În rugăciune ţine-te de regula următoare: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece şi n-ai chef să te rogi, opreste-te, încălzeşte-ţi inima cu oarecare imagine vie – de pildă, cea a ticăloşiei tale, a sărăciei si orbirii tale duhovniceşti – sau prin gândul la marile binefaceri din fiecare clipă ale lui Dumnezeu faţă de tine şi de tot neamulomenesc, mai ales faţă de creştini, iar apoi roagă-te fără grabă, cu simţire caldă. Chiar dacă nu vei reuşi să citeşti toate rugăciunile, n-o să fie nici un necaz, iar folosul din rugăciunea nepripită şi caldă va fi mult mai mare decât dacă ai citi toate rugăciunile, dar în grabă, fără simţire. Voiesc cinci cuvinte a grăi cu mintea mea decât zece mii de cuvinte cu limba. Se înţelege, ar fi foarte bine dacă am putea spune cu simţire la rugăciune şi zeci de mii de cuvinte. Domnul nu-i părăseşte pe cei care se ostenesc pentru El şi stau îndelung înaintea Lui, cu măsura cu care măsoară aceştia, cu aceea le măsoară şi El, şi potrivit cu belşugul cuvintelor
adevărate din rugăciunea lor le trimite în suflet belşug de lumină, de căldură duhovnicească, de pace şi de bucurie. Bine este a te ruga vreme îndelungată şi neîncetat, dar nu toţi încap cuvântul acesta, ci cei cărora le este dat: cel ce poate să încapă, să încapă. Pentru cei ce nu sunt în stare să facă rugăciune vreme îndelungată este mai bine să facă rugăciuni scurte, dar cu suflet înflăcarat.
Fără ajutor haric tu nu poţi birui nici măcar o patimă, nici măcar un păcat; deci, cere totdeauna ajutor de la Hristos, Mântuitorul tău. El pentru asta a şi venit în lume, pentru asta a pătimit, a murit şi a înviat: să ne ajute nouă în toate, să ne dea în Duhul Sfânt putere spre facerea faptelor bune, să ne lumineze, să ne întărească, să ne împace. Spui: „Cum să te mântuieşti când la fiecare pas pândeşte păcatul şi în fiecare clipă păcătuieşti?” Răspunsul este simplu: la orice pas, în orice clipă cheamă-L pe Mântuitorul, adu-ţi aminte de Mântuitorul şi te vei mântui, şi îi vei mântui şi pe alţii.
Am parte de lumină şi căldură şi linişte când întorc sufletul meu pe de a-ntregul spre Soarele gândit,
Soarele dreptăţii, spre Hristos, Dumnezeul meu. Şi se topeşte gheaţa inimii mele, sunt înlăturate necurăţia şi stricăciunea ei, piere întunericul, fuge moartea duhovnicească, împărăteşte viaţa cerească, nimic pământesc nu mai are stăpânire asupra mea.
Când te rogi lui Dumnezeu, nu-ţi înfăţişa apropierea Lui decât astfel: gândeşte-te că în fiecare clipă respiri prin El, te mişti, te luminezi, te linişteşti, te mângâi şi te întăreşti – într-un cuvânt, trăieşti – prin El, după spusa Scripturii: Că întru Dânsul viem şi ne mişcam şi suntem. Cel ce dai tuturor viaţă şi suflate… Aproape de tine este Dumnezeu (Cuvântul), in gura ta şi în inima ta… De vei mărturisi cu gura ta pe Domnul Iisus şi vei crede în El cu inima ta, te vei mântui.
Când eşti foarte tânăr sau când trăieşti viaţa lumii păcătoase, îi cunoşti pe Hristos Mântuitorul şi pe vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omenirii – satana – doar după nume si crezi că Hristos este departe de tine, în cer, iar diavolul este el undeva, numai că nu aproape şi nu în jurul tău; şi chiar dacă auzi că el e rău, crezi că răutatea lui nu te ajunge şi pe tine. Cand ajungi însă la vârsta coaptă şi intri în viata de nevoinţă, când slujeşti lui Dumnezeu cu conştiinţa curată, atunci încerci în inimă şi jugul cel bun al Mântuitorului, şi jugul cel greu şi nesuferit al satanei, care ne necinsteşte fără cruţare.
Când te rogi Domnului caută cu ochii cei lăuntrici înăuntrul tău, asupra sufletului tău; Domnul este acolo, în gândurile tale şi în mişcările inimii tale, la fel ca în afara ta şi peste tot locul. Aproape de tine este El, în gura Ta şi în inima Ta, nu doar în ceruri sau în adânc.
Inima noastră moare în fiecare zi de moartea duhovnicească. Rugăciunea fierbinte cu lacrimi este înviere a ei, începătură a răsuflării ei. Dacă omul nu se roagă în fiecare zi cu căldură duhovnicească, el moare duhovniceste grabnic.
Când te va acoperi pe tine, ticălosul, întunericul– îndoiala, trândăvia, deznădejdea, tulburarea– cheamă cu toata inima preadulcele nume al lui Iisus Hristos. În el vei afla toate: şi lumină, şi întărire, şi nădejde, şi mângâiere, şi linişte; vei afla însăşi bogăţia, milostivirea, îndurarea – toate acestea le vei afla într-un singur nume, cuprinse ca într-o bogată vistierie.
Rugăciune de pocăinţă
Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştrii, al lui Avraam, al lui Isac şi al lui Iacov şi al seminţiei lor celor drepte, Celce ai făcut cerul şi pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale; pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi.
Nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel Preaânalt, bun, îndelulg-răbdător şimult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor.
Tu Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor, spre mântuire. Aşadar Tu, Doamne, Dumnezeule celor drepţi, n -ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacov, care nu Ţi-au greţit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie, păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult de căt nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi la înălţimea cerului, din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Străns sunt eu cu multe cătuşe, încât nu pot să-mi ridic capul şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am măniat şi rău am făcut am făcut înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci foarte urâte am făcut, înmulţindu-mi smintelile.
Dar acum îmi plec genunchii inimii, rugând bunătatea Ta şi zicând: Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc; însă tot eu cer, şi nici mă osândi la întuneruc sub pământ, căci Tu eşti , Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuieşte-mă pe mine, nevrednicul, după mare mila Ta şi te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele; căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu