duminică, 15 august 2010

CITITI CUVANTUL ,,CARD" INVERS

- Citiţi invers cuvântul « CARD » de pe cărţile voastre de identitate şi vă veţi convige cât de viclean este diavolul. Să fim atenţi la noi înşine. Cu înţelepciune, să ne citim şi invers.
- Dacă lumea ar fi fost perfectă, atunci nici eu nu aş fi existat.
- Eşti considerat geniu nu numai prin ceea ce ai scris, ci şi prin ceea ce ai evitat să scrii.
-Capul plecat, sabia nu-l taie? Nu şi pe eşafod.
-Nu vorbiţi mai mult decât ascultaţi, nu scrieţi mai mult decât citiţi.
...- Nu toate proverbele îţi dăruiesc înţelepciunea, unele îţi ispitesc înţelepciunea
-Vai când egoiştii devin altruişti! Se vor ocupa numai de alţii... De subminarea lor.
-Dacă nu eşti Iisus Hristos nu te apuca să reformezi Ortodoxia.
-Fiţi atenţi la nisipurile mişcătoare! Sunt la modă clepsidrele.
-"Somnul raţiunii naşte monştri!" Dar cine este celălalt părinte?
-Amprentele satanei trebuie cercetate pe suflet. Însă criminalistica n-a ajuns la o asemenea performanţă tehnică.
-Creştinului îi stă bine cu rugăciunea.
-Cei nenăscuţi nu înviază la Înviere. Dă-le o şansă.
-Satana nu e stăpânul iadului, ci prizonierul acestuia
-Nemaicrezând în nimeni şi în nimic, ajungi să crezi în Dumnezeu.
- Niciodată nu ne cheltuim mai cu folos banii decât atunci când ne cumpărăm mântuire, donând pentru cei aflaţi în suferinţă. Dar niciodată nu-i cheltuim mai păgubos decât atunci când îi plasam în scheme piramidale, cumpărând prostie pe care, în definitiv, o putem obţine şi gratis.
- Nu-L poţi vedea pe Dumnezeu privind prin gaura cheii. Trebuie să deschizi uşa şi să intri.
- Nu numai numărul 666 ar trebui suspectat, ci şi 999. Depinde din ce unghi priveşti.
- Nu toţi celibatarii sunt prea fericiţi. Acest lucru este vizibil numai în cazul Preafericitului Patriarh.
- Numai drumul spre rai îl poţi rătăci. Cel spre iad nu-l rătăceşti niciodată. Are diavolul grijă.
- Rugăciunea este o datorie sfânta de la care nu te poţi sustrage. Chiar şi pentru atei există "Rugăciunea ateului".
- Fumatul? Păstraţi-vă banii! Cancerul îl puteţi avea şi pe gratis.
- Pentru trenul care merge spre iad nici nu trebuie să mai cumperi bilet. Sigur nu vei fi dat jos la prima staţie.
- Bani de băutură? Nu trebuie să-l plăteşti pe diavol. Când e vorba să te piardă, munceşte şi pe gratis.
- Homer poate să nu fie Homer. Iisus Hristos e cu siguranţă Iisus Hristos .
- Că Iisus Hristos te iubeşte mai mult decât o poţi face tu însuţi ne-o dovedeşte şi faptul că tu nu eşti capabil să mori pe cruce pentru propria ta mântuire.
- Pictori, nu fiţi atei! S-ar putea să vina vremea să vă câştigaţi existenţa pictând biserici.
- N-aţi observat? Deşi ateii nu cred în Dumnezeu, cred totusi în diavol. Altfel, de ce i-ar pomeni numele atât de des?
- Lui Dumnezeu îi poţi scrie de pe pământ, mai greu din iad. Satana nu se va face niciodată curierul tău.
- Culmea invidiei: să fii invidios pe Dumnezeu că e capabil să te iubească mai mult decât o poţi face tu însuţi.
- Cât de multe înjurături în care este hulit numele lui Iisus Hristos! Dacă Acesta nu ar exista sau ar fi neimportant, de unde atâta înverşunare suspectă a diavolului în a-L ocărî prin oameni?
- Dacă tu crezi că poţi ocoli greutăţile, te înşeli. Fii sigur că, dacă s-ar fi putut, Însuşi Iisus Hristos ne-ar fi mântuit, ocolind crucea.
- Dacă l-ai lăsat pe Iisus Hristos la timona vieţii tale, ce nevoie mai ai de radar?
- De atâta vreme, instituţia iadului funcţionează în ilegalitate. De ce vreţi s-o legalizaţi ?
- Atunci când intri în cămara inimii tale pentru rugăciune, lasă-ţi bocancii a fară.
-Adevărul este minciuna pocăită.
- De două mii de ani, puţini au ţinut seama de Evanghelie şi au intors obrazul celălalt când au primit o palmă, dar aproape toţi l-au întors bucuros când au primit un sărut, care,de multe ori, a fost sărutul lui Iuda.
- Spune-mi nu ce ştii din Biblie, ci ce faci după Biblie ca să-ţi spun cine eşti.
- Nu hainele le luam pe lumea cealaltă,ci cuvintele Evangheliei.
- Astăzi,duşmanii lui Hristos nu-L mai răstignesc.De frica să nu învieze .Afirmă pur şi simplu că nu există.
- Ar trebui înlocuite ceasurile cu cuc cu ceasuri cu cocoş. Aceasta pentru a ne avertiza că la fiecare jumătate de ora ne lepădăm de Iisus Hristos de cel puţin de trei ori.
- Raiul? Totdeauna ai avut dreptul să intri aici. Pentru ca Iisus Hristos ţi l-a obţinut. O poartă a fost deshisă numai pentru tine. Ai ştiut-o tot timpul. Acum este închisă fiindcă e târziu. Ai înaite veşnicia să-l regreţi.
-Într-un naufragiu, cel care părăseşte ultimul nava nu este căpitanul, ci Iisus Hristos.
- “Se poate face rugăciunea în poziţia lotusului?”.”Dacă ai de gând să te apropii de Dumnezeu cu picioarele şi nu cu inima, da.Dar nu va fi ascultată.”
- Atunci când Cineva necunoscut bate uşor la uşă, deşi ţi-ai pus sonerie muzicală, întreabă-te dacă nu cumva e Iisus Hristos.
- Antihristul? Toţi suntem dispuşi să-l consideram altă persoană, dar nimeni nu ia pilda de la ucenici şi să întrebe: nu cumva eu sunt, Doamne?
- Dacă nu eşti Iisus Hristos, nu te apuca să-l judeci pe fratele tău, chiar dacă o faci în numele Lui.
- Doctorii cei cu multă carte sunt încă învinşi de analfabetele virusuri.
- Trenul spre Rai? Câţi l-au pierdut neîndrăznind să urce, nevenindu-le să creadă că biletul le-a fost preplătit de Iisus Hristos!
-Atunci când te vei convinge că Iisus Hristos se roagă pentru tine rugăciunea ta ţi se va părea atât de neînsemnată şi de egoistă.
- Să nu te temi de moarte! Gândeşte-te că te aşteaptă Iisus Hristos să treceţi împreună prin ea.
-Dacă vă veţi construi bisericile pe munţi şi pe dealuri,să nu credeţi că veţi fi mai aproape de Dumnezeu. Primii creştini se rugau în catacombe
- Omul a facut atâtea să prelungească viaţa, dar nimic să învingă moartea. A lăsat această sarcină în seama lui Iisus Hristos.
- Înţelepciunea omenească? Unele învăţături sunt folositoare,altele complet dăunatoare.Cum să le deosebeşti? O singură soluţie:citeşte Evanghelia.Nu vei găsi acolo nimic care să-ţi dăuneze.
- Rugăciunea nu se spune, rugăciunea se spune şi se scrie. Nu numai limba trebuie să se roage, ci şi mâna. Nu numai mâna, ci toate mădularele trupului.
- Dacă ai credinţă cât un bob de muştar, poţi muta un munte. Dar dacă deznădejdea ta este cât un munte, nu poţi să urneşti nici măcar un bob de muştar, pe care şi o furnică îl poate căra kilometri întregi.
-Dacă nu poţi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, foloseşte-te de iubirea lui Iisus Hristos pentru oameni. Dacă poţi, de asemenea foloseşte-te, căci fără El nu-i vei putea iubi pe toţi. Iar dacă urăşti pe unul, ai încălcat porunca.
- Motto :
„Antihrist va fi un om, iar nu diavolul întrupat.”
Sfântul Ioan Maximovici (1896-1966)
Antihristul ? Are mare noroc că este om. Din această cauză şi numai din aceasta, Dumnezeu trebuie să-l iubească, deşi îi urăşte de moarte pecetea.
- Dacă te temi de amăgirile diavolului, adu-ţi aminte ca ţi s-a dat un înger păzitor. Dacă satana umblă ca un leu să te piardă, de ce îngerul tău păzitor s-ar lăsa mai prejos şi nu i s-ar împotrivi ca un paraleu ?
- Hristos este singurul Om în faţa Căruia te pleci cu recunoştinţă, chiar şi atunci când eşti ateu convins.
- Am auzit de mulţi nebuni care se cred Iisus Hristos, dar n-am auzit pe nimeni că ar exista măcar un nebun care să se creadă Iuda. Nici măcar nebunii nu-i agreează pe trădători.
- Fraţilor, fiţi măcar Petru, dar nu Iuda ! Lepădaţi-vă de Hristos, dacă vă e frică, dar nu vă duceţi la duşmani să le spuneţi taina Lui.
- Dacă ai putut să te ridici de opt ori atunci când ai căzut de şapte ori, înseamnă că ultima oară Hristos a căzut în locul tău.
- După Legea dată prin Moise, Iisus Hristos ar fi trebuit să moară prin lovire cu pietre (lapidat).Totuşi, a murit răstignit pe o cruce romană. Dumnezeu Tatăl a vrut să ne arate astfel că Mântuitorul nu s-a făcut vinovat cu nimic faţă de Legea Lui. Altfel, de ce ar fi făcut această neprevăzută schimbare ?
- Atunci când Cineva necunoscut bate uşor la uşă, deşi ţi-ai pus sonerie muzicală, întreabă-te dacă nu cumva e Iisus Hristos.
- Veştile bune nu ţi le aduc duşmanii.Iar Evanghelia este Vestea Bună.
- Evanghelia nu te îndeamnă să dai palme, ci să rabzi palme.
- Nimeni să nu spună că Testamentul lui Iisus Hristos lasă unora mai mult şi altora mai puţin. Evanghelia mea n-are mai multe versete decât a ta.
- Tu Îl cauţi pe Dumnezeu, dar nu tu Îl găseşti pe El , ci El pe tine.
- Dacă ai primit darul credinţei, scoate încuietoarea de la uşa casei şi pune-o la uşa sufletului tău. Mai bine să te lase hoţii sărac pe viaţă decât fără viaţa veşnică.
- Dumnezeu este Unul Singur, dar pe lângă El sunt multe oglinzi care-L reflectă. Când ţi se pare că L-ai găsit, întreabă-te dacă nu cumva ai dat peste o oglindă.
- Numai cei care vor să facă lumea mai bună primesc lauri. Criticii şi detractorii nu primesc nimic. Nici măcar atenţie.
- Dacă Dumnezeu mi-ar zice: “îţi voi da atâta putere, sănatate, avuţie, fericire şi viaţă pământească, cum niciodată vreun muritor să fii avut" , i-aş spune că e mult prea puţin şi că nimic altceva în afară de veşnicie nu ar fi suficient.
- Dacă ai primit darul credinţei, scoate încuietoarea de la uşa casei şi pune-o la uşa sufletului tău. Mai bine să te lase hoţii sărac pe viaţă decât fără viaţa veşnică.
- Dumnezeu este Unul Singur, dar pe lângă El sunt multe oglinzi care-L reflectă. Când ţi se pare că L-ai găsit, întreabă-te dacă nu cumva ai dat peste o oglindă.
- Numai cei care vor să facă lumea mai bună primesc lauri. Criticii şi detractorii nu primesc nimic. Nici măcar atenţie.
- Dacă un duşman vrea să-ţi facă rău cu adevărat, nu-i trebuie altceva decât să te convingă să nu te mai rogi.
- Roagă-te! Excesul de rugăciune nu dăunează sănătăţii.
- Definiţia rugăciunii? Roagă-te!
- Lanţul de rugăciune ? Aşa cum un virus, trecând din om în om, devine mai puternic, aşa şi rugăciunea. De bună seamă, rugăciunea are viaţă.
- În spatele unui om mare, s-a aflat întotdeauna un Dumnezeu mare.
- Sfânta Scriptură este mai mult răsfoită decât citită.
- Nu hainele le luam pe lumea cealaltă,ci cuvintele Evangheliei.
- Înţelepciunea omenească? Unele învăţături sunt folositoare,altele complet dăunatoare. Cum să le deosebeşti? O singură soluţie:citeşte Evanghelia.Nu vei găsi acolo nimic care să-ţi dăuneze.
- Atunci când Dumnezeu face o minune şi te vindecă de o boala incurabilă, doctorii spun că diagnosticul a fost greşit.
- Nu eşti scutit să înveţi de la smochin pildă pe motiv că nu ai văzut niciodată un smochin.
- De două mii de ani, puţini au ţinut seama de Evanghelie şi au intors obrazul celălalt când au primit o palmă, dar aproape toţi l-au întors bucuros când au primit un sărut, care, de multe ori, a fost sărutul lui Iuda.
- E mai important să ştii cine este Acela care ţi-a dat viaţă veşnică, decât să ştii cine eşti.
- Dacă ai primit darul credinţei, scoate încuietoarea de la uşa casei şi pune-o la uşa sufletului tău. Mai bine să te lase hoţii sărac pe viaţă decât fără viaţa veşnică.
- Credinţa primită ca dar de la Duhul Sfânt nu te scuteşte să gândeşti, ci dimpotrivă. Atunci când ştii că ţi-au fost încredinţaţi talanţi, gândirea ta trebuie să fie mai responsabilă. Dacă ai credinţă cât un bob de muştar, poţi muta un munte. Dar dacă deznădejdea ta este cât un munte, nu poţi să urneşti nici măcar un bob de muştar, pe care şi o furnică îl poate căra kilometri întregi.
- Carl Adolph von Basedow, Robert James Graves, Alois Alzheimer, James Parkinson, Jean-Baptiste Bouillaud, Jan Gösta Waldenström, Sir James Paget, Perthes Georg, Hulusi Behçet, Harvey Williams Cushing, Apotheker John Langdon-Down, Samuel Alexander Kinnier Wilson, Robert Koch, Sir Michael Anthony Epstein, Yvonne Barr… Ingrată modalitate a istoriei să le facă numele nemuritor! Pentru milioane de suferinzi, ei nu sunt altceva decât boala Basedow Graves, boala Alzheimer, boala Parkinson, boala reumatismală Bouillaud, macroglobulinemia Waldenström, cancerul Paget, Boala Perthes, boala Behçet, boala Cushing, sindromul Down, boala Wilson, bacilul Koch, virusul Epstein-Barr… o imensă tragedie, un cumplit flagel. Câţi dintre noi îi mai privesc ca fiinţe omeneşti?

(Gavriil STIHARUL)
Vezi: http://vremurile-muceniciei.over-blog.com/45-index.html



Niciun comentariu:

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină