duminică, 31 octombrie 2010

NE RASPUNDE DUMNEZEU LA RUGACIUNI?


Ce putem face pentru ca Dumnezeu sa ne asculte rugaciunile?

Cum sa ne rugam... în asa fel încât sa ne fie ascultate rugaciunile

Ai cunoscut vreodata pe cineva care sa se încreada în Dumnezeu din toata inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietena buna care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare saptamâna îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viata ei pe care îl încredinta în grija lui Dumnezeu. Si, invariabil, în fiecare saptamâna eram martora la un lucru neobisnuit facut de Dumnezeu ca raspuns la rugaciunea ei din acea saptamâna. Nici nu-ti poti închipui cât de greu îi este unui ateu sa fie nevoit sa constate acest lucru saptamâna de saptamâna! Dupa o vreme, nu mai merge sa argumentezi ca totul este o „coincidenta”...

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugaciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindca ea avea o relatie cu El si voia sa faca voia Lui. Si, într-adevar, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera ca El are dreptul de a o îndruma în viata si ea chiar se bucura ca asa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legatura cu diferite lucruri, facea ceva firesc, data fiind legatura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toata încrederea si-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorarile ei si despre orice altceva se întâmpla în viata ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese ca Dumnezeu dorea ca ea sa se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viata ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptura: „Îndrazneala pe care o avem la El este ca daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta.”1 „Caci ochii Domnului sunt peste cei neprihaniti, si urechile Lui iau aminte la rugaciunile lor...”

                Atunci cum se face ca Dumnezeu nu ia aminte la rugaciunile tuturor oamenilor?

     Poate deoarece nu toti oamenii au o legatura personala cu El... Or fi stiind ei ca exista Dumnezeu, poate chiar I se închina din când în când. Cât despre cei care nu par sa primeasca niciodata raspuns la rugaciunile lor... probabil ca lucrurile stau astfel din cauza ca nu au o relatie personala cu Dumnezeu si, mai mult, niciodata nu au primit de la Dumnezeu iertarea completa pentru pacatele lor. Te întrebi ce legatura are una cu alta?! Îti explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurta ca sa mântuiasca, nici urechea Lui prea tare ca sa auda, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despartire între voi si Dumnezeul vostru; pacatele voastre va ascund Fata Lui si-L împiedica sa v-asculte!

Este destul de normal sa simtim aceasta despartire de Dumnezeu. Ce se întâmpla de obicei când oamenii încep sa-L roage ceva pe Dumnezeu? Îsi încep rugaciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie sa ma ajuti cu problema asta...” Apoi fac o pauza si reiau: „Sunt constient de faptul ca nu sunt o persoana perfecta... ca, de fapt, nu am nici un drept sa Te rog acest lucru...” Iata, oamenii îsi dau seama ca sunt pacatosi... si îsi mai dau seama ca nu doar ei îsi dau seama de acest lucru, ci si Dumnezeu! Si atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu sa pacalesc?” Însa ceea ce s-ar putea sa nu stie ei... este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate pacatele. E posibil sa nu stie ca pot începe o relatie cu Dumnezeu si ca atunci Dumnezeu îi va auzi... Va lua aminte la rugaciunile lor.

Pe ce se bizuie rugaciunile noastre?

          Mai întâi trebuie sa ai o relatie cu Dumnezeu. Închipuie-ti ca un student se duce la rectorul universitatii sale (pe care nici nu-l cunoaste, de altfel) si îl roaga sa îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce sanse de reusita ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza ca rectorul nu este un iresponsabil!) Dar daca fiica rectorului si-ar ruga tatal s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindca se cunosc si, mai mult chiar, au o relatie. Relatiile pe care le avem cu ceilalti schimba totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectiva este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaste si ia aminte la rugaciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Pastorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele si ele Ma cunosc pe Mine... Oile Mele asculta glasul Meu; Eu le cunosc si ele vin dupa Mine. Eu le dau viata vesnica, în veac nu vor pieri si nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”

Asadar, Îl cunosti pe Dumnezeu cu adevarat? Dar El te cunoaste? Ai o relatie cu El, care sa îti garanteze ca ia aminte la rugaciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; exista mai degraba la nivel teoretic decât practic? Daca Dumnezeu este departe de tine sau daca nu esti sigur(a) ca Îl cunosti, citeste aici cum poti începe o relatie cu El chiar acum: Cunoasterea personala a lui Dumnezeu.

Precis îmi va asculta Dumnezeu rugaciunea?

Iisus Hristos le face o oferta extrem de generoasa acelora care Îl cunosc cu adevarat si se bizuie pe El: „Daca ramâneti în Mine si daca ramân în voi cuvintele Mele, cereti orice veti vrea si vi se va da.” Sintagmele „a ramâne” în El si „daca ramân în voi cuvintele Mele” înseamna sa ne ducem viata luându-L si pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are sa ne spuna. Atunci putem sa-L rugam orice dorim. Iata o alta conditie: „Îndrazneala pe care o avem la El este ca, daca cerem ceva dupa voia Lui, ne asculta. Si daca stim ca ne asculta, orice I-am cere, stim ca suntem stapâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Dumnezeu ne asculta rugaciunile potrivit voii Sale (si pe masura întelepciunii, a sfinteniei Sale, a dragostei pe care ne-o poarta etc.).

Stii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim ca stim ce vrea Dumnezeu... fiindca noua ni se pare ca un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem ca la fiecare rugaciune este doar un singur „raspuns” potrivit, gândindu-ne desigur ca ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Si atunci lucrurile se complica. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp si nu stim toate lucrurile. Noi detinem doar anumite informatii despre o situatie si despre efectele din viitor pe care o anumita actiune le va avea asupra situatiei respective. Dar Dumnezeu ne întelege pe deplin situatia. Numai El stie ce efect va avea o anumita actiune asupra vietii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea sa depaseasca cu mult ideile noastre cele mai îndraznete. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca sa faca ceva pur si simplu fiindca am ajuns noi la concluzia ca asta trebuie sa vrea.

Ce doreste Dumnezeu sa faca pentru noi?
As putea umple pagini întregi cu intentiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveste. Toata Biblia ne descrie ce fel de relatie doreste Dumnezeu sa aiba cu noi si ce fel de viata vrea sa ne daruiasca. Iata mai jos doar câteva exemple:

„Totusi Domnul asteapta sa Se milostiveasca de voi si Se va scula sa va dea îndurare, caci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toti cei ce nadajduiesc în El!” Ai auzit? „Domnul asteapta sa Se milostiveasca de tine.” „Caile lui Dumnezeu sunt desavârsite... El este un scut pentru toti cei ce alearga la El.”8 Domnul iubeste pe cei ce se tem de El, pe cei ce nadajduiesc în bunatatea Lui.

Si totusi, cea mai mare dovada de dragoste si de devotament pe care ne-a aratat-o Dumnezeu este aceasta, descrisa de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât sa-si dea cineva viata pentru prietenii sai” - adica exact ceea ce a facut Isus pentru noi. Si atunci: „Daca Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastra? El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sau, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, împreuna cu El, toate lucrurile?”

De ce unele rugaciuni nu sunt „ascultate”?

        Unii oameni se îmbolnavesc si chiar mor; altii au probleme financiare; altii se pot confrunta cu diferite alte dificultati. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune sa ne lasam grijile în seama Sa. Chiar si când o situatie ramâne apasatoare: „Aruncati asupra Lui toate îngrijorarile voastre, caci El Însusi îngrijeste de voi.” Chiar daca situatia pare scapata de sub control, totusi nu este... Chiar atunci când lumea întreaga pare sa se prabuseasca, Dumnezeu ne poate ajuta sa ramânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscator ca Îl cunoaste pe Dumnezeu.

         „Domnul este aproape. Nu va îngrijorati de nimic; ci în orice lucru, aduceti cererile voastre la cunostinta lui Dumnezeu, prin rugaciuni si cereri, cu multumiri. Si pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, va va pazi inimile si gândurile în Hristos Iisus.” Solutiile, rezolvarile pe care le poate gasi Dumnezeu la problema respectiva depasesc cu mult tot ce am crede noi ca este cu putinta. Probabil ca orice persoana care-L urmeaza cu adevarat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viata sa. Însa chiar daca situatia nu se îmbunatateste, în ciuda problemelor cu care ne confruntam, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Va las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o da lumea. Sa nu vi se tulbure inima, nici sa nu se înspaimânte.”

              În aceasta clipa (când situatia este înca încâlcita), Dumnezeu ne cere sa ne încredem în El în continuare - sa „umblam prin credinta, nu prin vedere”, dupa cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinta oarba. Ci este vorba ca ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Masina care merge pe un pod solid se sprijina în totalitate pe soliditatea podului; nu conteaza ce crede soferul, ce gândeste sau ce discuta cu pasagerul de lânga el. Masina ajunge în siguranta la celalalt capat al podului datorita soliditatii podului, în care soferul a ales sa creada de la bun început.

      În mod asemanator Dumnezeu ne cere sa ne încredem în integritatea si în caracterul Sau... în îndurarea, în dragostea, în întelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire vesnica; de aceea îti pastrez bunatatea Mea.” „Popoare, în orice vreme, încredeti-va în El, varsati-va inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adapostul nostru.”

În concluzie... Cum sa ne rugam

Dumnezeu asculta rugaciunile copiilor Sai (adica ale acelora care L-au primit în viata lor si cauta sa-L urmeze). El ne roaga sa aducem în rugaciune orice ne preocupa si El se va ocupa de problema respectiva cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntam cu dificultati, trebuie sa ne aruncam îngrijorarile asupra Sa si vom primi pace de la El, în ciuda situatiei neprielnice. Credinta si nadejdea noastra se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoastem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

vineri, 29 octombrie 2010

FACA-SE VOIA TA!


Daca ziua de azi imi va aduce necaz sau bucurie,
Pe toate Doamne ti le incredintez Tie.
Faca-se voia Ta, de-i buna sau rea
Iti multumesc pentru orice imi vei da.

Ma tine de mana ca pe un copil mic
Fara Tine Doamne nu sunt nimic.
Si cele rostite si cele ce fac
Si cele ce vin peste mine in acest veac

Sa le indur, sa le trec ca fiind de laTine
Sa ma rog, sa cred, sa nadajduiesc
Sa iert, sa iubesc si sa fac numai bine.

sursa:crestin ortodox

miercuri, 27 octombrie 2010

Mainile Intinse....



Mainile intinse reprezinta dureroasele nevoi ale lumii – foamea duhovniceasca, foamea trupeasca etc., la a caror alinare suntem chemati sa ajutam prin ceea ce dam. Ele reprezinta marea foamete duhovniceasca ce exista in lume – golul de Dumnezeu din fiecare inima – pe care numai Hristos il poate umple. Dam si noi, dar intai da El. Oricat de mult am da, nu este decat o particica din ceea ce primim. Cand e vorba de dat lui Dumnezeu, nu exista un minim sau un maxim. Nici un pret nu e prea mare pentru El, Care este Margaritarul Cel de Mult Pret. Cum trebuie sa dam lui Dumnezeu? Iata cateva indrumari.

Sa dai dupa posibilitati

Problema este ca cele mai multe din daniile facute bisericii sunt disproportionate fata de ceea ce avem, fata de cat castigam. Nu este important cat da un crestin, ci cat da in comparatie cu posibilitatile sale. Un dar nu trebuie sa fie mare spre a fi semnificativ. El este mare sau mic in comparatie cu celelalte bunuri pe care le avem. Una din pildele cele mai insemnate de milostenie crestineasca este cea a vaduvei sarace care a venit la Templu intr-o zi si a dat "tot ce avea". Nu era cine stie ce, dar a facut sa sune clopotelul de la cutia darurilor, iar pe Hristos L-a facut sa-i aduca o lauda ce va continua sa rasune peste veacuri: "Adevarat graiesc voua, ca aceasta vaduva saraca a aruncat in cutia darurilor mai mult decat toti ceilalti. Pentru ca toti au aruncat din prisosul lor, iar ea din saracia ei a aruncat tot ce avea, toata avutia sa" (Marcu 12, 43-44).

Sa dai cu dragoste 



Dati pe masura blagosloveniei pe care ati primit-o de la Dumnezeu. Apoi, dati cu dragoste. Adevarata daruire crestina incepe cu propria mea daruire lui Hristos, si porneste din ea, zicandu-ti: "Nu da, daca nu-L iubesti pe Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul simbolic al celor nepasatori." Si dimpotriva, dania crestina spune: "Daca Il iubesti pe Dumnezeu, fa ca darul tau sa arate marimea iubirii tale."

Sa dai cu marinimie

Sa dai dupa posibilitati, cu dragoste. Sa dai cu marinimie. "Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera." Cand e vorba sa dai pentru Dumnezeu si pentru lucrarea Sa, daca e sa gresesti, greseste prin marinimie, asa cum ai face daca cineva drag ar fi in nevoie si ti-ar cere ceva. Treci dincolo de cele practice si incearca cele duhovnicesti. "Cel ce seamana cu imbelsugare, cu imbelsugare va si secera", scrie Pavel intr-una din epistole. Da cu imbelsugare, si cu imbelsugare vei primi.

Sa dai cu intelepciune

Sa dai dupa posibilitati, cu dragoste si cu marinimie. Multe dintre monedele antice grecesti aveau pe ele o bufnita. Ea trebuia sa le aduca aminte oamenilor sa fie la fel de intelepti ca bufnitele la cheltuirea banilor. Cum isi cheltuieste crestinul banii cu intelepciune? Crestinul intelept va sta si va face doua coloane. Coloana intai va purta titlul: pentru ce traim?, iar coloana a doua: cat cheltuim pentru aceasta? Nu vom putea determina cu intelepciune cat sa cheltuim, pana ce nu ne dam seama pentru ce traim. Lucrurile pentru care traim determina
ceea ce facem cu bunurile noastre. Sa dai de bunavoie Sa dai dupa posibilitati, cu dragoste, cu marinimie si cu intelepciune. Sa dai de bunavoie! "Fiecare sa dea", spune Sfantul Pavel, "cum socoteste cu inima sa, nu cu parere de rau sau din sila, caci pe cel care da cu voie buna Dumnezeu iubeste" (II Cor. 9, 7). Da din toata inima, de bunavoie.

Sa dai cu smerenie

Sa dai dupa posibilitati, cu dragoste, cu marinimie, cu intelepciune si de bunavoie! Si, in sfarsit, sa dai cu smerenie. Hindusii trebuie sa-si duca darurile de multumire la preotul local in felul urmator. Ei cad in genunchi, inchid ochii si apoi pun darul in mainile preotului. Intrebati de ce fac astfel, ei raspund: "Inchidem ochii fiindca ne rusinam sa aducem atat de putin. Ne rusinam fiindca oricat de mare ne-ar fi darul, este neinsemnat daca il asemuim cu dragostea Lui pentru noi. Deci cand ne aducem darul, cadem in genunchi cu adanca smerenie."

Indiferent cat dam lui Dumnezeu, se cuvine sa inchidem ochii si sa cadem in genunchi cu smerenie pentru ca aducem asa de putin, cand ne gandim la cat de mult a dat El pentru noi pe Cruce si inca da.

Anthony M. Coniaris



Militarii din Timişoara au avut hram la biserica lor


Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împreună cu un sobor impresionant de preoţi şi diaconi, a slujit Sfânta Liturghie de sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Biserica Militară din Timişoara, care şi-a prăznuit cu această ocazie hramul.
La Sfânta Liturghie au participat cadrele militare din cadrul Brigăzii 18 Infanterie "Banat", în frunte cu generalul de brigadă Gheorghe Simina, comandantul unităţii, precum şi mulţi credincioşi.
Preasfinţitul Părinte Paisie a transmis conducerii unităţii şi tuturor soldaţilor prezenţi şi familiilor lor binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Nicolae al Banatului, dragostea sa părintească şi, în acelaşi timp, purtarea de grijă prin rugăciunile pe care Biserica le înalţă lui Dumnezeu pentru iubitoarea de Hristos oaste a ţării.
În cuvântul rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a menţionat: "Nădăjduim, mai presus de toate, în ajutorul, mila şi dragostea lui Dumnezeu că Biserica şi Armata vor rămâne împreună slujitoare ale unui singur Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, înviat din morţi şi slujitoare a poporului binecredincios, adică a tuturor acelora care se pun sub steagul creştinătăţii sau sub steagul armatei creştine".
Istoricul Bisericii Militare
Biserica Militară din Timişoara a fost sfinţită prima data în anul 1935, în timpul lui Carol al II-lea, de către episcopul militar dr. Ioan Stroia de Alba-Iulia şi de episcopul dr. Grigore Gheorghe Comşa al Aradului şi a primit hramul "Învierea Domnului".
Biserica a fost sfinţită pentru a doua oară la 26 octombrie 2000 de către Înalt Preasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, când a primit şi hramul Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Contrucţia datează din anii 1740-1750 şi este unul dintre cele mai vechi aşezăminte din oraş păstrate, alături de Spitalul Militar, Tibunal şi Complexul Bastion, şi face parte din complexul arhitectural al cetăţii vechi a Timişoarei.
Pictura lăcaşului de cult a fost realizată între anii 2000 şi 2003 de către familia de pictori bisericeşti Ion şi Ana Bădilă. De la 1 februarie 2008, biserica deserveşte şi ca biserică parohială pentru credincioşii din Zona Cetate a Timişoarei, aproximativ 730 de familii, şi are patru preoţi slujitori, paroh fiind părintele Marcel Vlaicu.

Linistea sufleteasca


Un frate de la Chilii era tulburat de traiul in singuratate. S-a dus la avva Teodor de la Ferme si l-a intrebat ce sa faca. Batranul i-a zis: "Mergi, smereste-ti gandul, supune-te si traieste laolalta cu altii". Dupa un timp. se intoarce la batran si-i zice: "Nu-mi gasesc linistea nici impreuna cu altii". Batranul ii zice: "Daca nici singur, nici cu altii nu-ti gasesti linistea, de ce te-ai facut calugar? Oare nu ca sa induri necazuri? Spune, de cati ani porti schima?“. "De opt ani", a raspuns el. Atunci batranul i-a zis: "Eu port schima de saptezeci de ani si nici o singura zi n-am fost linistit. Si tu, in opt ani, vrei sa dobandesti linistea?". Auzind acestea, fratele a plecat intarit.
 


marți, 26 octombrie 2010

Mănăstirile din Moldova - partea a II - a



Urmează să vedeţi partea a II-a a "Mănăstirilor din Moldova"
Mănăstirea Văratec
La 12 km de Târgu Neamţ şi la 40 km de Piatra-Neamţ, amplasată într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Văratec este, fără îndoială, unul dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate monumente ale judeţului Neamţ. În anul 1900 un puternic incendiu mistuie cea mai mare parte a chiliilor, arzând şi acoperişul bisericii mari împreună cu cele două turle de lemn care se adăugaseră ulterior, şi care nu au mai fost refăcute. Actualul complex de clădiri din incinta mănăstirii Văratec s-a construit după incendiul din 1900, doar zidul înconjurător - ridicat între 1808-1812 - păstrându-se în forma sa iniţială.

Mănăstirea Agapia

De la Văratic se ajunge la Mănăstirea Agapia fie pe scurtătura tăiată prin pădure către nord, trecând prin Filioara (DC 168), fie revenind în şoseaua naţională, pentru ca după 4 km să ne îndreptăm spre vest pe DJ 155 D, fie pe un drum forestier de un pitoresc deosebit. Faţă de Piatra Neamt, mănăstirea se află la 43 km, iar faţă de Târgu Neamţ la 9 km.
Mănăstirea Agapia este unul dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate monumente din această parte a ţării, căutat de un mare număr de vizitatori dornici să vadă o străveche vatră de credinţă şi cultură, dar şi un nepreţuit tezaur de artă, unic prin capacitatea sa de a dezvălui specificul şi originalitatea spiritualităţii româneşti.
Distrusă de o avalanşă de zăpadă chiar într-o zi de Paşte, biserica lui Agapie a fost refăcută pe o altă temelie în "Poiana lui Eufrosin" aflată în apropiere, primind hramul puţin obişnuit "Minunea Arhistrategului Mihail din Colose", care se mai serbează şi astăzi în ziua de 6 septembrie. Abia la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor s-a construit o biserică pe actualul amplasament al sihăstriei de la Agapia din Deal (Agapia Veche), atunci când şi biserica din "Poiana lui Eufrosin" s-a ruinat şi nu a mai putut fi folosită.

Mănăstirea Sihăstria
Urcând pe valea tot mai îngustă dar tot mai darnică în frumuseţi a pârâului Secu, ajungem la Mănăstirea Sihăstria (16 Km de Târgu Neamţ şi 63 Km de Piatra-Neamţ), al cărui ansamblu arhitectural se întinde pe un platou însorit din coasta muntelui, în aşa numita "Poiană a lui Atanasie".
Conform unei însemnări din Pomelnicul ctitoricesc al mănăstirii, şapte monahi ai Mănăstirii Neamţ ar fi întemeiat aici o mică sihăstrie, în jurul anului 1640. 

Mănăstirea Neamţ
După ce lăsăm în urmă ultimele case din Vânători şi străbatem "Braniştea" în care au crescut în egală măsură copaci şi legende, abandonăm şoseaua principală îndreptându-ne spre rezervaţia "Dragoş Vodă" (DJ 155 C) şi mai departe, către Mănăstirea Neamţ, cea mai veche şi cea mai importantă aşezare monastică a Moldovei.
În decursul vremii Mănăstirea Neamţ a ţinut faclia aprinsă a ortodoxiei atât în Ţările Române cât şi în întreg spaţiu sud-est european.
Încă de la formarea acestui aşezământ monahal, călugarii s-au îndeletnicit cu artă scrisului şi a meşteşugului în „arta de frumos” specific în timpul respectiv numai vieţii monahale. Mai târziu, în timpul Sfântului Paisie apar traducerile, ca apoi în secolul al XIX-lea să ia fiinţă şi tiparul în această mare Lavra.
Pentru multe mănăstiri, Mănăstirea Neamţ a fost un simbol de inspiraţie.

Mănăstirea Secu
La aproximativ 22 km de oraşul Târgu Neamţ, pe valea pârâului Secu (DC 160), ce se deschide în stânga şoselei care duce spre Pipirig şi Poiana Largului peste Muntele Petru Vodă, se păstrează o altă nestemată încrustată pentru veşnicie în diadema vestitelor focare de credinţă şi spiritualitate românească ale judeţului Neamţ: Mănăstirea Secu.
Aşezată într-o fermecătoare poiană ce se întinde la poalele Muntelui Vasan, protejată din toate părţile de înălţimi împădurite, Mănăstirea Secu are aspectul unei impresionante fortăreţe, fiind înconjurată de ziduri impunătoare ce se îmbină la colţurile incintei cu puternice turnuri de apărare.


Mănăstirile din Moldova


Mulţi dintre voi nu cred că au plecat în concediu, acum ar fi timpul. Destinaţia? ... de mare nici nu se pune problema, prea rece apa, prea frig. Eu zic că cel mai frumos ar fi să vizitaţi minunăţiile din ţara noastră.
 Mănăstirea Tazlău
Mănăstirea Tazlău - mănăstire de călugari cu hramul Naşterea Maicii Domnului, situată în localitatea Tazlău la 36 km sud de Piatra Neamţ, este o ctitorie din 1497 a lui Stefan cel Mare pe locul unei foste biserici de lemn construită de Alexandru cel Bun. 
Aşezată la poalele Măgurii Tazlăului, într-o regiune de un pitoresc deosebit, Biserica "Naşterea Maicii Domnului" a Mănăstirii Tazlău se numără printre cele mai importante monumente ale judeţului Neamţ.
Lucrările la construcţia bisericii cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" au început la 4 iulie 1496, construcţia fiind încheiată la 8 noiembrie 1497, după cum se consemnează în pisania aşezată în dreapta uşii de la intrare în pronaos. În 1514 mănăstirea a fost prădată de cetele secuieşti ale pretendentului la tron, Trifăilă. În 1835 biserica Mănăstirii Tazlău este transformată în biserică parohială, servind cu prioritate nevoilor satului.
Mistuitorul incendiu din februarie 1879 a marcat de fapt sfârşitul vieţii mănăstireşti la Tazlău. Monumentul a fost ulterior refăcut ca biserică parohială (statut obţinut în anul 1894). Se pare că la Tazlău a funcţionat o veche şcoală de pisari şi dieci, care transcriau diferite manuscrise pentru nevoile de cult şi la care - în secolul al XIX-lea - erau primiţi şi unii copii din sat.
 Mănăstirea Tarcău

Pe valea Tarcăului, la mai mult de 15 km de confluenţa acestui râu cu Bistriţa şi la 43 km de Piatra-Neamţ, între localităţile Brateş şi Ardeluţa, o poiană deschisă la margine de pădure formează cadrul natural al Mănăstirii Tarcău, cunoscut până nu demult drept Schitul Tarcău, schit de călugări.Din Pomelnicul ctitorilor scris în limba română, cu litere chirilice, aflăm că biserica s-a construit "în zilele binecredinciosului marelui domn şi împărat a toată Rusia, Nicolae Pavlovici, cu bagoslovenia preasfinţitului arhiepiscop şi mitropolit al Moldovei, Kiria Kir Veniamin, la anul 1833.." de către ieroschimonahul Avramie şi alţi donatori.    
Mănăstirea Pângăraţi
Nu departe de Bisericani, urmând soseaua Piatra Neamt - Bicaz (DN15), un drum colateral urcă pâna în apropierea hidrocentralei "Dimitrie Leonida" de la Stejaru, unde se află un alt ansamblu monumental care poate fi reperat de la mare distanţă. Aici, la răsărit de Muntele Botoşanu, pe care constructorii l-au străpuns cu un tunel de aducţiune lung de aproape 5 km, pe malul stâng al pârâului Pângaraţi, se află Mănăstirea Pângărati, un aşezământ de veche tradiţie de pe valea Bistriţei.
Denumirea de Pângarati provine după istoricul Nicolae Iorga de la un posibil călugar Pângrăţie care "se pare a fost un pustnic de demult dând numele pârâului din apropiere". Marele istoric spune ca numele de Pângarati nu are "nici un amestec unei idei de pângărire".
-Biserica Mănăstirii Pângăraţi a fost zidită în anul 1560 de către evlaviosul domn Alexandru Lăpuşneanu şi s-a sfinţit de către Grigorie Mitropolit al Socevei, la leat 7068 (1560) dupa cum ne istoriseşte pisania mănăstirii.
 Mănăstirea Bistriţa
 
Între vetrele de credinţă ortodoxă şi de cultură românească ce înnobilează trecutul acestei ţări, Mănăstirea Bistriţa ocupă un loc deosebit, numărându-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale, adăpostind oseminte domneşti şi fapte de neuitat din istoria şi viaţa spirituală a poporului nostru.Situată la aproximativ 8 km de limita vestică a oraşului Piatra-Neamţ, în comuna Viişoara (actualmente comuna Alexandru cel Bun), Mănăstirea Bistriţa a dăinuit timp de peste şase veacuri la adăpostul culmilor împădurite care o înconjoară, înfruntând - ca toate lăcaşurile noastre de credinţă şi cultură - năpraznicele încercări ale istoriei.
 După tradiţie, începuturile obştei monahale din Bistriţa moldavă s-ar situa în timpul domniei lui Petru I Muşat, la asfinţit de secol XIV, când s-a ridicat aici o modestă bisericuţă de lemn, prin osteneala ieromonahului Pafnutie. În locul acesteia, Alexandru cel Bun a zidit - în 1402 - o frumoasă biserică de piatră, de peste 30 m lungime, cu pronaos, gropniţă, naos şi altar, pentru a-i fi loc de veşnică odihnă, lui şi familiei sale.După ce în 1418 Doamna Ana a fost aşezată sub lespedea din gropniţa bisericii, la 1 ianuarie 1432 a fost adus şi Alexandru cel Bun în mormântul dinainte pregătit, încheind astfel o domnie lungă şi rodnică pusă în slujba întăririi statului feudal şi principalelor instituţii ale acestuia.La sfârşit de veac, în 1498, Ştefan cel Mare şi-a înscris numele printre ctitorii de la Bistriţa ridicând o impunătoare clopotniţă cu paraclis, după cum rezultă şi din inscripţia votivă încastrată în peretele sudic al construcţiei.
 Mănăstirea Bisericani
Mănăstirea Bisericani este o mănăstire ortodoxă, cu obşte de călugări, situată în satul Scăricica, comuna Viişoara, în judeţul Neamţ (la doi kilometri mai jos se află satul Scăricica, iar la cinci kilometri sud, comuna Viişoara). Mănăstirea este situată la 12 kilometri vest de oraşul Piatra Neamţ, pe soseaua Piatra Neamţ – Bicaz.
Dupa secularizarea averilor mănăstireşti, în anul 1863, Mănăstirea Bisericani este părăsită şi cade pradă intemperiilor. Mai târziu devine penitenciar şi starea sa se degradează şi mai mult fiind părăsită după circa 10 ani.
Între 1924-1930 începe un amplu proces de restaurare şi reconstrucţie. Forma, aspectul actual al Mănăstirii Bisericani este căpătată cu ocazia acelor lucrări. Din 1959 până in 1991 a purtat rolul de schit al Mănăstirii Bistriţa aflată în satul vecin Bistriţa. După 1991 redevine mănăstire.

 Mănăstirea Durău

Manăstirea Durău este situată în staţiunea balneo-climaterică Durău, in estul munţilor Ceahlău, la o distanţă de 5 kilometri faţă de cascada Duruitoarea, de la care, după tradiţie, şi-ar fi luat numele. Prin asezarea ei atât de izolată şi prin poziţia naturală pe care o ocupă în Moldova, mănăstirea Durău a fost multă vreme cea mai râvnită aşezare isihastă de sub Ceahlău.

10 minuni ale lumii despre care nu stiai


Poate ca unii ati mai vazut si mai cunoasteti aceste minuni ale lumii, dar cu siguranta nu sunt la fel de cunoscute ca faimoasele “sapte minuni ale lumii” . In ciuda acestui fapt, fiecare dintre ele au un motiv pentru a fi considerate minunate si isi merita locul pe aceasta lista de “10 minuni ale lumii” .
Terasele de orez
Filipine
minunile lumii terasele de orez
Aceste terase de oreze au o vechime de nu mai putin de 2000 de ani si au fost amenajate in muntii Ifugao din Filipine de stramosii populatiilor indigene. Terasele de orez sunt frecvent mentionate de catre filipinezi ca “a opta minune a lumii”. Cum este normal, se presupune ca aceste terase au fost construite cu un echipament minim si in mare masura de mana. Sunt situate la aproximativ 1500 m desupra nivelului marii si sunt intinse pe o supravata de 10360 km patrati de munte. Aceste terase sunt alimentate printr-un sistem de irigare vechi din padurile tropicale aflate desupra teraselor. Se mai spune ca lungimea acestor terase puse cap la cap ar inconjura jumatate de glob. Inca se mai folosesc aceste terase la cultivarea de orez si de legume.
Sigiriya
Sri Lanka
Sigiriya
Sigiriya Sri Lanka
Sigiriya (Muntele Leilor) este o ceteate antica situata in centrul districtului Matale din Sri Lanka, inconjurata de ramasitele unei retele extinse de gradini, bazine si alte structuri. O destinatie turistica populara renumita de asemenea si pentru picturile sale antice (fresce) care amintesc de pesterile Ajanta din India. Sigiriya a fost construita in timpul domniei regelui Kassapa I (D.H. 477-495), si Patrimoniu UNESCO.
Turnul lui Hercule
Spania
Turnul lui Hercule
Turnul lui Hercule este un vechi far roman aflat pe o peninsula aproximativ la 2,4 km de centrul A Coruña, Galicia, in nord-vestul Spaniei. Numele Corunna este declarat a fi derivate din coloana antice. Aceasta structura are 55 de metrii inaltime si indreptata spre coasta Atlanticului de Nord a Spaniei. Are o vechime de aproape 1900 de ani si a fost reabilitata ultima oara in 1791. Este cel mai vechi far roman ce inca se mai foloseste in scopurile pentru care a fost facut.
Toruń
Polonia
Toruń Polonia
Toruń este un oras in nordul Poloniei, pe raul Vistula. Orasul medieval Toruń este locul de nastere al lui Nicolaus Copernic. Arheologii sustin ca acest oras dateaza inca din anii 1100 î.Hr., in secolele 7-13 in epoca medievala, polonezii au pus bazele unei vechi asezari . Ordinul Cavalerilor Teutoni a construit un castel in apropierea acestor asezari poloneze in anii 1230-1231 . In anul 1263 calugarii franciscani au pus bazele unui oras peste acea asezare .
Pesterile Ajanta
India
ajanta caves minunile lumii
In pesterile Ajanta din Maharashtra, India sunt monumente sculptate in piatra datand din seculul al doilea î.Hr., aceste monumente sunt considerate a fi capodopere ale artei religioase budiste. In anii 480 d.Hr. aceste pesteri au fost parasite de catre oameni . In urmatorii 1300 de ani au fost bine ascunse in spatele junglei si nu au mai fost vizitate pana in primavara anului 1819 atunci cand un ofiter britanic a urmarit un tigru si a dat peste acestea. Cercetand prima pestera nu a gasit nimic decat lilieci si vizuini ale altor animale dar , capitanul Smith si-a scris numele cu creionul pe unul din pereti, iar acest insemn se poate vedea chiar si azi la o privire mai atenta.
Valea florilor
India
valea florilor minunile lumii
Valae florilor, o adevarata minune a lumii aflata la mare altitudine in muntii Himalaya este recunoscuta de catre toti alpinistii de renume si botanisti faimosi , aparand chiar si in literatura de specialitate de peste un secol si chiar si in mitologia hindusa pentru mai mult timp. Valea a fost declarata parc national în 1982. Localnici, desigur, intotdeauna au stiut de existenta acesteia, si cred ca a fost locuita de zane.
Metéora
Metéora minunile lumii
Metéora este una dintre cele mai mari si importante complexe de manastiri din Grecia , a doua dupa Muntele Athos. Cele sase manastiri sunt construite pe piloni naturali de gresie, la marginea nord-vestica a Campiei Tasaliei in apropierea raului Pineios si Muntilor Pindului, in centrul Greciei.
Bagan
Birmania
bagan myanmar mununile lumii rasarit
Bagan este un oras antic din Birmania . In mod oficial intitulat Arimaddanapura sau Arimaddana (orasul Infrangerii Inamicilor) si, de asemenea, cunoscut sub numele de Tambadipa (Teren de cupru) sau Tassadessa (Teren uscat), a fost capitala antica a multor regate vechi din Birmania.
Leptis Magna
Libia
Leptis Magna locuri de vizitat
Leptis Magna a fost un oras proeminent al Imperiului Roman. Ruinele sale sunt localizate la Al Khums, Libia, 130 km est de Tripoli, pe coasta unde Wadi Lebda se intalneste cu marea. Site-ul este unul dintre cele mai spectaculoase dintre ruinele romane de la Marea Mediterana si unul dintre cele mai bine conservate. Orasul pare sa fi fost fondat de colonistii fenicieni în jurul anului 1100 î.Hr. si nu s-a remarcat decat atunci cand Cartagina a devenit o putere majora in Marea Mediterana in secolul 4 î.Hr .
Biblioteca Celsus
Turcia
Biblioteca Celsus Minunile lumii de vizitat
Biblioteca Celsus (Turcia) a fost construita pentru a stoca 12000 suluri si pentru a servi ca un mormant marelui om pe atunci Celsus (a fost consul in 92 d.Hr., guvernator al Asiei in 115 d.Hr., si un bogat si popular cetatean). Cladirea este importanta, deoarece este unul din cele cateva exemple ramase ale unei biblioteci antice romane. De asemenea demonstreaza ca bibliotecile publice nu s-au construit numai la Roma si pe intreg teritoriul roman.

Patima lacomiei


Ce este lacomia?
"Mai intai trebuie sa incepem lupta impotriva lacomiei, care este pofta nesatioasa a pantecelui" ("Asezamintele manastiresti", cap. V, nr. 3, p. 165).
Care sunt urmarile ei?
"Cantitatea mancarii toceste ascutimea mintii si, ingreunand si duhul o data cu trupul, atata focul primejdios al patimilor. Un pantec imbuibat cu tot felul de alimente naste semintele desfraului si mintea inabusita de greutatea mancarurilor nu mai poate pastra carma dreptei chibzuinte. Mintea negresit se ameteste nu numai de betia vinului: necumpatarea la toate mancarurile o face sa se clatine si sa se poticneasca si o despoaie de orice imbold spre nevinovatie si neprihanire. Desfraul si pierzania le-a venit celor din Sodoma nu de la betie, ci de la imbuibarea de paine. Asculta cum mustra Domnul Ierusalimul prin glasul profetului: "Prin ce-a pacatuit, in adevar, sora ta Sodoma, decat ca-si manca painea sa pana la satiu si imbuibare?" (Iezechiel 16, 49). Fiindca din pricina excesului de paine se aprinsesera de focul nestins al carnii, drept osanda dumnezeiasca sunt arsi de foc si pucioasa venite din cer. Or, daca pe aceia numai necumpatarea la paine i-a impins in prapastia atat de adanca a ticalosiilor, ce trebuie sa cugetam despre cei care, cu trup sanatos, isi ingaduie o hranire fara de masura de carne si vin, folosindu-le nu dupa cat le cere slabiciunea trupului, ci dupa cat ii indeamna pofta inimii." (Ibidem, cap. 5-6, p. 166-l67)
Manifestarile lacomiei
"Trei sunt, intr-adevar, felurile de lacomie a pantecelui: una care il sileste [pe om] sa o ia inaintea orei regulate pentru masa, alta care se multumeste doar cu umplerea si incarcarea pantecelui cu orice fel de bucate, a treia care umbla dupa mancaruri mai rare si, deci, mai pretentioase". (Ibidem, cap. 23, p. 177)
Infranarea
Cei bolnavi pot dobandi virtutea infranarii
"Subrezenia trupului nu-i o piedica pentru curatia duhului, daca isi ingaduie doar atata hrana cata cere corpul plapand si nu placerea. Mai usor s-au vazut oameni care se lipseau in tot chipul de mancaruri mai bogate, decat de aceia care sa se foloseasca in mod cumpatat de cele trebuincioase sanatatii. Primii isi refuzau totul de dragul infranarii, iar acestia, ingaduindu-si-le pe toate din motive de sanatate, uitau de masura la care sa se opreasca. Si trupul slab isi are izbanda infranarii sale cu conditia de a se feri de mancarurile permise unei sanatati plapande cand inca mai simte nevoia de mancare... Mancarurile mai hranitoare, care contribuie la sanatatea trupeasca, nu sunt o primejdie nici pentru curatenia morala, daca sunt folosite cu cumpatare. Toata energia dobandita din aceasta hrana este in adevar cheltuita in suferinta si slabirea produsa de boala. De aceea, daca nici unei stari de sanatate nu-i este refuzata virtutea infranarii, nici curatenia desavarsita nu-i este oprita... Oricat de slaba i-ar fi cuiva sanatatea, va putea atinge desavarsirea virtutii deopotriva in toate cu cei robusti si sanatosi, daca isi va infrana prin taria duhului dorintele, pe care nu i le mai impune slabiciunea carnii lui". (Ibidem, cap. 7, p. 167-l68)
In ce consta infranarea trupului?
"Masura postirilor si infranarii consta numai in limitarea hranei si in chinuirea trupului. Si desavarsirea virtutii tocmai acest hotar il impune tuturor: sa punem capat mancarurilor trebuincioase trupului atunci cand pofta inca nu s-a stins".
"Numai atata hrana sa-si ingaduie fiecare, cata, in chibzuinta rece a infranarii, va fi gasit ca-i este de-ajuns pentru a trai, nu cata ii cere pofta". (Ibidem, cap. 7, p. 167)
"Apostolul adauga: "Grija de trup sa n-o faceti spre pofte" (Romani 13, 14). Deci nu s-a opus ingrijirii carnii, insa n-a ingaduit ca asta sa se faca spre pofte. El nu admite sa poarte cineva grija de placerile carnii, dar nu se opune preocuparilor de cele trebuincioase vietii: in primul caz, ca nu cumva, din ingaduinta binevoitoare fata de trup, sa se alunece spre vatamatoarele preocupari de placerile carnii, iar in al doilea caz, ca nu cumva trupul, istovit din vina noastra, sa nu mai poata raspunde trebuincioaselor sarcini spirituale". (Ibidem, cap. 8, p. 168)
Cum poate fi castigata si mentinuta infranarea trupului?
"Respectarea posturilor canonice este folositoare cu adevarat si trebuie pastrate cu orice pret; insa, daca dupa ele nu va urma o masa cumpatata in mancari, nu se va putea a-junge la treapta curatiei duhului. Caci flamanzirea indelungatelor postiri, urmata de satiul trupului duce mai degraba la o oboseala de catva timp, decat la curatia sfinteniei. Curatia duhului este strans legata de flamanzirea trupului. Nu are curatenia unei sfintenii necurmate, cine nu se impaca cu gandul sa pastreze necontenit o aceeasi stapanire de sine. Niste postiri oricat de aspre, urmate de o imblanzire fara de masura, devin zadarnice si aluneca indata spre pacatul lacomiei pantecelui. Mai buna este o hrana zilnica chibzuita cu moderatie decat un post greu si lung la intervale de timp". (Ibidem, cap. 9,p. 168)
Infranarea nu inseamna doar abtinerea de la mancaruri, ci, mai ales, infranarea de la pacatele sufletului
"Dar sa nu credem ca poate fi indestulator pentru desavarsirea inimii si neprihanirea trupului numai acest post de mancari vazute, daca nu se va uni acestuia postul sufletului. Caci si acesta isi are mancarurile lui vatamatoare, de care ingrasandu-se se rostogoleste in prapastiile desfraului, chiar fara belsug de hrana. O asemenea hrana, si chiar foarte placuta, este defaimarea. Si mania ii este tot hrana si, desi foarte neplacuta, ii ofera totusi sufletului un aliment nefericit si in acelasi timp il doboara cu gustul lui ucigator. Si pizma este o hrana a mintii, pe care o slabeste cu sucurile ei otravitoare si nu inceteaza s-o chinuiasca, nefericind-o necontenit cu bunastarea si fericirea altora.
Cenodoxia, adica slava desarta, este si ea o hrana a sufletului, care, pentru moment il mangaie cu desfatare, dar apoi il goleste si il despoaie de orice virtute, facandu-l sterp si lipsit de roadele duhului... Orice pofta si cutreier al unei inimi nestatornice sunt la fel o hrana a sufletului, pe care il intretin cu mancari vatamatoare, lipsindu-l insa pentru viitor de painea cereasca si de hrana cea adevarata".
"Retinandu-ne din toate puterile de la toate acestea, prin cea mai sfanta postire, vom face folositoare si buna si respectarea postului trupesc. intr-adevar, chinuirea trupului, unita cu strivirea sufletului, va oferi lui Dumnezeu jertfa cea mai placuta si un lacas de sfintenie in adancul inimii neprihanite. Insa, daca, postind trupeste, suntem ingenunchiati de cele mai primejdioase patimi ale sufletului, zadarnica ne va fi zdrobirea carnii, dupa ce am fost pangariti in partea cea mai pretioasa, pacatuind tocmai prin substanta prin care devenim salas al Duhului Sfant.
Negresit, nu atat trupul stricacios, cat mai ales inima curata ajunge lacas lui Dumnezeu si templu al Duhului Sfant. Se cuvine deci ca, in timp ce posteste omul din afara si cel dinauntru sa se retina de la mancari vatamatoare. El mai ales sa fie daruit curat lui Dumnezeu, pentru a se face vrednic sa-L primeasca in sine pe Hristos ca oaspete, precum ne aminteste Sfantul Apostol prin cuvintele: "in omul dinauntru sa Se salasluiasca Hristos, prin credinta, in inimile voastre" (Efeseni 3,16-l7). Prin urmare, sa stim ca de aceea supunem trupul la chinul infranarii, ca sa putem ajunge prin acest post la curatia inimii". (Ibidem, cap. 21-22, p. 175-l76)
Pentru pastrarea curatiei inimii trebuie adaugate si celelalte virtuti
"Pentru pastrarea curatiei duhului si a trupului nu-i indestulatoare numai infranarea de la mancare, fara alaturarea si a celorlalte virtuti. De aceea, mai inainte de toate, trebuie invatata umilinta... trebuie sa ne ferim de agonisirea banilor... trebuie potolita intaratarea maniei, biruita descurajarea tristetii, dispretuita slava desarta. Trebuie calcate in picioare ifosele mandriei si, Dumnezeu fiindu-ne necontenit prezent in minte, sa oprim umbletul nestatornic si ratacitor al gandului si sa-l readucem din cutreierul lui primejdios la contemplarea lui Dumnezeu...
Caci nu-i cu putinta sa fie stinse imboldi-rile aprinse ale trupului mai inainte de a fi fost nimicite cu totul si focarele celorlalte patimi principale". (Ibidem, cap. 10-l1, p. 169)
"O cetate intarita cu ziduri oricat de inalte, si cu porti oricat de strasnic zavorate, va fi pustiita prin tradarea unei singure usite oricat de mici. intr-adevar, ce importanta are ca dusmanul primejdios se strecoara inlauntrul cetatii peste zidurile inalte si prin spatiul larg al portilor sau prin strabaterea tainica a unei galerii inguste". (Ibidem, cap. 11, p. 170)
"Deci mai intai trebuie sa biruim pofta pan-tecelui si sa ne usuram sufletul nu numai prin postiri, ci si prin vegheri, citit si cainta deasa a inimii, in care sa plangem la amintirea, ori a amagirilor, poate, ori a infrangerilor noastre". (Ibidem, cap. 14, p. 171)
Dobandirea infranarii
Infranarease dobandeste prin departarea de cele trecatoare si indreptarea spre cele vesnice
"Inima ni se aprinde cand de groaza pacatelor, cand de dorinta desavarsirii si sfinteniei, incat, cuprinsi si stapaniti deopotriva de griji si meditatii de acest fel, recunoastem ca hrana ne este ingaduita nu atat spre placere, cat impusa ca povara. Vom simti astfel ca ea ne este data mai mult ca o trebuinta a trupului, decat ca o dorinta a sufletului.
Stapaniti de acest indemn sufletesc si de o necurmata cainta, vom infrana zburdaciunea carnii cu imboldirile ei primejdioase pe care caldura hranei o face mai inversunata. Astfel, cu ploaia lacrimilor, izvorate din plansul inimii, vom putea stinge cuptorul trupului nostru... Prin harul lui Dumnezeu si prin Duhul Sau, Care varsa roua cea racoritoare peste inimile noastre, clocotul poftelor trupesti va putea fi potolit cu totul". (Ibidem, cap. 14, p. 171) "Prin ravna spre desavarsire sa stingem pofta gurii si a pantecelui. De aceea cu vazul indreptat spre virtute, trebuie nu numai sa inabusim orice pofta de mancare fara de masura, dar chiar cea trebuincioasa naturii insasi s-o primim nu fara o neliniste sufleteasca, de parca ar fi potrivnica neprihanirii. In sfarsit, asa sa ne randuim cursul vietii noastre, incat sa nu mai existe nici un moment in care sa ne simtim abatuti de la indeletnicirile noastre sufletesti, oricat ne va sili trupul slab sa ne coboram si la grija de trebuintele lui". (Ibidem, p. 172)
"In niciun alt chip, fireste, nu vom putea dispretui placerile mancarurilor pamantesti, decat daca mintea, pironita in contemplare divina, isi va gasi desfatarea mai degraba in dragostea pentru virtuti si in frumusetea hranei ceresti. Numai asa toate cele pamantesti vor fi desconsiderate ca lucruri trecatoare de cel ce-si va indrepta pentru totdeauna vazul mintii spre cele neschimbatoare si vesnice, contempland cu inima, inca aflandu-se in trup, fericirea lacasului viitor". (Ibidem)
"Cel ce se sileste sa obtina nemasurate rasplati pentru indemnurile lui, indreptandu-si privirile concentrate in directia sulitei spre tinte foarte mici asezate sus, stie ca laurii unei mari slave si castigarea premiilor constau in atingerea acestor tinte. De aceea, retinandu-si privirea de la orice altceva, trebuie s-o indrepte intr-acolo unde stie ca este pusa cea mai inalta rasplata, pe care, negresit, o va pierde daca isi va abate oricat de putin ochiul de la tinta. Astfel, biruind pofta gurii si a pantecelui cu ajutorul acestui vaz, nu vom fi declarati, nici robi ai carnii si nici intinati de vicii ticaloase... caci desavarsirea omului launtric porneste de la virtutea infranarii". (Ibidem, cap. 15, p. 172)
Infranarea - temelie a biruintei asupra patimilor
"In adevar, nu-i temelie mai tare in toate luptele decat aceea de a inabusi mai intai ademenirile dorintelor carnii. Caci fara sa-si biruie propria carne, nimeni nu va putea lupta..., nici nu va merita cununa gloriei pentru izbanda". (Ibidem, cap. 16, p. 172) Negresit este cu neputinta ca un pantec satul sa incerce luptele omului launtric, si de-altfel nici nu este vrednic sa fie impins la lupte mai tari cel ce poate fi usor doborat". (Ibidem) "Neprihanirea omului launtric se observa in desavarsirea acestei virtuti". (Ibidem, cap. II)
Sf. Ioan Casian


Pilda Sfantului Mare Mucenic Dimitrie si rezistenta crestina in fata provocarilor vrajmasului

DILEMA SFANTULUI DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR
“Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”. Incurajat de aceste cuvinte ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, tanarul Nestor (asemenea lui David ce odinioara l-a “dovedit” pe uriasul Goliat) avea sa-l ucida pe Lie, un gladiator de neam vandal, inalt, puternic si infricosator la chip, “plin de duhuri necurate”, care omorase multi crestini in timpul jocurilor din cetatea Tesalonicului, organizate in onoarea victoriei imparatului pagan Maximian Galeriu (284-311) asupra scitilor. In timpul unor asemenea lupte, Nestor, rugandu-se lui Dumnezeu prin cuvintele “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!”, avea sa-l omoare pe Lie. Acest episod, releva dilema Sf. Dimitrie: daca nu l-ar fi binecuvantat pe Nestor, “goliatul” Lie ar fi omorat in continuare si mai multi crestini, care, astfel, ar fi devenit martiri; binecuvantandu-l pe Nestor, inseamna ca, prin moartea lui “goliatul” Lie, cel ucis de Nestor, Sf. Dimitrie salva viata acestor oameni.
Dilema Sfantului Dimitrie constituie una din cheile care ne permit sa intelegem atitudinea crestina in fata agresiunii raului.

SFINTII MILITARI



Sfantul Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, este, asa cum reiese din reprezentarea sa iconografica, unul dintre cei mai cunoscuti sfinti militari ai Bisericii noastre (Sf. Gheorghe, Sf. Teodor Tiron, Sf. Mercurie, Sfantul Procopie, Sfantul Teodor Stratilat etc). Asemenea Sf. Teodor Tiron (al carui nume de razboinic inseamna “Cel care lupta precum fiara”, + 304), ce fusese membru in trupele de comanda ale vremii, Dimitrie a fost un razboinic viteaz pe care imparatul pagan Maximian Galeriu (284-311) l-a numit, in locul tatalui sau, ca voievod al cetatii Tesalonic. In ciuda asteptarilor acestui imparat persecutor, Sfantul Dimitrie, in loc sa-i prigoneasca pe crestini, s-a dovedit a fi un crestin marturisitor, motiv pentru care a fost intemnitat, iar, ulterior, a suferit moarte martirica.
In primele veacuri crestine, exista pasaje clare care exprima rezervele Sfintilor Parinti fata de armata (cf. Helene Ahrweiller, in “Ideologia imperiului bizantin”). Solutia, inainte de imparatul Constantin cel Mare era ca cei care faceau parte din unitatile militare ale vremii sa ramana mai departe, iar cei care nu fusesera inca inrolati sa nu se inregimenteze in armata. Pentru soldatii crestini din armatele pagane punctul de referinta era recomandarea Sf. Ioan Botezatorul, care le spunea ostasilor urmatoarele: “Sa nu asupriti pe nimeni, nici sa invinuiti pe nedrept si sa fiti multumiti cu solda voastra” (Luca 3, 11-14).
In Biserica noastra, sfintii militari, in general, au fost luati ca paveze in lupta pentru apararea credintei si a neamului nostru, multi dintre ei fiind alesi ocrotitori ai bisericilor construite de domnitorii romani ce s-au confruntat cu pericolul invaziei otomane.

REZISTENTA CRESTINA IN FATA PROVOCARILOR VRASMASULUI
O veche zicala crestina spune ca „Samanta Bisericii o reprezinta sangele martirilor”, martiri care s-au condus dupa urmatorul principiu biblic “Cine rabda pana la sfarsit, acela se va mantui” (Mc. 13,13). Chiar si in perioada persecutiilor, Biserica a invatat ca nu se cuvine sa ne razbunam singuri, ci sa lasam mania lui Dumnezeu sa se manifesta cu dreptate in judecata sa, dupa cum invata Sf. Ap. Pavel: ,,Razbunarea este a Mea. Eu voi rasplati“, spune Domnul (Rom. 12,18-21). In acest sens, martirii crestini s-au aratat implinitori ai cuvantului Mantuitorul nostru Hristos care ne invata “Sa nu ne impotrivim celui ce va face rau, ci, oricui ne loveste peste obrazul drept, sa intoarcem si pe celalalt” (Mt. 5,39).
Dilema Sfantului Dimitrie, asemenea gestului Sfantului Nicolae ce l-a palmuit pe Arie in plin sinod ecumenic (325) in momentul in care acesta a „stricat ortodoxia invataturii bisericesti”, demonstreaza ca rabdarea crestina are, totusi, o limita. Numai Origen credea gresit – motiv pentru care a fost condamnat de sinoadele ecumenice – intr-o mantuire generala (apocatastaza), adica in doctrina ca la sfarsitul vremurilor toti se vor mantui, inclusiv diavolul. Necesitatea apararii dreptei credinte a Bisericii noastre a condus la aparitia stiintei teologice denumita Apologetica, ce avea ca scop prezentarea, explicarea si justificarea invataturii crestine, respectiv la aparitia apologetilor crestini. Martirologiile si Apologetica sunt forme de rezistenta crestina in fata raului.
In mod paradoxal, Dumnezeu opreste uciderea, dar osandeste, in egala masura, si sminteala: “Nu se poate sa nu vina prilejuri de pacat, dar vai de acela prin care vin ele! Mai de folos i-ar fi daca cineva i-ar pune de gat o piatra de moara si l-ar prabusi in mare, decat sa sminteasca pe unul din acestia mici”. (Luca 17, 1-2). Prin urmare, mai de folos a fost ca “goliatul” Lie, cel “plin de duhuri necurate”, sa fie omorat de Nestor prin lupta dreapta, decat ca unii crestini, de teama ucigasului Lie, sa se lepede de Mantuitorul nostru Hristos (asa numitii “lapsi”, adica acei crestini care in timpul prigoanei s-au lepadat de credinta).
In ‘Pateric’, se spune ca Avva Pimen ar fi facut urmatoarea afirmatie: “Sa nu ne maniem daca cineva incearca sa ne desparta de bratul nostru sau de ochiul nostru, dar daca incearca sa ne desparta de Dumnezeu, atunci sa ne maniem foarte tare” (Pateric, Cuvantul 118, pag. 190). Dar, sa luam aminte, totusi, ca Mantuitorul Hristos spune evreilor ce vroiau sa omoare pe femeia prinsa in adulter ca numai „cine este fara de pacat sa arunce primul piatra!”(Ioan 8,7).

Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucuresti

duminică, 24 octombrie 2010

Focul si apa



 Un credincios veni la cuviosul Pimen si-l intreba:
- Parinte, cum sa fac sa scap de gandurile cele rele care navalesc de multe ori asupra mea?
Uitandu-se cu blandete la el, parintele Pimen i-a spus:
- Esti asemenea omului care are foc in stanga si apa in dreapta. Daca-l arde focul, ia apa din vas si-l potoleste sau il stinge de tot...
-  Ce inseamna aceasta, parinte? l-a intrebat omul credincios.
- Focul din stanga inchipuieste gandurile cele rele pe care vrasmasul le arunca in inima omului precum ai arunca niste scantei intr-o casa spre a lua foc, iar apa din dreapta este rugaciunea catre Dumnezeu, care se varsa asupra focului pacatelor, il stinge si il goneste, i-a spus lui, cuviosul Pimen.

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Manastirea Panaghia Ikosifinissa


Manastirea Ikosifinissa este o veche manastire ortodoxa aflata pe Muntele Pangeon - Pangaion, prefectura Kavala, Grecia. Asezata pe coasta de rasarit a muntelui, Manastirea Ikosifinissa pastreaza o serie de manuscrise antice, cat si o bisericuta inchinata Izvorului Tamaduirii, datand inca din secolul al VI-lea.
Manastirea este zidita la altitudinea de 753 de metri, pe una dintre culmile impadurite ale Muntelui Pangeon. De pe zidurile manastirii, o minunata priveliste cuprinde parca totul: campiile Serres si Drama, insulele Thassos si Samothrace, cat si muntii Falakros, Athos si Olimp.
Manastirea se afla situala langa drumul ce leaga intre ele localitatile Serres si Kavala. Prefectura greceasca numita Kavala se gaseste la marginea Macedoniei de Est si este una dintre cele mai interesante regiuni din Grecia, numarandu-se printre cele mai populare destinatii de vacanta din spatiul mediteranean.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Kavala este punctul de pornire al crestinismului pentru Grecia si Europa. Aici a calcat pentru intaia oara Sfantul Apostol Pavel, in anul 49, si tot aici sfantul a tinut prima sa predica. "Aici au poposit Sfintii Apostoli Pavel si Sila, in prima lor calatorie apostolica, spre Filippi" Aceasta este inscriptia de pe o coloana din marmura din biserica Manastirii Sfantul Sila, aflata la o distanta de numai trei kilometri de centrul orasului Kavala.
Odata cu sfarsitul dominatiei otomane, intre anii 1815-1890, intr-o perioada de neincetate reforme si schimbari, in prefectura din imprejurimi vor fi zidite nu mai putine de 33 de biserici post-bizantine. De asemenea, toate vechile locasuri de rugaciune vor fi reparate si restaurate.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Manastirea Panaghia Ikosifinissa - scurt istoric
Manastirea inchinata Intrarii in Biserica a Maicii Domnului a fost construita undeva in secolele IV-V, de catre Sfantul Cuvios Gherman. Aceasta manastire este cel mai mare si mai important locas monahal din Mitropolia greceasca Drama.
Potrivit documentelor vremii, episcopul Sozon de Filippi, care a luat parte la al Patrulea Sinod Ecumenic (Calcedon, 451) a intemeiat o manastire la Vigla. Este posibil ca ruinele acesteia sa fie chiar cele de la rasarit de actuala manastire.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Se crede ca Sfantul Cuvios Gherman a sosit pe aceste meleaguri in anul 518, dupa ce a petrecut o vreme in Tara Sfanta, in Manastirea Sfantul Ioan Botezatorului, de langa Iordan. Ajuns aici, cu purtarea de grija a Maicii Domnului, sfantul va pune bazele unei manastiri.
Potrivit traditiei locului, Maica Domnului i-a daruit ctitorului manastirii o minunata icoana, care se pastreaza inca si astazi asezata in catapeteasma bisericii celei mari. In aceasta manastire se pastreaza o icoana a Maicii Domnului, facatoare de minuni si nefacuta de mana omoneasca, alaturi de o bucata din lemnul Sfintei Cruci.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Prin secolul al XI-lea, manastirea este amintita ca „stavropighie”, adica manastire supusa direct Patriarhiei Ecumenice.
In perioada de dominatie otomana, Manastirea Ikosifinissa a sprijinit foarte mult conservarea Ortodoxiei si a elenismului in Macedonia si in Tracia de Est, astfel incat aceasta a provocat indignarea turcilor. Manastirea s-a confruntat insa, drept urmare, cu mai multe raiduri devastatoare. Astfel, manastirea va avea de suferit de pe urma paganilor.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Sfantul Dionisie I, Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, este considerat a fi cel de-al doilea ctitor al manastirii. Acesta este zugravit, impreuna cu Cuviosul Gherman, de o parte si de alta a usilor centrale ale bisericii celei mari. Astfel, in anul 1472, sfantul a demisionat din scaunul patriarhal si s-a retras in aceasta manastire.
Constituind un bun adapost pentru Pariarhul Ecumenic Dionisie I, spre sfarsitul secolului al XV-lea, manastirea va pasi pe culmea prosperitatii in cadrul secolelor XV-XVI. Sfantul a reparat toate cladirile vechi ale manastirii, construind si altele noi, potrivit nevoilor calugarilor.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
In anul 1507, calugarii manastirii, in numai de 172, au inceput a face misiune pentru intarirea dreptei credinte si pentru impiedicarea islamizarii credinciosilor de catre turcii pagani. Aceasta actiune a infurit pe turci, astfel incat in ziua de 25 august 1507, acestia au masacrat pe toti calugarii pe care i-au gasit in manastire. Ei au distrus, mai apoi, si biserica cea mare.
Vreme de 13 ani, Manastire Ikosifinissa, va ramane pustie. Abia in anul 1510 (sau in anul 1520), Patriarhia Ecumenica a reusit sa obtina autorizatia de la sultan pentru reorganizarea Manastirii Ikosifinissa.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Cu ajutorul a zece calugari din Sfantul Munte Athos, manastirea a fost repusa in functiune, obstea acesteia crescand repede la un total de 50 de calugari. In aceasta manastire a functionat si o celebra Scoala Nationala. De asemenea, biblioteca manastirii era renumita pentru bogatia cartilor si a vechilor documente pastrate cu grija.
In anul 1854, doua incendii au cuprins aripa de vest si pe cea de nord a manastirii, iar in anul 1864, epidemia de holera, ce a cuprins zona, a imputinat si ea numarul calugarilor din manastire. In anul 1917, bulgarii vor ataca insa manastirea, biblioteca fiind si ea trecuta prin foc. La acea daca, biblioteca pastra mai bine de 1300 de volume de carte si manuscrise. Bulgarii vor mai ataca manastirea si in anul 1943.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Reconstruirea ampla a manastirii a inceput in anul 1965 si a durat vreme de 15 ani. Intreaga incinta a manastirii este inconjurata cu un zid inalt de piatra. Manastirea va fi populata cu o obste de maici.
Biserica centrala a manastirii a inceput a fi construita pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, o a doua etapa de construire avand loc intre anii 1837-1842. Minunatul iconstas, sculptat in lemn, in care este asezata si minunata icoana a Maicii Domnului, a fost lucrat in anul 1803, de catre cativa sculptori din insula Chios.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
Frescele pastrate zugravite pe peretii exteriori ai bisericii au fost lucrate intre anii 1858-1864, de catre zugravul Matei din Moldova, cunoscut si pentru alte cateva lucrari din Sfantul Munte Athos, ajutat fiind de ucenicul sau, Nicolae, din Tesalonic.
Incepand cu anul 1967, cand Manastirea Ikosifinissa a fost complet restaurata, pelerinii pot ramane peste noapte in aceasta manastire, unde linistea si slujbele indelungate coboara cerul pe pamant. Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Ikosifinissa este zugravita prin minune dumnezeiasca, ea nefiind lucrata de maini omenesti.
Manastirea Ikosifinissa - Drama
In luna octombrie (2010), la Catedrala Patriarhala din Bucuresti va fi adus un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei si de viata facatoarei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos, de la Manastirea Panaghia Ikosifinissa, cea mai veche manastire din Mitropolia de Drama.
Teodor Danalache
Manastirea Ikosifinissa - Drama

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.