marți, 31 august 2010

Predica la Duminica a 14 a dupa Rusalii



Predica la Duminica a XIV-a dupa Rusalii
( Despre haina de nunta )
Prietene, cum ai intrat aici fara haina de nunta? (Matei 22, 12)
Iubiti credinciosi,
Pilda din Sfanta Evanghelie de azi, pe langa alte invataturi tainice ce le ascunde in ea, ne aduce aminte si de haina de nunta, cu care ne-am imbracat la sfantul si dumnezeiescul Botez. De aceasta haina ni se va cere raspuns in ziua cea mare a judecatii lui Dumnezeu de la sfarsitul veacurilor.
Trebuie sa intelegem ca aceasta haina este Insusi Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru, dupa marturia marelui Apostol Pavel care zice: Citi in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat! (Galateni 3, 27). Ne punem intrebarea: ce datorie avem noi, cei care ne-am imbracat in Sfantul Botez cu Hristos? Ca raspuns vom spune ca toti cei ce ne-am imbracat cu Hristos, avem datoria mare de a lepada lucrurile intunericului si de a ne imbraca in hainele luminii (Romani 13, 12).
Care sint lucrurile intunericului si de ce se numesc asa? Lucrurile intunericul sint toate faptele rele fara de rod, adica pacatele pe care le facem cu voia noastra, despre care ne spune dumnezeiescul Apostol Pavel (Efeseni 5, 11).
Faptele rele se numesc asa din doua motive si anume: intii, pentru ca ele vin de la diavolul, care se zice stapinul intunericului (Ioan 14, 30; Efeseni 6, 12; Coloseni 1, 13) si, in al doilea rind, se numesc fapte fara de rod ale intunericului, fiindca intuneca mintea si sufletul omului si-l despart pe om de Dumnezeu, Care este lumina: Dumnezeu este lumina si lumina lumineaza tuturor si intunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5), caci Dumnezeu locuieste in lumina cea neapropiata (I Timotei 6, 16).
Care sint hainele luminii pe care trebuie sa le imbracam, dupa invatatura Sfintului Apostol Pavel? Acestea sint toate faptele bune, care mai sint numite si arme ale luminii (Romani 13, 12). Cu aceste fapte bune si arme duhovnicesti ale luminii se cade a ne imbraca noi crestinii, dupa cum ne indeamna acelasi apostol, zicind: Stati deci tari, avind mijlocul vostru incins cu adevarul si imbracati-va in platosa dreptatii si va incaltati picioarele voastre intru gatirea Evangheliei pacii. Intru toate luati pavaza credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile vicleanului cele aprinse, si coiful mintuirii luati, si sabia Duhului care este cuvintul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 14-17). Asadar, vedeti ce fel de haine se cuvin noua crestinilor a imbraca, si care sint faptele cele fara de rod ale intunericului de care trebuie a ne dezbraca?
Noi, fratilor, ne-am imbracat in dumnezeiescul Botez cu Hristos si prin El avem putere a lucra toata fapta buna, dupa cum ne invata Sfintul Apostol Pavel, zicind: Toate le pot in Hristos, Cel ce ma intareste (Filipeni 4, 13). Inca si Domnul ne-a aratat ca, prin unirea cu El, toate faptele bune le putem lucra, iar fara de El, nimic bun nu putem face, dupa cum Insusi spune: Ramineti intru Mine si Eu intru voi, caci fara de Mine nu puteti face nimic (Ioan 15, 4-5). Caci trebuie sa avem in toata vremea unire cu Hristos, prin credinta cea lucratoare care se lucreaza prin dragoste (Galateni 5, 6; II Tesaloniceni 3, 5), si prin aceasta credinta, sa lucram cu multa sirguinta toata fapta buna.
La dumnezeiescul Botez ne-am lepadat de satana si de toate lucrurile lui. Daca dupa Sfintul Botez ne vom intoarce iarasi la pacate si nu ne vom pocai de ele prin marturisire la duhovnic si prin facerea canonului dat, atunci ne asemanam cu ciinele care se intoarce la varsatura sa si cu porcul ce se scalda din nou in mocirla lui (II Petru 2, 22; Pilde 26, 11). Caci, intr-adevar mare datorie avem noi crestinii care ne-am imbracat cu Hristos la Sfintul Botez, sa-I urmam Lui prin toate faptele bune, asa cum ne indeamna Sfintul Apostol Pavel, zicind: Urmatori faceti-va mie, fratilor, precum si eu lui Hristos (I Corinteni 11, 1). Dar sa intrebam pe marele Pavel, cum urma el lui Hristos, ca sa stim si noi in ce fel sa urmam Lui. Sa ascultam ce ne spune el: Trei ani noaptea si ziua n-am incetat cu lacrimi a invata sfatuind pe fiecare. in osteneli multe, in batai, in temnite, in primejdii de multe ori (Fapte 20,31). De la iudei de cinci ori am luat cite patruzeci lovituri de bici fara una am luat, de trei ori cu toiege am fost batut, odata cu pietre am fost improscat, de trei ori cu mine corabia s-a sfarimat; o noapte si o zi in largul marii am petrecut; in calatorii de multe ori, in primejdii pe riuri si de la neamuri si de la tilhari, in primejdii in pustie si pe mare, in osteneala si truda, in privegheri, de multe ori, in frig si in lipsa de haine, pina in ziua si ceasul de acum si flaminzim si insetam si sintem goi si sintem batuti, sintem pribegi, ne ostenim lucrind cu miinile; noastre, ocariti fiind, binecuvintam; prigoniti fiind, rabdam; huliti fiind, mingiiem. Am ajuns ca niste gunoi lumii, tuturor lepadatura pina azi (II Corinteni 11, 25-27).
Iubiti credinciosi,
Iata in ce fel si prin cite necazuri si prigoane urma lui Hristos dumnezeiescul si marele Apostol Pavel. Sa ne punem intrebarea: oare noi crestinii de azi, care ne-am imbracat cu Hristos prin Sfintul Botez, mergem noi pe urma Sfintului Apostol Pavel, precum mergea si el pe urma suferintelor lui Hristos? Daca am lua noi aminte la Sfinta Evanghelie cite a suferit Mintuitorul pentru noi, cite au suferit Apostolii si toti sfintii pentru dragostea lui Hristos, am cunoaste cit de pacatosi si neputinciosi sintem si cu cita lenevire si nepasare lucram pentru mintuirea sufletelor noastre, am cunoaste cit de putin ne ingrijim sa ne impodobim haina de nunta a sufletelor noastre, pe care am luat-o la Botez mai curata decit soarele si care ni se va cere in ziua mortii noastre si in vremea infricosatei judecati a lui Dumnezeu.
Sfintul Apostol Petru, aratindu-ne care este haina si podoaba cea adevarata a crestinului, ne invata, zicind: Podoaba voastra, sa nu fie din afara, impletirea parului si a podoabelor de aur si imbracamintea hainelor scumpe. Ci sa fie omul cel tainic al inimii, intru nestricacioasa podoaba a Duhului, blind si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Ca asa se impodobeau odinioara sfintele femei care nadajduiau in Dumnezeu (I Petru 3, 3-5). Acelasi lucru invata si Sfintul Pavel pe femeile crestine, zicind: Asemenea si femeile in imbracaminte cuviincioasa, facindu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par impletit si din aur sau din margaritare sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 9-10).
Iata cum se cuvine a se impodobi femeile crestine. Adica a nu iubi numai podoaba cea din afara, ci a se impodobi mai ales cu haina cea duhovniceasca a sufletului lor, prin lucrarea faptelor bune si sa-si aduca aminte de amenintarea lui Dumnezeu care zice: Pentru ca fiicele Sionului sint atit de mindre si umbla cu capul pe sus si cu priviri obraznice, cu pasi domoli, cu zanganit de inele la picioarele lor, Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. In ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunite, cercei, bratari, valuri, cununi, lantisoare, cingatoare, miresme, talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sarbatoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, pinzeturi subtiri, turbane si tunici. Atunci va fi in loc de miresme, putreziciune; in loc de cingatori, fringhie; in loc de cirlionti facuti cu fierul, plesuvie; in loc de vesmint pretios, zdrente si in loc de frumusete, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).
Dar nu numai femeile, ci si barbatii trebuie sa fuga de lux si de podoabe si sa se sileasca fiecare a-si impodobi cu fapte bune aurul cel dinauntru, adica sufletul sau. Fiecare crestin trebuie sa-si aduca aminte ca la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre. Cel ce se va sili a-si impodobi haina sufletului sau cu toata fapta cea buna, unul ca acesta nu se va rusina cind va fi chemat la nunta marelui Imparat (Apocalipsa 19, 7-9).
Daca cineva dintre noi ar fi chemat sa mearga inaintea unui imparat pamintesc sau a unui mare conducator de tara, cita grija ar avea sa-si impodobeasca hainele sale ca sa nu fie batjocorit pentru a sa neglijenta. Dar noi cind vom fi chemati la nunta mirelui Hristos inaintea Celui ce este Imparatul imparatilor si Domnul domnilor (Apocalipsa 19, 16), ce fel de rusine, cita groaza si munca vom lua, daca nu ne vom ingriji a ne impodobi haina sufletelor noastre? Oare nu vom auzi si noi ca omul din pilda Evangheliei de azi: Prietene, cum ai intrat aici, neavind haina de nunta? Oare nu vom auzi noi atunci pe dreptul Judecator si Preavesnicul Imparat, zicind: Legati-i miinile si picioarele si aruncati-l in intunericul cel mai dinafara, unde este plingerea si scrisnirea dintilor (Matei 22, 13).
Vai de noi, fratilor, cit de putin ne ingrijim a ne impodobi haina cea de nunta a sufletelor noastre si cita pedeapsa de la Dumnezeu ne asteapta pentru aceasta lenevire si negrija! Noi, pacatosii, uitam ca vine moartea si dupa moarte este judecata si munca vesnica pentru cel ce moare nepocait si nepregatit.
Dumnezeiescul parinte Efrem Sirul, aratind chinurile care ii asteapta acolo pe cei pacatosi, zice: "Acolo se vor topi ochii betivilor, acolo se vor vesteji carnurile judecatorilor, acolo se vor chinui cu foame cumplita si groaznic vor patimi cei ce in alaute si fluiere beau vinul; acolo cu mare durere se vor tingui si cu dintii lor vor scrisni si cu amar isi vor bate fetele lor desfrinatii si preadesfrinatii, furii, ucigasii de oameni, vrajitorii, fermecatorii, descintatorii, scriitorii de mincinoase scrisori, stricatorii de copii, vrajitorii, mincatorii de singe. Acestia toti, si cei asemenea lor, care fara pocainta au pacatuit pina la sfirsitul lor si pe calea cea lata si desfatata au umblat, care duce la pierzare, acolo in chinurile iadului isi vor afla negresit salasluirea" (Sf. Efrem Sirul, Tomul III, Bucuresti, 1910, p. 39).
Dumnezeiescul si sfintul Apostol Pavel gura lui Hristos ne arata ca trebuie a ne dezbraca de hainele rautatilor noastre si a ne imbraca cu omul cel nou, zicind: V-ati dezbracat de omul cel vechi, dimpreuna cu faptele lui si v-ati imbracat cu cel nou, care se innoieste, spre deplina cunostinta, dupa chipul Celui ce l-a zidit. Si iarasi zice: Imbracati-va, dar, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si iubiti cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blindete si cu indelunga rabdare... Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavirsirii (Coloseni 3, 12-15).
Ati auzit, frati crestini, ce imbracaminte trebuie sa avem noi crestinii si care sint podoabele duhovnicesti ale hainelor de nunta ale sufletelor noastre? O, de nu am uita noi pacatosii, invatatura si sfatuirea marelui Apostol si de ne-am ingriji in toata vremea a ne imbraca cu aceste sfinte virtuti, care impodobesc haina cea de nunta a sufletelor noastre, ca, in ziua cea mare a judecatii lui Dumnezeu, sa nu ne rusinam si sa nu fim aruncati in munca cea vesnica! In ziua aceea dreptii vor straluci ca soarele. Atunci se va vedea podoaba si frumusetea hainelor de nunta ale fiecaruia si se va cunoaste dupa haina cea din afara dragostea si silinta fiecaruia, cu care am lucrat in aceasta viata la mintuirea cea vesnica a sufletului nostru.
Iubiti credinciosi,
Pina aici am vorbit despre podoaba hainei de nunta a sufletului nostru. In incheiere voi arata citeva istorioare sfinte, prin care veti intelege ca oamenii sfinti si alesi ai lui Dumnezeu au stralucit in viata lor cu lumina duhovniceasca, nu numai inauntrul lor, ci chiar in afara s-au aratat cu podoaba si slava dumnezeiasca, prin care se arata sfintenia si lumina cea duhovniceasca a sufletelor lor.
De exemplu, citim in istorisirile sfinte ca Set patriarhul, fiul lui Adam, cind era de patruzeci de ani, a fost rapit de ingerul Domnului la inaltime si a invatat stiinta multor taine ale lui Dumnezeu si vestita stiinta a astronomiei; iar cind s-a pogorit pe pamint, fata lui s-a luminat foarte mult din cerestile vederi de acolo. Aceasta stralucire si slava a fetei lui, care era ca o fata de inger, a ramas la el toata viata sa (Hronograf, Minastirea Neamt, 1837, p. 86-87).
La fel a stralucit fata lui Moise, robul lui Dumnezeu, cind s-a pogorit din muntele Sinai cu Tablele legii: Atit stralucea fata lui Moise, incit toti fiii lui Israel se spaimintau la vederea fetei lui si nu puteau sa sufere stralucirea fetei lui, incit proorocul Moise isi acoperea fata sa, pina cind intrau ei sa graiasca cu dinsul (Iesire 34, 29-35). Asa stralucea si fata sfintului apostol, intiiul mucenic si arhidiacon Stefan, ca o fata de inger, cind vorbea catre evrei (Fapte 6, 15).
Fata Sfintului Sisoe cel Mare a stralucit ca soarele in vremea sfirsitului sau, dupa cum se scrie despre aceasta in Pateric: "Cind vrea sa se sfirseasca acest mare cuvios parinte, sezind parintii pustiului linga dinsul, a stralucit fata lui ca soarele si le zicea lor: "Iata, Avva Antonie a venit!" Dupa putin timp a zis: "Iata ceata Apostolilor a venit!" Si s-a luminat fata lui iarasi si iata era ca si cum ar fi vorbit cu oarecare, si s-au rugat lui batrinii, zicind: "Cu cine vorbesti, parinte?" El a zis: "Iata, ingerii au venit sa ma ia si ma rog sa fiu lasat sa ma pocaiesc putin!" Ii zic lui batrinii: "Nu ai trebuinta sa te pocaiesti, parinte!" Si le-a spus batrinul: "Cu adevarat nu ma stiu ca am pus inceput bun", si au cunoscut toti ca este desavirsit. Si iata ca de naprazna s-a facut fata lui ca soarele. El le zicea lor: "Vedeti, Domnul a venit si zice: Aduceti-Mi pe vasul pustiului!" Si indata si-a dat duhul si s-a facut cu un fel de fulger, si s-a umplut toata casa de buna mireasma" (Pateric, Bucuresti, 1828, p. 70).
Iata, frati crestini, cum slaveste Dumnezeu inca din acest veac pe oamenii Lui cei alesi si sfinti, care cu adevarat in toata viata lor le-a placut binele si care s-au ostenit cu mari nevointe, cu post, cu priveghere, cu rugaciunea, cu fecioria si cu multe alte fapte bune, si mai ales cu smerenia si-au impodobit haina cea de nunta a sufletului lor.
Zice Domnul in Sfinta Scriptura: Pe cel ce Ma slaveste pe Mine, il voi slavi (Filipeni 4, 19; Romani 9, 23) si iata cum a slavit El pe cei ce L-au iubit chiar din veacul de acum. Vedeti cit de mare si adinca smerenie avea acest sfint si bine placut al lui Dumnezeu. La moartea lui au venit marele Antonie, ceata proorocilor, a ingerilor si, mai presus de toti, Insusi Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos, iar el se ruga sa-l mai lase putin sa se pocaiasca, ca nu socotea in mintea lui ca a pus inceput de fapta buna. Bine a zis sfintul Isaac Sirul ca: "Smerenia este haina lui Hristos". Cu aceasta haina a lui Hristos era imbracat sufletul acestui mare sfint Sisoe. De aceea, smerenia, zice Sfinta Scriptura, merge inaintea slavei. (Pilde 15, 33; 29, 23). Insusi Mintuitorul nostru Iisus Hristos atit l-a slavit si l-a inaltat de a stralucit fata lui ca soarele, asemenea cu a Sa in Muntele Taborului. Aceasta ca sa se adevereasca cuvintul Sau Care a zis: Pe cel ce Ma slaveste pe Mine, il voi slavi (Psalm 83, 12; I Regi 2, 8) si Cel ce se smereste pe sine se va inalta (Matei 23, 12; Luca 9, 48; Iov 5, 11).
Asadar, iubiti frati crestini, sa nu uitam si noi nevrednicii, de slava acestor oameni sfinti de care am amintit mai sus, si sa ne silim cu toata sirguinta a ne impodobi haina cea de nunta a sufletelor noastre, cu toata podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu dragostea de Dumnezeu, de aproapele si cu desavirsita smerenie. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

Mir de nard autentic, acum si in Romania, la manastirea Petru Voda



Marturii biblice despre mirul de nard
« Deci Iisus, mai inainte de Pasti cu sase zile a venit in Betania, unde era Lazar cel ce fusese mort, pe care l-a inviat din morti. Si i-au facut lui acolo cina, si Marta slujea, iar Lazar era unul din cei ce sedea impreuna cu dansul. Deci Maria luind o litra cu mir de nard de credinta de mult pret, a uns picioarele lui Iisus, si a sters cu parul sau picioarele Lui; iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci zice unul din ucenicii Lui, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care vrea sa-L vinda pe El: Pentru ce acest mir nu s-a vindut cu trei sute de dinari, si sa se fi dat saracilor? Iar aceasta o a zis, nu ca pentru saraci ii era lui grija, ci pentru ca fur era, si punga avea, si purta ce se punea intr-insa. Si a spus Iisus: Lasa-o pe dinsa; spre ziua ingroparii Mele l-a pastrat pe acesta. Ca pe saraci pururea ii aveti cu voi, iar pe Mine nu ma aveti pururea.» (Ioann 12:1-8)
Sfintul Theofylact al Bulgariei spune ca Maria din Bethania, sora Marthei si a lui Lazar cel inviat a patra zi din morti, cinstindu-L pe Mintuitorul ca pe Dumnezeu cel adevarat, s-a facut plinitoare aievea a cuvintului Psalmis­tului care zice: «Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tau, cu untdelemn al bucuriei» (Ps. 44:9), caci mirul a fost chip al Duhului Sfint, despre care Prorocul Isaia zice «Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns, ca sa binevestesc saracilor» (61:1), adica noua, ca sa ne binevesteasca Patimile si Invie­rea Sa din morti.
Ce este nardul si unde creste el?
Mirul de nard «de credinta» (πιστικῆς) este mirul de nard autentic, caci si in vechime, ca si astazi, multi se ocupau cu contrafacerea lui, de aceea rareori era de gasit mir autentic, si acela era foarte scump. Mirul de nard se ex­trage prin distilarea radacinilor de nard (de­numirea stiintifica este Nardostachys Jatamansi), o planta care creste pe coastele Muntilor Himalaya, in special in partile Ne­palului, la inaltimea de 3000-5000 de metri al­titudine. Recoltarea sa se face primavara, pentru a obtine mirul verde, care este cel mai de calitate. In vechime, mirul de nard era adus de catre caravane pe Drumul Matasii, de la mii de kilometri distanta, si aceasta era pri­cina pentru care era atit de scump.
Proprietati medicinale ale mirului de nard
Motivul recoltarii si utilizarii sale atit in anti­chitate cit si astazi sint proprietatile sale cu totul si cu totul deosebite, avind efecte puter­nice impotriva insomniei, epilepsiei, psoriazi­sului, acneei, tulburarilor aparatului circulator si ale celui respirator, si chiar tulbu­rarilor mentale, stimulind memoria. Admi­nistrarea sa se face prin aromaterapie.
Spunind ca «spre ziua ingroparii Mele l-a pastrat pe acesta», Mintuitorul confirma utilizarea mi­rului de nard impotriva insomniei in antichi­tate, aratind ca El nu va muri, ci va invia, moartea si ingroparea sa fiind ca un somn profund ce a pregatit invierea Sa cea de a treia zi.
Efectul mirului de nard impotriva posedarii de catre duhuri necurate, numita astazi epi­lepsie, este iarasi aratat de Evanghelie, care leaga mirosul mirului de tulburarea lui Iuda:
iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Deci zice unul din ucenicii Lui, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care vrea sa-L vinda pe El: Pentru ce acest mir nu s-a vindut cu trei sute de dinari, si sa se fi dat saracilor?
Argumente
Intrucit de foarte multi ani la mai toate locu­rile sfinte ale Crestinismului se gasesc de vinzare uleiuri chimicale care au pretentia de a fi „mir de nard”, parintii de la pangar au hotarit, cu binecuvintarea Parintelui Arhimandrit Justin Parvu, sa aducă la Manastire Petru Voda mir de nard autentic, direct de la producatori.
Mirul de nard NU este unul si acelasi lucru cu Sfintul si Marele Mir, folosit in Biserica Orto­doxa doar pentru Taina Mirungerii, fiind tinut in Sfintele Altare pe Sfinta Masa.
Puteti gasi acest mir la pangarul manastirii Petru Voda sau puteti comanda la adresa: Manastirea Petru Voda (pentru pangar), comuna Poiana Teiului, cod 617346, judetul Neamt sau pe email la manastirea@petruvoda.ro. Pretul unei sticlute de esenta de mir de nard este de 20 RON; plata se face la primirea coletului, ramburs.

FELUL DE A NE RUGA


Într-o mânăstire vieţuia un frate evlavios. El avea obiceiul să se trezească cu regularitate şi să se roage dis-de-dimineaţă, la un ceas anumit.
Într-o dimineaţă, după ce se trezi, îl fură somnul din nou şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă rânduiala sa cea obişnuită – ora de rugăciune.
Un străin întră în chilia lui şi îl trezi, grăindu-i:
- Frate, scoală-te, că întârzii la rugăciune!
- Dar cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă fratele speriat.
- Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.
- Nu-mi vine a crede... Cred că tu eşti un om cu gânduri ascunse... Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?
- Ba da, frate, eu sunt diavolul şi, iată, am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.
- Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gând de înşelăciune. Pe numele Dumnezeu celui viu, te jur şi te leg să-mi spui cu ce gânduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?
- Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Da, eu am venit aici cu un gând de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală, o obişnuinţă lipsită de esenţă. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: "Omul acesta va întârzia la rugăciune. Când se va trezi, îi va părea foarte rău. De douăzeci de ani nu i s-a întâmplat aşa ceva. În inima lui se va aprinde o mare părere de rău... Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem". Astfel judecând noi - încheie diavolul - iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea ta obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.
Acestea zicând, diavolul se făcu nevăzut, iar fratele înţelese că prin această ispitire, Dumnezeu i-a descoperit că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga. 

luni, 30 august 2010

POVESTIRI MINUNATE









SFÂNTUL GLUMEŢ

Un părinte mi-a povestit următoarea minu-ne, care are puţin umor în ea.

Era o fată care dorea să se căsătorească, dar nu-şi găsea partea. Spunându-i bunicii ei, aceasta i-a dat o icoană cu Sfântul Apostol Anania şi i-a zis: „Ia această icoană şi să te rogi 40 de zile la sfântul acesta, dar să ştii că sfântul acesta este cam glumeţ şi mai face câteodată şi unele minuni hazlii”.

Luând fata icoana, s-a dus acasă, a aprins o candelă în faţa icoanei şi s-a pus pe rugăciune şi post. Când s-au împlinit cele 40 de zile, fata fiind supărată că nu i s-a împlinit dorinţa, a zis supă-rată către sfânt: „M-am rugat atâta timp şi nu ai vrut să mă asculţi, de acum nu mai am nevoie de tine!”. Zicând acestea, a luat icoana şi a aruncat-o pe fereastră, fără să se uite unde a căzut. După puţin timp, aude pe cineva bătând la uşă. Când a deschis, a văzut un tânăr cu capul spart şi fiind plin de sânge pe faţă. „Mă iertaţi de deranj, a zis el, dar mi-a căzut această icoană în cap şi văzând că a căzut de la geamul dumneavoastră, v-am adus-o înapoi”.

Atunci fata, cerându-şi iertare, l-a rugat să intre să se spele şi să-i bandajeze rana. După ce l-a îngrijit, l-a întrebat cum îl cheamă şi tânărul a zis că Anania. Fata l-a rugat să treacă şi în ziua ur-mătoare, ca să-i schimbe bandajul. Şi aşa, tre-când tânărul de mai multe ori, s-au împrietenit, iar apoi, după scurt timp, s-au căsătorit.

Sfântul a făcut minunea, dar în felul în care a spus bunica ei.

COPIII BINECUVÂNTAŢI


Cu patru ani în urmă am întâlnit în Bucu-reşti o familie cu cinci copii de care m-am folosit foarte mult duhovniceşte.

Mama copiilor este o femeie credincioasă, cu frică de Dumnezeu, fiind cadru medical, iar soţul este un om cu suflet bun, dar mai puţin credincios. Cele două fete mai mari ale familiei, fiind gemene, sunt căsătorite amândouă. Alte două fete şi un băiat, care este cel mai mic copil al familiei, au fost crescuţi în frică de Dumnezeu, deoarece mama era foarte apropiată de Biserică.

Fetiţa cea mai mare a reuşit să atragă la bi-serică aproape pe toţi colegii ei. Îmi spunea că-i pare rău că termină clasa a opta şi nu a reuşit să-i aducă chiar pe toţi la biserică. Această fată face acum Seminarul teologic şi mi-a spus că vrea să intre în monahism. Sora ei mai mică este mai liniştită şi tot timpul cu zâmbetul pe buze. Au un duhovnic bun cu care ţin legătura permanent.

Îmi spunea mama lor că atunci când părin-tele Sofian a trecut la cele veşnice, a mers cu băieţelul, care avea şase ani, aproape de sicriu. Atunci băiatul i-a zis: „Uite, mamă, ce frumos zâmbeşte părintele şi se uită la mine!”. Acest copil este cu totul deosebit. Vedea anumite lu-cruri pe care numai un om duhovnicesc putea să le distingă. Dacă vreodată se întâmpla să-l doară ceva sau se lovea, că era cam jucăuş, se ducea imediat la racla cu moaştele Sfântului Dimitrie şi se ruga simplu, în felul lui, apoi se întorcea la mama sa spunând că nu-l mai doare nimic, deoarece sfântul l-a făcut bine.

Odată, îi spunea mamei lui: „Dacă merg pe drum ca să mă joc sau să-mi cumpăr ceva şi mă loveşte o maşină şi mor, o să mă duc în iad, că m-a aflat moartea în lucrurile lumeşti, iar dacă merg la biserică sau la spovedit şi mă loveşte o maşină şi mor, atunci o să mă duc în rai, deoare-ce făceam aceste lucruri spre slava lui Dumne-zeu”. Îmi mai spunea mama lui că de multe ori îşi punea mâinile pe cap şi se văieta, gândindu-se ca nu cumva să-l prindă moartea în lucrurile lumeşti.

M-am minunat de gândirea acestui copil la vârsta de numai şase ani. Oare, noi cei mari cu anii, ne punem totdeauna în faţă problema mân-tuirii sufletului sau suntem nepăsători?
PĂRINTELE IULIAN,

DUHOVNICUL

Odată a venit în vizită la chilia noastră un duhovnic de la Mitropolia din Veria. Aflând că bisericuţa noastră este închinată Sfântului Mare Mucenic Artemie, mi-a zis că o să-mi dea câteva părticele din moaştele sfântului, pe care, de altfel, le-a şi adus.

După ce a vizitat schitul nostru, am fost împreună la Schitul românesc Prodromul, unde ne-am închinat la icoana Maicii Domnului Pro-dromiţa, care s-a pictat singură. Când am plecat, în apropierea schitului l-am întâlnit pe părintele Iulian, duhovnicul. Atunci preotul de la Mitropo-lie a luat binecuvântare şi i-a cerut câteva sfaturi părintelui Iulian. Deoarece părintele nu ştia gre-ceşte, i-am tradus eu. Printre altele, l-a întrebat cum să procedeze cu oamenii care vin la mărtu-risire, dar nu se pocăiesc. „Le-am dat canon, am încercat în toate chipurile, dar degeaba, şi atunci le-am spus să se ducă la alt duhovnic, că eu nu pot să-i mai mărturisesc”.

Părintele Iulian i-a zis: „Nu trebuie procedat aşa. Dacă tu îl alungi, altul îl alungă, atunci ce se va întâmpla cu el? Va deznădăjdui şi se va duce la sectari sau în altă parte. Cu oameni ca aceştia trebuie avută multă răbdare, oricât de greu ar fi; nu trebuie alungaţi, ci ajutaţi prin sfânta rugăciu-ne. Chiar dacă sunt mai neputincioşi, Dumnezeu văzând răbdarea şi dragostea duhovnicului, îi va întoarce la credinţă şi îi va mântui”.

Atunci duhovnicul de la Mitropolie a zis: „Nimeni nu mi-a dat un asemenea sfat şi a înce-put să mă mustre conştiinţa pentru persoanele pe care le-am alungat de la spovedit, căci, într-adevăr, mulţi au plecat din biserică. Vai mie, ce am făcut!”.

Mulţumind părintelui, am plecat în drumul nostru. Pe cale, duhovnicul îmi repeta mereu ce mult s-a folosit de părintele Iulian şi de sfaturile sale.

MINUNATA VEDENIE


Pe 5 decembrie 1902, după împărtăşirea cu Sfintele Taine, o soră din Mănăstirea Vovidenii-lor din Tihnin, gubernia Novgorodului, cu nume-le Tecla, a dormit peste 20 de ore (de la 9.30 di-mineaţa, până la ora 6 a doua zi).

Venind de la biserică, de la Sfânta Liturghie, a simţit o slăbiciune şi, lucru ciudat, de-abia s-a descălţat la un picior, că a şi adormit şi a început a suspina şi a se văieta straşnic. Din ochi îi curgeau lacrimi şi tot trupul îi tremura puternic, ca de o spaimă mare. Uneori parcă era moartă, abia simţindu-se suflarea ei şi toată faţa îi era scăldată în sudoare. Multe călugăriţe veneau să se uite la dânsa şi gândeau că nu va mai trăi până dimineaţa.

La ora 23 a fost chemat doctorul, care a constatat că pulsul era normal, dar de trezit nu a putut să o trezească. A încercat să-i ridice pleoa-pele, dar nu se ridicau, iar gura îi era încleştată. I-au dat să miroase spirt, dar nu se vedea nici un semn de trezire, aşa că au lăsat-o până când s-a trezit ea singură.

De la ora 15 până la ora 18 s-a luminat la faţă şi surâdea mereu, şi chiar dacă mai suspina se vedea că era din cauza bucuriei, nu a fricii. În cursul acestor trei ore, ea a zis tare de trei ori „Doamne!”, dar tot surâzând. Pe urmă a mişcat mâinile ca şi cum s-ar fi străduit să prindă ceva şi a zis tare: „Tu, Împărăteasă cerească!”. După aceea a stat culcată şi tot zâmbea şi a zis încă o dată „Doamne!” şi s-a trezit.

Sora aceasta trăieşte în mănăstire de la 17 ani. Mai că nici nu ştie carte. Citeşte cu greu Psaltirea şi în toate zilele face ascultările mănăs-tirii, având o viaţă tare bună. La muncă osârd-nică, blândă, smerită. Cu un cuvânt, trăieşte în frica lui Dumnezeu. Acum are 33 de ani. Câţiva ani a trăit pe lângă Maica Stareţă care era bolna-vă, îngrijind-o cu dragoste şi slujindu-i fără vi-cleşug. La început vorbea incorect, pentru că era din gubernia Oloţkaia şi în satul lor se vorbea un dialect deosebit. De soarta drepţilor şi păcătoşilor are puţină înţelegere, aşa că nu putea fi înşelată cu vreo nălucire [autoînchipuire – n.tr.]

Ea a povestit următoarele:

„Când am adormit, văd că vine la mine sora mea de sânge, Pelaghia, care a murit de oftică acum 13 ani, la vârsta de 16 ani. Pelaghia avea coroană pe cap şi straiele albe şi mi-a zis zâm-bind: «Haide cu mine», iar eu m-am dus cu dânsa.

Am mers împreună pe un deal drept şi am ajuns la un loc foarte întunecos, greu de descris. Pe ambele părţi erau prăpăstii. Într-una din ele cădeau călugări, iar din cealaltă ieşeau. Aici sora mea s-a făcut nevăzută şi au venit la mine doi tineri luminaţi. Erau aşa de frumoşi, cum la noi nu erau. Ei mi-au zis: «Haide». Iar eu am între-bat: «De ce călugării aceştia cad în groapă?». Ti-nerii mi-au răspuns: «Pentru viaţa lor cea cu ne-luare aminte din mănăstire. Ei cad şi iar se ridică şi se vor mântui numai cu boală şi durere». Unul din tineri s-a făcut nevăzut, iar celălalt a mers cu mine şi mi-a zis: «Priveghează (roagă-te – n.tr.), fă-ţi cruce şi hai cu mine». M-a apucat de mână şi am pornit.

Locul era întunecos şi îngust şi el mergea tare grabnic, încât eu de-abia îl urmam. Îndată au venit straşnicii (diavolii). În mâini ţineau o hârtie mare scrisă cu litere mari şi au adus-o în faţa ochilor mei şi am văzut scrise toate păcatele mele din copilărie. În timpul acesta a venit celălalt tânăr şi am văzut la el aripi. Am priceput că acela a fost îngerul păzitor. El a zis cu glas aspru: «Nu îndrăzniţi a înfricoşa astăzi acest suflet. E împăr-tăşit şi nu vă arătaţi înaintea noastră!». Atunci am văzut că hârtia s-a făcut cu desăvârşire cura-tă, păcatele mele toate s-au şters şi straşnicii au fugit. Atunci m-am dus cu tânărul cel dintâi îna-inte, iar îngerul păzitor s-a făcut nevăzut.

Calea era foarte îngustă, încât eu mergeam cu greu, pe o coastă, cu cel ce mă ducea. Urcam pe o scară întunecoasă pe care straşnicii chiar dacă se arătau, nu mă puteau prinde. Am ajuns apoi cu tânărul la trei cuptoare mari cu foc, unde straşnicii alergau cu cârlige. În cuptor, pe piros-tii, erau parcă nişte lemne care ardeau, dar straş-nicii le scoteau ca pe nişte tăciuni şi le băteau cu ciocanul. Îndată din tăciune se făcea om şi cu un răcnet foarte mare era aruncat iar în cuptor. Aici eu m-am înfricoşat foarte tare şi mă temeam că şi eu voi cădea tot acolo, dar tânărul a zâmbit şi mi-a zis: «Fă-ţi cruce şi haide înainte!». După ce am plecat, l-am întrebat: «De ce oamenii aceia sunt puşi în cuptoare cu văpaie?». Tânărul mi-a răs-puns: «Aici au căzut toţi creştinii care numai cu numele erau creştini, iar lucrurile lor erau necu-viincioase: nu cinsteau sărbătorile, se înjurau cu cuvinte urâte, se îmbătau dis-de-dimineaţă. Pri-veghează, fă-ţi cruce şi haide cu mine». Şi m-am dus înainte.

Apoi am sosit la un loc foarte îngust. Aici erau două scări înalte cu foarte mulţi diavoli pe dânsele. De o parte a scărilor era o prăpastie, iar de cealaltă era un cazan cu smoală clocotită. În cazanul acesta au azvârlit un om care tare se văieta, iar împrejurul cazanului era mulţi oameni. Eu am întrebat pe tânăr: «De ce îi azvârle în cazan pe aceşti oameni?». El mi-a răspuns: «Pen-tru ţinerea de minte a răului şi pentru trufie, iar în prăpastie cad pentru clevetire şi osândire».

Mergând tot pe acea cale îngustă am sosit la o groapă care nu avea pod peste ea, iar din groa-pă se auzeau răcnete şi vaiete groaznice. Apoi am intrat într-însa şi am văzut mulţime de oameni. Unii erau îmbrăcaţi foarte rău, alţii erau cu totul goi. Ei şedeau cu spatele unul la altul şi nu se vedeau. Îndată parcă locul acela s-a clătinat, a clocotit şi eu l-am întrebat pe tânăr: «De ce aceasta?». Tânărul mi-a răspuns: «Acum aici a venit un suflet păcătos». Şi la întrebarea mea de ce oamenii aceia nu se vedeau unii pe alţii, tână-rul mi-a răspuns: «Aceşti oameni trăiau pe pă-mânt fără grijă, erau indiferenţi faţă de cei din jurul lor. Acum lor nu le este pomenire, de aceea nu văd nici mângâiere. Cu pomenire (la Sfânta Liturghie – n.tr.) i-ar putea răscumpăra, dar n-ar cine-i pomeni».

Ieşind din locul acela am mers iarăşi pe o cale îngustă şi încă departe fiind, am auzit ţipete şi văicăreli. Apoi am sosit la o altă vale unde era multă lume. Toţi şedeau cu capetele plecate pe piept. Aici tânărul m-a lăsat pe mine şi eu tare m-am înfricoşat când am văzut straşnicii ce au început să mă sperie. Ei voiau să mă apuce cu cârligele lor lungi şi să mă pună pe cântarul care era în mijlocul acelui loc şi pe care se cântăreau faptele cele bune şi cele rele. Eu m-am speriat tare şi toată m-am înfricoşat şi m-am cutremurat. Îndată am văzut că a venit îngerul păzitor şi mi-a adus băsmăluţa pe care am dat-o odată la un sărac. A azvârlit-o pe cântar şi a tras toate faptele mele cele rele. Eu m-am bucurat şi am ieşit din locul acela. Îngerul meu păzitor s-a făcut nevăzut şi a venit iar tânărul şi am mers mai departe. El mergea prea repede, încât eu nu reuşeam să-l urmez şi nu mai puteam de osteneală. Tânărul mă îmbărbăta şi zicea: «Fă-ţi cruce şi priveghează». Eu făceam cruce şi mergeam cu uşurinţă.

Aşa am ajuns la un loc lângă care se simţea miros greu şi se auzeau vaiete. În acel loc am vă-zut o femeie care şedea în mijloc. Hainele ei erau toate pline de sânge, de asemenea şi capul. Împre-jurul gâtului era un şarpe ce avea gura înfiptă în buzele ei şi cu coada o plesnea peste urechi. Alt şarpe mare era încolăcit în jurul picioarelor şi cu gura ajungea la pieptul ei şi se înfingea în sânul ei. Ea mă chema cu mâna şi mă ruga să o ajut. Lângă dânsa era parcă un berbec, dar cu faţă de om, care m-a înfruntat foarte fioros. Eu am înce-put a-l ruga pe însoţitorul meu să nu mă lase pe mine şi am ieşit împreună din acel loc. L-am în-trebat: «De ce pătimeşte femeia aceasta?». Mi-a răspuns: «Această curvă s-a predat pe sine toată poftelor sale şi aici primeşte plata pentru toate lucrurile ei».

Mergând mai departe, am ajuns la un locaş foarte mare şi înalt. Mai jos de acest locaş era o prăpastie mare cu vâlvătaie. În mijlocul locaşului era un stâlp învăluit de şerpi. Pe stâlpul acesta erau parcă întărite poliţe (console) ce se clătinau şi mulţi oameni erau pe poliţele acelea. Toţi erau foarte groaznici la vedere, iar straşnicii îi arun-cau pe aceşti oameni în prăpastie. Diavolii ru-peau hainele de pe ei şi îi trăgeau cu cârlige în prăpastia fără fund, unde era o aşa putoare că mă înăbuşea. Eu mă temeam foarte că şi pe mine mă vor arunca acolo. Şerpii îşi deschideau gurile la mine şi voiau să mă înghită, iar un şarpe avea trei capete. Eu am întrebat: «Pentru ce păcate păti-meşte acest norod?». Tânărul a răspuns: «Pentru păcatele sodomiţilor».

Pe urmă, tânărul m-a dus la nişte porţi de sticlă prin despărţitura cărora am văzut un loc în mijlocul căruia erau mese aşternute. Pe mese erau samovare ce fierbeau. Pe farfurii erau şoa-reci, broaşte şi diferite spurcăciuni. Lângă mese erau mulţi oameni şi mulţi dintre ei săreau în foc şi toţi răcneau, parcă cereau ceva. Însă straşnicii îi opreau cu apă fierbinte din samovare. Tânărul, l-a întrebarea mea, a răspuns: «Ei nu cinsteau sărbătorile. Dimineaţa, în timpul Sfintei Litur-ghii, ei mâncau, beau şi se îmbătau». Nu departe de norodul acesta, alţii săreau în foc şi când se opreau, straşnicii îi sileau să sară iar. «Aceasta pentru că în timpul slujbei se ocupau cu fel de fel de jocuri», a zis tânărul. Lângă acest locaş am văzut o femeie care mergea şi scrâşnea cu dinţii. În gură avea otravă şi se chinuia ba să o scuipe, ba să o înghită, dar nu putea. Tânărul a zis că pătimeşte pentru mâncarea cea de frupt din timpul postului.

Aici am intrat într-un alt locaş, nu prea mare, unde erau câţiva oameni spânzuraţi de mijlocul pântecelui şi de limbă. Ei se văietau tare, iar eu m-am înfricoşat foarte şi l-am întrebat pe tânăr: «De ce aceştia sunt spânzuraţi aşa?». «Aceşti oameni sunt cumetri, trăiau rău. Au avut împreunare trupească între dânşii».

Pe urmă am mers iar pe o cale întunecoasă şi strâmtă şi am ajuns la un loc în mijlocul căruia era un om cu lanţuri înroşite în foc băgate în urechi, lanţ ce avea capetele prinse de doi pereţi. Altul avea limba scoasă şi straşnicii o tăiau cu un cuţit ştirb de foc. La al treilea îi ieşeau flăcări din urechi. «De ce aşa chin?», am întrebat eu. «Pri-mul şedea în biserică cu neluare aminte, nu asculta cântarea şi citirea, ci îşi întorcea capul, iar acum e prins cu lanţuri. Celălalt vorbea în bi-serică şi de aceea îi taie limba. Al treilea asculta cleveteala şi o spunea la alţii, de aceea îi ies flăcări pe urechi».

Din acest loc am ajuns apoi la o fântână de gheaţă la care şedea o femeie şi vărsa apa cu gă-leata în amândouă părţile. «Ce făcea femeia aceea?», am întrebat. «Făcea nedreptate. Vindea lapte, dar punea în el apă, de aceea acum e pusă să despartă laptele de apă», a răspuns tânărul.

Apoi am pornit pe o cale întunecoasă şi îngustă, iar tânărul parcă zbura, aşa de repede mergea. Şi fiindcă mă trăgea de mână, i-am spus că nu pot merge aşa de repede, dar el a zis: «Pri-veghează, fă-ţi cruce şi mergi». Apoi am simţit că ne suim pe o scară. Îndată, la picioarele noas-tre a căzut un om şi s-a dus în adâncimea de sub scară, iar straşnici au venit din nou şi eu m-am speriat tare rău. Când am trecut scara, l-am între-bat pe însoţitorul meu de ce l-au aruncat pe omul acela în adânc. «Acest om a trecut toate vămile, dar pe aceasta nu a trecut-o, pentru că a fost aspru şi nemilostiv».

După aceasta, abia mă ţineam după tânăr, aşa de repede mergea, şi îndată am auzit un vuiet şi am văzut înaintea mea flăcări. Aici tânărul s-a făcut nevăzut de mine şi eu m-am aflat lângă o râpă de foc în care apa tare mă învăluia, dar nu ca şi cum ar fi mişcată de vânt, ci nu ştiu cum se învârtea, într-un chip deosebit. În râpa aceea era foarte multă lume, iar peste râpă erau întinse două nuiele subţiri şi l-am văzut pe însoţitorul meu de cealaltă parte a râpei. El mi-a zis: «Treci încoace», dar eu i-am spus că mă tem să nu cad în râpă şi nu pot merge. «Mergi, nu te teme, doar mă cunoşti». «Nu te cunosc, la noi nu sunt aşa ca tine», am răspuns eu. El îmi zice iar: «Tu mă cunoşti. Din tinereţe mă iubeşti şi te rogi mie şi eu te-am adus pe tine în aceste locaşuri». «Nu, eu nu te ştiu pe tine», i-am răspuns iarăşi. «Eu sunt Marele Mucenic Gheorghe», mi-a răspuns el, apropiindu-se de mine. Demonii mă alungau, zi-când că nimeni nu va trece de acea râpă. Sfântul Gheorghe m-a luat de mână şi m-a trecut peste râ-pă, iar îngerul a zburat. De amândouă părţile s-au făcut pereţi şi nu vedeam râpa, aşa încât, fără frică, mergeam cu Marele Mucenic Gheorghe.

În râpă erau mulţi oameni care se străduiau să iasă, dar iar se afundau şi ziceau: «Amar nouă, amar nouă!». În râpă am văzut un ţăran cunoscut mie, din satul nostru, care striga: «Ce cauţi aici? Pleacă! Nu vei suferi nici o scânteie din focul acesta!». «Aici vor fi toţi sinucigaşii şi creştinii care numai se numesc creştini, dar fac lucruri necreştineşti; toţi aceia vor fi în râpa aceasta, mai jos decât necredincioşi. E greu, e foarte greu, trebuie multe lacrimi şi rugăciuni pentru această slobozire».

Noi tot mergeam pe mal. Norod în râpă era tot mai puţin şi mai puţin. La urmă am venit pe un pod şi am trecut pe dânsul. Îndată am dat de zăpadă mare, spulberată de vânt şi mergeam foarte greu. Abia scoteam picioarele. Era foarte frig, aşa de frig, că simţeam toate mădularele mele că se răcesc. Atunci Sfântul Mare Mucenic Gheorghe mi-a zis: «Priveghează şi fă-ţi cruce».

Am venit apoi la un câmp mare acoperit cu gheaţă foarte groasă şi era mare viscol. Aici Sfântul Gheorghe s-a făcut nevăzut de la mine şi am văzut călugări pe care i-am cunoscut după haine. Aveau părul răvăşit şi tremurau. Dinţii le clănţăneau de frig. Mie mi s-a făcut milă de dânşii şi mă întrebam de ce au căzut călugării aceia aici. Nevăzând pe Sfântul Gheorghe, m-am spăimântat. Mă gândeam că şi eu voi rămâne aici, dar iată am simţit un val de căldură şi îndată am văzut lângă mine pe Sfântul Gheorghe, care mi-a zis: «Aceşti călugări au trăit în mănăstire (purtând veşmântul Împărătesei cereşti), dar vie-ţuiau fără grijă. Ascultarea o făceau cu nebăgare de seamă şi la masă cârteau. Acolo pe pământ ei băteau mult cu limba, iar aici Dumnezeu i-a pus să bată cu dinţii. Însă pentru rugăciunile Împără-tesei cereşti, ei sunt izbăviţi de focul cel veşnic».

De la acest câmp, noi am mers mai departe şi simţeam că se face tot mai cald şi o lumină neobişnuită se revărsa pe locul unde mergeam. Îndată am văzut un câmp mare, acoperit cu iarbă şi flori. Sfântul Gheorghe a zis: «Acesta este pă-mântul cel făgăduit şi cei blânzi îl vor moşteni». Eu am simţit o aşa de mare veselie şi bucurie, încât am început a râde. Şi cu cât mergeam mai înainte, iarba se făcea mai mare şi florile mai frumoase, iar lumina se făcea ca şi cum ar fi fost de la soare. La mijlocul acestui deal era o bise-rică, iar lângă ea un cerdac mare unde erau multe mantii care se schimbau cu unele albe. Cei care nu erau vrednici se arătau ca tăciunii de negri, şi eu am văzut pe câţiva aşa, dar nu am cunoscut pe nici unul. Lor nu le este nici muncă, nici foc, dar ei nu-s vrednici ca să fie dezlegaţi de mâini. Ne-am urcat pe scări la tindă şi am auzit o cântare aşa de minunată, încât nu am cuvinte să spun. Cânta: «Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot…» şi «Învie-rea lui Hristos văzând…». În biserică era o aşa frumuseţe că nu-i cu putinţă de povestit. Uşile bisericii erau parcă din mărgăritar şi luceau cu diferite focuri. În biserică erau foarte multe co-loane. Lângă ele şedeau călugăriţe. După lărgi-mea bisericii, ele păreau tare puţintele. Eu am cunoscut unele călugăriţe şi surori ale noastre încă vii, dar Sfântul Gheorghe mi-a zis: «Te vei întoarce înapoi la marea vieţi. Deci, nu spune nimănui pe cei vii pe care i-ai văzut aici, ca să nu se trufească înştiinţându-se de starea lor. Restul poţi să spui tot».

În biserică era minunat de bine, încât mer-gând, am strigat: «Doamne!». În mijlocul bise-ricii era un munte înalt şi mare, parcă de cristal, ce se revărsa cu felurite flori. Eu am vrut să pri-vesc în sus, dar acolo era aşa de luminat că m-a orbit şi am plecat capul. Sfântul Gheorghe mi-a zis: «Biserica aceasta e pregătită pentru călugării cei de pe urmă, însă ei vor fi puţini. Nu sunt acum pe pământ învăţători şi povăţuitori şi nu pot mulţi să se mântuiască, de aceea, ce fericire le-a gătit Domnul!».

Minunându-mă de toate frumuseţile acestea, am putut zice numai: «Doamne, Doamne!». Îndată Sfântul Gheorghe mi-a zis: «Priveşte, priveşte! Iată, vine Împărăteasa cerurilor!». Eu am privit şi am văzut o preaslăvită Femeie cu nespusă fru-museţe, cu coroană şi îmbrăcată în porfiră. Ea se pogora din văzduh şi aproape, aproape a venit lângă mine, aşa încât am vrut să o apuc cu amân-două mâinile şi am strigat: «O, Împărăteasă, tu, cerească!». Ea, surâzând, mi-a făcut cruce de trei ori şi a zis: «Sfinte Gheorghe, întoarce acest su-flet înapoi». Ne-am închinat ei, în timp ce se înălţa. Atunci Sfântul Gheorghe mi-a zis: «Roa-gă-te ei, roagă-te pururea. Ea este Apărătoarea tuturor creştinilor. Ziua şi noaptea ea se roagă înaintea Fiului şi Dumnezeului ei. Dar îndeosebi se roagă pentru călugări, ca să nu fie ruşinat veşmântul ei, pe care călugării îl poartă».

În biserică pe analog era Evanghelia şi icoa-na Maicii Domnului. Atunci toţi au mers câte doi şi au sărutat Evanghelia şi icoana. Şi eu cu Sfân-tul Gheorghe am făcut la fel.

După ce am ieşit din această biserică, am intrat alături, în altă biserică, mai mică. În mijlo-cul bisericii erau trei mese, iar împrejurul lor stăteau tineri preafrumoşi şi copii ce împleteau cununi din multe şi felurite flori ce se aflau pe aceste mese. Tinerii îi învăţau pe copii să împle-tească cununi şi cântau împreună «Aliluia!». Între aceşti copii am văzut pe nepotul meu care a murit anul acesta. El a surâs văzându-mă, dar n-a venit la mine şi mi-a venit să plâng, fiindcă n-a venit la mine. Aici eu am stat mult şi nu voiam să plec, dar Sfântul Gheorghe m-a luat de mână şi am ieşit din biserică. La întrebarea mea, pentru cine se împletesc aceste cununi, Sfântul Gheor-ghe a răspuns: «Pentru cei drepţi».

Nu departe de această biserică, am văzut trei mănăstiri. Sfântul Gheorghe mi-a zis: «Aces-tea sunt mănăstirile egumenelor de la Vovide-nie». Când am ajuns la una din mănăstiri, din ea a ieşit egumena noastră, Rafaila, nu demult răpo-sată. Ea s-a întors către mine şi a zis: «Îţi trebuie încă să te trudeşti în mănăstirea ta». Şi m-a întrebat: «Cum mai trăiţi?». Când am vrut să-i spun, mi-a zis: «Eu ştiu. Pe toate le ştiu. Să ajute Dumnezeu maicii Apolinaria. Eu pentru dânsa şi pentru toate surorile mă rog».

Când maica s-a dus de la mine, am venit la o căsuţă frumoasă, la uşa căreia era stareţa Lud-mila. Ea mi-a zis bucuroasă: «A, ştiu! Ai venit aici, dar e prea devreme pentru tine, încă nu te voi lua!». Stareţa m-a dus în chilie unde erau multe icoane şi era tare bine la dânsa. Pe urmă s-a aşezat la masă şi nu ştiu ce scria. Îndată s-a auzit sunetul clopotelor şi stareţa a zis: «Acum du-te acasă, că eu trebuie să merg la Sfânta Liturghie».

După ce am ieşit de la dânsa, am întâlnit pe maica Polixenia. Ea s-a bucurat foarte când m-a văzut şi mi-a zis: «Ah, Tecluşa, tu de acum eşti aici!? Dar parcă este devreme pentru tine». M-a îmbrăţişat şi apoi mi-a arătat chilia ei. Aceasta era o căsuţă frumoasă cu un rând de ferestre. Ea a zis: «Eu ştiu tot şi mă rog pentru ucenicele mele şi plâng pentru ele».

Când s-a depărtat, am întâlnit pe stareţa mea cea dintâi (mai mare la lăptărie, în ograda vite-lor). Ea s-a bucurat şi m-a îmbrăţişat, zicând: «Şi tu, Tecluşa, ai venit aici!?». Eu am întrebat-o pe dânsa: «Maică, parcă dumneavoastră sunteţi moarte. Bine vă este vouă aici?». «Mai înainte nu era prea bine, răspunse ea. Eram împreună cu păcătoşii. Dar surorile, în şase săptămâni, s-au rugat pentru mine şi acum mi-e tare bine».

Ea s-a dus şi am rămas singură în mijlocul câmpului unde Sfântul Gheorghe mi s-a arătat şi am mers înainte împreună. Câmpul se făcea tot mai frumos. Departe se vedeau nişte porţi. Îndată am văzut mergând pe câmp călugări îmbrăcaţi în mantii albe, luminate şi strălucite şi cu cununi de aur şi de argint pe cap. Mergeau şi mulţi preoţi în veşminte de aur, cu cununi pe cap şi cruci în mâini. Într-una din cete am văzut pe preotul nos-tru, care avea viaţă foarte bună. Înaintea călugă-riţelor mergeau egumenele cu toiege în mâini. Am cunoscut multe din surorile cele răposate. Unele rasofore erau în mantii albe cu cununi de aur, altele în mantii albe cu cununi de argint, iar altele purtau în mâini buchete de flori minunate. Toate călugăriţele cunoscute mă salutau şi surâ-deau. O soră mi-a zis: «Tecluşa, şi tu ai venit la noi? Dar nu de tot. Tu te vei întoarce înapoi!».

În fruntea preoţilor mergea episcopul cu mitră, tot în aur, cu cruce în mână, iar în cealaltă ceată am cunoscut pe trei ieromonahi din mănăs-tirea cea mare din Tihnin, dintre care părintele Claudian, cu cruce în mână. Toţi erau veseli şi toţi aveau ca la 30 de ani. Iar mirenii, pe margini, de amândouă părţile, erau aşa de mulţi precum ţânţarii în văzduh. Toţi intrau pe porţi. Îndată lângă mine s-a arătat un bătrân alb în haină lu-minoasă împodobită cu cruci. Eu l-am cunoscut pe dânsul că e Sfântul Nicolae. «Haide, de acum trebuie să te întorci înapoi». Şi eu m-am dus cu dânsul într-un loc unde n-am văzut pe nimeni, apoi la un câmp ce semăna cu câmpul nostru de fâneaţă. Parcă numai curgerea (panta) râpei de la marginea câmpului era alta şi partea de la răsărit. Aici am văzut călugăriţele şi surorile noastre. Unele cărau iarbă, altele greblau. Ele cântau un psalm frumos. Deodată în văzduh a luminat ceva şi am văzut deasupra locului aceluia o cunună de aur ce se făcea tot mai mare şi mai mare. La ur-mă s-a făcut cât secerătura noastră. Această cu-nună odată se ridica, iar altădată cobora. Din par-tea de răsărit mergea egumena cu toiagul şi le binecuvânta pe toate cu semnul Sfintei Cruci. Eu m-am întors şi m-am uitat la râpă. Aici era tare întuneric. Pe mal erau unele din vieţuitoarele mă-năstirii noastre. Părul lor era lăsat slobod. După cum se vedea, ele voiau să treacă dincolo, de cealaltă parte, dar cum se apropiau, malul râpei se surpa şi ele, în loc să se apropie tot mai mult, se depărtau. Mie mi s-a făcut milă de dânsele.

Deodată s-a arătat părintele Claudian în veşminte, cu crucea în mână şi mi-a zis: «Nu spune nimănui pe cine ai văzut peste râpă. Ele se vor pocăi, poate, cu mila lui Dumnezeu». După aceste cuvinte, l-am văzut lângă el pe Sfântul Ierarh Nicolae, care mi-a spus: «Acum, haide, eu te voi petrece» şi imediat am venit în chilie. Eu m-am culcat pe pat, iar el s-a dus în ungherul cel mare (cu icoane) şi s-a făcut nevăzut. Îndată se deschide uşa chiliei şi intră maica noastră răpo-sată, Rafaila, egumena, în mantie strălucitoare şi cu cunună pe cap. După dânsa intră altă călugă-riţă, iar haina neagră a ei era încă şi mai străluci-toare şi pe cap avea coroană. Ea stătea în urma maicii stareţe şi surâdea, iar maica a venit la mine şi mi-a zis: «Iată, acum tu eşti bolnavă. Să-ţi facă Sfântul Maslu şi te vei îndrepta. Ţie îţi trebuie încă să te trudeşti în mănăstirea noastră». Aici maica mi-a făcut de trei ori cruce. Au am între-bat-o: «Maică, cine-i aceasta cu dumneavoas-tră?». Maica mi-a răspuns: «Aceasta-i a noastră binecredincioasă împărăteasă, schimnica Daria». Ea stătea şi surâdea şi de departe îmi făcea cruce, apoi s-au făcut nevăzute amândouă.

După aceasta eu m-am trezit, am privit prin toată chilia şi… cât de scârnavă şi întunecoasă mi-a părut după cele ce am văzut! Eu am plâns în auzul tuturor, de ce m-am întors, de ce sunt iar pe pământ în mijlocul acestui noroi? La început n-am cunoscut pe niciuna din cele ce erau cu mine, aşa de rele şi de negre mi-au părut mie după ce le văzusem pe acelea pe câmp şi pe cele ce mergeau în cete. Această necunoştinţă nu a ţinut prea mult. Eu mi-am venit cu totul în sine-mi şi le-am cunoscut pe toate. Primele cuvinte ale mele către dânsele au fost: «Copilelor, nu faceţi nimănui rău. Despre răul ce va fi în cealaltă lume, groaz-nic este a şi gândi»”.
Epilog sau

Sufletul îngrozit de cele văzute!

După această vedere în vis, ea a şezut cul-cată în aşternut 10 zile. Era tare slabă, mai mult moartă decât vie. Îi era foarte frică. În toate nopţile ardea lampa şi două sau trei maici veneau cu rândul să rămână peste noapte cu ea. Numai cu sora cea mai mare nu se temea să rămână. Aşa era de slăbită, că dacă nu o sprijinea cineva, după ce se ridica din aşternut, cădea. În acea zi, seara, i s-a făcut Sfântul Maslu şi apoi putea să stea în picioare, dar cu greu. În vremea citiri Evanghe-liilor era ţinută de subţiori, dar după citirea ulti-mei Evanghelii, ea a simţit putere şi o oarecare întărire deosebită. Din acea zi a început a se în-drepta, iar acum este desăvârşit sănătoasă şi um-blă la toate ascultările. Frica i-a trecut. Ea tră-ieşte şi astăzi (în anul 1910).
ARSENIE BOCA

ARSENIE BOCA..PROFETII DESPRE ROMANIA



* Spunea odată cineva: „Părinte, Ceauşescu strică bisericile”. „Nu el, mă, ci păcatele omenirii“ - i-a răspuns Părintele. (Maria Matronea, Sibiu)

* Odată, la Drăgănescu, am stat de vorbă cu Părintele Arsenie în biserică şi când să ies către poartă, cam pe lângă fântână, Părintele s-a oprit în faţa mea şi mi-a zis: „Măi, hai să-ţi spun ţie ceva, că sţiu că tu nu mă spui la nimeni”. Şi continuă: „Hai, să-ţi spun cum se va descotorosi România de comunism. Toate celelalte ţări comuniste vor face paşnic trecerea de putere de la comunism la capitalism - ca şi când dai cămaşa de pe tine şi iei altă cămaşă - numai România va face trecerea prin vărsare de sânge şi vor muri mulţi”. L-am întrebat pe Părintele dacă voi muri şi eu. Atunci, sfinţia sa s-a aşezat către Răsărit, cu mâinile împreunate, ca şi când s-ar fi rugat (nu cum fac preoţii, cu mâinile în sus). A stat aşa, cu faţa către cer, vreo 15 minute. Mi-a spus, apoi, că nu voi muri la revoluţie, dar că „ăsta” va muri în ziua de Crăciun. L-am întrebat: „Care ăsta?”. „Ăsta, mă, care ziceţi voi că nu vi-l mai schimbă Dumnezeu”. Am întrebat încet: „Ceauşescu, Părinte?”. Dânsul mi-¬a zis: „Da, mă, ăsta. Şi voi muri şi eu, cu vreo 3 săptămâni înaintea lui”. (Biliboacă Matei, Săvăstreni)

* Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceauşescu, pentru trecerea frauduloasă a graniţei. Am fost cu sora mea, Nela, la Părintele Arsenie ca să-i spunem. Părintele ne-a zis: „Să-i pară bine că n-a fost puşcat“. Apoi s-a întors către lume şi a zis: „Măi, să ştiţi că mulţi vor pleca din ţară, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă şi n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări”. Părintele nu prea era de acord să-ţi părăseşti ţara.
Înainte de revoluţia din 1989 Părintele ne-a spus că miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus că o să ne pască un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri.
Părintele Arsenie a fost şi rămâne în inimile noastre ca un sfânt. Acum mergem la mormântul Părintelui Arsenie şi ne rugăm acolo şi de câte ori îl chemăm în rugăciune, el ne ajută şi ne ocroteşte. (Viorica Farcaş, 48 ani, Voila)

* Odată mi-a zis că, într-o noapte, către ziuă, ne vor ocupa trei ţări: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. Atunci eu am zis: „Ungurii or să ne ocupe pe noi?”, iar el mi-a spus: „Şi pe cei ce ne vor ocupa va veni ploaie de foc”. (Chiş Aurelia, 93 ani, com. Boiu, jud. Mureş)

* Mi-a spus odată Părintele: „Bucureştiul are să fie al doilea Ierusalim (după cele spuse în continuare nu rezultă că acest lucru este neapărat bun, căci poate fi Ierusalimul - oraş sfânt, dar poate fi şi Ierusalimul în care nu mai rămâne „piatră peste piatră”! ). Să nu vă fie frică, căci Ţara Făgăraşului este păzită de Maica Domnului. Stă Maica Domnului în coate şi genunchi şi se roagă pentru Ţara Făgăraşului”. Iar eu i-am spus: „Vai, Doamne, cum să fim noi aşa de vrednici, noi - nişte păcătoşi, ca să stea Maica Domnului în genunchi să se roage pentru noi!?”. Şi mi-a răspuns: „Ascultă aici, Silvia, la voi e mănăstire la Sâmbăta, se face mănăstire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani şi se mai face una… Deasupra la munţii voştri veţi vedea o stea cu coadă. Când o veţi vedea se va întâmpla ceva [atunci a început revoluţia]. Şi tot în Munţii Făgăraşului se va arăta o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mare. (Toacşe Silvia, Copăcel)

* „Ne-a mărturisit că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre Împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-1 otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată. Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la Muntele Athos. „În ea - ne-a spus părintele Arsenie - se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice lumina şi voinţa dumnezeiască… Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei”.
Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus ca această „lucrare diavolească” nu este ceva ce a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de mii de ani, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti” este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este controlul şi dominarea întregii lumi… Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste”. (Radu Cinamar- Viitor cu cap de mort - în culisele puterii, Editura Daksha)

* Mi-a mai povestit cineva că Părintele s-a rugat insistent la Dumnezeu pentru americani, să nu-i pedepsească, să-i ierte că şi ei sunt creaţia Lui şi să aibă milă de ei. Şi 1-a dus Dumnezeu pe Părintele Arsenie să vadă ce e pe acolo - prin America - şi a zis Părintele: „Da, Doamne, sunt vrednici de pierzare”. Cum l-a dus? Nu ştiu. Nu cred că l-a dus cu trupul L-a dus cu duhul. Ca urmare a ceea ce a văzut cu duhul, Părintele a pictat la Drăgănescu, deasupra scenei Învierii, mai multe clădiri moderne (turn) în flăcări, reprezentare care ar putea fi profetică (vezi cele două turnuri din „11 septembrie”).
Prea Sfinţitul Daniil, la înmormântarea PărinteluiArsenie, a spus că ar fi zis Părintele Arsenie aşa: „Vor veni necazuri mai mari decât Munţii Făgăraşului”. Ne-om duce la munţii Făgăraşului şi la dealul Prislopului să se prăvălească peste noi că nu mai putem rezista («Atunci vor începe să spună munţilor: Cădeţi peste noi!, şi dealurilor: Acoperiţi-ne!» - Lc.23, 30). Şi ne-om duce la morminte să iasă afară şi să intrăm noi de vii că nu mai putem rezista.

* Părintele a iubit mult Munţii Făgăraşului; venea mereu pe la cabana Podragul şi pe la Turnuri. Spunea Părintele: „Munţii Făgărusului şi dealurile Prislopului vă vor acoperi pe voi”.
Părintele a fost şi este un sfânt între noi. O femeie i-a spus: „Părinte, când o fi la judecată, să ne treci cu grămada”. Părintele a zis zâmbind: „ N-ai spus rău, măi”. A trecut de multe ori pe la noi prin sat. Unii îl cunoşteau, alţii nu-1 cunoşteau, dar Părintele spunea: „Oamenii la voi sunt cam răi, dar totuşi, fac milostenie multă şi asta îi ajută”. (Olimpia Fuciu, Ucea de Sus)

* Eram cu Părintele Arsenie şi 1-am întrebat: „Ce să facem Părinte, că acum este foarte rău”. Părintele zice: „Va veni şi mai rău”. Zic: „Parcă toate sunt otrăvite. Nici nu ne mai vine să mâncăm”. „Mă, face-ţi semnul sfintei cruci pe tot ce mâncaţi: apă, ceai, cafea, prăjitură, fructe, băutură, mâncare, pâine. De ar fi dat chiar şi cu otravă, Sfânta Cruce anulează tot ce este otrăvit”. (Maria Matronea, Sibiu)

* Zicea Părintele Arsenie, parcă pentru toţi românii: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!” (Sora Septimia Măniş, 81 ani, Codlea)

* Făceam serviciul în Braşov, la uzina Astra. Odată a venit Părintele Arsenie la biserica Blumena (Biserica Sfântului Nicolae din Schei), unde a participat la slujbă. Atunci a spus: „Trebuie să ne întărim spiritualiceşte, că altfel viaţa noastră este moartă, chiar dacă ne merge numele că trăim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care cu o mână de oameni întăriţi spiritualiceşte, ţinea pe tătari la Nistru şi pe turci la Dunăre”. (Nicolae Streza, 84 ani, Făgăraş)
Îmi spunea părintele Bunescu că Părintele Arsenie se ducea în miez de noapte la biserică, îngenunchea în întuneric lângă masa sfântului altar şi două-trei ore se ruga pentru poporul român. (Pr. Bunea Victor, Sibiu)

duminică, 29 august 2010

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul


Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.

Sfantul Ioan Botezatorul
Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.
Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul
Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.

Intelesul duhovnicesc al imbracamintei si hranei Sfantului Ioan Botezatorul
Din Evanghelia dupa Marcu, aflam ca Sfantul Ioan Botezatorul era imbracat in haina din par de camila, incins cu o curea de piele si ca se hranea cu lacuste si miere salbatica.
Camila poate simboliza atat curatia, cat si necuratia. Daca in Vechiul Testament ea putea fi privita ca un animal curat pentru ca era rumegator, ea putea fi vazuta si ca necurata, daca tinem seama ca avea copita despicata. Daca ramanem la prima semnificatie, cea de animal curat, camila simbolizeaza poporul ales, in timp ce necuratia prefigura neamurile pagane.
Faptul ca Ioan purta o haina din par de camila, simbolizeaza chemarea evreilor si a paganilor la Hristos.
Cureaua, provenita de la un animal mort, semnifica prin incingerea cu ea, omorarea patimilor.
Cat priveste hrana sa, trebuie sa stim ca albinele si lacustele erau considerate a fi curate in Vechiul Testament, semn ca Ioan se hranea doar cu cele placute Domnului.
Traditii si obiceiuri in ziua praznuirii sarbatorii Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit "de la cruce pana la cruce", un post care tinea pana pe 14 septembrie (Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.
Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi.
Sarbatorile inchinate Sfantului Ioan Botezatorul
Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).
Adrian Cocosila

miercuri, 25 august 2010

Cum poţi fi strălucitor




Într-un sat trăia un ţăran care avea mult pământ. Braţe de muncă însă nu avea, deoarece trăia singur. Doar un vecin mai venea pe la el din când în când, dar nu pentru a-l ajuta, ci mai degrabă pentru a-l ţine de vorbă. Mult timp a stat pe gânduri ce să facă pentru a-şi lucra pământul cât mai uşor, mai bine şi mai repede. Deodată îi veni o idee: "Ce-ar fi dacă aş cumpăra un plug şi un cuţit de plug?! Grozavă idee!" Se duse deci la un fierar şi comandă un plug şi un cuţit de plug. Aici îi veni încă o idee: "Şi ce-ar fi să cumpăr două cuţite de plug. Cine ştie, poate voi avea nevoie de al doilea mai târziu?!" Ţăranul îşi cumpără tot ce-şi propusese să cumpere şi se întoarse acasă.

În drum spre casă, ţăranul îl întâlni pe vecinul său. Văzându-i lucrurile, vecinul îl întrebă: "De la cine ai cumpărat acest plug şi aceste cuţite de plug, atât de noi şi lucioase?" Ţăranul îi răspunse, după care fiecare îşi continuă drumul său. Ajungând acasă, ţăranul atârnă un cuţit de plug pe perete, iar pe celălalt îl montă imediat la plug. Apoi se duse la arat. Zilnic lucra cu acest plug.

După câteva săptămâni, pe când ţăranul abia ajuns acasă de la câmp se odihnea, vecinul său se gândi să-i facă o vizită. Veni şi după un schimb de cuvinte, aruncă o privire asupra cuţitului montat la plug. Era ca şi o oglindă, aşa de curat şi strălucitor era. Dar văzu pe perete şi un alt cuţit pe care ţăranul îl cumpărase în aceeaşi zi. Acesta era închis la culoare; era deja ruginit. Atunci vecinul îl întrebă pe ţăran: "Ei, cum se face că aceste două cuţite de plug arată aşa de diferit, doar le-ai luat împreună? Atunci ambele arătau la fel de frumoase. Acum însă cuţitul de plug, pe care l-ai folosit deja mai peste tot, chiar şi în mizeriile de tot felul, arată frumos, de parcă ar fi o oglindă, iar cuţitul pe care l-ai atârnat pe perete şi care nu a fost scos afară deloc, a ruginit". Ţăranul îi răspunse:

"Cine stă şi leneveşte
Iute-iute rugineşte,
Însă cine se jertfeşte,
Ca un soare străluceşte".

O minune a Sf. Dimitrie Basarabov

Faptele ce urmează au fost mărturisite de părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhala din anul 1989. În acelaşi an, în locaşul de pe fostul deal al podgorenilor venea şi un bărbat credincios care umblă cu două cârje. Cu toate că se deplasa greu, el participa la multe din slujbele bisericeşti, iar de la Sfântul Maslu era nelipsit. Bărbatul acesta rămânea întotdeauna să se închine ultimul la racla cu sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie. Făcea astfel deoarece, din pricina infirmităţii lui, îi era mult mai greu să urce treptele de lângă raclă. Aşa că înainte de a urca îşi aranja cârjele ca să le poată lua la coborâre. Apoi urca lângă raclă şi astfel, atâta cât beteşugul său îi îngăduia, bietul om îngenunchea lângă raclă.

Într-o zi şi-a aşezat cârjele, aşa cum îi era obiceiul, iar apoi a urcat înaintea raclei Cuviosului. Ajuns sus, a îngenuncheat în felul în care el o putea face, iar apoi s-a rugat iarăşi şi iarăşi Sfântului Dimitrie. După ce şi-a isprăvit rugăciunea s-a închinat, a coborât treptele şi apoi a ieşit din biserică. După ce a ajuns la poalele Dealului Patriarhiei, şi-a dat seama că şi-a uitat cârjele în catedrală. Şi îndată a priceput minunea pe care a făcut-o Sfântul Dimitrie cu el. Picioarele sale erau pe de-a-ntregul sănătoase. Acesta era marele dar pe care i-l făcuse Cuviosul. Cu lacrimi în ochi s-a întors înaintea raclei şi i-a mulţumit Sfântului atât pentru minunata tămăduire, cât şi pentru delicateţea şi uimitoarea înţelepciune cu care a săvârşit-o. Apoi i-a povestit arhimandritului Grichentie - pe atunci slujitor al Catedralei - toate cele petrecute. Acest părinte era om în vârstă şi de-a lungul vieţii sale fusese martor la mai multe minuni ale Sfântului Dimitrie. Dânsul s-a retras după anul 1989 la mănăstirea Secu, însă a mărturisit că această vindecare miraculoasă a fost între cele care l-au impresionat cel mai mult. După ce i-a spus arhimandritului cum a fost tămăduit, bărbatul care mai înainte umbla cu mare greutate, şi-a luat cârjele sub braţ şi s-a întors cu pace la ale sale.

preluare din ..Popas Duhovnicesc..

marți, 24 august 2010

ICOANA DEISIS

— în iconografia ortodoxă, icoana numită Deisis îl reprezintă pe Iisus Hristos ca împărat (Christ de majeste), aşezat pe tron, ţinând Evanghelia închisă şi binecuvântând. El e încadrat în dreapta de Sfânta Fecioară, iar în stânga de Sf. Ioan Botezătorul, amândoi stând în picioare, rugându-se şi mijlocind către Mântuitorul pentru oameni; Maica Domnului reprezintă aici Biserica Legii noi, iar Sfântul Ioan Botezătorul, pe cea a Vechiului Testament.
Icoana Deisis are o evidentă semnificaţie liturgică, fiind inspirată din ritualul Proscomidiei, în care cele dintâi miride (părticele de pâine) după scoaterea Sf. Agneţ, sunt aduse în cinstea Sf. Fecioare şi a Sf. Ioan Botezătorul, socotiţi ca cei mai buni şi devotaţi mijlocitori ai oamenilor; ei ocupă cele dintâi rânduri în ierarhia cerească, îndată după Mântuitorul şi înaintea Sfinţilor îngeri. Icoana Deisis este aşezată pe catapeteasmă în mijlocul şirului de icoane care reprezintă pe cei 12 Apostoli, în registrul median, adică între registrul care cuprinde praznicele împărăteşti şi ultimul de sus, care cuprinde şirul profeţilor.
În bisericile moldovene se zugrăveşte pe peretele de apus al naosului, în legătură cu friza ctitorilor; în unele bisericii muntene se află pe peretele de nord (în naos), înconjurată de sfinţi militari. În bisericile ruse, icoana Deisis ocupă un loc principal pe catapeteasmă, fiind icoana de centru din rândul de deasupra icoanelor împărăteşti.

Bucuria de a vorbi pe altii de rau


"Mi s-a întâmplat să întâlnesc şi să aud vorbind oameni, care se refereau perfid, cu o bucurie răutăcioasă la nişte "pete" din viaţa şi activitatea unor oameni de seamă şi chiar sfinţi şi care, pentru acele "pete" reale sau închipuite, defăimau toată viaţa acelor persoane, zicând de ele că ar fi fost făţarnice sau chiar că s-ar fi lepădat de Dumnezeu. Ei sunt gata să-şi susţină afirmaţiile cu fapte, numai că şi acestea sunt tot atât de obscure şi de îndoielnice ca şi obscurul, suspectul şi vicleanul lor suflet, care, cu o "pată" a altuia, păcat sau slăbiciune, vor să-şi asigure o falsă justificare propriilor lor fapte reprobabile.
Prin acestea însă nu se pot scuza nicicum, ci dimpotrivă, îşi aduc o şi mai mare osândă, fiindcă "văd paiul din ochiul fratelui" şi îl judecă, dar "bârna din ochiul lor - da, o ditamai bârnă - nu o iau în seamă" (cf. Matei 7, 3). Zice: acest părinte sau acesta s-a făcut vinovat de cutare sau cutare păcat. Ei, şi ce? E om, şi nu este om care să nu greşească. "Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este întru noi" (1 Ioan 1, 8). Eşti tu, oare, fără de păcat? Dacă nu eşti, de ce arunci în fratele tău cu piatra osândirii?
Dacă aş începe să-ţi caut viaţa, "la bani mărunţi", raportând-o la cuvântul lui Dumnezeu, ţi-aş putea condamna şi eu păcatele, multe şi grele, cu propriile tale cuvinte. Aş putea să te învinuiesc de trufie, de îngâmfare, de necredinţă, de iubire de agonisire, de desfrânare, de tâlcuire anapoda a cuvântului lui Dumnezeu şi a poruncilor Sale, de răceală în credinţă şi de câte altele. Ţi-aş găsi, poate, nu o singură "pată", ci întreg trupul tău devenit o imensă pată neagră, fiindcă ochiul minţii tale este viclean.
Cât de mult mă scârbeşte această drăcească satisfacţie de păcatul altuia, această infernală strădanie de a demonstra păcatele, adevărate sau închipuite, ale omului! Şi când te gândeşti că cei cărora le place să se ocupe de aşa ceva îndrăznesc să susţină că o fac din respect şi că încearcă, prin toate mijloacele să îndeplinească porunca lui Dumnezeu despre iubirea aproapelui! Despre ce iubire poate fi vorba când cauţi cu orice preţ să vezi şi să găseşti chiar şi la oamenii de seamă şi la sfinţi pete negre şi când, pentru un singur păcat, cauţi să le ponegreşti toată viaţa, refuzând să li-l treci cu vederea, chiar şi atunci când ar fi cazul.
Uitat-aţi oare că dragostea "toate le rabdă" (1 Corinteni 13, 7)? Ce rău imens fac lor înşile şi altora aceşti viermi moralizatori! Ei fac să se surpe în conştiinţa multora respectul legitim faţă de anumite persoane, să li se întunece prestigiul, să nu mai poată fi luaţi drept exemplu de urmat, agită spiritele cu gând de osândă, îşi fac rău lor înşile, luând de la diavolul otrava judecării aproapelui. Frate! "Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, căci Domnul are putere să-l facă, să stea" (Romani 14, 4)."
                                                           Sfântul Ioan de Kronstadt - Viaţa mea în Hristos

Rugaciune pentru bolnavul care nu poate dormi


Domnului sa ne rugam.
Doamne miluieste.
Dumnezeule cel mare si laudat, necuprins de gand si de cuvant, care ai zidit pe om cu mana Ta, tarana luand din pamant, si cu chipul Tau l-ai cinstit pe el; Iisuse Hristoase, numele cel preadorit, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si Bunul si de viata Faca­torul Tau Duh, arata-Te la robul Tau (N) si-l cerce­teaza, in suflet si in trup, fiind rugat de preamarita stapana noastra, de Dumnezeu Nascatoarea si pururea Fecioara Maria; de sfintele puteri ceresti fara de trup; de cinstitul, maritul, proorocul, inaintemergatorul si Botezatorul Ioan; de sfintii, maritii si intru tot laudatii Apostoli; de cei intre sfinti parintii nostri si dascali ai lumii: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu cuvantatorul si Ioan Gura de Aur; de Atanasie, de Chiril, de Nicolae cel din Mira, de Spiridon, facatorul de minuni, si de toti sfintii ierarhi; de sfantul apostol intaiul mucenic si arhidiacon Stefan; de sfintii, maritii si marii mucenici Gheorghe, purtatorul de biruinta, Dimitrie, izvoratorul de mir, Teodor Tiron si Teodor Stratilat si de toti sfintii mucenici; de preacuviosii si de Dumnezeu purtatorii parintii nostri Antonie, Eftimie, Sava cel sfintit, Teodosie incepatorul vietii de obste, Onufrie, Arsenie, Atanasie cel din Aton, si de toti preacuviosii parinti; de sfintii si tamaduitorii fara de arginti Cosma si Damian, Chir si Ioan, Pantelimon si Ermolae, Samson si Diomid, Mochie si Anichit, Talaleu si Trifon si de Sfantul (N), a carui pomenire savarsim si de toti sfintii Tai.
Si da robului Tau (N) somn de odihna, somn trupesc, de sanatate, de mantuire si de viata, tarie sufletului si trupului. Si precum oarecand ai cercetat pe Abimeleh, robul Tau, la via Agripei, si i-ai dat lui somn mangaietor, ca sa nu vada caderea Ierusalimului, si l-ai adormit pe el cu somn intaritor si iarasi l-ai sculat intr-o clipa devreme spre slava bunatatii Tale; inca si pe sfintii Tai, maritii sapte tineri, i-ai aratat vestitori marturiei aratarii Tale in zilele lui Deciu imparatul si prigonitorul, pe care i-ai adormit in pestera trei sute saptezeci si doi de ani si ca niste prunci ce se incalzesc la sanul maicii lor n-au suferit nici o stricaciune, spre lauda si slava iubirii Tale de oameni si spre aratarea si adeverirea nasterii noastre celei de a doua si a invierii tuturor; insuti dar, Iubitorule de oameni imparate, vino si acum, cu pogorarea Sfantului Tau Duh, si cerce­teaza pe robul Tau (N), si-i daruieste sanatate, tarie si buna vartute prin bunatatea Ta, pentru ca de la Tine este toata darea cea buna si tot darul cel desavarsit.
Ca Tu esti doctorul sufletelor si al trupurilor noas­tre, si Tie slava si multumire si inchinaciune inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului si Bunului si de viata Facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.


luni, 23 august 2010

SFATURILE LUI VALERIU POPA

de la un prieten, Adrian Tarachiu

Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala, boli de piele, nevroze si psihoze.

Cand cineva te jigneste nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuieasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime.

Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate.

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune v-a iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.

Cum daruiesti asa primesti. Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile.

Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea. Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.

Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau.

Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complect. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.

Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia. Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea. Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta destructiva.Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor

Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri. tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia. Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El este de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe simtitor. in aceasta situatie daca nu va enervati trufia descreste. Deci tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei..

Daca aveti o mare suparare sau tristete incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada- cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si a-ti saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.

Daca vorbim la telefonul mobil in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbiretelefonica care depaseste un minut este de nedorit.

Mancatul este un serviciu divin si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. Daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele)si mancati este tensionata.

Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.

Daca un om fura si inseala pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. in concluzie,cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.

Atasamentul inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului de care ne atasam, in acelas timp sufera si cel ce se ataseaza. Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustare. in aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant. Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei.

In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.

Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama.

Familiile care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult. Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.

Violenta in famile vine din nevoia de a-l controla si domina pe celalalt. Fiecare incearca astfel sa aiba controlul si sa ramana deasupra intregii situatii. Cind controlezi o alta fiinta ii iei energia, iti faci plinul pe socoteala altuia. Astfel devii vampir energetic. Ori de cite ori cadem in acest prost obicei ne deconectam de la sursa si intram in suferinta. Racirea relatiilor dintre doi parteneri se datoreaza cresterii nivelului de agresivitate interioara. Lipsa de compatibilitate duce la lipsa de comunicare. Lipsa de comunicare duce la dezastru. Lipsa de comunicare prin iubire duce la ura. O agresivitate subconstienta fata de barbati / femei se transforma intr-un program de autodistrugere. Daca doi parteneri abuzeaza fizic sau emotional unul de celalalt, atunci ei nu merita sa ramana impreuna.. Femeile din viata ta sunt doar inceputul experientei tale cu ele. Daca teparasesc ia-le asa cum sunt si multumeste-le ca te-au parasit

Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul. Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata.

Gelozia de regula provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa.

Atunci cand sotia este geloasa isi critica in permanenta sotul si e nemultumita de acesta, atunci ea amplifica brusc in propria persoana si in copiii sai posibilitatea aparitiei unor afectiuni. Gelozia si supararea unei femei genereaza tocmai acele afectiuni care ne scurteaza viata, apropiind batranetea. Uneori la femeie gelozia, supararile si pretentiile pot fi atat de profunde incat sotul poate muri sau se poate imbolnavi grav.

Barbatii gelosi si femeile geloase nici nu banuiesc ca ei mutileaza in primul rand sufletele copiilor lor si ca omoara copiii care inca nu au aparut pe lume. Pentru ca sa se nasca un copil armonios barbatul si femeia trebuie sa se iubeasca unul pe celalalt.

Femeia geloasa si suparacioasa ataca in plan subtil pe sotul sau. in aceasta situatie sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

Este mai bine sa plangeti decat sa urati. Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plingeti agresiunea aparuta se distruge.

Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.

Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine.

De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.

Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o
persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei. Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ri fara sa ne dam seama de acest lucru.
Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.

Imaginatia are puterea de a crea realitatea. Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat.

Faptele mamei si comportamentul in timpul sarcinii determina soarta si sanatatea viitorului copil. Parintii le transmit copiilor o informatie completa a comportamentului lor si al stramosilor lor. Aceasta informatie sta la baza formarii destinului copilului, a corpului, caracterului si spiritului acestuia. Principala informatie ereditarase transmite nu numai genetic, dar si prin intermediul campului. Mama este indisolubil legata prin camp de copilul sau si, de aceea, trairile emotionale ale mamei il influenteaza activ pe acesta. Daca este vorba de ura, de separare de omul iubit, acest lucru va insemna o adevarata catastrofa pentru copil. Structura negativa a campului femeii determina multe din viitoarele nenorociri ale copilului.

O ura puternica, nutrita in timpul sarcinii actioneaza asupra copilului care se va naste suparacios sau pot aparea tulburari ale vederii sau auzului. Daca o femeie isi reprima sentimentele de iubire fata de sotul ei, acest lucru se va rasfrange neintarziat asupra copilului. Sa nu uitati ca atunci cand ucideti iubirea infaptuiti o crima.

Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului,care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creiaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave. Pentru ca sa se nasca un copil armonios barbatul si femeia trebuie sa se iubeasca unul pe celalalt. in
timpul sarcinii femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative. Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.

Femeile gravide sa nu vizioneze filme care raspandesc violenta, intrucat agresivitatea lor subconstienta devine necontrolabila, cu efecte devastatoare asupra psihicului si trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulti si copiii ar trebui sa vizioneze numai opere de arta, al caror nivel de agresiune subconstienta este negativ. Nasterea cu picioarele inainte si prin cezariana reprezinta o trufie ridicata a mame copilului. Nasterea prematura inseamna umilirea mandriei. Copiii nascuti prematur sunt deosebit de slabi si bolnaviciosi, iar aceasta inseamna aceasi blocare a mandriei.

Cand parintii aleg numele copilului acesta se fixeaza in karma copilului si ii influenteaza structurile campului.

Numele se intipareste in campul bioenergetic si depinde de karma celui al carui nume il poarta copilul. inainte, nu intamplator, copiilor li se dadeau nume de sfinti. Karma luminoasa, pura a sfintilor se unea cu karma copilului, il proteja si actiona in favoarea lui. Dandu-i copilului numele unei rude riscam, deoarece greselile si viciile sale va trebui sa le ispaseasca cel care a luat odata cu numele si o parte dinkarma, adica copilul. O bunica in anii sai de tinerete a iubit un om, insa nu a dorit copilul si a facut avort. Pentru uciderea iubirii si a copilului a trebuit sa plateasca fica si nepoata, adica urmasii ei. in cazul unei lovituri cu pumnul sufera unul singur – vinovatul, in cazul lovirii bioenergetice intrucat omul este la nivelul biocampurilor, intr-o conecsiune directa cu toate rudele sale, cu copii sai, lovitura traverseaza intregul lant de rudenie. si ca recul, vine pedeapsa impotriva agresorului si a familiei acestuia. O femeie si-a sfatuit prietena sa faca un avort, la randul lui barbatul a insistat ca sotia sa avorteze. Aceasta dorinta exprimata in cuvinte sau in gand de a nimici viitorul copil este o incalcare a legilor pentrucare omul plateste cu sanatatea si cu soarta sa. O femeie si-a abandonat copilul in spital. Prin aceasta ea a savarsit o crima atat de mare incat nimeni n-o putea absolvi de pedeapsa. Dragostea fata de copii face parte din cele mai inalte legi ale universului si de aceea orice forma de incalcare a acestei iubiri, exprimata prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcina, ne mai vorbind de avort, in special in fazele inaintate, renegarea omului iubit si nu numai cu faptele, cu vorba, ci chiar si cu gandul, poate duce la urmari din cele mai grave.

Sub nici un motiv sa nu spui unui copil: esti lenes, nu esti bun de nimic, esti prost etc. fiindca aceasta creeaza in el cusurul ce i se reproseaza. Mama care spune copilului: uite daca ai sa fii cuminte, daca ai sa inveti bine iti cumpar cutare lucru face din copilul sau un sclav al carui stapan va fi lucrul promis. Daca parintele indeplineste toate capriciile copilului si incepe sa depinda de acesta, copilul se transforma intr-un tiran si poate muri.

Daca copilul este ocrotit in permanenta el se va deprinde a nu se mai pazi singur si in acest mod isi va pregati primejdii in viitor. Mamele care se sacrifica pana la umilinta pentru binele copiilor lor sfarsesc intr-o mare amaraciune. La fel si copiii, de a caror nastere parintii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociti, intrucat traiesc intr-un chin spiritual. Copiii tratati cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea in parintii lor adevarati dusmani, cand acestia intrebuinteaza continuu pedepse si amenintari.

Raul nimicitor si total vine atunci cand copiii majori si capabili de munca continua sa traiasca langa mama lor, sa se bazeze pe ea, iar ea, la randul ei, permitand sa fie exploatata din toate punctele de vedere. In acest mod strazile se umplu in permanenta de copii neajutorati, incapabili de a se ingriji pe ei insasi.

Sa multumesti parintilor ceea ce esti tu astazi, iar copiii tai tie iti vor multumi pentru ceea ce vor fi ei maine.

Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. in aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al copiilor sai. Copii incep sa fie bolnavi, pot avea tulburari psihice si alte probleme. Cand simtiti ca cineva va fura energia,rugati-va ca aceluia sa-i fie daruita iubirea divina si energia care-l va schimba, ii va purifica sufletul si-L va uni cu Dumnezeu.

Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavionta.

Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu. Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.

Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele.
Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa dorintei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.

Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o urasti. Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului.Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheza biocampul in regiunea capului.. in curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strange bani daca-i dispretuieste. Zgarcenia si economia aduc boala si dezastre

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.