duminică, 27 iunie 2010

Adrian Paunescu - Cu tine

Cu tine
Cu tine viata mea se lumineaza,
Cu tine hotarasc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiaza
Si ma sfarsesc in fiecare zi.
Cu tine e-mpacare si e lupta,
Cu tine este tot si e nimic,
Cu tine-mi infloreste lancea rupta,
Cu tine sunt si mare, sunt si mic.
Cu tine totu-i parca unt pe paine,
Cu tine bradu-i brad, si nu sicriu,
Cu tine astazi mi se face maine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.
Cu tine poezia mea exista,
Cu tine chem zapezi si-alung zapezi,
Cu tine nici tristetea nu e trista,
Cu tine eu te vad cand nu ma vezi.
Cu tine sunt nedrept si sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos si sunt ghetar,
Cu tine-ncep si se termina toate,
Cu tine intr-un schit apar - dispar.
Cu tine e lumina si-ntuneric,
Cu tine zac sa ma-nsanatosesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i dracesc e ingeresc.
Cu tine e mai rau si e mai bine,
Cu tine reincepe viata mea,
Cu tine e mai greu ca fara tine,
Dar fara tine nu s-ar mai putea.
Adrian Paunescu

Padure fara uscaturi


Un necredincios critica într-una pe preoţi şi pe creştini că sunt plini de păcate, fiindcă aşa auziseră şi văzuseră el la televizor, unde sunt prezentate, frecvent şi exagerat, aspecte negative din viaţa creştină şi niciodată splendoarea vieţii creştineşti cu minunile care se fac prin părinţii harismatici.
Un grădinar din vecini îl duse pe clevetitor în livada sa de pomi roditori şi-i arătă câteva mere putrede care zăceau în iarbă.
- Vezi aceste mere de sub copac? De ce crezi că au căzut de pe crengi?
- Pentru că sunt viermănoase, fu răspunsul.
- Bine ai grăit! Dacă vezi sub măr câteva fructe putrede, oare vei putea zice că întreg pomul e de lepădat? Dragă vecine, în orice societate omenească se află şi membri buni, dar şi netrebnici. Pădure fără uscături, nu ai să găseşti. Biserica este ca o familie mare de oameni. Dar ea nu trebuie judecată şi osândită după creştinii slabi şi păcătoşi, ci lăudată după cei buni, ale căror fapte rămân preţioase în ochii oamenilor şi ai lui Dumnezeu, ca nişte roade frumoase.

     din ...Popas Duhovnicesc..


luni, 21 iunie 2010

MARE-I DUMNEZEU



Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea „Mare este Dumnezeu!”. În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştin. Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese o ură pe el pentru vorba ce o avea. Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.
– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.
– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!
Împăratul ia inelu, spunând că merge să-l pună în cutie. Intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:
– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău.
Ceaso]rnicarul merse acasă şi, fiind către seară, puse cutia bine în ladă, o încuie, rămânând să se apuce de lucru dimineaţă. A doua zi, femeia lui se duse în târg să cumpere nişte peşte proaspăt de mâncare, iar el să cureţe inelul. Dar, desfăcând cutia şi luând inelul, rămase încremenit de spaimă: piatra cea scumpă lipsea din inel. Deznădăjduit, îşi puse mâinile pe cap şi începu a striga: Doamne Dumnezeule, mare eşti! Ce mă fac eu acum?
În vremea aceea, sosi femeia din târg cu peştele şi, auzind ce se întâmplase, se înfricoşă şi ea. Pe ceasornicar îl aştepta o moarte sigură. Între timp femeia se apăucă să taie peştii dar, spintecând cel dintâi peşte, ce să crezi, în pântecele lui era o piatră sclipitoare. Ceasornicarul, cum o vede, strigă plin de bucurie: „Mare este Dumnezeu!… asta-i chiar piatra de la inelul împăratului.
Şi se apucă ceasornicarul să cureţe inelul, iar a treia zi se înfăţişă cu el înaintea împăratului.
– Ei, l-ai curăţat, întrebă împăratul.
– L-am curăţat preaînălţate împărate. Mare-i Dumnezeu!
Împăratul, când vede inelul cu piatra în el rămase uimit.
– Să-mi spui de unde ai luat piatra, căci eu am aruncat-o în mare.
– Ai aruncat-o, împărate, dar… Mare a fost Dumnezeu!
Şi îi povesti împăratului întâmplarea cu peştele. Când auzi împăratul această minunată întâmplare, se sculă în
IMBRATISAREA INFRUMUSETEAZA VIATA

Este bine dovedit ca toti avem nevoie de contactul fizic cu cei dragi. Imbratisarea este forma cea mai importanta de transmitere a acestei miraculoase calduri umane.
Cand ne atingem, in imbratisarea afectuasa, invioram imens simturile si reafirmam increderea in propriile sentimente. Adeseori nu gasim cuvintele potrivite pentru a exprima ce simtim: acea imbratisare este coplesitoare.
Alteori nu indraznim sa spunem ce simtim, ori din timiditate ori ca sentimentele ne tulbura; si in aceste cazuri imbratisarea isi dovedeste amploarea.
Imbratisarile, pe langa senzatia de bine ce ne-o lasa, alina durerea, depresiunea si anxietatea. Provoaca stimulari psihice si fiziologice pozitive, la cel ce imbratiseaza cum si la cel imbratisat.
Este o comuniune imensa de bine ce se transmite de la unul la altul. Este important de stiut: imbratisarile, prin aceasta ampla manifestare afectuoasa in compania semenilor, sunt chiar necesare pentru dezvoltarea personalitatii.

Ce ne aduce o imbratisare?

Este important pentru oricine de a ne simti protejati, prin acest simplu, dar extrem de generos gest, dar si mai mult pentru copii si batrani, ce, frecvent, depind mult de dragostea celor din jur. PROTECTIE.
Toti avem nevoie de un plus de siguranta. Daca de multe ori nu traim acest sentiment este si din cauza ca intretinem intr-o forma ineficace relatiile cu cei din jur. SIGURANTA.
Increderea, din propria fire sau de la cei apropiati, ne face sa avansam cand teama afecteaza dorinta de a participa cu entuziasm la provocarile vietii. INCREDERE.
Cand transmitem energia noastra prin imbratisare, cu siguranta propriile noastre forte cresc. FORTA.
Contactul fizic in imbratisare implica o energie vitala capabila de a vindeca sau usura suferinta. SANATATE.
Prin imbratisare transmitem un mesaj de recunostere a valorii si a nobletii ce este depozitata in fiecare… INCREDERE IN SINE.

duminică, 20 iunie 2010

O FISURA


DOAMNE AJUTA!

Un tânăr, priceput în ale afacerilor, a reuşit în scurt timp să-şi construiască o vilă modernă, cu toate utilităţile. Din cauza afacerilor, însă, tânărul nostru nu mai avea timp nici de cea mai mică rugăciune. Nici duminica nu avea astâmpăr. Banul pusese cu totul stăpânire pe dânsul şi totdeauna se plângea că nu-i ajunge timpul.
După ce a terminat construcţia, părinţii săi l-au îndemnat să facă o sfeştanie, înainte  de  a  se muta în casă nouă.  Şi aşa a făcut, cu toate că… n-avea timp pentru aşa ceva. După sfeştanie, părintele i-a zis:
- Văd că ţi-ai construit o casă mare şi durabilă, totuşi ea are un punct slab, o fisură, care o face vulnerabilă…
- Glumiţi părinte! În casa mea nu poate pătrunde nimeni şi nimic, fără voia mea. Casa mea nu are nicio fisură. Am ferestre din termopan de cea mai bună calitate, iar pereţii sunt placaţi cu polistiren, prin care nu pătrunde nici frigul, nici căldura, nici umezeala. La ferestre am site, prin care nu pot pătrunde ţânţarii sau alte insecte… Structura de rezistenţă este impecabilă. Este calculată să înfrunte uragane şi cutremure de gradul 8,5. Nici glonţul nu poate pătrunde prin ziduirile case mele. Tot lemnul pe care l-am folosit la casă este ignifugat şi, deci, nu mă tem de incendii. Iar pe deasupra, ce să vă spun, am asigurat casa la cea mai serioasă firmă de asigurări şi… mai am şi relaţii mari…
- Şi totuşi cineva poate pătrunde în casă foarte uşor, zise părintele.
- Dacă vă referiţi la hoţi, vă înşelaţi, părinte. Peste tot am camere de supraveghere şi alarma declanşează, dacă vreau eu, şi când trece o muscă.
- Fiule, e undeva o spărtură în zid, prin care va pătrunde cândva moartea în casa dumitale. Fă ceva ca să o astupi şi să ai pace şi linişte deplină…
Tânărul, lăsând capul în jos, zise ruşinat:
- Părinte, pe aceea n-am cum să o astup…
- Păi dacă este aşa, fiule, la ce îţi folosesc toate măsurile de precauţie pe care mi le-ai spus? N-ar fi mai bine să faci o „asigurare” la Dumnezeu? Adică să-ţi faci timp şi pentru suflet, prin mergere la biserică, rugăciune, spovedanie, fapte bune, milostenie. Fă-ţi casă şi în cer! Fă-te prieten cu Dumnezeu şi El te va feri, cât vei sta pe aici, şi de hoţi, şi de gloanţe, şi de insecte, şi de cutremure, şi de uragane, şi de incendii, şi, când vei părăsi pentru totdeauna casa aceasta, vei putea locui fericit în casa cea de sus, pe care trebuie să o construieşti încă de pe acum!
Să-l trezim!


Se spune că odată, într-un oraş, o casa a luat foc. În ea se afla un om, care dormea adânc. Salvatorii sosiţi la faţa locului au încercat să-l scoată pe fereastră, dar nu au reuşit. Au încercat apoi să-l transporte până la uşă, dar nici de data aceasta nu au reuşit, întrucât omul avea o constituţie robustă şi era prea greu.
Disperaţi, se tot gândeau şi se întrebau ce metodă să mai folosească pentru salvarea lui. Atunci unuia dintre ei i-a venit ideea salvatoare:
- Hai să-l trezim! În acest fel, va putea să iasă singur şi să se salveze.

Tot aşa se întâmplă şi în plan duhovnicesc. Nu se va salva nimeni luat pe sus, cu forţa. Dacă dorim salvarea cuiva, trebuie mai întâi să-l „trezim” şi să-l ajutăm să se ridice cu „pârghiile” noastre duhovniceşti. Şi să nu uităm că degeaba se trezeşte, dacă nu se şi ridică din patul păcatului şi al indiferenţei.
  Preluare din Popas Duhovnicesc..

joi, 17 iunie 2010

CEL CE-I SFÂNT



Ca frunza ce pluteşte
Pe apa cristalină
Aşa pluteşte omul
Din viaţă spre lumină

Şi cum pui o sămânţă
Întâi într-un pământ
Ea trebuie să moară
Dar va-nvia-n curând

Şi-aduce altă viaţă
Mai plină de putere
Şi totul se transformă
Nicicând nimic nu piere

Iar omul care are
În inimă IUBIREA
Deşi ajunge-n groapă
El vede nemurirea

Căci groapa e portiţa
Ce duce spre viaţă
De-aceia nu te teme
Când totu-n jur ingheaţă

Căci mai frumos răsare
Sămânţa de mister
Primeşte-o nouă viaţă
Se-aseamănă cu El

Un nou veşmânt în slavă
Primi-va trupul tău
De stai în ascultare
Şi de-L slujeşti mereu

Iar trupul de lumină
Se-ndreaptă spre etern
O lume nestemată
E gata pentru el

Şi-acolo-n loc de slavă
Trăi-vom nesfârşit
Trăi-vom cu iubirea
Ce locul ne-a gătit

O bucurie mare
Ce n-are-asemănare
Când Cel de Sus din slavă
Striga-va DEŞTEPTARE

Trezeştete copile
Îţi spune CEL CE-I SFÂNT
Te chem să vii la Mine
Să stai pe braţu-mi sfânt

La umbr-a ce-i IUBIREA
Să te dezmierd aş vrea
Să-ţi răsplătesc cu bine
Pentru iubirea ta

Şi-o veşnicie-ntreagă
Cu El nedespărţiţi
Şi plini de fericire
Vom fi în El uniţi.

Aţi dat comandă să vi se facă paraclise şi aţi dat bani ca să se roage ceilalţi...



Ce pot face pentru fata mea bolnavă? Am dat pomelnice la biserică pentru ea, să fie pomenită la paraclis şi la Sfânta Liturghie.

Dumnezeu primeşte, în general, rugăciunile noastre şi le ascultă doar când sunt făcute din inimă. Dacă-i cerem ceva, de exemplu vindecarea unui bolnav, fără suspinuri şi durere în suflet, fără credinţă şi nădejde în ajutorul Lui, atunci rugile noastre sunt nefolositoare. Ruga noastră în biserică arată exact această durere, această credinţă şi nădejde, ca şi înştiinţarea noastră pentru săvârşirea paracliselor şi pomenirea numelui fetei la Proscomidie.

Dar vă întreb: „Voi sunteţi de faţă la paraclise? Participaţi măcar la câteva Liturghii?“ Dacă nu, atunci credinţa voastră este zadarnică... Aţi dat comandă să vi se facă paraclise şi aţi dat bani ca să se roage ceilalţi... Astfel aţi aruncat de deasupra voastră orice grijă... Deci cine suferă împreună cu bolnava? Preoţii care o pomenesc? Dar pentru aceştia ea nu este decât un simplu nume printre celelalte mii pe care le dau creştinii, împreună cu ofrandele lor. Cum este cu putinţă ca aceştia să sufere sufleteşte înaintea Domnului pentru atâţia oameni, mai ales că nici nu-i cunosc? Altceva este să participaţi şi voi la rugăciunea Bisericii, pentru că atunci rugăciunea aceasta este întărită de durerea inimii voastre şi urcă în cel mai scurt timp la tronul lui Dumnezeu.

În paralel, să faceţi şi milostenie, să-i ajutaţi pe cei săraci, să uşuraţi greutăţile celor năpăstuiţi. Şi aceştia, cu rugăciunile lor de recunoştinţă, vor uşura greutatea voastră sufletească.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)

15 INTREBARI

1. Dumnezeu nu te intreaba ce fel de masina ai condus, dar te intreaba cati oameni ai condus cu ea atunci cand aveau nevoie de un mijloc de transport;

2. Dumnezeu nu te intreaba cati metri patrati are casa ta, dar te intreaba cati oameni au fost bine primiti in casa ta;

3. Dumnezeu nu te intreaba despre hainele la moda pe care le ai in dulap, dar te intreaba pe cati oameni nevoiasi i-au imbracat aceste haine;

4. Dumnezeu nu te intreaba ce pozitie sociala ai avut, dar te intreaba cum te-ai comportat cu ceilalti;

5. Dumnezeu nu te intreaba cate proprietati si bunuri materiale ai avut, dar te intreaba cum ti-au condus acestea viata;

6. Dumnezeu nu te intreaba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te intreaba ce compromisuri ai facut pentru a-l obtine;

7. Dumnezeu nu te intreaba cat de mult ai muncit peste program la servici, dar te intreaba cat de mult ai "muncit peste program" cu familia si pentru cei dragi;

8. Dumnezeu nu te intreaba cata lume te-a recomandat, dar te intreaba pe cati ai recomandat tu la randul tau;

9. Dumnezeu nu te intreaba ce meserie ai avut, dar te intreaba daca ai schimbat meseria dupa cea mai buna abilitate a ta;

10. Dumnezeu nu te intreaba ce ai facut sa te ajuti, dar te intreaba ce ai facut sa aii ajuti pe ceilalti;

11. Dumnezeu nu te intreaba cati prieteni ai avut, dar te intreaba pentru cati oameni ai fost un adevarat prieten;

12. Dumnezeu nu te intreaba cum ti-ai aparat drepturile, dar te intreaba cum ai aparat drepturile altora;

13. Dumnezeu nu te intreaba ce vecini ai avut, dar te intreaba ce fel de vecin ai fost tu lor;

14. Dumnezeu nu te intreaba ce culoare a avut pielea ta, dar te intreaba ce fel de caracter ai avut;

15. Dumnezeu nu te intreaba de cate ori vorbele tale au spus adevarul, dar te intreaba de cate ori nu.

sursa...net

Unde-i credinta,
Acolo e iubire ,
Unde-i iubire,
Acolo e pace,
Unde-i pace,
Acolo e binecuvintare ,
Unde-i binecuvintare ,
Acolo e DUMNEZEU
Unde -i DUMNEZEU ,
Acolo sunt si EU.

< Despre iertare >>>

Într-o zi, profesorul a cerut ca elevii să aducă la şcoală nişte cartofi cruzi şi o pungă de plastic.
Le-a spus să pună în punga de plastic câte un cartof pentru fiecare persoană faţă de care aveau resentimente şi să-i scrie numele.
Le-a cerut ca timp de o săptămână să care sacoşa cu cartofi în rucsac peste tot unde merg.
Unii dintre cartofi erau cu adevărat grei!

Fireşte, cartofii au început să se strice cu timpul...
Efortul de a căra sacoşa tot timpul a demonstrat clar cât de mare era greutatea pe care o purtau zi de zi în viaţa lor şi în inimă din cauza ranchiunei şi resentimentelor.
Deoarece erau mereu atenţi să nu uite sacoşa şi-au dat seama că neglijau lucruri care erau mai importante pentru fiecare.
Exerciţiul acesta i-a făcut să se gândescă la preţul pe care îl plătesc pentru că nu puteau să ierte ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai puteau schimba.

*** Morala:

De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt, fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma iertării.

Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.
Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu picătură şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.
De multe ori, este nevoie să te ierţi mai întâi pe tine însuţi pentru toate lucrurile care nu s-au întâmplat aşa cum ţi-ai fi dorit să se întâmple.

Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru.
A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit.
Înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi produc durere şi supărare.
Iertarea se bazează pe acceptarea a ceea ce s-a întâmplat.
Iertarea rupe lanţurile şi te eliberează cu adevărat.
Hotărăşte-te chiar azi să ierţi!

“Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească.”
Gandhi

RÂNDUIALA ÎNCHINĂRII ÎN BISERICĂ


Biserica a stabilit pentru cei care intră în ea anumite rânduieli. Puţini sunt cei care le cunosc. Prin următoarele rânduri, nu dorim să acuzăm, ci doar să trezim interesul faţă de adevărul Bisericii.

La intrarea în Biserică trebuie să rostim: "Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: în casa Domnului voi merge. Iar eu întru mulţimea îndurărilor Tale, Doamne, voi intra în casa Ta; închina-mă-voi în Biserica Ta cea sfântă Doamne, povăţuieşte-mă cu dreptatea Ta, pentru vrăjmaşii mei îndreptează înaintea Ta calea mea, ca fără alunecare să preaslăvesc o Dumnezeire: pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!“.

După ce am intrat în Biserică, trebuie să ne oprim sub policandrul din naos ca să facem trei metanii. După cele trei închinări, ne îndreptăm spre tetrapodul din partea dreaptă, pe care se află icoana hramului bisericii, a sfântului zilei, ori a Învierii. Minunat ar fi ca după ce am făcut două metanii, să rostim troparul sfântului sau al praznicului. Sărutăm icoana şi mai facem o metanie. Ajuns la icoana împărătească a Mântuitorului, pe catapeteasmă, rostim următoarea rugăciune: "Preacuratului Tău chip ne închinăm, Bunule, cerând iertare greşelilor noastre, Hristoase Dumnezeule, că de bună voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce, ca să scapi din robia vrăjmaşului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu mulţumire strigăm Ţie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Care ai venit să mântuieşti lumea. Amin!“ Sarutăm icoanele din dreapta şi ne retragem sub policandrul din naos, fără a trece prin faţa Uşilor Împărăteşti. De aici mergem în stânga, la icoana Maicii Domnului, şi spunem următoarea rugăciune: "Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvorul milei, învredniceşte-ne şi pe noi milostivirii tale. Caută spre robul tău cel păcătos. Arată-ţi puterea ta, ca totdeauna. Căci nădăjduind întru tine îţi strigăm, cum oarecând ţi-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fără de trup: Fecioară bucură-te!“. Sărutăm icoanele din partea stângă şi revenim sub policandru, unde facem alte trei metanii. Dacă în Biserică sunt prezente în pronaos iconostase, mergem să ne inchinăm la icoanele de acolo. După ce ne-am închinat în faţa acestor icoane, ne îndreptăm spre sfintele moaşte (dacă biserica păstrează sfinte moaşte). La ieşirea din biserică, facem trei metanii spre sfântul altar şi rostim: "Doamne, Dumnezeul meu, Ţie-Ţi încredinţez toată viaţa mea şi pe Tine Te rog: apară-mă, mântuieşte-mă şi fă-mă părtaş îndurării Tale, dă-mi îndreptare vieţii şi purtare înţeleaptă, dăruieşte-mi sfârşit creştinesc, cinstit şi paşnic şi mă fereşte de toată răutatea şi bântuirea potrivnicului. Iar în ziua temutei Tale judecăţi să-mi fii blând mie, robului Tău, şi să mă numeri cu oile cele alese de-a dreapta Ta, ca împreună cu acestea să Te slăvesc în veci. Amin“.

Mai trebuie să reţinem şi alte poveţe referitoare la modul de comportare în sfânta Biserică:
1. Opriţi telefonul mobil la intrare;
2. Dacă în Biserică se desfăşoară, în timp ce ne îndreptăm spre naos, activităţi la care participă unul sau mai mulţi preoţi, ne oprim şi aşteptăm ca acestea să se temine pentru ca noi să putem face metaniile sub policandrul din naos;
3. După ce terminăm de sărutat icoanele ne retragem într-un loc anume pentru noi; e bine ca acest loc să nu fie în faţă pentru a ieşi în evidenţă;
4. Din acest loc vom asculta cu luare aminte desfăşurarea slujbei fără a lega conversaţii cu cei din preajma noastră şi nu vom fi interesaţi sub niciun motiv de prezenţa sau îmbrăcămintea vreunei persoane;
5. La încheierea slujbei vom participa în ordine la ritualul miruirii, unde, conform tradiţiei întâietate au bărbaţii în ordinea descrescătoare a vârstei şi abia apoi femeile în aceeaşi ordine;
6. După plecarea de la Biserică ne vom îndrepta fără ocolişuri şi alte popasuri către locuinţele noastre.
Sursa: CrestinOrtodox.ro.

Dar tu, dragă cititorule, cum te rogi?"


"Un calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Se trezea şi se ruga regulat la ceasul obişnuit. într-o dimineaţă se scăpă cu somnul şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii.

Un străin întră în odaia lui de dormit şi îl trezi, grăindu-i:
-Măria Ta, scoală-te, că întîrzii de la ceasul de rugăciune!
-Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă califul speriat.
-Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

-Nu-mi vine a crede... Tu eşti un om cu gînduri ascunse... Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

-Ba da, Măria Ta, eu sunt diavolul, şi iată am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

-Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gand de înşelăciune. Pe numele viului Allah (Dumnezeu), te jur să-mi spui cu ce gînduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

-Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Apoi eu am venit aici cu un gand de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întarzia ceasul rugăciunii. Cînd se va trezi, îi va părea rău. De douăzeci de ani nu i s-a întîmplat aşa ceva. în inima lui se va aprinde o mare părere de rău... Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem". Astfel judecandu-ne - încheie diavolul - iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicand, diavolul se făcu nevăzut, iar califul înţelese că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

Dar"Un calif evlavios trăia odată în Bagdad. El avea obiceiul să se roage în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Se trezea şi se ruga regulat la ceasul obişnuit. într-o dimineaţă se scăpă cu somnul şi adormi. Era în primejdie să-şi piardă ceasul rugăciunii.

Un străin întră în odaia lui de dormit şi îl trezi, grăindu-i:
-Măria Ta, scoală-te, că întîrzii de la ceasul de rugăciune!
-Şi cine eşti tu, cela ce ai venit să mă trezeşti? întrebă califul speriat.
-Sunt un om bun şi am venit să fac o faptă bună.

-Nu-mi vine a crede... Tu eşti un om cu gînduri ascunse... Şi înfăţişarea ta te arată că eşti un om rău. Nu cumva tu eşti diavolul?

-Ba da, Măria Ta, eu sunt diavolul, şi iată am venit să te trezesc la rugăciune. Prin asta vreau să arăt că şi diavolul poate face ceva bun. Nu suntem noi, diavolii, aşa de negri şi de răi cum ne cred oamenii. Noi am fost odinioară îngeri buni şi, iată, a mai rămas şi în noi ceva bun.

-Măi diavole! Mie nu-mi vine a crede spusele tale. Tu eşti un ispititor; ispitirea e meseria ta. Trebuie să fi venit aici cu ceva gand de înşelăciune. Pe numele viului Allah (Dumnezeu), te jur să-mi spui cu ce gînduri şi planuri ai venit să mă trezeşti?

-Fiindcă m-ai jurat, iată sunt silit să-ţi spun. Apoi eu am venit aici cu un gand de înşelăciune. De douăzeci de ani, tu te rogi regulat în fiecare dimineaţă, la un ceas anumit. Dar noi, diavolii, nu ne prea temem de această rugăciune. Rugăciunea ţi s-a făcut o datină goală. Te rogi regulat şi păcătuieşti regulat. Din rugăciunea ta lipsesc duhul, căinţa, căldura şi lacrimile. Din rugăciunea ta lipseşte puterea. Acum, căci te scăpaseşi să dormi, noi, diavolii, ne-am zis: „Omul acesta va întarzia ceasul rugăciunii. Cînd se va trezi, îi va părea rău. De douăzeci de ani nu i s-a întîmplat aşa ceva. în inima lui se va aprinde o mare părere de rău... Va începe să se roage cu duh, cu căldură şi cu lacrimi fierbinţi de căinţă, iar noi, diavolii, de o astfel de rugăciune ne temem". Astfel judecandu-ne - încheie diavolul - iadul mă trimise pe mine, în fuga mare, să te trezesc la rugăciunea-ţi obişnuită, ca nu cumva să te apuci a te ruga cu putere.

Acestea zicand, diavolul se făcu nevăzut, iar califul înţelese că trebuie să-şi schimbe felul de a se ruga.

Dar tu, dragă cititorule, cum te rogi?"

sursa...net

CEI TREI PRIETENI


Se spune ca erau trei prieteni care isi doreau sa urce un munte pentru ca in varful lui traia un batran plin de intelepciune pe care isi doreau sa-l cunoasca.

La un moment dat au ajuns la o rascruce, si fiecare a continuat sa-si aleaga drumul dupa cum il indemna sufletul.

Primul a ales o carare abrupta, ce urca drept catre varf. Nu-i pasa de pericole, dorea sa ajunga la batranul din varful muntelui cat mai repede.

A doua cale nu era chiar atat de abrupta, dar strabatea un canion ingust si accidentat, strabatut de vanturi puternice.

Al treilea a ales o carare mai lunga, care ocolea muntele serpuind in pante line.

Dupa 7 zile, cel care urcase pe calea cea abrupta a ajuns in varf extenuat, plin de rani sangerande. Plin de nerabdare, s-a asezat sa-si astepte prietenii.

Dupa 7 saptamani, ametit de vanturile puternice care i se impotrivisera, ajunse si al doilea. Se aseza in tacere langa cel dintai, asteptand.

Dupa 7 luni sosi si cel de al treilea, cu fata stralucindu-i de fericire, semn al unei profunde stari de liniste si multumire interioara.

Cei doi erau furiosi pentru ca drumul lor a fost greu si au avut mult de asteptat, in timp ce drumul lui a fost o adevarata placere. Asa ca l-au intrebat pe batranul intelept care a ales cel mai bine.

-Ce ai invatat tu? il intreba pe primul.

-Ca viata este grea si plina de pericole si greutati, ca este plina de suferinta si adeseori ceea ce intalnesc in cale imi poate provoca rani, ca pentru fiecare pas inainte trebuie sa duc o lupta incrancenata care ma sleieste de puteri. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe al doilea.

-Ca in viata multe lucruri ma pot abate din cale, ca uneori pot sa pierd drumul, ajungand cu totul altundeva decat doresc… dar daca nu imi pierd increderea, reusesc pana la urma. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine… Si tu, ce ai invatat? il intreba pe ultimul.

-Ca ma pot bucura de fiecare pas pe care il fac daca aleg sa am Rabdare, ca daca privesc cu Intelegere viata nu este o povara grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie sa iau parte, ca Iubirea care ma inconjoara din toate partile imi poate lumina sufletul daca ii dau voie sa patrunda acolo. Asadar… am ales eu calea cea mai buna catre tine?

-Da, ai ales bine…

Uimiti de raspunsurile batranului, cei trei prieteni au cazut pe ganduri. Si au inteles, in sfarsit, ca la orice rascruce POT ALEGE… iar viata fiecaruia este rezultatul alegerilor facute de-a lungul ei.

Macar pe undeva prin vreun colt de suflet… sa mai gasim putina Rabdare, un strop de Intelegere… si poate Iubire!


 MANIA

Cine nu se mâniază în condiţiile de azi când zilnic de nenumărate ori suntem agresaţi de tot felul de factori care, firesc, produc reacţia noastră de mânie!
Iată câteva cuvinte celebre pe această temă venite din partea laică, dar şi din cea religioasă pe care nu le voi comenta şi vă voi lăsa să le disecaţi în linişte:
„Nu există biruinţă mai mare, decât să-ţi birui mânia şi indignarea”. Sf. Tihon Zadonschi.
„Cel mai bun leac contra mâniei e tărăgăneala”. L. A. Seneca.
„A fi mânios şi înciudat, nu este nimic altceva decât să te pedepseşti pe tine însuţi pentru greşelile şi prostiile altora. Când vă mâniaţi vă faceţi propriul vostru călău, vă torturaţi pe voi înşivă. Ce poate fi mai vrednic de milă, decât un om cuprins de mânie?!” Sf. Ioan Gură de Aur.
„Mânia este un primejdios sfătuitor pentru oricine. Tot ce se întreprinde la mânie nu e niciodată chibzuit”. Sf Grigorie Teologul.
„Ce face omul în prima clipă de mânie nu face mai târziu”. H. Sienkiewicz.
„Iritarea este beţia sufletului; ea te scoate din minţi ca şi vinul. Închipuieşte-ţi un mânios. El nu este stăpân pe sine însuşi, nu se mai cunoaşte, nu mai cunoaşte pe cei din faţa lui, se aruncă asupra tuturor, vorbeşte ce-i vine în minte, el nu mai poate fi reţinut; ocărăşte, bate, ameninţă, se jură, ţipă, se sfâşie.” Sf. Vasile cel Mare.
„Să nu te prea întărâţi împotriva celui ce te jigneşte, ci mai degrabă să te întărâţi împotriva păcatului tău. Când vei fi ponegrit, bucură-te, pentru că dacă eşti vorbit de rău pe nedrept, atunci ai o mare răsplată, iar dacă eşti ponegrit pe drept, atunci repede te vei înţelepţi, te vei izbăvi de pedeapsă.” Sf. Nil Sinaitul.
„Să faci ceva în clipa de mânie înseamnă a te sui pe o corabie în timp de furtună.” R. Dodsley.
„E mai bine să tai întărâtarea printr-un zâmbet, decât să te înfurii ca o fiară neîmblânzită.” Sf. Efrem Sirul.
„Cine nu-şi reţine limba în vremea mâniei, acela nu-şi va reţine nici patimile”. Avva Iperchie.
„Nu vorbi nimic cu tulburare, pentru că răutatea nu naşte binele, ci rabdă până te vei linişti şi atunci vei vorbi liniştit”. Avva Ioan.
„Mânia fără măsură duce la nebunie”. Epicur.
„Pentru a da întâietate dragostei înaintea puterii mâniei, roagă-te pentru aproapele în clipa când se mişcă mânia, spune din adâncul inimii cuvintele: Doamne, iartă greşelile celui ce m-a scârbit! El e om ca şi mine! Crede-mă, rugăciunea va da pace sufletului tău”. Filaret de Cernigov.
„Nu trebuie să fii fiară, nici chiar în raporturile tale cu fiarele. Ca să nu te superi absolut niciodată cu nimenea, este propriu numai Îngerilor, dar ca să te superi mai puţin şi apoi să te împaci, este propriu oamenilor, care iubesc sincer pe Dumnezeu. Şi cel blând poate să se aprindă cu chibzuială, dar să nu-şi vatăme desăvârşirea blândeţii. Dar ca să rămâi nemişcat, ori ca să nu-ţi arăţi indignarea când trebuie, este semnul unei naturi inactive, iar nu al blândeţii”. Sf Vasile cel Mare.
„Nimeni nu poate face atâta rău aproapelui său în vremea mâniei, ca şeful! De aceea, mai mult decât orice el trebuie să se teamă să-şi îngăduie mânia, iar în vremea aceea să vorbească sau să facă ceva. Foarte frumos a spus cineva din bătrâni unui vinovat: Eu te-aş fi pedepsit, dacă n-aş fi fost cuprins de mânie!”
„Propria noastră furie ne face mult mai mare rău decât întâmplarea (lucrul) care ne înfurie şi suferim mai mult de iritarea şi supărarea pe care noi o permitem lucrurilor să deştepte în noi, decât de faptul însuşi care ne-a iritat sau supărat”. J. L. Avebury.
Să reflectăm la toate acestea, dar şi la acasta:
„Unde este pacea, acolo este şi Dumnezeul păcii! Unde este răutatea şi mânia, acolo nu vine în zbor duhul blândeţii”. Sf. Ioan Gură de Aur.
Doamne ajută!

Clinica lui Dumnezeu



"Am fost la clinica Domnului pentru un control de rutină şi am constatat că sunt bolnav:
Când Domnul mi-a măsurat tensiunea, am remarcat că tandreţea mea era foarte scăzută.
Când mi-a verificat temperatura, termometrul indica 40 de grade de anxietate.
Am făcut şi o electrocardiogramă, iar diagnosticul a fost acela că am nevoie de câteva transfuzii de iubire, deoarece arterele mele erau astupate de solitudine şi amărăciune. Ele nu mai puteau iriga inima mea goală.
Am fost la ortoped deoarece nu mai puteam să merg alături de fratele meu.
Nu puteam să îi acord o îmbrăţişare fraternă, pentru că îmi făcusem o fractură când m-am împiedicat de gelozie.
Domnul mi-a mai descoperit o miopie datorită faptului că nu puteam să văd dincolo de aspectele negative ale aproapelui meu.
Când i-am spus Domnului că urechile mele au asurzit, El a constatat că am neglijat să ascult zilnic vocea sa.
În marea sa milostivire, Domnul mi-a oferit o consultaţie gratuită. Astfel eu mă angajez, părăsind această clinică, să nu iau decât remediile naturale pe care Domnul mi le-a prescris în acest moment de adevăr cu mine:
Când mă ridic din pat să beau un pahar de recunoştinţă;
Înainte de a merge la muncă să iau o lingură de pace.
La fiecare oră să aplic o compresă de răbdare şi să înghit un vas de umilinţă.
Spre casă să îmi fac o injecţie cu o bună doză de iubire.
Şi, înainte de a merge la culcare, să iau două capsule de conştiinţă împăcată.
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi!
Însănătoşire grabnică!"



O pilda spune ca un om bogat a plecat pentru timp mai indelungat de acasa, incredintand supravegherea livezii sale la doi servitori, unul schiop si unul orb, gandindu-se ca acestia nu vor fura.

Vazandu-se insa singuri, in lipsa stapanului, orbul a luat pe schiop in spinare si astfel, conducandu-se unul pe altul, au furat cele mai frumoase fructe din livada.

Cand s-a intors stapanul si a vazut paguba, ei au incercat sa se scuze, dar stapanul le-a cunoscut inselaciunea si le-a zis:

- Impreuna ati pacatuit, impreuna sa fiti pedepsiti.

Asa este trupul si cu sufletul. Cel dintai este orb, fara lumina mintii, cel din urma este incapabil sa faca ceva fara membrele trupului. Dar impreuna pacatuiesc si impreuna primesc pedeapsa.

De multe ori

De multe ori sunt clipe-n viaţă
Când la răscruce te opreşti
S-alegi din cele două drumuri
Pe cel mai bun ca să porneşti.

Apoi pe noua ta cărare
Te duci cât poţi mai iscusit
Târziu observi că mergi aiurea
Şi drumul bun l-ai părăsit.

Când ai în faţă noua cale
Şi eşti pe drum cu Dumnezeu
El nu te lasă niciodată
Să mergi greşit pe drumul rău.
 Analizează-ţi bine viaţa Priveşte-atent la drumul tău
Să nu constaţi că mergi aiurea
Şi să nu ai pe Dumnezeu. %

Fă să fie clipa-aceasta
Un moment în care stai
Să-ţi alegi finalul veşnic
Fie-n iad, fie în rai.
Amin.

Magazinul Raiului

Acum câteva zile, când mă plimbam pe Strada Vieţii am observat un magazin pe care era scris: “Magazinul Raiului ”.
Când am ajuns lângă ea, uşa s-a deschis… Şi până să-mi dau seama am şi intrat.
Peste tot erau grupuri de ÎNGERI! Unul din ei mi-a dat un coş şi mi-a spus:
”Fiule, cumpără-ţi tot ce vrei, magazinul are tot ce poate fi de folos unui creştin… Şi tot ce nu vei putea lua azi, vei lua fără grijă mâine”.
Primul lucru pe care l-am luat a fost RĂBDAREA şi după asta IUBIREA, deoarece se găseau pe acelaşi raft.
Puţin mai încolo era ÎNŢELEGEREA, Aşa că am luat şi din ea; Oricând pot avea nevoie de ea…
Am mai cumpărat două cutii de ÎNŢELEPCIUNE. Şi două pachete de CREDINŢĂ. Nu am putut lăsa pe raft nici SPIRITUL SFÂNT, deoarece era peste tot…
M-am oprit un pic ca să iau TĂRIE şi CURAJ, ştiind că mă vor ajuta din plin pe calea vieţii.
Când coşul meu era aproape plin, mi-am dat seama că mai lipseşte IERTAREA şi BINECUVÂNTAREA, …
Şi că nu trebuie să uit nici o clipă de IZBĂVIRE. Era gratis!!! Aşa că am luat o porţie mare din ea: suficient ca să fiu izbăvit şi ca să te izbăvesc şi pe tine!
Mă plimbam către casă, ca să-mi plătesc cumpărăturile, crezând că am luat de toate pentru a împlini porunca DOMNULUI …
Şi atunci am văzut RUGĂCIUNEA. Şi am pus-o şi pe ea în coşul meu plin. Ştiam că o voi folosi, de cum voi ieşi de aici…
PACEA şi FERICIREA erau pe nişte rafturi mici şi am folosit ocazia ca să iau şi din ele;
BUCURIA atârna din tavan, am luat şi un pachet de bucurie.
Când am ajuns la casier am întrebat cât mă costă toate astea?
El mi-a răspuns zâmbind:
“Du liniştit coşul oriunde duce drumul tău…”
Am zâmbit şi eu la rândul meu şi am întrebat din nou:
“Dar chiar, cât datorez?”
El a zâmbit din nou şi îmi spuse:
”Fiule, nu-ţi face griji!
IISUS a plătit pentru tot, cu foarte multă vreme înainte”.
„Vei primi întotdeauna tot ce vei cere, cu credinţă, în rugăciunile tale”.
(Matei,21:22)

CERUL, PAMANTUL SI LUMEA


Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:
- Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit ? Niciodată nu te-am văzut supărat.
- Foarte simplu - a răspuns celălalt. În fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. În cele din urmă, privesc în jurul meu, lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta. În felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.

Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.

“Cine este bun mai bun să se facă
şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”
( părintele Paisie Olaru )

MARE-I DUMNEZEU



Trăia odată, în vremurile de demult, pe la începuturile creştinismului, un ceasornicar creştin care, la fiecare vorbă, zicea „Mare este Dumnezeu!”. În acea ţară domnea pe atunci un împărat păgân care ura mult pe creştin. Auzise împăratul şi de ceasornicarul creştin şi prinsese o ură pe el pentru vorba ce o avea. Într-o zi, trimise după el să-l aducă la curtea împărătească.
– Te-am chemat să-mi cureţi inelul acesta şi poimâine să mi-l aduci. Ia seama că, uite, inelul are o piatră scumpă; nu cumva să mi-o pierzi, căci o plăteşti cu capul – zise împăratul.
– L-oi curăţa, înălţate împărate! Mare-i Dumnezeu!
Împăratul ia inelu, spunând că merge să-l pună în cutie. Intră într-o altă cameră, scoate repede piatra scumpă din inel, o trimite pe un servitor să o arunce în mare şi, întorcându-se, dădu ceasornicarului inelul împachetat fără piatră, zicându-i:
– Acum poţi pleca la lucru; te-oi vedea cât de mare va fi Dumnezeul tău.
Ceaso]rnicarul merse acasă şi, fiind către seară, puse cutia bine în ladă, o încuie, rămânând să se apuce de lucru dimineaţă. A doua zi, femeia lui se duse în târg să cumpere nişte peşte proaspăt de mâncare, iar el să cureţe inelul. Dar, desfăcând cutia şi luând inelul, rămase încremenit de spaimă: piatra cea scumpă lipsea din inel. Deznădăjduit, îşi puse mâinile pe cap şi începu a striga: Doamne Dumnezeule, mare eşti! Ce mă fac eu acum?
În vremea aceea, sosi femeia din târg cu peştele şi, auzind ce se întâmplase, se înfricoşă şi ea. Pe ceasornicar îl aştepta o moarte sigură. Între timp femeia se apăucă să taie peştii dar, spintecând cel dintâi peşte, ce să crezi, în pântecele lui era o piatră sclipitoare. Ceasornicarul, cum o vede, strigă plin de bucurie: „Mare este Dumnezeu!… asta-i chiar piatra de la inelul împăratului.
Şi se apucă ceasornicarul să cureţe inelul, iar a treia zi se înfăţişă cu el înaintea împăratului.
– Ei, l-ai curăţat, întrebă împăratul.
– L-am curăţat preaînălţate împărate. Mare-i Dumnezeu!
Împăratul, când vede inelul cu piatra în el rămase uimit.
– Să-mi spui de unde ai luat piatra, căci eu am aruncat-o în mare.
– Ai aruncat-o, împărate, dar… Mare a fost Dumnezeu!
Şi îi povesti împăratului întâmplarea cu peştele. Când auzi împăratul această minunată întâmplare, se sculă în picioare şi, ridicându-şi ochii spre cer, zise: cu adevărat văd şi eu că mare este Dumnezeul tău!

IMBRATISAREA INFRUMUSETEAZA VIATA

Este bine dovedit ca toti avem nevoie de contactul fizic cu cei dragi. Imbratisarea este forma cea mai importanta de transmitere a acestei miraculoase calduri umane.
Cand ne atingem, in imbratisarea afectuasa, invioram imens simturile si reafirmam increderea in propriile sentimente. Adeseori nu gasim cuvintele potrivite pentru a exprima ce simtim: acea imbratisare este coplesitoare.
Alteori nu indraznim sa spunem ce simtim, ori din timiditate ori ca sentimentele ne tulbura; si in aceste cazuri imbratisarea isi dovedeste amploarea.
Imbratisarile, pe langa senzatia de bine ce ne-o lasa, alina durerea, depresiunea si anxietatea. Provoaca stimulari psihice si fiziologice pozitive, la cel ce imbratiseaza cum si la cel imbratisat.
Este o comuniune imensa de bine ce se transmite de la unul la altul. Este important de stiut: imbratisarile, prin aceasta ampla manifestare afectuoasa in compania semenilor, sunt chiar necesare pentru dezvoltarea personalitatii.

Ce ne aduce o imbratisare?

Este important pentru oricine de a ne simti protejati, prin acest simplu, dar extrem de generos gest, dar si mai mult pentru copii si batrani, ce, frecvent, depind mult de dragostea celor din jur. PROTECTIE.
Toti avem nevoie de un plus de siguranta. Daca de multe ori nu traim acest sentiment este si din cauza ca intretinem intr-o forma ineficace relatiile cu cei din jur. SIGURANTA.
Increderea, din propria fire sau de la cei apropiati, ne face sa avansam cand teama afecteaza dorinta de a participa cu entuziasm la provocarile vietii. INCREDERE.
Cand transmitem energia noastra prin imbratisare, cu siguranta propriile noastre forte cresc. FORTA.
Contactul fizic in imbratisare implica o energie vitala capabila de a vindeca sau usura suferinta. SANATATE.
Prin imbratisare transmitem un mesaj de recunostere a valorii si a nobletii ce este depozitata in fiecare… INCREDERE IN SINE.


O IMBRATISARE face si spune multe: imbratiseaza prietenul sau prietena ta, imbratiseaza cu toata caldura pe toti cei dragi tie, imbratiseaza-ti copiii, chiar si un animal sau o planta draga. IMBRATISEAZA TOTUL ! Este imbratisarea ce eu ti-o daruiesc…
BUCURA-TE DIN PLIN DE EA, PRECUM FAC SI EU!

IN GRIJA PUILOR


Free Pics View Photos Photo Sharing


Un om ajunse la adânci bătrâneţi. Copiii săi îl tot necăjeau zilnic, zicându-i să împartă între dânşii averea lui, căci ei, în schimb, îl vor îngriji cât mai bine până la sfârşitul vieţii sale. La aceste cuvinte şi îndemnuri dese, bătrânul le zise că le va împlini dorinţa, dar să aştepte până la primăvară. Venind vremea aceasta, copiii îi aduseră aminte de făgăduială. Bătrânul luă atunci dintr-un cuib de vrăbii, din şură, puii mititei şi plăpânzi ai unei perechi şi-i vâri într-o cuşcă aşezată în fereastra odăii sale. Nu trecu multă vreme şi iată că, la strigătul puilor închişi, veni perechea bătrâna, vrăbioiul şi vrabia, cu mâncare în cioc pentru puişorii lor. Bătrânul îşi chemă fiii şi, arătându-le cele ce se petreceau între păsări, le zise: "Când vor putea zbura puişorii aceştia am să vă spun hotărât ce-i cu moştenirea”.
Trecu aşa mai multă vreme. Puişorii căpătară pene, crescură mai mari şi săreau în cuşcă încoace şi încolo, câta vreme bătrâna pereche le tot aducea regulat hrana trebuincioasă. Când puişorii puteau acum zbura, bătrânul prinse în laţ şi perechea bătrână de păsări. Chemă din nou copiii la sine, le povesti ce a făcut, deschise cuşca şi, lăsând puii să zboare afară, vâri în locul lor vrăbiile bătrâne.
Să vedem acum, zise moşneagul, dacă puii vor îngriji de părinţii lor cu aceeaşi dragoste şi jertfă, cu care părinţii au îngrijit de dânşii. Cu toate că fiii râdeau de încercarea ciudată a bătrânului lor tată, dar erau şi ei curioşi să vadă ce se va întâmpla.
Trecură  ceasuri  întregi,  ba  zile,  şi  nici  un  pui  nu  se  mai întoarse să-ngrijească de părinţii săi închişi în cuşcă. „Vedeţi, zise atunci bătrânul către copiii săi, dacă această pereche de păsări ar fi rămas pe seama puilor, numaidecât ar fi murit de foame! Cam aşa e şi între noi, deoarece tare mă tem că, dându-vă vouă averea mea, niciunul nu-şi va aduce aminte de mine”.
 
Un om ajunse la adânci bătrâneţi. Copiii săi îl tot necăjeau zilnic, zicându-i să împartă între dânşii averea lui, căci ei, în schimb, îl vor îngriji cât mai bine până la sfârşitul vieţii sale. La aceste cuvinte şi îndemnuri dese, bătrânul le zise că le va împlini dorinţa, dar să aştepte până la primăvară. Venind vremea aceasta, copiii îi aduseră aminte de făgăduială. Bătrânul luă atunci dintr-un cuib de vrăbii, din şură, puii mititei şi plăpânzi ai unei perechi şi-i vâri într-o cuşcă aşezată în fereastra odăii sale. Nu trecu multă vreme şi iată că, la strigătul puilor închişi, veni perechea bătrâna, vrăbioiul şi vrabia, cu mâncare în cioc pentru puişorii lor. Bătrânul îşi chemă fiii şi, arătându-le cele ce se petreceau între păsări, le zise: "Când vor putea zbura puişorii aceştia am să vă spun hotărât ce-i cu moştenirea”.
Trecu aşa mai multă vreme. Puişorii căpătară pene, crescură mai mari şi săreau în cuşcă încoace şi încolo, câta vreme bătrâna pereche le tot aducea regulat hrana trebuincioasă. Când puişorii puteau acum zbura, bătrânul prinse în laţ şi perechea bătrână de păsări. Chemă din nou copiii la sine, le povesti ce a făcut, deschise cuşca şi, lăsând puii să zboare afară, vâri în locul lor vrăbiile bătrâne.
Să vedem acum, zise moşneagul, dacă puii vor îngriji de părinţii lor cu aceeaşi dragoste şi jertfă, cu care părinţii au îngrijit de dânşii. Cu toate că fiii râdeau de încercarea ciudată a bătrânului lor tată, dar erau şi ei curioşi să vadă ce se va întâmpla.
Trecură  ceasuri  întregi,  ba  zile,  şi  nici  un  pui  nu  se  mai întoarse să-ngrijească de părinţii săi închişi în cuşcă. „Vedeţi, zise atunci bătrânul către copiii săi, dacă această pereche de păsări ar fi rămas pe seama puilor, numaidecât ar fi murit de foame! Cam aşa e şi între noi, deoarece tare mă tem că, dându-vă vouă averea mea, niciunul nu-şi va aduce aminte de mine”.

miercuri, 16 iunie 2010

MAGARUL CEL CAZUT IN FANTANA

Intr-o zi, magarul unui taran cazu in fantana.
Animalul planse ore in sir, in timp ce taranul se gandea ce ar putea sa faca sa-l scoata din fantana. Pana la urma se hotara. Ce si-a zis taranul: ca animalul si asa este deja batran si e timpul ca si fantana sa fie astupata, asa ca nu se merita sa mai scoata animalul de acolo.
El isi chema cativa vecini sa-l ajute. Fiecare lua cate o lopata si incepu sa arunce pamant in fantana. Intelegand ce se intampla, magarul a inceput sa urle apoi, spre marea mirare a tuturor, s-a linistit.
Dupa un timp, taranul se uita in fantana si vazu foarte mirat ca, dupa fiecare lopata de pamant, magarul se scutura si pasea un pas mai sus. Peste putin timp, lumea ramase foarte mirata, cand magarul ajungand sus, pasi peste marginea fantanii, iesind foarte bine afara.
*
Nici un necaz si nici o greutate nu are rostul de a ne omora ori de a ne duce in deznadejde, ci de a ne intari si de a ne apropia tot mai mult de lumina, de Dumnezeu

miercuri, 9 iunie 2010

Cei doi călugări

Free Image Hosting Heart Pictures Upload Photos

Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un râu nu prea adânc, dar peste care nu se afla nici un pod. Pe mal, o tânără fată nu îndrăznea să se încumete în lupta cu apa. Văzând-o, unul dintre călugări a luat-o în braţe, a trecut-o pe celălalt mal, apoi şi-a văzut mai departe de drum.

Cel de-al doilea călugăr nu i-a spus nimic, dar spre seară, când au ajuns, în sfârşit, între zidurile mânăstirii, a răbufnit:
- Cum este posibil să ridici în braţe o fată, când noi, călugării, nu avem voie nici măcar să le privim ?
Liniştit, celălalt i-a răspuns:
- Eu am lăsat fata acolo, tu, însă, o mai porţi şi acum cu tine ...

“Dumnezeu nu se uită la binele ce l-ai făcut şi la cum arată acest bine, ci la intenţia cu care l-ai făcut.”
( Sfântul Ioan Damaschin )

Free Image Hosting Heart Pictures Upload Photos

marți, 8 iunie 2010

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,



Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog.

Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.

Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.

Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

luni, 7 iunie 2010

CASA DOMNULUI


Intr-o seara de iarna, o tanara familie statea in jurul mesei. Tatal era trist si apasat de griji, iar mama plangea, tinandu-si fata in palme. Fetita lor cea mica, mirata de aceasta situatie, se apropie incet si intreba:
- Mama, de ce plangi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani si pentru a putea trai am vandut si casa aceasta frumoasa. Maine va trebui sa ne mutam intr-o casa mult mai mica. De aceea plang, fiindca ne este greu sa plecam din aceast loc minunat, unde am trait in liniste atatia ani, si sa ne mutam intr-o casa saracacioasa si ca vai de ea ...
- Dar, mama, nu locuieste Dumnezeu si in casa aceea saraca in care ne vom muta ?
Mirati de credinta copilei si de adevarul spus de aceasta, parintii au inteles ca, in viata, greutatile si necazurile de orice fel incoltesc sufletul omului, dar credinta si speranta nu trebuie niciodata uitate, fiindca doar cu ele in suflet drumul spinos al vietii e stabatut mai usor.
"Precum mesterul arunca aurul in topitorie si-l lasa a se cerne si a se curati prin foc pana ce vede ca straluceste, tot asa si Dumnezeu lasa sufletele omenesti sa fie cercetate de necazuri, pana ce se curata si se lamuresc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet."

duminică, 6 iunie 2010

O lectie de inchinare

  Photo Sharing


A fost odata, pe vremea cand bag de seama ca oamenii mari nu-i prea pricepeau pe copii, un baiat sarman care se nascuse fara maini si a carui mama se prapadise de timpuriu, dintr-o boala de acelea care nu iarta.

S-ar zice ca mai necajit suflet nu putea sa fie pe lume, si totusi copilandrul nostru se arata mereu senin la infatisare si plin de bucurie in inima lui, iar pe deasupra era vrednic si cuminte, de prinsesera drag de el toti oamenii din satul acela si din cele invecinate. Zice-se ca numai din cuvant aducea inapoi in cireada vacile care se razleteau, ca vedea uliul de departe si-l alunga pe data de peste ograzi, ca era iute la pas si ager la minte, iar mai presus de toate avea darul cantarii, de se putea intrece cu dascalii de biserica si cu pasarile vazduhului.

Si iata ca intr-o zi, apropiindu-se Sfintele Pasti, catadicsi sa vina la biserica din sat si boierul locului aceluia, care era inca tanar si cam fudul, dar pe care oamenii il primira in mijlocul lor cu toata caldura sufletelor curate, ca doar crestini suntem cu totii si datori sa ne iubim si sa ne veselim intru Domnul.

Si cand slujba s-a ispravit si a fost sa iasa boierul din biserica, acesta dadu cu ochii de copilandrul lipsit de maini, care sarea cu picioarele desculte, cand inainte, cand inapoi, peste un sant aflat chiar in fata sfantului lacas.

- Ce faci, blestematie?! - se rasti la el boierul, tragandu-si manusile de matase peste degetele ingalbenite de tutun. Asa se iese, ma, de la Sfanta Biserica?!

Copilandrul se opri din sarit, il privi cu ochii lui limpezi si-i raspunse cuviincios:

- Iertare, domnia-ta, dar daca n-am maini, ca toata lumea, ma inchin si eu cum pot, sarind crucis in cele patru colturi ale baltii...

Nici n-apuca bine copilul sa-si termine vorba si iata ca, sub ochii tuturor celor de fata, din apa limpezita de soare a baltii, scoase sfielnic capul un crin plapand si alb precum sufletul curat al micului inchinator!

Boierul se dadu un pas inapoi si-si facu o cruce mare, iar satenii il urmara, murmurand infiorati...
Asa cauta si tu, cetitorule, care esti mintos si ai mainile tefere, sa te inchini dupa cuviinta, ori ca treci prin fata bisericii, ori ca-ti incepi sau iti ispravesti lucrul, ori ca te afli in vreo alta imprejurare care cere inchinaciune, ca nu cumva sa te rusineze copilul fara maini dinaintea Judecatorului Hristos!

(Dupa Parintele Constantin Valer Necula, Calutul lui Dumnezeu. Povesti si povestiri pentru cei ce n-au mai citit demult povesti, Editura Bunavestire, Bacau, 2003, pp. 94-95)

Osteneala sa fie facuta cu rost

  Photo Sharing


Sezand eu candva aproape de alt batran, a venit la dansul o fecioara, graind:

- Parinte, am postit doi ani, doar a sasea zi mancand paine si am invatat de rost Testamentul cel Vechi si cel Nou. Ce-mi mai lipseste sa fac?
Si i-a raspuns batranul:
- Si care este roada acestora la tine? Facutu-ti-s-a ocara ca cinstea?
Zis-a aceea:
- Nu !
Iar batranul a zis din nou:
- Paguba ta o socotesti ca pe o dobanda, sau pe straini ca pe rudeniile cele dupa trup, sau lipsa ca indestularea?
Iar ea i-a zis:
- Nicidecum!
Si i-a raspuns batranul:
- Nici n-ai postit cate sase zile, nici n-ai invatat de rost Testamentul Vechi si Nou, ci te inseli pe tine insati. Mergi de acum si incepe a lucra, ca nimic nu ai dovedit...

Cel ce insala

Heart Pictures Photo Sharing Funny Pics

Cu mult timp in urma, a trait un boier tare bun. Intr-o zi, l-a chemat la el pe un taran si i-a spus:

- Uite, omule, fiindca stiu ca familia ta o duce destul de greu, vreau sa te ajut. Iti dau de munca si te platesc foarte bine. Vrei sa lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule - a raspuns omul bucuros - ce trebuie sa fac ?

- Sa-mi construiesti o casa, la marginea padurii.

Taranul a plecat bucuros si, chiar din acea zi, s-a apucat de treaba. Boierul ii dadea bani pentru tot ce trebuia sa cumpere. Insa omul ce si-a spus ? "E, si asa nu ma vede, ce-ar fi sa-l insel ?!"

Si, in loc sa faca totul asa cum ar fi trebuit, a inceput sa cumpere lucruri ieftine si proaste si sa cheltuiasca banii ce ii ramaneau. Cand a terminat, casa arata tare frumos pe dinafara, dar taranul stia ca n-o facuse bine si ca, destul de repede, ea se va strica.

Cand i-a aratat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindca stiu ca tu si familia ta locuiti intr-o cocioaba mica, iti fac cadou aceasta casa. De-aia te-am lasat pe tine sa o construiesti si ti-am spus acum, la sfarsit, tocmai pentru ca bucuria voastra sa fie mai mare.

Acum si-a dat seama omul de greseala sa. A vrut sa-l insele pe altul si, de fapt, singur s-a inselat. Daca ar fi fost cinstit si si-ar fi vazut de treaba, si-ar fi facut un bine lui si familiei sale. Acum, insa, parerile de rau nu mai puteau indrepta nimic.

In sinea lui, omul s-a jurat sa nu mai insele niciodata pe nimeni.

"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."

  Photo Sharing

Teologie de cioban

 
Într-o zi de vară, când soarele era la amiază, nişte oameni necredincioşi, care se credeau a fi intelectuali, vrând să-şi bată joc de un cioban care credea în Dumnezeu, i-au zis:
- Arată-ne pe Dumnezeu, şi vom crede şi noi.
Atunci ciobanul le-a zis:
- Da. Haideţi un pic afară. Vă rog să vă uitaţi în soare, dar uitaţi-vă atent.
Oamenii încercară, dar, fireşte, nu putură şi ziseră:
- Nu putem..., ne orbeşte soarele…
Ciobanul le zise:
- Apoi, măi oameni buni, dacă voi nu sunteţi în stare să priviţi în soare, care e creatura mâinilor lui Dumnezeu, cum veţi putea, oare, să-L vedeţi pe Dumnezeu, Cel ce a făcut soarele şi nu s-a ars de căldura lui, şi n-a orbit de strălucirea lui, pământul şi tot universul, şi nu s-a vătămat în vreun fel?
Şi oamenii aceia tăcură, ruşinaţi şi impresionaţi de înţelepciunea unui cioban....

preluare din Popas Duhovnicesc

GHEIA POTRIVITA

                                                                   CHEIA POTRIVITA
               La un calugar duhovnic a venit o enoriasa sa ii ceara ajutorul,in casa,neavand intelegere cu barbatul.-Ce ai facut in situatia data pentru a o remedia,a intrebat calugarul?-QAm incercat sa imi conving barbatul tot tipand si dojenindu-l nemaisuportand situatia-Asta o data,apoi ce mijloace ai adoptat cand ai vazut ca problema persista?-Acelasi lucru,ce sa fac daca el nu intelege.I-am reprosat greseala si l-am certat.Si de fiecara data la felAtunci calugarul a scos din manunchiul de chei,pe care-l tinea la brau,o cheie si a rugat-o pe enoriasa sa deschida usa din fata lor.femeia a incercat ,nu o data, ci de mai multe ori pentru a nu-si dovedi neputincia in fata calugarului,dar tot degeaba.Vazand ca nu reuseste indrazni si ceru calugarului alta cheie-Poate nu ai stiut sa deschizi,mai incearca,i-a spus calugarulDar oricat s-a straduit femeia nu a reusit-Parinte ,dati-mi toata gramada de cheisi aflu eu care-i cea potrivita,l-a rugat aceasta.Privind-o cu caldura,fara dojana,calugarul ii spuse:-Acum vezi si intelegi ce am vrut sa iti spun?Cum nu poti tu deschide acea usa cu o sheie nepotrivita,tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta si ocara cu care incerci mereu.Cauta cheia potrivitasi,daca o vei gasi,sigur o vei putea deschise! raman de-a pururi"Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflet,pe cand invataturile primite in suflet cu placere si cu bucurie"(Sfantul Vasile cel Mare)


  Photo Sharing

sâmbătă, 5 iunie 2010

Dragostea Domnului

Free Image Hosting View Photos Angel Pics

Se spune ca odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfarsita de nisip dogoritor, nu se vedeau decat urmele omului, urmele pasilor sai.

Deodata, insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cand mai era cineva, o persoana ce mergea odata cu el si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:

- De ce sunt patru urme in nisip, cand eu sunt singur ? Cine esti si de ce nu te vad ?

Dar o voce i-a raspuns:

- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!

Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum va reusi. Si a mers, a mers, pana cand intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genunchi, a privit in spate si ... ce i-a fost dat sa vada ? Pe nisip, nu se vedeau decat urmele pasilor sai.

- Doamne - a spus omul indurerat - de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decat doua urme in nisip ?!

Dar, aceeasi voce i-a raspuns cu blandete:

- Pentru ca, pana acum, Eu te-am dus in brate.

Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece, si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului, fusese gasit de o caravana. Cativa negustori il ridicasera si il stropisera cu apa. Atunci cand a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.

- Binecuvantat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum de m-ati gasit ?

- Am vazut niste urme in nisip si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau, intr-adevar, urmele tale.

- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici ? Nu, Dumnezeu, Care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.

Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea - tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului.

"Chiar daca noi ne indepartam uneori de Dumnezeu,

Dumnezeu ramane mereu aproape de noi."

IUBIREA TATALUI


Iubirea Tatălui

Un înţelept a ajuns la poarta unui bătrân creştin. Înţeleptul i-a cerut apă pentru că era însetat. Din vorbă în vorbă înţeleptul a aflat de la bătrân că era foarte necăjit, se considera un mare păcătos şi era convins că după ce va muri va ajunge să fie ars în iadul cu pucioasă şi sulf.
Înţeleptul a încercat să-i explice că în lumea imaterială de dincolo nu există asemenea substanţe. Sulful şi pucioasa există doar în lumea fizică, iar Dumnezeu nu doreşte să-şi chinuiască copiii.
Bătrânul o ţinea tot pe-a lui, una şi bună - el este păcătos şi va ajunge acolo.
Bătrânul nostru i-a povestit înţelepului şi despre băiatul său cel rău, care, bărbat în toată firea , se ţine numai de prostii, iar el- bătrânul tată, se consideră vinovat de halul în are se comportă fiul său.
Înţeleptului i-a venit o idee: i-a zis bătrânului că el poate să facă în aşa fel încât fiul cel rău să devină om la locul lui şi să nu se mai comporte ca până acum. Bătrânul a fost foarte încântat.
Înţeleptul i-a zis să aprindă focul în cuptor şi să-l încingă cât se poate de tare, apoi i-a propus bătrânului ca atunci când vine fiul cel rău să-l ajute să-l arunce împreună în foc.
Bătrânul a fost şocat. Nu putea să creadă ceea ce i-a propus înţeleptul: cum? fiul lui cel iubit şi drag să fie ars în foc? Bătrânul a fost foarte furios când a auzit propunerea.

Înţeleptul i-a zis atunci: "Dacă tu, un simplu om, îţi iubeşti fiul cel rău aşa de mult şi nu l-ai arunca în foc, cum cezi că Dumnezeu, Tatăl Nostru ar putea să facă acest lucru? Înseamnă că îl crezi pe Dumnezeu mai rău decât eşti tu."
Bătrânului i s-a luminat faţa dintr-o dată şi i-a mulţumit înţeleptului pentru că i-a deschis mintea.
Animation Images Upload Photos Funny Pics
Animation Images at ImageHousing.com

Înţeleptul era Paramahansa Yogananda.

Povestea iepurasului



Aceasta poveste este despre un iepuras care dorea sa-si gateasca 8 oua. Va rog sa cititi povestioara si sa meditati putin asupra moralei!
Iepurasul are de gatit 8 oua, dar nu are o tigaie in care sa le prajeasca. Sta el, se gandeste, si isi aduce aminte ca ursul are o tigaie. Bucuros, pleaca spre barlogul ursului sa-i ceara tigaia cu imprumut! Mergand… mergand, iepurasul se intreaba:
-Daca ursul imi cere in schimbul tigaii 2 oua? Hm… asta e, ii dau lui 2 oua, mai raman eu cu 6 si asta e, mi-ajung 6!

Merge el ce merge, si se intreaba din nou:
-Dar daca imi cere 4 oua? Asta nu-i bine deloc! Dar ce sa fac, ursul e singurul din padure care imi poate imprumuta tigaia! Apoi, asa e in afaceri, castigul se imparte jumate-jumate! Fie si asa, daca-mi cere 4 mai raman si eu cu 4 si imi ajung si astea pana la urma!

Mai avea putin pana a ajunge la barlogul ursului si-i veni o noua idee:
-Din ce-l cunosc eu pe urs, acesta va lua si pielea de pe mine, in plus, e si cam nesimtit, cred ca o sa-mi lase doar 2 oua! Of… Doamne, si eu care aveam 8 oua! Sa raman doar cu 2 oua? Delicata situatie, dar, asta e! Pana la urma decat sa mor de foame, ii dau lui 6 si eu sunt mai mic, raman cu 2 oua! Aceste oua o s-mi tina de foame astazi!

In sfarsit, iepurasul ajunse in fata barlogului! Cazu din nou pe ganduri, era din ce in ce mai stresat, pentru ca in tot acest timp el s-a gandit sa-l impace si pe urs si pe el si a tras niste concluzii clare. Dar nu-si pusese o singura intrebare:
-Daca ursul imi cere toate ouale? Ce fac? Hm… Asta ar fi foarte delicat!!!

Se hotaraste si bate la usa ursului, care iese cu un zambet larg si spune:
-Zi-mi iepurasule, ce problema ai, cu ce te pot ajuta?




Iepurasul:
-Mai ursule, stii ceva: NU-MI TREBUIE TIGAIA TA! Apoi ii intoarce spatele si pleaca!

Morala: etichetarea prietenilor, a colegilor sau a sefilor, fara macar sa le ascultam punctul de vedere, conduce la un esec ferm in comunicare!
De cate ori ai fost iepurasul din poveste? Dar ursul? Ne este mai usor sa presupunem ca noi suntem o persoana decenta si rezonabila, iar celalalt este un raufacator! Este mai comod sa crezi asa, insa nu te mira ca ramai fara tigaie, fara macar sa o ceri!
Acesta este un mecanism de autoaparare la care apelam foarte des, din dorinta noastra de a ne proteja parerile! Ne formam anumite pareri, prejudecati, care sunt doar produsul mintii noastre si nu incercam sa le clarificam din simplul motiv ca dorim sa credem ca noi suntem OK, iar celalalt nu este OK… “iar acest lucru il stim noi foarte bine, nu este nevoie de fapte care sa ne confirme acest lucru”!
Ca sfat, cel mai nimerit ar fi sa-i acorzi o sansa si celuilalt! Prejudecatile sunt cele care iti blocheaza mintea si relatiile interumane! Gandeste-te o clipa, nu te costa nimic: daca persoana pe care o ai in fata are cele mai bune intentii, daca este cumva o persoana decenta, rationala si rezonabila? De foarte multe ori se intampla sa fie! Acorda–i celuilalt premisa de nevinovatie! Este un pas mic si greu pentru tine, dar un pas mare pentru relatia voastra!
In plus… gandeste-te o clipa, daca ai fi fost tu ursul din povestioara, cum te-ai fi simtit?

Lista mea de bloguri

Arhivă blog

DACA VREI SA ASCULTI...PORNESTE...

Ruga catre Dumnezeu

Previzualizaţi

Doamne, Da-le tuturor celor care mi-au vrut raul, atata fericire pe masura raului pe care ei mi l-au dorit.
Doamne, Da-la celor care nu ma plac, atata placere pe masura neplacerilor pe care ei mi le doresc.
Doamne, Da-le celor care m-au crezut prost, atata intelepciune functie de cata prostie au crezut ca am eu.
Doamne, Fie-ti mila de cei care nu mi-au aratat ce e mila.
Doamne, Da-le celor care mi-au refuzat dragostea, toata dragostea pe care eu nu am putut sa le-o ofer.
Doamne, Te mai rog ca tuturor celor pe care eu i-am intristat sa le dai numai lucruri vesele de care sa se bucure cat mai mult.
Doamne, tuturor celor care m-au lovit, mangaie-i si iarta-i, pentru ca eu i-am iertat demult, si nu lasa sa fie loviti de nimeni.
Doamne, celor care ma urasc, da-le numai iubire pentru ca ura ii duce la pierzanie.
Doamne, nu ma lasa sa urasc pe nimeni, indiferent de cat de mult ma displace celalalt.
Doamne, daca nu te superi, te mai rog ceva, desi stiu ca sunt doar un biet pacatos care de multe ori uita de Tine. Te mai rog ca toti cei cu care ma voi intalni in acest an sa aibe parte numai de noroc, fericire, iubire si sanatate si sa fie mereu plini de energie si iubiti de toti.