joi, 3 iunie 2010

DE CE APRINDEM CANDELA?


Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu...miluieste-ne pe noi pacatosii!

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu...miluieste-ne pe noi ..pacatosii

Prima – deoarece credinţa noastră este lumină. Hristos spune "Eu sunt lumina lumii " (Ioan 8,12). Lumina candelei ne reaminteşte de lumina cu care Hristos luminează sufletele noastre.
A doua – pentru a ne reaminti de caracterul strălucitor al sfinţilor în faţa icoanelor cărora aprindem candelele, pentru că sfinţii sunt numiţi "fiii luminii" ( Ioan 12,26, Luca 16,8).
A treia – pentru că este o întoarcere a noastră de la faptele noastre întunecate, de la gândurile noastre şi dorinţele diavoleşti şi pentru a ne întoarce pe calea Evangheliei şi pentru ca noi să fim mai insistenţi în împlinirea poruncilor Mântuitorului: "Şi lumina ta să lumineze în faţa oamenilor, ca ei să vadă faptele tale bune" (Matei 5,16).
A patra – pentru ca lumina candelei să fie micul nostru sacrificiu în faţa lui Dumnezeu, Care S-a dat pe Sine Însuşi pe deplin ca jertfă pentru noi, şi ca un mic semn al marilor noastre mulţumiri şi al dragostei pentru El, de la Care cerem prin rugăciune viaţă, sănătate, mântuire şi tot ceea ce numai iubirea cerească fără margini poate acorda.
A cincia – pentru ca frica să cuprindă puterile diavoleşti care uneori ne asaltează chiar la vremea rugăciunii şi ne depărtează gândurile de la Cel care ne-a creat. Puterile demonice iubesc întunericul şi tremură la cea mai mică lumină, în special la cele care sunt ale lui Dumnezeu şi la cele care Îi sunt bineplăcute lui Dumnezeu.
A şasea – pentru ca această lumină să ne trezească din egoism. Aşa cum uleiul şi fitilul ard în candelă, după voia noastră, să ne lăsăm sufletele să ardă cu flacăra iubirii în toate suferinţele noastre, întotdeauna supuşi voii lui Dumnezeu.
A şaptea – pentru ca să ne înveţe că fără mâna noastră candela nu poate să fie aprinsă, şi la fel, inima noastră, candela sufletului nostru, nu poate fi aprinsă fără focul sfânt al Duhului lui Dumnezeu, chiar dacă inima este plină de toate virtuţile. Toate aceste virtuţi ale noastre, [sunt doar] combustibilul material, iar focul care le aprinde vine de la Dumnezeu.
A opta – pentru ca să ne reamintească faptul că înaintea la orice, Creatorul lumii a făcut lumina, şi după aceea pe toate celelalte în ordine: "Şi Dumnezeu a Zis, să fie lumină; şi a fost lumină" (Cartea Facerii 1,3). Şi la fel trebuie să fie şi cu viaţa noastră spirituală, adică înainte de orice, lumina adevărului lui Hristos trebuie să lumineze în interiorul nostru. De la această lumină a lui Hristos fiecare faptă bună răsare şi se dezvoltă în noi.
Fie ca Lumina Mântuitorului să strălucească şi în voi!
                                                          Răspunsuri întocmite de Sfântul Nicolae Velimirovici
La seceriş

Pentru că se anunţau în perioada următoare ploi abundente, care ameninţau recolta de grâu, într-o vară, o fermă agricolă a dat anunţ că angajează de urgenţă muncitori zilieri, calificaţi şi necalificaţi, pentru seceriş. Dar cum multă forţă de muncă este plecată să lucreze în Spania şi Italia, doar câţiva oameni au venit la poarta fermei pentru lucru.
Într-o zi se prezentă un bărbat, hotărât să muncească.
- Ştii să conduci tractorul? L-a întrebat şeful de fermă, care era şi stăpânul holdei.
- Ştiu! A răspuns bărbatul.
- Bine! În curte este o secerătoare cu combină. Vorbeşti cu mecanicii. Urcă-te pe tractor şi dă-i drumul la treabă, că timpul e întârziat, iar deseară îţi fac plata.
După acest muncitor, se prezintă altul, dornic de a câştiga un ban.
- Ştii să conduci tractorul? L-a întrebat şeful de fermă şi pe acesta.
- Nu! răspunse omul.
După ce s-a gândit puţin, patronul îl întrebă:
- Dar cu motocositoarea, ai mai lucrat?
- Da, zise el.
- Atunci te duci în curte şi ei în primire motocositoarea, de la mecanici. Te duci pe tarla şi începi treaba, iar deseară îţi fac plata!
După acesta, vine alt bărbat, un om modest, dornic şi el de a câştiga un ban.
- Ştii să conduci tractorul? L-a întrebat şeful de fermă şi pe acesta.
- Nu, răspunse bărbatul.
- Dar cu motocositoarea, ai mai lucrat?
Nu, n-am mai lucrat. Eu sunt ţăran. Eu doar cu secera. Dar fac treabă bună, sunt om cinstit.
Văzând şeful de fermă că secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini,   l-a primit şi pe acesta cu secera şi la trimis în tarla, zicându-i:
- Fă treabă bună, iar deseară îţi fac plata.
După aceştia, n-a mai venit nimeni să solicite de lucru.
Cei trei s-au întâlnit în lanul de grâu şi au început treaba. Afară era arşiţă mare, ca în luna lui cuptor.
Cel cu tractorul şi combina avea mare spor la treabă, fiindcă utilajul lui era de mare randament. Dar văzându-i pe ceilalţi că au secerat mai puţin decât el, a lăsat-o mai uşor, iar după ce a secerat o bună postaţă, s-a culcat, fiind sigur că n-o să-l întreacă ceilalţi doi.
Cel cu motocositoarea se uita şi în stânga, la cel cu tractorul, care avea mare spor, dar se uita şi în dreapta, la cel cu secera, şi-şi zicea: poate până deseară, cât doarme acesta cu tractorul, o să-l ajung, dar oricum sunt înaintea ăstuia cu secera; n-am de ce să mă grăbesc aşa tare. Şi lucra alene.
Cel de-al treilea, ţăranul cu secera, văzându-i pe ceilalţi doi înaintea lui cu lucrarea, trăgea de zor în bătaia soarelui fierbinte, de curgeau apele de pe el. Doar la prânz a gustat ceva în fugă. Şi se tot bătea cu pumnii în piept, văzându-se ultimul, zicându-şi în sine: vai, nimic vrednic n-am lucrat! Ce voi face când va veni stăpânul holdei?
Seara, venind stăpânul lanului ca să facă plata lucrătorilor, i-a chemat la sine pe fiecare.
Vine primul lucrător, cel cu tractorul şi combina, pregătit să primească plata şi laude din partea stăpânului. Şi l-a întrebat şeful fermei:
- Ce suprafaţă ai secerat astăzi?
- Două hectare, zise el cu mândrie. Am fost mai harnic decât ceilalţi!
- Cum, numai atât!? Păi eu ţi-am dat utilaj de mare randament şi trebuia să seceri cu el cel puţin zece hectare. Va să zică mai sabotat. Ai consumat motorina degeaba. Nu numai că nu-ţi plătesc, dar te dau şi pe mâna autorităţilor pentru paguba pe care mi-ai făcut-o. De mâine se anunţă ploi şi voi pierde recolta, fiindcă ai dormit. Pleacă din faţa mea!
Veni şi cel de-al doilea, nu prea îngrijorat. Îl întrebă şi pe el:
- Ce suprafaţă ai secerat astăzi?
- Un pogon, stăpâne! Nu ştiu dacă eşti mulţumit, dar oricum am secerat mai mult decât cel cu secera.
- Cum, numai atât!? Păi eu ţi-am dat utilaj cu randament mediu şi trebuia să seceri cu el cel puţin patru pogoane. Va să zică şi tu mai sabotat. Ai consumat motorina degeaba. Nu numai că nu-ţi plătesc, dar şi pe tine te dau pe mâna autorităţilor pentru paguba pe care mi-ai făcut-o. Ai socotit că eşti mai harnic decât cel neînzestrat cu vreun utilaj. Pleacă din faţa mea!
Veni şi cel de-al treilea, cu frică mare, văzând ce s-a petrecut cu ceilalţi doi. Îl întrebă şi pe el:
- Ce suprafaţă ai secerat astăzi?
- Să mă ierţi stăpâne pe mine ticălosul! Pentru că n-am învăţat carte, şi nu ştiu să conduc utilajele agricole, n-am reuşit să secer decât o jumătate de pogon de grâu. Mă las la mila ta stăpâne.
Şeful fermei îl privi cu admiraţie şi îi spuse:
- Bună treabă ai făcut! Se vede că eşti un om harnic, modest şi cinstit. Te voi ţine aproape de mine şi te voi plăti cu mai mult decât ai lucrat.
 
Tot aşa se întâmplă şi în viaţa creştinilor. Unii, care au daruri de la Dumnezeu, nu lucrează după mărimea darului, ci se compară cu cei neputincioşi, fără daruri. De aceea, de multe ori cad în mândrie, văzându-se, în lucrare, deasupra celorlalţi, fără să se gândească la randament. Aşadar, RANDAMENTUL! Adică raportul dintre cât am făcut şi cât ni s-a dat.
Şi nu numai la fapte se aplică regula aceasta, dar şi la păcate, căci nu degeaba se spune: „Păcatul părintelui cu gândul este mai mare decât al ucenicului cu fapta”.
 
 „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să scoată lucrători la secerişul Său. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. (Lc. 10,2-3) 
O mână de ajutor


În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
- De ce nu-i ajuţi şi dumneata?
- Eu sunt caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!
Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. Încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
- Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
- Da?! zise în batjocură caporalul. Dar cine eşti dumneata?
- Sunt generalul acestei divizii...
                                                                                      (Pilde si istorioare duhovnicesti cu talc)
Adevăratul împărat

 
La o margine de lume, într-un timp îndepărtat,
Conducea o mândră ţară un celebru împărat.
El avea câmpii mănoase în a sa împărăţie;
Turme, codri, vii şi aur, şi nespusă bogăţie.
Iar la curtea-mpărătească avea slugi nenumărate,
Care îşi serveau stăpânul orişicând în zi şi noapte.
Dintre slugi, ÎNŢELEPCIUNEA îi era în casă vornic,
Iară POSTUL, de o vreme, îi era un vrednic stolnic.
DRAGOSTEA era, se spune, logofăt cu nume mare,
Iar SMERENIA un comis fără de asemănare.
LENEA îi era postelnic investit ca mare ştab,
Iar pe DREAPTA SOCOTINŢĂ o avea ca pârcălab.
Pe BEŢIE, el, în casă, o avea ca brav paharnic,
Iară sluga LĂCOMIE îi era un sluger harnic.
Pe MÂNIE, împăratul, o avea ca dârz spătar,
Ea fiind o slugă iute şi un paznic de hotar.
MILOSTENIA, se spune, că-i era un bun clucer,
Iar IUBIREA DE ARGINT, un preanobil vistier.
Jitnicer era CREDINŢA, iar pitarul, RUGĂCIUNEA,
Care, zilnic, cu iubire, îi servea pe masă pâinea.
Mai avea pentru slujire şi pe alţii la palat,
Ce-l serveau, după menire, pe vestitul împărat.
Însă dintre slugi, nu toate îl slujeau onest, cinstit;
Unele-i doreau chiar moartea, suveranului vestit.
Între slugi era o gaşcă, un partid cu rele datini,
Chipeşe, dar şi viclene - clica sadicelor patimi.
Alte slugi erau oneste, şi-n slujire tare iuţi,
Ce formau un soi aparte - cinul bravelor virtuţi.
Doar virtuţile, aflat-am, îl iubeau cu-adevărat
Pe distinsul nostru nobil, pe faimosul împărat.
Patimile, însă, zilnic, se zoreau să-l nimicească,
Pentru ca să poată ele, libere, să-mpărăţească.
Curse-i întindeau într-una, făr’ ca el să aibă ştire,
Fiindcă îşi doreau din inimi a monarhului pierire.
Multă vreme, împăratul s-a lăsat înconjurat
De al patimilor tagmă, de al lor făţarnic sfat.
Însă, când a prins de veste de complotul lor viclean,
S-a gândit să îi convoace pe aleşii din divan.
Sfetnic bun, şi devotat, îi era ÎNŢELEPCIUNEA,
Însă nu îi asculta sfatul ei întotdeauna.
Şi, chemând ÎNŢELEPCIUNEA, sfetnicul cel mai discret,
A-ntrebat-o cum să scape de complotul cel şiret.
- Cum să fac, ÎNŢELEPCIUNE, ca să nu îmi pierd coroana?
Ăstor patimi preaviclene, cum să le întind capcana?
Dar aş vrea, îi zise dânsul, fără, însă, a se face
Tulburare în imperiu, ci aş vrea cu multă pace.
Zise-atunci ÎNŢELEPCIUNEA:
                                                         - Preamărite împărate,
Patimile preaviclene trebuie urgent legate!
Ca să le omori, stăpâne, nu cred c-ai să poţi vreodată,
Căci se face tulburare în împărăţia toată.
Ai la curte slugi fidele, care îţi doresc de bine;
Apelează, deci, la ele, de vrei să m-asculţi pe mine!
Dacă vrei să scapi cu viaţă, de vrei grabnic ajutor,
Pe aceste rele patimi dă-le, deci, pe mâna lor!
POSTUL e, desigur, unul dintre cei mai bravi ostaşi
Cu acest cucernic stolnic, o să-i birui pe vrăjmaşi.
Tot la fel şi RUGĂCIUNEA, care-i mare dregător,
O să-ţi dea, prealuminate, mult doritul ajutor.
Iar clucerul tău cel harnic, MILOSTENIA, adică,
Multe lanţuri pentru patimi, de la târg o să-ţi aducă.
Cu cei trei, întotdeauna, vei zdrobi orice complot,
Căci a lor triadă poate, ce, ca ele, mii nu pot. 
Însă, lângă astea toate, dacă este cu putinţă,
Să îl chemi la tine-dată şi pe sfetnicul VOINŢĂ.
 
După luni de nevoinţă, ajutat de bravi ostaşi,
Împăratul, anevoie, a scăpat de-ai săi vrăjmaşi.
După ce se isprăviră lupta asta şi furtuna,
Într-o zi de sărbătoare îi şopti ÎNŢELEPCIUNEA:
- Vezi că slugile viclene, patimile, împărate,
Nu sunt moarte, ţine seama, ci acum sunt doar legate.
Şi, oricând, prealuminate, de rup lanţul, pot să plece.
Şi de vor scăpa, fii sigur, te ucid cu sânge rece.
De aceea, se cuvine ca să stai în priveghere
Şi să-i ai pe cei trei sfetnici, zilnic în apropiere.
Numai când domneşti deplin, sigur şi adevărat,
Peste patimi şi virtuţi, doar atunci eşti împărat.
 
După toate cele spuse, care astăzi le-ai aflat,
Nu ai vrea de azi, creştine, să devii un împărat?
                                     PRELUATE DIN POPAS DUHOVNICESC     

Niciun comentariu:

Arhivă blog

Lista mea de bloguri

Etichete

“Hristos a inviat 1 MARTIE 10 MINUNI ALE LUMII...DESPRE CARE NU STIAI 10 sfaturi pentru barbati 100 POVETE ORTODOXE 42 DE SFATURI PENTRU 100 DE ANI ABECEDARUL VIETII DUHOVNICESC ACATIST DE POCĂINŢĂ (folositor pentru pruncii avortaţi ACATISTE ACATISTUL SF. PROOROC DAVID Adormirea Maicii Domnului AICI GASESTI CANTARI DUHOVNICESTI-LITURGICE AICI GASESTI INTREBARI SI RASPUNSURI AICI GASESTI SFATURI PENTRU SPOVEDANIE AICI GASESTI VIETILE SFINTILOR AICI UN PROGRAM ORTODOX-24 ORE ORTODOXE ALFABETUL... CREŞTINULUI ORTODOX APA SFINTITA Articole Apopei Roxana AU NEVOIE DE AJUTOR Biblia - Cartea vieţii Biblia cea adevărată Biciul lui Dumnezeu Binecuvantare Binecuvântarea părintilor asupra copiilor BISERICI BISERICI TIMISOARA BOBOTEAZA Buna Vestire CANONUL ŞI PRAVILA Care sunt şi ce semnificaţie au veşmintele preotilor Cartea cu cele douăsprezece vineri... Casa sufletului CĂRTI Căsătoria creştinelor ortodoxe cu musulmani - Capcană periculoasă Când trebuie să mergem la Sfânta Biserică? Ce se intampla cu oamenii care mor nespovediti ? CELE 10 PORUNCI CELE SAPTE PĂCATE DE MOARTE Cele trei cete diavolesti CICLUL MENSTRUAL ȘI SLUJBELE BISERICEȘTI CITATE DE INTELEPCIUNE CITATE DIN SFANTA EVANGHELIE Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“ Completare la cateheza despre Lumânare COMPORTAREA IN BISERICA Copii si Capcanele iadului CREDINŢA CEA ADEVǍRATǍ CREZUL CRUCEA – semnul iubirii Lui Hristos pentru oameni Crucea Sfantului Andrei CUGETARI SI CITATE ORTODOXE Cum inseala diavolul pe om Cum ne imbracam cand mergem la biserica... CUM SA NE RUGAM CUM SE FACE UN POMELNIC Cum se vede Dumnezeu Cum trebuie sa ne închinăm în biserică CUVANT CATRE CRESTINII ORTODOCSI DESPRE SFANTA TRADITIE CUVÂNT CǍTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE P Ă C A T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE E G O I S M Cuvânt către creştinii ortodocşi – Spovedania unui monah din Muntele Athos CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE C U L T U L A D V E N T I S T CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE CULTUL BAPTIST Cuvânt către creştinii ortodocşi despre Diferenţele dintre ortodocşi şi catolici CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE POMENILE SI RUGĂ CIUNILE PENTRU CEI ADORMIŢI CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE S F Â N T A B I S E R I C Ă O R T O D O X Ă CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE SMIRNĂ ŞI TĂMÂIE Cuvânt către creştinii ortodocşi despre ZICERI şi contra ZICERI Cuvînt către crestinii Ortodocsi De ce avem pagube în gospodărie? De ce credinţa ortodoxă este cea adevărată ? De ce nu avem bănci în biserică ? DESPRE NECAZURI ŞI SUFERINŢĂ DESPRE CREAŢIONISM ŞI EVOLUŢIONISM DESPRE PĂCATUL BETIEI DESPRE V E Ş N I C I E Despre cinstirea sfintelor moaște DESPRE P R O S T I T U Ţ I E Despre prietenie Despre Rugaciunea - Tatal nostru DESPRE A C U P U N C T U R A DESPRE ACTELE CU CIP DESPRE ARTA SI RELIGIE DESPRE ASCULTARE DESPRE ATEISM DESPRE AVORT DESPRE BETIE Despre blândete Despre Blesteme DESPRE BOALA DESPRE BOALĂ SI SUFERINTĂ Despre bunătate DESPRE C R E D I N Ţ Ă DESPRE CAPCANELE PE CARE NI LE INTINDE TELEVIZORUL DESPRE CINSTIREA SFINŢILOR Despre credinta DESPRE CRUCE CANDELE..ICOANE Despre Denii Despre depresie DESPRE DESFRANARE DESPRE DISCOTECĂ Despre droguri Despre Duhul Sfant DESPRE EGOISM DESPRE EUTANASIE Despre Evolutionism Despre farmece si vrăji DESPRE FĂTĂRNICIE DESPRE FEMEIA CRESTINA DESPRE FERICIRE Despre frică Despre fumat DESPRE GANDURI SI INFRUNTAREA LOR Despre Halloween Despre horoscop . DESPRE INCINERARE DESPRE INGERUL PAZITOR DESPRE INVIDIE SI URA Despre Ispită DESPRE IUBIRE Despre iubirea de aproapele DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU DESPRE LACRIMI DESPRE LUMANARI DESPRE MAICA DOMNULUI Despre mama creştin-ortodoxă DESPRE MANDRIE DESPRE MANIE DESPRE MANTUIRE Despre masturbare DESPRE METANII DESPRE MINCIUNA DESPRE MOARTE DESPRE NĂDEJDE Despre O.Z.N.-uri DESPRE OMUL FRUMOS..DAN PURIC Despre Ortodoxie DESPRE P O C Ă I N Ţ Ă DESPRE PACAT DESPRE PARASTASE DESPRE PATIMILE OMULUI Despre păcat DESPRE PLANSURI DESPRE POCAINTA Despre pocăinţă DESPRE POCĂINŢĂ ŞI SPOVEDANIE DESPRE POMELNIC ŞI ACATIST DESPRE POST DESPRE PREOTUL DUHOVNIC Despre Psaltire Despre puterea Sfintei Cruci Despre Răbdare Despre rugăciune DESPRE SARINDARE DESPRE SECTARI DESPRE SFANTA ANAFORĂ DESPRE SFANTA LITURGHIE DESPRE SFANTA TREIME Despre Sfânta Împărtășanie Despre sfintele Pasti DESPRE SFINTENIE SI FARMECE DESPRE SFINTI DESPRE SLAVA DESARTA Despre smerenie DESPRE SUFLET DESPRE TAINA MIRUNGERII DESPRE TALISMAN DESPRE TAMAIE DESPRE VALENTINE’S DAY Despre Vâsc DESPRE VEDENII SI DIAVOLI Despre Vesnicie Despre Virtute Despre vise DESPRE VRAJI DESPRE YOGA ŞI REÎNCARNARE DIN INVATATURILE PARINTELUI IACOB IONESCU Din sfaturile Maicii Siluana Vlad DIN SFATURILE PARINTELUI IOAN DIVERSE Dovada de la IERUSALIM pe care CRESTINISMUL o astepta de 2000 de ani! DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR (Luca 17: 14) Duminica dinaintea inaltarii sfintei cruci Duminica Samaricencei Duminica Sfintei Cruci Dumnezeu nu ne vindecă întotdeauna trupul? DUMNEZEU ŞI OMUL FALSII STAPANI FAMILIA FEMEIA CANANEIANCA FERICIRILE FLORIILE FLORILE LA ICOANE GANDURI PENTRU ZILELE CE VIN Grija fata de suflet(Sfantul Ioan Gura de Aur) HRANA PENTRU SUFLET HRISTOS VINE ATUNCI CAND îI SEMENI! ICOANE FACATOARE DE MINUNI Ieromonahul Savatie Baştovoi Inaltarea Domnului Inăltarea Domnului INĂLTAREA SFINTEI CRUCI INCINERARE SAU INHUMARE Intampinarea Domnului INTERVIURI INTERZIS...FEMEILOR ! Intrarea în Biserică a Maicii Domnului INVATATURI CRESTINE INVATATURI CRESTINE SPUSE DE SFINTII PARINTI INVĂTĂTURĂ DE CREDINTA CRESTIN ORTODOXĂ Ioan Monahul ISTORIOARE DUHOVNICESTI iu Iubim câinele şi uităm pe Dumnezeu??? Izvorul Tămăduirii ÎN FIECARE DUMINICĂ SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ Înălţarea Domnului Îndemnurile Maicii Pelagheia din Reazan Întrebări şi răspunsuri din credinţa creştin ortodoxă şi din Noul Testament ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ÎNVĂŢĂTURA DESPRE DUMNEZEU Învăţătură despre icoana Sfintei Treimi Învăţături patristice La ce foloseşte rugăciunea neîncetată? LITURGHIA CATEHUMENILOR Maica Gavrilia Papaiannis MANASTIRI Maxime si cugetari crestine Mândria spirituală MESAJE DIN APOCALIPSA Miercurea Patimilor MILĂ SI MILOSTENIE MILOSTENIE MINUNEA DE LA SFANTUL MORMANT Minunea Taborică MINUNI MINUNI CU IISUS HRISTOS MINUNI DIN ZILELE NOASTRE MIR DE NARD AUTENTIC IN ROMANIA Motive şi simboluri: Ciocanul MUZICA ORTODOXA Nașterea Domnului (Crăciunul) NEINTELEGERILE VIETII...DRUMUL SPRE SINUCIDERE O ISTORIOARA CU O VEDENIE FALSA OAMENI CU CARE NE MANDRIM OBICEIURI DE SFINTELE PASTE ORTODOX PACAT SAU NU? PARACLISUL MAICII DOMNULUI PARASTASELE SI FOLOSUL LOR PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU PARINTELE IOSIF TRIPA PARINTELE IUSTIN PARVU Parintele Proclu PAROHIA VIILE TIMISOARA PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ŞI PROCLU NICĂU DESPRE JUDECAREA PREOŢILOR Părintele Calistrat păzitorul vieţii Pedeapsa Pelerinaj Dobrogea 2018 Pelerinaj Israel 2017 Pentru cei ce nu pot avea copii Pentru scaparea de demoni Pestera Sfantului Grigorie Decapolitul Peştera celor veşnic osândiţi PILDA PILDE PILDE CRESTINE Pilde pentru suflet POEZII Poezii - preot Ioan POEZII CU CAMELIA CRISTEA Poezii cu Eliana Popa Poezii cu Maria Pintecan POEZII CU MOS CRACIUN Poezii cu Preot Ion Predescu Poezii Daniela Poezii de Maria Luca Poezii de Ciabrun Marusia Poezii de COSTEL URSU Poezii de Daniela Florentina Luncan Poezii de Horatiu Stoica Poezii de Mihaela Stoica - Cucoanes Poezii de Preot Sorin Croitoru Poezii de Sf. Ioan Iacob Hozevitul Poezii Horatiu Stoica Poezii pentru Dumnezeu POGORAREA SFANTULUI DUH Poiezii de Traian Dorz POIEZIOARE POMENI SI SARINDARE Pomenirea celor 40 000 de mucenici POMENIREA MORTILOR Povara Crucii POVESTIRI DIN PATERIC POVESTITE DE SFINTI PREOT GEORGE ISTODOR Preot Ilarion Argatu PREOT IOAN PREOTUL DUHOVNIC PREVIZIUNI ALE SFINTILOR PROFETII Prohodul Adormirii Maicii Domnului PROOROCUL MOISE PSALMI. PSIHOLOGIE CRESTINA PUTEREA SFINTEI CRUCI PUTEREA CUVANTULUI PUTEREA RUGACIUNII Răspuns înţelept RUGA LA CEAS DE SEARA : Rugaciune pentru dobandirea de prunci Rugaciune pentru izbavire de boala Rugaciune pentru pogorarea Sfantului Duh RUGACIUNEA DE MULTUMIRE RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE. Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca RUGACIUNI RUGACIUNI LA INTRAREA IN BISERICA Rugăciune Rugăciune pentru bolnavi Rugăciune pentru toti binefăcători si miluitori mei Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama Rugăciunea către Sfântul înger Rugăciunea minții RUGĂCIUNEA PREASFINŢITULUI EREMEI CĂTRE SFÂNTUL MARE MUCENIC PANTELIMON Rugăciuni către domnul nostru Iisus Hristos Rusaliile SAITURI IMPORTANTE Sãptãmâna Patimilor SARBATORI SATANISMUL ÎN MUZICA ROCK Să nu-i mai judecăm pe preoţi!!! Să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru toate Săptămâna Patimilor Schimbarea la Față a Domnului nostru Iisus Hristos (6 august) Sclavia modernă SCURTE REGULI PENTRU O VIAŢĂ CUCERNICĂ LA UN CREŞTIN ORTODOX Secta Desancăi Nicolai din Arad SF DIMITRIE sfa Sfantii Petru si Pavel Sfantul Antim Ivireanu Sfantul Antonie Cel Mare SFANTUL MASLU Sfantul Nicolae Sfantul Spiridon Sfantul Teodor Sfantul Valentin SFANTUL VASILE CEL MARE Sfaturi de la Preot Ioan Clopotel SFATURI CATRE CRESTINII ORTODOCSI SFATURI DE LA PARINTELE IOAN Sfaturi de la Preot Ioan SFATURI DESPRE IERTARE SFATURI DUHOVNICESTI Sfaturi duhovniceşti SFATURI ORTODOXE SFATURI PENTRU PARINTI SFATURILE LUI VALERIU POPA Sfântul Gheorghe Sfântul Nectarie Sfinte sărbători Sfintele Paste. SFINTELE TAINE SFINTI Sfintirea uleiului SFINŢII PATRUZECI DE MUCENICI DIN SEVASTIA. SPUSE DE PARINTELE STANILOAIE SPUSE DE SFINTII PARINTI Statornicia în credinţă STATUS DESPRE VIATA Sufletul copilului : sincer şi curat....! SUPERSTITII TAINA NUNTII Taina Sfântului Botez TAINA SFINTEI SPOVEDANII TRADITII TROITA comoară a culturii arhaice româneşti Un preot la "Filmul blestemat" 20 mai 2006 Urare de Anul Nou URCUŞUL DUHOVNICESC .Arhimandritul Teofil Paraian Versuri de Horațiu Stoica VESTIMENTAȚIA FEMEII ÎN BISERICĂ VIATA DUPA MOARTE VINDECARI HARICE BOALA SI MOARTEA Zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul ZĂMISLIREA MAICII DOMNULUI DE CĂTRE SFÂNTA ANA

Translate

BIBLIA ORTODOXĂ

PENTRU VIZITATORI


PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Postare prezentată

DACĂ DORITI SĂ CONTACTATI ADMINISTRATORUL BLOGULUI

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE... DESPRE MINE balulescu_iliana@yahoo....

Powered By Blogger

Blog de Colaje Ortodoxe

Blog de icoane Ortodoxe...

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Sf. Pasti 2024 - 5 Mai

Biserica - Casa lui Dumnezeu

BLOG CRESTIN ORTODOX

Blog Maica Domnului

MAICA SILUANA VA RASPUNDE

Ce trebuie sa stie un crestin

Blog Crestin Ortodox

Blog Crestin Ortodox
clik pe poză

PSALMII

Lectură potrivită in vreme de post: psalmii

Powered By Blogger

Totalul afișărilor de pagină