miercuri, 29 decembrie 2010

ICOANA UITATA

 



Aşa cum prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu apa sfinţită şi untdelemnul sfinţit capătă puteri vindecătoare, aşa şi sfintele icoane ale Persoanelor Dumnezeieşti, îngereşti, sau îndumnezeite, capătă puteri tainice, între care şi a vindeca suferinţele oamenilor.
Sfântul Athanasie cel Mare aduce un exemplu de ce va să zică puterea minunată a sfintelor icoane.
În oraşul Beirut locuia un creştin într-o casă închiriată. Mutându-se din acea casă în altă parte, el a uitat să-şi ia cu sine şi icoana, o icoană a Mântuitorului. În acea casă în urma lui a venit să locuiască un evreu. La Beirut pe atunci se aflau mulţi iudei care urau de moarte Credinţa Creştină. Prin urmare, aflând Icoana Mântuitorului în casa în care tocmai se mutase, evreul a luat-o şi a dus-o la sinagoga lui, unde împreună cu ceilalţi iudei au batjocorit şi au profanat sfânta icoană în mulţime de feluri întocmai cum şi strămoşii lor îl batjocoriseră pe Mântuitorul pe Cruce. La urmă, unul dintre ei a luat o lance şi a lovit chipul sfintei icoane în coastă şi - o, minune! - îndată a ieşit din sfânta coastă, cea din icoană, sânge şi apă, întocmai cum a ieşit din trupul Domnului pe Cruce! Groaza iudeilor a fost mai presus de cuvânt. Dar le-a venit în minte îndată să aducă un vas în care s-a strâns tot acel Sfânt Sânge. Ei îndată şi-au adus acolo pe toţi bolnavii lor, neputincioşii, paraliticii, ungându-i cu Sfântul Sânge şi văzând sub ochii lor cum toţi bolnavii se însănătoşesc tot atunci. Toată cetatea s-a adunat la sinagoga evreiască spre a vedea minunea şi spre a îl slăvi pre Unul Domn lisus Hristos Mântuitorul oamenilor. Toţi evreii care s-au aflat atunci la Beirut au crezut întru Unul Domn lisus Hristos Cel Viu şi Dătător de Viaţă.
             (Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 11 octombrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)
 

marți, 21 decembrie 2010

SECRETUL SUCCESULUI....O ZI BUNA!


Foto: hidden side @ Flickr

A fost odată un băiat care îşi dorea să găsească secretul succesului. Într-o zi l-a căutat pe un înţelept care locuia sus în munţi. S-a dus în coliba lui şi l-a întrebat:
“Înţeleptule, poţi să-mi spui care este secretul reuşitei în viaţă?”
Înţeleptul a tăcut pentru o vreme. Apoi l-a condus pe tânărul nostru la un râu din apropiere. Au înaintat prin apă până când capul tânărului a fost în totalitate acoperit de apă. Băiatul se lupta să îşi ţină capul deasupra apei. Spre surprinderea lui, bătrânul nu încerca să îl ajute. Dimpotrivă, îi ţinea capul sub apa. După câteva momente, bătrânul l-a scos din apa şi au plecat înapoi spre colibă. Odată ajunşi acolo, înţeleptul l-a întrebat ce îşi dorea cel mai mult în timp ce se afla sub apă.
Tânărul i-a răspuns răstit: “Bineînţeles că imi doream să respir, bătrân nebun!”
Înţeleptul i-a replicat îndată: “Fiule, dacă îţi doreşti succesul pe atâta cât îţi doreai să respiri, atunci ai aflat care este adevăratul secret al succesului.”
Morala
Succesul este o chestiune de alegere. Dacă ai suficiente motive, nu este nimic să nu poţi face.
Odată ce ai găsit motivul pentru a face ceva, vei găsi cu siguranţă şi modul de a face. O dorinţă oarecare nu va face minuni. Dorinţa arzătoare, transformată în obsesie, generează energia care te face să atingi orice scop îţi vei propune.

luni, 20 decembrie 2010

Ce simbolizeaza coliva?


Coliva a fost introdusa in practica Bisericii dupa minunea Sfantului Teodor Tiron, savarsita la 50 de ani dupa moartea sfantului, in vremea imparatului Iulian Apostatul (361-363), care dorind sa-i batjocoreasca pe crestini, a dat ordin guvernatorului orasului Constantinopol sa stropeasca toate proviziile din pietele de alimente cu sangele jertfit idolilor, in prima saptamana a Postului Mare. Sfantul Teodor, aparandu-i in vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia sa-i anunte pe crestini sa nu cumpere nimeni nimic din piata, ci mai degraba sa manance grau fiert cu miere (coliva).

La inceput, coliva a servit ca hrana, iar mai tarziu la pomenirea mortilor, dupa modele si traditii care existau deja in lumea pagana a timpului. Coliva facuta din grau fiert, inchipuie insusi trupul mortului, deoarece hrana principala a trupului omenesc este graul (din care se face painea).

Ea este totodata o expresie materiala a credintei noastre in nemurire si inviere, fiind facuta din boabe de grau, pe care Domnul insusi le-a infatisat ca simboluri ale invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada, trebuie sa fie ingropat mai intai in pamant si sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (vezi Ioan 12, 24 si I Corinteni 15, 36). Dulciurile si ingredientele care intra in compozitia colivei reprezinta virtutile sfintilor sau ale raposatilor pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice pe care nadajduim ca a dobandit-o mortul.

Leganarea colivei cu mainile este pe de-o parte expresia legaturii reale cu cei adormiti, iar pe de alta parte, un semn al invierii, asemanator celui din Sfanta Liturghie, cand preotii leagana sfantul aer deasupra Darurilor la citirea Crezului pana la momentul cand se zic cuvintele "Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi", inchipuind cutremurul care a avut loc cu ocazia mortii si invierii lui Iisus Hristos (Matei 27, 51).


http://www.crestinortodox.ro

duminică, 19 decembrie 2010

O PILDA DE SARBATORI:


Exista o poveste veche care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus: 
 
- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru. 

Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta. 

Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus: 

- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera. 

Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus: 

- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri... 

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? a intrebat mirat magul. 

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni. 

Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu. 

'Sa dorim binele fratilor nostrii si mantuirea tutuor oamenilor mai mult decat pe a noastra.' 
(Sfantul Teodor Studitul) 

Aceasta este o pilda buna de urmat in aceste zile; mai ales acum ar trebui sa ne gandim mai mult si sa incercam sa fim mai buni, mai umani... 

ISUSE, VESNIC CALATOR

Imagens Para Orkut

I
Iisuse, Vesnic Calator prin lumea de pacate, 
Tu bati strain si iubitor la usile-ncuiate.

Nimic Tu nu-i ceri nimanui, când bati si-astepti sa vina, 
ci vrei sa lasi în viata lui, iertare si lumina.

Ai vrea din viata Ta sa-i dai, caci viata lui e moarta, 
dar el sta-nchis, Tu plângi si stai afara lânga poarta.

Eram copil când Te-am vazut si-n poarta mea, Straine, 
si, sa-T;i deschid, ai tot batut sa intri si la mine.

Dar lumea-mi spuse sa nu vin, caci viata Ta-i amara, 
am vreme, colo, mai târziu... Si Te-am lasat afara.

De-atunci trecura ani sirag pe viata-mi amarâta, 
Tu m-asteptai, Iisuse drag, la poarta zavorâta.

Târziu, T;i-am auzit din nou chemarea Ta duioasa, 
înceata, stinsa, un ecou: „O, lasa-Ma în casa!

O, las’ sa vin în viata ta, cu pacea Mea cereasca
cum lumea-ntreaga n-ar putea nicicând sa-ti daruiasca“.

Dar lumea-mi spuse sa Te las afara si-asta data;
Tu iar la usa ai ramas, si usa încuiata.

Te-am auzit ani multi, pe rând, chemându-ma din moarte, 
dar n-am deschis, iar Tu, plângând, plecat-ai mai departe.

Iar, astazi, singur ma-nfior de-a’ mele fapte rele, 
Iisuse, si Te chem cu dor în noaptea vietii mele.

Mai vino iar, Iisuse blând, mai bate inc-o data!
Te-astept cu sufletul plângând si usa descuiata... 

Semnificatia postului


      Mulţi dintre semenii noştri consideră rânduielile bisericeşti, între care se numără şi postul, nişte prescripţii care nu se referă în mod necesar şi la propria lor persoană, crezându-le uneori fără sens sau imposibil de respectat din cauza exigenţei lor. Dar această atitudine nu este decât efectul lipsei sau puţinătăţii credinţei şi este susţinută de necunoaşterea rostului pe care îl au rânduielile stabilite de Părinţii Bisericii pentru viaţa omului.Trebuie ştiut că toate legile bisericeşti se stabilesc spre folosul credincioşilor şi în spatele acestor legi se găseşte nevoia fiecărui om de a trăi cât mai aproape de Dumnezeu şi de a scăpa de toate răutăţile ce stau în calea comuniunii omului cu Dumnezeu.Văzând că una dintre poruncile bisericeşti ne îndeamnă să ţinem toate posturile de peste an, ar trebui să ne punem mai multe întrebări: Ce este postul?, De ce este el recomandat de Biserică?, Oare este folositor omului să postească?, Cum se comportă un om care posteşte?   
      Vom încerca să răspundem în continuare la aceste întrebări.Pentru creştini, postul este o poruncă, dar nu o poruncă absurdă prin care Dumnezeu voieşte să-şi arate puterea de stăpân, ci o poruncă izvorâtă din iubirea de oameni a Creatorului, Care ştie cele mai pune mijloace pentru curăţirea şi sfinţirea oamenilor.În sens general, orice om ştie că a posti înseamnă a ne abţine de la toate mâncărurile provenite de la animale, mâncăruri numite în popor „de dulce”. Dar dacă ne-am opri la acest aspect am transforma postul într-o simplă dietă şi nu i-am descoperi semnificaţia duhovnicească. Trebuie să mergem mai departe şi, paralel cu acest „post de bucate”, să ne străduim să postim şi de păcate, mai ales că perioada postului este prielnică pentru lucrarea faptelor bune.Omul este alcătuit din trup şi suflet şi este chemat să placă în întregime lui Dumnezeu.  
      Nu se poate vorbi despre un om că are suflet bun, dar face numai fapte rele. De aceea, ştiind că toate pornirile spre rău se manifestă prin trup, iar trupul, prin componenţa sa materială înclină mai mult spre cele materiale sau lumeşti, a fost nevoie de legea postului, pentru ca, prin mâncare uşoară şi mai puţină, să potolim poftele păcătoase ale trupului, făcând din el, în loc de izvor de pofte şi păcate, o unealtă a sufletului care lucrează numai fapte bune. Astfel se pune în practică un principiu al spiritualităţii creştine care ne învaţă că trupul trebuie să fie supus sufletului, iar sufletul trebuie să se supună lui Dumnezeu.Mâncarea grea şi în cantităţi mari, pe lângă faptul că provoacă multe boli, creează un surplus de energie folosită de oameni pentru a satisface poftele unui stomac plin: lăcomia, beţia, desfrânarea, lipsa de grijă pentru săraci, dezvoltarea orgoliului personal. Punând restricţie mâncării vom putea înfrânge şi poftele trupeşti, iar prin înfrânarea trupuluisufletul este liber să se ridice la Dumnezeu.Postul mai poate fi văzut şi ca un exerciţiu al voinţei. Cel care reuşeşte să renunţe la un anumit fel de mâncare, va câştiga astfel puterea de a renunţa la orice fel de îndemn sau poftă ce aprinde în el păcatul.Există în Sfânta Scriptură numeroase exemple de oameni care prin post s-au umplut de puterea lui Dumnezeu şi au ţinut piept puterii vrăjaşului. Moise a postit înaite de a primi Legea de la Dumnezeu, Ilie prin post l-a învins pe regele Ahab, Ioan Botezătorul era recunoscut prin postire şi sfinţenia vieţii şi chiar Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de a ieşi în lume să vestească Evanghelia Sa a mers în pustiu şi a postit 40 de zile şi 4o de nopţi, apoi a început să vestească, plin de har şi de putere, sosirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Tot El ne îndeamnă să postim şi să ne rugăm, arătând că postul unit cu rugăciunea este singurul remediu împotriva diavolului: „Acest neam de diavoli nu iese decât cu rugăciune şi cu post.” (Evanghelia după Matei, cap. 17, verset 21).
      Despre folosul postului vorbeşte în cuvinte frumoase Sfântul Vasile cel Mare: „Postul păzeşte pruncii, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân, căci părul alb, împodobit cu postul, este mai vrednic de respect. Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivită, este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, ocrotitorul căsniciei, păzitorul fecioriei. Acestea sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă.”Tot acelaşi Sfânt Părinte arată că un post desăvârşit depăşeşte simpla renunţare la anumite mâncăruri şi trebuie să se împodobească cu toate faptele bineplăcute lui Dumnezeu: „Dar pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns să ne înfrânăm numai de la mâncăruri; trebuie să postim post primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postul adevărat este însrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfeli, de minciună, de jurământ strâmb. Lipsa acestora este post adevărat. În ele stă postul cel bun.”
      Există în scrierile Părinţilor din primele veacuri creştine o pildă expresivă din care orice credincios poate învăţa ce înseamnă să posteşti cu adevărat:
      „Pe când posteam şi stăteam pe un munte, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate câte a făcut cu mine, văd pe păstor stând lângă mine şi zicându-mi acestea:
      __ Pentru ce ai venit aici aşa dimineaţă?
      __ Pentru că fac de gardă, Domnule, i-am răspuns eu.
      __ Ce este aceasta gardă? m-a întrebat el.
      __ Postesc, Domnule, i-am spus.
      __ Dar ce post este acesta pe care îl postiţi? m-a întrebat el.
      __ După cum m-am obişnuit, i-am răspuns, aşa postesc!
      __ Nu ştiţi să postiţi lui Dumnezeu, mi-a zis el, şi nici nu-i folositor postul acesta, pe care îl postiţi Lui!
      __ Pentru ce spui aceasta, Domnule? l-am întrebat eu.
      __ Îţi spun, mi-a răspuns el, că nu-i post postul acesta pe care vi se pare că-l postiţi; dar eu te voi învăţa care post este bineprimit şi desăvârşit înaintea lui Dumnezeu.
      __ Da, Domnule! i-am spus. Mă vei face fericit dacă voi cunoaşte postul cel bineprimit de Dumnezeu.
      __ Ascultă, mi-a zis el. Dumnezeu nu vrea un astfel de post zadarnic; că postind aşa nu faci nici o faptă de dreptate înaintea lui Dumnezeu. Posteşte, dar, lui Dumnezeu, un post ca acesta: să nu faci nici o faptă rea în viaţa ta, ci slujeşte Domnului cu inimă curată, păzind poruncile Lui şi mergând pe calea hotărârilor Lui; să nu se suie în inima ta nici o poftă rea; crede lui Dumnezeu, că dacă vei face acestea, dacă te vei teme de El şi dacă te vei înfrâna de la orice lucru rău, vei trăi în Dumnezeu. Dacă vei face acestea vei posti post mare şi primit de Domnul.”
       După aceste scurte lămuriri, ştiind că postul este „rădăcină a nepătimirii (nepăcătuirii) şi maică a virtuţii”, să păşim cu credinţă pe drumul anevoios al postului ca să simţim cu adevărat ce înseamnă a trăi în comuniune cu Hristos.
Postat: 24.10.2009 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]
     Când se vorbeşte de viaţa cultică a unui creştin ortodox, inevitabil apare în faţa noastră bogăţia vieţii liturgice, cu slujbele şi rugăciunile de toată trebuinţa. Oricare ar fi slujba oficiată, o singură rugăciune se repetă de nenumărate ori, iar noi îi dăm prea puţină importanţă, fie pentru scurtimea ei, fie pentru faptul că nu-i cunoaştem pe deplin înţelesul. E vorba de răspunsul liturgic „Doamne miluieşte!”, cântat de cântăreţul bisericii împreună cu toţi credincioşii după fiecare ectenie rostită de preot.
     La o primă vedere, se poate spune că atunci când rostim „Doamne miluieşte” implorăm mila Atotputernicului Dumnezeu, de care atârnă viaţa noastră şi care susţine în armonie întreaga creaţie. Mila nu este altceva decât o formă a dragostei arătată de Părintele Ceresc faţă de „lucrul mâinilor Lui”, o rază din soarele orbitor al iubirii divine care ne ocroteşte şi ne poartă de grijă.Sunt foarte multe cazurile în Sfânta Scriptură în care Mântuitorul Însuşi acţionează din milă şi tămăduieşte bolnavii, sau înviază morţii, cum a fost cazul învierii fiului văduvei din Nain. Din milă faţă de poporul care-l asculta satură mulţimea şi dă vedere orbilor: „ Şi făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui.” (Matei 20,34) După cum explică Nicolae Cabassila, cerem cu insistenţă mila lui Dumnezeu în primul rând pentru că avem încredere în nemărginita Sa bunătate. El e totdeauna milos şi stie dinainte ce avem nevoie, însă aşteaptă de la noi să cerem aceasta, adică să fim conştienţi că la tot pasul ne abatem de la învăţătura Lui, având nevoie în permanenţă de mare milă pentru curăţirea de păcate. Este un lucru curios când auzim preotul cerând mulţime de binefaceri de la Dumnezeu, iar noi răspundem simplu şi foarte scurt doar cu „Doamne miluieşte!”.
     Acelaşi liturgist arată înţelesul desăvârşit al acestei rugăciuni, spunând că în aceasta se cuprind toate rugăciunile, deoarece, a cere mila lui Dumnezeu, este acelaşi lucru cu a chema Împărăţia Tatălui Ceresc în mijlocul nostru: „În primul rând aceasta rugaciune cuprinde într-însa o recunoastere a păcatelor si o marturisire a bunătăţii lui Dumnezeu. Al doilea, fiindca a cere de la Dumnezeu mila, însemneaza a cere împaratia Lui; iar daca o cerem pe aceasta Hristos a fagaduit ca toate celelalte de care avem trebuinta ni se vor adauga . Pentru aceasta e de ajuns cererea de mai sus, ca una ce poate sa dobândeasca toate dintr-o data.” După nemincinosul glas al Mântuitorului, a cere mila lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, a cere să fim moştenitori ai împărăţiei Lui. Într-un loc zice: „Fericiti cei milostivi, ca aceia vor fi miluiti”, iar când vorbeste de înfricoşătoarea judecată, arată clar că faptele milei noastre trupeşti ne vor pregăti loc în Împărăţia Cerurilor: „Si va zice împaratul celor de-a dreapta Lui (adica celor milostivi): Veniti, binecuvântatii Tatalui Meu si mosteniti împaratia cea gatită voua de la zidirea lumii”.În afară de binefaceri, trebuie să vedem aici şi o obligaţie din partea noastră de a ne purta cu milă faţă de ceilalţi, aşa cum Dumnezeu se poartă faţă de noi chiar şi atunci când nu merităm:” Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine?” (Matei 18,33)
     Acum, când ştim cât de mult foloseşte scurta rugăciune „Doamne miluieşte”, ar trebui să o rostim cât mai des şi cu mare băgare de seamă, pentru că rostită mecanic şi neacordându-i importanţa cuvenită, riscăm să fim lăsaţi de Mântuitorul în afara Împărăţiei Sala veşnice.

Desăvârşirea creştină


        Desăvârşirea creştină, văzută de Sfântul Nicodim Aghioritul ca starea care ne aproprie de Dumnezeu şi ne uneşte cu El, se obţine dacă ţinem cont de următoarele principii:
   1.    Sa nu te increzi niciodata in tine insuti;
  2.    Sa te increzi totdeauna in puterea si ajutorul lui Dumnezeu;
  3.    Sa lupti totdeauna. Si acum vreau sa-ti vorbesc despre ajutorul lui Dumnezeu;
 4.    Sa te rogi.
Să ne ajute Dumnezeu să le urmăm pe toate!

_ PREGATIRE PTR.TAINA MARTURISIRII ( Spovedanie ) _

 


........" Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! ".........(Marcu II, 5) 

Frati crestini, 

Daca pe fata pamantului exista fel de fel de suferinte, boli si necazuri, cauza este numai pacatul. 
Omenirea este slabanogita de o multime de pacate intocmai ca bietul slabanog din Evanghelia de astazi. Cei mai multi oameni nu s-au spovedit din copilarie, iar altii nu s-au spovedit niciodata cum trebuie si astfel nu au primit iertare. 

Slabanogul de care ne-a vorbit Sfanta Evanghelie, indata dupa ce a primit iertarea pacatelor de la Domnul Hristos, a luat si putere tamaduitoare, deoarece vedem ca s-a intarit, luandu-si patul in spate si mergand vesel la casa sa. Crestinii nostri nu cunosc greutatea pacatului, nu stiu cum sa se spovedeasca si nici nu stiu cat de importanta si necesara este taina marturisirii sau spovedaniei, cum ii mai zicem. Iata de ce oamenii implinesc taina spovedaniei formal si nu fac pocainta adevarata pentru iertarea pacatelor. 
Sunt unii care traiesc in vrajba cu vecinii, fratii, cunoscutii, cumnatii, sunt deci oameni carora le place cearta si galceava. Cand se apropie timpul de spovedanie si de impartasanie, cauta sa se impace, insa dupa ce a trecut putin timp de la impartasanie, iarasi cauta raca si dusmanie, si asa o tin multa vreme. Toti acestia sa nu creada ca-L inseala pe Dumnezeu. O mare pedeapsa ii asteapta chiar aici, caci primesc foc in gura lor la impartasanie si nu vor scapa nici de dreapta judecata a lui Dumnezeu. 
Daca omul nu cauta pacea si sfintenia, nu se mantuieste. De aceea zice Mantuitorul: ,,De veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru cel ceresc, iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va ierta greselile voastre?. Iata conditia iertarii pacatelor. Nu putem trece peste aceste cuvinte ale Mantuitorului; nu putem inchide ochii sa nu vedem cu ce fel de legaturi ne-a legat, ca sa putem primi iertarea pacatelor, aceasta facandu-se fie prin taina sfintei spovedanii, fie prin rugaciunile si faptele bune ale noastre pe care le facem. 
Toata stradania demonilor este insa parca indreptata impotriva noastra, ca sa nu fim nici unul scutiti de a nu cadea in acest pacat de invrajbire, de manie si cearta cu cineva. Parca mai mult ca oricand aceste rautati s-au inmultit. E frecventa dusmania dintre parinti si copii, dintre frati si rudenii, dintre soti si, nu mai vorbim, dintre vecini si straini. Trebuie sa stim ca, oricat de mare ar fi paguba materiala pe care ne-o fac cei care ne dusmanesc, nu exista iertare nici chiar la spovedanie, daca nu ii iertam din toata inima. 
Pentru aceea, frate si sora, daca ai vrajba cu cineva, intai sa te impaci imediat, ca altfel nici o rugaciune sau fapta buna, sau vreun prinos adus la altar nu e primit inaintea lui Dumnezeu; nu te poti impartasi cu Sfintele Taine si nici rugaciunea Tatal nostru n-ai s-o poti spune, caci atunci cand zici ,,si ne iarta noua precum si noi iertam gresitilor nostri?, iti ceri singur osanda de la Dumnezeu, fiindca ceri sa-ti ierte precum si tu ierti, iar daca tu nu ierti si tii dusmanie, ura, nici Dumnezeu nu te va ierta. Domnul zice sa iertam de 70 de ori cate 7 intr-o zi celor ce ne gresesc. Aceasta inseamna sa iertam la infinit, asa cum Dumnezeu ne iarta noua cand ne intoarcem cu adevarata cainta si hotarare de a nu mai gresi. Suntem datori si noi sa iertam la infinit tuturor acelora care ne gresesc si mai ales atunci cand ei vin sinceri si cu durere in suflet si ne cer iertare. Daca ei nu inteleg ca atunci cand ne gresesc trebuie sa vina cu parere de rau sa ne ceara iertare, noi, care suntem crestini si cunoastem mai mult, trebuie totusi sa-i iertam din toata inima, caci ei nu stiu ce fac; nu numai sa-i iertam, dar noi sa le cerem lor iertare, ca in felul acesta ei se umilesc si se imblanzesc. 

Daca ei nu inteleg lucrul acesta si ne iau in ras sau, si mai rau ne tulbura, desi ei sunt vinovati, datoria noastra de buni crestini cere ca noi sa le facem bine si sa ne rugam lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea lor, ca iarasi zice Domnul: ,,Sa iubiti pe vrajmasii vostri si sa faceti bine celor ce va urasc pe voi!?. Insusi Mantuitorul s-a rugat pentru cei ce L-au pironit pe Cruce, zicand: ,,Parintele Meu, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!?. Daca vom tine seama de aceste cuvinte sfinte ale Mantuitorului, vom primi iertare de la Dumnezeu . 
Dumnezeu nu ne da iertarea direct, ci prin Taina Sfintei Spovedanii, pe care trebuie s-o facem sub epitrahil, inaintea unui preot duhovnic. Aceasta Sfanta Taina a fost mai inainte proorocita de Duhul Sfant prin unii prooroci ai Vechiului Testament . Iata ce spune Dumnezeu prin proorocul Ezechiel: ,,Spune-le pe viata mea, zice Domnul Dumnezeu, ca nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca. Intoarceti-va, intoarceti-va de la calea voastra cea rea, pentru ce vreti sa muriti in pacat, voi, casa lui Israel, voi, crestinilor?? 
Prin proorocul Osia, zice: Intoarce-te, Israele, la Domnul Dumnezeul tau, caci ai cazut prin nelegiuirea ta, adu cuvinte de cainta si intoarce-te la Domnul?. De vom citi psalmii lui David, vom vedea ca acolo se vorbeste de iertare prin pocainta si pocainta consta in intoarcerea la Domnul Hristos si la invatatura Evangheliei Sale; intoarcerea de la calea rea la cea buna , adica pe calea Bisericii. 
Pocainta consta in a fugi de calea cea larga a desfatarilor si a umbla pe calea cea stramta si necajita. Pocainta consta in parerea de rau si cainta pentru pacatele facute, hotarandu-te sa nu mai faci. Pocainta consta in marturisirea pacatelor la preot, asa cum vedem in Sfanta Scriptura, ca dupa ce a inviat din mormant, Domnul Hristos a venit in mijlocul ucenicilor si le-a zis: "Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine, tinute vor fi?. Pilde de iertare a pacatelor prin spovedanie la preot, avem destule in Sfanta Scriptura; spre exemplu: intoarcerea fiului risipitor sau neosandirea femeii care a fost prinsa in preacurvie. 
Mai pe scurt, Domnul Hristos spune ca a venit sa caute oaia cea ratacita, a venit sa mantuiasca pe cei pacatosi care se pocaiesc, ca nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. Tot un fel de spovedanie e si trimiterea celor 10 leprosi, pe care i-a vindecat, sa se arate preotilor. Sfantul Ioan Botezatorul, inainte de a boteza in apa Iordanului, ii punea pe cei care veneau sa-si marturiseasca pacatele, adica ii spovedea. 
Mai inainte, in Legea Veche, pana la marii prooroci inspirati de Dumnezeu ca sa vorbeasca despre pocainta si iertarea pacatelor, in Legea lui Moise nu exista pocainta, ci razbunare impotriva pacatosului. Caci asa scria in Legea lui Moise: ,,moarte pentru moarte, si chiar de la altar sa fie scos ucigasul si sa fie omorat. Viata pentru viata, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte si asa mai departe?. Cine muncea sambata, spre exemplu, chiar daca promitea ca nu mai face, nu era iertat. Daca desfrana cineva, fara discutie trebuia omorat. Asa era de aspra Legea cea veche a lui Moise. 
In legea cea noua a lui Hristos, a Evangheliei, totul e schimbat. Dumnezeu a trimis pe Ioan Botezatorul mai inainte, ca sa strige: ,,Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor, faceti roade vrednice de pocainta!? Cu toate ca idealul credintei noastre crestine este ca nimeni sa nu pacatuiasca, omul este insa neputincios si foarte lesne se lasa amagit de vrajmasii mantuirii sufletului, care sunt: trupul, lumea si diavolul. De aceea a lasat Domnul Hristos aceasta porunca a marturisirii pacatelor. 

Spovedania se face la reprezentantii lui Hristos, la ucenicii Lui, care sunt preotii si arhiereii. Crestinii ortodocsi trebuie sa se spovedeasca la arhiereii si preotii duhovnici care au acest dar. Ereticii si multi necredinciosi plini de mandrie se ridica impotriva spovedaniei sustinand marturisirea directa, lui Dumnezeu, motivand ca preotul duhovnic este si el un om pacatos. La altii intervine sentimentul rusinii si-l evita pe preotul duhovnic, iar unii judeca usor, sustinand ca nu au pacate grele. 
Oamenii patimasi intotdeauna au iubit intunericul noptii, ca la adapostul intunericului sa poata savarsi faradelegea fara grija ca-i poate vedea cineva. Acestia sunt la fel ca fiarele salbatice, care dupa ce se innopteaza pleaca sa pradeze, iar cand se lumineaza de ziua se retrag in culcusurile lor. Asa si cu oamenii patimasi: nu sufera Evanghelia, lumina credintei, invatatura sanatoasa, ci stau in intunericul pacatelor. Noi, oamenii, traind in aceasta viata, nu se poate sa nu gresim cu ceva; daca nu inaintea oamenilor, inaintea lui Dumnezeu sigur suntem plini de pacate. Cine zice ca nu are pacate face un indoit pacat, caci il face pe Dumnezeu mincinos, fiindca numai El este fara pacat. 
A marturisi, a spovedi pacatele, este o virtute, o biruinta a omului impotriva eu-lui sau, impotriva mandriei care este de la diavolul; este una din marile virtuti ale faptelor bune. In clipa cand ai primit iertare sub epitrahil de la preot, pacatele spuse cu cainta, cu lacrimi, se sterg din catastifele demonilor. Daca nu spui unul din pacate, dintr-un oarecare motiv, ti se dubleaza si celelalte si te faci mai rau ca la inceput; ori le spui pe toate, ori mai bine nu te spovedi de forma. De aceea preotul duhovnic este dator sa aminteasca omului care a venit la spovedanie cuvintele sfintilor parinti din molitfelnice: ,,Iata, fiule Hristos este de fata, nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate cate ai facut ca sa primesti iertare de la Domnul. Iata, si sfanta lui icoana este inaintea noastra, iar eu sunt numai un martor ca sa spun inaintea Lui toate cate mi-ai marturisit, iar de vei ascunde de mine ceva, sa sti ca toatepacatele indoite le vei avea. Ia seama, asadar, sa nu te intorci de la doctor nevindecat?. 
Ca dovada ca sunt adevarate aceste cuvinte, ascultati ce a vazut ucenicul unui duhovnic de la o manastire cand a venit o femeie sa se spovedeasca. Aceasta femeie se mai spovedise si la alti duhovnici, dar la nici unul nu indraznea, de rusine, sa spuna un pacat mare pe care-l avea. Venind si la duhovnicul acestei manastiri, in momentul spovedaniei, ucenicul acestuia, care era cu treburi prin altar, s-a uitat fara sa vrea spre locul unde spovedea duhovnicul si a observat ca femeia care se spovedea sta cu gura deschisa, iar din aceasta voia sa iasa un sarpe mare. Iesea putin, apoi se tragea inapoi, iar jos in fata ei era o gramada de serpi mai mici. Pe cand preotul duhovnic ii da dezlegare, a vazut ucenicul cum sarpele cel mare s-a tras inapoi; atunci si ceilalti serpi de jos au intrat unul cate unul pe gura femeii inapoi. Dupa ce a plecat femeia, ucenicul a spus duhovnicului cele ce a vazut, iar acesta l-a trimis dupa ea ca s-o intoarca. Ducandu-se, ucenicul a gasit-o pe drum moarta. Iata deci ca prin acest pacat al minciunii fata de Dumnezeu si-a primit pedeapsa pierzandu-se si vremelnic si vesnic. 
Vrajmasul diavol invata pe oameni sa nu-si marturiseasca pacatele lor inaintea preotului. Asa i-a invatat si pe primii oameni, Adam si Eva, sa pacatuiasca, sa manance din pomul oprit. Cazand in pacat, Adam si Eva au fost constransi a-L minti pe Dumnezeu. Iata ce zice Sfanta Scriptura: ,,Iar cand au auzit glasul Domnului Dumnezeu care umbla prin rai, Adam si femeia lui s-au ascuns de la fata Domnului!?. Dovedit ca a mancat din pomul oprit, si astfel cunoscand ca este gol, Adam a dat vina pe femeie, iar femeia pe sarpe. Domnul Dumnezeu a aruncat blestemul asupra sarpelui, iar femeii i-a zis: ,,Voi inmulti mereu necazurile tale, mai ales in vremea nasterii; in dureri vei naste copii, atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani.? Lui Adam i-a zis: ,,Pentru ca ai ascultat de femeia ta si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine... In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta pana cand te vei intoarce in pamantul din care ai fost luat, caci pamant esti si in pamant te vei intoarce?. 
Iata, frati crestini, primul blestem aruncat de Dumnezeu asupra lumii. Observam ca Dumnezeu a plecat cu blestemul de la cel care a fost pricina pacatului, de la sarpe. Pe sarpe l-a blestemat intai, apoi a trecut la femeie, iar apoi la Adam, ca sa ne invete ca mai mare pacat are cel care face pe altul sa pacatuiasca. Diavolul, dupa ce-i invata pe oameni sa pacatuiasca, nu-i lasa sa se spovedeasca cum trebuie. La spovedanie fiecare paraste pe celalalt: sotia pe barbat, barbatul spune ca femeia l-a facut sa zica, parintii pe copii si asa mai departe. 
Cu acestea nu facem nimic, iar blestemul nu-l curmam de la noi decat printr-o spovedanie sincera, cu cainta, fara ocol. De aceea crestinul este dator sa faca trei feluri de marturisiri ale pacatelor in viata lor. Mai intai trebuie a ne marturisi vina pacatelor noastre inaintea lui Dumnezeu, direct prin rugaciunile ce trebuie sa ni le facem zilnic, prin psalmul 50, unde se aminteste de pacat, psalmii 3 si 87, precum si alte rugaciuni. A doua marturisire trebuie facuta catre oamenii din jurul nostru; adica sa nu le spunem niciodata ca suntem buni sau drepti, ci mari ticalosi in fata lui Dumnezeu, caci de aceea zice apostolul Iacov: ,,Marturisiti-va unii altora pacatele, plangeti-va pacatele unii altora!?. A treia marturisire a pacatelor trebuie facuta catre episcopi sau preotii duhovnici, pastratorii cheilor imparatiei cerurilor, reprezentantii autorizati ai lui Hristos pe pamant. 
Aceste porunci, ca si toate celelalte, nu sunt grele de implinit. Dar, cum am spus, diavolul sta de capul omului, indemnandu-l sa nu-si marturiseasca pacatele niciodata, iar daca o face, sa o faca incomplet. Il indeamna pe om sa faca pacate multe si cu nerusinare. Cand merge sa le spovedeasca ii da rusine sa nu le poate spune. De aceea acesti oameni se aseamana cu unii care oricat ar sta pe fundul apei nu simt greutatea noianului de apa ce sta deasupra lor; daca sunt scosi pe uscat si le pui 50-60 kg de apa In spate nu pot suferi povara. 
Asa sunt acestia care sunt cufundati in adancul faradelegilor. Ei nu simt greutatea pacatelor, dar cand se intorc la Domnul Hristos cu inima smerita si fac un pacat cat de mic, ii mustra constiinta si nu pot suferi pana cand nu se spovedesc la preot. Pe multi, din cauza rusinii de a marturisi pacatele la preot, i-a apucat moartea in pacate grele iar acum se afla in temnitele iadului, in focul vesnic, in chinuri. Acolo au vazut ei paguba nemarturisirii pacatelor si acolo striga cu tipete mari, ca bogatul din Evanghelie, dar e prea tarziu. 
Noi, care vrem sa ne mantuim din vapaia focului vesnic, sa lasam rusinea la o parte, fratilor, si sa alergam dupa iertarea pacatelor pana nu ne mutam din viata aceasta trecatoare, caci nu stim ziua si ceasul cand ne va chema Domnul. Nu se poate pocainta fara marturisire si fapte bune si nici spovedanie fara pocainta si fapte bune; caci toate acestea trei sunt legate intre ele. 

Sectantii si multi crestini nestiutori fac putina pocainta, tinand post, fac rugaciuni, mai fac milostenii, dar nu vor sa se spovedeasca la preot. De aceea pierd si osteneala postului si a faptelor bune pe care le-au facut. Poate omul sa-si dea viata averea de pomana, sa faca toate faptele bune posibile, daca nu se spovedeste la preotul duhovnic, tot in iad se duce, cu toate faptele lui bune. Asa inteleg sectantii, rataciti, cei care s-au despartit de biserica si de preot, ca e suficient sa aiba credinta si nu le trebuie preot si nici spovedanie. 
Unii crestini se spovedesc mai rar, altii mai des, dar preotii nu le dau canon pentru pacatele lor si nici ei nu fac nici un fel de pocainta. Nu postesc, nu se roaga, nu fac milostenii, fiind si ei tot in pericol sufletesc. De aceea vin peste ei canoane de ispasire a pacatelor in diferite chipuri, canoane de la Dumnezeu. Aceste canoane consta in mari suparari, in boli, inchisori, paguba, moarte in familie si fel de fel de suferinte. Nimeni sa nu se insele ca daca a facut pacate si nu le-a spovedit va putea fi iertat, facand fapte bune sau platind slujbe pentru ele. Ascultati dintr-o carte veche a Bisericii un astfel de caz. 
O femeie facuse un pacat de moarte si nu indraznea de rusine, sa-l marturiseasca. Facea insa fapte bune, mereu, ca: milostenii, postea, se ruga, priveghea, se spovedea de celelalte pacate si se impartasea cu Sfintele Taine, rugandu-se lui Dumnezeu cu lacrimi ca sa-i ierte pacatul cel mare pe care-l facuse si-l tinea ascuns. Iata ca a cazut intr-o boala grea si nici atunci nu si-a marturisit pacatul cel mare, ci plangand s-a impartasit cu dumnezeiestile taine si asa a murit. 
Dupa multe zile, o fata a ei se ruga cu credinta in camera si deodata a simtit un miros nespus de greu si nu stia de unde vine. Privind intr-o parte a camerei, vede stand deasupra patului o umbra urata si infricosata. Ea a cazut jos si a inceput sa strige pe Dumnezeu si Maica Domnului in ajutor. Atunci i-a venit glas de la acea umbra, zicandu-i: ,,Nu te teme, fiica mea, eu sunt nenorocita ta mama?. Fata ii spune: ,,Cum este cu putinta, maica mea, sa vii cu acest miros atat de urat, tu care erai atat de buna si plina de fapte frumoase?!?. Ea a raspuns: ,,Adu-ti aminte, fiica mea, ca ti-am spus eu odata ca am facut un pacat mare, de moarte, si nu l-am spovedit la preot fiindu-mi rusine; pentru acest pacat ma chinuiesc nespus de mult!? 
"Dar celelalte fapte bune ? zise fata ? nu ti-au folosit, mama?? ,,Nu mi-au folosit cu nimic ? raspunse femeia ? pentru ca eu am ascuns pacatul?. Fata ii zise: ,,Dar acum pot sa te ajut eu cu slujbe, sarindare, liturghii si milostenii, ca sa capeti iertare mama?? Aceasta ii raspunse: ,,Nu mai este pocainta in iad, fiica mea; cat am avut vreme nu m-am indreptat, iar acum nu-mi mai foloseste la nimic. Indata ce m-am despartit de trup m-au rapit viclenii diavoli si m-au dus la judecata lui Hristos unde mi s-a spus cu glas infricosat, de tunet: Du-te de la Mine, blestemato, in gheena cea nesfarsita. Deodata m-am pomenit in fundul iadului. Asadar, nu mai este mila pentru mine; ci doar am fost slobozita ca sa-ti spun tie sa propovaduiesti la toti si sa nu mai pacatuiasca si altii ca mine. Spune si fratelui tau sa-si indrepte viata, sa se lase de toate impodobirile lumesti, sa nu se mai duca la distractii, caci aici in iad sunt multe femei si multi oameni care se chinuiesc pentru multe pacate de acestea?. 
Fata a intrebat-o mai departe si altele, dar ea nu i-a mai spus nimic, spunandu-i ca nu are voie sa-i zica mai multe. S-a stins apoi ca fumul si a ramas in urma ei un miros atat de greu, incat nimeni nu mai putea intra in camera aceea. A trebuit sa-si faca patul in alta parte, unde a zacut bolnava multe zile de frica acestei vedenii. A chemat apoi duhovnicul si i-a spus toate cate a vazut si le-au si scris intr-o carte, ca sa citeasca toti si nimeni sa nu se mai insele si din cauza rusinii sa nu se spovedeasca. 
Din Sfanta Scriptura vom aduce cateva marturii, care ne arata cum trebuie sa fie spovedania noastra. Ne vom referi la doi apostoli dintre cei 12: Iuda care l-a vandut pe Domnul pe 30 de arginti si Petru care s-a lepadat de El de trei ori. Petru a primit iertare si s-a facut iarasi prieten al lui Hristos, iar Iuda a ramas neiertat si s-a spanzurat, lasandu-si ticalosul trup atarnat de o craca, iar sufletul in chinuri vesnice cazand in deznadejde. Pentru ce a ramas Iuda neiertat? Ce trebuia sa faca? Trebuia oare sa-si spovedeasca greseala? Da, dar a marturisit-o si pe fata a spus: ,,Am gresit vanzand sange nevinovat!? Pe langa aceasta, a intors inapoi si cei 30 de arginti, pe care i-a aruncat in templu in fata arhiereului. Atunci ce n-a facutIuda ca sa fie iertat de Domnul? El n-a facut pocainta, frati crestini, pocainta adevarata, nu s-a cait inaintea Domnului, n-a plans cu lacrimi pacatul ci a cazut in deznadejde. El a dat vorbe si bani, asa cum majoritatea crestinilor nostri se spovedesc numai cu gura, spunand fel de fel , dar numai adevaratele lor pacate nu le spun inaintea duhovnicului. Palavragesc fel de fel, mai ales femeile, si socotesc ca daca platesc cu bani la spovedanie va veni si iertarea de la Dumnezeu. 
Nimeni sa nu se insele, ca fara spovedanie curata si dreapta inaintea duhovnicului, nu este mantuire. Straina si mincinoasa a fost spovedania lui Iuda; adevarata marturisire a fost a lui Petru, care dupa ce si-a cunoscut greseala, a iesit din casa lui Caiafa unde se lepadase de trei ori de Hristos si a plans cu lacrimi amare. 
Deci, frate crestine, cand vrei sa te marturisesti, paraseste si tu casa cea blestemata unde pentru dragostea unei femei blestemate te-ai lepadat de Dumnezeu; pleaca definitiv din casa ei, nu numai cu trupul, ci si cu inima si cu mintea. Fugi afara, desparte-te de obiceiurile cele rele, de prietenii cei rai, de calea pierzarii in care ai petrecut si te-ai dezmierdat; caci Petru i-a parasit pe toti, a ramas singur, s-a cutremurat, a plans si, frangandu-si inima, cu cainta mare s-a rugat la Domnul de iertare. Retrage-te si tu, frate crestine, un ceas la o parte, inlatura toate grijile lumesti, aduna-ti gandurile, roaga-te lui Dumnezeu sa te lumineze si, amintindu-ti toate pacatele, scrie-le pe hartie, dupa cum ne invata Sfantul Ioan Scararul. Ucenicii lui tineau totdeauna la ei cate o mica carticica unde insemnau toate gandurile, nu numai pacatele pe care le spovedeau la duhovnic. 
Gandeste-te cu de-amanuntul ce pacate ai facut cu mintea, cu cuvantul, cu fapta, fata de Dumnezeu, fata de aproapele, fata de tine insuti. De ai vreun vrajmas, iarta-l din tot sufletul, de ai in casa vreun lucru strain, intoarce-l inapoi, de te-ai atins de cinstea cuiva, cere iertare, induioseaza-te, umileste-te, suspina si plangi cu amar, iar pentru toate pacatele cearta-te pe tine insuti, hotarandu-te cu multa statornicie sa nu le mai faci niciodata. Cu inima zdrobita si umilinta mergi catre duhovnic si marturiseste-te. Mergand la duhovnic, sa nu duci, ca Iuda, vorbe si bani, ci, ca Petru, fapte si lacrimi. 
Spovedania sa fie intai fara rusine si in al doilea rand fara scuze si acuzari. Sa nu facem ca Adam care zicea ca Eva l-a indemnat, aceasta a aruncat pe sarpe si asa cu totii sau osandit. Cine ascunde pacatele sale, zice duhul prin gura lui Solomon, nu va castiga nici un bine, ci va fi ca un netrebnic inaintea lui Dumnezeu, caci pacatul ascuns este ca o rana ce putrezeste si ramane fara leac daca nu o cunoaste doctorul. Sa facem ca David, care nu s-a rusinat, ci marturisind Domnului pacatul zicea: ,,Am aratat faradelegea mea Domnului si pacatul meu nu l-am ascuns!? (Psalmul 31). 
Este dator omul care se spovedeste sa-si aminteasca si de cate ori a pacatuit, mai ales in ceea ce priveste pacatele grele. De pilda: ,,Cati copii sunt fara cununie religioasa, cate avorturi, cand ai pacatuit, in posturi sau sarbatori; pacatele sunt unele mai grele si altele mai usoare. Cel care pacatuieste cu femeia nemaritata face desfranare, iar cel ce pacatuieste cu femeie maritata, face pacatul preacurviei. Trebuie sa spui in ce loc ai facut pacatul, in ascuns sau la aratare; pentru ca toate acestea ingreuneaza sau micsoreaza pacatul. 
Iata un exemplu de pacat: am furat, parinte. Una este insa a fura un ou si alta este a fura un bou, cum spune vorba batraneasca. Una este a fura de la bogat si din cauza lipsei tale si alta este a fura de la vaduva, de la orfani, lasandu-i cu lacrimile pe obraz. In ce priveste acest pacat, trebuie precizat un lucru: nu ai iertare de te-ai spovedit la toti arhiereii pana nu dai inapoi in vreun chip oarecare ceea ce ai furat. Chiar daca nu mai traiesc persoanele acelea, sa le dai la saraci, la vaduve, la orfani, la necajiti. 
Un alt exemplu: parinte, am mintit. Dar si minciuna imbraca mai multe aspecte: de pilda cand, un betiv ti-a cerut bani pentru bautura si cunosti acest lucru, mai bine este sa spui ca nu ai, caci nu faci un pacat. Dar in nici un caz sa nu te faci martor mincinos, sa nu bagi pe cineva la inchisoare, sa nu spui minciuni despre o familie, sa nu vorbesti pe cineva de rau si asa mai departe, caci acestea sunt pacate care apasa sufletul si nu vei scapa de osanda lui Dumnezeu daca nu le spovedesti cum trebuie. La iesirea sufletului va fi vai si amar, ca de aceea trag unii cate o saptamana ca boii la jug si nu le iese sufletul din cauza acestor pacate grele, minciuni, paraciuni, rautati. Adevarul trebuie sa iasa la iveala din toate pacatele, acestea trebuie sa le stie duhovnicul, nu vorbe goale cu care sa-l obosesti in zadar. Persoana care vrea sa se spovedeasca sa o faca cu smerenie, sa-si cunoasca pacatul, sa se aseze in genunchi inaintea duhovnicului pe care l-a ales si, cu capul plecat, sa faca marturisire completa. Este bine sa cautati duhovnici iscusiti, ca si acestia sunt ca doctorii, unii mai cunoscatori, altii mai putin cunoscatori, iar altii fac pe cunoscatorii si dau un tratament gresit. 

Multi crestini m-au intrebat daca e bine sau nu sa schimbe duhovnicul. Ascultati cu luare aminte, ca sa nu va mai incurcati in aceasta problema. Intr-adevar, nu este bine sa se schimbe duhovnicul, ci e bine sa stie un preot duhovnic toate pacatele tale. Daca schimbi duhovnicul ca nu ti-a implinit voile tale, adica te-a oprit de la impartasit, sau spui unele pacate la unul si altele la altul, cu gand sa te dezlege la impartasit, e o mare greseala. 
Se admite schimbarea duhovnicului atunci cand nu ai fost multumit, ca nu ti-a dat canon, sau nu te-a ascultat cu rabdare ca sa-i spui toate pacatele. Tot asa sa fugi de preotul care a fost caterisit sau, si mai grav, sa fugi de preotul care are diferite obiceiuri rele, indraznind la glume necuviincioase, dovedind astfel ca este un om neserios si fara frica de Dumnezeu. E bine sa te departezi si sa atentionezi si pe altii spre a nu cadea in astfel de ispite. 
Fiecare sa-si cerceteze constiinta sa si sa se apropie cu curaj, cu credinta tare de scaunul de spovedanie, cu hartiuta cu pacatele scrise, incepand cu cele mai grele. Marturisirea sa fie facuta cu smerenie, cu lacrimi daca se poate. Iata care este spovedania cea adevarata. 
Intai, cauta sa te impaci cu toti cei pe care i-ai suparat sau ai vreo suparare din partea lor. 
Al doilea: cerceteaza-ti pacatele prin rugaciune si pregateste-te sa le pui pe hartie. 
Al treilea: cauta duhovnic care sa stie vindeca ranile pacatelor; duhovnicul trebuie sa vindece pe cel bolnav, nu sa-l omoare, sa randuiasca canon dupa starea materiala a persoanelor, dupa functia pe care o indeplinesc, dupa pacatele lor. Celui bogat sa-i dea milostenii, celui sarac metanii, celui sanatos si voinic post, celui slab si neputincios rugaciuni. 
Al patrulea: marturiseste dupa hartiuta cu smerenie pacatele sub epitrahil, fara sa spui vorbe fara rost. 
Al cincilea: mai inainte de a incepe sa citesti pacatele, zi aceste cuvinte cu lacrimi: 
,,Marturisesc inaintea lui Dumnezeu, a Maicii Domnului si a tuturor sfintilor, inaintea sfintiei voastre, cinstite parinte, ca am pacatuit cu mintea, cu gandul, cu ochii, cu urechile, cu picioarele, cu mainile si cu toate simturile mele trupesti si sufletesti, noaptea si ziua de fata si in ascuns, impotriva cerului si a pamantului, impotriva aproapelui, am facut cu voie si fara de voie ? si incepi astfel sa-ti citesti pacatele dupa hartie.? 
Dupa ce v-ati spovedit, aveti grija sa impliniti canonul si sa-l primiti cu dragoste si bucurie, nu cu neplacere si sila. Nimeni sa nu se intristeze daca este oprit de la Sfanta Taina pentru o vreme, crezand ca nu se mantuieste. Daca se afla sub canon si-l apuca astfel moartea, dar n-a mai savarsit pacate de moarte, mila lui Dumnezeu il primeste si se mantuieste. Pacatul, odata marturisit, a fost iertat de Dumnezeu prin gura preotului care zice: 
,,Sa te ierte pe tine, fiule sau fiica duhovniceasca, Dumnezeu de toate pacatele si faradelegile tale.? Sa tinem seama ca aceasta taina este atat de importanta pentru ca tine al doilea loc dupa botez. Cel care se spovedeste cum trebuie este ca si cand s-a botezat din nou. Daca nu te pazesti de pacatele de moarte, de cele strigatoare la cer, sau impotriva Duhului Sfant, te asemeni cu un pom care-si dezbraca haina cea frumoasa si o arunca la gunoi. Cei care fac cu stiinta pacate mari ca: preacurvia, desfranarea, avorturile, mergerea la vrajitoare, cei ce se leapada de ortodoxie si se fac sectanti, se leapada de Dumnezeu si alte pacate asemanatoare sa se astepte ca le va veni pedeapsa dumnezeiasca in vreun chip oarecare inca in lumea aceasta, chiar daca va fi mai tarziu: adica boli grele, suferinte, pagube, inchisoare, moarte. 
Acestia sa-i multumeasca lui Dumnezeu ca nu i-a lepadat, ci vrea sa-i curete prin suferinta ca sa fie buni pentru gradinile raiului celui curat. Caci pe cei pe care nu ii cearta Domnul pe aici, ii pastreaza ca pe niste uscaturi pentru focul vesnic al iadului. De aceea e bine sa frecam mereu rugina pacatelor de pe cazanul sufletului si al trupului nostru prin pocainta, frati crestini. Sa frecam pana se ia toata rugina, caci omul, cand pacatuieste, rugineste, cocleste si intr-un astfel de vas nu se poate pune ceva curat. 
Nu se poate impartasi cu Trupul si Sangele Scumpului nostru Iisus Hristos nici un om daca nu a facut pocainta adevarata, adica post, rugaciuni, metanii, osteneli, diferite fapte bune, chiar ajunari - unii care pot. Sa fugim ca de foc de toate pacatele mari si mici de care ati auzit, cu riscul de a primi moartea ca sfintii mucenici, caci numai asa vom dovedi si noi ca-L iubim pe Dumnezeu, pazindu-ne cat mai curati si implinind sfintele Luiporunci . Rugaciune 
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, primeste marturisirea noastra, deschide mintea si inima tuturor celor ce au ascultat si vor asculta aceste cuvinte, ca nici unul sa nu fie inselat de diavol. Da-ne tarie si putere si fa-ne ca sa ne marturisim drept si cu pocainta inaintea fetei tale, ca sa fim si noi partasi imparatiei cerurilor si sa ne mantuim impreuna cu toti crestinii si sfintii in vecii vecilor. Amin.






Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.