luni, 1 noiembrie 2010

DESPRE PUTEREA MILOSTENIEI SI POCAINTA CEA ADEVARATA

Fiindcă  în cuvintele Evangheliei ati auzit la fericirea a cincea pe Mântuitorul nostru zicând: Fericiti cei milostivi, că aceia se vor milui, vom arăta printr-o oarecare istorioară cât poate înaintea lui Dumnezeu milostenia si cum ajută ea chiar si celor mai păcătosi dintre oameni, spre a se întoarce la pocăintă si spre a se împăca cu Dumnezeu, pe Care ei L-au supărat foarte mult cu păcatele si fărădelegile lor. Pentru a cunoaste adevărul în această privintă, ascultati cu atentie cele ce urmează:

Era un mare sihastru cu numele Pafnutie, pustnic având darul preotiei, desăvârsit în fapta bună si făcător de minuni. Odată acest mare sihastru a fost ispitit de gândul acesta: cu cine ar fi el asemenea la fapta bună si dacă mai este cineva dintre oameni care să-l întreacă pe el în lucrarea duhovnicească. Acesta poate a fost si un gând de mândrie, sau poate anume a venit acest gând în inima sa, ca Dumnezeu să-i arate lui tainele Sale, pe care el încă nu le cunostea.

Deci zăbovind gândul acela în inima lui, el a alergat la Dumnezeu prin rugăciune si s-a rugat să-i descopere acest lucru, adică să-i arate cine ar fi asemenea lui cu vietuirea duhovnicească sau de este cineva care îl întrece. Si asa rugându-se el cu stăruintă către Preabunul Dumnezeu, a auzit un glas, zicându-i: "Pafnutie, încă nu ai ajuns în măsura cutărui cimpoias care cântă pe la nunti în orasul Alexandria".

La auzirea acestor cuvinte, bătrânul sihastru a oftat, a suspinat din greu si s-a smerit foarte cu mintea si inima lui, zicându-si: "Dacă eu încă n-am ajuns la măsura acelui lăutar ce cântă pe la nunti si dacă acela este mai bun decât mine, apoi mare este puterea Mântuitorului meu. Nici n-am să mănânc si nici n-am să beau, până nu voi afla pe acel om minunat pe care mi l-a descoperit Domnul".

Si asa bătrânul pustnic si-a luat toiagul său si a pornit spre orasul Alexandria. Ajungând el acolo cu multă osteneală, căuta pe acel cimpoias întrebând din om în om până ce l-a aflat în casa lui, pregătindu-se tocmai atunci să se ducă spre a cânta la o nuntă. Acela când a văzut pe bătrânul sfânt cu barba albă ca zăpada si cu haine vechi, pustnicesti pe el, a căzut în ge-nunchi înaintea lui si s-a închinat până la pământ. Apoi, ducându-l în casă după obiceiul locului, i-a spălat picioarele sale cu apă rece, căci era mare căl-dură si fierbinteală, si apoi i-a pus masa.

Dar Sfântul Pafnutie i-a zis:

- Mă jur pe Dumnezeul Cel viu că nu voi gusta din masa ta, nici nu mă voi odihni la tine până ce nu-mi vei spune viata ta si care sunt faptele tale bune.

Iar cimpoiasul i-a spus:

- Sfintite Părinte, ce viată si ce fapte bune cauti la mine, un lăutar care supără pe Dumnezeu cântând pe la nunti?

Atunci sfântul sihastru i-a spus:

- Te jur pe Dumnezeu să nu tii taina ascunsă de mine, căci eu nu de voie am venit aici, ci sunt trimis la tine de îngerul Domnului.

Atunci cimpoiasul a spus:

- Ce lucruri vrei să auzi de la mine, părinte sfinte, că eu în viata mea am fost căpetenie de tâlhari si nu este păcat pe care să nu-l fi făcut. Iar acum, după cum vezi, sunt lăutar si cânt pe la nunti. Deci ce fapte bune poti să afli la un asemenea om?

Iar sfântul i-a zis:

- Eu am venit aici nu ca să-mi spui faptele tale cele rele, ci pe cele bune. Vezi că te-am jurat cu numele Domnului si nu poti să tăinuiesti cele ce caut eu de la tine. Căci eu cu multă osteneală, cu foame si cu sete, din munti depărtati am venit până la tine ca să mă folosesc.

Atunci cimpoiasul a chemat pe sotia sa si i-a zis:

- Adu, te rog, un scaun pentru sfântul bătrân, că iată stă în picioare si se osteneste după atâta cale.

După ce a stat bătrânul sihastru pe scaun, cim-poiesul a început a-i spune asa:

- Părinte sfinte, eu păcătosul si necuratul nu sunt vrednic să primesc în casa mea un om asemenea sfintiei tale, căci multe răutăti am făcut în viata mea. Dar fiindcă m-ai jurat cu numele Domnului si fiindcă zici că ai avut vestire de la înger să vii la mine păcătosul cel cu totul nevrednic, apoi îti voi spune sfintiei tale si unele fapte bune pe care le-am făcut pe vremea când eram sef de tâlhari si aveam sub conducerea mea mai mult de 30 de hoti, asemenea mie. Si iată ce am a-ti povesti:

Mergând noi odată călări pe cai si pe cămile pentru a mai prăda pe undeva - căci desi făceam prădăciuni mari si mai băteam pe unii, dar moarte de om n-am voit să fac niciodată -, deodată, mergând noi prin pustie, iată că întâlnim o fată foarte frumoasă la chip, care mergea pe o cărare. Cum au văzut-o tova-răsii mei, care erau si cam ametiti de vin, au vrut să o prindă si să o batjocorească. Iar aceea, văzându-se în această primejdie si cunoscând că eu sunt mai-marele lor, a alergat la mine cu lacrimi si s-a prins de picioarele mele rugându-se să nu o las pe mâna acelora ca să o batjocorească. Si mi-a spus:

- Eu, domnule vătaf, am pierdut niste vite si acum am rătăcit pe aici căutându-le si iată că am căzut în mâinile voastre, dar vă rog foarte mult, pentru Dumnezeu, nu mă lăsati. Fie-vă milă de mine care nu am pe nimeni în pustia aceasta ca să mă ajute, decât pe Bunul Dumnezeu.

Iar eu i-am zis:

- Nu te teme, fată, că nu ti se va întâmpla nimic. Numai îti cer ca si tu în viata ta să te rogi lui Dumnezeu să facă milă cu mine si să mă scape de primejdie si de moarte năprasnică.

Si asa am dat ordin la toti, ca nimeni să nu se atingă de ea, ci s-o lase să se ducă cu pace. Văzând biata fată că a scăpat din primejdie si de batjocură, mi-a sărutat picioarele si mi-a zis:

- Să-ti dea Dumnezeu plată în ziua judecătii si să aibă milă de tine precum si tie ti-a fost milă de mine.

Si zicând acestea, s-a dus în drumul ei...

Mai trecând apoi câtiva ani de hotie, s-a întâmplat că am dat peste altă fată tânără si frumoasă lângă cetatea Alexandriei în pădure, care tinea în mână o funie lângă un copac si se pregătea să se spânzure. Îndată ce au văzut-o tovarăsii mei, au prins-o si voiau să-si bată joc de ea. Dar eu le-am spus:

- Dati-i pace, să vedem ce are de gând.

Si am întrebat-o:

- Ce-i cu tine, fată?

Iar ea a răspuns:

- Văd că voi sunteti hoti. Deci vă rog pe voi să mă omorâti, aici, căci nu mai vreau să trăiesc. Iată, dacă nu soseati voi, cu funia asta eram gata să mă spânzur.

- Dar de ce?

- Un băiat de bun neam a vrut să mă ia în căsătorie. Dar acum nu mai vrea să mă ia pe mine pe motiv că sunt săracă; iar el are avere multă si de aceea vrea să ia pe o alta bogată, asemenea lui.

- Si ce ti-a zis mirele tău?

- Mi-a spus că dacă nu am o sută de galbeni de aur nu mă ia. Si eu am numai patru, că mama mea este văduvă si săracă.

Atunci mie mi s-a făcut milă foarte tare de frumusetea si tineretea ei si am zis către tovarăsii mei:

- Măi, dati fiecare dintre voi câte cinci galbeni.

Iar eu i-am dato sută, si asa cu totii i-am făcut fetei 250 de galbeni pe care i-am dat în mână, zicându-i:

- Du-te copilă cu Dumnezeu si să ai parte de o căsătorie fericită, numai ai grijă ca în rugăciunile tale să nu ne uiti nici pe noi!

Atunci biata fată, văzând această întâmplare fe-ricită care i-a schimbat necazul în bucurie, a lăcrimat si a zis:

- Să facă Dumnezeu milă cu voi, asa precum si voi m-ati miluit pe mine.

Plecând ea, am zis către însotitorii mei de tâlhărie:

- Vedeti, fratilor, că azi am avut fericita ocazie să scoatem un suflet de la moarte?

Unii din ei au si plâns de bucurie, că i-am oprit a face rău unui suflet deznădăjduit de viată. Apoi am aflat că, ducându-se ea la Alexandria si vestind tânărului că are atâtia galbeni, acela o ruga să meargă după el, si asa s-au făcut toate după dorinta lor.

Altădată, mergând noi prin văile muntilor, am găsit o altă femeie tânără, care abia se tinea pe picioa-re si plângea cu amar, că era gata să moară de foame.

Si am întrebat-o:

- Ce-i cu dumneata pe aici?

Iar ea, căzând în genunchi, a început a spune asa:

- Domnilor, nu vă cunosc, dar vă rog dacă aveti o bucătică de pâine, dati-mi, căci altfel mor de foame. Sunt sapte zile de când nu am gustat nimic, nici apă si nici hrană. Sotul meu este căpitan de vapor si a pierdut corabia într-o furtună, dar el a scăpat viu. Însă l-au condamnat la închisoare pe viată, învinuindu-l că n-a condus bine corabia si că de aceea a pierdut încărcătura în valoare de 5000 de galbeni. Si asa pe sotul meu l-au ridicat si toată averea noastră a fost luată. Încă si pe copiii nostri i-au luat. Iar eu de abia am scăpat cu fuga de n-am căzut în mâinile lor.

Asa am venit în pustia aceasta rugându-mă lui Dumnezeu ca ori să mor aici, ori, de este voia Lui să mai trăiesc, să facă milă cu mine si, cu judecătile pe care le stie, să facă minune cu mine ca să scap cu zile si să nu mă închidă si pe mine pe toată viata. Asa m-am rugat, fiind hotărâtă mai bine să mor aici de foame si de sete, decât să merg în cetate, unde stiu ce mă asteaptă.

Deci, văzând primejdia în care a căzut această familie, am zis către acea femeie necăjită:

- Femeie, cât ai zis că a pierdut sotul tău?

- Ca la 5000 de galbeni, a spus ea.

- Hai cu noi!

- Nu pot merge, căci, după cum vedeti, am slăbit foarte mult de foame si de sete.

Atunci i-am dat să mănânce pâine si să bea apă. Iar după putină odihnă întărindu-se, încet-încet a mers cu noi până la pestera noastră tâlhărească. Însă ea foarte se temea, nestiind ce hotărâre vom lua asupra ei. Când am ajuns la pesteră, ea a căzut în genunchi la rugăciune către Dumnezeu, apoi a zis către noi:

- Vă rog, fratilor, să vă fie milă de mine, căci vedeti în ce necaz sunt.

Atunci eu i-am zis:

- Femeie, eu sunt căpetenie peste banda aceasta de hoti. Priveste la vasul aceasta plin cu bani de aur. Ia-ti de aici 5000 de galbeni.

Iar femeia uimită, neavând în ce-i pune, si-a luat basmaua de pe cap si, numărând banii, i-a pus în ea. Apoi i-am dat pâine să se hrănească si, scotând-o până aproape de cetate, ne-am despărtit de ea, spunându-i:

- Du-te, femeie, si plăteste ceea ce datorati statului si scoate-ti sotul, copiii si averile voastre.

Aceasta, sfinte părinte, a fost în viata mea a treia faptă bună făcută cu femeile. Altă dată, mergând cu ceata mea de tâlhari prin pustie ca să ne ascundem prăzile ce le făcusem, am întâlnit doi oameni, frati de mamă după spusa lor. Acesti oameni erau numai în cămasă, desculti, cu capetele goale si foarte tristi. Eu, văzându-i, i-am întrebat:

- Unde mergeti voi asa prin pustia aceasta?

Iar ei au zis:

- Domnule, noi am avut sub paza noastră averea unui mare dregător împărătesc. Si fiind noi paznicii acelui aur, într-o noapte a venit o ceată de hoti, au spart casa dregătorului care tocmai atunci era plecat si au luat acea avutie în valoare de 10.000 de galbeni. Când a venit boierul a dat vina pe noi, spunând că am fost complici cu acei hoti la prădarea averii lui. Iar noi, văzând primejdia în care am căzut, am fugit, ca să nu ne ia în stăpânire si să ne pedepsească cu amare chinuri si închisoare.

Atunci eu le-am spus:

- Întoarceti-vă înapoi, căci pe boierul acela îl stiu eu (căci ei fuseseră hotii care l-au prădat) si o să-l facem să-si găsească toate lucrurile care i s-au furat, dar cu conditia să vă dea vouă pace.

Ei au zis:

- Noi, domnule, nu ne mai întoarcem, căci am auzit că acel boier vrea să ne piardă cu moartea.

- Nu vă temeti, le-am zis. Haideti cu noi!

Si asa ei au prins curaj si s-au întors. Iar când a înserat, ne-am dus cu ei la boier si i-am spus:

- Stii cine te-a prădat?

- Nu.

- Noi, pe care ne vezi. Apoi am adăugat: Iată lucrurile tale si banii tăi. Ia-le si să stii că dacă vei pedepsi pe acesti oameni nevinovati, apoi vom veni când nici nu gândesti si îti vom lua si averea si viata.

Si asa acela cu jurământ a făgăduit că nu-i va pedepsi pe acei oameni nevinovati, care adormiseră tocmai în vremea când noi am prădat pe acel boier.

După o vreme, Sfinte Părinte Pafnutie, am căzut si noi în mâna stăpânitorilor, că asa este viata de tâlhar. Ceata s-a desfiintat si eu am fost bătut si schingiuit. Am dat înapoi pe cât am putut din cele furate si fiindcă nu făcusem în viata mea moarte de om, am scăpat cu 20 de ani închisoare. După o vreme a fost o oarecare gratiere si mi s-au mai scăzut din ani si asa am venit si eu la casa mea având vârsta de peste 50 de ani.

Si văzând că nu am cu ce trăi, fiind foarte sărac, m-am apucat să cânt si eu din cimpoi pe la nunti, căci stiam bine să cânt din tineretile mele, ca să-mi câstig astfel pâinea cea de toate zilele. Si asa până azi îmi petrec zilele cu sotia mea, cu care, după ce am venit de la închisoare, m-am sfătuit să trăiesc în curătie, ca fratii, ea învoindu-se bucuroasă la acest lucru, fiind femeie cu frica lui Dumnezeu. La sfânta biserică mergem, din toată sărăcia noastră facem putină milostenie si, pe cât putem, ne rugăm si postim. Iată, sfinte părinte, aceasta este petrecerea noastră pe acest pământ.

Atunci Sfântul Pafnutie a zis:

- Frate, lasă cântările acestea lumesti care strică sufletele multora si hai cu mine la călugărie, iar pe sotia ta du-o la o mănăstire de călugărite.

Auzind ei de la sfântul bătrân aceste cuvinte, cu mare bucurie s-au făgăduit să facă cele poruncite lor. Si nu după multă vreme, cimpoiasul Ioan - căci asa îi era numele - a venit în pustie la sfântul staret. Iar acesta l-a pus într-o pesteră aproape de el si l-a învătat cum să se roage, dându-i o Psaltire în mână spre a o citi ziua si noaptea. Iar hrana cea de trebuintă odată pe zi o primea de la bătrânul.

Asa fericitul Ioan cimpoiasul a petrecut în sfânta pustnicie 15 ani, după care, văzându-si cu 40 de zile mai înainte sfârsitul, s-a mai spovedit o dată de tot ce gresise, s-a împărtăsit din mâna staretului celui sfânt cu Preacuratele Taine ale lui Hristos si, adormind în Domnul ca un fericit sihastru, s-a dus să se odihnească cu sfintii lui Dumnezeu întru desfătarea cea negrăită si vesnică.

Niciun comentariu:

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină