu este sa dobandesti, ci sa descoperi!
Important nu este sa descoperi, ci cum descoperi!
Important nu este cum descoperi, ci ceea ce descoperirea modifica in interiorul tau!
Important nu este ce se modifica in interiorul tau, Ci ceea ce se modifica in ceilalti prin faptul ca ceva s-a modificat in interiorul tau!Un cerşetor stătea la marginea unui drum de mai bine de 30 de ani. într-o zi, trecu pe acolo un străin. „Te înduri să-mi dai un ban?”, murmură mecanic cerşetorul, întinzându-i ve­chea lui şapcă de baseball. „Nu am nimic să-ţi dau”, spuse străinul. „Dar pe ce eşti aşezat?”, întrebă acesta. „Un gunoi”, răspunse cerşetorul. „E doar o cutie veche. Stau pe ea de când mă ştiu.” „Te-ai uitat vreodată înăuntru?”, întrebă străinul. „Nu”, răspunse cerşetorul. „Ce rost are? Nu e nimic în ea.” „Uită-te înăuntru”, insistă străinul. Cerşetorul reuşi să ridice puţin capacul. Şocat, nevenindu-i să creadă, văzu că toată cu­tia era plină cu aur.
Eu sunt străinul care nu are nimic să vă dea şi care vă spu­ne să vă uitaţi înăuntru. Nu în interiorul unei cutii, ca în para­bolă, ci undeva mai aproape: în interiorul dvs.
„Dar eu nu sunt un cerşetor” — mi se pare că vă aud pro­testând.
Cei care nu şi-au găsit încă adevărata bogăţie, care este strălucitoarea fericire a Fiinţei şi sentimentul profund şi in­destructibil de pace venit odată cu ea, sunt cerşetori, chiar dacă deţin cele mai mari bogăţii materiale. Ei caută în afara lor fărâme de plăcere sau de satisfacţie, de recunoaştere, de siguranţă sau de iubire, deşi au în sine o comoară care conţi­ne nu numai aceste lucruri, ci este infinit mai bogată decât orice le-ar putea oferi lumea.

PILDA PIETRELOR




Era o data intr-un tinut doi Stapini: unul bun si altul rau ,si fiecare din ei stapineau cite o tarina de care aveau grija.

Stapinul cel bun incepu a o sapa si a ara tarina sa si a o pregati ca sa fie cultivata .El curata tarina sa de ciulini si de toate spurcaciunile care se gaseau pe pamintul sau ingrijind de toate ca pamintul sau sa primeasca saminta si aceasta sa faca rod insutit si fiecare saminta la timpul ei .Pietrele pe care le gasi in tarina lui si acestea erau multe la numar le lua le curata, le spala si le varui ca acestea sa lumineze si noaptea, se griji de ele si le aseza dea dreapta si dea stinga carari pe care trecea adesea ca sa vada rasadurile pe care le sadi in tarina sa.Pe unele din aceste pietre le puse ca sa desparta diferite rasaduri care se aflau in tarina si care erau multe la numar de nu puteau fi numarate,caci multe dintre pietre fura scoase la lumina si la caldura soarelui de catre stapinul tarinei si fura puse strajuitori, si acestea se bucurau pe deplin de acestea.Cind se lasa noaptea aceste pietre dogorau caldura lor, si luminau calea pe care trecea stapinul tarinei care se bucura si el de acestea ,precum si de a acelora care desparteau rasadurile bucurindu-se de ele si era multumit de lucrul bine facut precum si de rasplata cu care acestea i-I rasplateau Lui.

Stapinul cel rau nu se griji de loc de tarina sa, nu o curata de ciulini nu o ara si nu facu nimic din cauza leneviei .Gasi si el pietre in tarina sa ,ba inca mai multe decit stapinul cel bun dar nu ingriji de ele ci din contra le ascunse sub pamint ca sa nu vada lumina si semana ciulini mai multi ca sa le ascunda mai bine de ochii stapinului cel bun si lumina soarelui sa nu o vada sau sa se bucure de caldura acestuia.

Trecu timpul si veni vremea culesului rodelor muncii. Stapinul cel bun ridica din pitrele care fura puse sa strajuiasca cararea si a acelora care desparteau rasadurile culegatori destoinici, caci ei fura paznici destoinici si ascultatori si indeplinira toate poruncile si acum se bucurau cu aceeasi caldura si lumina cu care stapinul ii lumina si ii incalzea cind trecea pe cale ,si acum stringeau cu bucurie roadele muncii lor si il puneau in hambarul stapinului lor.

Cind veni vremea culesului Stapinul cel rau lua toate pietrele pe care le gasi in tarina sa ,sapa o groapa mare si le arunca pe ele in aceasta groapa arunca peste ele pamint ca sa nu mai vada lumina ,puse peste ei si ciulinii si le dadu foc ca in caz vreo una ar indrazni sa iasa sa se arda de vapaia pusa peste ei.Pietrele sunt inimile oamenilor care dupa vointa lor vor fi ori in tarina Stapinului cel bun ,ori in tarina Stapinului cel rau ,caci inimile oamenilor sunt mai reci decit pietrele si nu pot face rod de fapte bune caci se afla in tarina Stapinului cel rau si nu au lumina si caldura si sunt incolaciti de spinii care ii inabusesc in tota vremea vietii lor.

Ioan Botezatorul spune “Daca ar vrea Dumnezeu ar ridica fii lui Avram din pietrele acestea”,deci si pietrele daca s-ar transforma in omeni prin puterea lui Dumnezeu ar fi mai calde , mai iubitoare ,si ar face fapte de pocainta ,dar noi omeni fiind nascuti, suntem mai reci decit pitrele ,nu avem iubire unul fata de altul ,urim ,ne pizmuim,iar daca vedem vreun semen cazut ii mai tragem si noi una ca sa cada si mai tare,nu i-l ridicam nu i-l mingaiem nu i-i legam ranile nu i-l dojenim, nu auzim strigatul vaduvei sau a orfanului,a celui gol ca sa i-l imbracam , a celui insetat ca sa-l adapam a celui bolnav ca sa-l vindecam,a celui inchis ca sa-l eliberam ,a celui ratacit ca sa i-l intoarcem a celui orb ca sa-I fim ochi,caci IIsus a spus daca veti face ceva unuia din acesti mai mici frati ai mei mie i-mi veti face si va veti lua raplata voastra pentru faptele voastre,dar noi rai fiind suntem cazuti in tarina Stapinului celui rau si ne vom lua rasplata care ni se cuvine pentru aceasta ,adica intunericul ,si focul vesnic care arde in tarina Stapinului celui rau.

Cei ce fac fapte demne de rasplata sunt aceia care iubesc lumina si iubesc pe Dmnezeu si pe aproapele lor ca pe ei insisi, deci acesti se sfla in tarina Stapinului celui bun ,iar cei care se lasa cuprinsi de spini ,de lenevie,de fapte rele sunt cei care se afla in tarina Stapinului celui rau caci ei iubesc intunericul.Scris este in Sfinta Scriptura “Eu am venit ca sa marturisesc despre lumina si sa vadesc intunericul ,dar oamenii au iubi mai mult intunericul decit lumina de aceea faptele lor sunt rele, iar cind va veni timpul fiecare i-si va lua plata pentru faptele sale” si va fi trimis la locul pe care i-l merita.


marți, 25 ianuarie 2011

MANIA


Un credincios veni într-o zi la preot să-l întrebe ce să facă pentru a se birui pe sine, căci iată, zise el, îmi asupresc soţia. Pe când ea este bună, eu sunt rău. Pe când ea se roagă, eu înjur. Pe când ea e cuminte, eu sunt stricat. Pe când ea stă acasă, eu stau mai mult la cârciumă; eu sunt risipitor, ea-i strângătoare. Şi tot ce fac ca să mă birui, să fiu ca ea nu pot să izbutesc.

 Preotul îl ascultă şi apoi îi zise:

 - Ferice de tine, omule că-ţi dai seama de aceasta. Un singur lucru îţi mai trebuie: să spui acestea Domnului Hristos şi să-I ceri ajutorul.

- Cum părinte?

- Spovedeşte-te!

 Omul îngenunche, se  mărturisi  Domnului prin duhovnicul său şi aşa s-a biruit pe sine...

Mania - aproape sau departe de oameni
Un calugar, care traia intr-o manastire si era din fire plin de manie, se hotara sa traiasca in singuratate, caci, isi zicea el:

- Daca nu voi avea pe nimeni sa ma nacajeasca si sa ma certe, poate ca se va potoli patima mea.

Dar, pe cand locuia in pustietate, intr-o pestera, intr-o zi i se intampla ca ulciorul de apa, pe care-l aseza jos, sa se rastoarne. Il umplu din nou, iar ulciorul cu apa s-a rasturnat iarasi. Atunci, calugarul lua ulciorul si, in mania sa, il tranti la pamant, spargandu-l. Dupa ce-si veni iar in fire, recunoscu ca mania il orbise, singur fiind, si isi zise:

- Iata, acum sunt singur si totusi m-a biruit mania. Ma voi intoarce iar la manastire si, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi lupta oriunde impotriva patimii mele.

INGERUL CEL SARAC

Cuviosul Grigorie Dialogul a trăit în secolul VI. Înainte de a urca pe tronul episcopal al Romei, a înfiinţat la Mode Ţelio (în Roma), mănăstirea cu numele Sfântului Andrei unde a fost şi egumen (stareţ) pentru o lungă perioadă de timp trăind o viaţă aspră şi ascetică.
Într-o zi a bătut la poarta mănăstirii un sărac, cerând milă. Sfântul i-a dat şase monede. Săracul, peste puţin timp, s-a întors, cerând din nou. Cuviosul i-a dat alte şase monede. Acest lucru s-a repetat şi a treia oară, încât neavând ce să-i mai dea, i-a dăruit cu bunăvoinţă un disc de argint al mănăstirii.
Canoanele mănăstirii interziceau aşa ceva, dar inima iubitoare a cuviosului nu a suportat să-l lase pe plictisitorul cerşetor cu mâinile goale.
Acelaşi mod de primire a săracilor a urmat Sfântul Grigorie şi când a fost numit Patriarh al Romei.
Într-o zi a trimis să cheme doisprezece săraci să mănânce cu el.
În timpul mesei, a observat cuviosul, cum că există şi un al treisprezecelea invitat. Acesta era puţin diferit faţă de ceilalţi. Pe faţa lui se oglindea o deosebită cuvioşie a sufletului. La sfârşit la chemat şi la întrebat:
- Cine eşti şi cum ai venit aici?
- Sunt îngerul Domnului a răspuns acela. Sunt acelaşi cu cel care a venit mai demult, trimis de Dumnezeu, ca să-ţi cer milostenie şi mi-ai dat discul de argint. M-a trimis Dumnezeu ca să încerce bunătatea ta. De aceea te-a şi făcut episcop. De atunci am primit poruncă dumnezeiască să mă găsesc întotdeauna lângă tine şi să te păzesc.

BARZA HOATA


O BARZA văzu odată, de sus, de pe vârful casei, o bucată de carne pusă la fript, jos, în ograda gospodarului la care îşi avea cuibul.
Cuprinsă de ispita lăcomiei şi hoţiei, barza se repezi jos, luă carnea cu ciocul şi o duse puişorilor care se aflau în cuib. Dar, peste câteva clipe, o vedere înfricoşată! Cuibul berzei era în flăcări. Ce se întâmplase? Pe carnea friptă se luase şi un cărbune aprins, care, la rându-i, a aprins cuibul şi a ars puişorii.
Cu o bucată de carne furată, barza şi-a pierdut casa şi puişorii.

Exact aşa se întâmplă şi cu cei ce fură. Orice furătură, pe care omul o bagă în casa lui, îi aduce, pe urmă, nenoroc şi pierzarea casei.
Vai de cei care îşi închipuie că pot da înainte cu hoţia!

Incercarea credintei






Avva Agathon a venit candva sa vanda cateva lucruri si a dat peste un schilod la marginea drumului. Schilodul il intreaba: "Unde mergi?“. Avva raspunde: "In oras, ca sa vand marfa“. Acela zice: "Fa-ti mila si ia-ma cu tine“. Batranul l-a luat in spinare si l-a dus in oras. Acela i-a zis: "Unde-ti vinzi marfa, acolo sa ma pui jos“. Si a facut intocmai. Dupa ce vindea cate un cos, schilodul intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si el ii spunea cu cat. Atunci schilodul ii cerea: "Cumpara-mi o placinta“. Si-i cumpara. Apoi mai vindea un cos. Si acela intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si-i spunea: "Atat“. "Cumpara-mi cutare.“ Si batranul ii cumpara. Dupa ce si-a vandut toata marfa si vroia sa plece, schilodul il intreaba: "Pleci?“. El zice: "Da“. Celalalt:



"Mai milostiveste-te o data si du-ma in locul in care m-ai gasit“. Si luandu-l iar in spinare, l-a carat in locul de unde-l luase. La sfarsit, acela ii zice: "Binecuvantat esti, Agathon, de Dumnezeu in cer si pe pamant“. Dar cand si-a ridicat batranul ochii n-a mai vazut pe nimeni. Fusese un inger al Domnului, care venise sa-l puna la incercare.
Invatatura crestina e de la Dumnezeu,Creatorul nostru. Daca El ne-a creat,nu poate sa ne vrea raul. Toate sfaturile date sunt spre binele nostru trupesc si,mai ales,sufletesc. Aceste invataturi dumnezeiesti le numim”porunci”ptr ca vin de la Imparatul cerului si al pamantului. Mai de mult,cine nu respecta porunca unui imparat,era pedepsit aspru,chiar cu moartea. Daca omul nu respecta ce ne sfatuieste Dumnezeu,nu este pedepsit de Creator. Nu isi pune El mintea cu noi ,niste sarmane gaze, si nici nu e razbunator. Ne pedepsim singuri ,pierzand gratia si protectia divina. Nemaiavand acea luminare de la Dzeu si nici acel ceva sfant si puternic in preajma noastra,suntem slabe victime ale mintii noastre marginite si ,mai ales,suntem victime ale viclenelor forte ale intunericului !
Avva Agathon a venit candva sa vanda cateva lucruri si a dat peste un schilod la marginea drumului. Schilodul il intreaba: "Unde mergi?“. Avva raspunde: "In oras, ca sa vand marfa“. Acela zice: "Fa-ti mila si ia-ma cu tine“. Batranul l-a luat in spinare si l-a dus in oras. Acela i-a zis: "Unde-ti vinzi marfa, acolo sa ma pui jos“. Si a facut intocmai. Dupa ce vindea cate un cos, schilodul intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si el ii spunea cu cat. Atunci schilodul ii cerea: "Cumpara-mi o placinta“. Si-i cumpara. Apoi mai vindea un cos. Si acela intreba: "Cu cat l-ai dat?“. Si-i spunea: "Atat“. "Cumpara-mi cutare.“ Si batranul ii cumpara. Dupa ce si-a vandut toata marfa si vroia sa plece, schilodul il intreaba: "Pleci?“. El zice: "Da“. Celalalt:
"Mai milostiveste-te o data si du-ma in locul in care m-ai gasit“. Si luandu-l iar in spinare, l-a carat in locul de unde-l luase. La sfarsit, acela ii zice: "Binecuvantat esti, Agathon, de Dumnezeu in cer si pe pamant“. Dar cand si-a ridicat batranul ochii n-a mai vazut pe nimeni. Fusese un inger al Domnului, care venise sa-l puna la incercare.
Invatatura crestina e de la Dumnezeu,Creatorul nostru. Daca El ne-a creat,nu poate sa ne vrea raul. Toate sfaturile date sunt spre binele nostru trupesc si,mai ales,sufletesc. Aceste invataturi dumnezeiesti le numim”porunci”ptr ca vin de la Imparatul cerului si al pamantului. Mai de mult,cine nu respecta porunca unui imparat,era pedepsit aspru,chiar cu moartea. Daca omul nu respecta ce ne sfatuieste Dumnezeu,nu este pedepsit de Creator. Nu isi pune El mintea cu noi ,niste sarmane gaze, si nici nu e razbunator. Ne pedepsim singuri ,pierzand gratia si protectia divina. Nemaiavand acea luminare de la Dzeu si nici acel ceva sfant si puternic in preajma noastra,suntem slabe victime ale mintii noastre marginite si ,mai ales,suntem victime ale viclenelor forte ale intunericului !

duminică, 23 ianuarie 2011

Douăzeci de sfaturi pentru felul de comportare în Biserică





  1. Înainte de a merge la Sfânta Biserică să fii împăcat cu toţi cu care te-ai certat.
  2. Lasă şi tu din inimă şi iartă tuturor celor care ţi-au greşit.
  3. Îmbracă-te într-o ţinută curată, dar modestă, ba chiar smerită, ştiind că nu mergi la teatru ci ca să te rogi lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor tale.
  4. Sileşte-te ca să duci un dar, măcar cât de mic: lumânări, tămâie curată şi un pomelnic pentru a fi pomenit tu şi toţi ai casei tale la Sfânta Liturghie;
  5. Sileşte-te după putere ca să fii la Sfânta Biserică mai înainte de a începe slujba, ca să ai timp să te închini în linişte la Sfintele Icoane şi să poţi da din vreme şi pomelnicul spre pomenire;
  6. Dacă din întâmplare ai sosit după începerea slujbei, apoi stai liniştit la locul tău ca să nu faci tulburare şi altora prin umblarea ta de colo până colo. Această sminteală este mai mare păcat decât binele ce vrei să-l faci. Pacea şi desăvârşita linişte este de absolută trebuinţă;
  7. Stând în Biserică nu privi în dreapta şi în stânga, căci aceasta te sustrage de la gândirea spre Dumnezeu;
  8. Vorbirea în Biserică e un păcat foarte mare. Nici nu te rogi şi împiedici şi pe alţii de a se ruga. De aceea starea ta în Biserică în loc să-ţi fie spre folos şi spre iertare, se va face ţie spre osândă şi păcat;
  9. Urmăreşte cu mintea tot ce se citeşte şi se cântă şi repetă şi tu în minte rugăciunile, măcar cele mai însemnate;
  10. Sileşte-te ca în timpul slubei să nu te abaţi cu mintea la nimic pământesc, pentru ca măcar două ceasuri din săptămână să trăieşti şi tu în adevărata reculegere şi rugăciune;
  11. Când te închini, fă Semnul Crucii complet şi cu luare aminte. Făcând semnul Sfintei Cruci în batjocoră, înseamnă să batjocoreşti pe Stăpânul ei în numele căruia te închini. Mai de folos e să faci Cruce o dată cum se cuvine, decât să fluturi de mai multe ori cu mâna fără să ştii nici tu, nici alţii ce voieşti să faci. Prin aceasta vei stârni râsul celor care te văd, făcând sminteală altora şi ţie îţi va fi spre păcat;
  12. Ascultă cu luare aminte toată slujba până la sfârşit. Numai aşa ţi-ai făcut datoria deplină către sufletul tău. După cum dai hrană îndestulată coprpului tău toată săptămâna, dă şi sufletului tău măcar o dată să se sature de cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă;
  13. Sfânta Evanghelie, Apostolul, Cazania şi predica ascultă-le cu luare aminte în aşa fel, încât să poţi spune şi tu altora despre folosul şi învăţătura ce ai luat din cuprinsul lor;
  14. Când se împarte Sfânta Anaforă, închină-te şi pe la Sfintele Icoane cu toată credinţa şi smerenia cuvenită;
  15. Când te închini la Sfintele Icoane, sărută chipul Sfântului la picioare, sau cel mult mâinile, dar nu la faţă;
  16. Plecând de la Biserică mergi acasă, ferindu-te de a te abate pe la baruri sau locuri unde se face vorbăraie şi vorbe nefolositoare;
  17. După ce stai la masă şi te odihneşti puţin, apoi citeşte cărţi moral-religioase şi meditează şi te roagă. Povăţuieşte pe toţi ai casei spre cele sufleteşti;
  18. Dacă ai de unde, cercetează şi bucură pe cei săraci prin milostenie, cu bani cu bucate şi haine, din toate darurile ce ţi-a dat ţie Bunul Dumnezeu. Asemenea şi cu cuvinte bune povăţuieşte pe cei neştiutori pe calea Domnului;
  19. Dacă vei serba Duminicile şi Sărbătorile în acest fel, apoi vei avea pe Dumnezeu cu tine şi-ţi va ajuta şi te va binecuvânta în toate activităţile tale şi te va bucura în toată viaţa ta cu îndestulare, cu sănătate şi cu tot binele;
  20. Dacă vei petrece viaţa ta aşa creştineşte, apoi la sfârşitul vieţii vei dobândi fericirea cea veşnică şi cerească deplină pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor celor ce-l ascultă pe Dânsul.
Scopul vieţii tuturor creştinilor este mântuirea sufletului, şi dacă o va dobândi, destul va fi. În acest caz, viaţa aceasta va fi spre mărire şi fericire veşnică, iar nu spre judecată şi osândă.
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă" (Matei 6,33)"
Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii sale cât vei trăi şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă, vei dobândi Comuniunea cu Dumnezeu.
Un tanar preot si sotia lui, trimisi la prima lor parohie, ajung acolo intr-o zi de octombrie si constata ca biserica este intr-o stare deplorabila... Plini de entuziasm, isi propun sa o restaureze pana in Ajunul Craciunului, cand vor sa organizeze prima slujba... Muncesc din greu, rapara peretii, tamplaria, refac picturile, curata si... termina totul pe 18 decembrie! Pe 19 insa incepe o vijelie cumplita, care desprinde o bucata din acoperis, iar apa scursa le distruge o portiune mare dintr-un perete lateral... Intristat ca trebuie sa amane slujba de inaugurare, preotul pleaca spre casa, dar pe drum se opreste la o licitatie in scopuri caritabile si acolo ii atrage atentia o fata de masa brodata, de o mare finete, care avea in mijloc o cruce; isi da seama ca are exact dimensiunea portiunii de perete avariat, o cumpara si se intoarce la biserica. Intre timp incepuse sa ninga, iar in statie zareste o doamna in varsta care tocmai pierduse autobuzul. O invita sa-l astepte pe urmatorul in biserica, iar el incepe sa fixeze fata de masa pe peretele avariat. Doamna asteapta absenta intr-un colt; deodata isi ridica ochii si, socata, il intreaba pe preot de unde are fata de masa cu initialele ei(EBG)... Ii povesteste apoi ca ea o brodase in Austria in urma cu 35 de ani, in timpul razboiului. La venirea nazistilor e nevoita sa plece in graba si-si lasa in urma sotul, care este arestat si trimis in lagar... e ultima data ca-l mai vede.. Impresionat, preotul vrea sa-i returneze fata de masa, dar ea ii spune ca e mai bine sa ramana in biserica... Tot ceea ce poate sa faca este sa o conduca pe doamna intristata acasa... Slujba de inaugurare a bisericii reuseste de minune, iar la sfarsit preotul isi conduce spre iesire noii enoriasi; cand revine observa pe un scaun un domn in varsta cu ochii pironiti pe fata de masa... Barbatul ii povesteste indurererat ca fata de masa fusese brodata de sotia lui, care disparuse pe timpul ocupatiei naziste si pe care o credea moarta... Preotul il roaga sa-l insoteasca intr-o scurta plimbare cu masina si il duce la domiciliul batranei doamne, unde asista la cea mai impresionanta revedere de Craciun... (Intamplare adevarata povestita de un preot pentru a ilustra "misterioasele cai ale Domnului) M-am rugat azi pentru tine si i-am cerut Domnului sa te binecuvanteze, sa-ti calauzeasca pasii si sa te protejeze. Iubirea lui este mereu cu noi; promisiunile Lui se implinesc, iar daca avem incredere sa-i prezentam problemele noastre, El are intotdeauna grija de noi.... Daca se intampla sa ai probleme aparent insolubile, nu uita ca si eu ma rog pentru tine, iar Domnul iti va da solutia..... Retrimite acest mesaj celor care crezi ca au nevoie de binecuvantarea lui Dumnezeu, inclusiv celui/celei care s-a rugat pentru tine. Numai in situatia in care crezi ca nu ti-a mai ramas decat Dumnezeu descoperi ca de fapt e singurul care te poate ajuta.... Incearca sa vezi daca este adevarat; tot ce ai de facut este sa spui urmatoarea rugaciune pentru cel/cea care ti-a trimis-o: Doamne, Tata, binecuvanteaza-mi familia si prietenii si da-le ceea ce stii Tu ca au nevoie! Umple-le vietile cu pacea Ta, cu prosperitate si cu puterea binelui, aducandu-i astfel mai aproape de Tine! Amin.... In scurt timp acestea se vor ruga pentru tine, apoi multi altii se vor ruga pentru cei apropiati. Asteapta apoi sa vezi cum lucreaza puterea Domnului in viata ta...

Rugaciune la vreme de necaz si de prigoana
Doamne, norii negri ai nefericirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nefericirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea. Desi sufar, dar stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj si cred, ca avand ajutorul Tau voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corbia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai si ale Preacuratei Maicii Tale. AMIN


Speranta nevazuta este mai puternica decat cea palpabila


Povestea urmatoare este despre doi barbati grav bolnavi, imobilizati la pat, impartind aceeasi camera de spital. Unuia dintre ei i se permitea sa stea asezat in fiecare zi cate o ora pentru a facilita drenarea fluidului din plamani. Patul sau era pozitionat in dreptul singurei ferestre din camera. Celalalt barbat era imobilizat in pozitie culcata si ii era inaccesibila ipotetica priveliste pe care o oferea unica fereastra.

Cei doi nu aveau altceva de facut decat sa stea de vorba. Si vorbeau la nesfarsit: despre sotiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar si despre locurile in care isi petreceau vacantele. In fiecare dupa-amiaza, cel caruia i se permitea sa stea asezat, ii descria celuilalt ceea ce vedea afara.
 Omul care nu putea privi pe fereastra ajunsese sa traiasca pentru ora aceea din zi cand i se descria in amanuntime ce se intampla in afara spitalului. Perspectiva sa se largea si capata substanta datorita acestei descrieri. Fereastra pare-se ca dadea spre un parc cu un minunat lac. O multime de rate salbatice si lebede isi gasisera camin in acel lac iar copiii se jucau lansand in apa barci in miniatura. Indragostitii se plimbau imbratisati admirand florile in toate culorile curcubeului ce crestea din belsug in parc.Copaci seculari margineau aleile iar pe cer se
profilau cladirile orasului ce se vedeau in departare
 Omul de la fereastra povestea cu voce domoala si cu detalii minutios alese tot ce parcul ii dezvaluia. Celalalt se lasa purtat de povestire inchizand ochii
si imaginandu-si toate scenele. Intr-o dupa-aminaza calduta omul de la fereastra povesti despre parada care tocmai trecea prin parc.

Desi bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reusea sa isi imagineze clovnii, carele alegorice, caii impodobiti si masinile decorate de sarbatoare.
 Zilele treceau iar omul ce nu putea privi pe fereastra incepu sa fie invidios pe sansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastra de a-i descrie in
detaliu ce se intampla afara, dar si-ar fi dorit sa fie el cel care putea admira privelistea. Incepuse sa isi antipatizeze colegul de camera si, in cele din
urma, ajunsese sa-si doreasca cu disperare sa fie el asezat in locul aceluia
: Intr-o dimineata, infirmiera ce ii avea in grija constata ca bolnavul de la
fereastra murise linistit in somn. Cu tristete, cheama asistentii sa ia trupul neinsufletit. Curand dupa aceea, bolnavul ce tanjea dupa patul de langa geam intreba daca nu poate fi mutat in locul pe care si-l dorise atat.

Infirmiera il transfera imediat si se asigura ca sta confortabil apoi il lasa singur. Incet si cu mare greutate bolnavul nostru reusi sa se propteasca intr-un cot si sa incerce sa arunce o prima privire afara. In sfarsit se putea bucura nemijlocit de privelistea de afara!
 Sora ii raspunse surprinsa: "Vai! Nu stiai ca bietul tau coleg de camera era orb? Nu putea vedea nici macar zidul daramite altceva". Apoi adauga trista: "Poate voia doar sa te incurajeze".
Ai auzit o poveste mai emotionanta decat asta? Ai simtit vreodata ceva asemanator sentimentelor pe care aceasta povestire le invoca?
Daca traiesti fiind preocupat obsesiv de ceea ce au altii si tu nu ai, cu siguranta vei rata bucuria de a primi ceea ce altii incearca sa iti daruiasca. Asa ca e mai bine sa lupti pentru ceea ce-ti doresti tu si sa nu mai tii cont de ceea ce zic cei din jur.
 Ai simtit vreodata invidie crunta fata de o persoana careia ai fi vrut sa ii iei
locul? Ai fost vreodata dezamagit - poate ceva care ai crezut ca va fi minunat, s-a dovedit ulterior a fi mult mai putin de atat? Ai primit vreodata incurajari fara rezerve si nu ai apreciat la acel moment importanta lor? 


 Interviu cu Dumnezeu

de Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care  ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

joi, 20 ianuarie 2011

Telefonul de duminica seara…




“Intr-o duminica seara, un preot a lucrat pana tarziu, si s-a decis sa o sune pe sotia lui inainte de a pleca catre casa. Era aproximativ ora 10 seara, dar sotia lui nu i-a raspuns la telefon. Preotul a lasat telefonul sa sune de mai multe ori. I s-a parut ciudat ca nu a dat de sotia lui. S-a decis sa-si impacheteze lucrurile si sa incerce apoi din nou.
Cand a sunat a doua oara, ea a raspuns imediat. A intrebat-o de ce nu a ridicat receptorul mai devreme, dar ea mirata a spus ca telefonul nu a sunat. Totul a fost dat uitarii. Lunea urmatoare insa, preotul a primit un telefon la birou. Barbatul de la celalalt capat al firului vroia sa stie de ce a fost sunat duminica noaptea. Preotul era confuz si nu intelegea despre ce vorbea acesta. Apoi cealalta persoana a adaugat “A tot sunat, dar nu am raspuns.”
In acel moment preotul si-a adus aminte de primul telefon dat acasa duminica seara. A realizat ca gresise numarul si si-a cerut scuze pentru deranj. I-a explicat barbatului ca a intentionat sa o sune pe sotia lui.
Acesta i-a raspuns: “Nu-i nicio problema. Permite-mi insa sa iti spun povestea mea. Vezi dumneata, duminica noaptea am vrut sa ma sinucid, dar inainte m-am rugat: Dumnezeule, daca esti acolo si nu vrei sa fac asta da-mi un semn. In acel moment telefonul a inceput sa sune. M-am uitat la apelant si scria Dumnezeu Atotputernicul. Mi-a fost frica sa raspund.”
De atunci barbatul care a vrut sa se sinucida frecventeaza cu regularitate slujbele tinute de preot la biserica al carei nume este “Dumnezeu Atotputernicul” “

Fericiri - Cuviosul Paisie Aghioritul

Poza de la manastirea Calugara...Caras severin

Fericiţi sunt cei care au iubit pe Hristos mai mult decât toate ale lumii şi trăiesc departe de lume şi aproape de Dumnezeu împărtăşindu-se de bucurii paradisiace încă de pe pământ.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să trăiască ascunşi şi, dobândind virtuţi mari, n-au dobândit nici măcar o faimă mică.

Fericiţi sunt cei care au izbutit să facă pe nebunii pentru Hristos păzindu-şi în felul acesta bogăţia lor duhovnicească.

Fericiţi sunt cei care nu propovăduiesc Evanghelia prin cuvinte, ci o trăiesc şi o propovăduiesc prin tăcerea lor, prin harul lui Dumnezeu, care îi trădează.

Fericiţi sunt cei care se bucură când sunt clevetiţi pe nedrept, iar nu atunci când sunt lăudaţi pe drept pentru viaţa lor virtuoasă. Acesta este semnul sfinţeniei şi nu nevoinţa seacă a faptelor trupeşti şi numărul mare al nevoinţelor, care, atunci când nu se fac cu smerenie şi cu scopul de a omorî pe omul cel vechi, creează numai simţăminte false.

Fericiţi sunt cei care preferă să fie nedreptăţiţi decât să nedreptăţească şi primesc netulburaţi şi în tăcere nedreptăţile, arătând cu fapta că ei cred “întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul” şi de Acesta aşteaptă să fie îndreptăţiţi, iar nu de oameni, în felul acesta izbăvindu-se de deşertăciune.

Fericiţi sunt cei care fie s-au născut betegi, fie s-au făcut din neatenţia lor, dar nu murmură, ci slavoslovesc pe Dumnezeu. Aceştia vor avea locul cel mai bun în rai împreună cu mărturisitorii şi mucenicii, care pentru dragostea lui Hristos şi-au dat mâinile şi picioarele lor spre tăiere, iar acum, în rai, neîncetat sărută cu evlavie picioarele şi mâinile lui Hristos.

Fericiţi sunt cei care s-au născut urâţi şi sunt dispreţuiţi aici, pe pământ, deoarece acestora, dacă slavoslovesc pe Dumnezeu şi nu cârtesc, li se păstrează locul cel mai frumos din rai.

Fericite sunt văduvele care au purtat haine negre în aceasta viaţă, fie şi fără voie şi au trăit o viaţă duhovnicească albă slavoslovind pe Dumnezeu fără să murmure, iar nu cele care poartă haine pestriţe şi duc o viaţă pestriţă.

Fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt orfanii care au fost lipsiţi de afecţiunea părinţilor lor, deoarece unii ca aceştia au izbutit să-şi facă pe Dumnezeu Tată încă din această viaţă, având în acelasi timp depusă în casieria lui Dumnezeu afecţiunea părinţilor lor, de care s-au lipsit şi care creşte cu dobândă.

Fericiţi sunt părinţii care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viaţa lor sfântă, pe care copiii o imită şi, bucuroşi, urmează lui Hristos cu nobleţe duhovnicească.

Fericiţi sunt copiii care s-au născut sfinţi “din pântecele maicii lor” dar mai fericiţi sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moştenite, însă s-au nevoit cu sudori şi le-au dezrădăcinat dobândind împărăţia lui Dumnezeu “întru sudoarea feţii” lor.

Fericiţi sunt copiii care de mici au trăit într-un mediu duhovnicesc şi astfel, fără osteneală, au sporit în viaţa cea duhovnicească. Dar de trei ori mai fericiţi sunt copiii cei nedreptăţiţi care nu au fost ajutaţi deloc, ci dimpotrivă, au fost îmbrânciţi spre rău, dar care, îndată ce au auzit de Hristos, au tresăltat în inima lor şi întorcându-se cu 180 de grade, şi-au întraripat sufletul ieşind din sfera de atracţie a pământului şi mişcându-se în orbita duhovnicească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe astronauţii care se mişcă în spaţiu, câteodată în jurul lunii, alteori pe lună. Însă mai fericiţi sunt nematerialnicii lui Hristos, zburătorii prin rai, care urcă la Dumnezeu şi adeseori umblă prin rai, în adevărata lor locuinţă, cu mijlocul cel mai rapid şi fără mult combustibil, ci doar cu un posmag.

Fericiţi sunt cei care slavoslovesc pe Dumnezeu pentru luna ce îi luminează şi îi ajută să meargă noaptea, însă mai fericiţi sunt cei care au priceput că nici lumina lunii nu este a lunii şi nici lumina lor duhovnicească nu este a lor, ci a lui Dumnezeu. Căci zidirile, fie că lucesc ca oglinda, fie ca sticla, fie ca un capac de conservă, dacă însă nu vor cădea razele soarelui peste ele, nu este cu putinţă să lucească.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care trăiesc în palate de cristal şi au toate înlesnirile, însă mai fericiţi sunt cei care au izbutit să-şi simplifice viaţa lor şi s-au eliberat de lanţul acestei evoluţii lumeşti a multor înlesniri (de fapt a multor greutăţi) şi astfel s-au slobozit de neliniştea înfricoşătoare a epocii noastre.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care pot să dobândească bunătăţile lumii. Dar mai fericiţi sunt cei care le dau pe toate pentru Hristos şi se lipsesc de orice mângâiere omenească aflându-se astfel lângă Hristos zi şi noapte în mângâierea Sa dumnezeiască, care de multe ori este atât de mare, încât unii îi spun lui Dumnezeu: “Dumnezeul meu, dragostea Ta nu o pot suferi, deoarece este multă şi nu încape în inima mea cea mică”.

Mirenii îi numesc norocoşi pe cei care au funcţiile cele mai înalte şi casele cele mai mari, deoarece aceştia au toate înlesnirile şi duc o viaţă tihnită. Dar mai fericiţi sunt cei care au numai un cuib în care se adăpostesc şi puţină hrană şi îmbrăcăminte, după cum spune dumnezeiescul Pavel. În felul acesta ei au izbutit să se înstrăineze de lumea cea deşartă folosind pământul doar ca reazem picioarelor lor, ca nişte fii ai lui Dumnezeu, iar cu mintea aflându-se mereu lângă Dumnezeu, Bunul lor Părinte.

Norocoşi sunt cei care devin generali şi miniştrii, dar şi cei care devin şi pentru câteva ore, atunci când se îmbată şi se bucură pentru aceasta. Dar mai fericiţi sunt cei care au omorât pe omul lor cel vechi, s-au imaterializat şi au izbutit prin Duhul Sfânt să devină îngeri pământeşti. Unii ca aceştia au aflat caneaua paradisiacă prin care beau şi se îmbată mereu de vinul paradisiac.

Fericiţi cei care s-au născut nebuni, căci vor fi judecaţi ca nebuni şi astfel vor intra în rai fără paşaport. Dar mai fericiţi şi de trei ori fericiţi sunt cei foarte învăţaţi, care o fac pe nebunii pentru dragostea lui Hristos şi îşi bat joc de toată deşertăciunea lumii. Această nebunie pentru Hristos preţuieşte mai mult decât toată ştiinţa şi înţelepciunea înţelepţilor întregii lumi.
(sursa Epistole de Cuviosul Paisie Aghioritul) 

miercuri, 19 ianuarie 2011

Doamne, către Tine plâng…



Doamne, către Tine plâng
când vrăjmaşii iar se strâng
şi cu vorba de ruşine
îmi rup inima din mine,
şi cu vorba de ocară
caută să-mproaşte iară,
şi cu ură se ridică,
şi n-au, Doamne, nici o frică
nici de Tine, nici de iad,
nici de vina-n care cad.
Doamne, numai către Tine
strigă sufletul din mine
când mă doare şi nu pot
nici dreptatea să mi-o scot,
nici la fel să fac şi eu,
căci mi-e milă şi mi-e greu:
milă de viaţa lor
în ce flăcări şi-o cobor,
greu de orice gând nebun
şi să-l spun, şi să nu-l spun…
Doamne-ndură-Te de noi,
nu ne mai lăsa-n noroi,
apără-ne Tu de-acei
ce n-au frica Ta în ei
şi trezeşte-i, nu-i lăsa
să mai facă mult aşa…
Căci e vai de orişicine
n-are frică, nici ruşine,
ci face ne-mpiedicat
şi vorbeşte ce-i păcat,
şi-i dă-n gura celor răi
pe nevinovaţii Tăi…
Cuvinte înţelepte
Doamne, Tu eşti Adevărul veşnic şi biruitor,
Tu Te lupţi şi aperi singur împotriva tuturor,
Tu eşti Cel ce birui totul şi-Ţi supui pe toţi la rând,
iar pe Tine nu e nimeni să Te biruie nicicând.
Traian Dorz

Darul lacrimilor


Povestit-a Avva Iosif ca a zis Avva Isaac: Sedeam odata cu Avva Pimen si l-am vazut uimindu-se. Si fiindca aveam multa indrazneala catre dansul, am pus lui metanie si m-am rugat, zicand: Spune-mi, unde erai? Iar el, fiind silit, a zis: Gandul meu era unde a stat Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, si plangea la Crucea Mantuitorului; si eu voiam pururea asa sa plang.

 Sa ne sfintim noi mai mult,si prin darul lui Dumnezeu ,se sfintesc si apropiatii nostri si chiar si raufacatorii nostri. Cine rabda pe aproapele lui,chiar de ar fi si omorat de el ,este pus alaturi de martiri! La fel ca Sf.Filofteia de la Curtea de Arges (omorata chiar de tatal ei ,ptr. ca facea bine saracilor )si ca si alte mii si mii de martiri, sclavi sau liberi, chinuiti de-a lungul mileniilor. Cine le mai stie numele ,rabdarea sau chinurile indurate? Numai Dumnezeu nu a uitat nimic,gand ,vorba ,fapta ! Nici macar un oftat ,sau o vorba indurata de cineva ! Toate le va rasplatit candva , fiecaruia in parte! Sa nu-i abandonam pe apropiatii nostri cazuti in pacate ,cautand doar scapare noastra si avantajul nostru propriu. Si asa facand ,sacrificandu-ne pentru bine

 Peste cativa ani nu vom avea voie sa ne mai numim ortodocsi,nu vom mai avea dreptul nici la viata ,daca nu ne lepadam de credinta. Biblia si sfintii asa profetesc pentru viitor,persecutie religioasa si greutati mari. 201o a fost profetit ca un an cu turburari,2011 se asteapta un an sangeros. E slobozit Satana pe pamant sa isi faca si el lucrarea lui,spune Biblia.
"Domnul isi arata indelunga rabdare fata de lume, se arata milostiv tocmai pentru ca inca se mai savarseste Sfanta Liturghie. Daca lumea nu ar fi avut preacuratul Trup si preacuratul sange al Domnului, s-ar fi lipsit de supremul bine, de adevarata viata si de darul sfintirii. Liturghia este adevaratul ferment al vietii duhovnicesti, ceresti si sfinte care lucreza in omenire. Liturghia este lumina sufletului nostru, nadejdea si taria noastra" Sf Ioan de Kronstadt

marți, 18 ianuarie 2011


"FERICITI CEI MILOSTIVI,CA ACEIA SE VOR MILUI"[MateiV,7]Un copil sarac,dar cu sufletul plin de mila lui Dumnezeu,impartea mancarea pe care mama lui i-o dadea la scoala cu un orb sarman.Mama afland ii zise ca trebuie sa manance toata mancarea pentru a creste ,dar copilul i-a raspuns astfel:-Mama draga,daca nu as da jumatate din mancare acelui orb ,n-as manca cu placere ,dar asa imi foloseste mai mult decat daca as manca tot! Mama ii zise fericita:-Bine asa sa faci si de aici inainte..

CADEREA CE ADUCE MANTUIRE


E atât de minunată lumea în care trăim... Vezi copii veseli care zburdă prin zăpadă, apoi se ascund după fusta mamei care flutură prin valurile de frig, se împiedică la fiecare pas, căci gheaţa vicleană şi picioruşele grăbite se unesc într-o horă a eternităţii, o horă a unui rimt nedifinit, dar care, deşi pare inexistent, se armonizează cu şuieratul vântului năprasnic ce alungă fulgii dintr-un loc în altul...

Dar nu, nu îi alungă, ci vântul, un veşnic trubadur, adoră să-i răscolească şi din cele mai întunecate unghere (Oare fulgii zboară şi din adâncul sufletului?)... ca apoi, întinzând palma, să-mi aşterne un covor de floricele albe-albe, crăiţe ale zăpezii...Un fulg...Închid palma...şi când o deschid, văd o Primăvară...a înflorit Primăvara în suflet, în cuget şi în simţiri...

Sufletu-mi se perindă agale, ieşind din amorţeală...Ca o nălucă a iernii, într-o haină albă de lumină, se plimbă cu mine Îngerul meu...Îngerul meu de la Dumnezeu...Soarele livid începe să încălzească...

Un verde vesel aşternut pe jos şi-a smălţuit întinderea cu fluturi de azur şi flori delicate ...Flori, flori, o cunună vreau să fac din voi şi să o dăruiesc Maicii mele! Ce trandafiri minunaţi! Dar spinii voştri m-au înţepat, sângele curge...nimeni nu-mi tămăduieşte rana... daaa. ..am căzut din nou în păcat...

Viclean, vine diavolul, mă ia de mână şi-mi zice: SUNT ÎNGERUL TĂU DE LUMINĂ! Pune un deget pe rana mea...nu mai sângerează...şi eu mă încred în el...Mă ţine de mână, îl ţin şi eu de mână, ne plimbăm pe sub tei înfloriţi, mirosim liliac de April, îmi odihnesc sufletul în mâinile lui...şi stai! Mă trezesc prea târziu!

Daaa...e târziu pentru că iar am căzut din harul sfântului Duh, m-am îndepărtat ...mi-am lăsat Îngerul să plângă, cu inimă rănită, după mine...l-am lăsat să sufere, să se lupte pentru mine...dar acum??? Acum eu sunt slăbită, mi-a slăbit făptura, nu e nimeni să mă întărească...m-am trezit prea târziu...dar...Domnul e Bun! ...şi mă caută ca pe o oaie pierdută... Şi mă găseşte, căci şi drahma cea pierdută a aflat-o, iar oaia cea rătăcită a adus-o în braţele Sale la turma Sa...

Mă găseşte, şi mă bucur enorm! E o bucurie atât de mare încât inima e gata să se rupă pe la cusături şi să reverse sânge înflăcărat de dragoste...

Lacrimi de sânge cad pe suflet...Se coboară în Iad după mine, mă ia de mână...şi mă aduce la Lumină, îmi descoperă Adevărul...şi mă pune pe Cale...

Dar vine iar cel rău şi mă ia la sine...şi mă întristez...E o luptă grea, o luptă continuă...dar eu nu cred că viaţa e grea!

Viaţa e grea dacă ţi-o faci tu aşa!...

Drept aceea, e de folos a porni cu nădejdea la drum...Căci dacă flacăra credinţei se stinge, dacă flacăra dragostei se stinge, fie ca flacăra nădejdii să ardă pururea!

Şi să zicem şi noi, de pe fiecare treaptă (până ajungem în vârful urcuşului duhovnicesc), împreună cu Mântuitorul: PIEI, SATANO!

SA NU MINTI



Primul mincinos din lume a fost diavolul; el a minţit-o pe Eva că dacă vor mânca din pomul oprit, vor fi asemenea cu Dumnezeu. Iată de ce Mântuitorul a zis că diavolul este tatăl minciunii, pentru că el a scornit prima minciună.
Minciuna este păcat, pentru că pricinuieşte mult rău. Să nu ne amăgim că dacă spunem o minciună mică, păcatul este mic. Orice minciună aduce după sine un rău, oricât ar fi ea de mică; ba mai mult, adeseori o minciună mică are ca urmare un păcat mare.

Iată o întâmplare reală:

Doi soţi tineri aveau o fetiţă de 4 ani. Bărbatul lucra la fabrică şi de câte ori pleca de acasă atrăgea atenţia soţiei lui, să nu lase copilul nesupravegheat, ca nu cumva să cadă în fântâna din grădină unde adesea se juca.
Toate au mers strună, până când într-o zi, pe când bărbatul se întorcea de la lucru, intrând pe portiţa grădinii, observă că fetiţa se juca în jurul fântânii, fără a fi cineva lângă ea să o supravegheze.
,,Stai, femeie, că te învăţ eu minte”, îşi zise bărbatul şi, intrând în casă se prefăcu speriat şi zise:
- Ileana, copila a căzut în fântână şi s-a înecat!
Femeia s-a schimbat la faţă şi-a dus mâna la inimă şi s-a prăbuşit la pământ. În zadar a încercat bărbatul să îi explice că a glumit cu ea, că până să anunţe medicul Ileana a murit. IATĂ ISPRAVA UNEI MINCIUNI şi a unei glume proaste.
Iată pentru ce Sfânta Scriptură ne spune: ,,Cel ce îşi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul.




TESTAMENTUL SI MOSTENIREA

Un angajat al unei instituţii a primit însărcinarea să studieze testamentele şi actele de moştenire dintr-un oraş. Munca îi părea plictisitoare. Iată însă că într-o zi a dat peste numele lui într-un testament, prin care i se lăsa moştenire o mare avere. Din acel moment plictiseala îi pieri şi citea cu atenţie, cu interes şi cu plăcere totul.

Şi noi creştinii ortodocşi, suntem moştenitorii celei mai mari împărăţii - Împărăţia cerurilor. O avere mai mare decât aceasta nici că există. Iar testamentul nostru este Sfânta Scriptură (şi Sfânta Tradiţie). Să citim tot timpul şi cu plăcere textele sfinte, şi fără plictiseală, dacă vrem să ne găsim numele printre fericiţii moştenitori a acestei împărăţii şi să nu neglijăm nici una din condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a intra în stăpânirea moştenirii făgăduite - Împărăţia  cerurilor, fericirea şi viaţa veşnică.
 

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

USA INIMII


Povestea spune că uşa sufletului doar noi o putem deschide

Pictorul terminase tabloul, care îl reprezenta pe Iisus în faţa unei uşi. Şi-a chemat prietenii pentru a le auzi părerea. Toţi au admirat tabloul, frumuseţea şi blândeţea chipului lui Iisus, atitudinea lui solemnă în faţa uşii întunecate. Toţi erau încântaţi şi aveau numai cuvinte de laudă, când unul a spus:

–Maestre, mi se pare că lipseşte ceva uşii. Ea n-are clanţă, cum se poate intra?
Pictorul a răspuns:
–Uşa, la care bate Isus, se deschide numai dinăuntru...

Spunem povestea: misoginilor, şefilor, părinţilor prea aspri, egoiştilor, celor ce nu-şi deschid inima

vineri, 14 ianuarie 2011

SFANTA TREIME



Altarul de vara ..Timisoara biserica din Calea Lipovei..


Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:

- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă ?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă. Însă, ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.

Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi întelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului. Însă, oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie, însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

“Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!”
( Sfântul Ioanichie )


Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.